Alexandru Florin Țene are peste 6000 de eseuri și cronici literare publicate de-a lungul timpului.

Ideile exprimate sunt extrem de profunde și demonstrează gândirea domnului Alexandru Florin Țene față de întreaga lume ce îl înconjoară!

Acestea ard cititorul, prin adevărul surprins și analizat!

Este dificil să pătrunzi în noianul de gânduri și idei exprimate în totalitatea lucrărilor, de aceea, ne-am străduit să sintetizăm pentru cititorul acestei cărți cele mai importante subiecte.

1. a) Probleme de Teorie Literară
2. b) Situația din viața literară a României începutului de secol XXI
3. c) Filosofia – baza dezvoltării literaturii și treapta de înțelegere a existenței sociale
4. d) Marea Unire de la 1918 și europenizarea literaturii române

1. a) Probleme de Teorie Literară

Incontestabil, domnul Alexandru Florin Țene este un om al literaturii. Nu un scriitor care scrie „cum îi vine”, ci care știe ceea ce scrie. Îmi aduc aminte de George Călinescu, criticul, istoricul literar și marele scriitor român care spunea că, pentru a deveni un bun critic literar, este bine ca tu însuți să fi experimentat toate genurile literaturii. Cu alte cuvinte, George Călinescu cerea criticilor literari ca, înainte de a „critica”, de a se pronunța asupra unei opere, să scrie el însuși literatură.

Considerăm că domnul Al. Florin Țene a respectat „rețeta” marelui critic literar al secolului XX. Este deosebit de plăcut să constatăm faptul că scriitorul este și un gânditor cu o viziune corectă asupra literaturii ca artă și asupra dezvoltării ei în timp. Acest lucru l-a ajutat, cu siguranță, să lege fenomenul literar de cel social, al lumii în care trăiește.

Cronicarul și criticul literar Al. Florin Țene pune preț, după cum însuși afirmă, pe valoarea morală a unei literaturi, pe care o consideră autoritară între celelalte valori. Domnia sa demonstrează acest lucru, prin analiza unor perioade îndelungate din istoria noastră literară. La nivel de istorie, Al. Florin Țene subliniază că, din păcate, opera creată nu este lăsată să ajungă în starea inițială la cititori. Intervin, de regulă, „mijloacele de informare și formare” care perturbează valoarea în sine a unei creații, determinând, deja, o oarecare opinie în rândul cititorilor. „Mulți autori sunt promovați, prezentați, impuși prin mijloacele de informare, astfel încât publicul ajunge adesea fascinat de o operă, despre care i se spune până la sațietate că e valoroasă. Opera devine valoroasă, în urma unui act de autoritate impusă. De fapt, așa s-a făcut și în trecut, prin sistemul public de învățământ, cu autorii ziși «clasici», bătuți în cuie, de parcă n-ar fi existat și alții de talia lor”. (Autoritatea valorii morale – 2013)

Fără nicio discuție, autoritatea morală este dată și susținută de autoritatea estetică a unei creații. Tocmai de aceea, Al. Florin Țene ține să sublinieze, în mai multe rânduri, că 25

opera literară valoroasă este aceea care se bazează pe folosirea măiastră a metaforelor. „Cartea sa «Metafore ce țin de mână ideile să nu rătăcească» este o mostră de eleganță a discursului despre Artă – arta ca prag al desăvârșirii operei umanității, al acelui timp prin care se treieră creatorii –, făcătorii de metafore. Fără hiatusuri în lucrătura textului pe care îl desăvârșește, Al. Florin Țene reușește splendida «țesătură» care susține paginile cărții (…). (Gabriela Petcu – 2013)

Sunt multe articolele în care abordează „unitatea operelor literare” în funcție de genurile acestora. Pentru argumentările aduse, autorul se sprijină pe numele unor mari teoreticieni și esteticieni din Literatura Română sau Universală: Benedetto Croce, Thomas Mann, cu exemplificări din mari scriitori, precum Milton, Camoes, Klopstock, tragedia franceză ori Renașterea italiană.

Cu responsabilitate vorbind, studiind cronicile, eseurile și volumele care analizează arta literaturii, vom fi surprinși de gândirea tranșantă, prin care domnul Al. Florin Țene desparte adevărul de neadevăr, consistența de inconsistență în toate domeniile analizate. Și, ca întotdeauna, exemplele sunt din scriitori români sau universali. Apare, astfel, analizat raportul dintre inteligență (rațiune) și elementul estetic, în viziunea asupra operei literare. „Inteligența și rațiunea nu fondează experiența estetică, dar nici nu le elimină. În unele condiții ea poate fi scoasă din conul de umbră în splendoarea luminii prin anumite convingeri, stimulată de idei”. (Opera angajează o conștiință, dar nu se confundă cu ea – 2011)

Cei care doresc să găsească explicații asupra acestor probleme, dar și asupra raportului dintre conștiința morală și conștiința estetică, pot afla studiind prezenta carte. „Limbajul artistic comunică și se comunică în același timp, precum marmura ce se dezvăluie pentru a-și arăta splendoarea sculpturii din interiorul ei. Acest fenomen se numește reflexibilitatea limbajului. Despre limbaj, întotdeauna se vorbește înlăuntrul lui, nu numai despre tot ce ne înconjoară, ori despre autor”. (Opera angajează o conștiință, dar nu se confundă cu ea)

Profunzimea discursului analitic este susținută și de gândirea unor mari filosofi, precum Kant sau Hegel. În orice context, acesta urmărește raportul operă-creator-cititor: „Cititorul nu se adresează operelor spre a se asigura că participă la artă, el se apleacă spre operă, pentru a încerca și trăi valoarea pe care o exprimă”.

În același discurs despre opera literară și efectul acesteia asupra cititorului, domnul Al. Florin Țene definește locul „eului” și raportul acestuia cu autorul, în funcție de genurile literare.

În căutarea și înțelegerea frumosului literar-artistic, se oprește asupra mai multor concepte artistice dintre care amintim „mitul Edenului” și „erosul ca artă”. Considerăm importante analogiile realizate între operele la care se face referință, precum și argumentația adusă din Eugen Simion, G. B. Vico, Eugenio Montale și alții. Totul pus sub semnul genialității creatorului! „Genialitatea, spunea Eugenio Montale, constă în a fi înțeles că elinul de altă dată corespunde cu «homo europaeus» de astăzi, și în a fi reușit să te scufunzi în acea lume ca și când ar fi fost a noastră”.

Cu siguranță problemele abordate devin interesante! 26

Continue reading „Voichița Tulcan MACOVEI: *Al.Florin Țene-CRONICARUL LITERAR ȘI ESEISTUL” →

Teatrul a fost considerat întotdeauna „o tribună de luptă” împotriva moravurilor societății. Chiar și în vremurile noi, prin șansa de a fi reprezentat pe scenă, dramaturgul poate ținti anumite lucruri pe care autorul le are în vedere. 22

Al. Florin Țene a abordat și acest gen literar, scriind cinci piese de teatru, dar și cronici teatrale (Un teatru cât o inimă; Arca lecturii).

Întrebat ce anume l-a determinat să scrie teatru, autorul ne-a spus că a fost atras, de la început, spre această formă de exprimare și expresie. Mărturisește că, „încă în timpul liceului, mi-a venit ideea să scriu o piesă într-un act pe care s-o joc cu colegii de cenaclu. Astfel am scris prima mea piesă de teatru, într-un act, intitulată «Elevul de la fereastră”. Avea șase personaje. Eu am jucat rolul principal, am fost regizor și scenarist”. În aceeași mărturisire (2018) spune despre teatru, lărgind sfera de percepere a importanței dramaturgiei în relația autor-cititor-spectator: „Dramaturgia este mai mult decât literatură. Textul scris este adus în viață, ideile prind contur pe scenă, prin actori și pot fi înțelese de spectator. Piesa de teatru oglindește viața care se desfășoară în timp real. Ca dramaturg, am ales situații din istorie, din viață, și am încercat să le dau sens prin dialog. Concentrația ideilor în dialog are o mare importanță. Acesta înlocuiește, în mare parte, textul dintr-o narațiune. Este o virtuozitate din partea dramaturgului, care, prin replicile piesei, înlocuiește descrierile din narațiune”.

Cele cinci piese au ca tematică prezentul social-politic al epocii comuniste și trecutul istoric al patriei. Dintre acestea, Vă somez, domnule doctor ni se pare o dramă cu o construcție deosebită. Întâlnim suprapunere de planuri și de personaje, acestea evidențiind realitățile ideologice, sociale și politice ale epocii comuniste. „Compoziția piesei este novatoare. Privirea analitică a autorului se divide în foarte multe unghiuri, care surprind secvențe temporale și spațiale ce se unesc într-un întreg: satul românesc dominat de prefacerile comuniste sub coordonarea Partidului Muncitoresc Român. Tehnica inserției suprapune timpurile acțiunii într-un interval de câțiva zeci de ani, personajele regăsindu-se și ele sub alte ipostaze, ce scot în evidență camelionismul spiritual al unora dintre ele”. (Voichița Tulcan Macovei)

Conținutul se concentrează asupra unei familii de intelectuali care se luptă, singură, cu puterile statului comunist. Numele acesteia, „Roșianu” amintește de un pseudonim al autorului, sugerând că lupta reprezintă tocmai confruntarea familiei Țene cu tarele regimului comunist. Piesa rămâne, peste generații, un grăitor exemplu al opoziției dintre o lume „securistă și securizată” și gândirea sinceră și deschisă a tinerilor (intelectuali), încrezători într-un viitor democratic al țării lor! Prin mesaj, credem că piesa este deosebit de actuală, binevenită a fi montată, astăzi, pe scena teatrului românesc!

Dramele cu conținut istoric alcătuiesc volumul „Epopeea română” și sunt: Florile Sarmisegetusei, Cozia și O statuie tulbură speranța.

Cititorul poate fi uimit de faptul că un scriitor al mileniului III creează (sau recreează) epopee, specie literară aparținând literaturilor antică și și clasicistă. Este un indiciu care susține vocația gânditorului și a scriitorului Al. Florin Țene de a crea opere durabile, care să aibă în centru marile teme ale literaturii. Astfel, în cinstea Centenarului Marii Uniri (2018), Al. Florin Țene a dat literaturii române o epopee dedicată poporului nostru, în care fixează trei momente fundamentale din istoria sa: crearea poporului român, lupta voievodului Mircea cel Bătrân pentru Independență, îngemănată cu realizarea sfintei mănăstiri de la Cozia și lupta dintre bine și rău din perioada comunistă. 23

Dramele în versuri Florile Sarmisegetuzei, Cozia, O stafie tulbură speranța au apărut în volumul cu titlul simbolic „Visul alb” alături de 11 povestiri la editura „Napoca Star” din Cluj.

Respectând trăsăturile epopeii, dramaturgul Al. Florin Țene folosește „armele artistice” ale acestei specii literare, adaptându-le actelor și scenelor teatrale. Transmite sentimente înălțătoare față de istoria neamului românesc, creează personaje mărețe, care învie sau dublează personalități istorice. Cele trei piese de teatru scrise în versuri, refac trei din momentele de răscruce ale istoriei poporului nostru, prilej pentru autor de a apela la mitologie, istorie, basm, filosofie.

Florile Sarmisegetuzei aduce înaintea cititorilor o viziune nouă asupra războaielor daco-romane, una mitică, poetică. Autorul pune față în față cele două puteri, Dacia și Roma, fără a insista asupra războaielor încrâncenate, pentru că, în fapt cele două cetăți și-au împletit istoriile, creând una nouă. Dimpotrivă, sentimentele care animă personajele sunt acelea de iubire, renunțarea la scopurile personale, dragostea de țară și de oameni, o perspectivă măreață asupra viitorului poporului român. Piesa rămâne peste generații un model al echilibrului și al unității unui popor. Modelul este țara Daciei care se descoperă mileniului III prin frumuseți de basm, prin peisaje și bogății, rămase pentru stăpânire noului popor.

Continue reading „Voichița Tulcan MACOVEI: Al.Florin Țene și piesele lui de TEATRU*” →

„Mai există astăzi Patriotism? Dacă da, cum se manifestă acesta în Literatură?” (Vtm)

             Să mai creezi astăzi, în 2018 epopei, epopeea fiind o specie literară clasică specifică literaturii antice, poate părea o fantezie…

            Poate chiar este!

            Nu și pentru domnul Alexandru Florin Țene, scriitor plurivalent, cu idealuri donquijotise în suflet!

           Dar, între nepăsare, indolență sau acceptarea primatului modei oricărui timp și arta cu ideal, lupta pentru acesta, ce anume este mai valoros? Întrebare fără răspuns.

            Oricum, Al. Florin Țene a dat literaturii noastre în anul Centenarului României, o epopee dedicată poporului nostru, în care fixează trei momente fundamentale din istoria neamului: crearea poporului român, lupta voievodului Mircea cel Bătrân pentru Independență, îngemănată cu realizarea sfintei mănăstiri de la Cozia și lupta dintre bine și rău din perioada comunistă.

Este vorba de dramele în versuri FLORILE SARMISEGETUZEI, COZIA, O STATUIE TULBURĂ SPERANȚA apărute în volumul cu titlu simbolic „Visul Alb”, alături de 11 povestiri, la editura Napoca Star din Cluj.

         Pentru a realiza o succintă prezentare a acestor drame istorice, este nevoie să ne întoarcem la ideile curentului literar teoretizat de autor, proglobmodernul, prin care, într-un mod firesc, îndeamnă scriitorii, artiștii României să nu uite adevăratele valori ale literaturii române, temele centrale care au ridicat-o printre celelalte literaturi ale lumii.

         Sigur, dl Țene este fidel celor exprimate.

         Cele trei piese de teatru scrise în versuri, refac trei din momentele de răscruce ale istoriei poporului nostru, prilej pentru autor de a apela la mitologie, istorie, basm, filosofie, construind mesaje și idei înălțătoare.

            „Florile Sarmisegetuzei” aduce înaintea cititorilor o viziune nouă asupra războaielor daco-romane, una mitică, poetică. Autorul pune față în față cele două puteri, Dacia și Roma, fără a insista asupra războaielor încrâncenate, pentru că, în fapt cele două cetăți și-au împletit istoriile, creând una nouă. Dimpotrivă, sentimentele care animă personajele sunt acelea de iubire, renunțarea la scopurile personale, dragostea de țară și de oameni, o perspectivă măreață asupra viitorului poporului român.

         Dacia se descoperă mileniului III prin frumuseți de basm, prin peisaje și bogății tentante pentru Roma și ostașii săi. Dacii sunt surprinși ca adevărați viteji, gata să-și dea viața pentru neam. Folosindu-se de antiteză, dramaturgul pune față în față cele două puteri: „Oamenii din Dacia se nasc deja bătrâni și grăbiți- Cu mâna pe scut și pe suliți. –  Țara ta, străine, poate e mai senină.- Seninul îl porți în privirea-ți de lumină.”

         Peste tot, răzbate iubirea de oameni, de țară și de neam. Al. Florin Țene imaginează ingenios contopirea celor două popoare. Iată cum, în 2018 domnia sa a păstrat, mai presus de cruntele „războaie dacice”, IUBIREA, prin care Licinius, un general roman zămislește cu Dochia, fata regelui Decebal, prima „floare a Sarmisegetuzei”, primul vlăstar al viitorului popor român. Pe Ionuț, nume cum nu se poate mai bine ales, reprezentând preferința dintotdeauna a  românilor, dar și religia creștin-ortodoxă.

         Piesa insuflă dragoste de patrie și îndeamnă, peste mii de ani, la toleranță, înțelepciune și iubire, în defavoarea vrajbei, a urii sau a războaielor. Din aceste sentimente profund omenești se nasc și reflecțiile autorului care sunt presărate, printre rânduri, îndemnând la armonie și înțelegere între oameni, între popoare. „Nepotrivite sunt blestemele cu anii tinereții- Ce izbucnesc în muguri, în primăvara vieții…”.

         Drama „COZIA” pășește, în timp, într-o nouă etapă istorică a poporului român, deplin format, dar greu încercat de dușmanii turci, cărora marele domnitor patriot Mircea cel Bătrân, se străduiește să le facă față.

Continue reading „Voichița Tulcan MACOVEI: Alexandru Florin ȚENE – EPOPEEA ROMÂNĂ (2018)” →

„Despre un scriitor nu poți vorbi decât cu poemele și cărțile sale în față. De cele mai multe ori e greu de descifrat cheia în care s-a scris o carte, ca să-i dezvălui taina. Ea trebuie să-și lase înțeles conținutul”.

(Elisabeta IOSIF – prefața la vol. „Contemporanul meu, Iisus” – 2012)

Așa s-a dovedit și în cazul domnului Al. Florin Țene. Când un scriitor este atât de prolific, este greu să pătrunzi gândurile, sufletul și simțirea pe care și-a manifestat-o, de-a lungul unor vremuri ce s-au schimbat din mers. Dar, fie că acestea au fost tradiționale, moderne sau postmoderne, Al. Florin Țene rămâne același om și creator, fidel unei concepții armonioase, echilibrate față de artă, care se regăsește în toate genurile literare abordate. Iar domnia sa le-a abordat pe toate, căci este un scriitor fără liniște, care își găsește pacea doar scriind, doar comunicându-ne gândurile.

Iar gândurile dumnealui liniștesc, la rândul lor, sufletele cititorilor!

Domnul Al. Florin Țene nu se joacă cu arta. Dumnealui este artistul care se exprimă, fără să facă din creația artistică o țintă anume. Scopul este de a transmite sentimente înălțătoare, atitudini asupra marilor valori ale vieții omului. Este acela de a clădi valori, prin puterile oferite de harul artei literaturii.

Cu sinceritate mărturisesc faptul că, la început am citit creațiile în proză și dramaturgie ale domnului Al. Florin Țene. După ce am văzut cât de puternic sunt acestea ancorate în realitățile descrise, m-am întrebat cum poate oare, un scriitor obiectiv, critic și satiric la adresa societății, să fie și interiorizat, să trăiască sentimentul iubirii, lăsându-se copleșit de manifestările lui?

Și totuși, poate!

În cele peste 20 de volume de versuri, poetul Al Florin Țene devine liric, interiorizat și sensibil, deși abordează aceeași problematică despre viață, precum în volumele de proză sau dramaturgie. Aceasta ne dovedește că este scriitorul care știe să se transpună pe sine în toate ipostazele unei opere literare, creând valori ce au menirea să uimească, dar și să zidească.

Credem că este o mare calitate, atât a omului cât și a artistului, trăsătură care îi eternizează opera, căci Al Florin Țene trăiește, simte și scrie cosmic. În creația lui respiră pământul, cerul și istoria lumii întregi! De aceea, poetul se simte „contemporan cu Dumnezeu”, Acela pe care Îl respectă și Îl vede dincolo de tot ceea ce se află în natură și în oameni. „Miroase dimineața însorită a mir / Tăcerile treceau pe nesimțite-n mers, / Contemporan fiind cu Radu Gyr/ Trăiam întruparea lui în vers. / Cânta amiaza tristețea-n flori / Uitase să îmbobocească și mălinul, / Cerul desena o cruce din cocori / Ridicând la rang de virtute chinul”. (Contemporan cu Dumnezeu). Astfel, nu de puține ori, versurile sale devin „un plânset al lumii sfâșiate, cu natura sa cu tot, ce se revarsă și se reflectă în starea poetului. Fiecare pare a-și deveni parte consolatoare celeilalte: cuvântul – lumii, de unde trena de metafore întinsă peste rănile acesteia, și lumea – cuvântului, de unde materia lirică încărcată de situații dureroase, insesizabil de mici dar care fac covorul vieții, tot mai acoperite de colbul zilnic și pe care nimeni nu le mai percepe, ele devenindu-ne un modus vivendi”. (Dumitru VELEA – Sonată pentru creșterea ierbii – 2010)

Întâlnim o suavă transcendere spre lumea senină a Divinității, în toate volumele lui Al. Florin Țene, dar mai ales în „Răbdarea pietrei” și „Iisus-contemporanul meu”. Poemele transmit fiorul metafizic al legăturii dintre Dumnezeu și sufletul creatorului pământean. Mereu neliniștit, mereu întrebându-se, Al Florin Țene se mărturisește ca fiind în căutarea și în exprimarea Divinului. Roadele acestei căutări se simt și se transmit, unind sufletul cititorului cu al poetului. „Lumea este în concurență cu ea / Și mai puțin se uită spre Tine sus, / Tu, Doamne, ești Călăuza mea / Când din morți înviază Iisus. / Am un surplus de idei și de har / Și la picioarele Tale le-am pus / În numele veșniciei ca dar, / Când din morți înviază Iisus”. (A înviat Iisus)

Creația se naște, în concepția creatorului Al. Florin Țene din căutare și suferință. „Autorul mărturisea undeva în volumul «Cu inima în palmă»: «Tot ce am trăit a trecut mai înainte prin durere, chiar și bucuriile. La baza edificiului de mai târziu, pe care l-am construit cu ajutorul creației, se află o rană. Fiindcă și atunci când construim o casă, un monument, producem o rană Pământului, prin săparea temeliei. Viața mea a fost consacrată artei cuvântului și aceasta îmi amintește de rana care însemnă pentru mine începutul rodniciei și, în final, bucuria lucrului bine făcut”.” (a consemnat prof. Geantă Constantin în prefața la vol. „Răbdarea pietrei” – 2001)

Fidel concepției sale despre literatură ca artă (proglobmodernă), domnul Al Florin Țene abordează temele literare cunoscute, impunând o viziune realist-romantică versurilor (sau existențialistă cum o numește George Baciu), de o realizare artistică în spatele căreia simțim mâna artistului. „Cititorul întâlnește peste tot imagini, metafore, trăiri transfigurate în vers. Frumusețea imaginii poetice se împletește cu profunda meditație asupra existenței și rostului artistului în lume”. (Geantă Constantin)

„În vremuri ancestrale

Gânditorul din Hamangia

adăstând într-o vale

cu tribul său împreună

se temeau de apariția scrisului,

sub lună,

acele semne de rău prevestitoare:

«cine va mai asculta cântece și gânduri

sub soare

când nimeni nu știe să citească

și scrisul pe piatră costă

cât un ciubăr de iască?»

Își ziceau ieșind dintr-o grotă

anostă…” (Poezia trece)

Este una din viziunile poetului Al. Florin Țene asupra creatorului.

Continue reading „Voichița Tulcan Macovei: POEZIA lui Al.Florin Țene mesaj de sentimente înălțătoare *” →

„Cred că o receptare corectă a unei opere literare presupune existența unui public atent și interesat, un mecanism al criticii de receptare coerent și așezat pe baze solide de tradiție și profesionalism, un complex de factori care nu sunt sigur că s-ar întruni complet în România ani în șir, în revistele dedicate respectivului domeniu. Astfel de situații sunt palme pe obrazul celor care își exercită liniștita somnolență pe pernele levantine ale paginilor cu cronici de artă. Mai adaug faptul că unele cronici sunt plătite de autori pentru a fi lăudați, iar în altele se plătesc polițe pentru lucruri de natură personală pe care, ca scriitor, le cunosc și mă interesează, numai ca iubitor de adevăr în cultură. Sper că e vorba de un mecanism de receptare culturală care va evolua în timp: are destul loc să se îmbunătățească”. (Al. Florin Țene – Autoritatea valorii morale)

Ni se pare esențial ceea ce afirmă dl Țene în articolul citat. Un element de care ar trebui să țină seama toți scriitorii, ori în ce țară ar crea! Trecând peste factorul „critică literară” care, s-a constat că, de regulă, este tendențioasă, supunându-se anumitor factori (nu dorim să-i numim), ce-i rămâne scriitorului? „Un public atent și interesat” de creația lui. Problemele sunt, totuși, mult mai ample și mai profunde, dar, adevărul este că scriitorul ar trebui să țină cont atunci când creează, de un anumit grup țintă căruia îi dedică propria creație!

Nu se întâmplă întotdeauna așa, deoarece scriitorul, în general, este pasionat de un anumit mesaj pe care, pur și simplu vrea să-l comunice.

Îmi aduc aminte că, imediat după Revoluția din 1989, Eugen Ionescu, reprezentatul absurdului, a fost întrebat ce anume a vrut să transmită prin ideea rinocenizării oamenilor din piesa „Rinocerii”. Maestrul a răspuns sincer: „Eu… nimic. Este problema cititorului să decodifice mesajul.”

Al. Florin Țene este, cu siguranță, un mare prozator al Literaturii Române. A scris 12 volume de proză scurtă și romane, altele decât cele din ciclul „Viața scriitorilor români între realitate și poveste|”. Mărturisirile autorului, reflecțiile și aducerile aminte despre anii în care spiritul său s-a deschis și s-a format spre literatură ca artă, vorbesc despre esența scriiturii sale. Al. Florin Țene nu s-a avântat niciodată către o „artă pentru artă” ci, mai degrabă, către o „artă cu tendință”. De fapt, uitându-ne în profunzime, dacă acceptăm că arta are un creator care așază în colțul creat „dorirea” sa, va trebui să acceptăm volens-nolens, tendința.

Așa s-a întâmplat și în cazul scriitorului Al. Florin Țene. Domnia sa mărturisește, de multe ori, care i-au fost izvoarele ce l-au format, modelele pe care le-a urmat și momentele existențiale ce și-au pus amprenta asupra gândirii sale ca viitor scriitor. Familia (părinții), școlile pe unde a umblat, dascălii, jurnaliștii de renume pe care i-a citit analizându-le ideile și mentalitatea, viața și opera lui Gib Mihăescu – evident, oamenii – românii pe care i-a iubit dintotdeauna, bibliotecile cu sursele lor inepuizabile. Dar, după cum subliniază, seva, ca om și artist, a rămas întreaga viață, orașul natal: Drăgășaniul (Cu picioarele desculțe pe prundișul unei străzi din Drăgășani)

La terminarea facultății, tânăr profesor repartizat în localitatea Tarna Mare (după modelul timpului), avea s-o întâlnească pe cea care îi va deveni soție, prietenă, mama a doi copii, tovarășa perfectă într-o viață de scriitor, ea însăși cu talent creator. „După absolvirea facultății, am fost repartizat profesor la Tarna Mare, comună situată la granița cu Ucraina, pe atunci parte intergtantă a Uniunii Sovietice. Acolo am stat doi ani. Este locul unde m-am căsătorit cu poeta Titina Nica Țene, care era învățătoare acolo… la școala condusă de fratele ei, Ion. Ca o coincidență, soția mea își trăgea rădăcinile din Ușurei, un sat de lângă Drăgășani. Ne-am căsătorit în acea localitate maramureșeană… având verighete câte un fir de iarbă… pe deget! De unde aur, când acest metal prețios era monitorizat de comuniști?! Țin minte că la căsătoria noastră ne-a cântat la pian o doamnă unguroaică și am ciocnit câte un pahar de vin de Tarna Mare. Asta a fost frumoasa noastră nuntă… Eram atât de tineri, plini de speranțe și vise. Era perioada când Poezia ținea de foame. Îmi amintesc…”.

„Nu e păcat

Ca să se lepede

Clipa cea repede

Ce ni s-a dat?” spusese, atât de nemuritor, Eminescu!

Scriitorul Al. Florin Țene nu a „lepădat” niciodată clipa. Toate trăirile care au constituit încărcătura sufletească și de idei se vor regăsi în operele sale.

Proza domnului Al Florin Țene conține romanele: „Răzbunarea Gemenelor”, „Un ocean de deșert”, „Inelul de iarbă”, „Geamănul din oglindă”, „Orbul din Muzeul Satului”, „Insula viscolului”, „Chipul din oglindă”, alături de volumele de proză scurtă „Vârcolacii” și „Pe când poezia ținea de foame” „Cărticica de dat în leagăn gândul”.

„Volumul «Un ocean de deșert» creează o remarcabilă saga a traiectoriei intelectualității românești, continuând seria «Chipul din oglindă», «Insula viscolului» și «Orbul din Muzeul Satului», «o frescă a societății românești din secolul XX, un secol al experiențelor umane triste, dureroase și ucigașe… » – după cum însuși autorul afirmă în paginile noii apariții editoriale”. (Mariana Cristescu)

Cititorii vor descoperi faptul că frumosul din proza domnului Al. Florin Țene întruchipează viața trăită de autor, conturează în cuvinte și imagini, valorile eterne ale vieții unui om, ale unei societăți. Iar aceste lucruri îl așază pe Al Florin Țene între prozatorii realiști ai literaturii noastre, mai exact în latura tradițională, proza oglindind în același timp, trăsăturile curentului proglobmodern. Dar, scriitoarea și cronicarul Voichița Pălăcean Vereș atrage atenția: „…așa cum ne-a obișnuit Al. Florin Țene, romanul său realist este ficțiune. Ficțiune pură, în ciuda faptului că, atras în universul artistic, cititorul are senzația, nu o dată, că realitatea obiectivă a invadat spațiul imaginarului și că recunoaște – camuflate sub masca eroilor din carte și în umbra narațiunilor semnate– persoane, întâmplări, dialoguri ce s-au petrecut cu adevărat… „

Continue reading „Voichița Tulcan Macovei: Proza lui Al.Florin Țene ca mesaj social*” →

Întrebat într-un interviu de către domnul Menuț Maximinian, asupra stării literaturii române de după anul 1989, comparativ cu anii epocii comuniste, domnul Al. Florin Țene răspunde că literatura exprimă epoca în care este creată, subliniind responsabil: „Este vai și amar dacă exprimă numai epoca respectivă”. Aceasta deoarece, adaugă domnia sa „Adevărata artă exprimă toate epocile, pentru că îl exprimă pe om”.

Cu adevărat, oamenii de cultură cărora le pasă de starea literaturii române, sunt îngrijorați de structura și organizarea genurilor și a speciilor literare, de felul cum acestea au început să se transforme în perioada postmodernistă. Căci postmodernismul a fărâmițat valorile, de fapt quintesența adevăratelor specii și genuri literare.

Domnul Al. Florin Țene este cărturarul care cunoaște literatura română, o iubește și o respectă. Nu o dată și-a exprimat suferința pentru faptul că mari scriitori, ctitori de valori monumentale, începând din vechime și până în zilele de astăzi, au rămas într-un con de umbră, deoarece nu mai sunt cunoscuți, nu mai apar în manualele școlare sau în antologii, fiind înlocuiți cu „scriitorii care fac artă din orice”, fără a ține cont de calitatea spirituală sau de profunzimea unor idei.

Nu dorim să exemplificăm trăsăturile postmodernismului, detaliate chiar de ideologul mișcării și nici să aducem în față versuri sau proză din scriitorii existenți în manualele de română ale claselor a XI-a sau a XII-a de liceu. Timpul și istoria vor reașeza lucrurile în matca lor.

Meritoriu și exemplar ni se pare însă, în acest context, demersul domnului Al. Florin Țene de a reînvia chipuri importante, poveștile de viață, ale unor scriitori marcanți ai Istoriei Literaturii Române, revalorificând în același timp, arta lor de a crea. Însuși ne mărturisește într-o „motivație” la romanul „Veniți, privighetoarea cântă…! Viața scriitorului Alexandru Macedonski între realitate și poveste” apărut în 2017: „Exista pe vremuri o colecție de popularizare a unor evenimente istorice sau a unor personalități, pe care, noi elevii, o citeam cu mare interes. (…). Acele romane ne atrăgeau prin felul de a aborda viața romanțată a scriitorilor, prin modul de a creiona atmosfera socială în care au trăit și, mai ales, felul cum zugrăveau realitatea, în contextul vieții acestora. Astfel, autorii acelor cărți ne făceau să trăim și să suferim alături de ilustrele lor personaje, iar pe nesimțite învățam viața și opera personalităților – «oameni vii» ai acelor romane. (…). Acesta este argumentul pentru care am început să abordez un ciclu de romane de acest gen, primul fiind «La braț cu Andromeda – viața scriitorului Gib I. Mihăescu între realitate și poveste», apărut în 2016, venind astfel în sprijinul tinerilor învățăcei, dar și pentru cititorii de toate vârstele”.

Mircea Daroși apreciază faptul că domnul Al. Florin Țene, în calitate de „cercetător-biograf” alege să recreeze povestea vieții unor scriitori cu o existență controversată, venind astfel în prelungirea documentelor literare existente până acum.

Deși, în esența sa, este un creator realist, prin aceste însemnări, dar și prin romanele propriu-zise din acest ciclu denumit de către autor „Vața scriitorilor între realitate și poveste”, Al. Florin Țene se dovedește a fi, în interiorul său sufletesc și un mare romantic, calitate pe care o vom întâlni, îndeosebi, în versurile domniei sale. Exemplificăm cu un scurt fragment din volumul „Romanța celui care s-a întors – Viața scriitorului Ion Minulescu între realitate și poveste”: „Primăvara a venit mai devreme în anul acela. Parcurile înverziseră și florile colorau aleile. Nu de puține ori, Minu le lua pe Claudia și pe Maria la plimbare prin parcurile bucureștene. Toată viața, poetul a purtat crucea dorului de Slatina, acolo unde și-a lăsat amintirile copilăriei, ale vieții «copilului de corcodușe». Când focul dorului cobora la inimă, se urca în tren și pleca de unul singur la Slatina să o vadă pe mama Alexandrina. Dar, înainte de a pleca, mai face o plimbare prin București, după care se așază la birou și își scrie impresiile, text pe care îl introduce în «Roșu, Galben și Albastru», carte pe care o publică la Editura Cultura Națională, în anul 1924”.

Se poate afirma, la doar câțiva ani de la începerea acestui tip de scrieri, că au deplin succes la public, indiferent de vârstă. Că paginile bine documentate, întrețesute cu aburul poveștilor unui timp de mult apus, atrag, făcându-l pe cititorul vremurilor noi, să stea în cumpănă, să reflecteze, dar și să compare oameni, epoci istorice, obiceiuri, instituții de învățământ, manifestări ale artei și literaturii. Întâlnim documente de epocă, scrisori ale unor personalități de altădată, descrieri ample de obiceiuri, peisaje și ținuturi românești sau ale țărilor pe unde au poposit scriitorii, colaborări cu autori străini. Cunoaștem felul în care „domnii” evocați ai literaturii noastre au materializat în viața lor, adevăratele valori umane: iubirea, familia, dragostea de țară. Astfel, cei care sunt interesați de mirajul vieții unor scriitori, precum Alexandru Macedonski, Ion Minulescu, Gib Mihăescu, vor găsi, cu siguranță, în romanele domnului Al Florin Țene, pagini fascinante, care te vor determina să analizezi ce anume înseamnă „frumosul în literatură”!

Continue reading „Voichița Tulcan Macovei: Al.Florin Țene și recuperările literare necesare. Scrieri prin care autorul reînvie personalitatea unor scriitori români*” →

MANIFEST ÎN ANUL CENTENARULUI

Oricât de mult s-ar strădui unii oameni să uite, să ascundă sau să se ascundă, istoria nu poate fi ștearsă cu buretele, deoarece din ea se trag toate sevele unei națiuni. Pe baza ei, vrem, nu vrem, conștient sau inconștient se creează viitorul. De aceea, credem că este important să întâlnim oameni de cultură care se întorc înspre un trecut atât de agitat precum perioada comunistă, insistând spre înțelegerea acestuia. Iar domnul Al. Florin Țene nu doar că se întoarce, dar chiar critică vehement, ia poziție față de atitudinile nedemne ale unor scriitori ce au pactizat cu comuniștii, spre a li se publica operele literare.

Face acest demers din convingeri patriotice, din dragoste și respect față de valori precum demnitate, adevăr, libertate, credință în Dumnezeu și morala neamului românesc.

Impresionează curajul și frumusețea spirituală a omului și scriitorului Alexandru Florin Țene. Numai aceste calități îl pot determina să afirme în anul 2018 că nu se sperie de nimic, „că este o stâncă, de neclintit. Toate necazurile prin care trece societatea românească se datorează faptului că nu s-a respectat punctul 8 de la Timișoara și propunerea mea din Manifestul publicat în anul Centenarului, care îi privește pe scriitorii colaboraționiști”. (Autoportret)

După ce este ales membru în Uniunea Scriitorilor din România, cel mai probabil, pentru că gândește altfel decât tendința majorității scriitorilor postmoderniști, este exclus pe motiv de plagiat. Evident că se apără de acuzație, ca oricare om care se respectă, dar, iubirea de litere, de literatură și de creație îl determină să urce noi culmi. Poate mai bune și mai interesante decât dacă ar fi rămas în USR. Pe tema plagiatului, scrie multe eseuri și studii, determinat fiind în interiorul său sufletesc să înțeleagă adevărul, până la ultima nuanță a conceptului: „Luându-și drept motto dictoanele «nimic nou sub soare» și «cărțile se fac din cărți», plagiatorul nu imită și nu dezvoltă, el reproduce; el nu citează, ci copiază, făcând confuzie între filiație, adică ideea și plagiatul propriu-zis, adică textul (spre deosebire de cei de azi, care doar mimează confuzia)”. (Considerații despre delațiune, furt și plagiat în lumea literară)

Critica regimului comunist totalitar considerat abuziv, a regimului securității și a turnătorilor acesteia au rămas pentru Al. Florin Țene o permanență a întregii existențe, atât în literatură cât și în viață. Din această cauză avea să sufere întreaga familie. „Tatăl meu este urmărit la serviciul său din Drăgășani, precum și în cadrul cenaclului literar «Gib Mihăescu» din localitate. Poetul Al. Florin Țene este perceput de sursele informative și de către ofițerii de securitate ca un personaj dușmănos orânduirii de partid și stat, care este corespondent al Radio «Rodna», indicativul pentru Radio «Europa Liberă”. Corespondența îi este urmărită și Securitatea ia măsuri operative de monitorizare permanentă. Este inclus în rândul scriitorilor periculoși pentru regimul ceaușist, pentru că a devenit corespondent al activității literare vâlcene și i se recitau poezii la secția culturală de la Radio «Moscova»“. (Ionuț Țene)

Sigur, toate acestea transmit multe lucruri generațiilor tinere…

Continue reading „Voichița Tulcan Macovei despre conștiința critică a lui Al.Florin Țene despre valorile sistemului comunist*” →