Inima din cuvinte-
Motto: “Strig să se știe: dragostea e
singura pasăre pe care Dumnezeu
o eliberează cu tot cu colivie!”(C.Stancu)
Nu prea știu cum se trăiește iluzia celuilalt
sau unui alt Mâine,
și eu mi-am aruncat păpușa de cârpă în cer
și nu am mai văzut-o de atunci…
până azi, mi-am tot ferit sufletul de căderea în gol
peste ruine…
(toți poeții iubesc pasările cu aripi de lapte
mai apoi le repară cuiburile ce se țin într-un fir)
(și eu la fel! ) până mi se relevă, -ntr-o zi, o nouă liniște
geamănă cu propria libertate…de acum…
inima mea, chiar negociază când iubește
când nu (se ascunde)sub frunza din care picură mir
dar până-ntr-o zi
când mai pregătită sunt s-o iau de la capăt
(să schimb ceva) peste cele ale vieții, știute și neștiute…
cu inima din cuvinte, ce fac!cu tine, inimă grea!
sortită să rămâi în om,
ca un mănunchi de chei pierdute…
De ce tot spui
că viața te-a călcat în picioare-n detalii
până când nici sufletul
nu mai știa să se destăinuie?
(la școală, du-te și azi și-n fiecare zi
să nu-ți pierzi romantismul)
eu pentru tine sunt femeia din icoană
și partea-ți cea mai studiată,
în fiecare rugăciune de mă pierzi
avem de repurtat alte victorii…
sunt aici!
viața încearcă cu noi altceva!
nu in doi se bea apă din clopote mici!?
…în două ape
Îmi clătesc viața în două ape ( apoi)
Iau de la timp tot ce i-am dat să uite
și puțIn din tot ce-am iubit…
de ai ști cum îmi bate inima-n piept
developându-mi toți anii
într-un discurs liric abia deslușit…
dar eu continui să-nnod eșarfe
târâind după mine norul
salvându-mă din visul în care mă preumblu
văd umbre pe pereți îmbrățișându-se
în picioarele goale-
acum înțeleg de ce pe obraji
zdrențuite stau lacrimile
cu gust de migdale…
În acest început repetat
Poate de aceea nu-mi găsesc locul
uimită de atâta sens dat începuturilor
stau sprijinit în noul toiag,
în voia gândurilor intuindu-mi jocul
Nu mai sunt însetat
îmi a înzestra cu suflet, Sufletul…
cât mai cred cu candoare
în acest început repetat…
‘’trebuie stinși tăciunii rămași’’
îmi spun, repetându-mi …în van
simt cum bucăți din mine se rup
sau iar se vor pierde
în Povestea noului an…
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
***
Un exercițiu de supraviețuire-NICOLAE SAVA
O rară bucurie mi-au produs versurile Danielei Pârvu Dorin cînd au ajuns la redacție.
Evident, grupajului ei de versuri i-am rezervat spațiu de publicare la ”Curierul de ambe sexe” al revistei ”Convorbiri literare” în prima lună de la primire.
Dar cum corespondenta noastră nu și-a dezvăluit biografia iar eu nu am insistat să o aflu, mă găsesc în situația de a scrie cîteva rînduri despre noul ei volum fără să știu dacă a mai publicat sau nu, de unde vine și ce face în viața ei publică.
Mă aflu în fața unui manuscris de peste 170 de pagini cu tot atîtea titluri de poeme, adunate în dezordine (probabil și le va ordona în 2-3 capitole), textele fiind probabil din întrega ei creație literară.
Despre această viitoare carte i-am promis să scriu. Ce să scriu: să fac dovada că Daniela e o poetă adevărată? Este! Iată, aflăm, din chiar declarația ei: ”Știu să îmbrățisez, dar fără mâini, / știu să cânt, dar fără glas; / dacă pe mine din mine m-aș smulge / și tot mai pot scrie despre ce a rămas…/ Am cuvintele la degetul mic, / ruinătoare durere într-atâta răsfăț – / e o strategie pe termen lung fericirea, / de ea și de cuvânt mă agăț…/ Între cuvânt și mine-i iubirea, / între mine si tot, un tumult! / E o formă de exorcizare, poezia, / un travaliu pe care ți-l dorești tot mai mult”.
Cred că de la Ileana Mălăncioiu nu am mai citit versuri atît de frumoase, iar poeta de față are ceva din această ilustră înaintașă în ale liricii românești contemporane.În ciuda mărturisirii calme, reflexive, poemele Danielei au un conținut dens, omogen, transmițînd cu o tensiune înaltă subiectivitatea unei lumi plină de artificialitate în care trăiește.
Confesive în substanța lor intimă, poemele au dramatism și tensiuni nebănuite la prima lectură, ele căpătînd reverberații adînci, existențiale precum în acest scurt fragment: ”Simt o tăcere albă şi-o dulce apăsare / mi-e sufletul ţăndări, în fâşii mă rup / e noaptea-n care plouă peste păsări / şi … peste libertatea mea de lup / castanii plâng în sus, salcâmii dau în floare / e caldă ploaia …seara se preface! / fumez tăcut şi nu pot inţelege / de ce pedeapsa clipei nu mai tace”.
Și astfel de fragmente de poezie adevărată se mai pot cita din zeci de pagini de carte.
Cititorul acestei cărți de poezie se va întîlni, pe parcursul ei, cu numeroase versuri de o frumusețe nebănuită precum cele din citatele de mai sus.
E un volum de poezie prin care ni se va dezvălui virtuțile lirice ale unei poete de înaltă vibrație lirică.
Scriu asta cu mîna pe inimă. (2020)