Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală. Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XX(2020), nr. 416(16 –29 Februarie)

Dragii mei enoriași!

  Spovada lui Adam. Cu toții știm istorioara din primele capitole ale Bibliei privind crearea celor dintâi oameni, Adam și Eva. Ne amintim că omul a fost creat într-un mod deosebit de celelalte viețuitoare, fiind dotat cu trup și suflet. Trupul era material și muritor, iar sufletul spiritual și nemuritor. Datorită celor trei forme de manifestare ale sale, rațiunea, voința și sentimentele, omul a ajuns nu numai să stăpânească întreaga natură, dar  astăzi poate să vagabondeze printre stele. Nici o altă viețuitoare nu a fost capabilă de creație și progres cum este omul. El avea un statut special, acela de rege al creației lui Dumnezeu și un loc aparte în planul lui Dumnezeu. La început Dumnezeu a proiectat  astfel: ,,Să facem om după chipul și asemănarea noastră”.  Prin suflare divină i-a dat omului chipul, adică sufletul, scânteie dumnezeiască, dar, înainte de a-i da și asemănarea, l-a supus la un examen, pe care, din păcate, omul nu l-a trecut. Era vorba de examenul ascultării. Dacă omul ar fi trecut cu bine acel examen, Dumnezeu i-ar fi dat și asemănarea cu El, adică nemurirea, desăvârșirea, sfințenia și toate celelalte atribute ale dumnezeirii. Era prea frumos..!

  Consecințele pierderii ,,examenului” au fost drastice: moartea trupească, boli și suferințe, bătrânețea, dureri la nașterea pruncilor; și pentru natură au fost consecințe mari. Astfel, animalele nu l-au mai recunoscut pe om ca stăpân al lor și au început să lupte împotriva lui, pământul n-a mai rodit de la sine plante folositoare omului, ci ,,spini și pălămidă va rodi pământul pentru tine”, după cum a spus Dumnezeu primilor oameni. Munca pentru aceștia și pentru toți urmașii lor a devenit din plăcere o trudă, conform hotărârii divine: ,,Întru sudoarea frunții tale îți vei câștiga pâinea!” Asemănarea cu Dumnezeu n-a mai fost dată omului. Ea a rămas ca o aspirație, ca un ideal, pe care trebuie să-l avem toată viața. Niciodată nu știm dacă atingem această treaptă a evoluției noastre spirituale, dar noi ne străduim mai mult sau mai puțin. E posibil să fi atins-o sfinții.

Grea a fost pierderea lui Adam. Parcă auzim o veche colindă: ,,Un amar și-o grea durere,/Lacrimi fărʼde mângâiere…”

De la bun început precizăm că nu mărul acela a fost otrăvitor, ci otrăvitoare a fost neascultarea, încălcarea poruncii lui Dumnezeu, încălcarea legii. Chiar atât de grea a fost greșeala lui Adam, ca ea să se transmită tuturor urmașilor până la sfârșitul veacurilor?  Este Dumnezeu atât de dur, ca să nu poată ierta o nimica toată?  Sunt întrebări și judecăți omenești.

Să observăm mai bine istoria lui Adam. În momentul când el este descoperit de Dumnezeu că i-a încălcat porunca, începe să se disculpe, să-și motiveze fapta, să găsească circumstanțe atenuante: ,,- Eva m-a îndemnat, Doamne!” Adică femeia pe care Tu mi-ai dat-o! Dacă nu mi-ai fi dat-o, eu n-aș fi păcătuit. Altfel spus, în gândirea lui Adam Dumnezeu era vinovatul sau cauza răului și a ispitei. La fel gândea și Eva: ,,Șarpele m-a amăgit!” Dar și șarpele era dintre viețuitoarele create de Dumnezeu. Că acela care-o ispitise pe Eva era însuși diavolul deghizat în șarpe, Eva nu avea de unde să știe. În spatele răspunsului ei putem să-i înțelegem gândul: ,,Șarpele m-a amăgit, dar pe el Tu l-ai făcut așa viclean și răuvoitor. Ca atare, dacă Tu nu l-ai fi făcut așa, eu n-aș fi încălcat porunca!” Semănau bine Adam cu Eva, nu?

   Nu observăm nici la Adam, nici la Eva nici cea mai mică părere de rău sau regret pentru fapta săvârșită împotriva legii, pentru încălcarea poruncii lui Dumnezeu. Mai mult, ei își motivează fapta, se iau la ceartă cu Dumnezeu. Nu vedem la niciunul din cei doi nici cea mai mică încercare de a-și cere iertare. Lacrimile vin după alungarea din rai. ,,Și au plâns cu amar!” spune Sfânta Scriptură. Asta însă după izgonirea din rai, când era deja prea târziu. Îi iubea Dumnezeu? Cu siguranță! Știau și ei asta și au dat dovadă de prea multă încredere, făcând abuz de această iubire. S-au comportat ca niște copii răsfățați, care nu mai vreau să asculte de părinți, le întorc vorba, le încalcă toate sfaturile, le vorbesc urât  și toate celelalte năzbâtii, care-l scot pe părinte din fire. Unii părinți în astfel de situații, pentru a corecta pe copiii lor ,,năzdrăvani,” le mai aplică unele corecții cu palma, cu nuielușa. Nu înseamnă că nu-i iubesc în acele momente, ci dimpotrivă, tocmai fiindcă îi iubesc voiesc să-i corecteze. Dacă nu i-ar fi iubit Dumnezeu pe oameni, nu le-ar fi dat un statut special, nu i-ar fi dotat cu chipul Său, adică cu suflet rațional, nemuritor. Dacă nu i-ar fi iubit Dumnezeu pe primii oameni nu le-ar fi promis atunci că le va trimite un răscumpărător, un mântuitor ca să-i scoată din robia păcatului și a morții. Dacă nu i-ar fi iubit Dumnezeu pe oameni, nu le-ar fi trimis proroci să le țină trează promisiunea ce le-o făcuse strămoșilor. Dacă nu i-ar fi iubit pe oameni nu L-ar fi trimis pe Însuși Fiul Său să se dea morții și încă moarte pe cruce, să se aducă pe Sine jertfă pentru păcatele întregii omeniri. Ce dovadă mai mare de iubire putea să le dea Dumnezeu oamenilor decât aceasta?

Putea Dumnezeu să-i ierte pe primii oameni? Cu siguranță! Iartă pe David pentru crimă; iartă pe regele Manase; iartă pe tâlharul de  pe cruce; iartă pe vameșul din templu care se ruga; iartă pe cei care-L pălmuiau, Îl  scuipau, îl băteau pe drumul Golgotei; iartă pe Petru, cu toate că se lepădase cu jurământ de El de trei ori. Iartă nenumărați oameni de păcatele lor și mulți dintre aceștia au ajuns sfinți.  L-ar fi iertat, cu siguranță, și pe  Iuda, dacă acesta, în loc să cadă în deznădejde, și-ar fi cerut iertare.

Și în cazul lui Adam și în cazul celorlalți, cum și în cazul tuturor oamenilor din toate timpurile și din toate locurile, Dumnezeu ne cere atât de puțin și ne dă în schimb atât de mult….!

Dacă și-ar fi cerut iertare, Adam ar fi câștigat raiul și nemurirea.  El a făcut o spovedanie înaintea lui Dumnezeu, dar n-a făcut-o bine. Câți din noi nu semănăm cu Adam, când venim la Sfânta Spovedanie. În loc să ne căim de relele făcute, să le mărturisim cu speranța că ni le va ierta, de multe ori nici nu vrem să le spunem: ,,- N-am nici un păcat, părinte!” sau ,,Le-am uitat, părinte!” Alții vin la spovedanie și, în loc să-și spună păcatele, încep să-l imite pe fariseul din Evanghelie: ,,Părinte, eu n-am omorât, n-am bătut, n-am furat, n-am desfrânat…..!” Asemenea lui Adam, avem nevoie de ascultare de poruncile lui Dumnezeu în primul rând; dacă le-am încălcat, avem nevoie de umilință, de smerenie, de părere de rău, de hotărârea de a nu mai repeta faptele respective.  Nu ne ducem la spovedit ca să negociem cu Dumnezeu, ci ca să-I cerem iertare. Să-i cerem ca unui părinte și cu convingerea că nu reușim noi să păcătuim cât poate El să ierte.

Mai mult, dacă am avea curajul să ne cerem iertare de la semenii noștri și, la rândul nostru, să-i iertăm pe semenii noștri, s-ar schimba fața lumii. Câte certuri și scandaluri nu încep de la lucruri mărunte, de la imputații de genul: ,,- Adică vrei să spui că eu sunt vinovat/ă!” ,,- Păi, da, eu sunt întotdeauna vinovat/ă!” Și de aici începe tărăboiul. Dacă unul dintre parteneri ar spune celuilalt: ,,- Dacă tu socotești că eu sunt vinovat/ă, te rog iartă-mă! Eu nu te învinuiesc pe tine cu nimic. Toată vina îmi aparține mie!” În fața unei asemenea replici, celălalt s-ar simți dezarmat. În piesa de teatru Vlaicu Vodă a lui C. Davilla, se spune la un moment dat: ,,Cea mai mare răzbunare este când dușmanul tău/E silit a recunoaște că ești bun, iar dânsu – i rău!” Iertați și cereți-vă iertare și veți scăpa de multe necazuri și mult se va bucura și Dumnezeu de Dvs.!

Dacă Duminica Izgonirii lui Adam din rai este pusă la granița dintre perioada de dulce și Postul Sfintelor Paști, nu a fost pusă întâmplător. Fiecare dintre noi este un Adam, care a mai și greșit. Să nu încercăm să negociem cu Dumnezeu, sau să ne certăm, sau să ne justificăm faptele și să dăm vina pe alții, ci să ni le asumăm în întregime și, cu părere de rău, cu smerenie, cu dorința de a nu mai repeta cele rele, să mergem la Sfânta Spovedanie  cu toată încrederea. De felul cum ne vom prezenta acolo putem să câștigăm și noi raiul și viața veșnică.  Păcatele nu le-am săvârșit fiindcă ,,așa-i viața!” ori ,,așa au făcut toate femeile”, când e vorba de un avort, spre exemplu, ci să ni le asumăm cu curaj.  Sunt păcatele noastre. Să facem efortul de a ne scăpa de ele. Păi, nu se merită? Sigur că da!

*

Sfaturi părintești. Redăm mai jos câteva cuvinte ale Sfântului Tihon de Zagorsk, foarte potrivite pentru vremea postului: ,,Vezi ori auzi că o soție cinstită și credincioasă pe nimeni altul nu iubește decât pe bărbatul ei și nimănui nu se străduiește a-i face pe plac decât lui. De la însoțirea cea trupească, îndreaptă-ți mintea spre cea duhovnicească, în care creștinii s-au logodit prin credința cu Mirele Ceresc, Hristos Domnul. Despre aceasta Sfântul Pavel le vorbește astfel credincioșilor din Corint: „V-am logodit unui singur Bărbat, ca să vă înfățișez lui Hristos fecioară neprihănită” (II Cor., XI, 2). Cugetă dar cum trebuie creștinii să-și păzească dragostea pentru Mirele lor cel Ceresc! Cugetă cum se cuvine să se depărteze de iubirea necurată a acestei lumi, să se alipească numai de Hristos, să-I fie Lui bineplăcuți, ascultători și vrednici de a fi îndrăgiți, să plinească sfânta Sa voie și să nu iubească pe nimeni afară de El și pentru El, dacă voiesc Lui să-I rămână credincioși! Trufia, iubirea de slavă, de plăceri trupești și de argint, precum și celelalte pofte ale acestei lumi sunt întocmai ca o curvă, de care creștinul își alipește sufletul iubind cinstirea, slava, argintul, aurul, plăcerea și celelalte împătimiri și Îl părăsește astfel pe Hristos, Mirele cel nemuritor, dându-și sufletul său dragostei lumești ca unei mârșave curve. O! Cât de greu păcătuiesc creștinii împotriva lui Hristos, Care i-a iubit și S-a dat pe Sine pentru ei, cei ce nu I-au păstrat acea credincioșie pe care, intrând în creștinătate, au făgăduit a o păzi până în sfârșit! Astfel, de bună voie și spre marea lor nenorocire, ei se lipsesc de toate acele bunătăți duhovnicești de care au fost învredniciți la Botez. Nu în zadar Sfinții Apostoli ne îndepărtează pe noi de la iubirea acestei lumi. „Nu iubiți lumea, nici pe cele ce sunt în lume”, ne grăiește Sfântul Ioan (I Ioan,  II, 15). „Dragostea lumii acesteia vrăjmășie este față de Dumnezeu. Așadar, cel ce vrea să fie prieten cu lumea I se face vrăjmaș lui Dumnezeu” (Iac., IV, 4). Atât de vătămătoare este iubirea lumii, încât cel care a îndrăgit-o Îi este vrăjmaș lui Dumnezeu – lucru de care ne înfricoșăm și numai gândindu-ne la el, cu toate ca omul orb nu poate să-l priceapă!”

*

Mai redăm, de asemenea, câteva observații despre post ale unui om de știință,  Dr. Paul C. Gragg, specialist în probleme de prelungire a vieţii:

,,Postul este mai uşor decât oricare dietă; Postul este adaptabil unei vieţii tumultoase; Postul reprezintă modul cel mai rapid de a pierde kilogramele în plus; Postul oferă corpului o odihnă fizică; Postul este utilizat cu succes în tratamentul multor boli fizice; Postul poate duce la o pierdere în greutate de până la 5 kg. sau mai mult în prima săptămână; Postul reduce colesterolul şi nivelul tensiunii arteriale;  Postul reprezintă o experienţă de liniştire, reducând adesea tensiunea nervoasă şi insomnia; Postul conduce la formarea unor obiceiuri îmbunătăţite de dietă; Postul induce frecvent o senzaţie de euforie, o “înălţare” naturală; Postul măreşte plăcerea de a mânca; Postul contribuie la refacerea şi la încetinirea procesului de îmbătrânire; Postul are un rezultat energic şi nu debilitează; Postul conferă adesea o vigoare sexuală; Postul ajută procesul de eliminare; Postul ajută la modificarea sau la renunţarea la obiceiurile de a fuma, de a bea şi de a folosi medicamente sau droguri; Postul reprezintă un regulator care educă corpul spre a consuma numai atât cât îi este necesar; Postul ne oferă timp liber, întrucât renunţăm la orele pierdute la cumpărături, în bucătărie şi la masă; Postul eliberează corpul de toxine, făcându-i un duş interior; Postul nu privează corpul de substanţele nutritive esenţiale; Postul poate fi utilizat pentru a descoperi sursele alergiilor în alimente; Postul este utilizat cu eficacitate în tratamentul schizofreniei şi a altor boli mintale; Cu o supraveghere corespunzătoare, postul poate fi tolerat uşor până la 4 săptămâni; Prin post nu se acumulează apetitul; chinurile de foame dispar după o zi sau două; Postul reprezintă o rutină în regnul animal; Postul reprezintă o experienţă obişnuită a omului de la începutul experienţei sale; Postul este un ritual în toate religiile; numai în Biblie se fac 77 de referiri; Postul în condiţii corespunzătoare nu prezintă nici un pericol; Postul nu reprezintă inaniţie, ci este cura de vindecare a naturii.”

*

          Te duci, copilărie! Redăm mai jos o emoționantă poezie a lui Radu Pietreanu, în care, cu siguranță, se vor regăsi mulți dintre Dumneavoastră, dacă nu chiar toți:

 

,,Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini,
Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini!
Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci,
Te duci, copilărie, și nu te mai întorci!

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist;
Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist,
S–au inventat claxoane, adio zurgălăi,
Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi!

Un prof ce ne-nvățase cum să plantam stejari
A defrișat pădurea, vânzând-o pe dolari!
Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini,
Te duci, copilărie, și devenim haini!

Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând,
Sunt două cruci de piatră și tac pe sub pământ
Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei,
Te duci, copilărie, pe toate mi le iei!

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea,
Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea,
Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera,
Te duci, copilărie, cu fericirea mea!

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de

                                                               nuc,
Iar după bătălie mergeam să bem un suc.
Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi,
Te duci, copilărie, și devenim mai răi!

Mă zgâriam pe brațe urcând în corcoduș,
Iar cel mai bun prieten era un cățeluș;
Eram atât de veseli fugind prin porumbiști,
Te duci, copilărie, si devenim mai triști…!

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus,
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus!
Acum la doctor mergem, plecându-ne umili,
Te duci, copilărie, și devenim fragili!

Motto :
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil,
Aș da orice pe lume să redevin copil!”

*

File de jurnal – 25 iul. 1982(II). ,,Mă  simt foarte epuizat. Aș putea spune că sunt bolnav psihic. În același timp ficatul își face tot mai des simțită prezența. Zilele acestea n-am mai lucrat aproape nimic la Bibliografia Revistei ,,BOR”, deși dorm mai puțin ca oricând. Situația cu pictorii m-a scos din circuitul obișnuit. Numai de asta n-aș fi avut nevoie acum!

Mama a împlinit ieri 52 de ani. Uitasem de evenimentul acesta, așa că nu i-am oferit nimic. I-am urat cele cuvenite și i-am promis că-mi voi face datoria când ajung în București sau Timișoara. Până atunci, ,,La mulți ani, măicuță!”

Azi făcui slujbă la Bârda. Veni puțină lume. Mersei apoi la Malovăț și făcui un botez la Ioniță Glavan. Mașina îmi făcu două pene. În sat era și o nuntă a lui C. G.(…). Deși fusesem toată săptămâna în Malovăț nu m-au anunțat. Trimiseseră acum niște copii la Ioniță Glavan, ca să-i spună acestuia că, după ce termin botezul, să mă duc și la ei să-i cunun. Nu m-am dus, ci am plecat acasă. Au așteptat până aproape de ora 16 și m-am trezit apoi cu nașul și doi cumnați de mână că au venit cu Prof. Ilie Mărțuică, șeful orchestrei de muzicanți, cu mașina. Mi-au cerut scuze fiindcă nu m-au anunțat la timp și m-au rugat să merg să cunun tinerii. M-am dus. Mi s-a părut o pereche foarte potrivită, fiindcă amândoi sunt neserioși. Ar fi mare lucru, totuși, să se poată înțelege bine multă vreme. Vom vedea. Dumnezeu să le ajute!

Spre seară a venit o furtună puternică. A plouat mult, dar o ploaie curată, torențială. Mama era cu vitele la Crovul Neamțului. Plecase fără haine de ploaie, fără umbrelă. Am plecat cu Țelu, câinele nostru, după dânsa. Mare nebun câinele acesta! Deși ploua cu găleata, Țelu era în largul lui. Se zbenguia, lătra, se juca și făcea multe, multe tumbe. Am întâlnit-o pe mama cu vitele pe la Govăra. Era udă leoarcă. I-am dat un cojoc cu glugă și i-a prins bine. La Balta lui Giurca era legată iapa lui moșu Gheorghiță Cocoș. I-am luat-o acasă. Avea și un mânz de câteva luni tare frumos. Deși era ud leoarcă, noroiul crescuse iar ploaia nu contenea, am râs cu poftă. Țelu a dat o reprezentație cu mânzul de toată frumusețea. Alergau pe miriște, se goneau reciproc, își închipuiau tot felul de scene de atac, ce mai, parcă înțelegeau și ei că fac plăcere tuturor prin jocul lor nevinovat!

Ilie Mărțuică, dirijorul Orchestrei ,,Izvorașul” din Tr. Severin, împreună cu Pera Aurel, mi-au spus că Florin Piersic a murit în urma incidentului cu Nicu Ceaușescu. Mare păcat! Cu Florin Piersic România a pierdut un artist de mare valoare și perspectivă. Încă 30-40 de ani omul acesta putea să mai fascineze spectatorii cu măiestria sa artistică. Parcă aș fi pierdut pe cineva din propria mea familie! Se zice că ar fi fost împușcat. Dacă este adevărat, incidentul respectiv constituie o gafă foarte gravă. Nu comentez cazul, decât doar aș spune că aceasta înseamnă începutul unui sfârșit nu prea îndepărtat!”

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primi câteva ajutoare și donații astfel: Domnul Ing. Dumitru Mucioniu din Tr. Severin: 200 lei; Domnul Stănciulescu Cristian  din Germania, fiu al satului Bârda: 120 lei; Domnul Luca A. Gheorghe (Gogu) din Tr. Severin, fiu al satului Bârda, Doamna Cioloca Polina din Timișoara, fiică a satului Bârda, Doamna Suciu Aurelia-Elena din Cluj-Napoca și Domnul Toma Constantin din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț: câte 100 lei; Domnul Dr. Traian-Romeo Dumitrescu din Reșița(CS): 60 lei; Domnul Ing. Spătariu Miron-Filip din Reșița(CS) și Doamna Coman Aurica din Tr. Severin, fiică  a satului Malovăț: câte 50 lei;

Doamna Mateescu Florica  și fiul său, Domnul Mateescu Liviu, din Malovăț, Domnul Motreanu Dorin din Bârda și  Domnul Badea Constantin din Malovăț au achitat câte 100 lei pentru contribuția de cult.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

          În cursul lunii februarie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe astfel: 2 Febr.(Malovăț): 209 pâini; 9 Febr.(Bârda): 156 pâini; 16 Febr.(Malovăț): 179 pâini; 23 Febr. (Bârda): 180 pâini. Așadar, în luna Februarie s-au donat 724 pâini.  Copiilor participanți li s-au dăruit ciocolate.

           De asemenea, în luna Februarie s-a vândut pâine enoriașilor la prețul de achiziție de 0,70 lei/buc. astfel: 2 Febr.(Malovăț): 91 pâini; 9 Febr.(Bârda): 644 pâini; 16 Febr.(Malovăț): 121 pâini; 23 Febr. (Bârda): 620 pâini. Așadar, în luna Februarie s-au vândut 1.476 pâini.

            Până la 29 februarie s-au donat 250 ex. din cartea Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. III. La 30 martie vom încheia acțiunea. Cei care n-au luat cartea până acum ar fi timpul să se grăbească.

*

          Plăți. În cursul lunii Februarie am făcut câteva plăți mai mari, astfel: 8.640 lei protoieriei pentru lumânări;  1.600 lei tipografiei pentru cărți; 1.542 lei pentru cele 2.400 pâini donate și vândute în februarie; 840 lei protoieriei pentru icoane; 636 lei pentru impozit; 320 lei poștei pentru colete; 200 lei  transport cărți de la Craiova; 100 lei cartușe pentru imprimantă;  70 lei curentul electric; 57 lei internetul și altele mai mici.

*

Publicații. În această perioadă preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 415, ÎN ,,Observator”, Toronto(Canada), 22 febr. 2020, ediție și on-line(http:// www.observatorul.com); în ,,Armonii Culturale”, Adjud(VN), 24 febr. 2020, ediție on-line (http://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 26 febr. 2020, ediție on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Logos și Agape”, Timișoara, 24 febr. 2020, ediție on-line (http://www.logossiagape.ro); pe blogul Domnului Ben Todică, directorul secției Române a Postului de Radio din Sydney(Australia), febr. 2020 (http://bentodica.blogspot.com); Amintiri cu Arhim. Ioanichie Bălan, în ,,Națiunea”, București, 26 febr. 2020, ediție on-line(https://www.ziarulnatiunea.ro); Prețul civilizației, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXII(2020), nr. 1017(27 febr.), p. 11;

*

       O carte – monument. Episcopia Severinului și Strehaei ne-a obișnuit de câțiva ani buni  cu tot felul de realizări în multe domenii de activitate. A devenit o prezență vie și necesară în viața cetății și a județului întreg. Ar fi destul să amintim doar construirea de biserici în aproape toate satele, repararea altora aflate în paragină, restaurarea vechilor mănăstiri și construirea altora noi, construirea măreței catedrale din centrul municipiului severinean, Postul de radio ,,Lumina”, care emite non-stop, revistele pentru preoți, copii și credincioși, activitatea pastoral – misionară și cea filantropică, activitatea editorială complexă, câte 2-3 simpozioane naționale și internaționale  în fiecare an, corul ,,Chinonia”  și lista ar putea continua….

Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală. Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XX(2020), nr. 416(16 –29 Februarie)”

Daniela BALAIITA: Versuri primăvăratice

Am scris despre multe…

 

Am scris mereu despre vise

Să scriu n-aș mai vrea despre cele ucise.

Am scris mereu despre speranță și dor

Să scriu n-aș mai vrea de aripile frânte-n zbor.

 

Am scris cu drag despre anotimpuri

Să scriu n-aș mai vrea despre a toamnei, plumburi.

Am scris despre oamenii buni

Pe care-i bine în preajma ta să-i aduni.

 

Am scris și despre cei cu suflet rău

Dar chiar nu aș mai vrea, zău.

Am scris despre clipele de mângâiere

Să scriu n-aș mai vrea despre durere.

 

Am scris despre copilărie

Căci e a sufletului bijuterie.

Am scris despre credința-n Dumnezeu

Pe care o simt și-o port în inimă mereu.

 

Și câtă vreme voi fi pe acest pământ

Voi scrie până ce destinu-mi va fi frânt.

Și când va fi să plec în infinit

Și acolo voi scrie, necontenit.

 

 

Lucruri pe pământ

 

Sunt lucruri uneori ușor de spus

iar de altele vorbim pe ascuns;

sunt taine care se pot dezlega

iar altele-s de nepătruns.

 

Continue reading „Daniela BALAIITA: Versuri primăvăratice”

Eugenia BUCUR: E opt

E opt

 

Ora exactă a pământului,

Când petale se dăruiesc

Irisului, ce-n chemare

Răspunde simplu –

Vă îndrăgesc!

 

O lacrimă a cerului

Le închide privirea,

O rază de cer suav

Ne trezeşte simțirea.

 

În adieri amintiri surate,

Paşi ce sufletu’ însoțesc,

Coboară dăruirea-n suflet

Şi dumneavoastră ştiți –

Vă îndrăgesc!

 

Bate orologiul ora exactă,

E primăvară în suflet iar,

Cerul şi-a revărsat cerneala

E 8 martie-n noi şi-n calendar.

———————————

Eugenia BUCUR

Slatina

8 Martie 2020

Alexandrina TULICS: Mama

Mama este rugăciunea ce miroase a pâine,cântec de leagăn, lacrimi ce -ți trimit sufletul înaintea lui Dumnezeu până va închide ochii.

Mama..este străjerul din zi și noapte ce te ține la poarta cerului să fie sigură ca n-ai plecat de-acolo.
Este grădina de flori pe timp de iarnă ce-și aduce parfumul în zilele înnorate,cu chiciuri neprietenoase.
Este sabia ce taie în jurul tău buruieni nevăzute să dea posibilitatea soarelui să-și lase Lumina peste ființa ta.
Este cântecul ce învinge tristețea-ți..când zilele se aleargă cu nopțile în calendarul tău.
Este ochiul deschis,înlăcrimat de dragoste pe care-l vezi din orice loc unde te-ai afla pe glob.
Mama ..miroase a Pâine ce nu se usucă,care satură în orice fel de foame sau înfometări.
Este râul care udă ființa ta să nu simți arsița sufletească …

Fiți binecuvântate -mamele lui Dumnezeu !

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

8 Martie  2020

Paul LEIBOVICI: Comemorarea marei actrițe Gina Patrichi

Galați este un oraș port internațional, făcînd parte din sudul Moldovei. În partea de est a României. Este unul din porturile Dunării. Teii sunt comoara naturală cu mireasma lor îmbătătoare, care în sezonul înfloririi pare un adevărat ,,rai”. În fiecare colțișor te întâmpină mireasma plăcută a parfumului lor. Galațiul a ospitaliat în două rânduri pe marele poet ,,Mihail Eminescu”. În zilele noastre unul din parcurile cu Tei a primit numele acestui mare și unic poet clasic al României. Parcul cu Tei ,,Mihail Eminescu”.

Din punct de vedere geografic Galațiul este punctul de întâlnire între Moldova, Muntenia și Dobrogea. Vapoarele de pe Dunăre fac legătura permanentă cu Brăila. Din zorii zilei și până la miezul nopții mii de persoane coboară și urcă necontenit spre și din marele Port. În zilele de sărbătoare localnicii își scot la iveală bărcile familiare pornind într-o lungă și plăcută plimbare pe ,,valurile Dunării”

Pe malurile Dunării au poposit –la vremea lor clasicii literaturii române –scriitorii Mihai SADOVEANU însoțit de prietenul Nicolae DUNĂREANU. În volumele de povestiri a acestor stâlpi ai literaturii vom găsi povestiri, nuvele a căror subiecte stau sub amintirea Dunării, a pescuitului la vreme de seară și a numeroase  întâmplări povestite care își au obârșia la COTUL PISICII, unde la umbra ramurilor, în jurul cazanului pus pe proptele, se fierbea la pâlpâirea focului ,,ciorba de pește”, iar povestirile nu încetau.

În mijlocul orașului Galați, o veche clădire ,,Casa de cultură ,,Gh.Asachi” a fost destinață de a deveni SALA de TEATRU a GALAȚIULUI. Ingineri, muncitori au desfășurat o muncă permanentă pentru reconstruirea acestui teatru. Planurile de refacere își vedeau zi de zi realizările. Dar mâna unui specialist în probleme de scenă,,sală,ornamentații,instalații electrice pentru scenă și sală devenise problema strigentă.În acest scop a fost consultat regizorul CRIN Theodorescu –care venise de la București. Ministerul Culturii împreună cu Facultatea de Teatru au luat decizia să repartizeze întreaga clasă de absolvenți ai teatrului cât și de Regie artistică. Erau cam mulți tineri care trebuiau găzduiți, orientați. La drept vorbind nu prea erau apartamente  și nici hoteluri. Conducerea orașului a luat decizia de a pune la dispoziția absolvenților un ,,fost hotel” cam de mâna doua- care se afla într-un cartier lateral. Tot acolo au fost găzduiți și câțiva actori cu vechime pe scenele centrale ,,București”, Iași…

Teatrul din Brăila, era o veche pepinieră dramatică, căci numeroase trupe particulare, în decursul anilor au deschis gustul pentru teatru populației locale. Cu ani înainte s-a deschis oficial Teatru de Stat Brăila. Absolvent fiind al Institutului de artă- clasa ,,critică de artă teatrală și cinematografică” am fost repartizat la Brăila, iar Victorița-directoarea tânără, mă consulta în privința repertoriului și ca un gest de apreciere am regizat un spectacol ,,Caragiale”.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Comemorarea marei actrițe Gina Patrichi”

Roni CĂCIULARU: Convorbiri cu maestrul Alexandru ANDY (Kessler) – la 90 de ani !

Roni CĂCIULARU: Mulțumesc, maestre, că acceptați acest interviu!

 

Alexandru ANDY: Cu plăcere. Dar te rog nu mă mai măiestri…

Roni CĂCIULARU: V-ați făcut-o cu mâna dumneavoastră! Mâna aia bună, de scriitor… Ce mai faceți?

Alexandru ANDY: Bine, mersi!

Roni CĂCIULARU: Pe 15 martie veți împlini 90 de ani! La mulți ani! Și să fiți sănătos!  E greu să fiți tânăr acum?

Alexandru ANDY: De loc! Îți trebuie doar un pic de imaginație; și încă vreo câteva lucruri… Pe unele le- am uitat, iar altele, le scap din vedere. De pildă, buletinul de identitate, care are trecut și  anul nașterii…

Roni CĂCIULARU: Ați vrea să ne uităm puțin spre anii care au fost?

Alexandru ANDY: Cu memoria stau bine!

Roni CĂCIULARU: Păi, s-o luăm de la-nceput. V-ați născut pe 15 martie…

Alexandru ANDY: Da, am văzut lumina zilei în noaptea de 15 spre 16 martie 1930.

Roni CĂCIULARU: Cu toate că mereu aveți o față de om grav și serios, chiar și acum, când vorbiți cu mine, cred c- ați venit pe lume, zâmbind. Apoi ați luat viața mai în serios și ați intrat, destul de grăbit, în adolescență.

Alexandru ANDY: La 16 ani, încă elev fiind, am devenit reporter teatral la revista „Cortina” și colaborator la publicațiile umoristice „PIȚIGOIUL” și „GLUMA”, și – ceva mai târziu – la „URZICA”.

Roni CĂCIULARU: Ați privit grav și ați zâmbit mereu. Ba chiar ați râs în hohote, stârnindu-i și pe mulți, foarte mulți, alții…

Alexandru ANDY: La 17 ani am scris, în colaborare cu H. Nicolaide și  H. Mălineanu,  primul meu „Radio-Magazin” – emisiune umoristico-muzicală, difuzată de Radio București. Și- apoi, peste încă doi ani, am început colaborarea cu Mircea Crișan.

Roni CĂCIULARU: Aaa, da! Marele artist umorist, Mircea Crișan, care a fost una din excepționalele vedete ale genului revuistic!

Alexandru ANDY: Colaborarea asta a durat până la plecarea mea din România, în anul 1964. Timp în care am scris împreună nenumărate spectacole de estradă și revistă, comedii muzicale, programe de radio și televiziune și două filme: „ȘI ILIE FACE SPORT” și „ILIE ÎN LUNA DE MIERE”.

Roni CĂCIULARU: În același timp, ați mai scris și cu alții…

Alexandru ANDY: Am mai colaborat cu Ion Popescu Gopo, la scenariul filmului de animație „Șurubul lui Marinică” și am mai scris – singur sau în colaborare cu Mircea Crișan și Radu Stănescu – numeroase materiale umoristice pentru Radu Beligan, Vasiliu Birlic, Al. Giugaru, Ion Finteșteanu, Toma Caragiu, Dem Rădulescu-Bibanu, Vasile Tomazian ș.a.  Și, bineînțeles, pentru Crișan!

Roni CĂCIULARU: Deci unele dintre succesele celor mai mari și talentați actori ai României vă aparțin și dumneavoastră. Ați fost omul invizibil al succeselor! Știu că unul din momentele mai ciudate ale vieții dumneavoastră a fost atunci când o piesă de teatru pe care ați scris-o împreună cu Radu Stânescu a apărut pe afișe sub semnătura altcuiva: C. Teodoru. Nu cred că ați zâmbit atunci!?

Alexandru ANDY: Ba am râs chiar cu gura mare! Despre ce e vorba: în 1964 am scris, împreună cu amicul meu pe care l-ai amintit, comedia „PARTEA LEULUI”. Piesa aceasta  s-a jucat concomitent la 17 teatre din întreaga țară, inclusiv „Teatrul Tineretului” din București (cu Nicolaide, Florin Vasiliu și C. Sincu), dar… semnată de altcineva, deoarece adevărații autori (Radu Stănescu și cu mine) depuseserăm actele pentru emigrare. Din acel moment am fost interziși!

Roni CĂCIULARU: Și-ați plecat. V-ați luat lumea-n cap! De fapt, lumea sau, mă rog, o parte din lume, v-a cunoscut puterea capului!

Alexandru ANDY: Mă flatezi, dar, de ce să nu recunosc, îmi face și plăcere. Și- apoi, eu știu că n- au fost numai zâmbete, glume și săli cu aplauze ori altfel de succese. În spatele lor e muncă, e luptă, e zbatere, e puterea gândirii și a rezistenței. Nu-i simplu să supraviețuiești, și nici să răzi nu-i ușor. Dar dacă tot te afli-n treabă, atunci râzi, și pofta vine răzând.

Roni CĂCIULARU: Așadar, ați plecat din România…

Alexandru ANDY: În Italia am colaborat la postul de radio RAI, iar în Germania am  lucrat la postul de radio EUROPA LIBERĂ (Free Europe). Mi s- au jucat multe comedii  (mai ales pentru copii) la teatrele din Düsseldorf, Koln, München, Bonn etc. Totodată, am scris câteva cărți și peste 100 de scenarii pentru publicaţiile comix  „ALBINA MAIA”, „PINOCCHIO”, „NILS HOLGERSON”, „CAPTAIN FUTURE”, „ALICE ÎN ŢARA MINUNILOR”, „TAO TAO” ș.a.

Roni CĂCIULARU: Dar în Israel?

Alexandru ANDY: În 1968 am venit în Israel – împreună cu Mircea Crișan – ca regizor și co-autor al spectacolului „Agresorilor!”. In Israel, am cunoscut-o pe Livia Novi, de care m-am îndrăgostit și cu care m-am căsătorit. Soția mea era  o cunoscută „dugmanit” (manechină), care mi- a adus, ca „zestre”, și un fiu de 10 ani. În acelaș an m-am reîntors, împreună cu noua familie, în U.S.A. (la Hollywood), unde am colaborat ca scenarist la serialul „From Far East to Far West” cu Cesar Romero. (Akkad Productions). Trec niște șapte ani de-acasă, și iată-mă din nou în Germania, unde Livia mă face Tată de-adevăratelea, dăruindu-mi o fiică, pe nume Dana (azi –  o cunoscută jurnalistă Israeliană n.n.).

Roni CĂCIULARU: Ați cam fost hoinar prin lume!

Alexandru ANDY: Hoinăreală care mi-a demonstrat, de fapt, că pretutindeni oamenii sunt la fel, și buni, și răi, și deștepți și proști, unii mai așa, alții așa și așa… Totu-i cum te ai tu cu tine! Cu tine, cu ai tăi… În 1982 m- am stabilit cu familia la Honolulu, în Hawaii, iar în 1984 am imigrat în Israel, unde timp de zece ani am fost colaborator Continue reading „Roni CĂCIULARU: Convorbiri cu maestrul Alexandru ANDY (Kessler) – la 90 de ani !”

Valeriu DULGHERU – Blocul ACUM: Încotro?

Blocul ACUM a avut o perioadă de existență de cinci luni, în care, chiar fiind în minoritate, a reușit să facă câte ceva, cel puțin a demonstrat că se poate guverna și altfel, fără corupere, cumătrism, pe principii democrate, lucru apreciat chiar de obtuzul Voronin, pe care nu-l poți învinui de mare dragoste față de segmentul centru-dreapta. Oricât de mult ar fi criticat totuși Blocul ACUM a fost groparul oligarhului Plahotniuc, al hoțului clovn Șor, parțial al sistemului corupt al lui Plahotniuc, al unor scheme frauduloase precum Aeroportul, Metal Feros ș.a. Desigur, mulți îi impută Blocului ACUM vina de al fi creat pe marele rău Dodon, ceea ce e absurd. La o simplă analiză a situației din primăvara anului trecut se poate observa că nu a fost o altă variantă decât ACUM+PSRM. În varianta PDM+PSRM am fi avut păstrat în continuare sistemul oligarhic al lui Plahotniuc poate împărțit puțin cu Dodon, i-am fi avut în continuare pe toți cei trei răi absoluți – Plahotniuc, Dodon și Șor. În varianta PDM+ACUM ar fi continuat existența sistemului oligarhic Plahotniuc cu dispariția treptată a blocului ACUM. Deci, cu toate relele varianta ACUM+PSRM a fost unica variantă cât de cât acceptabilă, destinată doar pentru demolarea sistemului Plahotniuc, fără a construi ceva nou împreună cu Dodon. După demolarea sistemului Plahotniuc urmau să fie organizate alegeri anticipate. Greșeala blocului ACUM poate a fost că a durat prea mult această coaliție atipică care, cu toate acordurile semnate, oricum urma să se termine cu trădarea lui Dodon. Această specie, acești urmași ai bolșevicilor, ca și mentorii lor, una spun și alta fac, iar promisiunile lor nu pot fi luate în serios. Chiar dacă divorțul de Dodon a cam întârziat, oricum când s-a întâmplat acest lucru prin trădarea lui Dodon, unii îi învinuiesc tot pe cei de la ACUM (iar Dodon se bucură că altcineva arată poporului cine este vinovatul) că au cedat prea lejer puterea. Părerea mea, dar și a multora, este că momentul ales a fost cel mai oportun pentru Blocul ACUM, aruncând pe socialiști vina de nedorință de a reforma justiția. După pierderea alegerilor locale, inclusiv în Chișinău, Dodon oricum era hotărât să rupă alianța. Faptul că doar la o zi după demiterea guvernului Sandu Dodon și-a instalat noul guvern vorbește despre faptul că el era pregătit din timp și își aștepta momentul.

Ultimul timp fiecare articol îl încep cu fraza că situația social-politică în acest colț de țară (Care numai țară nu este! Este un fel de coadă de șopârlă, care încă mișcă, și la care mulți așteaptă să-i crească capul. N-are cum! E împotriva oricărei legi a naturii!) este drastică. Avem un pseudo-președinte fricos, trădător, mancurt, înfumurat, care una spune și cu totul alta face, pre nume Dadon (așa-l dezmiardă stăpânii lui ruși după numele unui personaj prostănac dintr-o poveste rusească!). Avem o opoziție antidodonistă practic inexistentă: extrem de divizată, cu lideri ranchiunoși, fiecare plasat în țarcul său. O speranță era în Blocul ACUM, dar și aceasta începe să se spulbere. Tot mai îngrijorătoare sunt acțiunile președintelui PPDA A. Năstase, care se consideră desconsiderat, neapreciat la justa valoare, omul care tot timpul a cedat. Îmi vine greu să scriu despre acest lucru, dar o fac din îngrijorare mare că în toamnă kremlinezul Dadon ar putea acapara președinția pentru a doua oară. Tăcând mai mult timp pentru a nu face rău Blocului acum, noi cei din afară, ne putem permite să ne expunem critic asupra unor derapaje în fostul bloc ACUM. Până la urmă păgubașii principali ai acestor războaie fratricide rămânem noi, alegătorul simplu.

Prin înaintarea la Consiliul Politic Republican drept candidat la prezidențiale din partea PPDA A. Năstase a primit „dezlegare” să nu tacă. Cam așa s-a exprimat el în cuvântul său de răspuns spus în fața membrilor Consiliului, un discurs, după părerea mea, cu prea multe laude în adresa sa. Aici îmi vine în memorie un banc. Mulți știu că pe timpul socialismului dezvoltat al lui Brejnev toată lumea fura. Omul simplu fura cu traista, sacul. Șefii, șoferii – cu camioanele. Ion, șofer în kolhoz, furase un camion de grâu. Pe la orele 2 de noapte a tras mașina în ogradă și descărca sacii. Vecina Maria, văduvă fiind fără somn, l-a observat. Și Ion a observat că a fost descoperit. Atunci Ion o cheamă și-i spune „Marie, n-ați 100 de ruble dar să nu spui nimănui”. Trece o zi, două, o săptămână și, nemaiputând răbda, Maria vine la Ion, zicându-i: „Ioane, n-ați înapoi suta de ruble că nu mai pot”. Ascultându-i discursurile din ultimul timp mi se pare că și A. Năstase nu „mai poate” tăcea.

Privind comportamentul lui A. Năstase din ultimul timp tot mai mult îmi amintește de              V. Filat. Este tot atât de înfumurat, trufaș, lăudăros, vulnerabil, vorbește într-un limbaj sărac sub aspect intelectual, cu șabloane. Filat a avut în spate o susținere majoră a electoratului, în 2010 – tocmai 32 de mandate în parlament. Și ce s-a ales din această susținere populară majoră? Doar praful. Contează mult cum este gestionată susținerea populară. Pe lângă coțcăriile economice comise V. Filat a dezamăgit adânc electoratul astfel că astăzi PLDM este doar umbra celui de altă dată. Mi se pare că și A. Năstase merge pe urmele lui Filat. Având o susținere populară masivă cu sute de mii în Piață în a. 2015-2016, ce s-a ales din această susținere? Mai nimic. Acest lucru vorbește în mare parte despre capacitatea lui A. Năstase de a gestiona sprijinul acordat. A făcut mai multe greșeli. Chiar la începuturi i-a îndepărtat pe unioniști (temându-se, probabil, de a împărți cu cineva gloria), fapt ce unioniștii nu-i iartă nici până acum (drept dovadă au fost ultimele alegeri la primăria Capitalei). De asemenea, i-a îndepărtat pe intelectuali, iarăși din același motiv. Acum se distanțează de Maia Sandu. Însă cu doar 2 -5% A. Năstase se plasează în coadă la capitolul de popularitate.

Continue reading „Valeriu DULGHERU – Blocul ACUM: Încotro?”

Vasile COMAN: Ploi în destin

Ploi în destin

 

Ne plouă iar, iubita mea, ne plouă parcă-i toamnă,
Se face frig în preajma mea
și-n depărtări e iarnă,
Ce tristă zi! Copacii goi se zbat sub vântul rece…
Mi-e teamă pentr-un pui de cuc ce-i izgonit să plece.

 

Ne plouă iar, iubita mea, ne dusmănesc vecinii,
De rude nici nu mai vorbesc se poartă ca străinii…
De unde strâng atâta ură pentru un pui de cuc
Mi-e teamă c-aș putea pleca dar…unde să mă duc?

 

Mi-e dor de vise liniștite ce împleteau iubirea,
Găseam la sufletul tău bun plăcută amintirea
Și cate ne-aduceam aminte de când eram copiii
Când lumea noastră era bună și cu iubire- mii…

 

Ne plouă iar, iubita mea, ne plouă pe morminte
Suntem bătrâni și-n două vise ne aducem aminte,
E mult de-atunci, copacii-s goi, începe- ncet să cearnă
Va fi tăcere peste noi în veșnicii de iarnă…

4 / 5 februarie 2020 Ploiești

——————————–

Vasile COMAN

Revista Logos&Agape

9 Martie 2020

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Mamă

Mamă

 

Mamă pune-mi în gânduri bucuria,
credința în trăirea simplă,
îndepărtează de mine răul
și așa cum faci pâinea, fă-mă bun,

dă-i sufletului meu ce-i pentru suflet!

 

Lasă-mi în trup semnul tău distinctiv,
vorbele tale nu se repetă se scriu
cu iubirea în care mă acoperi
până când totul se va uita.

 

Mi se colorează visul devine reverberant,
e tot mai aproape de căpătâiul tău,
se furișează sub perna ca o inimă moartă
peste care pământul e o metaforă vie.

 

În mine mamă, tu ai fost privighetoarea
cu dimineți de cântec
ce nu se mai întâmplă.

 

Nu pot spune mai mult decât rotundul
în care m-ai crescut în miez șoptitor
cu lumina jupuită de penele întunericului,
de mâinile tale au rămas ramuri înflorite.

————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

8 Martie  2020

 

Galina MARTEA: Lumină de dor – FEMEIA

LUMINĂ DE DOR – FEMEIA

 

Lumină de dor, căldură, idee,

Mister şi putere prin vrajă şi foc,

Clopot de zi, prin noapte scânteie,

E lumea de vise cu raze în cioc.

 

Lumină de dor ce înclină pământul,

Comoară şi ochi prin mişcare şi timp,

Bătaie de vânt ce se-ntrece cu gândul,

O lume de vise cu al său anotimp.

 

Pace şi zgomot, supărări, mângâiere,

Natură de griji prin răbdare scăldat,

Femeie şi om, bărbat şi femeie

Prin lumea ce stă cu lumina la sfat.

 

Lumină de dor şi o dulce povaţă,

Frumoasă la chip şi în versul rostit,

Izvor de putere, poemul de viaţă,

În drumul cu lumea, de fapte gonit.

 

Plăcere, alean – de speranţă urmată,

Iubire şi cântec cu urcări şi căderi,

Farmecul vieţii – mereu aplecată

Peste lumina purtată de vremi.

——————————

Galina MARTEA

(Versuri din volumul „Acasă”, 1996)