A fi nefiind
Mi-e iarăşi dor de tine.
Mi-e iarăşi dor de ploile târzii, de aripile din iubire, de tăcerile ascunse-n iarbă.
Miros a soare când te-aştept.
Miros a ger când tu-mi răneşti, cu paşi grăbiţi, zăpezile din suflet.
A venit iar aprilie, castanii plâng iar alb şi tu te duci şi iar te duci către niciunde.
„A fi sau a nu fi….Aceasta-i întrebarea.”
A fi nefiind…e tot o intrebare.
——————-
Adriana POPA
Timișoara
28 aprilie, 2018
Pas în doi (5)
îmi picură frunze sărate în livezi
pe umeri lacrimile tale
din noapte
mă cheamă cucii la bal
să dansez cu femei albastre cu șal
să le susur suspine la urechi
femei cu părul șerpi și ochii verzi
ar trebui să învăț să te iubesc
din ce în ce mai puțin
azi mai puțin ca ieri
mâine și mai puțin
iar când vei bate la poarta
sufletului meu
vei fi uitare voi fi ger
fierul crucii mușcă adânc din noi
sângele ne luminează risipă peste morți
doi îngeri bețivani ne joacă la cărți
nu eu sunt de vină doar vântul
doar vântul aspru fierbinte din sud
te iubesc, mă auzi?
ar trebui să-mi reinventez vocaţia înfloririi
să-mi desfac petalele
cu uimirea dintâi
m-ai sărăcit de iluzii de vise
nu mă mai aștepta lângă prezentul meu verde
când doar posibilul mă vrea regină
şi brațele tale nu mai spun povești de iubire
din mărul primordial nu a mai rămas nimic
poate doar viermele și poetul din mine
veșnic îndrăgostit
——————————————–
Adriana Popa & Petre Ioan Creţu
Timișoara, Timiș & Slobozia, Ialomița
21 aprilie, 2018
Nichita, mereu
iubiți-mă
sunt poezia-n care vine ploaia
sunt însăși lacrima
lacrima unui vers niciodată găsit
ploaia lacrimii
celei ce trebuia să fi fost
ploaia este altar și rug
mă închin
în genunchii lacrimi pe cuvânt
iubiți-mă
sunt ploaie și mă dor
—————————-
Adriana POPA
Timișoara
31 martie 2018
Pas în doi (4)
în seara asta
e rândul tău să-mi spui poveşti
să mă tulburi
să mă înalți să mă iubeşti
în seara asta
te voi aştepta pe zăpada rănită
voi fi frumoasa adormită
mă vei trezi cu un sărut
ființe nemaivăzute
îmi urmăresc pașii mă îngrozesc
și dintr-odată mă umplu
de păsări de oameni de livezi
și fug și urlu și nu te mai găsesc
cad ploi de lacrimi peste lume
se mai aud și îngerii căzuți
tu-mi ştergi cuvântul de pe buze
Continue reading „Adriana Popa & Petre Ioan Creţu: Pas în doi (4)”
Pas în doi (3)
dacă mă mai iubeşti
pune-mi toamna în ochi
şi scutură-mi gândul cu tine
din copacul care mă privește
de când am schimbat
verdele frunzelor mele
pe bruma zborului tău de pe tâmple
mă arunc în tine ca-ntr-o fântână
în ochiul tău stâng
îmi las dorința sub pleoapă
la uşa sufletului tău
apoi umblu tiptil cu pașii mici
mă tulbur mă înfior te respir
pe sub oase se-aprind licurici
inima ta bate pentru amândoi
tu respiri și pentru mine
mirosim amândoi a floare-a iubire
dacă mă mai iubeşti
lasă-mă să păşesc desculţă
pe iarba ta
să te iau de mână să plutim orbi
să ne lovim de lucruri de oameni de pomi
deschide-ți sufletul și lasă-mă să trec
cu hergheliile mele de fluturi
de îngeri beți
fără tine nu aș mai fi
îmi ești aer lumină și sânge
să ne-aruncăm din înalturi îți zic
unul în altul ținându-ne de mână
într-un vertij aiuritor
o, câtă spaimă se arată
parcă am zbura pe cai înaripați pe fluturi
în schimb nu-mi vine să cred
că te ating pe suflet și că îmi e frig
dacă mă mai iubești
spune-mi poveşti
despre zboruri căzute din stele
şi lasă-mă să mă ascund de mine însămi în tine
eu sunt o pasăre migratoare
dragostea mea
——————————————–
Adriana Popa & Petre Ioan Creţu
Timișoara, Timiș & Slobozia, Ialomița
21 martie 2018
Stagiatură
înlocuiam cuvintele cu inefabile păsări
până când stelele se-aprindeau
de gelozie – fără îndoială –
cucul
îşi tot satura numele
undeva între frunze neclare
pletele mele blonde pierdeau
inocenţa grâului copt
tu făceai foc
pentru imperceptibile zboruri eu străluceam
abstract ochii tăi reduceau pădurea din jur
la un singur punct
oraşul ne primea străin
eram cam inconştienţi
bineînţeles
aveam în braţe soare
şi-n buzunare fân
de uimire doamnele
erau să calce trenul
la barieră lângă parc
Zbor
dac-aş fi cer
aş declina cu norii
mi-aş dezbrăca speranţa
în stropii de ploaie
dac-aş dansa sub lună
cu picior de izvor
aş descânta deşertul din noi
cu livezi
dac-aş răsări dimineaţa
Continue reading „Adriana POPA: Poesis”
Pas în doi (2)
eu cel străjuit de crini luminători
și chipul tău ca icoană la tâmpla mea
sprijinit de aripi lungi de aer
albe catedrale
doar în poemul acesta
mai pot să te aștept
e singura lume unde mai sunt
înfrigurat de neliniști de dor
aștept de la tine scrisori
apoi mă uit cum oprești
frunza din cădere moartea mea
să nu mă mai aştepţi
pe peroanele ninse
să nu-mi mai scrii de dor
cu iernile în suflet
nici despre lună nici despre zei
scrie-mi mai bine acel poem
poemul care dă piatra în floare
să-mi lumineze ochii când se face seară
să-mbrac destinul frunzei
să-ncep să-ngălbenesc
tu călătorești ninsori
cu aripi mari și grele
și le întorci în aprige siberii
prins în acest poem Continue reading „Adriana Popa & Petre Ioan Creţu: Pas în doi (2)”
Fulg
melancolia albului
mă mai încearcă uneori
atunci ning
scuturându-mi copacii de păsări
mă caut printre fulgi
în mine însămi e iarnă
visul meu
îşi îngheaţă propria-i creangă
umbre bizare
viscolesc fără grabă
mă ning pe mâini
mă ning pe gene
Continue reading „Adriana POPA: Fulg / Snowflake -Traducere, Mădălina Maria Dăncuş”
Azi
şi pe mine
mă doare iubirea
când lunecă stelele
şi tu înfloreşti aşa de frumos
şi pe tine
te doare despărţirea
când toamna-şi despleteşte cântul
şi poezia
adoarme printre ploi
găseşte- mă prin mânăstiri
ca ană
găseşte-te în tâmple argintii
şi caută-ne în zori
pe la răspântii
să ne-ntâlnim pe-o lacrimă în zbor
azi
regăsesc cărarea către tine
mă doare despărţirea
şi pe mine
––––––––––
Adriana POPA
Timișoara
20 februarie 2018
* Foto: ,,Tunelul dragostei”, Caraș Severin (din colecția autoarei)
„Dar de Crăciun, când fulgi subţiri de fum
Coboară linişte pe suflet şi pe drum,
Când bate-n geamuri cea dintâi colindă,-
Din întunericul uitat în mine
Eu simt, încetişor, cum vine
Fetiţa din oglindă,
Cum îşi deschide ochii calzi şi vii
Şi-mi cere iarăşi râs şi jucării.”
(Otilia Cazimir-1939)
„ În noaptea asta, Adi, sunt focurile. Mâine dimineaţă pornesc piţărăii, eu nu am uitat nimic, îmi aduc-aminte tot, tot …” mi-a spus azi, la telefon, Adam, boemul meu văr, din Austria.
Focurile….piţărăii din cartierul Ohaba-Bistra…obiceiurile….pregătirea prin datini, pentru ca Iisus să se nască în noi, în sufletul nostru.
E un decembrie mohorât, bate vântul uşor, cu frunze încă aurii de salcie, paşii mei se îndreaptă spre niciunde, sau spre acel tărâm fermecat, pe care l-am pierdut odată cu ridurile din colţul ochilor, peste care am depus straturi de celule descuamate, buze de geruri, fulgi îngheţaţi si zboruri risipite.
Miroase a iarnă în sufletul meu.
Miroase a fulgi, a trecut.
Îmi aminteşte iarna de o altă fiinţă şi-mi trezeşte suferinţe şi emoţii pe care le credeam ninse şi ascunse sub frunze galbene şi gheaţă.
„Piţărăi, piţărăi,
Dă-mi şi mie-un piţărău
Cât o fi de rău
Să mă duc cu Dumnezău.”
Continue reading „Adriana POPA: „Bună-dimineaţa la Moş Ajun “”