Ileana VLĂDUȘEL: Țăran român

Țăran român

 

Desculț etern, al brazdelor tătână,

Din tine au răsărit păduri și lanuri de lumină.

Bătătorite răni au răscolit

Izvoare munților și-au înflorit

Altoiuri drepte roditoare

Iar cerului i-ai dat cântare,

Înflăcărate rugi spre Dumnezeu, săi fie

Apărător de țară și de glie.

 

Ți-au răstignit bogații în piron de rob

Numele demn și te-au legat de glod

Cu sapa și cu secera în mână

Numai cu turta și cu apa din fântână.

Au smuls din tine inima și-n foc

Au aruncat-o când din țarnă te-au scos.

Țăran român, iobag fără valoare

Doar în ițari și-opincă în picioare

 

Ei n-au știut că-n cer la Dumnezeu

Arde lumina lumânării cea de seu

Pe care-o aprindeai la rugăciune

Orfan de liberate și de bine

Și nici că plânsul tău a înflorit

Țărâna pentru care ai murit

Și că sunt doine azi ce povestesc

Numele tău țăran român și te slăvesc!

 

Bogați ce n-ați luptat cu burta goală

Ițarii rupți în spate se răscoală,

Opinca scorojită se ridică

Și stă în fața voastră fără frică

Cu pieptul gol și-n inimă c-un crez

Că-n viața asta toate se plătesc!

Ați vrut uitat țăranul pe vecie

Dar prins îi este sufletul cu rădăcini în glie!

––––––––

Ileana VLĂDUȘEL

30 ianuarie 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *