Dragii mei enoriași!
Spovada lui Adam. Cu toții știm istorioara din primele capitole ale Bibliei privind crearea celor dintâi oameni, Adam și Eva. Ne amintim că omul a fost creat într-un mod deosebit de celelalte viețuitoare, fiind dotat cu trup și suflet. Trupul era material și muritor, iar sufletul spiritual și nemuritor. Datorită celor trei forme de manifestare ale sale, rațiunea, voința și sentimentele, omul a ajuns nu numai să stăpânească întreaga natură, dar astăzi poate să vagabondeze printre stele. Nici o altă viețuitoare nu a fost capabilă de creație și progres cum este omul. El avea un statut special, acela de rege al creației lui Dumnezeu și un loc aparte în planul lui Dumnezeu. La început Dumnezeu a proiectat astfel: ,,Să facem om după chipul și asemănarea noastră”. Prin suflare divină i-a dat omului chipul, adică sufletul, scânteie dumnezeiască, dar, înainte de a-i da și asemănarea, l-a supus la un examen, pe care, din păcate, omul nu l-a trecut. Era vorba de examenul ascultării. Dacă omul ar fi trecut cu bine acel examen, Dumnezeu i-ar fi dat și asemănarea cu El, adică nemurirea, desăvârșirea, sfințenia și toate celelalte atribute ale dumnezeirii. Era prea frumos..!
Consecințele pierderii ,,examenului” au fost drastice: moartea trupească, boli și suferințe, bătrânețea, dureri la nașterea pruncilor; și pentru natură au fost consecințe mari. Astfel, animalele nu l-au mai recunoscut pe om ca stăpân al lor și au început să lupte împotriva lui, pământul n-a mai rodit de la sine plante folositoare omului, ci ,,spini și pălămidă va rodi pământul pentru tine”, după cum a spus Dumnezeu primilor oameni. Munca pentru aceștia și pentru toți urmașii lor a devenit din plăcere o trudă, conform hotărârii divine: ,,Întru sudoarea frunții tale îți vei câștiga pâinea!” Asemănarea cu Dumnezeu n-a mai fost dată omului. Ea a rămas ca o aspirație, ca un ideal, pe care trebuie să-l avem toată viața. Niciodată nu știm dacă atingem această treaptă a evoluției noastre spirituale, dar noi ne străduim mai mult sau mai puțin. E posibil să fi atins-o sfinții.
Grea a fost pierderea lui Adam. Parcă auzim o veche colindă: ,,Un amar și-o grea durere,/Lacrimi fărʼde mângâiere…”
De la bun început precizăm că nu mărul acela a fost otrăvitor, ci otrăvitoare a fost neascultarea, încălcarea poruncii lui Dumnezeu, încălcarea legii. Chiar atât de grea a fost greșeala lui Adam, ca ea să se transmită tuturor urmașilor până la sfârșitul veacurilor? Este Dumnezeu atât de dur, ca să nu poată ierta o nimica toată? Sunt întrebări și judecăți omenești.
Să observăm mai bine istoria lui Adam. În momentul când el este descoperit de Dumnezeu că i-a încălcat porunca, începe să se disculpe, să-și motiveze fapta, să găsească circumstanțe atenuante: ,,- Eva m-a îndemnat, Doamne!” Adică femeia pe care Tu mi-ai dat-o! Dacă nu mi-ai fi dat-o, eu n-aș fi păcătuit. Altfel spus, în gândirea lui Adam Dumnezeu era vinovatul sau cauza răului și a ispitei. La fel gândea și Eva: ,,Șarpele m-a amăgit!” Dar și șarpele era dintre viețuitoarele create de Dumnezeu. Că acela care-o ispitise pe Eva era însuși diavolul deghizat în șarpe, Eva nu avea de unde să știe. În spatele răspunsului ei putem să-i înțelegem gândul: ,,Șarpele m-a amăgit, dar pe el Tu l-ai făcut așa viclean și răuvoitor. Ca atare, dacă Tu nu l-ai fi făcut așa, eu n-aș fi încălcat porunca!” Semănau bine Adam cu Eva, nu?
Nu observăm nici la Adam, nici la Eva nici cea mai mică părere de rău sau regret pentru fapta săvârșită împotriva legii, pentru încălcarea poruncii lui Dumnezeu. Mai mult, ei își motivează fapta, se iau la ceartă cu Dumnezeu. Nu vedem la niciunul din cei doi nici cea mai mică încercare de a-și cere iertare. Lacrimile vin după alungarea din rai. ,,Și au plâns cu amar!” spune Sfânta Scriptură. Asta însă după izgonirea din rai, când era deja prea târziu. Îi iubea Dumnezeu? Cu siguranță! Știau și ei asta și au dat dovadă de prea multă încredere, făcând abuz de această iubire. S-au comportat ca niște copii răsfățați, care nu mai vreau să asculte de părinți, le întorc vorba, le încalcă toate sfaturile, le vorbesc urât și toate celelalte năzbâtii, care-l scot pe părinte din fire. Unii părinți în astfel de situații, pentru a corecta pe copiii lor ,,năzdrăvani,” le mai aplică unele corecții cu palma, cu nuielușa. Nu înseamnă că nu-i iubesc în acele momente, ci dimpotrivă, tocmai fiindcă îi iubesc voiesc să-i corecteze. Dacă nu i-ar fi iubit Dumnezeu pe oameni, nu le-ar fi dat un statut special, nu i-ar fi dotat cu chipul Său, adică cu suflet rațional, nemuritor. Dacă nu i-ar fi iubit Dumnezeu pe primii oameni nu le-ar fi promis atunci că le va trimite un răscumpărător, un mântuitor ca să-i scoată din robia păcatului și a morții. Dacă nu i-ar fi iubit Dumnezeu pe oameni, nu le-ar fi trimis proroci să le țină trează promisiunea ce le-o făcuse strămoșilor. Dacă nu i-ar fi iubit pe oameni nu L-ar fi trimis pe Însuși Fiul Său să se dea morții și încă moarte pe cruce, să se aducă pe Sine jertfă pentru păcatele întregii omeniri. Ce dovadă mai mare de iubire putea să le dea Dumnezeu oamenilor decât aceasta?
Putea Dumnezeu să-i ierte pe primii oameni? Cu siguranță! Iartă pe David pentru crimă; iartă pe regele Manase; iartă pe tâlharul de pe cruce; iartă pe vameșul din templu care se ruga; iartă pe cei care-L pălmuiau, Îl scuipau, îl băteau pe drumul Golgotei; iartă pe Petru, cu toate că se lepădase cu jurământ de El de trei ori. Iartă nenumărați oameni de păcatele lor și mulți dintre aceștia au ajuns sfinți. L-ar fi iertat, cu siguranță, și pe Iuda, dacă acesta, în loc să cadă în deznădejde, și-ar fi cerut iertare.
Și în cazul lui Adam și în cazul celorlalți, cum și în cazul tuturor oamenilor din toate timpurile și din toate locurile, Dumnezeu ne cere atât de puțin și ne dă în schimb atât de mult….!
Dacă și-ar fi cerut iertare, Adam ar fi câștigat raiul și nemurirea. El a făcut o spovedanie înaintea lui Dumnezeu, dar n-a făcut-o bine. Câți din noi nu semănăm cu Adam, când venim la Sfânta Spovedanie. În loc să ne căim de relele făcute, să le mărturisim cu speranța că ni le va ierta, de multe ori nici nu vrem să le spunem: ,,- N-am nici un păcat, părinte!” sau ,,Le-am uitat, părinte!” Alții vin la spovedanie și, în loc să-și spună păcatele, încep să-l imite pe fariseul din Evanghelie: ,,Părinte, eu n-am omorât, n-am bătut, n-am furat, n-am desfrânat…..!” Asemenea lui Adam, avem nevoie de ascultare de poruncile lui Dumnezeu în primul rând; dacă le-am încălcat, avem nevoie de umilință, de smerenie, de părere de rău, de hotărârea de a nu mai repeta faptele respective. Nu ne ducem la spovedit ca să negociem cu Dumnezeu, ci ca să-I cerem iertare. Să-i cerem ca unui părinte și cu convingerea că nu reușim noi să păcătuim cât poate El să ierte.
Mai mult, dacă am avea curajul să ne cerem iertare de la semenii noștri și, la rândul nostru, să-i iertăm pe semenii noștri, s-ar schimba fața lumii. Câte certuri și scandaluri nu încep de la lucruri mărunte, de la imputații de genul: ,,- Adică vrei să spui că eu sunt vinovat/ă!” ,,- Păi, da, eu sunt întotdeauna vinovat/ă!” Și de aici începe tărăboiul. Dacă unul dintre parteneri ar spune celuilalt: ,,- Dacă tu socotești că eu sunt vinovat/ă, te rog iartă-mă! Eu nu te învinuiesc pe tine cu nimic. Toată vina îmi aparține mie!” În fața unei asemenea replici, celălalt s-ar simți dezarmat. În piesa de teatru Vlaicu Vodă a lui C. Davilla, se spune la un moment dat: ,,Cea mai mare răzbunare este când dușmanul tău/E silit a recunoaște că ești bun, iar dânsu – i rău!” Iertați și cereți-vă iertare și veți scăpa de multe necazuri și mult se va bucura și Dumnezeu de Dvs.!
Dacă Duminica Izgonirii lui Adam din rai este pusă la granița dintre perioada de dulce și Postul Sfintelor Paști, nu a fost pusă întâmplător. Fiecare dintre noi este un Adam, care a mai și greșit. Să nu încercăm să negociem cu Dumnezeu, sau să ne certăm, sau să ne justificăm faptele și să dăm vina pe alții, ci să ni le asumăm în întregime și, cu părere de rău, cu smerenie, cu dorința de a nu mai repeta cele rele, să mergem la Sfânta Spovedanie cu toată încrederea. De felul cum ne vom prezenta acolo putem să câștigăm și noi raiul și viața veșnică. Păcatele nu le-am săvârșit fiindcă ,,așa-i viața!” ori ,,așa au făcut toate femeile”, când e vorba de un avort, spre exemplu, ci să ni le asumăm cu curaj. Sunt păcatele noastre. Să facem efortul de a ne scăpa de ele. Păi, nu se merită? Sigur că da!
*
Sfaturi părintești. Redăm mai jos câteva cuvinte ale Sfântului Tihon de Zagorsk, foarte potrivite pentru vremea postului: ,,Vezi ori auzi că o soție cinstită și credincioasă pe nimeni altul nu iubește decât pe bărbatul ei și nimănui nu se străduiește a-i face pe plac decât lui. De la însoțirea cea trupească, îndreaptă-ți mintea spre cea duhovnicească, în care creștinii s-au logodit prin credința cu Mirele Ceresc, Hristos Domnul. Despre aceasta Sfântul Pavel le vorbește astfel credincioșilor din Corint: „V-am logodit unui singur Bărbat, ca să vă înfățișez lui Hristos fecioară neprihănită” (II Cor., XI, 2). Cugetă dar cum trebuie creștinii să-și păzească dragostea pentru Mirele lor cel Ceresc! Cugetă cum se cuvine să se depărteze de iubirea necurată a acestei lumi, să se alipească numai de Hristos, să-I fie Lui bineplăcuți, ascultători și vrednici de a fi îndrăgiți, să plinească sfânta Sa voie și să nu iubească pe nimeni afară de El și pentru El, dacă voiesc Lui să-I rămână credincioși! Trufia, iubirea de slavă, de plăceri trupești și de argint, precum și celelalte pofte ale acestei lumi sunt întocmai ca o curvă, de care creștinul își alipește sufletul iubind cinstirea, slava, argintul, aurul, plăcerea și celelalte împătimiri și Îl părăsește astfel pe Hristos, Mirele cel nemuritor, dându-și sufletul său dragostei lumești ca unei mârșave curve. O! Cât de greu păcătuiesc creștinii împotriva lui Hristos, Care i-a iubit și S-a dat pe Sine pentru ei, cei ce nu I-au păstrat acea credincioșie pe care, intrând în creștinătate, au făgăduit a o păzi până în sfârșit! Astfel, de bună voie și spre marea lor nenorocire, ei se lipsesc de toate acele bunătăți duhovnicești de care au fost învredniciți la Botez. Nu în zadar Sfinții Apostoli ne îndepărtează pe noi de la iubirea acestei lumi. „Nu iubiți lumea, nici pe cele ce sunt în lume”, ne grăiește Sfântul Ioan (I Ioan, II, 15). „Dragostea lumii acesteia vrăjmășie este față de Dumnezeu. Așadar, cel ce vrea să fie prieten cu lumea I se face vrăjmaș lui Dumnezeu” (Iac., IV, 4). Atât de vătămătoare este iubirea lumii, încât cel care a îndrăgit-o Îi este vrăjmaș lui Dumnezeu – lucru de care ne înfricoșăm și numai gândindu-ne la el, cu toate ca omul orb nu poate să-l priceapă!”
*
Mai redăm, de asemenea, câteva observații despre post ale unui om de știință, Dr. Paul C. Gragg, specialist în probleme de prelungire a vieţii:
,,Postul este mai uşor decât oricare dietă; Postul este adaptabil unei vieţii tumultoase; Postul reprezintă modul cel mai rapid de a pierde kilogramele în plus; Postul oferă corpului o odihnă fizică; Postul este utilizat cu succes în tratamentul multor boli fizice; Postul poate duce la o pierdere în greutate de până la 5 kg. sau mai mult în prima săptămână; Postul reduce colesterolul şi nivelul tensiunii arteriale; Postul reprezintă o experienţă de liniştire, reducând adesea tensiunea nervoasă şi insomnia; Postul conduce la formarea unor obiceiuri îmbunătăţite de dietă; Postul induce frecvent o senzaţie de euforie, o “înălţare” naturală; Postul măreşte plăcerea de a mânca; Postul contribuie la refacerea şi la încetinirea procesului de îmbătrânire; Postul are un rezultat energic şi nu debilitează; Postul conferă adesea o vigoare sexuală; Postul ajută procesul de eliminare; Postul ajută la modificarea sau la renunţarea la obiceiurile de a fuma, de a bea şi de a folosi medicamente sau droguri; Postul reprezintă un regulator care educă corpul spre a consuma numai atât cât îi este necesar; Postul ne oferă timp liber, întrucât renunţăm la orele pierdute la cumpărături, în bucătărie şi la masă; Postul eliberează corpul de toxine, făcându-i un duş interior; Postul nu privează corpul de substanţele nutritive esenţiale; Postul poate fi utilizat pentru a descoperi sursele alergiilor în alimente; Postul este utilizat cu eficacitate în tratamentul schizofreniei şi a altor boli mintale; Cu o supraveghere corespunzătoare, postul poate fi tolerat uşor până la 4 săptămâni; Prin post nu se acumulează apetitul; chinurile de foame dispar după o zi sau două; Postul reprezintă o rutină în regnul animal; Postul reprezintă o experienţă obişnuită a omului de la începutul experienţei sale; Postul este un ritual în toate religiile; numai în Biblie se fac 77 de referiri; Postul în condiţii corespunzătoare nu prezintă nici un pericol; Postul nu reprezintă inaniţie, ci este cura de vindecare a naturii.”
*
Te duci, copilărie! Redăm mai jos o emoționantă poezie a lui Radu Pietreanu, în care, cu siguranță, se vor regăsi mulți dintre Dumneavoastră, dacă nu chiar toți:
,,Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini,
Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini!
Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci,
Te duci, copilărie, și nu te mai întorci!
Nu mai există basme, nici eu nu mai exist;
Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist,
S–au inventat claxoane, adio zurgălăi,
Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi!
Un prof ce ne-nvățase cum să plantam stejari
A defrișat pădurea, vânzând-o pe dolari!
Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini,
Te duci, copilărie, și devenim haini!
Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând,
Sunt două cruci de piatră și tac pe sub pământ
Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei,
Te duci, copilărie, pe toate mi le iei!
Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea,
Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea,
Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera,
Te duci, copilărie, cu fericirea mea!
Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de
nuc,
Iar după bătălie mergeam să bem un suc.
Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi,
Te duci, copilărie, și devenim mai răi!
Mă zgâriam pe brațe urcând în corcoduș,
Iar cel mai bun prieten era un cățeluș;
Eram atât de veseli fugind prin porumbiști,
Te duci, copilărie, si devenim mai triști…!
Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus,
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus!
Acum la doctor mergem, plecându-ne umili,
Te duci, copilărie, și devenim fragili!
Motto :
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil,
Aș da orice pe lume să redevin copil!”
*
File de jurnal – 25 iul. 1982(II). ,,Mă simt foarte epuizat. Aș putea spune că sunt bolnav psihic. În același timp ficatul își face tot mai des simțită prezența. Zilele acestea n-am mai lucrat aproape nimic la Bibliografia Revistei ,,BOR”, deși dorm mai puțin ca oricând. Situația cu pictorii m-a scos din circuitul obișnuit. Numai de asta n-aș fi avut nevoie acum!
Mama a împlinit ieri 52 de ani. Uitasem de evenimentul acesta, așa că nu i-am oferit nimic. I-am urat cele cuvenite și i-am promis că-mi voi face datoria când ajung în București sau Timișoara. Până atunci, ,,La mulți ani, măicuță!”
Azi făcui slujbă la Bârda. Veni puțină lume. Mersei apoi la Malovăț și făcui un botez la Ioniță Glavan. Mașina îmi făcu două pene. În sat era și o nuntă a lui C. G.(…). Deși fusesem toată săptămâna în Malovăț nu m-au anunțat. Trimiseseră acum niște copii la Ioniță Glavan, ca să-i spună acestuia că, după ce termin botezul, să mă duc și la ei să-i cunun. Nu m-am dus, ci am plecat acasă. Au așteptat până aproape de ora 16 și m-am trezit apoi cu nașul și doi cumnați de mână că au venit cu Prof. Ilie Mărțuică, șeful orchestrei de muzicanți, cu mașina. Mi-au cerut scuze fiindcă nu m-au anunțat la timp și m-au rugat să merg să cunun tinerii. M-am dus. Mi s-a părut o pereche foarte potrivită, fiindcă amândoi sunt neserioși. Ar fi mare lucru, totuși, să se poată înțelege bine multă vreme. Vom vedea. Dumnezeu să le ajute!
Spre seară a venit o furtună puternică. A plouat mult, dar o ploaie curată, torențială. Mama era cu vitele la Crovul Neamțului. Plecase fără haine de ploaie, fără umbrelă. Am plecat cu Țelu, câinele nostru, după dânsa. Mare nebun câinele acesta! Deși ploua cu găleata, Țelu era în largul lui. Se zbenguia, lătra, se juca și făcea multe, multe tumbe. Am întâlnit-o pe mama cu vitele pe la Govăra. Era udă leoarcă. I-am dat un cojoc cu glugă și i-a prins bine. La Balta lui Giurca era legată iapa lui moșu Gheorghiță Cocoș. I-am luat-o acasă. Avea și un mânz de câteva luni tare frumos. Deși era ud leoarcă, noroiul crescuse iar ploaia nu contenea, am râs cu poftă. Țelu a dat o reprezentație cu mânzul de toată frumusețea. Alergau pe miriște, se goneau reciproc, își închipuiau tot felul de scene de atac, ce mai, parcă înțelegeau și ei că fac plăcere tuturor prin jocul lor nevinovat!
Ilie Mărțuică, dirijorul Orchestrei ,,Izvorașul” din Tr. Severin, împreună cu Pera Aurel, mi-au spus că Florin Piersic a murit în urma incidentului cu Nicu Ceaușescu. Mare păcat! Cu Florin Piersic România a pierdut un artist de mare valoare și perspectivă. Încă 30-40 de ani omul acesta putea să mai fascineze spectatorii cu măiestria sa artistică. Parcă aș fi pierdut pe cineva din propria mea familie! Se zice că ar fi fost împușcat. Dacă este adevărat, incidentul respectiv constituie o gafă foarte gravă. Nu comentez cazul, decât doar aș spune că aceasta înseamnă începutul unui sfârșit nu prea îndepărtat!”
*
Ajutoare și donații. În această perioadă am primi câteva ajutoare și donații astfel: Domnul Ing. Dumitru Mucioniu din Tr. Severin: 200 lei; Domnul Stănciulescu Cristian din Germania, fiu al satului Bârda: 120 lei; Domnul Luca A. Gheorghe (Gogu) din Tr. Severin, fiu al satului Bârda, Doamna Cioloca Polina din Timișoara, fiică a satului Bârda, Doamna Suciu Aurelia-Elena din Cluj-Napoca și Domnul Toma Constantin din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț: câte 100 lei; Domnul Dr. Traian-Romeo Dumitrescu din Reșița(CS): 60 lei; Domnul Ing. Spătariu Miron-Filip din Reșița(CS) și Doamna Coman Aurica din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț: câte 50 lei;
Doamna Mateescu Florica și fiul său, Domnul Mateescu Liviu, din Malovăț, Domnul Motreanu Dorin din Bârda și Domnul Badea Constantin din Malovăț au achitat câte 100 lei pentru contribuția de cult.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
În cursul lunii februarie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe astfel: 2 Febr.(Malovăț): 209 pâini; 9 Febr.(Bârda): 156 pâini; 16 Febr.(Malovăț): 179 pâini; 23 Febr. (Bârda): 180 pâini. Așadar, în luna Februarie s-au donat 724 pâini. Copiilor participanți li s-au dăruit ciocolate.
De asemenea, în luna Februarie s-a vândut pâine enoriașilor la prețul de achiziție de 0,70 lei/buc. astfel: 2 Febr.(Malovăț): 91 pâini; 9 Febr.(Bârda): 644 pâini; 16 Febr.(Malovăț): 121 pâini; 23 Febr. (Bârda): 620 pâini. Așadar, în luna Februarie s-au vândut 1.476 pâini.
Până la 29 februarie s-au donat 250 ex. din cartea Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. III. La 30 martie vom încheia acțiunea. Cei care n-au luat cartea până acum ar fi timpul să se grăbească.
*
Plăți. În cursul lunii Februarie am făcut câteva plăți mai mari, astfel: 8.640 lei protoieriei pentru lumânări; 1.600 lei tipografiei pentru cărți; 1.542 lei pentru cele 2.400 pâini donate și vândute în februarie; 840 lei protoieriei pentru icoane; 636 lei pentru impozit; 320 lei poștei pentru colete; 200 lei transport cărți de la Craiova; 100 lei cartușe pentru imprimantă; 70 lei curentul electric; 57 lei internetul și altele mai mici.
*
Publicații. În această perioadă preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 415, ÎN ,,Observator”, Toronto(Canada), 22 febr. 2020, ediție și on-line(http:// www.observatorul.com); în ,,Armonii Culturale”, Adjud(VN), 24 febr. 2020, ediție on-line (http://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 26 febr. 2020, ediție on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Logos și Agape”, Timișoara, 24 febr. 2020, ediție on-line (http://www.logossiagape.ro); pe blogul Domnului Ben Todică, directorul secției Române a Postului de Radio din Sydney(Australia), febr. 2020 (http://bentodica.blogspot.com); Amintiri cu Arhim. Ioanichie Bălan, în ,,Națiunea”, București, 26 febr. 2020, ediție on-line(https://www.ziarulnatiunea.ro); Prețul civilizației, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXII(2020), nr. 1017(27 febr.), p. 11;
*
O carte – monument. Episcopia Severinului și Strehaei ne-a obișnuit de câțiva ani buni cu tot felul de realizări în multe domenii de activitate. A devenit o prezență vie și necesară în viața cetății și a județului întreg. Ar fi destul să amintim doar construirea de biserici în aproape toate satele, repararea altora aflate în paragină, restaurarea vechilor mănăstiri și construirea altora noi, construirea măreței catedrale din centrul municipiului severinean, Postul de radio ,,Lumina”, care emite non-stop, revistele pentru preoți, copii și credincioși, activitatea pastoral – misionară și cea filantropică, activitatea editorială complexă, câte 2-3 simpozioane naționale și internaționale în fiecare an, corul ,,Chinonia” și lista ar putea continua….
Am scris despre multe…
Galați este un oraș port internațional, făcînd parte din sudul Moldovei. În partea de est a României. Este unul din porturile Dunării. Teii sunt comoara naturală cu mireasma lor îmbătătoare, care în sezonul înfloririi pare un adevărat ,,rai”. În fiecare colțișor te întâmpină mireasma plăcută a parfumului lor. Galațiul a ospitaliat în două rânduri pe marele poet ,,Mihail Eminescu”. În zilele noastre unul din parcurile cu Tei a primit numele acestui mare și unic poet clasic al României. Parcul cu Tei ,,Mihail Eminescu”.
Roni CĂCIULARU: Mulțumesc, maestre, că acceptați acest interviu!
Blocul ACUM a avut o perioadă de existență de cinci luni, în care, chiar fiind în minoritate, a reușit să facă câte ceva, cel puțin a demonstrat că se poate guverna și altfel, fără corupere, cumătrism, pe principii democrate, lucru apreciat chiar de obtuzul Voronin, pe care nu-l poți învinui de mare dragoste față de segmentul centru-dreapta. Oricât de mult ar fi criticat totuși Blocul ACUM a fost groparul oligarhului Plahotniuc, al hoțului clovn Șor, parțial al sistemului corupt al lui Plahotniuc, al unor scheme frauduloase precum Aeroportul, Metal Feros ș.a. Desigur, mulți îi impută Blocului ACUM vina de al fi creat pe marele rău Dodon, ceea ce e absurd. La o simplă analiză a situației din primăvara anului trecut se poate observa că nu a fost o altă variantă decât ACUM+PSRM. În varianta PDM+PSRM am fi avut păstrat în continuare sistemul oligarhic al lui Plahotniuc poate împărțit puțin cu Dodon, i-am fi avut în continuare pe toți cei trei răi absoluți – Plahotniuc, Dodon și Șor. În varianta PDM+ACUM ar fi continuat existența sistemului oligarhic Plahotniuc cu dispariția treptată a blocului ACUM. Deci, cu toate relele varianta ACUM+PSRM a fost unica variantă cât de cât acceptabilă, destinată doar pentru demolarea sistemului Plahotniuc, fără a construi ceva nou împreună cu Dodon. După demolarea sistemului Plahotniuc urmau să fie organizate alegeri anticipate. Greșeala blocului ACUM poate a fost că a durat prea mult această coaliție atipică care, cu toate acordurile semnate, oricum urma să se termine cu trădarea lui Dodon. Această specie, acești urmași ai bolșevicilor, ca și mentorii lor, una spun și alta fac, iar promisiunile lor nu pot fi luate în serios. Chiar dacă divorțul de Dodon a cam întârziat, oricum când s-a întâmplat acest lucru prin trădarea lui Dodon, unii îi învinuiesc tot pe cei de la ACUM (iar Dodon se bucură că altcineva arată poporului cine este vinovatul) că au cedat prea lejer puterea. Părerea mea, dar și a multora, este că momentul ales a fost cel mai oportun pentru Blocul ACUM, aruncând pe socialiști vina de nedorință de a reforma justiția. După pierderea alegerilor locale, inclusiv în Chișinău, Dodon oricum era hotărât să rupă alianța. Faptul că doar la o zi după demiterea guvernului Sandu Dodon și-a instalat noul guvern vorbește despre faptul că el era pregătit din timp și își aștepta momentul.
