Galina MARTEA: Identitatea literaturii române prin modernism. Romanul – formă a progresului literar (II)

Cu o istorie orientară către modernism, romanul din perioada interbelică suportă diverse modificări în propriile procedee de afirmare – asemenea situație îi oferă posibilitatea de a se extinde într-un cerc cu mult mai vast în subiecte, însumând în sine preocupări de o diversitate mai mare și cu o pondere multiplă în sistemul de valori. În așa mod creația literară în proză prin contribuția evolutivă a romanului se aliniază la standartele universale. Drept exemplu poate servi romanul „Ion”, cu subtitlul „Glasul pământului, Glasul iubirii” (roman obiectiv), de Liviu Rebreanu, care a zugrăvit foarte bine starea existențială a omului de la sat, evocând condiția social-umană în termeni de analiză psihologică. Pe când romanul „Groapa”, de Eugen Barbu, editat în anul 1957, cu laitmotivul centrat pe epoca interbelică prin descrierea societății urbane din București, masele de rând fiind punctul de reper în derularea acțiunilor, reprezintă opera artistică de o valoare excepțională în literatura română, ulterior aceasta având onoarea de a fi tradusă și publicată la Editura Denoel din Paris. În diversitatea tendințelor romanul din perioada interbelică are direcție și către mitologie prin plăsmuirea imaginației – această tematică se regăsește în lucrările „Nopţi la Serampore”, „La ţigănci” de Mircea Eliade, „Trăirismul” de Emil Cioran; către romantism; către memorialistică – „Dreptul la apel” de Constantin Stere; simbolistică – „La hanul lui Mânjoală” de Ion Luca Caragiale. Perioada interbelică pentru literatura română este linia de demarcație dintre două lumi – modernismul și tradiționalismul – modernismul având prioritate cu dreptul de a se plasa înaintea tradiționalismului, astfel fiind promovate valorile culturii universale prin valorificarea genului epic cu caracter obiectiv, prin promovarea tinerilor scriitori și evoluția transparentă a deciziilor în spațiul cultural-literar; prin abordarea semnificativă și vastă a subiectelor literare ce desemnează imaginea existențială a cuprinsului urban, ținutul rural rămânând în limitele literaturii epocale; prin restrângerea dezacordurilor dintre cultura literară a trecutului și cea a viitorului. Necătând la aceste diferențieri, perioada interbelică din literatura română a cunoscut și a fost cuprinsă de un renume și o glorie aparte, iar renumiții scriitori, poeți, prozatori, critici literari precum Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, George Călinescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu (întemeietorul romanului istoric), Ion Barbu, George Bacovia, Vasile Voiculescu,Hortensia Papadat-Bengescu, Anton Holban, Ion Pillat, Eugen Lovinescu, Marin Sorescu, Vladimir Streinu, Nichifor Crainoic, Șerban Cioculescu, Garabet Ibrăileanu, alții s-au afirmat cu mult succes în cultura națională, cât și în cea universală – valoarea conținuturilor literare ale acestora fiind de actualitate, prezente și cercetate în sistemul de învățământ românesc (în instituțiile de învățământ ale comunităților românești de pretutindeni) până în zilele de astăzi, deoarece totul s-a realizat printr-o scriere nespus de frumoasă, îmbelșugată, de mari dimensiuni, conținând o latură a esteticii prin care este oglindită caracteristica ființei umane de a simți emoția în fața fenomenelor creative și a naturii înconjurătoare.

Ținând cond de faptul că în această expunere se discută despre roman, ca specie literară a genului epic, atunci ar urma ca acesta să fie examinat și din perspectiva perioadei postbelice, răstimp care a marcat și dominat literatura română printr-un șir de schimbări radicale cu caracter politico-ideologic unde aspectele sociale trebuiau prezentate prin imagini de o anumită etichetă și cu înfățișăriobligatorii, cu respectarea dură a anumitor formule fixe în exprimare – totul pentru a întortochea realitatea existențială prin demagogia și ideologia caracteristică acestei epoci. Este vorba de situația social-politică de după cel de-al doilea război mondial, în deosebi perioada dintre anii 1948-1965din România, unde prin ideologia și teoria înfăptuirii societății comuniste acest lucru a influențat radical și conținutul creației literare românești. În această durată de timp scriitorii români nu nunai că s-au adaptat la situația existentă, dar unii dintre ei au fost constrânși sau de bunăvoie să reflecte realitatea prin afirmații inexacte, adevărul fiind ocolit până la maximă intensitate. Ca urmare, o mare parte din creația literară a spațiului românesc din această perioadă de timp s-a reorientat din nou către epoca de odinioară care nu avea nimic comun cu politica comunistă, mulți dintre scriitori, prozatori și poeți relatând în operele sale problematici specifice perioadei interbelice, cu orientări în caracteristica identitară a individului, prin polivalența universului și a lumii înconjurătoare, percepția având valoare estetică a etapelor succesive.Conform cercetărilor realizate de criticii literari se consideră că procesul cu caracter istoric al literaturii române, în mod aparte al romanului din perioada postbelică a avut loc prin configurația cu relatare diacronică (tablou care este aranjat în ordinea succesiunii în timp) și estetică (imagine ce ține de esența artei, creației și de raporturile ei cu realitatea). Dacă să ne referim la tabloul diacronic-evolutiv ce este sistematizat prin ordinea succesiunii din timp, apoi acesta include răstimpul care s-a manifestat print-un sistem comunist nespus de politizat și inumancare a durat până în anul 1965; apoi cu unele abateri într-un stil mai recreativ până în anii 1970’ 72; apoi din nou cu multă reprimare social-politică până în 1989 – durată de timp prin care scriitorul român nu s-a putut exprima în mod autentic și liber în propria sa activitate, cu atât mai mult nu a fost posibil să pună în lumină creații literare de amploare fondate deplin pe realitatea existentă, libertatea integrală de exprimare fiind obținută după revoluția din decembrie 1989.

După cum se cunoaște, pentru literatura română din perioada postbelică a modernismului sunt specifice câteva intervale de timp în dependență de curentele literare corespunzătoare – realismul socialist și neomodernismul reprezentând în mod prioritar epoca în cauză; pe când postmodernismul prezent în anii’ 80 este o mișcare după modernism care reflectă schimbări în cultura literaturii române. Raportându-ne la situația din cadrul societății române, după anii 1965 s-a produs o anumită relaxare, o libertate socială în condiții limitate unde scriitorul are posibilitatea de a acționa după propria voință, are posibilitatea de a pune în acțiune creația literară ce reflectă realitatea recentă. Ținând cont de această componentă, romanul, ca specie a genului epic, a revenit cât de cât la viață, astfel literatura română înregistrând în arealul său opere despre teribilul regim comunist din respectiva perioadă – conținuturile literare fiind tratate prin curentul sau din unghiul realismului socialist (anii 1949-1964), numit și proletcultism, moștenitorul culturii „pur proletare” socialiste de la răsărit. Ca urmare, în anul 1968 este pus în lumină romanul lui Marin Preda (scriitor realist), întitulat „Intrusul”, lucrare despre condiția umană din cea mai dură perioadă a comunismului,în același timp fiind și opera care lovește în inima acestui sistem politic ideologizat până la extremă – autorul punând în evidență o dimensiune de timp prin care s-au realizat fărădelegi enorme în societatea română, iar executorii/ realizatorii acestor ticăloșii erau acele persoane care s-au dedicat și au fost slugi ale regimului respectiv. Au urmat și alte romane scrise de Marin Preda cu aceleași tematici prin care este învinuită orânduirea comunistă – „Delirul” editat în 1975; „Cel mai iubit dintre pământeni”, publicație din 1980. Prezent este și romanul „Groapa” de Eugen Barbu, considerat capodopera literaturii române. Exponenții realismului socialist – Marin Preda, Titus Popovici, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Zaharia Stancu, Eugen Barbu – au încercat să transmită ideea literară prin realitatea care a existat, înregistrând tema dragostei umane în condiții de regim totalitar; subiecte despre cum a exista și supraviețui în împrejurări cu locație urbană și rurală într-un sistem de ideologie comunistă prin care individul nu-și găsește calea spre libertate; cel mai dureros și intrigant aspect fiind despre dorința nemărginită a omului de a viețui într-o societate cu drepturi politice și cetățenești depline, fără a fi marginalizat de clasa politică care domina țara în anii respectivi. În perioada postbelică majoritatea romanelor puse în lumină au aparținut unui curent literar destul de special și anume: acelui prin care realitatea existentă nu putea fi intonată în mod clar și deslușit, esteticul autentic urmând a fineglijat și desconsiderat până la limită de ideologia socialistă.

Luând în discuție generația anilor’ 60, literatura română postbelică cunoaște o schimbare în conținutul său, revenind și promovând stilul de creație originală care se impune prin valoare autentică atât în componentul condiției umane, cât și în arta scrisului. Aceste lucruri se definesc prin curentul neomodernismului, orientare care s-a manifestat între anii 1960 de până la anii 1980 (în societatea română mișcarea neomodernistă și-a văzut începutul în anul 1941 odată cu fondarea revistei Albatros, administrată de Geo Dumitrescu, acțiune prin intermediul căreia se impunea o inovație literară; iar în 1943 purcede o altă fază în continuitatea acestui curent prin punerea în practică a Cercului literar din Sibiu, autorul acestei acțiuni fiind Ion Negoițescu, iar susținătorii în calitate de membri erau Radu Stanca, Victor Ionescu, Eugen Lovinescu, Ștefan Augustin Doinaș – respectivii dorind de a reveni la modelul literar din perioada interbelică prin menținerea cerințelor față de fenomenul ce aparține esteticii) unde scriitorii români doreau să redobândească câte ceva din valorile trecutului interbelic, în același timp de a îndepărta imaginea social-istorică care inspira numai groază din cauza condițiilor ideologice cu caracter comunist, care a dominat și cultura literară românească din deceniile scurse de după al doilea război mondial. În calitate de curent literar ideologic, neomodernismul și-a motivat existența ca atare prin sensul real al evenimentelor din timp și cu referire la realizatorii care au montat perioada postbelică cu efecte destul de distrugătoare; corespunzător, creația literară pusă în lumină conturează faptul că scriitorii români neomoderniști au fost nevoiți să prezinte subiectul propus într-o formă destul de inteligentă sau, mai bine zis, realul să fie transmis printr-o formă de exprimare cu accente distractive, astfel mistuind realitatea dezastruoasă prin prezența unei măști care tăinuia gravitatea lucrurilor întâmplate. Pentru a duce mai departe calea modernismului, neomodernismul literar a fost mișcarea prin care afirmația verbului cuprindea înțelesuri multiple în ansamblu de împrejurări cu un identic eveniment, deci este prezentă compunerea literară cu mărturisiri neclare. Fiecum, însă creația literară specifică perioadei neomodernismului este inedită în felul său și este ca ceva nou în literatura română, în mod aparte genul liric al poeziei este original și cu un specific modern, într-un fel un mod de exprimare cu mult mai greu de înțeles, deci este prezent un nivel intelectual cu mult mai avansat unde cantitatea de informație rămâne deseori netransmisă din cauza structurii complexe și multitudinea de sensuri; scriitorii aplicând astfel tehnici moderne în exprimare, procedee noi de versificație ce formează continuitate în ideea poetică. Exponenții neomodernismului au fost Gellu Naum, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Dumitru Radu Popescu, Adrian Păunescu, Nicolae Labiș, Anna Blandiana, Emil Botta, Ioan Alexandru, Eugen Jebeleanu, Maria Banuș, Dan Deșliu, Ștefan Augustin Doinaș. Primul poet neomodernist poate fi considerat Nicolae Labiș, pe când autenticii neomoderniști sunt Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Anna Blandiana, Mircea Dinescu – scriitorii care unesc noul cu datinile versului liric din perioada interbelică. Ca exemplu poate fi poezia „Altă matematică” din cartea „Măreția frigului”, de Nichita Stănescu, publicată în 1972, creație poetică din perioada neomodernistă care prin reflectare nemijlocită transmite conținutul obiectiv al reprezentărilor umane, iar fenomenul dragostei fiind înregistrat ca procedeu în a înțelege mai bine universul uman. În epoca neomodernismului genul literar în versuri a ocupat poziția prioritară în literatura română, iar genul epic în proză precum romanul s-a manifestat mai puțin în albia sa. Prozatorii, romancierii neomodernismului sunt Gellu Naum (cu lucrările „Calea Șarpelui”, „Zenobia”), Marin Sorescu (cu lucrările „Iona”, „Răceala”, „Paracliserul”, „Unde fugim de acasă?”), Radu Petrescu (cu romanele „Matei Iliescu”, „O moarte în provincie”, „Ce se vede”), Mircea Horia Simionescu (cu romanele „Dicționar onomastic”-1969, „Bibliografia generală”, „Jumătate plus unu”-1976), alții. Gellu Naum prin romanul „Zenobia” prezintă o lucrare suprarealistă, editată în 1985, aceasta punând în centrul atenției subiectul despre procesul afectiv al omului pentru creația literară în versuri. Iar prin lucrarea „Calea șarpelui”, pusă în lumină de abea în 2002, Gellu Naum cu referire la epoca respectivă prezintă tematici despre existența veșnică, știința metamorfozei, autonomia și independența omului în mediul social.

Trecerea în revistă a perioadei interbelice și postbelice din curentul modernismului poate fi caracterizată ca una cu conținut polivalent, ca una ce aparține unui sistem de idei ce reflectă într-o formulă generalizată interesele sociale și politice ale societății române care au fost determinate de condițiile istorice obiective și subiective ale existenței, respectivele însemnând reperul evolutiv pentru arta literară românească. Curentul modernist susținând principiile inovației este valorificat de marii scriitori și critici literari precum Eugen Lovinescu-critic literar-romancier-scriitor, George Călinescu-critic literar-scriitor, Pompiliu Constantinescu-critic literar, Ilarie Chendi-critic literar, Vladimir Streinu-critic literar-etc, Tudor Vianu-critic literar-etc, George Bacovia, Lucian Blaga, alții, care prin analiză promovează fenomenul de modificare treptată a acțiunilor specifice artei literare, astfel formându-se caracterul inedit în dezvoltarea identitară a literaturii române. Corespunzător, este susținută ideea prin faptul că creația literară românească se perfecționează în raport cu evoluția intelectului uman, iar schimbările de rigoare sunt trecute printr-o construcție ce emit în relief condiția existențială a societății române în dependență de așezarea rurală sau urbană, modernismul având tendința spre o cultură cu mult mai complexă despre componentele ținutului urban; precum Lovinescu susține promovarea scrisului prin mijlocirea mediului orășănesc, respectiv, cu reflectarea realității obiective, iar conținuturile să exprime un afloriment deplin al noului, astfel poziția modernismului să se manifeste prin libertate și nefiind condiționată de uzanțele tradiției seculare – simbolismul, ca formă în exprimare, rămânând în urmă. Ca urmare, Eugen Lovinescu a fost scriitorul și criticul literar care și-a dat aportul pentru ca literatura română să conceapă un drum nou sau, mai bine zis, să se afirme prin modernism, noul fiind promovat prin revista Sburătorul, publicație literară cu caracter modernist fondată în 1919 la București; concomitent și prin cenaclul literar Sburătorul (1919-1943), administrat de Lovinescu, mișcare ce a condus la punerea în lumină a tematicilor despre realismul urban care se baza pe reflectarea realității în datele ei esențiale și obiective, dar și mișcarea literară avangardistă care prin activitatea sa respingea integral forma tradițională și recurgea la formule ciudate cu impresia că acestea ar creea condițiile necesare pentru dezvoltarea ulterioară a artei literare românești. Dacă să urmăm teoriile elaborate de Eugen Lovinescu, vom constata că Domnia sa a edificat acele mijloace ale cunoașterii prin care a determinat că cultura unui popor sau cultura artei literare a acestui popor evoluează doar pe principii imitative ce sunt luate de la alte popoare cu culturi mai avansate, în cazul dat este vorba de caracteristici luate din vestul Europei (țări precum Franța, Germania). Așadar, literatura română interbelică s-a afirmat prin modernism, inspirația către acest curent venind din spațiul geographic al Occidentului, iar primii pași ai creației literare românești fiind făcuți prin mișcarea simbolismului, orientare către sfârșitul secolului XIX; George Bacovia a fost primulscriitor care pune în lumină această orientare prin poezia „Plumb”, publicată în revista „Versuri” în 1916. Cu un debut literar împotriva curentului simbolist, poporonist, sămănătorist, Eugen Lovinescu se prezintă în critica literară română din perioada interbelică în calitate de susținător al teoriilor scrise de renumitul scriitor Titu Maiorescu, astfel susținândimuabil principiile pentru o literatură modernă, pentru un gen epic al prozei de analiză psihologică si obiectivă prin redarea conținuturilor despre pătura intelectualității române din sectorul urban, despre păturile sociale indiferent de apartenență; despre clasa socială urbană, așa numita mica sau marea burghezie – denumită în literatura de specialitate și clasa capitaliștilor deținătoare de capital ce era formată din micii producători, comercianți, funcționari, care se înfățișau ca reprezentanți ai dezvoltării sociale și culturale românești din acea perioadă. Drept dovadă, Eugen Lovinescu este extrem de fascinat și apreciază nespus de mult romanul „Ion” de Liviu Rebreanu, publicat în 1920, primul roman obiectiv și de analiză psihologică din istoria literaturii moderne, respectivul redând imaginea unei orientări literare moderniste pentru care criticul literar a susținut în permanență acest principiu. Cele mai semnificative lucrări ale lui Lovinescu în domeniul criticii literare se prezintă prin „Istoria civilizatiei române moderne”, volumele 1,2,3, (apariție 1924-1925) si „Istoria literaturii române contemporane”, volume 1-6 (apariție 1926-1929).

În critica literară interbelică s-a afirmat George Calinescu, renumit critic literar din toate timpurile ca și Eugen Lovinescu și Titu Maiorescu, care și-a manifestat aptitudinile de analiză prin instinctul de a descoperi lucruri pe baza experiențelor proprii și facultăților individuale de gândire, prin respectivele definind critica literară ca domeniu al artei și al unei discipline ce are drept scop producerea valorilor estetice, corespunzător promovând un mod de exprimare ce redă creativitate inovatoare, individuală și captivantă – abordările în cauză având prezență în descrierile sale despre opera și viața marelui Eminescu, despre viața scriitorului Ion Creangă, dedicații poetului-fabulistului Grigore Alexandrescu și prozatorului Nicolae Filimon, precum și în renumita sa lucrare „Istoria literaturii române de la origini până in prezent”, editată în anul 1941, operă ce se încadrează prin convingerile realizate de Benedetto Croce (critic și filosof italian, care și-a expus părerile în filosofia istoriei și a esteticii), stilul creației având un caracter nespus de inteligent ce dovedește cunoștințe vaste și aprofundate în a elucida transformările literaturii române din timp. George Calinescu a fost și romancierul care în maniera lui Balzac s-a pronunțat cu atitudini obiective, dar și discuții contradictorii precum în „Arca lui Noe” (1934), „Enigma Otiliei” (1938), „Scrinul negru” (1965), „Bietul Ioanide” (1953), „Cartea nunții” (1933); deci cum se pronunță și marele critic literar Nicolae Manolescu în studiul despre romanul românesc „Arca lui Noe”: „Scrie romane de tip balzacian (cu intenție polemică evidentă), obiective, la persoana a treia, denumite dorice…”. Opinii de analiză literară cu referire la „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, de George Călinescu, au fost expuse în lucrarea „Istoria literaturii române moderne”, editată în 1945, autori Vladimir Streinu (după modelul lui Titu Maiorescu, Domnia sa prin noțiunea esteticului a întreprins acțiuni în a susține arta literară și ca aceasta să nu fie invadată de pătura mediocră și politică a societății române), Tudor Vianu (distinsă personalitate a culturii române; lucrarea „Arta prozatorilor români”, editată în anul 1941 și una dintre cea mai răspândită și citită, este modelul de creație literară unde cercetarea se bazează pe stilistica mijloacelelor de exprimare prin intermediul căreia este prezent adevărul exact despre aspectul formalismului, concepție care distruge forma unui conținut și aspectul structuralismului, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române este un curent în lingvistica contemporană care susține principiul unității interne a structurii limbii și privește limba ca pe un sistem de relații fonetice și gramaticale ce se condiționează reciproc), Șerban Cioculescu (mare critic literar pentru opera lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Tudor Arghezi). Tudor Vianu, personalitate de etichetă academică, cu studii profunde în arta esteticului, filosofie, analiză literară în literatura universală și istoria literaturii române,se prezintă cu creații literare de mare valoare precum „Influența lui Hegel în cultura română” – editată în1933, „Istoria esteticii de la Kant până astăzi” – editată în 1934, alte. Este prezent în critica literară interbelică și Dumitru Caracostea – reprezentant al cercetărilor privind mijloacele de exprimare ale limbii române prin așa numita stilistică literară,ca și Tudor Vianu este considerat unul dintre cei mai mari stilisticieni în literatura română. Dacă să ne referim la perioada inițială a modernismului, atunci îl vom menționa pe criticul și istoricul literar Garabet Ibraileanu (își realiza scrierile pe procedee de analiză amănunțită) și pe marele scriitor, istoric, critic literar, Nicolae Iorga (unul dintre administratorii revistei Sămănătorul), care s-a manifestat profund și inteligent în arta istoriei literare, răspândindu-și cunoștințele specializate printr-un sistem de documentare perfectă, George Călinescu afirmând „Nicolae Iorga în primele decenii ale secolului XX a jucat în cultura românească „rolul lui Voltaire”.

Cât despre perioada postbelică a modernismului, se observă că creația literară românească în proză (inclusiv romanul – specie a genului epic) și în poezie a fost definită de o realitate ce a existat printr-un șir de constrângeri dure de tip comunist dintre anii 1948-1989, acțiunile reale afirmându-se prin etape de timp puțin mai liberalizate sau destul de severe, controlul de stat fiind exercitat aproape în totalitate asupra conținuturilor tuturor publicațiilor elaborate și înaintate spre publicare, scopul principal se poziționa de a împiedica sau stopa propagarea altor idei cu caracter occidental-democratic. Referindu-ne la specia genului epic precum romanul din perioada postbelică, vom stabili că în unele cazuri semnele particulare ale acestuia se încadrau în imaginea specifică sistemului politic existent, iar subiectele abordate se plasau deseori într-o lume contradictorie realității, respectiv conexiunea dintre personaje în raport cu mediul social se înregistra printr-un indicator fals ce ascundea realul care era prezent prin asuprirea și intimidarea individului; corespunzător acestora unii scriitori prin lucrările elaborate glorificau sistemul peceristdin acele timpuri– exemplu poate fi Anatol E. Baconsky care prin poezie onora orânduirea comunistă, dânsul la vârsta de doar 25 de ani fiind promovat în funcția de redactor-șef al revistei „Almanah literar”, întitulată ulterior „Steaua” din Cluj, anii de activitate 1953-1959; cu toate acestea Domnia sa ulterior s-a dovedit a fi un personaj ce este împotriva curentului realist socialist cu ideologie proletcultistă, afirmația scriitorului având loc în cadrul Congresului Scriitorilor din România din anul 1956. Pe când acei scriitori care nu au dorit să se implice în discursuri legate de starea social-politică și onorarea sistemului existent din acea perioadă au recurs din nou la trecutul interbelic, oferind subiecte corelate cu mediul rural, continuând și cu cel urban, și cu cel intelectual; însă indiferent de tematicile abordate și de stilul înregistrat oricum din imaginea integrală a literaturii se discifreazădestul delimpede faptul că identitatea societății române de după anii 1945-1948 a fost modificată într-o manieră defavorabilă. Dacă să ne referim la critica literară a perioadei postbelice, atunci se va menționa doar o formulare expusă de doctorul în filologie Alex Goldiş, comunicarea despre „Constituirea canonului impresionist în critica românească postbelică”, care sună astfel: „De-a lungul realismului socialist instaurat oficial în 1948, critica literară a avut, într-un fel, mai mult de suferit decât literatura propriu-zisă. Dacă oaze de literatură necontaminată mai pot fi identificate timp de aproape două decenii, în critică, nimic din ce s-a scris între 1948 și 1965 nu poate fi înțeles în afara ecuației realist socialiste. Făcând tabula rasa dintr-o întreagă tradiție culturală, stalinismul adusese critica românească într-o triplă criză: a obiectului (dacă toată literatura română era pusă la index, criticii nu mai aveau practic despre ce să scrie), a instituției (domina o structură oligarhică în care nu conta mesajul, ci poziția din care era enunțat; Stalin trona ca referință supremă și în critică) și a modalității de manifestare: critica orală era superioară criticii manifestate în scris, având rolul de a îndruma scriitorul pe calea realismului socialist.”.

Galina MARTEA

Dunia PĂLĂNGEANU: ELEGIE

ELEGIE

E noapte, astre ard, doar umbre prin unghere,

Erato mă inspiră cu-ale muzicii ei sfere,

o liră e sub ceruri a sufletului șoaptă

și cântecu-i deschide încremenita poartă.

Iubiri, melancolii și amintiri pierdute,

palpită-n versu-acesta, iar pana se ascute,

amară e cerneala din călimări vetuste

și litere dansează cu trupuri de lăcuste.

O, nu mă părăsi, să stăm tot împreună,

Muză a poeziei și-a muzicilor strună,

și zorii ivorii pe umeri să se-așeze

când noaptea va muri pe albe metereze !

Dunia Pălăngeanu

Drepturi de autor rezervate

Mircea DAROȘI: Aventurile ideilor printre metafore

Pasiunea şi spiritul dinamic de cercetător al fenomenului literar îl face pe scriitorul Al. Fl. Ţene să se aventureze în lumea ideilor de mare interes cultural. El îşi descarcă clocotul frământărilor lăuntrice printr-un admirabil exerciţiu analitic pe care îl practică de ani buni în domeniul creaţiei artistice.

Volumul ,,Aventurile ideilor printre metafore’’, titlu simbolic, construit printr-o excelentă sintagmă stilistică, a apărut în acest an la Editura ,,Vatra veche’’ din Târgu Mureş şi se încadrează în topul lucrărilor de critică literară şi eseuri care înnobilează patrimoniul nostru istoriografic. Prima surpriză oferită de acest volum vine chiar din lectura Cuprinsului, care însumează 122 de studii, articole şi eseuri extinse pe 718 pagini. La baza acestui demers se află potenţialul intelectual al autorului, bogăţia lecturilor parcurse de-a lungul anilor, precum şi talentul său de prozator, poet, eseist, critic literar şi publicist consacrat. Cartea are o greutate consistentă, atât ca volum, cât şi prin admirabilul său conţinut. Este scrisă la temperaturi ridicate, cu un tăiş ascuţit, dar echilibrat şi transparent.

Al. Florin Ţene este orientat către sinteze, având o optică personală pe care o demonstrează printr-o vastă cultură. Atras de filozofie şi fascinat de ideile marilor gânditori ai tuturor timpurilor, începând cu Platon, Aristotel, Seneca, Socrate şi continuând cu Nitzsche, Bergson, Hegel sau Kant şi până la Patapievici, analizează comparativ operele lor, urmărind să stabilească unele similitudini privind relaţiile existenţiale din perspectiva veacului în care trăim.

Într-un articol din cuprinsul acestei cărţi, autorul spune: ,,Mărturisesc faptul că mi-a făcut plăcere să mă întorc la anumite ,,delicatesuri’’ ale marilor filosofi’’. Studiind lucrarea lui Platon, intitulată ,,Republica’’, Al. Florin Ţene se opreşte asupra câtorva noţiuni estetice, adevărate virtuţi, care ar trebui să ne însoţească şi în zilele noastre : ,,dreptate, înţelepciune, cumpătare’’.Tot aici subliniază faptul că, ,,Republica’’ propune un model raţional al Omului, dar şi unul al Statului, al Educaţiei, al Ştiinţei’’. Este opera care a influenţat de-a lungul timpului pe mulţi reformatori sociali şi politici’’ (Raţionamentul platonian în folosul omului). Ce bine ar fi, dacă s-ar întâmpla aşa ceva şi astăzi! Cu aceeaşi meticulozitate analitică vorbeşte despre Nitzsche, Bergson şi Hegel, evidenţiind importanţa filozofiei în dezvoltarea literaturii (Nitzsche între răsăritul zeilor şi amurgul lor ). Cartea cuprinde mai multe cronici şi eseuri literare prin care autorul evidenţiază opiniile unor critici, dar şi propriile sale opinii, bazate pe imaginaţia sa critică capabilă de a construi viziuni coerente şi revelatoare asupra operelor şi vieţii lui Gib.I.Mihăescu, Lucian Blaga, Mihai Eminescu etc. În acest sens corectează idei, formulări eronate, interpretează justeţea unor păreri, dă sugestii, pătrunde până acolo unde logica nu mai poate fi combătută de nicio metodă.

Alexandru Fl. Ţene face un adevărat rechizitoriu la adresa acelor scriitori români care şi-au vândut conştiinţa de luptători pe baricadele scrisului, colaborând cu regimul comunist. ,,Acuz pe toţi scriitorii care au lucrat în redacţiile ziarelor, revistelor literare şi editurile comuniste de genocid moral şi cultural la adresa poporului romăn’’ ( Rolul realismului socialist în falsificarea adevărului istoric). Autorul colindă cu vervă şi erudiţie prin istorie şi artă în ideea eliminării unor informaţii false despre formarea limbii şi a poporului român, despre unele personalităţi istorice sau artişti de seamă din panteonul nostru cultural, precum Constantin Brâncuşi, George Enescu, Ciprian Porumbescu şi alţii. Nume importante din literatura universală devin pentru Al.Fl. Ţene un bun pretext pentru propriile sale digresiuni eseistice : Dreiser, Proust, Shakespeare, etc. Comentariile lui denotă o deosebită pasiune pentru speculaţia filozofică, pentru dezbaterea de idei. Cele mai multe articole sunt dedicate activităţii de creaţie, adică literaturii, în care vorbeşte despre genuri literare, structuri compoziţionale şi figuri de stil, între care, metafora devine universul poeziei, iar eul poetic o adevărată ,, coloana vertebrală’’. La acest capitol se înscrie şi problema curentelor literare, întregite mai nou cu prologmodernul, iar critica literară se află la ordinea zilei. Unele eseuri au un caracter polemic prin care autorul nu ezită să spună lucrurilor pe nume. Într-o arhitectură bine argumentată sunt scrise şi articolele: ,,Limba operei literare este artă’’, ,,Literatura română, liantul care ne uneşte’’, ,,Literatura în folosul democraţiei’’ ş.a. Scormonind prin ,,lada cu amintiri’’, cum spune Doru Dinu Glăvan, Al. Florin Ţene se întoarce la origini, printr-un minunat expozeu autobiografic. În diversitatea problematicii acestei lucrări de rezonanţă se înscriu şi eseurile despre religie , despre jurnalism şi nu în ultimul rând despre ,,precaritatea istoriilor literare de la noi’’.

Impresionant în scrisul lui Al. Fl. Ţene este matura stăpânire a limbajului critic, capacitatea de a-şi scoate în evidenţă ideile. Sobrietatea şi precizia sunt cuvintele care definesc stilul său critic. Prin această carte şi prin alte 86 de volume tipărite, autorul confirmă încă o dată că este un adevărat apărător al valorilor noastre culturale.

Mircea Daroşi

Valeria MERCA: Să-mi fii și să îți fiu durere…

Să-mi fii și să îți fiu durere…

Să punem semnul exclamării pe tot ce clocotește-n noi:

Să nu lăsăm să piară vraja, pitită-n lanul cu trifoi!

Să cerem inimii să bată în ritm normal și susținut:

Să-mi fii poemul dimineții, pe chipul zorilor sărut!

Să evadăm în nostalgia atâtor ani ce ne-au omis:

Să inventăm din mers iubirea, să zăbovim în paradis!

Să înrămăm cu flori dorința și temerile ce-mi irup:

Să-mi fii și să îți fiu durere, mai dulce decât mierea-n stup!

Îmi pare că mă adâncesc în ceață…

Îmi pare că mă adâncesc în ceață

Cu fiecare dor nealinat.

Nimic din tot ce-a fost nu mă răsfață,

De nenoroc la orice pas am dat.

Îmi pare că mă adâncesc în toamnă

Cu rănile ce dor și iarăși dor!

Când picuri reci de ploaie mă condamnă

Și îmi transformă noaptea în fior.

Îmi pare că mă adâncesc în mine

Cu toți cei dragi pe care nu-i mai am…

Dar mi-i alint în versuri și suspine,

Când râde soarele aprins prin ram.

Îngălbenită-i frunza…

Îngălbenită-i frunza, mi-e pasul ostenit,

Un scâncet pare ziua sub cerul de granit.

O vrabie își cată culcuș în pomul trist,

Un soare în derivă mai dă un acatist.

În grabă, înserarea îmi macină dureri,

Un înger se așază pe-același veșnic ieri.

Îngălbenită-i frunza, se-așterne-n pături moi,

Pomadă pentru suflet și răsărit în doi.

Autor: Valeria Merca

Valentina ȘTEFAN: Pe unde umbli viaţă fără nume

De dragul tău

De dragul tău, nu las să plece toamna

şi timpul am să-l ţin pe loc doresc

am să-ţi iubesc iubirile cu roua

căzută pe obrazul meu domnesc

De dragul tău, am să implor pădurea

să nu mai plângă să ne ascundă-n ea

să ne iubim iubirea de cu toamnă

ca să topim cu ea şi iarna grea

De dragul tău şi soarele de pot

am să-l opresc l-amurg într-o poiană

să ne-ncălzească dragostea pe rană

când mă frământi cu cerul peste tot

De dragul tău, aş da orice la schimb

să-ţi pot aduce stelele în prag

să-ţi lumineze braţele de nimb

când le sărut şi mori de al meu drag

De dragul tău, altar de toamne aş face

din brumele virgine de pe flori

şi te-aş iubi… o, doamne, cât te-aş iubi

aş face din iubire… sărbători

Vultur de lună nouă

De atâtea zile plângi toamnă

plângi frunze pe umbre de surâs

plângi clipe de plumb

pe aripi de vânt

plângi amurg ruginiu

pe seri de uitare

De atâtea zile

plângi toamnă

peste tăcerea pământului

puţin îţi pasă

că mă risipesc în furtuni

să alung ninsorile crizantemelor

că mă topesc la tîmpla norilor

unde dau de băut zeilor

sânge din cenuşa plânsului

De atâtea zile

te rog, toamnă, să mă scuturi

de ţărâna somnului

să-mi ştergi ochii de strigătele albastre

ale apelor viitoare

ce înfloresc lângă dragostea

ce încearcă zborul diurn

De atâtea zile

te rog, toamnă, umblă-mă

peste nevăzut

să fiu vultur de lună nouă…

Pe unde umbli viaţă fără nume

Pe unde umbli viaţă zbuciumată

când eu te-aştept tăcută printre toamne

unde ţi-ai pus tu umbra argintată

şi paşii tremurând… pe unde Doamne?

Unde-ai mai poposit ultimul ceas

pe al meu cer ai mai văzut tu soare

din visul meu mai ştii ce-a mai rămas

când toată trecerea prin tine doare

Pe unde timpul îl tai în cuvinte

şi fără număr clipele robeşti

de mine tu îţi mai aduci aminte

mai ştii din când în când să mai iubeşti

Pe unde umbli viaţă fără nume

de atâta vreme vinul tău de sfinţi

s-a-ntors în via mărilor din lume

dacă ai putea mai vino să m-alinţi

Te aştept în odaia obscură

cu somnul mai treaz decât un salcâm

mai pune-mi de vii un lotus pe gură

şi lasă deschisă o poartă la drum…

Valentina Ștefan, Craiova

Mioara HUSUSAN: Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni

Privind peste umăr

Te caut și apari printre rânduri

Te strig și vii printre gânduri.

Totul e semn de întrebare,

Multe răspunsuri când dai căutare!

Zilele trec și nopțile odată cu ele,

Iar visul urcă… încet către stele.

Nu încetez a mă întrebă

Ce se întâmplă în viață mea?

Trăiesc la cumpăna dintre zile

Zâmbesc, iar bucuria străbate mile.

Ce e versul și hârtia?

Când prin vârf, curge trăirea?

Am dat mâna cu speranța

Și mi-a zis că asta-i viața.

Bune și rele vin mereu pe pământ

Lacrimi curg chiar și în gând.

Uneori mă mir privind în urmă,

Câte sunt, dar câte se strâng în urnă,

Nu caut mistere să dezleg

Printre lucruri simple eu alerg.

Pe toate le – îndrăgesc,

Viață-n vers ele împlinesc.

Unde ești tu oare?

Un petec de cer și un colț de rai

O melodie și un suflet de pai,

Într-o lume cu răutate și nimicnicii

Ajungi la gândul că, doar ele-s veșnicii!

Cu gândul, tu ia-mă și du-mă departe,

Unde zarea se întâlnește cu marea,

Unde cerul e albastru infinit

Unde sufletul e plin și împlinit.

E greu să vezi frumos,

Unde lumea lasă privirea în jos.

E greu să vezi curat

Unde liniștea ajunge un grav păcat!

Privind la verdele ce mă înconjoară

La roșii și galbeni trandafiri,

La păsări ce plutesc pe cer și zboară

Mai este oare loc să te miri?

Un gând pe hârtie, astfel, coboară

Umple spațiul și măsoară

Un vis cu trăire și culoare,

Într-o zi de aleasă sărbătoare.

Gândesc, ascult și privesc,

Dorul încerc să-l ostoiesc,

Și gândul zboară pe acel petec de cer

Mi-ajunge ziua și nimic nu mai cer!

Autor: Mioara HUSUSAN

Ionuț ȚENE: Poezia este expresia necunoscutului

În poezie imaginea nu este o anexă a gândirii, ci o asociere a inconștientului sensibil cu forma de expresie a necunoscutului. Lirismul ca forță a emoției este o căutare febrilă a universalului și o regăsire a interiorității. Poezia este regina genurilor literare, adevărata esența a sufletului teandric al umanității. Lirica fierbe magma spiritului și este o renașterea sau o resurecție a ceea ce nu se vede, dar se simte că izvorește din inima umanității. Originea izvorului liric este unitatea inteligenței universale și creatoare.

Poetul este un explorator îndrăzneț spre principiul creator al existenței. În această paradigmă, poezia este o formă de expunere a necunoscutului increat. Sensul sensibilității este căutarea limitelor esenței ce inspiră creator. Restaurarea umanității în plenitudine este credința poetului. Pardoxul poetic este că imaginea controlează gândirea și supune națiunea. Există o mistică a poeziei, care îi face pe poeți să să se contopească cu lumea pentru a vorbi cu zeii despre principiile originarității care face să devenim ceea ce suntem. Poezia este o practică spirituală tainică a neînțelesului pentru a fi înțeles. Este o credință a apropierii și frățietății prin emoția împărtășită a dragostei. Poetul nu este un zeu, dar vrea să fie egal cu cel ce știe cum a început totul. Poetul este misticul care refuză cu grație rațiunea ce sufocă spiritul sensibilității. Opera lirică este o anagogie de la rațiune la emoție, o incursiune inițiatică în taina lumii. E un refuz al durerii care știe că nu poate să cunoască secretele plenitudinii, deși încearcă cu o dureroasă ardoare. Poezia respiră o imagine care gândește autonom și este un act pur al necunoscutului care unește. Este o profeție a celui ce vede și simte. Se naște prin frumusețea durerii și interogații despre iluminările interioare, care duc la rădăcini și prima picătură a izvorului curăției.

Poezia este o sinestezie dintre suflet și emoție, izvorul care devine fluviu spre noile orizonturi ale mării necunoscute. Poetul unește dezechilibrele într-o unitate a emoției universale. Cu cât e mai nanarhică destructurarea preajmei, cu atât mai unitar este mesajul liric și mai penetrant. Asistăm la o purificare prin dezechilibrare, până la consumarea tuturor variantelor posibile de a atinge țelul cunoașterii necunoscutului. Cu cât poetul se apoprie mai mult de abis și iluminat de fierbințeala cunoașterii, cu atât necunoscutul i se dezvăluie mai opac și mai nesfârșit. E o incursiune spre veșnicie. Poetul Lucian Blaga a înțeles taina poeziei:

”eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii…”

(Poemele luminii, 1919)

De aceea, poetul este solidar cu universalitatea. Poezia este o formă de unire a emoției inițiatice într-o împărtășire comună a sensibilității care fecundează și face mai frumoasă lumea. Intimitatea poetului este experiența unei lumi întregi. Nichita Stănescu a avut dreptate să ne spună că ”poetul ca și soldatul nu are viață personală”, viața lui este o eternă reîntoarcere la unitatea universală printr-o aventură inițiatică spre marele necunoscut, care inspiră și ne emoționează, dar nu reușim să ajungem cu adevărat niciodată la el, ca să-l cunoaștem fizic, ci se dezvăluie doar prin forțarea sensibilității. Acel necunoscut atrage poetul ca o bulboană prometeică a soarelului clocotitor, pentru a fura din el puțin foc ca să încălzească inima rece a umanității descărnate de memoria originarității. Acel necunoscut poate fi vulcan sau soare, întuneric sau noapte înstelată, el este o sirenă pentru poet, un fel de a spune ca poetul Alexandru Philippide, azi, din păcate, pe nedrept uitat: ”bulboana soarelui clocotitor, pe veșnice să mă soarbă” (Izgonirea lui Prometeu).

Tentația poetului este unirea cu necunoscutul, cu inefabilul veșniciei. Poezia este sinteza cu inteligența universală. Lirismul este un salt spre necunoscut. Iluminarea poetului vine din necunoscut. Este o formă a inconștientului, pe care îl explorează prin sensibilitatea emoției. Să fie pentru poet necunoscutul o stare de grație a infinitului? Lirica este un extaz al abisului? Doar poeții pot da răspunsul adevărat! Să fie descoperirea necunoscutului doar o treaptă a realului în irealitatea sa? Nichita Stănescu ne provoca cu ”pericolul care atrage pe oameni spre necunoscut, iar necunoscutul spre noi descoperiri”. Poetul are această mândrie a iluminării care vrea să depășească limitele necunoscutului. Sămânța liricului e izvorul necunoscut din care nu se mai satură niciodată poeții. Lumea poeziei nu este empirică. Poezia anihilează realul. Lirica este forma de expresie a necunoscutului. Poezia ne vorbește despre ceea ce nu se vede. Arthur Rimbaud, poet profetic, construieşte un eu poetic prin formula „eu este altul”, opera acestuia este propusă printr-o întoarcere la matricea senzorială, a ”datului” poetic, un Altul, ca „marele criminal, marele bolnav, marele blestemat şi supremul Savant”. Poetul e un Savant al unei construcţii fabuloase, uneori absurdă, estropiată, unde se simte o supradoză de simţuri dereglate ca în manifestul ”noul vizionar” dintr-o scrisoare transmisă unui prieten Demeny, pe 15 mai 1871: „m-am prefăcut într-o operă monstruoasă”. Rimbaud în ”scrisoarea vizionarului” considera poezia ca ”limba sufletului pentru suflet, rezumând totul, miresme, sunete, culori, gândire agățând gândirea și trăgând din ea. Poetul ar defini canitatea de necunoscut, ce se trezește în vremea sa, în sufletul universal…”

Poezia este o căutare tensionată a infinitului într-o unire plenară a simțului cu sufletului. Necunoscutul este o provocare a poeziei și o eternă reîntoarcere la izvoarele originității și originalității. Poezia este focul care arde în această piatră a eternității. Integrarea în necunoscut va fi țelul unui poet autentic. Poezia nu este matematică cum credea E.A. Poe sau Ion Barbu, ci iraționalitatea unui necunoscut care acaparează emoția lumii în sufletul universal. Poezia redevine o căutare neliniștită și teandrică a necunoscutului etern, acea forță care atrage și distrage autorul liric. Indefinitul este atracția inefabilului. Poetul este, de fapt, propria sa poezie.

Ionuț Țene

Zenovia ZAMFIR: Amintirile apar în timpul iubirii de cuvânt

Razele unei dimineți însorite de vară ne însoțesc pe drumul noilor aventuri, descoperi, clipe frumoase alături de prieteni veniți din toate colțurile țării la simpla chemare a doamnei scrisului românesc, o doamnă frumoasă și distinsă, Mariana Moga.

Trăim vremuri tulburi, cu restricții la tot pasul, nesiguranță și uneori frică, o perioadă grea și plină de obstacole. Curajul doamnei Mariana Moga – un adevărat magician al cuvântului şi sentimentului frumos înstelat în inima sa, cum a descris-o doamna Emilia Dabu, de a organiza o Tabără Literară, este un act de mare responsabilitate, dar și un moment așteptat cu nerăbadare de toți cei ce participă la ”un pahar de veșnicie”. Cu multă experiență și o capacitate organizatorică deosebită, Mariana Moga reușește și de această dată șă-și surprindă plăcut colegii întru-cuvânt, prietenii iubitori de cultură, de frumos, de neam și de țară.

Aflați într-o efervescență creatoare, participanți la cea de a V-a ediţie a Taberei Prieteniei Literare „De amicitia” 2021, ce se desfășoară în superba vilă Elisabeta de la periferia oraşului Unirii – Alba Iulia, și-au pregătit cele mai noi și frumoase cărți publicate. Revederea este plină de emoție și bucurie, a trecut aproape un an de la întâlnirea din județul Hunedoara organizată tot de doamna Mariana Moga, iar dorul de vers și cântec românesc este mare și greu de stăvilit. Prietenia este unul dintre cele mai de preț daruri pe care le primim de la viață. Prietenia înseamnă iubire, încredere, compasiune, comunicare, speranță. Prinși în vârtejul problemelor cotidiene, serviciu, plata facturilor, de multe ori uităm care sunt adevăratele valori. Ideea unei tabere a prieteniei este cu atât mai importantă cu cât perioada pandemiei pe care o traversează întreaga planetă ne obligă să ne distanțăm cât mai mult unii de alții. Dorința de a ne bucura de un răsărit de soare, de o floare, de zâmbetul și chipul frumos al unui copil, de a ne îmbrățișa unii pe alții, de a ne ajuta unii pe alții este din ce în ce mai greu de realizat. Noi suntem un popor creștin, noi ne iubim unii pe alții… „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, așa cum suntem îndemnați la Sfânta Liturghie. Ca oameni de condei avem posibilitatea și puterea de a menține această dragoste de Dumnezeu, de trecut și prezent, de aproapele, de frumos, de tot și de toate.

Prietenia este conexiune, amintiri, prietenia este este atunci când oferim si primim iubire, respect și acceptare. Din prietenie, Cami și Cristinel Badea au făcut popas la Vâlcea pentru a merge împreună la Alba Iulia , cu mașina lor. I-am așteptat cu mare bucurie, sunt o familie veselă și frumoasă, doi oameni care se iubesc și care sunt dornici de a fi în armonie și comuniune cu semenii lor. Pe drum am depănat amintiri, am trecut în revistă propriile reușite pe plan profesional, dar și pe tărâmul scrisului, am stabilit câteva planuri de viitor, am râs și am glumit, ne-am bucurat că suntem sănătoși, că avem pasiuni comune că ne susținem ideile și idealurile. Întâlnirea cu Mariana Moga , soțul Cristi și ceilalți colegi care erau deja la pensiune a fost minunată, am strigat și ne-am îmbrățișat cu toată puterea, de dor, de drag, de prea multă …restricție. Fiind printre ultimii sosiți ne-am cazat fuguța, ne-am pus hainele de sărbătoare și după ce am mâncat, am mers cu toți în sala de conferințe special amenajată pentru activitățile diverse ce se vor derula pe tot parcursul taberei. Seriozitarea organizatoarei, importanța evenimentelor, sunt motivele pentru care venim cu drag.

Sub genericul „Să ne cunoaştem mai bine” , s -a dat startul celei de a V-a ediţie a Taberei Prieteniei Literare „De amicitia”. Fiecare ne-am prezentat cât mai frumos și elegant posibil, în cuvinte meșteșugit alese am trecut în revistă cărțile publicate și o parte dintre cele mai bune recenzii și participări la concursuri, premii obținute. A fost o seară în care se simțea bucuria revederii, emoția participării la o manifestare de mare ținută culturală, în special pentru cei veniți prima dată. A doua zi au început lucrările taberie, lansări de carte, conferințe. Ne-au încântat cu creațiile lor: Silvia Giurgiu, Sergiu Botezatu din Republica Moldova, Liliana Ghiţă Boian Jianu, iar Gelu Dragoș a prezentat mai multe cărţi ale editurii „eCreator”Baia Mare semnate de: Ioan Romeo Roşiianu (două), Daniel Luca, drd. Petronela Apopei, Cristian Gabriel Moraru, cărţi care au fost oferite bibliotecii taberei „De amicitia”. Eu m-am înscris în program cu lucrările: 1. ”Amintiri ale măreţiei trecutului îngropat de veacuri- comuna Glăvile”, ediţie îngrijită de : Adrian Constantin Catană, Maria Lica Catană, Zenovia Zamfir, 2.” Cultura şi dragostea de aproapele nostru în vremuri de restrişte ”, ediţie îngrijită de Zenovia Zamfir şi Iuliana Radi, 3. ”În veșnicia unei clipe” , ediție îngrijită de: Zenovia Zamfir, Alin Pavelescu. Despre cartea ”Amintiri ale măreției trecutului îngropat de veacuri – comuna Glăvile”, Părintele Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, spunea… ” Această monografie alcătuită cu multă însuflețire de către distinsele cecretătoare vâlcene Maria Catană și Zenovia Zamfir este dedicată satului natal al vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu al Clujului, cel supranumit, pe bună dreptate, „Leul Ardealului”. Ar fi nedrept să fie trecute cu vederea originile sale din Oltenia rurală și legăturile mai puțin știute cu această regiune din vremurile pribegiilor sale. Dârzenia și buna îndrăzneală a Părintelui Bartolomeu Valeriu Anania provin, fără urmă de îndoială, din bătătura casei părintești din Glăvile, din Vâlcea centrală, satul descris în amănunt în cartea de față, unde l-am însoțit și eu pe mentorul meu, odrăslit în acest străvechi ținut românesc”. Doamna prof. dr. Maria Vaida ne-a încântat cu o conferință despre „Poetul Gheorghe Pituţ sau Ochiul şi Noaptea”. Ziua s-a încheiat cu cu un moment artistic dăruit din tot sufletul de Corina Ofelia Corpodean, poetă și realizatoare de emisiuni culturale radio, care își încântă publicul cu vocea sa blândă, intensă, cu un timbru special. Corina este un Om frumos pe care îl asculți cu multă atenție și dragoste.

Vineri, 25 iunie 2021, domnul istoric dr. Mihai Octavian Groza a susținut conferința „Lucian Blaga, destinul unui cărturar”, iar doamna Maria Vaida a conferențiat despre „Oameni vechi şi noi”, autor Mihai Octavian Groza. A urmat un moment emoționant, lansarea cărţii „Oltul din inimă – In memoriam Costy Triţă”, ”poetul iubirii”, cum era cunoscut și apreciat, un prieten bun care a plecat mult prea de devreme în țara de peste veacuri, în luna septembrie 2020. Au rostit cuvinte frumoase: Mariana Moga, Mihai Octavian Groza, Doina Bonescu, Gelu Dragoş, Liliana Ghiţă Boian Jianu, Romulus Moldovan. Apoi s-a lansat pe orbita scrisului românesc, Antologia „Clepsidra cu sentimente” prezentată de: Mariana Moga, Liliana Ghiţă Boian Jianu. Despre cartea frumos realizată, de la copertă până la textele colegilor scriitori, un cuvânt de folos, vorbe frumoase și din suflet dăruite pentru că ele descriu harul, talentul autorilor, am rostit și eu. Fiecare dintre cei ce au semnat în Antologie, au scris cu dragoste pentru cuvânt, pentru cititori, pentru eternitate. Ziua s-a încheiat cu un recital de muzică interpretat de Bebe Jianu și pe ritmuri de muzică folk, cu melodii de suflet interpretate de Corina Ofelia Corpodean.

Sâmbătă, 26 iunie 2021, a adus cu sine o nouă provocare dureroasă, lansarea cărţii „Reîmpărţind iubirile la doi”, autor Constantin Triţă, lucrarea era în manuscris la editură atunci când poetul s-a stins sub privirile îndurerate ale soției sale. Pentru Tanty Triță, poetă și soție, a fost foarte greu să vorbească despre cel mai iubit și drag soț, despre omul Costi, despre jumătatea sa. Văzut sau cât mai discret, fiecare am vărsat o lacrimă în amintirea unui mare poet, un prieten de nădejde, un om care a avut un gînd bun și o vorbă frumoasă pentru toți cei ce l-au cunosct.

A urmat prezentarea cărţii semnate de Liliana Ghiţă Boian Jianu&Pandele Bebe Jianu „Dialoguri imaginare şi povestiri istorice în acolada timpului” prezentată de domnul scriitor, renumit om de cultură George Călin. Printre ultimele și frumoasele momente a fost prezentarea cărţii doamnei Nastasica Popa – „Gânduri indamine” . A rostit vorbe alese domnul George Călin, iar doamna prof.dr. Maria Vaida a făcut o cronică literară deosebită . Despre Nastasica și creațiile sale, cuvinte frumoase și alese am transmis și eu pentru că le merita din plin. Seara a fost dedicată muzicii populare iar tînăra și talentata interpretă Cristina Muntean a cântat cu drag și cu voie bună pentru toți participanți la Tabăra Literară„De amicitia”. În acele zile ” minunat de frumoase ”, ne-am simțit liberi, ne-am veselit cu Vasile Bele și Gelu Dragoș, moroșeni noștri dragi, am schimbat gânduri și impresi, le-am apreciat creațiile fetelor : Silvia Giurgiu, Daniela Vîlceanu, Ildi Șerban, Rodica Mureșean, veșnic pusă pe șotii, am râs la bancurile lui Romi Moldovan, un prieten drag, vesel și mereu amabil, am ascultat cu drag poeziile lui Ovidiu Vasile și Alin Cucuruzan, ardeleni frumoși dar mai ales talentați. Cu versuri frumoase ne-au încântat și Cristinel Badea, Luminița Postolache, puștoaica noastră – olteancă de la Craiova, Doina Bonescu, Dumitru Vasile ne-a vorbit cu mult patos despre Cugirul său minunat, Stefania Petrov, care în ciuda ghinionului cu bagajul, a fost veselă și ne-a recitat din poeziile sale. Veníțí pentru prima dată în mijlocul nostru, domnul Daniel Luca și domnul Costel Avrămescu ne-au cucerit cu scrierile domniilor lor. Respect și admirație pentru doamna Adriana Weimer, a muncit din zor , a filmat și fotografiat non stop dar ne-a și recitat din propriile creați, mai timidă dar cu vers frumos a fost Carmen Grigore. Farmecul, veselia, creațile literare ale celor două doamne :Nastasica Popa și Rodica Mureșan, au rămas vii în amintirea noastră.Tanțy, Liliana, Bebe, cu voi este mereu bucurie și sărbătoare în sufletul meu. Cuvinte frumoase și aleasă prețuire pentru toți colegii prezenți în tabără, deosebită considerație pentru doamna Maria Vaida, domnule Octavian Mihai Grozea, ne-ai încântat și mai ales ne-ai și filmat, te felicit pentru seriozitate și pentru efortul susținut în promovarea valorilor culturale. Gelu Dragoș dimpreună cu Vasile Bele au totdeauna un cuvânt frumos și o mare iubire pentru ținuturile natale , pentru zona pitorească a Maramureșului, mândru plai cu flori și cu ficiori. Doamnele : Cornelia Costin si Maria Iancu , ne-au impresionat prin costumele populare pe care le-au purtat cu multă demnitate, prin dorința și eforul susținut de a menține și trasmite generațiilor viitoare din țară și străinătate, frumusețea și perenitatea portului popular. Mariana Moga, poezia ta de atitudine, de suflet, de spirit, dragoste şi înţelepciune, taine şi adevăruri, iubirea de țară și de neam, ne încântă de multă vreme!

Pe parcursul acestor zile au fost acordate diplome şi medalii din partea Societăţii „Românca” din Londra, a Radioului TV „Unirea” Wiener Neustadt – Austria, Editurii Globart Universum și arevistei Poezii pentru sufletul meu, Asociația ASTRA, Despărțământul „Vasile Moga” Sebeș, din partea organizatorilor Taberei Prieteniei Literare „De amicitia”. Mariana Moga – spirit organizatoric hărăzit de Bunul Dumnezeu cu darul prieteniei, plecăm și de acestă dată cu amintirea unor clipe minunate, cu dorința de a reveni cât mai curând într- o nouă tabără a prieteniei, a creației, a iubirii de cultură, a iubirii de Dumnezeu și de semeni, a iubirii de neam și de pământul străbun .

Zenovia Zamfir

Regulamentele a două concursuri de creație la care sunteți invitați să participați – BREZOI „LEGENDELE LOTRULUI”, ED. I, 2022

ANTOLOGIA ȘI CONCURSUL INTERNAȚIONAL DE PROZĂ SCURTĂ, BREZOI „LEGENDELE LOTRULUI”, ED. I, 2022

Scriitorul ION NĂLBITORU, Editura Franco, împreună cu Primăria orașului BREZOI, jud. Vâlcea, organizează concursul literar de proză scurtă „LEGENDELE LOTRULUI”, ediția I, 2022.

La acest concurs pot participa românii de pretutindeni. Tema să fie inspirată din viața oamenilor de pe Valea Lotrului (Brezoi, Malaia, Voineasa,) din legende, mituri, obiceiuri, tradiții, etnografie, folclor, fapte istorice, întâmplări din regimul trecut și actual, despre păstorit, exploatări miniere și forestiere, amenajări hidroenergetice, povești și povestiri reale sau imaginare din arealul Văii Lotrului, reportaje turistice (inclusiv Valea Latorița, Obârșia Lotrului și Transalpina).

Textele pentru concurs vor fi scrise în format A4, Times New Roman, caracter 12, obligatoriu cu diacritice, spațiere la un rând și se vor trimite doar în Doc sau Docx.

Se va participa cu un singur text de minim 3 pag și maxim 5 pag.

Se pune condiția ca lucrările participante la concurs să nu fi fost publicate în volum, în reviste online sau pe hârtie și să nu se facă publice pe durata concursului sau a jurizării.

Textele care nu îndeplinesc condițiile de mai sus vor fi descalificate.

Concurenții vor trimite personal în același e-mail două documente: unul cu textul pentru concurs și altul cu numele autorului și al prozei participante la concurs, adresa de e-mail, adresa de domiciliu, nr. de telefon și o poză jpg pe adresa: editurafranco@gmail.com cu specificarea: Pentru Concursul literar „LEGENDELE LOTRULUI”. Lucrările vor fi trimise în perioada 15 decembrie, 2021 -15 februarie, 2022

Etapa jurizării va avea loc în perioada 01 martie-15 aprilie 2022

Câștigătorii vor primi diplome, cărți și premii în bani.

Toate textele participante la concurs vor fi incluse în Antologia „Brezoi- Legendele Lotrului”, vol. I /2022

În Antologie vor fi incluse și textele autorilor (referitoare la arealul Văii Lotrului) care nu doresc să se înscrie la concurs. Și membrii comisiei de jurizare vor fi primiți în paginile acestei antologii cu un text literar, cronică sau poezii.

Tot pentru antologie se primesc și poezii, colinde, balade, doine, cântece haiducești etc., 2-3 pagini, despre această zonă. Poeziile nu vor intra în concurs.

La finalul cărții va fi și un album cu fotografii din zonă.

Fiecare autor va primi gratuit câte o antologie!

Se vor acorda următoarele premii:

PREMIUL I – 500 LEI

PREMIUL II – 400 LEI

PREMIUL III- 300 LEI

Eventualii câștigători din diaspora vor primi premiile doar în România.

Comisia de jurizare:

Al. Florin Țene – Președintele Ligii Scriitorilor Români de Pretutindeni

Mihaela Talaba – organizator al concursului „Concorso Literrario Internationale Corona, Italia”

Mihai Sporiș, scriitor, publicist și membru UZPR

Lilioara Macovei – scriitor și membru al LSR

Ion Nălbitoru- Președintele juriului, membru al L.S.R., al U.Z.P.R. și al Societății Culturale „Anton Pann”.

ANTOLOGIA ȘI CONCURSUL INTERNAȚIONAL DE PROZĂ SCURTĂ „ZĂTRENI, FILĂ DE LEGENDĂ”, ED. A V-A, 2022

Scriitorul ION NĂLBITORU, Editura Franco, împreună cu Primăria localității ZĂTRENI, jud. Vâlcea, organizează concursul literar de proză scurtă „Zătreni- filă de legendă”, ediția a V-a, 2022.

La acest concurs pot participa românii de pretutindeni. Tema să fie inspirată din viața oamenilor de la țară, din legende, mituri, fapte istorice, întâmplări din regimul trecut și actual, povești și povestiri reale sau imaginare de pe teritoriul localității ZĂTRENI.

Textele pentru concurs vor fi scrise în format A4, Times New Roman, caracter 12, obligatoriu cu diacritice, spațiere la un rând și se vor trimite doar în Doc sau Docx.

Se va participa cu un singur text de minim 3 pag și maxim 5 pag.

Se pune condiția ca lucrările participante la concurs să nu fi fost publicate în volum, în reviste online sau pe hârtie și să nu se facă publice pe durata concursului sau a jurizării.

Textele care nu îndeplinesc condițiile de mai sus vor fi descalificate.

Concurenții vor trimite personal în același e-mail două documente: unul cu textul pentru concurs și altul cu numele autorului și al prozei participante la concurs, adresa de e-mail, adresa de domiciliu, nr. de telefon și o poză jpg pe adresa: editurafranco@gmail.com cu specificarea: Pentru Concursul literar „Zătreni- filă de legendă”. Lucrările vor fi trimise în perioada 15 noiembrie, 2021 -15 ianuarie, 2022

Etapa jurizării va avea loc în perioada 01 februarie-15 martie 2022

Câștigătorii vor primi diplome, cărți și premii în bani.

Toate textele participante la concurs vor fi incluse în Antologia „Zătreni – file de legendă”, vol. IV /2022

În Antologie vor fi incluse și textele autorilor (referitoare la comuna Zătreni ) care nu doresc să se înscrie la concurs. Și membrii comisiei de jurizare vor fi primiți în paginile acestei antologii cu un text literar, cronică sau poezii.

Tot pentru antologie se primesc și poezii, colinde, balade, doine, cântece haiducești etc., 2-3 pagini, despre Zătreni. Poeziile nu vor intra în concurs.

Fiecare autor va primi gratuit câte o antologie!

Se vor acorda următoarele premii:

PREMIUL I – 500 LEI

PREMIUL II – 400 LEI

PREMIUL III- 300 LEI

Eventualii câștigători din diaspora vor primi premiile doar în România.

Comisia de jurizare:

Mihaela Rădulescu –Prof .Dr. Lingvist, Președintele Societății Culturale „Anton Pann”

Vasile Hatos – Scriitor, membru „La Camerata dei Poeti” din Firenţe, Italia

Milian Oros – scriitor, membru al L.S.R.

Dan Mitrache – poet, membru al „Societății Culturale Anton Pann”

Ion Nălbitoru- Președintele juriului, membru al L.S.R., al U.Z.P.R. și al Societății Culturale „Anton Pann”.

Liga Scriitorilor Români

Recenzie de carte -Gustul binelui pe buze : Mihaela CD

Ursula, o mamă judecată de copii

autor Mara Popescu Vasilca

Gustul binelui pe buze

recenzie de Mihaela CD

Cartea ”Ursula, o mamă judecată de copii” este cel de-al șaselea roman publicat în 2020 la Editura Izvorul Cuvântului din București, care face parte din colecția ”Dragostea arză-o-ar focul”, și care reprezintă o colecție extraordinară de romane despre femei și pentru femei cu subiecte diferite, cu personaje diverse dar care la un moment dat au toate un punct comun, fierbinte, care arde: Dragostea!

Aflată la o vârstă matură, a celei de-a doua tinereți, doamna Mara Popescu Vasilca brodează în romanele sale personaje și povești trăite sau povestite de cei din jur cu firul de aur al priceperii, imaginației și creativității sale debordante într-o țesătură de o excepțională calitate ce îmbină experiența sa de viață cu înțelepciunea dobândită oferind cititorului adevărate lecții de viață. Astfel cititorul colecției ”Dragostea arză-o-ar focul” pe lângă plăcerea absolută a lecturii se va simți câștigat, îmbogățindu-se cu o experiență de viață parcă trăită chiar de el substituindu-se în pielea personajelor și primind subtil o înțeleaptă lecție pe care o va adăuga în bagajul său valoric.

Cartea ”Ursula, o mamă judecată de copii” reprezintă o uluitoare lecție de viață, ce împletește într- un buchet vast, sentimente, trăiri și frământări învelite în voalul opac al prejudecății, dar și o analiză perpetuă a propriei conștiințe . Deși subiectul cărții are o latură profund moral-creștină și una profund meditativ-psihologică, cartea te cucerește încă de la început, fiind ușor de citit, adresându-se cititorului universal într-un limbaj deloc sofisticat care te ajută să o parcurgi filă după filă.

Autoarea ne invită în sufletul răvășit al unei femei lovite de soartă, Ursula, care forțată de împrejurări nefaste ajunge să își calce în picioare propria conștiință vânzându-și trupul pentru a supraviețui și a-și crește cei trei copii. Cel mai aprig judecător al faptelor sale reprobabile este propria-i conștiință care o mustră neîncetat.Cu toate că Ursula se simte cumplit de vinovată și chiar se auto denigrează, dragostea maternă răstoarnă munți și reprezintă o puternică motivație pentru a învinge orice, trecând peste rețineri, vijelii și suferințe. Evident această mamă are un caracter atât de puternic încât luptă chiar și împotriva propriei conștiințe, urmărind doar scopul care o motivează.

Deși nu o scuză pentru faptele sale, scriitoarea ne prezintă subtil motivația, situația ei atât din punct de vedere social, moral, intelectual, cultural cât și familial. Deși este o femeie de la țară, fără studii, săracă, bătută de soartă trecută prin greutăți și părăsită cu 3 copii, aceasta nu își abandonează copii și nu renunță, la a lupta cu viața prin orice mijloace. Având o inteligență nativă aceasta știe cum să își educe copii, să-și protejeze copiii ani la rând, știe cum să își investească banii câștigați, știe să se autoeduce atât comportamental, profesional , urmând liceul și apoi o facultate cât și vestimentar, având gusturi alese și știind să își aleagă potrivit ocaziei îmbrăcămintea.

Scriitoarea Mara Popescu Vasilca reliefează foarte bine comportamentul uman care tinde sa pună rapid o etichetă și să acuze pripit fără să pătrundă adânc în tainele complexe și întortochiate ale cauzelor, observând doar efectul , deseori orbiți de preconcepții, de judecată societății sau chiar de îndoctrinare.

Fără să vrem și chiar fără să știm, toți suntem uneori judecători ai clipei, rod al propriilor valori și ale propriilor convingeri, etichetarea comportamentală fiind cel mai des întâlnită.

Jonglând printre personajele sale aflate în diverse ipostaze, autoarea realizează cu măiestrie profile psihologice atât masculine cât și feminine care iubesc, trădează și iartă. Fără să ne dăm seama,citind cartea ajungem să ne transpunem în pielea personajelor și să-i înțelegem, să-i compătimim, să-i iertăm și să ne bucurăm alături de ei. Calitatea extraordinară și amprenta unică a scriitoarei Mara Popescu Vasilca constă tocmai în filigramarea atentă a personajelor și prezentarea acestora într-o lumina blândă, evitând să-i judece! Ea imprimă suflul blândeții, cu care înmiresmează întreaga poveste, împreună cu acceptarea, respectul, răbdarea și speranța!

Cartea scoate în evidență un mare adevăr potrivit căruia în fiecare om oricât de rău ar părea la prima vedere există și ceva bun! Depinde de noi dacă vrem să vedem și latura pozitivă sau dacă suntem dispuși sau capabili să descoperim și acea parte.Tocmai acea parte pozitivă o descoperă scriitoarea Mara Popescu Vasilca în personajul Ursulei, arătând câte calități poate sa aibă totuși un om care greșește. Datorită scriitoarei Mara Popescu Vasilca înțelegem rolul absolut magnific al cunoașterii acea cupola care se deschide și ne luminează universul, aflăm rolul majestic al comunicării care rezolva și aplanează conflicte, înțelegem rolul sacru al familiei care unindu-se devine mai puternică, de nezdruncinat și pătrundem în cotloanele nebănuite ale dragostei și ale iubirii necondiționate.

Autoarea, pe tot parcursul cărții însoțește cititorul cu un pozitivism magnetizant și o speranță că lucrurile se pot îndrepta spre bine. Demn de admirat este faptul că această carte reprezintă și o pildă convingătoare pentru cei care se confrunta cu situații ce par fără ieșire sau cu o auto judecată drastică a conștiinței crezându-se suflete pierdute, dar iată că scriitoarea Mara Popescu Vasilca le dovedește că întotdeauna există o ieșire.

Scriitoarea Mara Popescu Vasilca este creștină și credința sa în Dumnezeu nu este ascunsă cititorului ci dimpotrivă îi este relevată cititorului prin mici rugăciuni, exemple creștine, pasaje din Biblie și pilde. Învățătura moral creștină nu este impusă și lasă cititorului chiar o poartă deschisă ca sa observe singur ca se poate trăi și fără morala creștină dar că, mai devreme sau mai târziu, tot vine o vreme în care tu singur iți dorești sa-ți întorci fața spre Dumnezeu. Uneori, chiar dacă divinitatea își face simțită prezența în viața ta, știi, simți și totuși ignori, parcă refuzând să te gândești, însă tocmai pentru că Dumnezeu există, în clipele cele mai grele EL este alături de tine și face chiar miracole la care nu te aștepți.

Pana scriitoarei seamănă iubire și pace chiar și în cele mai ciudate situații , iubirea de semeni, iubirea de aproape, respectul pentru biserică, iubirea de părinți, milostenia, generozitatea, etc, făcându-ne să înțelegem cât de important este acest sentiment IUBIREA! Omul este clădit să se hrănească cu iubire și are nevoie de iubire! Personajul principal Ursula, își găsește sensul adevărat al vieții prin iubire, atunci când primește iubire pentru ca odată cu aceasta începe să se ierte pe sine, să se accepte, să se aprecieze și să dăruiască iubire la rândul sau fără a-i mai fi teamă că va fi rănită.

Mara Popescu Vasilca își alege elegant cuvintele, care curg precum niște izvoare limpezi, fiind foarte atentă la estetică și la detaliile pe care le clădește cu iscusință, ca să asigure o vizualizare imaginativă a scenelor în mintea cititorului. Scenele de dragoste pe care le prezintă în romanul ”Ursula, o mamă judecată de copii” sunt pline de delicatețe, evitând vulgaritatea, folosindu-se precum un dirijor de bagheta sa magică, sunetul iubirii izvorăște din puterea instrumentelor pe care le folosește, cuvinte gingașe așezate cu priceperea magicianului care vor dezvolta apoi intuitiv filmul ce se va derula în imaginația cititorului.

Evenimentele se succed cu repeziciune, creând ipostaze din cele mai interesante, răsturnări de situații și întâmplări neașteptate iar cititorului îi este stârnită curiozitatea și îi este ținut treaz interesul de a continua lectura pentru că încă de la început i-a fost imprimat acel timbru radiant de speranță, acea dorință subtilă de întoarcere către divinitate, așteptând să se întâmple un miracol.

Cartea ”Ursula, o mamă judecată de copii” este acel roman în care plângi și te bucuri cu personajele, romanul pe care nu poți să-l lași din mână sperând într-un final pozitiv. Doamna Mara Popescu Vasilca nu vrea sa își dezamăgească cititorul care are o dorință aproape organică spre un final fericit și bineînțeles îi oferă într-o explozie de bucurie acel ”happy end în full”rezolvând toate problemele povestii.

Scriitoarea Mara Popescu Vasilca este o persoană de o fină eleganță,distinsă și rafinată, plină de energie pozitivă și cu o sete extraordinară de creație care se află într-o perioadă extrem de prolifică! Ea are un suflet inocent, plin de iubire pentru cei din jur, plin de dragoste și bunătate, iar scrierile sale poartă un suflu tineresc, proaspăt și vesel cu care își impregnează cărțile într-o manieră autentică și originală.

Autoarea, deși are o experiență respectabilă în școala vieții și este o persoană plină de ințelepciune, ea nu impune în romanele sale aceste lecții de viata ci le sugerează foarte subtil și abil cu un talent scriitoricesc rar întâlnit. Aceasta lasă viitorimii un roman plin de invataturi. Una dintre acestea este de a nu-ți judeca părinții pentru că doar ei știu cum te-au crescut, respectul pentru truda și sacrificiile părinților este sfânt orice ar fi! O altă învățătură foarte importantă este aceea că morala creștină nu înseamnă îndoctrinare ci mai degrabă iertare și acceptare, în acest sens chiar și preotul poate sa greșească interpretând scrierile biblice.Caracterul unui om și personalitatea sa sunt două lucruri diferite, iar omul se poate schimba se poate îndrepta se poate autoeduca chiar dacă a greșit.

Am citit romanul în câteva ore fără oprire, mânată de o nestăvilită poftă de a afla ce se întâmplă mai departe, acest lucru înseamnă ca și eu asemeni altor cititori am fost sedusă de scriitura doamnei Mara Popescu Vasilca, o scriitură blândă, caldă, fermecătoare și convingătoare care pune suflet, pricepere și eleganță în firul poveștii care ne surprinde!

Cu mult tact și finețe scriitoarea ne conduce spre esența din care izvorăsc scrierile sale sclipitoare și înțelegem într-un sfârșit, pentru ca la finalul lecturii romanului simțim că persistă insistent gustul binelui pe buze, aroma bunătății și a dăruirii de bine, a îmbunării, a umanizării și a înțelegerii spiritului divin care nu are alt scop decât făurirea de bine!

Într-o lume tulbure în care valorile morale ce le credeam sacre, de neclintit și sfinte sunt date peste cap și dezumanizarea a devenit o armă împotriva umanității, scriitoarea Mara Popescu Vasilca vine să împartă prin blândețe și bunătate lecții de viață care ar putea salva. Este strigătul mut și răgușit al nostru al tuturor, al părinților, al celor ce asistăm neputincioși la distrugerea valorilor sacre și care așteptăm un miracol sau o chemare la luptă!Mara Popescu Vasilca a început deja lupta cu singura sa armă, o armă magică, a penelului îmbibat în cerneala iubirii de oameni!

Recomand cu tot sufletul această extraordinară carte ”Ursula, o mamă judecată de copii” ce reprezintă un valoros tezaur literar și un far moral, ce va lumina și va dăinui cu siguranță peste vremi și va servi ca moștenire generațiilor viitoare! Citind această carte vă veți simți mai bogați, mai liberi de prejudecăți, mai încrezători și mai fericiți cu propria viata!

Îi urez distinsei doamne, scriitoarea Mara Popescu Vasilca multă putere de muncă și energie creatoare ca să ne încânte mulți ani de acum înainte, cu noi și minunate povești de viață ! Așteptăm cu mult interes noi romane la fel de valoroase!

Mihaela CD

membru al Uniunii Scriitorilor din Canada, TWUC

Presedinte World Poets Association Canada

membru LSR -Liga Scriitorilor Romani