Lavinia Elena NICULICEA: Poesis

Lavinia,

Cu mama la o cafea

 

Mamă, viața mă naște

de mai multe ori

în lipsa ta,

învăț a muri și a învia

împreună cu clipa,

trecutul mă ia de mână,

mă trece pragul școlii,

la ora de dor

mă conjug

cu visul

și buchisesc până târziu

literele universului

scrise în mine.

Aș vrea să monopolizez timpul,

să revendic toate amintirile

cu tine

viitorul să te păstreze

în brațe…

Hai, vino la fereastra cerului

și fă-mi semn cu câteva raze

să pot inventa noi duminici

cu toții strânși în jurul zâmbetului tău

la o cafea

sau la un ceai verde aburind a vară.

 

 

Gând de lumină

 

Tăcerea îmi calcă visul

în picioare,

se scutură de somn

ia lumea în spate

şi urcă Golgota clipelor…

Un fir de speranţă răsare

udat de lacrima lui Hristos,

a făcut pact cu viaţa

să mă ridice de fiecare dată.

 

Viaţa o străpung

c-un gând,

să curgă din ea începutul

cum curge Lumina din răni.

Primăvara îmi arată că e vie,

a înmormântat atâtea ierni

ca să ajungă la mine.

Eu o salut c-un vis

şi-o rog să-mi vândă

taina mugurilor,

să pot înflori iar

la Tine-n suflet.

 

 

Toamnă amară

 

Timpul este şi miel şi călău

Spintecă cu sete blândele toamne,

Destinul necordial suflă ca un alizeu

Și-mi frânge ramurile fine…

 

Lumina mi-e vis sfios de vară

Cu frunze şi muguri de vânt,

Plesnind într-o toamnă amară.

Ce n-aş da să o nasc în cuvânt!

 

Clipa zdrențuroasă s-o îmbrac de gala,

Visul să o invite la un dans nocturn

Pe muzica vieții, iluzie regală,

Ce o fredonăm cu toții c-un glas diurn.

 

Povestea nu-i veche, nu-i nici nouă,

E scrisă cu degetul de Dumnezeu,

Iar fiecare gând e strop de rouă

Sorbit de-o inimă la greu…

———————————————–

Lavinia Elena NICULICEA

Băbeni, Vâlcea

28 noiembrie, 2017

Lasă un răspuns