Simon JACK: Versuri

Ghicit în cireșe

 

Ținându-te cu mine de mână
te-ncredințezi c-ai mai fost,
eu nu sunt așa de sigur căci văruind
cu multă vară livada noastră de cireși,
m-am uitat cumva în astă toamnă
cu tine-n iarbă și ceasu-a stat cumplit
de tare căzând din timpuri înfrunzite
pe ramuri ce acum ne spun
povești,
hai să ghicim ce ne mai leagă
poate-n neștire suntem efemeri în fluturi
mult prea deși,
poate nu-i vară si nu prea toamnă
sau poate suntem două mâini
ce nu mai știu să se aleagă dintre umbre,
in nopți când fiecare stă să șteargă
dulceața celuilalt dintre cireși.

 

Imposibila oră

 

După miezul nopții morții
isi plimbă pietrele veșniciei prin visuri
subtitrate în limba cocoșilor debarcați
din tăcerea fluieratului
pe la colțuri,
printre ei un venetic golan se leapădă
de ora trei, imposibila oră
a tăinuitului în oglinda spânzuratului
de geamandura timpului vecernic,
se pun duminici la păstrare
in cincizecimea cuvintelor ce se rostesc
după rostire,
in forme de nimic se coc lipii amare
si se botează norduri selenare
spre încântarea corbilor de prispă,
se ridică scări din aer pe acoperișuri
de ceruri volatile si vom vedea lumina
direct din pântecul cezarianei
ce dreaptă stă prin labirintul
unui duh cu o sută de nimburi la amiază,
după miezul nopții se construiesc
din urzică si coji de nuci turnuri înclinate
pe rotunjimea orei ce ne leagă
in azimutul unei cruci cu iz de gară,
haideți să așteptăm cântarea cocoșilor
la venirea trenului tras de trei Iude
ce-au supraviețuit din pietrele morților
uitându-si veșnicia,
pe-o rigolă încurcată!

23 iunie 2019

 

Sintaxă

 

Orice lucru se leagă de alt lucru
ca si imaginea mea de buzele tale
când mă pronunți șchiopătat
neștiind că-ti stau sub limbă
hap de neuitare,

aprinde în lemn chibritul
cu care-ți aprinzi candela visului
nevisării somnambule,
vor lua foc pe dinăuntru toți copacii
luminii adormite din livada
coacerii de sine,

lumina e negarea întunericului
ce poate exista doar luminând,
o formă rară de cancer hotărât
din eden să ne încerce îngerimea
in caz că ne vindecăm
de blazare demonică,

În, are un în interior si el
un fel de sintaxă de spălare a noroaielor
ce pot fi întinse pe sârmă
la uscat,
după uscare se văd urmele calcării
si În rămâne afară ca un echivoc
dulce de nepăsare,

interesant este că a fi un pic poet,
poți vedea nevăzutul
cum intră-n degradare!…!

 

Tocmai tu

 

În cazărmile ploilor mele
nu sunt steaguri albe,
vrăbiile ciripesc odată pe zi
si postmeridianul ochiului deschis
pe pleoape, încercă dedesubturi frontiere
intre lacrimi si zâmbete fumigene
in incontinența celor ce nu se scurg
când curg,
mă joc cu aerul irespirabil dintre
două lumi, sunt când gaură neagră
când arin din fum, de fiecare dată aplec
sorbitul buzelor pe armistițiul continentelor
de întrupare si descărnarea vine
odată cu satârul plebei de ură,
pe fundul oceanelor de pământ
cei ce mai au trup în cuvânt mai au
o speranță la-nverzire, rămân doar rădăcinile
cazărmi de amintire,
tocmai tu, ce mi-ai arătat din focul palmelor
tale cum se înrudesc ploile între ele,
imi ridici coloană de infinit în cer
când aici, în josul stelelor știi prea bine
că sunt greabăn în mana potcovitului
cu apă pe copita calului,
de neopren!…

————————–

Simon JACK

Israel

Iunie 2019

(foto internet)

Lasă un răspuns