Anatol COVALI: Clocot viu de seve (matepoeze*)

L A V Ă*

*
M-am rătăcit şi-am alergat un timp
sărind din anotimp în anotimp
fără să-mi pese
că-n mine rând pe rând anii se-ascund
în vreme ce-n destin viaţa mea ţese
contur rotund.
*
Caut febril, dar încă nu găsesc
un loc prin care să ţâşnesc firesc
spre libertate,
să nu mai stau în gânduri zi de zi,
o carceră cu geamurile mate
ce mă-ofilii.
*
Visez să rătăcesc în plin azur
privind vrăjit la tot ce e în jur,
să respir spaţii,
simţind că-n mine e un univers
în care se preschimbă-n constelaţii
vers după vers.
*
Şi sunt convins că nu e doar un vis,
că-n cartea Creatorului e scris
să fie-aieve
tot ce visez ca viaţa să-mi dea-n dar
când simt în mine clocot viu de seve
ce lavă par.

23 ianuarie 2020

 

 

B U C U R I E*

*

Am în privire inefabili zori
şi-un cer albastru fără pic de nori,
o strălucire
pe care n-am avut-o până-acum,
căci ştiu că-adevărata mea menire
începe-alt drum.

Şi-un zâmbet plin de farmec şi firesc,
care mă face să întineresc,
îmi luminează
întregul chip şi-ncet, încet devin
cea mai primăvăratecă amiază
cu alt destin.

În inimă e-un freamăt ce-i menit
să îmi întoarcă-amurgul în zenit,
ca să pot iară
să îi dau vieţii mele-un scop precis,
să fie împlinită şi să pară
un ţel decis.

De-aceea al meu suflet e-n frământ
lăsându-mă pe harfa lui să cânt
o melodie
ce-mi dă fiori pentru c-o ştiu de mult,
de când eram superbă bucurie
şi viu tumult.

24 ianuarie 2020

 

Viaţa ca o artă

*

În viaţa ce-a trecut am fost artist
uneori vesel, câte-odată trist,
trăind întruna
destinul straniu-al unui personaj,
întrând în pielea lui întotdeauna
cu mult curaj.
*
Am suferit , m-am bucurat ca el
trăind în sentimente fel de fel,
căci viaţa-i artă
pe scenă şi în elementul ei
şi trebuie să pui în orice soartă
deplin temei.
*
N-a fost uşor, a trebuit să lupt
cu alţii şi cu mine ne-ntrerupt,
am dat deoparte
plăceri, distracţii, lucruri fără rost,
ce m-ar fi-mpiedicat s-ajung departe,
să fiu ce-am fost.
*
Şi-acum tot artă este viaţa mea.
Scriu poezii atunci când muza vrea
să mă inspire,
şoptindu-mi cu tandreţe vers de vers,
având în ele-o altă strălucire,
alt univers.

25 ianuarie 2020

 

 

Nimic nu-i imposibil *

*
Nimic nu-i imposibil. Ce doresc
pot face-oricând şi simplu şi firesc
pentru că-n mine
sunt ruguri de încredere ce ard,
iar mintea nu abundă de ruine
şi de hazard.
*
Rostesc să fie şi este deajuns,
căci împlinirea dă mereu răspuns
la ce doreşte
mintea în care e un creator
ce din ruini palate noi zideşte
făr`să-l implor.
*
Atâta vreme cât am să fiu în
acest destin, voi fi mereu stăpân
pe-a mea fiinţă.
Orice atom nu se va-mpotrivi
îndeplinindu-mi orişice dorinţă
fără-a crâcni.
*
Puterea mea stă în subconştient
care de-l strig, răspunde-oricând prezent
şi mă ascultă.
Şi simt că mult prea Bunul Dumnezeu,
zâmbind, îi dă putere şi mai multă
eului meu.

26 ianuarie 2020

 

 

Simt că mai pot*

*
Dacă am fost, de ce să nu mai fiu,
chiar dacă unii cred că-i prea târziu
pentru popasuri,
că e mai bine să mă-nalţ spre cer
decât să mă împiedic de impasuri,
în asprul ger.
*
Ei bine nu! Nu vreau să capotez.
Mai vreau să stau aici şi să visez.
Îmi place viaţa
aşa cum e. Şi bună, dar şi rea.
Stau până când destinu-mi rupe aţa,
cât el mă vrea.
*
Dar n-am să fiu o existenţă-n plus
pentru că-mi vreau febril al meu apus,
plin de vibraţii,
de împliniri cum încă n-am avut,
să fiu înconjurat de noi creaţii,
de-alt început.
*
Nu-mi pasă când, nu vreau să ştiu nici cum,
simt că mai pot parcurge un alt drum,
mai scurt fireşte,
dar fără gropi şi neîntortocheat,
pe care-l simt că paşii mi-i iubeşte
când îl străbat.

27 ianuarie 2020

 

 

NU MAI VISEZ *

*
Nu mai visez. M-am dezbărat de vis
şi ochii-n realitate i-am deschis
privind spre ţinte
care au început să prindă rost
şi dintr-odată mi-am adus aminte
cine n-am fost.
*
Am spart uşi şi ferestre şi-am ieşit
din temniţa în care am trăit
o viaţă-absurdă
şi deodată am simţit din plin
că sufletul şi inima mea zburdă
cântând divin.
*
Sunt liber să trăiesc precum doresc,
cu patimă, cu-ardoare şi firesc,
fără reţineri
şi văd că anii care vin grăbiţi
sunt plini de energie şi sunt tineri,
par fericiţi.
*
Bine-ai venit sfârşitul meu superb,
frumos şi plin de viaţă ca un cerb.
Te mângâi tandru
şi cred că împreună, zi de zi,
vom ocoli în viaţă-orice meandru
ne va dori.

28 ianuarie 2020

 

 

O VIAŢĂ *

*
Prin patru anotimpuri am trecut,
cu sufletul întemniţat în lut,
şi-n vremea asta
am înflorit, m-am copt, m-am ofilit
şi-acum când deschid timpului fereastra
sunt viscolit.
*
Iureş de clipe-a fost al meu destin
din care m-am ales cu prea puţin,
plin doar de bure
şi-având un cer mai mult înnourat
şi-un crâng în loc de-o falnică pădure
cum am visat.
*
Şi totuşi nu regret nimic din ce
a fost. Zâmbesc, spunând întruna: Asta e!
N-a fost să fie
să îi dau forme vii oricărui vis,
să sar din bucurie-n bucurie
cum mi-a fost scris.
*
Însă nu pot să spun că nu regret
când sunt mânjit de prea mult violet
şi chiar de negru,
dar nici n-am cum să mă-nvinovăţesc,
pentrucă-am fost şi am rămas integru,
un om firesc.

29 ianuarie 2020

 

 

Prieten *

*
Nu mă mai plâng. Intru-n subconştient,
îl chem şi el răspunde-oricând: Prezent!
Şi îmi ascultă
poruncile ce-n gând i le trimit,
îndeplinind apoi cu râvnă multă
ce-a auzit.
*
Puterea lui e mare, mai presus
de-a mea, dar el tot timpul mi-e supus,
nu protestează.
Ascultă în tăcere şi mereu
face în tocmai ce i-am spus. Cutează
în locul meu.
*
Şi eu, neşovăind, mă-ncred în el
ştiind că lângă dânsul orice ţel
se-ndeplineşte.
E deajuns să cer, să fiu convins
şi el se execută, căci iubeşte
al meu cuprins.
*
Prieten şi tovarăş pe-orice drum
mi-a-ndeplinit dorinţele-n duium
şi nu mă ceartă
că mult prea multe-ntruna îi pretind.
Ascultă , mă ajută şi mă iartă
duios zâmbind.

30 ianuarie 2020

 

Creez *
*

Scrie-n Destin că n-am să plec curând.
Am să colind în viaţă până când
a mea menire
se va-mplini aşa cum s-a dorit,
când pentru dăruire şi iubire
am fost croit.
*
Va trebui ca-n cât mi-a mai rămas,
chiar dacă merg la pas, urme să las
pentru-a rămâne
în muzică un mare interpret
şi-n lumea vie a limbii române
un bun poet.
*
Am fost modest, dar nu mai sunt. Căci ştiu
că pot tot ce am spus, curând să fiu.
Îmi cunosc forţa
talentelor ce-au fost de fapt un har
ce mi s-a dat ca artei să-i duc torţa
spre-un nou altar.
*
Ştiu. Va fi greu. Dar n-am să fiu înfrânt
şi dacă sunt bătrân şi nu mai cânt,
cânt în cuvinte
pe care-n mine le înnobilez
când Creatoru-mi pune jar în minte
ca să creez.

31 ianuarie 2020

———————————–

Anatol COVALI

București

Ianuarie 2020

 

*Acest nou gen de poezie fixă, începe cu un distih în monorimă,după care urmează o strofă cu rime feminine şi masculine încrucişate. Versurile cu rime feminine au unul 5, iar celălalt 11 silabe. Cele cu rime masculine au un vers cu 4 silabe şi celălalt cu 10 silabe. În pofida inegalităţii numărului de silabe, cititorul va fi impresionat de muzicalitatea poeziei. Şi datorită acestei inegalităţi şi diversităţi a numărului de silabe, care sunt pare la numerele impare şi impare la numerele pare, am numit genul de poezie MATEPOEZĂ. Mate de la matematică şi poeză de la poezie. Iată cât de frumos se armonizează poezia cu matematica şi cum se completează reciproc ! Anatol Covalli

Lasă un răspuns