Aș vrea să fiu …
– Sonet –
Aș vrea să fiu copila ce se miră,
Sau tânăra sfidând strâmte tipare,
Femeia ce spera privind în zare;
Dar toate peste anii mei săriră.
Aș căuta uitata mea candoare,
Pierdută-n clipe ce mă răvășiră
Și printre vise ce cu ea muriră,
Să ‘nalț din ea iubirii, noi altare.
Mă doare pieptul, rana vie mi-este.
Aș da orice s-o iau de la-nceput,
Să simt beția drumului spre creste,
Să-ți gust sărutul tau neînceput,
Adulmecând miresmele-ți celeste,
Desăvârșind iubirea-n așternut.
Când noaptea …
Când noaptea-şi trage straiul cu trena lui de stele,
Pe zbaterea alene a genei ostenite,
Tu te strecori în trupul şi-n gândurile mele
Şi curgi între părere şi vise nesfârşite.
N-ai să-nţelegi vreodată ce-adânc îmi e pustiul,
Sau în ce grea răscruce mi-e-a sufletului rugă,
Cum între două clipe născute din târziul
Ceas, bântuit de soartă, vorbe de dor îndrugă.
Te-ai cuibărit în mine şi te prelingi prin vine.
Mi-ai sfredelit în pieptu-mi o oază de iubire.
Ard între foc de jale şi albii de destine
Şi rătăcesc prin ele fără vreo osebire.
Înmugurind divine din împietrite ramuri
Printre-amintiri se ‘nalţă năucitoare vise,
Ce se-mpletesc sălbatic din sfâşiate flamuri
Şi-n dans de primăvară răsar mereu ne-nvinse.
Ochii-i sunt azurul …
Ochii-i sunt azurul, pletele copt lan,
Care se revarsă pe al ei divan.
M-a strigat: Iubite, vino pe-ai mei sâni
Și-ți așterne capul, pân’ n-om fi bătrâni!
I-am răspuns: Iubito, am să vin să sorb
Fraga gurii tale, ca un hulpav corb!
Și deși-am sorbit-o, buzele mi-s arse.
De clepsidra vremii clipa-ncet se sparse.
Istovit de freamăt, în târziul ceas,
Am plecat, iubito … De ce n-am rămas?!
Asta-i clipa ce aștept
Oare ochii tăi să-i cânt,
Părul răvășit de vânt,
Mâna să-ți binecuvânt?!
Gura ta să ți-o sărut,
Glezna ta cu pas pierdut,
Zâmbetul neprefăcut?!
Ori genunchii să ți-i strâng
Până coapsele-ți se plâng
Că mă port ca un nătâng?!
Oare sânii să-ți mângâi,
Să-mi fac din ei căpătâi,
Ori din creștet în călcâi?!
Cuibărind torsu-ți la piept
Noi fiori să redeștept,-
Asta-i clipa ce aștept.
Șoldurile să-ți cuprind
Pielea-ți fină netezind
Sufletu-mi tămăduind.
Scriind pe orizont poeme lunii
– sonet –
În suflete ne-a înflorit speranța.
Ne vom iubi o vreme ca nebunii.
Scriind pe orizont poeme lunii,
Prin pori ne va țâșni exuberanța.
Când peste veacuri va răzbi romanța
Ce a trecut prin mrejele furtunii,
Scăpată printre ițele minciunii,
Ne vor ierta purtarea, cutezanța.
Culeg avid ale iubirii șoapte
De pe-ale tale buze dulci ca mierea
Și degustând simțiri, uităm de fapte,
Lăsând în voie cântul, mângâierea.
Noi stihuri zămislim în miez de noapte,
Plutind între pământ și nicăierea.
——————————-
Mihaela BANU
Târgoviște
23 mai 2019