CU EMINESCU ZI DE ZI

”…Trebuia să devie mai ușor accesibile pentru iubitorii

de literatura noastră toate scrierile poetice, chiar și cele

începătoare, ale unui autor, care a fost înzestrat cu darul

de a întrupa adânca sa simțire și cele mai înalte gândiri

într-o frumuseță de forme, sub al cărei farmec limba

română pare a primi o nouă viață.”

(Titu Maiorescu – București, Decemvrie 1883)

 

 

POVESTEA CODRULUI

 

Împărat slăvit e codrul,

Neamuri mii îi cresc sub poale,

Toate înflorind din mila

Codrului, Măriei Sale.

 

Lună, soare și luceferi

Ele poartă-n a lui herb,

Împtregiuru-i are dame

Și curteni din neamul cerb.

 

Crainici, iepurii cei repezi,

Purtători ei sunt de vești,

Filomele-i țin orchestrul

Și izvoare spun povești.

 

Peste flori ce cresc în umbră,

Lângă ape, pe potici,

Vezi bejanii de albine,

Armii grele de furnici.

 

Hai și noi la craiul, dragă,

Și să fim din nou copii,

Ca norocul și iubirea

Să ne pară jucării.

 

Mi-a părea cum că natura

Toată mintea ei și-a pus,

De căt or și ce păpușă

Să te facă mai presus.

 

Amândoi vom merge-n lume,

Rătăciți și singurei,

Ne-om culca lângă izvorul

Ce răsare sub un tei.

 

Adormi-vom, troieni-va

Teiul floarea-i peste noi,

Și prin somn auzi-vom bucium

De la stânele de oi.

 

Mai aproape, mai aproape

Noi ne-om strânge piept la piept…

O auzi, cum chiam-acuma

Craiul sfatu-i înțelept!

 

Peste albele izvoare

Luna bate printre ramuri,

Împrejuru-ne s-adună

Ale Curții mândre neamuri:

 

Cai de mare albi ca spuma,

Bouri nalți cu steme-n frunte,

Cerbi cu coarne rămuroase,

Ciute sprintene de munte.

 

Și pe teiul nostru-ntreabă

Cine suntem, stau la sfaturi!

Eară gazda noastră zice

Dându-și ramurile-n laturi:

 

”O priviți-i, cum visează

”Visul codrului de fagi

”Amendoi ca-ntr-o poveste…

”Ei își sunt așa de dragi!”

–––––––––-

Sursa: Mihai Eminescu -Poezii – Editura ”Cuget Românesc-Bârda” 2015)

Trimite Ioan Miclău-Gepianu

Australia, 2020

Lasă un răspuns