Ilarion BOCA: Hora veșniciei

HORA VEȘNICIEI

 

Negură de veac se-așterne
Pe scripturile bătrâne :
Frați români, e una ȚARA
Și nu-i ȚĂRILE ROMÂNE !

Iar în ea, un miez de aur,
Dacia de altădată,
Sfânta vatră milenară
Ce de ceruri ne-a fost dată .

Frați români, e una ȚARA,
Ca lumina din psaltire,
Și ca lacrima curată
Ce-a căzut pentru Unire !

Tună clopote-n Moldova,
Buciumele noastre plâng
Și românii în Unire
Toți ca frații azi se strâng.

Într-o mare tricoloră
De drapele fremătând,
ȚARA-I inima și vatra
De iubire sângerând.

ȚARA-I plaiul Mioriței,
Și e gura ta de rai :
Vin române la Unire,
Vino-n strămoșesc alai !

Și de-l vezi pe moșul Roată
Să-l aduci în mare cinste,
Că e singurul din lume
Care pe români nu-i minte !

Apoi, să întindeți Hora,
Hora cea din veșnicie
Că prin ea venim la viață
Și din ea ȚARA învie .

————————-

Ilarion BOCA

24 ianuarie 2019

Foto: Imagine inedită internet

Lasă un răspuns