Amir OR: Cum

Elisabeth Gecius, Berlin

 

Dragoste vrăjită

Cum

Cum să îți spun? – Nesuportat de aproape îmi ești.
Un fruct care în inimă se coace.
Nume-odihnind în gura care tace.
Ca marea-n al Pâmântului căuș.
Te-ating și sunt gelos pe mâna mea,
Deși te țin aproape, să te-ating aș vrea.
Mă urmărește spaima clipei de nemișcare:
Căci prea adânc în mine, lăuntric te păstrez.
Mistuitor e focul ce sufletul mi-l arde,
Însă-n a lui văpaie inima nu-mi dispare.

Amir Or, Israel (1956)
Din “Loot”, Dhali Books, India, 2017

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

 

 

אמיר אור

אהבה מכשפת

אֵיךְ אֹמַר לָךְ? – אַתְּ קְרוֹבָה מִנְּשֹא.

אַתְּ הַפְּרִי הַפּוֹקֵעַ בַּלֵּב.

אַתְּ הַשֵּׁם הַנִּשָּׂא בַּפֶּה הָאִלֵּם

כְּמוֹ יָם בְּכַף אֲדָמָה.

אֲנִי נוֹגֵעַ וּמְקַנֵּא בְּיָדִי הַנּוֹגַעַת,

נוֹגֵעַ וּמִתְגַּעְגֵּעַ לָגַעַת.

בֶּהָלַת הָרֶגַע שֶׁאֵינֶנּוּ חוֹלֵף:

אַתְּ כָּאן בְּתוֹךְ כָּאן בְּתוֹךְ כָּאן.

כָּאן אֵשׁ הַנְּשָׁמָה בּוֹעֶרֶת

כָּאן הַלֵּב אֵינֶנּוּ אֻכָּל.

Corneliu NEAGU: În prag de toamnă

ÎN PRAG DE TOAMNĂ

 

Se lasă toamna încă aşteptată,

părerile de rău se-ntorc pe rând,

pe-o margine de clipă-ntârziată

la ușa gândului ajung dansând.

Și mă cuprind regrete insolite,

fără să știu de am greșit cumva

când dorurile-n straie de ispite

visau adânc pe nori de mucava.

Regretele s-așază peste gânduri

cu amintiri trezite prea târziu

în notele urcate printre ziduri

din partitura unui potpuriu.

Revin acum, în clipe fără miză,

cu vânturi reci sosite de la nord,

în prag de seară ultimă surpriză,

cu amăgiri căzute-n dezacord.

La poarta neuitării se destramă,

iar gândul le alungă în trecut,

în mijlocul pădurii de aramă,

pe umbrele din visul renăscut.

Acolo te zăresc îngândurată,

cu dorurile strânse la un loc,

pe chipul ce apare ca o pată

în ramă aurită de breloc.

Așez brelocul pe o etajeră,

întinsă peste spațiul infinit,

privirea ta, venind din altă eră,

îmi leagănă surâsul obosit.

————————————

Corneliu NEAGU

București

18 mai 2019

 

Carmen SOLOMIE: Hai cu noi în „Caruselul vârstelor” la Radio ProDiaspora

Viața te îmbie, te amețește, te dă peste cap și te așează la loc, îți oferă și-ți ia… important este să rămâi TU de-a lungul tuturor experiențelor! Copilăria năzdrăvană, adolescența rebelă, pasiunea dragostei, înțelepciunea maturității ne dau lecții de viață în fiecare zi! Ne regăsim cu toții într-o vârstă de aur – cea a sufletului și într-un moment magic în timp! Gustă viața, trăiește-o! Radio este VIU, nu doar de VIS (Viață, Iubire, Speranța). Există o interacțiune cu cei care ne ascultă, oamenii se simț inspirați, se leagă prietenii, iubiri uneori…

„Urcă și tu și fă-ți de cap în «CARUSELUL VÂRSTELOR» doar la Radio Prodiaspora!”  Cam așa începea emisiunea de seară „Caruselul Vârstelor”, una din cele două emisiuni pe care le-am realizat la Radio ProDiaspora, a două fiind o emisiune matinală  „Diminețile ProDiaspora”.

Radio ProDiaspora a însemnat un început, dar și o continuare a unei pasiuni și o împlinire în viața mea. Am intrat în această inimoasă familie la un an după înființare, adică în 2010. Așa încât avem multe amintiri comune, eu și radioul… oamenii săi. Am acordat de-a lungul vremii câteva interviuri în presă și am participat alături de colegii din radio la emisiuni radiofonice la Radio România Internațional. În fiecare interviu am spus câte ceva despre radio, pentru mine e normal să vorbești despre familia ta, despre locul unde te simți bine. Iată și câteva fragmente: „Eu sunt exact de acolo unde mi-a rămas sufletul… născută în judeţul Bistriţa Năsăud, am urmat Facultatea de Istorie şi Filosofie la UBB Cluj şi aceste două coordonate au marcat viaţa mea (părinţii, familia şi educaţia). O vreme am poposit la Rădăuţi în Bucovina şi apoi la Oradea, unde am simţit ce înseamnă apropierea (fie ea şi fizico-geografică) de Vest! Pasiunile mele au însemnat a fi profesor de istorie şi redactor la radio şi apoi în presa scrisă.

Belgia este noua mea destinaţie (rămâne de văzut cât este, sau nu, de intermediară), dar cel mai important este că sunt aici cu familia. În Belgia «integrarea» mea s-a făcut plăcut, deoarece, paradoxal, cunosc mulţi … români. Am rămas aproape de casă prin familia RomBel, prin «Cursul de limbă, cultură şi civilizaţie românească» pe care-l predau în mai multe şcoli belgiene şi prin… reîntoarcerea la o veche pasiune, radioul. Întâlnirea cu Radio ProDiaspora a fost o bucurie (aproape) nesperată, un vis care .. merge mai departe! Mi se pare fascinant că suntem o echipă din ţări diferite, dar în esenţa românească: am colegi din ţară plus Spania, Germania, Austria, Republica Moldova, Italia, Ungaria. Eu realizez emisiunea «Dimineţile ProDiaspora» în fiecare zi de luni.” („Semne de Bine de la RomBel, Belgia”, România Pozitivă, 2011)

Pasiunea mea pentru radio a inceput mai demult: tocmai terminasem Facultatea de Istorie la UBB Cluj, rămânând iremediabil îndrăgostită de Cluj, când ne-am mutat la Rădăuți. Am întâlnit oameni minunați la Școala Nr.1 Marginea, am reorganizat cabinetul de istorie, am dus la tipografie prima revistă a școlii numită „Gimnasium”, am botezat o fetiță, am legat prietenii care rezistă până astăzi. Apoi a fost radioul… „Radio Top 91”  care mi-a deschis ochii către o nouă lume. Radio m-a învățat să mă cunosc pe mine, să îmi exploatez atuurile, să intru în casele și sufletele oamenilor. Am înființat la Rădăuți, alături de soțul meu, o filială a Asociației Internaționale „Habitat pentru Umanitate” – unul din proiectele la care țin foarte mult și care construiește case pentru oamenii în nevoie. Am pus mâna la construcția efectivă a unei case, pe șantier. Zeci de rădăuțeni trăiesc azi în aceste case având un trai decent… iar noi am fost pionierii, voluntarii. De la Rădăuți am plecat la Oradea, unde am lucrat în școli și la ziarul local „Jurnalul de Dimineață”.

A trăi in diaspora

Românii sunt „lipiţi” de locurile natale, cărora le duc dorul oriunde s-ar preumbla prin lume! Dacă mă gândesc la începuturile mele în Belgia și la acomodare, gândul mă duce în mod inedit la ceea ce spunea Nichita Stănescu: „A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea.” A spus-o atât de simplu și firesc. Este tot mai evident că în societatea contemporană a stăpâni cât mai multe limbi nu este doar un atu, ci chiar o necesitate, dar pentru mine, limbă română este locul comun în care mă pot înțelege cu părinții, cu sora mea și toti cei dragi. Pe teritoriul patriei mele, limba română, stiu cel mai bine să simt, să iubesc, să visez, să cred și să mă rog. Fără această patrie a mea, m-aș simți fără identitate. Pentru mine, limbă română a fost salvarea mea în Belgia și, poate ciudat, ajutorul meu în a mă integra în nouă societate. Eu cred că dacă te simți bine în limba ta, ești acasă …

Diaspora românească în Belgia este evident o părticică de suflet românesc, o parte din acel atât de intim „acasă”. Pe termen scurt şi la modul concret, provocarea este chiar asigurarea zilei de mâine… în fiecare zi. Pe termen lung este rezolvarea unei dileme mai vechi: material/ sufletesc;  ce mănânc/ cu ce-mi bucur, alin sufletul? În general, cred că românii sunt „lipiţi” de locurile natale, cărora le duc dorul oriunde s-ar preumbla prin lume.

Am fost mereu implicată în viața comunității românești din Belgia, iar până în prezent cea mai mare realizare a mea în Belgia rămâne munca și semnătura mea în calitate de autor al celor două ediții ale „Ghidului Românului în Belgia” apărute in anii 2009 si 2013 si susținute de către RomBel. (www.rombel.com) Aceste ghiduri au fost munca de voluntariat, pe baza principiului „pay it forward” (după numele filmului lansat în 2000) –  primeşti ajutor, dai mai departe; dai întreit, nu doar întorci ajutorul primit… E cel mai simplu gest de generozitate şi recunoştinţă, în acelaşi timp! Intre timp s-a născut și „Asociaţia RomBel”, fiind printre cei trei membri fondatori.

Am predat în Belgia timp de patru ani cursul „Limbă, cultură și civilizație românească” în cadrul proiectului „Limbă și Cultură de Origine” inițiat de Ministerelor Învățământului din România și Belgia, implementat prin intermediul Institutului Limbii Române. Mi s-a părut cea mai lăudabilă inițiativă a statului român. Este o oportunitate fantastică pentru copiii români de a continua să vorbească limba română, de a avea o cultură generală, de a știi de unde vin și a fi lăsați să-și aleagă singuri viitorul, să-și deschidă aripile fără a-și ignora sau îngropa rădăcinile. Nu am crezut niciodată că aș putea vreodată să fiu profesor de limbă română în Belgia. Mă simt împlinită pentru că am avut ocazia!

Am lucrat timp de doi ani ca și profesor voluntar la Biserica Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Bruxelles – în fiecare weekend se organizau cursuri de limba română, limba franceză, istorie-geografie, pictură de icoane pe sticlă. O vreme s-a tipărit și o revistă numită „Darul Cuvântului” – totul se face cu mult suflet și dăruire. De asemenea, am mai fost implicata in inființarea „Clubului Academic Român din Belgia” (CARO) – o asociaţie a studenţilor, profesorilor şi cercetătorilor români. In prezent lucrez intr-una din instituţiile europene de la Bruxelles și … rămân deschisă provocărilor viitorului.

Continue reading „Carmen SOLOMIE: Hai cu noi în „Caruselul vârstelor” la Radio ProDiaspora”

Olguța LUNCAȘU TRIFAN: Rondelul bucuriei

Rondelul bucuriei

 

Iubitule, au înflorit salcâmii!
Ne ning cu floarea lor și-ntinerim,
Iar cu mirosul lor, umplând plămânii,
Trezim în noi dorința să iubim,

Să povestim acest miracol lumii
Și-a noastră fericire să-mpărțim…
Iubitule, au înflorit salcâmii!
Ne ning cu floarea lor și-ntinerim,

Sub fulgii lor ne vom simți stăpânii
Iubirii-n Dar primită s-o împlinim,
Ciorchini de viață-n vrajă să-mpletim
Cunună cum ne-au îndrumat bătrânii…

Iubitule, au înflorit salcâmii!

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

18 mai 2019

Dorel SCHOR: Cine pe cine invidiază (schiță)

Domnul Oiţerman, fabricantul, mi-l arată pe Jenică, fiul vecinului Biton, sprijinit de gardul blocului şi mâcând seminţe de floarea soarelui:

– E nemaipomenit… A terminat stagiul militar, e sănătos ca un cal şi taie frunze la câini. Şi, ca toată lumea, are ochii mari. Dacă-l întrebi, o să-ţi răspundă fără fasoane că-l invidiază pe cutare sau pe cutare, care şi-au făcut o situaţie…

– Pe cine invidiază Jenică, întreb eu candid.

– Pe cine? De pildă pe Şimon Şeinerovici. Că are o slujbă, că şi-a cumpărat o rablă de maşină, de asta… În schimb, dacă o să-l întrebi pe Şimon Şeinerovici, nici el nu e mulţumit. Şi el invidiază pe unul sau pe altul. Nu mai departe decât ieri, câte el de mincinos, a avut un moment de sinceritate şi mi-a povestit cât de mult îl invidiază pe Alberto Oberlicht.

– Dar ce-a văzut la el?

– Ce-a văzut? Dar eşti naiv, domnule! A văzut că Alberto lucrează la o întreprindere de produse lactate şi pe chestia asta mănâncă brânză gratis.

Şi că are o nevestică nostimă… Şi că a fost o săptămână în Rodos… Asta a văzut… Lumea are ochii mari.

– Păi…

– Vezi că am dreptate? Dacă o să-ţi spun acuma pe cine invidiază Alberto, ai să rămâi ţuţ. Ia ghiceşte!

– Pe cine invidiază Alberto? Cum aş putea…?

– Gândeşte-te.

– Habar nu am!

– Cred şi eu. Pe tine te invidiază Alberto!

– Nu mai spune! De ce tocmai pe mine?

Continue reading „Dorel SCHOR: Cine pe cine invidiază (schiță)”

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Dincolo de zare

Dincolo de zare

pășeam sub strașina cerului
degetele gânditoare peste lacrimile lumii
așezând cuvântul din humă
pe crucea de zări
fluierul suna trist la ceas de uitare
dansam peste pietre încinse
căutând pasul într-o îmbrățișare
în zori am pășit în biserici de suflet
ștergând dureri la intrare
plouase mult peste culmi de tăcere
pana aluneca peste raze sfâșiate
durerea creștea, tot creștea
în valurile orizontului
udând țărâna străbună
din lut ciopleam clepsidre de suflet
în eternul cânt peste ape
purtam în ochi doruri despletite
cu rădăcinile înfipte în humă
zidind altare din petale de zări

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

18 mai 2019

Camelia BUZATU: Băiatul de la bibliotecă

Cum aș face să-l mai găsesc pe băiatul acela care furase cu bună știință din casa lui,
își cărase aproape toți cei optsprezece ani la bibliotecă?
Dansase cu toate volumele de poezie clasică
deși ajunsesem să fiu geloasă pe Baudelaire și pe Verlaine
tot îl căutam,
nu-l găseam din prima,
își făcuse cuib între două volume ale unui franțuz.
Îmi plăcea că-și lua notițele pe cer,
mă distra teribil când îl vedeam cum încearcă să-l îndese în rucsac,
cum se uita în dreapta și stânga și ca un hoț experimentat cum îi îi rupe colțul…
Și-atunci începea să plouă cu picuri adevărați, el avea umbrelă iar eu n-aveam umbrelă.

Cum aș face să-l mai găsesc odată…
Să vă spun semnalmentele lui,
purta pantaloni scurți și avea obiceiul să-și asculte tăcerea cu volumul dat la maxim,
din când în când privea speriat în spate,
eu credeam că se temea de taică-său, dar nu,
era mai mereu urmărit de timp,
asta era!

Dacă l-aș întâlni i-aș spune că aș coase pământul pentru el,
chiar m-aș juca împreună cu ochii lui „de-a săruturile”
va trebui să mor a doua oară
ca să-i înapoiez mărul blocat în inimă,
mărul din care amândoi am mușcat.

—————————-

Camelia BUZATU

18 mai 2019

Cristian Gabriel VULPOIU: Satul meu iubit

SATUL MEU IUBIT

 

Scăldat în roua dimineții de milenii,
Cu ulițele prăfuite de umilele căruțe
Gârbovi, încărunțiți dar iubitori săteni
Blânzi și statornici aceleiași credințe.

În zori sătenii pleacă la muncă pe ogoare,
Femeile țes în tihnă straie îngerești
Cu dragoste purtate în zi de sărbătoare
Drept mulțumire pentru binecuvântările cerești.

Duminica sătenii vin la Sfintele altare,
Este ziua când chiar și pământul se închină
Pentru un rod bogat, dar și pentru o vreme bună
Sub mângâierile calde ale răsăritului de soare.

Și în câte o casă se împletesc destine,
Tineri ce vor să își unească drumurile-n viață
La sacrele altare merg pentru veșnicie
Din nou trăim a primăverii dimineață.

Când vine seara, lămpile aprinse stelele îngână,
Cămăruța e împodobită în straie de culcare
Se mai aude torcând câte un caier de lână
Și-n ruga lor mai plânge o Sfântă lumânare.

Satul românesc e vatra noastră milenară,
Temelia acestui neam pentru eternitate
Cântecul, portul și dansul sunt o garanție sacră
Pentru a noastră unire, dragoste și libertate.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

18 mai 2019