Mircea Dorin ISTRATE: Iisus, ‘nălțat la ceruri

IISUS,  ‘NĂLȚAT  LA  CERURI

 

Pornit-a veste mare din glasuri de femei,

Purtat în patru vânturi, s-ajungă la acei

Ce fostu-i-au apostoli, la gloată și-mpărat,

Că Răstignitul Lumii, din moarte s-a sculat.

 

S-a-nfioarat atuncea tot omul păcătos,

Creștinul cel smerelnic, că n-a fost mincinos

Cuvântul Său pe cruce, că-i Fiu de Dumnezeu

Venit ca să ridice păcatul lumii, greu.

 

Minunile făcute au fost de-adevărate,

Menite-a Lui putere de-apururi să ne-arate,

Că El învie morții și dă la orbi lumină,

Și înmulțește pâinea creștinului la cină.

 

Și-apoi, a Sale sfaturi, adevărate, drepte

Și pline de-nțelesuri, au fost să ne deștepte,

Să ne-ndreptăm purtarea și ura s-o lăsăm

În schimbul la iubirea ce orișicui s-o dăm.

 

N-ați înțeles că viața la toți ne este dată

S-o trecem în iubire frumoasă și curată,

Nu ură, nu tu vrajbă, nu sete de avere

Că ele întinează și izvorăsc durere.

 

El nu îmi vrut-a moartea niciunui păcătos,

Ci  îndreparea, care-i , cu mult mai mult folos,

Că astfel el, dușmanul, prieten ți-l vei face

Și-n lungă veșnicire trăi-vom toți în pace.

 

Când  judecata voastră ce-a strâmbă, mincinoasă,

L-a condamnat la moartea aceea grea, hidoasă,

El, coborâta-n iadul păcatului lumesc,

Ca de acol’ să urce la Tatăl, în ceresc.

*

După atâta vreme, nici azi n-ați înțeles

Că viața noastră încă, nu are nici un sens

Dacă trăim în ură, minciună și-n trădare,

Că pierde pe vecie a Raiului cărare.

**

El, Înălțat la ceruri, de-acolo ne veghează

Să îi urmăm povața, s-avem credința trează

Că doar cu cea iubire și binele făcut,

Ne-om înălța la ceruri, din păcătosul lut.

 

 

SE  SCHIMBĂ  LUMEA-NTREAGĂ

 

Voi n-ați băgat de seamă că lumea-i în schimbare?

Iar ce-am avut odată mai bun, valoare n-are?

Se-ndepărtează astăzi copiii de părinți,

Sunt prea rebeli de-acuma și prea puțin cuminți.

 

Nu mai contează nemul și nici un preț în bani

Nu are biata țară, rămasă la dușmani,

Uitați îmi sunt în cronici, vitejii mei străbuni,

Pe soclul lor uscate-s coroane și cununi.

 

A neamului unire nu-i țel nici legământ,

Sunt  vorbe doar de clacă împrăștiate-n vânt,

O faptă nimeni face ca țării bine-i meargă,

D-apoi să-și deie vamă, viața lui întreagă.

 

Ne-am străinat cu totul de huma părintească,

În triste țintirime uitarea las să-mi pască

Părinții și bunicii smerelnici și cuminți,

Ce-mi stau sub cruci căzute, pe-acolo rânduiți.

 

Vă jeluiți că țării îi merge tare rău,

Dar ce-ați făcut să-i fie mai bine-n drumul său?

Al  țării bine-i este, cel binele din voi,

Dar voi pe din-lăuntru prea mici sunteți și goi.

 

Când o să-mi puneți țara n-ainte la părinți,

Când o să fiți cu toții închinători la sfinți,

Când pentru astă țară și viața vă veți da,

Atunci, aicea Raiul va fi, de-a binelea.

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

Mai, 2020

 

Al. Florin ŢENE: Înălţare în Cuvânt Iisus

Înălţare în Cuvânt Iisus

 

 

Azi l-am văzut înălţându-se pe Iisus

Urca cu cântecul mierlei spre nori,

Era în stropul de lumină tot mai sus

Şi-n aerul mângâiat de cocori.

 

Azi l-am văzut înălţându-se pe Iisus

Când zborul ieşise din cântec

Şi viers în ouă cinteza a pus

Iar mielul paşte iarba în pântec.

 

Pieptănul pădurii cerul îl perie

Este o lună stranie în apus,

Pe nimeni în suflet nu-l sperie

Când înălţându-se l-am văzut pe Iisus.

—————————–

Al.Florin Țene

28 mai 2020

Al. Florin ŢENE: Iisus s-a înălțat

 

Iisus s-a înălțat

 

Ce sfințenie înțeleaptă pregătește saltul

Și cât de liniștit e  cerul și tot mai sus

Mai libere pãsãri deseneazã înaltul

Când alături se înalță Iisus.

 

Farisei  de duzinã sunt uimiți și li-i teamã

Sã vadă ce nu cred în apus,

Flori gătite-n culori și glasul frunzelor cheamã

Lumea să vadă cum se înalță Iisus.

 

Dacã dragoste nu-i…mai nimic nu rãmâne

Credința e sfântă, reginã ce nu s-a dus

Şi Golgota uimită, o cruce  amintire mai pune

În rânduialã şi drepturi când se înalță Iisus…

 

Dorința că Înălțarea e speranță și gând

O vom face frumoasã ca vremea ce s-a dus

Să vină și azi, din nou, cu Păstorul cel bland

Din Cerul înalt unde se află Iisus.

––––––––––

Al.Florin Țene