Nu se întorc ploile din drum, aripa Frigului împietrește în pragul luminii,
se răzvrătesc apele veștejite,
nu e margine la frunze, nici țărm la frig florile și leagăn în culori,
melodiile triste, plâng păpădiile,
rugăciunile în pragul bisericii în zi de duminică,
ard tăcute Izvoarele lumini în altare,
fulgere sunt lame de coase, franjuri peste cerul despovărat de coroane regale,
din toate petalele ploii iarba-i smarald,
vântul tulburat apleacă în genunchi corole,
în grinzi se ascunde ciocârliile, tac,
înfrigurate soapte vatra le ascunde
în boabele jarului ,lemnul înfrunzind!
crengi, rubine saltă în hore peste pereți de întuneric ,pe lângă icoane, ca întru-n leru-i ler tăinuit,
rugăciunea iubirii ascunse în priviri mă arde,
Dumnezeu al iubirii !
înflorește-mi în mâini floarea de mir!
nu mi-e primăvara strai,
luna verii-i o coroană peste plâns vechi de miei, pietre, piatre,,,,
toată bruma e poiană îngerilor alungați din cer,
numai înfloritul tei te amăgește între pânze de arome,
să îți vezi chipul dragostei împodobindu-mi ochii cu fragedă ninsoare,
lumina mi-e dar, podoabă în privirile tale ,
o, de nu te-aș iubi!
Hotarele ploii aruncă hotare,
te voi pierde între cioburi de ploi
frângând aripile?
atinge-mi Inima topindu- se într- o clipă rătăcită în cântecul măiestriei
și îți va fi floare de stâncă, mătase învingând Viscolul,
atinge-mi inima,
cu blândă rouă,înflorește-o în flori pelinului,
o, de plumb topit se învelesc potecile în frig ,
o pânză de întuneric, tăios veșmânt copacilor ,
se frâng!
duminică în raiul ploilor,
în plâns de flori, deschide poarta Raiului ,
un curcubeu între culori s-ar limpezi
și aerul ,firmituri senine descătușate în umbrele subțiri ar trece Vadul către Tine !
Gândește- te ca o frumusețe a unui zbor ,
ca un dans al singurătății în care se ascund ciocârlii ,
ca un zbor al fluturilor
în jurul jarului colorându-si cu vise culorile, dăruind timpului tăcerile ,
cuib crengilor viscolite ,
Dorul argintiu să ți se închine cum floare apusului înflorind pe stânca seninului pentru Dorul înaltului!
de a săruta nesfârșitul?
dorul ,dorul cheie întristărilor să deschidă Porțile Raiului înflorite în țesături de lacrimi ,,,
și îngerii plâng!
și frunze cad!
slăvită dragoste,
ca unda clară în lumini
ți se cuvine limpezind tăcerile pietrei ,
în strai subțire stelele te îmbracă
și noaptea te cuprinde în catifele,
ghirlande luna îți așterne pe drum ,
pasărea -luceafăr îți dă ocol să nu te rătăcești de adevăr ,alesul,tu!
singurul Ales al sufletului meu ,
gânduri astrale îmi porunceau vindecare inimii, câmp în vânt ?
Unde este iubirea ?
Graal plin de cer,prea greu mâinilor mele ,
cu toate umbrele te cer,
însoritele bucurii abia se descoperă ochilor mei, te simt înfrigurat ,
te voi atinge ,nu lângă tine tot ce voi atinge aripa caldă va fi ?
vietățile ale așteptărilor ce le -am strâns în atâtea secetoase singurătăți ,,,
mă vei iubi ?
vei schimba chipul nopților pe flacăra binecuvântată dragostei ?
frunze vii mi s-au zbătut pe inimă ,
fluturii, aripi ale nesomnului,
greierii prin toate toate cotloanele sufletului așteptându-te să cânte ,
cer pictat, fulgere în vitralii prinse curcubeul rupt din ploi ,
fi- vor toate în izvoare,
cioburi cristaline în duminici,
clopote în argint chemând de slavă curgerea râului, ce mi se știe întreg zbuciumul ,
Doamne, cum se stinge chipul vântului pe pragul bisericii !
mă întreabă rouă unde mi -am rătăcit lacrima
Izvorului,
zâmbesc icoanele, zâmbesc sub o licărire de soare,
Speranța nu este mereu bobul de lumina ?
arde, se destramă în fire ,păienjeniș de iubire, noaptea în trenă de stele învelește pădurea, candelabre fosforescente să îți lumineze Calea spre inimă,
ziua își trimite licuricii să te aștepte pe țărmul cu fluturi ,
,,, Eu știu pasăre albastră și nu e pasărea paradisului,
Îmi aduce șoaptele tale înverzite,
tu nu ai cuvinte ,pasărea îmi aduce curcubeu învelit într-o palidă frunză
și ochii mă dor în cruntata dorința de a te vedea și brâul luminii, în bob de jar, dragostea te vrea,
să încing în țărmuri zborul înalt loc în suflet pentru cântări de doinele plâng în câmp de lună dezlănțuit în ploi,
e sărbătoare în Olimp ,prea mulți zeii eroi
și nu știu cum în zăvoi cresc apele peste copacii goi
și nu știu zeii bucuria ,aud chemarea în altare și se întrupează înflori,,,
tot mai trăiesc !
trăiește în mine Speranța unui drum spre soare,
o orchestră de fluturi de o aude numai eu, cuvinte de ți le șoptesc numai eu,
tu nu le auzi!
și știu, înfloresc la poarta sufletului tău numai păduri, Crini Imperiali, crescuți în ger solar
și nu vreau înțelesul meu păgân să îl înțelegi, privesc umbra strânsă în crini și viețuiesc frumusețea,
privește fragede petalele în nesfârșitele ploi
să nu vezi cum bumbii ploii despart cărări prin câmpul cerului ,
să nu știu despre mine ce trist va fi iubindu-te, legănat cuvânt să aleg de frunze,
să te trăiesc cum Corbul zboară în sticla iernii închis,?
cum să-ți fiu de-o bucurie ?
cum bobul auriu își sfințește rădăcină plecându- se în rod bogat,
să îți fiu de bucurie, să îți fiu tăcere când nimeni nimeni nu- ți aude bucuria învăpăiată în zori
umbrindu-ți ochii cu zbor de fluturi
și Luna în urma ta cu cioburi galbene sfințind câmpia în smălțuite flori,
Ce taine în legăturile nopții să unească toate frântele țărmuri,
un foc arzând mocnit aprinde-n licurici un rai ducând toți Macii în jar,
luna dezrădăcinată în cerul stingher în mir de fărâme ,aur peste copaci,
cerul albă vioară cântă despre valul albastru ,
ce blând îl primește cântarea !
cântarea- pasăre albă și gândul
o simt cu aripile înfrângându-mă,
să nu te ating,
nu, înfrigurată, ruptă de trup , pasărea- gând
om, culoare -sunet ,
prea fericită clipă nepământeană,
întrupare arbore din ,,cartea cântării ,,
cine te-a asemuit trecerilor mele când niciun cânt nu avea cânt, sunete-l să Îl mângâie?
Simfonia apelor ai știut- o,
elegii ale vântului le -ai învățat după căderea Stelelor ?
treceri pierdute, furtunile te-au întors între șoaptele îndrăgostite precum tandrețea soarelui
nume păgân mi-ai ales
descoperit în Sfântul Graal pe țărm de mătase, nume de ninsoare amară când bate vântul îngălbenit peste Livezile păsărilor,
săgeată- Albă -pasărea- gând
vorbitoare ,,,de sunt culoril vii,
trup zborului să simti ,
iubitul meu, nevăzutul inimii mele ,
o veșnicie grea aripă în rouă,
în veșmânt de păpădii aurită mi-e coroana
în Regatul dintre stânci ,
în valuri florile îmi înfloresc spre duminici fuioare ,trepte împletite să urci!
înzăpezită fruntea soarelui s-o sfințești cu flori de colț alb ,
adă-mi Bobul sfânt de mir să învelesc Luna cu senin ,
câte vieți le -am trăit de îmi ești tu firul pelinului, țesătură împrejurul inimii, ca un Rai necunoscut amarnică dorință, din piatră seacă atingerile să le faci fluturi ,
zboruri în Lumina dimineții să-ți fie Crinul mâinilor mele,
ajută -mă să ridic zidul întreg ,precum umbrele, vaietul apelor trup zburat Cascadelor,,,
Doamne, lasă-mi ninsorile,
în câmpiile sălbăticitelor atâtor culori,
întind mâinile, păsările vin singure sub imperiul pietrei,
atât de aproape de infinit țin în lună o oglinda secretă,,,
eu știu pasăre albastră și nu e pasărea paradisului
———————————-
Adina POPESCU
5 august 2019