Ne-poetul
Pe anosta filă ruptă, în retuș se scurge tușul
încâlcitelor cuvinte. Gândurile lui nomade
reaprind în noapte visul cioplitorului în suflet
Construind din semne oarbe versuri demne de balade.
Obosit de timp stă bardul printre umbre-ntunecate
Și-n emoție-și revarsă peste fila veche versul,
Ce ia forma unor note pe arcușuri fermecate
Încercând să-și regăsească spre eternitate sensul.
De stigmat însângerată, se revarsă pe hârtie
O silabă golind gralul ce păstrează apa vie
A eternității-n care gândul se va odihni,
Ridicând o citadela versului spre-a dăinui.
Cenzurat de îndoieli, harul ce naște emoții
Este crucea ce o poartă în piron încins poeții.
Răstignit peste altarul ce îți ține aprins gândul
Credincios acestui crez, templu tău este cuvântul!
Însă tu nu ești poet, doar cuvântul tău adie,
Peste ramura pe care înflorind, mlădița vie
Îți ascultă ne-poemul încercând să deslușească
Dintre rândurile aprinse flacăra ce i-a dat viață!
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL
4 septembrie 2019