Ochii de infinit
Doi nebuni frumoși să fim
Și-n fiecare clipă să ne uimim
Eu cu o floare, tu sărutare
Ascunse după colț prin sertare.
Ochii de infinit să zâmbească
Moartea tandru să ne iubească
Să ne ducă acolo unde ea
Și-a pierdut de mult timp iubirea.
Să ne privească inmărmurită
Cum trăim o iubire infinită
Cui sărutat
Nu am văzut om să înebunească
De singurătate sufletească
Prin munti peșteri-ntunecate
Cât ar fi de reci și-negurate…
Fără nume
De ce, mămico, m-ai abandonat?
Mi-e frig şi-s singurel în pat,
Nu știu să zic mamă și tată
N-am cui să cer un strop de apă.
Sunt mame ce la sânul lor
Îşi cresc din greu al lor odor,
Îl cresc din greu și din nimic
De azi pe mâine câte-un pic.
De ce sunt eu printre străini
Născut cu împărțite vini.
De ce în lumea asta mare
Nu ești să-mi dai o sărutare?
Cu ce-am greșit de m-ai lăsat
În pat străin şi-abandonat
Ca să trăiesc de azi pe mâine
Nebotezat şi fără nume?
Mai sunt copii abandonați
Cu numele de înfiați,
Dar mângâierea pentru noi
Era mai dulce de la voi.
Sunt trup şi suflet de la tine
Firav si fără nici un nume,
Şi-s în salon băieți si fete,
Vino mămico…că mi-e sete…
—————————-
Vasile COMAN
Ploieşti
26 aprilie, 2018
CREDEAM CĂ SUNT
… cerdeam că sunt !
am crezut că sunt !
am crezut că voi …
am încercat să arăt că sunt !
strădaniile mele au avut mereu drum drept,
strădaniile mele m-am străduit să se fie-n Lumină !
stradăniile mele au urmat drumul rugii,
am căutat să-mi știu Calea Împărăției …
poteca mea a fost o potecă de om,
m-am înțelenit,
m-am înnămolit,
am ostenit,
am tras cu grijă aer în piept …
m-am străduit să curăț murdăriile,
am căutat să nu murdăresc pe altul,
am încecrcat …
am dat pas cu pas fiecare treaptă a devenirii mele,
încă mă devin …
credeam că sunt !
am crezut că …
am crezut că voi …
NIHIL SINE DEO !
iată-mi făclia …
mi-am luminat fiecare pas,
am mai spus în stânga, dreapta,
am tăcut când s-a trebuit
cu mare greu câteodată, cu mare greu,
dar am tăcut !
nu m-am luptat pentru mine, pentr drepturi,
m-am luptat în devenirea mea
încă mai lupt …
nu mi-am vrut semeția, nu mândria,
dar mi-am căutat să știu să mă bucur …
DUMNEZEU te-mbucure !
iată urarea care m-a uns la suflet
și-am căutat să dau această bucurie prin strădaniile mele,
ici-colo câte-o răpciugă m-a ofilit,
nu m-am luptat,
dar râul mi l-am curățat de ce-l otrăvea,
ramul mi l-am păstrat în sevă …
tulpina mi-am lăsat-o la vedere,
n-am prea știut să-mi feresc rădăcina,
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Ceva dintr-un suspin – Credeam că sunt”
VAJNICI CĂRĂUȘI
Vajnici cărăuși, purtăm pe umeri
O cobiliță adăpată din cuvânt.
Întindem brațele cu-a noastre numeri
Ca o corabie cu velele în vânt.
Ne umplem donițele în răspântii,
De la fântâni cu ochiul până sus,
Mai rătăcim din pași în oazele pustii
Și lepădăm balastul ce e-n plus.
Spălăm cu apa noastră câte-o talpă
Ce urma ridicat-a din pământ,
Și-atunci, doi câte doi pe umeri poartă
O cobiliță adăpată din cuvânt.
—————
Lavinia BUD
Timișoara
29 aprilie 2018
*Imagine :”Marina, Femeie cu Cobilița” – Tablou atribuit lui Nicolae Dărăscu
Atingerea sufletului
Totul respiră, totul vibrează!
Respiraţia de unde vine, iubitule?
Respiraţia înseamnă viaţă,
dacă există, există şi viaţă!
Unde eşti? Aici, cu tine, a ta!
Până în zori mor! Mă simţi?
Anormal de bine, un cuib de fluturi eşti,
am păşit, am trecut bariera,
sunt dincolo de vis!
Cu respiraţia te-ating, ne topim,
o plăcere unică, dură, greu de suportat,
cu mângâieri divine ne bucurăm sufletele.
O încleştare,
fără arsuri, fără nimic, am electrizat clipa!
Aşa m-am trezit, pătrunşi, contopiţi
– o linişte şi-o nebună plăcere -,
nicio mişcare, transfer de lumină!
Zidită în tine! Prin cântecul sufletului
mă readuci aici cu plăcerea de-acolo simţită.
Un strop de privire, un strop de extaz!
Amestec de doi, nu te-ai desprins de mine.
În contopirea noastră ne sărutam,
privindu-ne şi-nţelegeam durerea plăcerii.
Peste tot te-am atins,
o respiraţie grea, sacadată,
curgeam dintr-unul într-altul.
Vioara ta ţi-am fost, un cântec şi un vis!
În armonia privirii tale mă oglindesc,
adâncul din tine-l simt.
Cine poate cuprinde
toate căutările pe care le purtăm în noi?
Oare de ce mă durea? Era prea mult?
Nebună dorinţă, o regăsire!
M-am trezit fără tine,
s-a topit acel moment, dulcea plăcere.
Instant mă faci viu,
închid ochii, mă ia nebunia!
Pătrunde-n realitatea acestui vis,
atât de mult te doresc,
prin trupul tău vreau să las rădăcini!
Un evantai de stări, în ochii tăi,
inima mea şi-a regăsit Cerul!
Flori de liliac…
Flori de liliac pun la poarta ta,
Lăcrămioare plânse, inima-ți v-a da
Ele au fost culese chiar din ochii mei,
Când un bici de viscol mă lovea în ei.
Ghiocei albiți de lungi așteptări
Îți trimit în dar ca și îmbrățișări,
Narcise bătute de un dor mărunt,
Le așez acum pe aripi de vânt.
Primăvara toată ți-o trimit în dar,
Frumusețea asta nu are hotar
Toporași grăbiți vin în calea ta
Să-ți sărute mână când e vremea rea.
Rouă adunată de pe trandafiri
Să te ocrotesca și de uneltiri,
Pașii tăi lumină, urme vor lăsa
Peste tot în lume, chiar și-n calea mea!
—————————–
Camelia CRISTEA
București
29 aprilie, 2018
PUMNUL
… sigur că organismul este un tot
și totuși atâta diversitate în unitatea lui,
și totuși …
fiecare cu rol manifest fiecare cu importanța lui,
fiecare cu prioritate în ierahii …
azi m-am oprit la pumn !
Pumnul !
este folosibil și de folos în atâtea direcții
că e o problemă să faci departajări …
Pumnul își are legendele lui,
pornind de la filozofia întrecerilor sportive,
olimpice sau nu …
Pumnul duce cu el și în el, o asociere de voințe,
cât le știi ține-n echilibru e bine,
când le-ai scăpat …
(vezi ce-au făcut trei copii unui bătrân de Brașov,
într-un pasaj !… )
stai, Președintele n-a dat cu Pumnul,
a dat cu pixelul,
de-aia e încă bine mersi,
încă !
bine-bine, vă aud,
un președinte nu Președintele,
Președintele e lacrimă !
habar nu am câți recunosc,
dar câtora nu li se-ncleșta mâna-n buzunar …
lasă tu,
are cin-semneze istoria !
chiar și pe ăla de-a aruncat cerneala pe alt președinte,
sau băiatul de l-a scuipat pe cel cu pixelul …
cu ce ne-am mai putea lăuda?
a …,
-vă mulțumim c-ați venit să ne curățați capitala de golani !
acum mergeți la casele voastre …
cum să nu știe Pumnul desluși ?
cândva, prin lume, s-a fost Răscoala boxerilor,
când oamenii au ieșit cu mâinile goale împotriva opresionarilor …
acum timpii sunt și ei nesănătoși la cap,
că ei ne fac să strângem dinții ca să nu ne vadă careva Pumnul,
că sare prezumția pe noi și atâta-ți trebuie,
de îndată …!
Pumnul are conștiință, bașca inima ți-l driblează cum vrea ea,
dar din conștiință stă ascuns în buzunar și dă atâta strânsoare
că pe dată clipa-ncepe să-i divulge anatomia …
simți cum îi cresc unghiile, dar ceva acolo i le roade,
iar când îl scoți din buzunar pare așa de cuminte cu manichiura făcută …
tunelul carpian poate depune mărturie, treaba lui,
dar cine-și pune capul cu un sindrom ?
Pumnul alipește malurile albiilor,
dar la mine a sărit Mărțișor cu dorurile și alta-i treaba,
Pumnul ar mai vrea să se bucure,
dar și cu frații ăștia e lucru complicat,
eu am încercat să ridic Prutul în picioare,
dar Umbra lui Dan Căpitan de Plai, mi-a vrut și el la Cozia,
să vadă cu ochiul lui geamul pe unde premierul cela a ieșit
de frică să nu-și facă treburile mici pe el în fața minerilor …
Pumnul !
a venit cu el Dudu, și când a izbit în masă,
praful și pulberea de licuricii huilei și autobuzele lor …
ce pisicuț Miron !
acum mușcă dar i-au supt ăia-n penitenciar veninul
și colții lui nu mai fac doi bani,
muște !
nu știu dacă Nistru stă cu pumnul strâns,
dar știu că tot românul stă cu Pumnul …
pân-la Tisa !
cum regionalizare ?!
dați-o-ncolo,
cum să tai Pumnul prin două !?
… măi băiete, cucuiete !
câte cuie-ți trebuie ție ?
ne-a lăsat în scris Străbunul …
și-n scris am lăsat și noi:
Pumnul !
… fără să simt, cerul lăsă un murmur:
cum, mai mi-l știți pe Aron ?
și parcă toate scoteau Pumnul la vedere,
Tisă, Prutul, Nistru …
tot românul,
PUMNUL !
ne înrâurea din nou, Eminul !
… frunte-mi plecată-mi numai ție, Cititiorule !
———————————-
Marin BEȘCUCĂ
29 aprilie, 2018
Poem
Am să te învelesc într-un sărut
de la apus la infinit
in tremurul șoptit
din frigul de trecut
Ucideri-n-mii
Recunoscător cu veșnicii
Din petalele inimii
Sunt celei ucideri-n-mii
De demoni și patimi
Adorul sublim mirării
De mi se curbează ritmul
Pe cernelurile zării
Ondulându-mi-nfinitul
Avort de adevăr
Sunt trandafir alb în oază
De cerneală născut liber
Să vă scriu deșertul lauză
Cu avorturile de lejer
Aruncate sub măștile
Afișate iubitoare
Tandre și prea uimitoare
Să-mi mire versurile Continue reading „Petru Daniel VĂCĂREANU: Poeme”
DOUĂ MÂINI
Pumnul strâns,
Ce crunt lovește,
Cu falange înțepenite,
Energia izvorăște,
Ca vulcanul,
Din adâncuri.
Două palme ostenite
Știu să are,
Știu să doară,
Să trezească toți fiorii
De pe-o coapsă
De fecioară.
Știu s-aducă bucurie,
Știu o lacrimă să șteargă,
Unde-l duce mintea, omul,
Știu din urma lui
Să meargă.
Știu s-adape o tăcere,
Știu s-aline o tristețe,
Știu să plângă în tăcere,
Mai ales
La bătrânețe.
Știu să sape în cuvinte,
Știu să sprijine-o bărbie,
Știu atunci când e nevoie,
Să dea jos o pălărie.
Semn ce poate
Spune multe,
Meargă pe tăișul lamei,
Știu să mângâie o frunte,
De copil,
La sânul Mamei.
Știu s-aline o durere
Și să intre în țărână,
În cea care le-a născut,
Știu să prindă
Rădăcină.
Știu să zboare în adâncul
Cerului brodat cu stele,
Știu a fi ca Pâinea caldă,
Când ușoare,
Când mai grele.
Știu s-atingă cu arcușul
Strunele la o vioară,
Iar atunci când vine timpul,
Știu să țin-o lumânare,
Până la urmă
Știu… să moară.
—————————-
Victor COBZAC (VicCo)
Chișinău
24 aprilie, 2018
Paola Ríos
*
Cu aripi de foc până la exterminare
Vreau în toate zările să cânt,
Vreau un leagăn căptușit cu pene,
Vreau printre stinghii un petec de cer,
Vreau în gura mea să roiască albine o mie,
Vreau trupul să-mi miroasă a lut și a iasomie,
Vreau limbi de flăcări să-mi fumege tălpile,
Vreau să-mi răsfir învelite-n penaj coatele,
Vreau să le schimb pe aripi de ciocârlii
în zori de zi.
Karo Castro, Chile (1982)
Traducere: Gabriela Căluțiu Sonnenberg
Din: „La mujer gallina” (Femeia găină), Ediciones Balmaceda, Santiago de Chile 2016
* Ciclu de poezii inspirat din viața „Femeii Găină”. O deficiență mintală a făcut ca familia ei să se vadă obligată să o surghinuiască înntr-un coteț de găini, loc în care și-a petrecut o mare parte din tinerețe.
*
Con alas de fuego hasta el exterminio // Quiero cantar en todas partes/Quiero una cuna de plumas/
Quiero un pedazo de cielo entre las tablas/Quiero un enjambre de abejas en la boca/Quiero mi cuerpo con olor a tierra y jazmín/Quiero que me salgan lenguas de humo por los pies/Quiero abrir mis codos, quiero mis codos emplumados/Quiero cambiarlos por alas de alondras/al amanecer.