În a doua zi de Anul Nou am ținut să fiu prezent la casa memorială Avram Iancu din cătunul Incești de la Vidra de sus, la poalele Dealului cu Melci, în locul în care s-a născut Avram Iancu, eroul românilor care s-a jertfit pentru libertate și drepturi naționale în vremea revoluției de la 1848-1849. Am dorit să calc pe urmele pașilor Crăișorului Munților, să admir limpezimea Arieșului mic unde se scălda când era prunc ,,blondin”, unul dintre cei mai mari erou ai românilor din toate timpurile.
În debutul anului 2024, Anul Avram Iancu, am ținut să respir aerul pe care l-a respirat Crăișorul Munților și să aud cântecul brazilor care i-a adumbrit tinerețea de revoluționar român și creștin. Muzeul amenajat de Despărțământul Astra la 1924, cu ocazia Centenarului nașterii lui Avram Iancu, sub oblăduirea Regelui Ferdinand I Întregitorul, trebuie vizitat de fiecare român măcar o dată în viață pentru a înțelege locul de unde a început jertfa celui care a ridicat ,,lancea lui Horea”, pentru drepturile și libertățile românilor asupriți de secole de marile puteri vecine și străine. Muzeul Memorial Avram Iancu este un sanctuar național al tuturor românilor din țară și Diaspora. Anul acesta memorial 2024 am dorit cu ardoare să-l întâmpin la casa în care s-a născut singurul erou al românilor, care și-a lăsat, prin testament scris la notar, toată averea poporului român și care a specificat un țel nobil: ,,Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită…” Ceea ce ne-a lăsat moștenire Avram Iancu ca erou național trebuie urmat de popor. Românii simt instinctual în acest an bicentenar, ceea ce a dorit Avram Iancu. Întotdeauna m-a emoționat scandarea din tribunele galeriilor de fotbal sau de la manifestările și evenimentelor memoriale dedicate Crăișorului Munților: „Avram Iancu suntem toți!” Este o formă de expresie a iubirii și recunoștinței românilor față de Avram Iancu, un erou care s-a luptat și jertfit pentru drepturile, libertățile și unitatea românilor opresați de trei imperii. Avram Iancu este un simbol viu al românilor, foarte actual prin lupta pentru libertate și drepturi sociale, care și astăzi naște istorii și legende. Românii l-au numit „Crai” pe Avram Iancu în focurile revoluției, recunoscându-i astfel calitatea de lider.
La 200 de ani de la nașterea Crăișorului Munților, am considerat că este o datorie istoriografică ca să scriu un studiu despre acest erou al poporului român, care prin lupta sa pentru libertate și drepturi sociale s-a remarcat ca un erou național și european în anii revoluționari 1848/1849. Am evocat un Avram Iancu, nu ca o efigie inaccesibilă sau greu de „atins” și înțeles de către cititori, ci ca un compendiu sintetic despre o personalitate deosebită a românilor, a cărui luptă și idealuri pentru libertate națională, dreptate socială și egalitate politico-economică, trebuie să o înțelegem și să o urmăm. Sper ca această incursiune istoriografică despre Avram Iancu să fie cu folos pentru publicul larg, de la elev, student, profesor, la cercetătorul științific. Am speranța că cititorul se va regăsi în năzuințele, idealurile, lupta și drama acestui erou român emblematic pentru istoria națiunii noastre și pentru „mersul revoluției în istoria românilor” (N. Bălcescu). Prin acest studiu dedicat lui Avram Iancu am exemplificat actualitatea eroului român în conștiința poporului. Avram Iancu a fost un spirit evoluat, un reprezentant al democrației epocii sale și, în același timp, un erou național și european. Avram Iancu reprezintă un model istoric foarte actual și de urmat astăzi. Românii se recunosc în valorile promovate de Avram Iancu. Este un spirit al rezistenței și perenității românești în fața vicisitudinilor istoriei. A fost o jertfă pe altarul libertății românilor. Nu întâmplător, contemporanii se identifică în acest erou la adunările comemorative și memoriale dedicate Crăișorului, prin deja cunoscuta scandare: „Avram Iancu suntem toți!” În Anul Memorial 2024 Avram Iancu, ca români, avem datoria să-i împlinim dorința testamentară, cu demnitate: ,,Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită.”
De-a lungul istoriei oamenii au fost creatori de mituri datorită necunoașterii mediului înconjurător și a unor fenomene naturale. Oamenii de neanderthal când au devenit conștienți că sunt muritori au creat contranarațiuni care să-i ajute să se împace cu acest adevăr. Pentru a trece peste această realitate, pe care o considerau nefastă, au inventat povești pentru a-și așeza viețile într-o perspectivă mai extinsă, care le-au revelat o proformă ascunsă și le-au creeat sentimentul că, în pofida dovezilor contrare, deprimante și dezordonate, viața are noimă și valoare.
În general, mitologia nu poate fi separată de ritualuri. Multe mituri nu pot fi despărțite de o dramă liturgică și nu pot fi înțelese într-un cadru profan. Cele mai spectaculoase mituri sunt despre limita vieții umane. Mitul creionează necunoscutul: povestește despre acele fenomene și lucruri pentru care la început nu avem cuvinte. În concluzie, mitul țintește în inima unei mari necunoscute și a unei necuprinse tăceri. Mitul nu este, nicidecum, o poveste relatată de dragul de a fi spusă. El ne arată cum trebuie să ne purtăm.
Mitologia vorbește despre un alt plan care există paralel cu propria noastră lume, pe care, spre suprinderea noastră, o sprijină. Credința în această realitate nevăzută, dar foarte puternică, uneori numită lumea divină, reprezintă tema de bază a mitologiei.
Conform filosofiei perene, tot ce se întâmplă în lumea aceasta are un corespondent pe tărâmul divin, care este mai îmbogățit, mai puternic și mai de durată de cât al omului. Fiecare realitate de pe pământ nu e decât o iluzie a arhetipului ei, tiparul originar fiind doar copia sa imperfectă. Miturile au creionat o formă și o înfățișare explicită unei realități pe care oamenii au intuit-o.
În cultura științifică a omenirii, de cele mai multe ori, avem noțiuni simpliste ale divinului.în antichitate, zeii erau rareori ființe supranaturale, care trăiau o existență metafizică. mitologia nu povestea despre teologie, în sensul nostru de astăzi, ci despre experiența umană.
Mitologia a fost creată pentru a ajuta oamenii să facă față condiției de viață nesigură. I-a ajutat pe indivizi, aceste materii vii gânditoare, să-și găsească locul în lume și direcția reală. De-a lungul vremurilor, începând din ancestral, oamenii au dorit să știe de unde au venit. Și astăzi se pune întrebarea, dar pentru că începuturile omenirii se pierd în cețurile preistoriei, au creat mituri despre strămoșii noștri. Acestea nu sunt bazate pe evenimentele din trecut, dar ajutând oamenii în schimb să explice evenimentele venite din istorie, îndrumându-i în schimb să-și explice atitudinile din prezent cu privire la mediul, vecinii și obiceiurile societății. De asemenea, omenirea dorește să știe încotro se îndreaptă, așa că a imaginat povești care vorbesc despre o experiență postumă, deși, așa cum vedem, nu există multe mituri care au în vedere imortalitatea ființelor umane. Divinitatea ne-a ajutat să explicăm experiența transcedenței. Filosofia perenă exprimă simțământul omului că ființele umane și lumea materială sunt mai mult decât se vede.
Experiența transcendenței a contribuit întotdeauna să îmbogățească experiența umană. Omul este înclinat să caute clipele de extaz, înălțat pentru o clipă mai presus de noi înșine. În asemenea perioade, omul are impresia că trăiește mai intens decât de obicei, socotind că întreaga lume este a lui. Religia a fost de-a lungul istoriei una dintre cele mai tradiționale modalități de a ajunge la capacitatea extazului, iar, dacă omenirea nu mai găsește modalități de a atinge extazul în lăcașurile de cult, caută în altă parte: artă, poezie, rok, dans, droguri, sex sau sport. Asemenea poeziei sau muzicii, și mitologia ar trebui să deschidă omenirii extazul, chiar și în fața morții și a disperării pe care o poate simți omul în perspectiva dispariției.
Oamenii sunt unici în păstrarea deschiderii pentru joc, scrie Johan Huizinga în „Homo ludes „(în traducerea lui H.R.Radian, Editura Humanitas, București, 2012 ). Dacă trăiesc în condiții artificiale ale captivității, animalele își pierd simțul ludic atunci când se confruntă cu realitățile dure ale vieții în sălbăticie. Dar, oamenilor adulți le place jocul cu diferite posibilități și asemenea copiilor, continuăm să ne creăm lumi imaginare. În artă, eliberați de constrângerile rațiunii și logicii, concepem și combinăm forme noi care ne îmbogățesc viețile și care – credem noi – ne spun ceva important și profund ,,adevărat“. Același lucru se întâmplă și în mitologie, omul are o ipoteză, o aduce la viață prin mijlocirea unui ritual, acționează asupra ei, îi urmărește efectele asupra vieții noastre și tot omul descoperă să a reușit să înțeleagă ceva mai mult din enigma tulburătoare a lumii noastre.
În concluzie, un mit este adevărat pentru că este util, nu pentru că ne dă informații reale. Dacă nu ne oferă o cunoaștere mai bună a înțelesurilor adânci ale vieții, înseamnă că nu și-a atins scopul. Natura umană nu se schimbă prea mult, și multe dintre miturile omenirii, create în societăți care nu puteau fi cu mult diferite de cea europeană, pun în discuție temerile și dorințele oamenilor cele mai importante. În condițiile când clerul nu ne poate instrui în folclorul mitic, poate că artiștii și scriitorii creativi pot să preia acest rol clerical și să aducă o perspectivă nouă în lumea noastră debusolată și atinsă de rău, de droguri și războaie.
Domnul Al. Florin Țene, romancier, poet, dramaturg, eseist, prefațator, cronicar literar și jurnalist, este Președintele Ligii Scriitorilor Români de Pretutindeni, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, membru al Asociației Scriitorilor din Canada și membru corespondent al Academiei Americane Române.
Bogata sa activitate literară și jurnalistică este încununată, de-a lungul anilor, de un meritat succes, fapt pentru care a primit numeroase diplome și onoruri. Recent, Asociația Academică a Cititorilor l-a nominalizat, printre cei 20 de scriitori, „clasic în viață“, datorită operei sale și a muncii depuse în promovarea culturii române și a scriitorilor din România Tainică și Profundă.
Domnul Al. Florin Țene s-a născut în Drăgășani unde a absolvit Școala primară și Liceul Teoretic. A urmat cursurile Școlii Tehnice de Tehnoredactori „Dimitrie Marinescu” din București, apoi Institutul Pedagogic din Baia Mare, Facultatea de Filologie-Istorie. Este căsătorit cu poeta Titina Nica cu care are doi băieți: Florin și Ionuț.
Am solicitat domnului Președinte al Ligii Scriitorilor Români un interviu în legătură cu principalele momente din viața Domniei sale.
ION NĂLBITORU: Domnule Președinte al Ligii Scriitorilor Români, Al. Florin Țene, știm că sunteți originar din orașul viilor, Drăgășani, din județul Vâlcea, vă rog să ne spuneți cum vă simțiți acum, după decenii, de când ați plecat din plaiurile drăgășănene în Ardeal? Ce vă mai leagă sufletește de aceste meleaguri?
AL. FLORIN ȚENE: Întreaga viață, pe unde m-au purtat pașii am avut în suflet „crucea” orașului natal, fiindcă să știi, dragă prietene, că omul când se naște, prima înghițitură de aer pe care o inspiră, îl cheamă întotdeauna acolo unde a inspirat acea bulă de aer. În orașul sufletului meu am deslușit, la biblioteca orășenească, primele buchii din cărțile copilăriei, acolo am iubit prima oară, acolo am cunoscut-o pe soția mea, scriitoarea Titina Nica, acolo s-au născut copiii mei, Florin, cineastul și Ionuț-istoricul. Acolo am scris prima poezie la vârsta de 14 ani. Tot acolo mă aflam când am publicat în revista TRIBUNA de la Cluj, prima poezie „Eu m-am născut când… “. În orașul lui Gib Mihăescu am înființat pe când eram elev în clasa a X-a cenaclul literar Gib Mihăescu din cadrul Casei de Cultură. Toate acestea mă fac să mă reîntorc, cel puțin o dată pe an, în Drăgășanul meu drag.
ION NĂLBITORU: Când v-ați descoperit talentul scriitoricesc și ce ați făcut în acest sens în anii tinereții în locurile natale? (acțiuni literare, cenacluri, colaborări le reviste etc)
AL. FLORIN ȚENE: Așa cum spuneam, la vârsta de 14 ani am scris prima poezie pe un carnețel unde aveam desenate tot felul de instalații electrice, de aparate de radio cu galenă și o diodă, pe care le confecționam, cu ajutorul cărora ascultam, împreună cu colegii, postul de radio de la București. Pe când eram în clasa a X-a am înființat cenaclul literar din cadrul Casei de Cultură. Însă Comitetul Raional de Partid nu m-a lăsat să-l denumesc GIB Mihăescu, fiindcă marele scriitor era interzis și l-am „botezat” cu numele „Orizont”. Abia în anul 1965, soția mea a scris o informație în ziarul regional „Secera și Ciocanul” de la Piteși despre o activitate pe care eu și membrii cenaclului am desfășurat-o la Căminul Cultural din Prundeni și a denumit cenaclul Gib Mihăescu. În ziar a apărut această informație fără să fie cenzurat numele cenaclului. Atunci m-am dus cu ziarul la secretarul cu propaganda, tovarășul Nikita, și i-am arătat pagina cu informația. De atunci m-a lăsat să denumesc cenaclul literar din Drăgășani „Gib Mihăescu”.
Așa cum spuneam, am debutat în revista TRIBUNA de la Cluj, fără să știu că peste ani soția mea va lucra la redacția acestei prestigioase reviste. Eu am debutat în luna mai 1958 și Nichita Stănescu în luna iulie.
ION NĂLBITORU: Cum ați cunoscut-o pe poeta Titina Nica, cu ce farmece v-a cucerit, și v-ați căsătorit?
AL. FLORIN ȚENE: E o poveste lungă și frumoasă. Soția era elevă la Școala Viticolă la Drăgășani, iar eu elev la Școala Tehnică Tipografică „Dimitrie Marinescu “ din București, secția tehnoredactori, după absolvirea liceului. În perioada aceea s-a organizat la Casa de Cultură o manifestare cu scriitorii Anghel Dumbrăveanu de la „Scrisul Bănățean” din Timișoara, Doru Moțoc, Mihai Beniuc, Dan Deșliu, Traian D. Lungu și Al. Florin Țene. Eu eram în practică la Pitești la tipografia din Găvana, unde se tipărea ziarul „Secera și Ciocanul”. Am fost și eu invitat, luând loc pe scenă alături de ceilalți scriitori. Sala de 300 de locuri era plină de elevi și spectatori. Printre aceștia era și eleva Titina Nica. Așa ne-am văzut la față. Dar… Ne-am cunoscut pe 13 iunie, de ziua mea, pe o bancă din Parcul Central de sub un pom bătrân de câteva sute de ani. Dar ne-am căsătorit peste un an pe când eram eu student la Baia Mare și ea în învățământ în Maramureș. Fiindcă pe atunci trebuia să ai aprobare de la Comitetul Regional PCR pentru a cumpăra verighete, am folosit două verighete din iarbă, pe care le-am păstrat între coperțile unei cărți până acum câțiva ani. Am și scris un roman despre acest eveniment intitulat „Inelul de iarbă.“
ION NĂLBITORU: Din anumite surse am aflat că ați fost redactor șef la ziarul „Lumina de pe Lotru”, la Voineasa, ziar al șantierului hidro-energetic. Cu ce amintiri ați rămas din acea perioadă despre „sălbatica Vale a Lotrului” și lucrările hidroenergetice, poate cele mai importante din România? Vă este dor să revedeți aceste mirifice locuri pe care, între timp, mâna omului le-a „domesticit”?
AL. FLORIN ȚENE: Am fost redactor șef al publicației săptămânale „Lumina de pe Lotru”, alături de Horia Gliniastei și mai târziu l-am luat și pe poetul drăgășenean Doru Raiciu, membru al cenaclului Gib Mihăescu. Ziarul apărea sub egida Sindicatului și se tipărea la tipografia din Rm. Vâlcea. Pe rând ne duceam vinerea noaptea la tipografia din Rm.Vâlcea să facem corectura și să citească șpaldurile cei de la cenzură. Era director general ing. Cocoș și soția dânsului director economic
A fost perioada când cu mașina complexului hidroenergetic vizitam șantierele de pe 5 județe, vizitam canalele de aducțiune, de fugă, Hidrocentrala de la Ciunget, Mănăileasa etc. La început până la Voineasa, până a se face drumul, se putea urca doar pe o potecă cu măgarul. Au fost ani eroici. Mi-ar fi dor să le mai vizitez…
ION NĂLBITORU: Care a fost motivul pentru care ați părăsit zona Olteniei și v-ați stabilit în Ardeal, la Cluj-Napoca?
AL. FLORIN ȚENE: Motivul a fost că ne-a demolat casa din Drăgășani și atunci am luat hotărârea să plecăm la Cluj unde era profesoară sora mea Violeta, și unde aveam prieteni la Tribuna și Steaua. De-a lungul vieții am constatat că familiei Țene dacă i se întâmplă ceva rău imediat apare un bine cu B mare.
ION NĂLBITORU: Ca scriitor aveți o bogată activitate literară. Vă rugăm să ne enumerați câteva din operele dumneavoastră, de suflet.
AL. FLORIN ȚENE: Toate operele mele sunt de suflet, cum spuneți dumneavoastră. Dar un loc apare îl au ANTOLOGIA 80 – Întoarcerea la metaforă, apărută la Montreal, ce cuprinde selecții din poemele celor 24 de volume de poezi publicate de-alungul vieții, și seria celor 6 romane din categoria Sfinții Închisorilor, fiind vorba de Radu Gyr, Traian Dorz, Vasile Militaru, Petre Țuțea, Valeriu Gafencu și Mircea Vulcănescu, romane ce se vând prin Librăriile Bisericii Ortodoxe.
ION NĂLBITORU: Ați fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, de unde ați fost exclus pentru că ați „deranjat” pe unii, dar nu v-ați lăsat învins și ați creat o Ligă a Scriitorilor Români care promovează cu adevărat literatura și valorile scriitoricești românești din țară și din diaspora. Cum v-a venit ideea să înființați această „Ligă”?
AL. FLORIN ȚENE: Datorită ambasadoarei Uniunii Europene Karen Fogg care mi-a acordat o bursă în structurile Uniunii Europene. Acolo am constatat că în Belgia erau 5 asociații scriitoricești, toate egale și cu drepturi depline față de guvernanți.Venind în țară m-am interesat dacă în fostele țări din Lagărul Socialist mai sunt Uniunile Scriitorilor. Am constatat că în aceste țări, foste socialiste, toate uniunile s-au desfințat și s-au înființat alte organizații de profil. Numai la noi a rămas Uniunea Sovietică, pardon, Uniunea Scriitorilor. Constatând acest fapt, pentru democratizarea mișcării scriitoricești din țară, împreună cu 10 scriitori clujeni, am înființat Asociația Liga Scriitorilor.
ION NĂLBITORU: Câte filiale aveți în LSR, în țară și diaspora, și câte reviste?
AL. FLORIN ȚENE: În prezent această organizație profesională are 39 de filiale, editează 19 reviste literare. Aceste filiale au o bogată activitate culturală în promovarea culturii naționale. Editează antologii și cărți. Avem și în străinătate 12 filiale. Chiar în luna octombrie din anul acesta s-a înființat la Madrid o filială a Ligi Scriitorilor condusă de un poet foarte talentat.
ION NĂLBITORU: Domnule Președinte, ce planuri aveți pentru viitor, pe segmentele: scriitoricesc și jurnalistic?
AL. FLORIN ȚENE: La vârsta mea e mai greu să-ți faci planuri pe o arie extinsă de timp. Însă voi lucra în continuare să promovez talente din România Tainică și Profundă, să scriu articole pentru promovarea activităților filialelor Ligii Scriitorilor, să contribui la editarea, înpreună cu redactorul șef Iulian Patca, revistei AGORA LITERARĂ oficiosul asociației noastre.
ION NĂLBITORU: Vă rog să transmiteți un mesaj nu numai membrilor Ligii Scriitorilor Români de Pretutindeni, ci tuturor scriitorilor români în orice colț al planetei se află.
AL. FLORIN ȚENE: Mesajul meu către confrații noștri de pretutindeni este să scrie, să lupte să-și promoveze operele, să nu-și uite rădăcinile, iar în cadrul fenomenului globalizării, arta nu se apără, fiindcă se pierde, ea trebuie să cucerească, să învingă obstacole. Și să nu uite că, conform latinului, cea mai bună apărare este atacul. Și… ar mai fi ceva, așa cum spunea Balzac „orice călimară poate să devină un Vezuviu. “
ION NĂLBITORU: Domnule Președinte, de când v-am cunoscut v-am apreciat valoarea. Dar, în comparație cu alții, am vrut să vă „privesc” și în „oglindă”, adică să vă percep interiorul, inima și sufletul, ca om. Consider că nu a fost membru din Ligă să fie refuzat când v-a solicitat ajutorul și sprijinul pe tărâmul literar. Calmul, echilibrul, imparțialitatea, sobrietatea, căldura sufletească, energiile pozitive pe care le transmiteți celorlați și dăruirea pentru promovarea valorilor v-au creat un prestigiu și un nume bine meritat. Vă mulțumesc pentru amabilitatea de a vă răpi din prețiosul dumneavoastră timp liber și a mă onora cu această „discuție” prin care să vă cunoască și tinerele talente. Vă doresc multă sănătate și mult succes în activitatea culturală!
Interviu realizat de Ion NĂLBITORU – membru al LSR și al UZPR
Marea Unire de la 1918 a fost și rămâne pagina cea mai importantă a istoriei românilor. Măreția ei stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera nici a unui om politic, nici a unui guvern și nici a unui partid; este fapta istorică a întregii națiuni, ieșită din străfundurile sufletului și conștiinței neamului românesc. În fiecare an, la data de 1 Decembrie, au loc parade militare, festivități culturale și religioase în toată România. Toți românii de pretutindeni sărbătoresc pe 1 Decembrie Ziua Națională a României, cel mai important moment din istoria românilor.
În ziua de 25 noiembrie 2023, Liga Scriitorilor Români Filiala Iași – Nord Est, în parteneriat cu UZPR, a organizat la Clubul CFR Iași o frumoasă manifestare culturală – artistică, dedicată Zilei Naționale a României: „LA MULȚI ANI, ROMÂNIA, LEAGĂNUL EROILOR!”
În deschiderea manifestării, președintele Ligii Scriitorilor Români – Filiala Iași – Nord Est, jurnalistul și scriitorul Ilie Serediuc a prezentat Programul manifestării și invitații prezenți, scriitori și poeți: Martha Eșanu, Mihaela Berari, Angelica Manole, Eugen-Paul Popa, Mihai Savin, Costică Anton și Anatolie Coșuleanu.
Un moment reprezentativ și emoționant a fost intonarea Imnului de stat al României de către cunoscuții artiști juniori, gemenii Giuliana și Lorenzo Moise, din Iași. Juniorii au interpretat cu mult patriotism și trăire, sentimente transmise și spectatorilor care s-au ridicat în picioare și au cântat în cor cu toții. Fiecare s-a dus cu gândul la istoria poporului nostru greu încercat de-a lungul timpului, dar și la pomenirea eroilor neamului, sentimente așezate la suflet
Ing. Ilie Serediuc a prezentat mesajul Președintelui Național al LSR, scriitorul Al. Florin Țene: „Prin cultură scriitorii ieșeni omagiază înfăptuirea Marii Uniri.” Vom cita un fragment și câteva versuri din creația proprie a maestrului: „Nu de puține ori Filiala Nord-Est a Ligii Scriitorilor a organizat frumoase și instructive manifestări culturale atât cu prilejul unor zile istorice, dar și cu alte prilejuri în care au promovat literatura și cultura națională (…). Manifestarea la care participați, intitulată „La mulți ani România, leagănul eroilor” este pentru participanți și nu numai, dovada că scriitorii din Filiala ieșeană Nord-Est sunt continuatorii eroilor din istoria noastră, și prin creațiile lor omagiază înaintași, dovadă că iubirea de țară și eroii ei stă vie în inimile dumneavoastră și a mea. Ziua Națională a României este sărbătorită la 1 decembrie, iar această dată, stabilită printr-o lege promulgată în 1990, marchează un moment important din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, în 1918”.
Dumnezeu, Țara Maicii Domnului o mirunge… (fragment)
Mi-e dor pe-un ștergar de turta arămie
Pusă de țărancă în țest să crească,
De trilul coborât din înalt de ciocârlie
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.
E anotimpul când satul îl colind
Și-l înveșnicesc în vers pentru mâine,
Prin centenarul acesta suferind
Mă întorc acasă pe-o punte de pâine.
Ziua scrie cu lumină în brazde poezie
Holda aurie mai trece și-n povești,
Iar poemul scris cu brațul ridică-n chindie
Imn Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești.”
……………………………………………………………………..
Prof. Silvia Hodaș, Președinte LSR – Nord Est „JUNIOR” a prezentat tinerii artiști, Giuliana Maria și Lorenzo Marian Moise. Aceștia au susținut un recital deosebit de muzică populară și au început cu cel mai frumos îndemn, transmis prin versurile cunoscutului cântec: „Se-aude glas peste Carpați/ Să fim azi toți românii frați (…). Şi atunci când eşti departe de sat şi neamul tău,/ Să spui cu demnitate român voi fi mereu” și au cântat cu multă duioșie; un cântec de dor de țară, de neam și tricolor. Versurile încărcate de emoții au adus câte o lacrimă fugară pe obrajii participanților la eveniment.
În Conferința tematică „1 Decembrie – Ziua Națională a României”, scriitorul Solo Rotenstain a arătat semnificațiile celui mai important moment din istoria României.
O expoziție de pictură a fost realizată în sala de spectacole de către pictorița Mihaela Berari. Au putut fi admirate picturi cu o tematică diversă și tehnici de pictură specifice: flori, chipuri, monumente istorice etc. Au impresionat prin frumusețea lor, prin expresivitatea exprimărilor plastice, au atras privirile tuturor. Apreciată și felicitată, poeta și pictorița Mihaela Berari ne-a vorbit cu multă pasiune despre arta sa, tehnicile de lucru, cum a reușit să obțină performanțe și premii valoroase. A muncit mult, s-a perfecționat continuu dar și talentul a ajutat-o să evolueze (spunem noi!).
Scriitor și jurnalist, Silvia Hodaș, a prezentat noutățile editoriale: creațiile literare ale scriitoarei Maria Panciuc Bucătaru și Revista „Agora Literară” nr. 47/2023, publicație editată de Liga Scriitorilor din România, sub conducerea Maestrului Al. Florin Țene – Director și a Redactorului șef, Iulian Patca.
Din 2012 până în prezent, activitatea scriitoricească a doamnei Maria Panciuc Bucătaru, membră a LSR Filiala Iași, a Societății Scriitorilor Botoșăneni „Mihai Eminescu” și a Cenaclului „Ia și scrie” din Iași este foarte bogată, peste 60 de volume în care abordează mai multe genuri literare: romane, proză scurtă, poezii, epigrame, însemnări, studii psihologice, maxime și cugetări, corespondență, memorialistică, jurnal. Volumele prezentate: „ROMÂNII CU BUNE ȘI CU RELE” – proză scurtă, „SUB PRESIUNEA TIMPULUI” – jurnal, „JURNALUL UNEI CLIPE” – însemnări și „TĂCEREA DIN CUVINTE” – maxime și cugetări.
Revista „Agora literară” cuprinde poezie, proză, eseu, interviu, cronică sub semnătura unor oameni de litere consacrați, semnale editoriale, grafică și pictură.
Recitalurile de poezie, susținute de cunoscuți poeți, membri ai LSR și simpatizanți, au fost însoțite de momente muzicale și umoristice. Poezia a fost „regina” în sala de concerte a Clubului CFR din Râpa Galbenă nr.12 și a adus în sufletele tuturor înălțătoare sentimente de iubire de neam și țară, dragoste și respect pentru trecutul istoric, iubire de oameni și iubire de frumos. Poeții au scos în evidență sufletul și valoarea acestui popor străvechi ce a îngenunchiat numai în fața lui Dumnezeu. Îmbrăcați în frumoase costume naționale românești, cu tricolorul în mână, pe piept sau pe umeri, au recitat cu mult patos, încât publicul a vărsat cristale de lacrimi la frumusețea și profunzimea versurilor pătrunse de un puternic sentiment patriotic: Costică Anton, Mihaela Berari, Elena Bostan, Veronica Rusu Bucico, Anatolie Coșuleanu, Ecaterina Lungu, Angelica Manole, Gina Munteanu, Rodica Murgu, Mimi Rotariu, Mihai Savin, Ion Sima Delagaleș.
Au recitat din alte creații literare, poezii patriotice, scriitorii Solo Rotenstain și Mihaela Săvuc, Stela Lozanu – membră a Coralei „Lirica”.
Momentele muzicale au adus bucurie și voie bună. Maestrul Adi Gegiuc, interpret, cantautor și compozitor, a emoționat prin acordurile la chitară, melodiile cu mesaj au ajuns la inimile ascultătorilor: „Am să te caut în amintiri”, „Elegii de toamnă” și „Iarna”.
Grupul muzical „Zorile” cu solistele Rodica Murgu, Miorița Romila și Virginia Pește ne-au asigurat, în zi de sărbătoare, că „Acasă-i România” și „Ista-i moldoveanul”.
Corala „Lirica”, condusă de inimoasa prof. Nușa Apostol, cu oameni deosebiți și pasionați de cântec ne-au îndemnat: „Fraţi români din lumea-ntreagă/ Tresăriţi în gând de dor”, „Să fie pace în lume”, dar și despre… „Când s-a împărțit norocul”.
Nu au lipsit momentele de umor cu zâmbete și bună dispoziție. Umoristul Ioan Hodaș, unul din moderatorii evenimentului, pe parcursul desfășurării evenimentului a strecurat glume, anecdote etc., iar scriitorul umorist Doru Melnic a vorbit despre importanța Zilei de 1 Decembrie 1918 și a recitat două declarații vesele de iubire și un monolog umoristic.
Manifestarea cultural-artistică s-a încheiat cu un recital muzical al cântărețului Iulian Gălușcă, ce are timbrul vocal al renumitului cântăreț, Dan Spătaru. Publicul l-a aplaudat îndelung și a dansat pe melodiile interpretate.
S-au oferit flori, Diplome de Excelență, revista „Agora Literară”, dulciuri și cărți ale autorilor prezenți.
Moderatorii Ilie Serediuc și Ioan Hodaș au asigurat o atmosferă plăcută și liniștită, caldă, cu multă însuflețire, voie bună și optimism.
Sonorizare: Culiță Păduraru
Canale media: Silvia Hodaș, Mihaela Săvuc
Afiș: Silviu Teodorescu
O manifestare de suflet. Mulțumiri organizatorilor LSR Filiala Iași Nord-Est, mulțumiri moderatorilor evenimentului, mulțumiri Conducerii Clubului CFR.
Felicitări celor care au evoluat în spectacol, felicitări publicului minunat și receptiv la actul cultural-artistic.
Foto, video: Silvia Hodaș și Mihaela Săvuc
La mulți ani, România!
La mulți ani, români, oriunde vă aflați!
Jurnaliști și scriitori, Silvia Hodaș și Ilie Serediuc.
În ultimii 25 de ani numărul românilor în Diaspora a crescut constant și masiv. S-a ajuns astăzi, ca circa șapte milioane de români să trăiască în afara granițelor țării. Se nasc mai mulți copii români în Diaspora decât în România. Dacă statul român nu are grijă de românii din Diaspora, riscăm ca în două generații să pierdem această comunitate de limbă, istorie, identitate și credință religioasă, care reprezintă azi o zestre specială a valorilor românești și o punte de legătură dintre România și țările în care trăiesc conaționalii noștri. Trebuie să recunoaștem că Biserica Ortodoxă are o contribuție fundamentală la păstrarea valorilor culturale, lingvistice, istorice și religioase românești în Diaspora. Biserica Ortodoxă Română continuă să crească în Diaspora. Reiese din datele statistice publicate de Patriarhia Română la București, potrivit serviciului de informații austriac „Pro Oriente”, următoarele: Biserica Ortodoxă Română are patru arhiepiscopii și nouă eparhii în afara României, cu un total de 1.500 de parohii sau instituții similare. Numărul mănăstirilor a crescut de la 67 (2021) la 71 (2023), iar cel al clericilor de la 1.311 (2021) la 1.379 (2023). Personal, am fost invitat la diverse comunități românești din Diaspora, în cadrul unor evenimente culturale, și am observat că parohiile ortodoxe sunt liantul care păstrează identitatea de limbă și de cultură română. Dar un rol activ în ultima vreme îl are și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care finanțează substanțial evenimentele și manifestările culturale românești din Diaspora. În cazul comunităților românești din Diaspora, promovarea și sprijinirea școlilor de weekend și a cursurilor de limba română constituie cel mai important instrument de susținere a filonului lingvistic și cultural românesc la tânăra generație. Pe de altă parte, problema învățământului în limba maternă în comunitățile din jurul granițelor este în continuare delicată, dată fiind politica statelor în cauză în domeniul învățământului în limbile minorităților naționale.
În acest context favorabil românilor din exterior, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni oferă anual copiilor români din străinătate, care frecventează școli cu predare în limba română, sau cursuri de limbă, cultură și civilizație românească, consumabile de uz școlar (ghiozdane complet echipate cu caiete, penar, acuarele, pixuri, creioane, carioci etc.). ”Diaspora poate deveni o minoritate naţională fără identitate”, avertiza lunile trecute un director din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. ”Sunt proiecte în Diaspora care privesc organizarea unor şcoli de duminică, a unor ateliere de limba română, unde copiii învaţă în sistem extracurricular limba română. Vorbim despre o dezvoltare şi o profesionalizare a celor care îi învaţă pe copii, de la cele mai fragede vârste, să gândească româneşte, să aibă dor de ţară. Există la nivelul statului român o altă instituţie, numită Institutul Limbii Române, care are un curs de limbă, cultură şi civilizaţie românească. Dar în Italia, unde sunt peste 250.000 de copii de origine română în sistemul de învăţământ, acest curs ajunge la 3000-4000 de copii. Evident că eforturile făcute de Institutul Limbii Române nu ajung să răspundă nevoilor din comunităţi. Rolul nostru este să trezim interesul pentru limba română ca limbă vie, limbă maternă, dar aici intervine şi un proces de mândrire a părinţilor, pentru a putea să conştientizeze faptul că e bine să îi înveţe pe copii româna la cele mai fragede vârste. Odată ce au tangenţă cu mediul românesc, se dezvoltă în bazinul lingvistic românesc, acei copii vor gândi româneşte toată viaţa. Şi sunt studii psihologice făcute. E foarte clar că un copil care învaţă limba maternă de la început se dezvoltă mai bine decât un copil care nu ştie al cui e. Am mai spus asta şi în alte dezbateri. Ne putem trezi peste 20 de ani cu o altă minoritate naţională, diaspora. Nu vor şti nici că sunt americani, nici români, ci undeva între. Această situaţie poate să cauzeze o traumă psihică peste ani şi ani. Trebuie să ne gândim la politici publice care să răspundă nevoilor din comunităţi, indiferent că acei copii trăiesc în Italia, Franţa sau revin în ţară”, a declarat Radu Cosma, directorul Direcţiei de Proiecte pentru Diaspora şi Comunităţi Istorice din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, în cadrul conferinţei Bogățiile românilor din Diaspora! – Dezbatere despre legitimarea românilor prin cultură, organizată de DC MEDIA GROUP.
Cred că șansa păstrării identității lingvistice, culturale, istorice și religioase a românilor din Diaspora este încheierea cât mai urgentă a unui protocol dintre BOR și DRP, cu sprijinul Guvernului României, pentru înființarea de școli confesionale pe lângă parohiile ortodoxe române din Diaspora. Aceste școli confesionale pot funcționa în sistem de ”școală după școală” (after school) în cadrul parohiilor și pe lângă bisericile ortodoxe din Diaspora, cu profesori plătiți de către statul român, care vor avea rolul funciar, ca elevi români din Diaspora să învețe limba română și să-și însușească cunoștințe de istorie, geografie, literatură și cultură română. Profesorii pot fi cadre didactice emigrate în Diaspora, care vor fi plătite în urma protocolului încheiat dintre DRP și Patriarhia Română de la bugetul de stat al României. Consider că, aceste școli confesionale în regim de ”școală după școală” (after school) vor fi adevărate focare de cultură și educație, ce vor păstra identitatea lingvistică, istorică, religioasă și culturală a românilor din Diaspora. Școlile confesionale românești din Diaspora trebuie să fie integrate în rețeaua noastră școlară, cu o contribuție specială la zestrea culturală a românilor pe plan național și universal. Copiii români din Diaspora sunt parte a viitorului națiunii și culturii române.Să avem grijă de ei.
Scriem sau vorbim despre oamenii de-o aleasă cultură, îndeosebi în momente aniversare, le creionăm portrete în cuvinte şi le aducem omagiile de profundă admiraţie şi recunoştinţă pentru tot ceea ce au făcut într-un domeniu sau altul. Un astfel de om, truditor pe ogorul literelor şi al înnobilării limbii române este Alexandru Florin Ţene. Ajuns la ceas de praznic afectiv şi de popas bilanţier, distinsul om de cultură, scriitor, critic şi istoric literar, publicist, poet, eseist şi dramaturg îşi serbează în acest an opt decenii de viaţă tumultoasă care îi onorează existenţa. Sunt bucuros că am ocazia fericită de a scrie despre o asemenea personalitate culturală atât de complexă. Dar ca să scrii despre scriitorul Alexandru Florin Ţene, trebuie mai întâi să-i cunoşti opera în care se oglindesc toate virtuţile sale umane. Am avut ocazia să citesc o parte din romanele pe care mi le-a dăruit cu toată dragostea şi prietenia, le-am recenzat şi le-am publicat în diferite ziare şi reviste, dar de fiecare dată am avut un sentiment de reţinere, ca nu cumva, cuvintele mele să fie prea sărace pentru a exprima anvergura personalităţii sale literare. În primul rând, aş sublinia talentul şi stilul autentic de care se bucură creaţiile lui, apoi diversitatea tematică pe care o abordează şi uşurinţa cu care scrie.
Interesat de vieţile unor personalităţi importante din istoria literaturii române, Alexandru Florin Ţene urmează modelul biografiilor romanţate pe care l-au promovat mulţi scriitori români, precum George Călinescu, Tudor Vianu, Vladimir Streinu, Dumitru Caracostea, Mihail Zamfir şi alţii. Astăzi a devenit o colecţie foarte cunoscută, care face parte dintr-un proiect editorial îndreptat spre toţi cei interesaţi de vieţile marilor personalităţi culturale. Alexandru Florin Ţene are un palmares bogat în acest sens, şapte scrieri de acest gen, care impresionează prin arta şi originalitatea în care sunt realizate. Este vorba de romanele despre Gib I.Mihăescu, Alexandru Macedonski, Radu Gyr, Ion Minulescu, Traian Dorz, Vasile Militaru şi cel mai recent ,,Nu plângeți că mă duc de lângă voi – Viața „Sfântului închisorilor”, Valeriu Gafencu. Povestea lor este spusă în mod inedit. Toate titlurile conţin sintagma ,,între realitate şi poveste’’, dimensiuni greu de delimitat în fiecare roman. Autorul are capacitatea de a surprinde amănunte mai puţin cunoscute, realizează dialoguri efervescente, creionează personaje vii, cu trăsături bine conturate. Aproape toţi cei cuprinşi în galeria acestor portrete au suferit din cauza regimului communist, au murit în uitare sau izolare, ori în alte locuri, ca să nu fie prinşi de malaxorul cenzurii strivitoare. Despre toate acestea găsim mărturii în fiecare dintre cele şapte volume apărute. Al. Fl.Ţene recuperează ceea ce trebuia recuperat, din nevoia de a-i repune în drepturi, de-a le consolida renumele, viaţa şi opera. Este o acţiune curajoasă şi provocatoare prin care autorul îi redescoperă pe cei care au fost daţi uitării. Toate cărţile de acest gen sunt încărcate de informaţii pe care biograful a considerat că este bine să le aducă la cunoştinţa cititorului. Se documentează temeinic şi interpretează datele culese din biblioteci, arhive sau alte instituţii de specialitate şi, mai ales, studiază foarte atent operele protagoniştilor săi, pe care le încălzeşte la temperatura sufletului său de om al literelor. Romanele sale biografice sunt bine structurate şi se disting prin claritate şi profunzime analitică, prin argumentări şi opinii proprii. Ele abundă în descrieri de epocă, în informaţii istorice şi culturale, pun în valoare personaje luate din lumea reală sau imaginară, cu psihologii dintre cele mai complexe, adevărate radiografii sufleteşti. Florin Ţene este un maestru al artei cuvântului, dispune de o remarcabilă relevare şi îmbinare a elementului biografic major, cu cel mărunt, dar semnificativ şi, nu în ultimul rând, printr-un discurs narativ atractiv.
Dar opera lui Al. Fl. Ţene nu se rezumă doar la atât. Ea cuprinde 22 de volume de poezii, unele bilingve, 16 romane, 5 volume de proză scurtă, 23 volume de critică literară şi eseuri, 4 volume de teatru, 3 volume de interviuri şi este cuprins în peste 70 de antologii, dicţionare literare şi enciclopedii. Publicistica sa, în general cu tentă filozofică şi socială, a apărut în ziare şi reviste pe un areal foarte extins în ţară şi străinătate. El este fondatorul multor publicaţii, director sau colaborator de valoare al acestora, recunoscut şi apreciat la cele mai înalte niveluri. Astăzi este Preşedintele Ligii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, membru al Academiei Americano-Română de Știință și Artă (A.R.A.). Este membru al Asociației Scriitorilor Români din Canada. L-am cunoscut în cadrul Cenaclului literar ,,Artur Silvestri’’ din Cluj-Napoca, al cărui preşedinte este, şi am văzut în Domnia Sa un om de încredere, echilibrat, înţelept, talentat, calm, modest, mare patriot şi mare sufletist. Pentru toată activitatea sa de om al culturii, a fost apreciat de către cele mai înalte foruri culturale, a primit cele mai favorabile referinţe din partea unor valoroşi critici literari din ţară şi de peste hotare şi i-au fost acordate numeroase titluri, distincţii şi onoruri.
La ceas aniversar, îmi permit, cu cea mai aleasă prietenie să-i urez Domnului Al. F. Ţene, un călduros ,,La mulţi ani !’’, multă sănătate, bucurie şi împliniri pe toate planurile.
Demersul de popularizare a poetului Ion Pena (1911-1944), întreprins de inginerul Marin Scarlat, strănepotul scriitorului-erou, este unul asiduu, dar meritoriu. Ion Pena este un autor ale cărui poeme rezistă vremurilor, forța sa lirică fiind remarcată și de Ștefan Baciu, care îi răspundea cu entuziasm în paginile „Universului literar”, numindu-l „un talent atât de nou și de robust”, iar în ediția aceluiași ziar, la 7 martie 1942, scria că „versurile lui trebuie citite cu luare-aminte: în miezul lor se zbate un poet de rasă, care semnează simplu și deslușit: Ion Pena”.
Ion Pena s-a născut la 25 august 1911 în familia țăranilor Chiriță și Lisandra Pena din satul Belitori (azi, Troianul), fostul județ Romanați, acum Teleorman. Familia a fost una deosebit de săracă, dar și tristă, murindu-le cinci dintre copii. Ion, primul născut, a înfruntat greutățile și a învățat carte, absolvind Școala de Comerț Superior din Turnu Măgurele. A lucrat ca preceptor aproape cinci ani în localitatea Sichevița din județul Caraș-Severin, înființând acolo Căminul cultural „Lumina”, donând cǎrți pentru bibliotecă și, împreunǎ cu sǎtenii, achiziționând un aparat de proiecție de filme. Apoi a fost agent administrativ în localitatea argeșeană Domnești, unde, în 1941, a fondat „Biblioteca modernă“. De acolo a fost mobilizat pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial, unde a murit la 29 iulie 1944, fiind înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia. N-a fost căsătorit și n-a avut copii.
Epigramist cu vervă
Ion Pena a debutat la 15 aprilie 1932 în revista „SO4H2”, din Turnu Măgurele, cu poezia „Alpinism”, scrisă pe când avea 17 ani. A scris și publicat peste 300 de epigrame, fiind considerat cel mai bun epigramist teleormănean. În timpul vieții sale scurte, de numai 33 de ani, le-a publicat în volumul „Furcile caudine” (1939), în care a inclus și catrenul care îl ironiza pe omul politic A.C. Cuza, susținător al legionarilor. Grație epigramelor, George Călinescu l-a inclus în a sa „Istorie a Literaturii Române de la origini până în prezent”, apǎrutǎ în 1941.
Pena a scris și câteva sute de poezii, precum și articole și proză. A publicat în ziarele și revistele: „Vremea”, „Universul literar”, „Slove de foc”, „Drum”, „SO4H2”, „Graiul tineretului”, „Oltul”, „Zarathustra”, „Epigrama”, „Păcală”, „Prepoem”.
Despre poezia lui Pena, Stan V. Cristea scria că prevestește lirica lui Nichita Stănescu și a lui Marin Sorescu și sublinia: „Citite cu răbdare, dincolo de graba acestui început de nou secol, multe din poeziile lui Ion Pena ne dezvăluie un poet adevărat și sensibil, care a putut să meșteșugească destule versuri memorabile“ („Drum” din 17-23 august 2001).
„Merită o atenţie recuperatoare”
Proza „Moneda fantazienilor” este elogiată de criticul literar Gheorghe Grigurcu: „De-o preţuire aparte merită scrierea în proză a lui Ion Pena, «Moneda fantazienilor» (1937-1938), care oferă o viziune surprinzător anticipativă a ceea ce va reprezenta la noi societatea «socialistă». Cu o amărăciune ascunsă sub o relaxare candid exaltată, autorul descrie fenomenele totalitarismului ce se va instaura după moartea sa, de la cinismul viclean al dictaturii şi eşafodajul economic inuman la distrugerea proprietăţii private, deopotrivă la oraş şi la sat, la propaganda deşănţată şi ideologizarea obligatorie. E o operă de ţinută orwelliană, cu impresionante vaticinări, singulară, după cât se pare, în literele noastre. Negreşit, Ion Pena merită de acum încolo o susţinută atenţie recuperatoare”.
Din informațiile furnizate de Marin Scarlat aflăm că, „în mai 1940, în revista „Prepoem”, din București, era anunțată apariția volumelor „Iarmaroc” (poezii) și „Flori veninoase” (epigrame). Întrucât revista şi editura Drum, unde urmau să apară, au fost interzise de cenzură în vara lui 1940, volumele lui Pena au fost scoase din șpalturi.
Interzis de comuniști
Vederile politice ale lui Ion Pena aveau să-l facă interzis ca autor la venirea comunismului. Era un admirator fervent al țărăniștilor, în același timp, un antilegionar și antifascist convins, delimitându-se de „exclusivismul rasei şi culturii germane”. Ca un vizionar, în articolele sale a prevăzut instalarea comunismului, publicându-le în revista „Păcală” pe al cărei frontispiciu era scris: „Iar când la Patria Română/ Râvnește hidra bolșevică/ Nesățioasă și păgână,/ Ia și o armă, că nu strică!“. Nu este de mirare atitudinea noii orânduiri de după 1945. Acum, însă, nu avem nici un motiv să nu descoperim scrierile acestui autor care rezistă vremurilor. În 2011, la 100 de ani de la nașterea sa, a apǎrut cartea „Scrieri” de Ion Pena, care include poeziile, epigramele și proza acestuia.
În Anul cultural DIMITRIE CANTEMIR, când în țară au loc tot felul de evenimente dedicate celebrării vieții și operei marelui cărturar umanist și domn al Moldovei, care prin spiritul său enciclopedist a marcat epoca în care a trăit, un vizionar savant care prin cultura sa a influențat lumea occidentală și orientală, apare volumul „ÎMBOBOCIRI DE VÂLVĂTAIE” CU DIMITRIE CANTEMIR, Editura „Vasiliana ’98”, autor Prof. univ., istoric și critic literar Livia Ciupercă, să ne reamintească despre trecerea a 300 de ani de la moartea voievodului, despre personalitatea lui Dimitrie Cantemir, spirit renascentist de mare anvergură pe plan național și internațional.
Având deosebita onoare de a prezenta această carte, eu un profesor „de țară” cu oarecare rezultate măsurabile pe plan profesional și mai puține în cel literar, m-am frământat multe nopți cum aș putea să o fac, să prezint nu o carte, ci o adevărată enciclopedie. După multă „chiteală”, într-o „îmbobocire” de o clipă, au venit ideile și „vâlvătaia” s-a ridicat. Nu a ținut mult timp, dar am notat câteva cu gândul la ce va spune Doamna Profesor: „Ce vorovește fătuca asta?!”. (Când am spus „fătuca”, m-am gândit la nivelul discursului, nu la vârsta mea, acușica de 70 de ani.)
Prinzând clipa până și ultima „vâlvătaie” s-a stins mai domolit, am reușit să notez câteva despre scrierile din volum care mustesc de vorbe înțelepte și sfaturi. Incursiunea prin creațiile literare nu a fost prea ușor, a trebuit să fac popasuri și să reflectez la temele abordate. Fiecare tabletă pornește de la un citat, o maximă, proverb, zicală etc. Tematica e diversă, cea despre trecut se potrivește și astăzi, tare bine.
Înzestrată cu un talent deosebit și o cunoaștere temeinică a domeniilor: literatură, istorie, religie, filosofie, arte, științe etc., Doamna Profesor ne deschide calea cunoașterii și ne duce în timp. După ce am luat la cunoștință de conținutul povestirii, la final ne sugerează un sfat, un îndemn sau o concluzie, așa ca să deschidem bine ochii și să vedem clar realitatea care ne înconjoară. Și așa, citind filă cu filă, se petrece „împodobirea minții”, cum ar zice savantul Nicolae Iorga, cu maxime, vorbe celebre, multe cunoștințe, parcă greu, de cuprins despre: domnitori români, scriitori sau critici literari de ieri și de azi mai puțin cunoscuți (de mine) cum ar fi: Alexandru Lascarov, Vasile Militar, Elvira Solohan sau scriitorul ieșean Dan Lungu din zilele noastre, apoi laureatul Nobel al Literaturii de acum 100 de ani, William Butler Yeats; Sf. Pavel și Augustin; filosofii Emil Cioran, Martin Buber, Max Picard, poetul filosof Saadi, Platon și Aristotel; pictorii Picasso, Rafael, Gaugain; matematicianul și fizicianul Blaise Pascal. Am enumerat doar câțiva din dorința de a ilustra cele afirmate, lista e mult mai lungă.
Scriitoarea mânuiește cu ușurință arta cuvântului fie în versuri, fie în proză și te îndreaptă spre calea reflectării. Povestește cu mult talent despre trecutul istoric, om și faptele sale, viciile și moravurile umane, apucăturile și faptele oamenilor, relațiile interumane și sociale. Uneori, „cuvintele tâlcuitoare” dau năvală și le găsești orânduite în citate, pilde, cugetări, ziceri, după cum am spus, culese mai ales din opera lui Dimitrie Cantemir. Ia cuvintele din limba cantemiriană și le așază armonios în fraze, cu o anumită eleganță și simplitatea aparentă, fiindcă ascund adesea un mister pe care-l poți dezlega doar meditând. Și astfel putem și noi, cititorii, să călătorim prin opera lui Cantemir, făcând popasuri scurte și culegând înțelepciunea pregătită anume de Doamna Prof. Livia Ciupercă.
Vocabularul este înveșmântat cu zicerile/cuvintele lui Dimitrie Cantemir și care dau un farmec aparte scrierilor sale, la finalul cărora ne așteaptă povața. Revitalizează vocabularul cantemirian, ne ușurează înțelegerea. Face observații fine de ordin psihologic, etic, social-politic și uneori acestea devin ascuțite la adresa vremurilor și cârmuitorilor de azi, însoțite de scurte ironii.
Autoarea te plimbă cu ușurință prin trecutul îndepărtat, vezi fapte și comportamente și pe dată te aduce înapoi cu o concluzie dură la adresa mai marilor societății, fie cu o întrebare, fie cu o exclamare.
Cartea este o adevărată enciclopedie, în 173 de pagini, te miri cum au putut încăpea un așa volum de informații din trecut până în vremurile noastre, din domeniile enunțate.
Prețuirea istoricului și criticului literar, Livia Ciupercă, pentru Cantemir, se observă din respectul cu care se adresează acestuia. Când citești, autoarea te determină să-l vezi în fața ochilor, cu un aer întrebător: Încotro Limba română? Încotro societatea românească? „Cine și de unde ești tu, o omănașule?”, pentru că vorbește direct, astfel: „Această maximă, slăvite istoric ieroglificesc are două tăișuri” sau „Bună reflecție, mărite Dimitrie!”, altădată spune „Deh! Repet și eu precum Prințul-domnitor” sau „Dacă ajuns-a Cantemirul la o așa concluziune… știa el, Domnul”. Alteori făcând referire la Sfânta nechibzuință, ne avertizează „De apucă să te încolăcească, amar de tine, vericule!” și continuă Vorba Prințului „pofta lăcomiei cu puterea împreunată ca pojarul în iarba uscată este”. Îi dă dreptate, cu durere adaugă: „Ei bine, de perfidie… și Prințul Dimitrie Cantemir avut-a din plin parte” sau completează: „a avut dreptate Umanistul Dimitrie”. Uneori ne atenționează: „Iată, ce scria El, măritul cărturar, în a sa Istorie Ieroglifică… ” sau confirmă spusele lui Cantemir, adăugând „Adevăr întru sfânt adevăr, Prințe! Subtilă maximă.” (Spinii cuvântului) și „Cât adevăr grăiește Inorogul Dimitrie, «… de la cuvântul cuvintelor începutul începe»”.
Ne plimbă printre înțelepți, cu vorba sfătoasă, încărcată cu multă căldură: „Ei, dragilor, și dacă ne vom însuși (cât de cât) ce ne glăsuiește Emil Cioran, în vers cadențat, apoi vom înțelege și miezul judecății lui Dimitrie Cantemir, anume: «Grijuliul pururea treaz și deștept este!»”.
Tabletele (67 la număr) au titluri cu semnificații profunde și parcă te pregătesc pentru ceea ce vei afla: Capul și gloata, Sfânta nechibzuință, Cum se traduce răutatea, Frământat de grele îndoieli, Spinii cuvântului, Reflecție, Tainele cuvântului sau Despre fire și obiceiuri, Despre jigănii, Despre prieteșug, Despre lecuire, Despre dosadă ne spune „Și nu vă mirați de arhaismul dosadă, cel cu sensul de… nedreptate. Câte și câte formulări descoperim în dicționarele vremii!”
După ce citim Despre o inimă „împietrită și pizmuitoare”, finalul ne surprinde cu fraza „O, dragule, de-ar fi fost o singură «inimă împietrită și pizmuitoare?! Citește Istoria ieroglifică și ai să te lămurești!»”. Despre Furtuna biruinței – biruința primejdiei, autoarea ne adresează îndemnul „Merită să reflectăm!”, iar despre O, răutate, de trei ori răutate! concluzionează „Bine a zis cine-a zis că satana este împletitor de funii”. Cu hotărâre în glas ne spune că e important de reținut „Inorogul Cantemiresc nu se va lăsa doborât de deznădejde, va spera și speranța sa roadă va da!”. Când e vorba de Despre jigănii, parcă având sufletul la gură, ne spune precipitat: „Feriți-vă cât puteți de astfel de specii mincinoase (sic)! Fugiți! Fugiți! Fugiți!”. Într-un final, concluzionează cu amărăciune în glas – toate se întâmplă „Ca și-n acest mileniu, cu numărul trei!”, „Acum, chipurile, ne-am modernizat… întru vigilență, nu?! Înțelegeți domniile voastre prea bine!”
În „Îmbobociri și vâlvătaie cu Dimitrie Cantemir”, vorbele înțelepte ale autoarei sunt țesute de la un capăt la altul, dacă prinzi firul, treptat, treptat le vei descoperi pe toate în comoara înțelepciunii, de unde raze de lumină îți vor arăta calea spre cunoaștere. Voi exemplifica doar câteva: „Urzelile își au pecingenea lor”, „Cleștii ispitei mușcă adânc, derutant”, „Ce nasc spinele gândului și cuvântului necugetat? O aflăm…nu doar în Istoria ieroglifică, din păcate!”, „Cuvântul aspru amplifică neînțelegerea între semeni. Cuvântul blajin, cumpănit și cumpătat, dimpotrivă «frânge» ura.”, „În fapt, nici nu putem trăi fără dragoste”, „E mare minune să fii (să devii) «un suflet cu rod»”.
„Suntem datori să ne dăm seama de valoarea cuvintelor” (Dimitrie Cantemir). Iertare că-l parafrazez pe marele cărturar, eu aș spune că suntem datori să ne dăm seama de valoarea acestei cărți și poate cineva se va apleca cu grijă, să facă o sinteză a sfaturilor, îndemnurilor, vorbelor înțelepte cuprinse în aceste scrieri, de dimensiuni reduse. Cu puterea sa creatoare, autoarea, concentrează învățături, evenimente, fapte și întâmplări. Cartea, un adevărat document, trebuie parcursă la un ceas de răgaz cu mintea limpede și curată. Lectura cărții este o modalitate de reflectare, de a ne „înfrupta” din înțelepciunea unor oameni celebri, din trecut și prezent.
Am citit și volumul „Versuri și proză” și am căutat sufletul poetei strecurat printre versuri, prin vorbe înțelepte și am aflat cum se autodefinește „Eu însămi – fărâmă-ntr-acest univers.” și „că nimic nu valorează mai mult / decât lacrima urcușului pe scara de mătase / până în împărăția vrejului diamantin”.
Am „vorovit” cam mult, poate, mie mi se pare prea puțin, nu am reușit să cuprind totul. Sper să nu iau niscaiva „batgiocuriri” de la dumneavoastră. Să știți că Doamna Profesor grăit-a: „Stop batgiocuririi” și de asta am îndrăznit a vă reține, chiar nu a fost „străgător la cer”, zic eu, „vorovelile” mele. „Repegios” închei cu urări de sănătate, energie creatoare și Doamna Profesoară să ne încânte mulți ani cu cât mai multe creații literare unice, hrană spirituală.
Mulțumesc din tot sufletul pentru încrederea acordată, pentru sfatul oferit spre a urca încă o treaptă în drumul spre cunoaștere. Stimă, prețuire nemărginită, mult respect și recunoștință!
