Te iubesc distinsă doamnă !
Ca o zână despletită în lumina asta, doamnă
Din privirea mea flămândă, te îmbrac și te dezbrac,
Mă adun și mă împrăștii, fiindcă nu mai știu ce fac
Iar prin mine Infinitul prinde tot de se răstoarnă.
Zici c-ai moștenit Pământul și te-ai îmbrăcat în codru
Ochii tăi de jună primă în lumina gălbioară
Razele de Cer coboară și s-au prins de aripioară
Bat din aripi fluturi galbeni în tremolul lor celebru.
Vezi , iubirea-n mine crește ‘bolnăvindu-mă de moarte,
Parcă ești din altă piesă, dar nu știu în care act,
Fă cu mine învoială, fă cu mine vre-un contract
Eu, te fac stăpâna lumii, ori în suflet semn de carte.
Mi te-ai revărsat în sânge, ești în mine scumpă doamnă,
Cum să mă dezbar de tine, cum de tine mă dezbrac?
Iau din Ceruri lumânarea și-o aștern peste colac
De nu-mi ești în tot și toate fluturi cântă imn funebru !
Pe o margine de gând
Cu mine de-o poveste: Ce iute trece viața,
Cad urme de regrete pe-o margine de gând
Iar altele de-a valma, prin mine tremurând
Și pleacă mai departe schimonosindu-mi fața.
Prin porii disperării erup muguri de brazi
Și mă transformă toată, cum sunt eu, mai ciudată
De uit de ce mi-e vorba în mine transformată
Cu soarele-n cădere, nu-i vremea să te arzi.
Dar clipa următoare de-n mine-o să rămână
N-ai să-i găsești cotlonul prin care s-a ascuns
De vine următoarea, cine să-ți dea răspuns,
Ori de m-adună-n dată de-o palmă de țărână.
Pe unde-i Ziditorul ca-n ea să sufle viața ,
Să pot cu Eu de vorbă, pe-o margine de gând
Ori vine toamna rece, cu iernile… pe rând
De-mi plouă a pustie, schimonosindu-mi fața…
———————————
Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN
Octombrie 2019