”…Trebuia să devie mai ușor accesibile pentru iubitorii
de literatura noastră toate scrierile poetice, chiar și cele
începătoare, ale unui autor, care a fost înzestrat cu darul
de a întrupa adânca sa simțire și cele mai înalte gândiri
într-o frumuseță de forme, sub al cărei farmec limba
română pare a primi o nouă viață.”
(Titu Maiorescu – București, Decemvrie 1883)
POVESTEA CODRULUI
Împărat slăvit e codrul,
Neamuri mii îi cresc sub poale,
Toate înflorind din mila
Codrului, Măriei Sale.
Lună, soare și luceferi
Ele poartă-n a lui herb,
Împtregiuru-i are dame
Și curteni din neamul cerb.
Crainici, iepurii cei repezi,
Purtători ei sunt de vești,
Filomele-i țin orchestrul
Și izvoare spun povești.
Peste flori ce cresc în umbră,
Lângă ape, pe potici,
Vezi bejanii de albine,
Armii grele de furnici.
Hai și noi la craiul, dragă,
Și să fim din nou copii,
Ca norocul și iubirea
Să ne pară jucării.
Mi-a părea cum că natura
Toată mintea ei și-a pus,
De căt or și ce păpușă
Să te facă mai presus.
Amândoi vom merge-n lume,
Rătăciți și singurei,
Ne-om culca lângă izvorul
Ce răsare sub un tei.
Adormi-vom, troieni-va
Teiul floarea-i peste noi,
Și prin somn auzi-vom bucium
De la stânele de oi.
Mai aproape, mai aproape
Noi ne-om strânge piept la piept…
O auzi, cum chiam-acuma
Craiul sfatu-i înțelept!
Peste albele izvoare
Luna bate printre ramuri,
Împrejuru-ne s-adună
Ale Curții mândre neamuri:
Cai de mare albi ca spuma,
Bouri nalți cu steme-n frunte,
Cerbi cu coarne rămuroase,
Ciute sprintene de munte.
Și pe teiul nostru-ntreabă
Cine suntem, stau la sfaturi!
Eară gazda noastră zice
Dându-și ramurile-n laturi:
”O priviți-i, cum visează
”Visul codrului de fagi
”Amendoi ca-ntr-o poveste…
”Ei își sunt așa de dragi!”
–––––––––-
Sursa: Mihai Eminescu -Poezii – Editura ”Cuget Românesc-Bârda” 2015)
Trimite Ioan Miclău-Gepianu
Australia, 2020