Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Răspântii (poeme)

TRĂINDUL MEU TRĂINDUL ȚI-L TRĂIEȘTE

 

… era atâta somn răstignit în pleoapă,
deși noaptea coborâse de pe soclu-i,
demult-demult …
cocoșii trâmbițaseră înscăunarea dimineții,
de câteva ceasuri bune …
norii, he-heee, paji bosumflați,
încă mai vărsau în pocalele cerului cenușă
și Dimineața-și avea obrajii pământii,
Soarele nici nu-și arătase pletele de aur,
și nici nu venise să salute,
cum se cuvine …
dar erau de-ale lor !
pe noi zorii ne-au găsit îmbrățișați
și-nfășurați în giulgi de somn,
nici că ne păsa de supărările lor !
ochii ni se deschiseseră-n oglinzi privirii celuilalt
și pentru noi, nicicând mai luminoasă dimineața,
nicicând !
un gând, turbat, e-adevărat, mă incita unui iubit
cât un foc de paie,
dar ești nebun !… alt gând, purtând secantă-n
doru-mi de tu,
te stai, te stai … venea o șoaptă, din adânc de eu,
doar un acin în insomnii !
și-atât de răgușit dusese-n el ronțăitul roților de tren,
și-acum ai fi zis că-și duce duhul …
inima ridica din umeri, atât cât umerii mei s-o simtă,
din cervical alt gând se scobora,
cu pluta, pe carotidă …
fugiți dureri !… strigă și Mărul lui Adam,
de nu chiar eu am să blestem pornirea voastră,
vrem pacea fie între ei !
vrem trupuri lepădate de-orice chin
și chinul ardă-n focurile iubirii !
lăsați-vă-n furcile caudine !
sângele lor a dat peste răscol …
eh, câtă poveste, Mărțișor !
și câtă poveste, da,
cuprinsă până-n subatomii sângelui,
și cât șeherezăduit am mai avea de-aici,
de pe craterul știutului, de-acum, Sărut !!
buzele au dat în fiert demult
și-atâta dor am adunat în con de Atrium,
că ne eram vulcani !
dar ceva strein mușcă din mine,
durerea mă conturbă, gândul mi se-ntulbur,
dar e atâta dor …
și-mi ești aci !
trăindul meu trăindul ți-l trăiește !…
din buză parcă-mi iese șoapta,
și-n șoaptă eu atâta mă cobor …
cobori în jos …!
Continue reading „Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Răspântii (poeme)”

Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri

Zbiri trandafiri

 

Au înflorit iar trandafiri
Dar când au fost doar braț de spini
Cine oare i-a iubit tanini
Infipți inimii ca niște zbiri

 

Precum în ale noastre iubiri
Ce se ucid venin în ofiliri
Când numai suntem plini de-nfloriri
Nerăsărind din furtuni, ninsori

 

Din golurile noastre muguri
Comozi în a arunca și tăia
Ce pare defect și neavând flori
Fără răbdarea de a retâmâia

 

Privirea,sufletul cu răni spini
De unde se ivesc cei mai frumoși
Trandafiri tanini în iriși
Ce răsfiră petale calde inimii

 

Culoare poem de quasar

 

Despletită învăluită șerpiu
abur de curcubeu cu boare
sublimă de mirare
înfiptă al meu rece pustiu

 

Continue reading „Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri”

Marin BEȘCUCĂ: Metafizica visului (poeme)

MĂ UIT CUM ÎNFLOREȘTE CUVÂNTUL

 

… mă uit cum înflorește Cuvântul,
petale, sepale, vocale, corola
mă umple de senin,
visele irump roua timpului meu
și văd cum albinele criticii
mă sorb de nectar,
sleit de puteri, apuc să adorm,
pleoapele transcend în petale de plumb,
călifarii evului întunecat
descalecă printre pretenții,
îi aud cum se ceartă
vroindu-și fiecare partea,
Cezarul așteaptă, frecându-și
barba încoronată demiurg,
fug albinele !
viespi năvălesc spațiul gol,
vai mie !… aud,
ce dulce se va fi alba hârtie,
vai mie !…
săriți !… mă mâzgâlesc invective,
voi, critici, mai bine,
voi, critici …
aurora se adoarme pe mine,
Cuvântul își lasă floarea dedicației ție,
mai e și polen – safire
bobii de rouă ai timpului meu,
Cuvântul se înflorește,
poate și eu …

 

O BOALĂ IMORALĂ

… o boală imorală
m-a purtat printr-o intruziune
în trupul lumânării,
carnea cerii îmi făcea loc,
fâstâcită,
printre fibrele mușchilor
topiți de privirile mele,
pețiolul din bumbac se reîncarna
odată cu floarea pâlpâind
vieți desenate asteroidal,
temperatura morții era prezentă
exact acolo unde fiorii se oțeleau
în buricele degetelor,
strângerea pumnului era o arie muzeală,
coloana figurilor de ceară
își vedea sorocul depășit,
focul însă părea să se teamă de pompieri,
nimic rece sub soare, totuși,
chiar dacă pleistocenul ghețarilor
tremura sub furia timpului
și dacă soarele se lăsa ăn apus,
ce m-ar împiedica să vă aduc ăn timpane
legenda unui Făt-Frumos încremenit
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Metafizica visului (poeme)”

În româneşte de George ANCA

 

Catedrala Drăgășani – Bogdan Petriceicu Hasdeu – Folclor – Mariana Gurza – Kim Sowol – Si Mohand – Hayyim Nahman Bialik  –  Sandor Petofi – Khushal Khattak – Du Fu – Karol Wojtyla – Khalil Gibran – Jorge Luis Borges – Dylan Thomas – Peter Rosegger – Rainer Maria Rilke – Edgar Allan Poe – Rabindranath Tagore – Walt Whitman – Dante Alighieri – Joost van den Vondel – William Shakespeare –  Luis de Camoens – Miguel de Cervantes – Mirabai – Thomas Moore – Friedrich Hölderlin – Friedrich Schiller – Johann Wolfgang Goethe – George Byron – Dionysios Solomos – Blazon alchimic – Victor Hugo – Alexandr Pușkin – Giacomo Leopardi – Emily Bronte – Emily Dickinson

 

CATEDRALA  DRȘGĂȘANI

Biserica Târgului / Catedrala Drăgăşani, Foto: circuitinvalcea

În anii ’30 ai secolului XX România a fost înţesată de taberele de muncă ale legionarilor. La Vâlcea şi-au lăsat amprentele în trei locuri, cele mai cunoscute fiind Arnota şi Drăgăşani.

Între anii 1935 – 1937 în toată ţara au existat tabere de muncă ale legionarilor, create şi promovate de partidul „Totul pentru ţară”, condus oficial de Zizi Cantacuzino – Grănicerul şi, din umbră, de Corneliu Zelea Codreanu.

Legionarii reparau biserici, drumuri, poduri, săpau fântâni şi construiau stăvilare.

Ideea taberelor de muncă era “importată” din Italia, unde fusese aplicată de Mussolini, şi din Germania nazistă. În România, se urmărea transformarea acestei mişcări într-o şcoală de formare a tineretului legionar, recompensat cu diplome în care, pe lângă locul şi timpul de muncă, erau menţionate şi aptitudinile. Diplomele ajutau la accederea pe scara partidului.

Vâlcea a fost unul din judeţele unde legionarii au avut astfel de tabere. Trei dintre taberele de muncă la nivel naţional s-au înfiinţat în acest judeţ. La Drăgăşani, legionarii muncit pentru finalizarea construcţiei Catedralei, au construit drumul care face legătura între Mănăstirea Arnota şi Mănăstirea Bistriţa şi digurile de protecţie ale Mănăstirii Mamu, împotriva revărsării Oltului.

Timp de două luni, în 1935, în jur de 100 de muncitori au fabricat 100.000 de cărămizi pentru biserica din Drăgăşani, în perioada 13 iunie – 14 august.

Fundaţia bisericii era deja construită de cinci ani. Lucrările au fost supervizate de conducătorul oficial al partidului „Totul pentru ţară” – generalul Zizi Cantacuzino – Grănicerul care, potrivit documentelor, ar fi lucrat cot la cot cu salahorii.

Prima biserică – Biserica Târgului, cum era numită la început Catedrala din Drăgăşani, a fost construită între 1793 – 1798 şi refăcută în 1870. În Primul Război Mondial a fost distrusă, iar pe locul ei a fost construită actuala Catedrală, între 1930 – 1936.

Construcţia a avut la bază proiectul arhitectului Jean Văleanu. Actuala pictura datează din perioada 1946 – 1947, opera unui artist plastic din Târgu-Jiu  – Iosif Keber. Alte surse îl dau drept arhitect pe profesorul Alfred Mihăescu din Bucureşti. Enoriaşii au contribuit în mare măsură la repararea bisericii vechi şi la construirea celei noi.

Ruinele Bisericii Târgului se mai păstrează şi astăzi.

Este cunoscut faptul că în jurul ei s-au dat luptele dintre panduri şi turci în anul 1821.

Doi ani mai târziu, în 1937, partidul “Totul pentru ţară” a obţinut la alegeri cele mai multe voturi exact în regiunea Drăgăşani.

Câteva luni mai târziu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române avea să interzică munca legionarilor la repararea sau construirea de biserici. În plus, Guvernul Tătărescu a emis un decret – lege prin care se interzicea taberele de muncă ale legionarilor.

Voluntariatul se făcea doar cu consimţământul administraţiilor episcopale şi implicit al avizului Ministerului Cultelor de la acea vreme. Interdicţia a durat un an, iar patriarhul Miron Cristea a fost făcut răspunzător pentru „acţiuni anti-legionare.

Catedrala din Drăgăşani nu este singura biserică refăcută de legionari. La fel au procedat cu Mănăstirea Izbuc – Ponoarele din judeţul Bihor, Buga din Lăpuşna, Aciliu din Sibiu, Baciu din Braşov, Mamu şi Arnota din Vâlcea.

În Vâlcea, popularitatea acţiunilor legionare crescuse atât de mult încât chiar într-un ziar liberal al vremii apărea un articol sub titlul „Cărămizile de la Drăgăşani”, în care era elogiată munca celor implicaţi: „Sub comanda hotărâtă şi perseverentă a tinerilor – preot G. Necşulescu şi avocat Victor Bărbulescu, o armată întreagă de tineri, de copii şi de flăcăi, muncesc de luni de zile, în pielea goală şi în arşiţa soarelui de vară, pentru ca să fabrice cărămidă şi să înalţe astfel Catedrala oraşului Drăgăşani rămasă de atâta vreme în stare de proiect uitat şi părăsit de către drept credincioşii creştini şi români de acolo… Tineretul care credea odinioară că rezolvă totul prin violenţă şi distrugere, prin persecuţie şi prigoană, prin exclusivism şi toleranţă, s-a putut convinge că mult mai utilă, mai atrăgătoare şi mai eficace este lupta şi munca pozitivă şi extrem de utilă intereselor generale.”

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu

Mater Dolorosa

 

Eşti Dumnezeu, Isuse, şi mântuieşti o lume
Prin moartea-ţi născătoare de noile idei;
Dar mamă e Măria… ce-i pasă unei mume
De lume şi nelume, când piere fiul ei?

 

Tu mori, Cel-făr’de moarte, căci alte cruci Te cheamă
În alte lumi d-a rândul pe buni a-i mângâia.
Eşti Dumnezeu, Isuse, Măria însă-i mamă:
Piroane, ea le simte; oţet, îl soarbe ea!

 

Ş-aleargă rătăcită, turnând Fecioara sfântă
Mărgăritari de lacrimi pe calea lui Isus;
Şi plânsul nu-i mai seacă, ci-ţi pare că s-avântă,
S-avântă-naripată spre sferele de sus.

 

Ţăranul povesteşte — a lui e poezia! —
Că din acele lacrimi albina s-a născut:
Amar i-e acul; mierea-i e dulce ca Măria;
Şi tot prin flori colindă cătând pe cel perdut…

 

Folclor

 

Colo sus în vremea ceia

 

Colo sus în vremea ceia [bis]
În frumoasa Galileea,
O fecioară vieţuia
Ce Maria se numea.

 

Nazaret era oraşul
Unde ea-şi avea sălaşul.
Într-o zi Maria sta
Singură şi se ruga

 

Îngerul Gavril intrase
La Sfânta fecioara-n casă
Şi din zbor cum se opriră
“Bucură-te” îi grăiră.

 

Şi deodată ce văzură:
Casa toată-i se umplură
De-o lumină lucitoare
Ca lumina de la soare

 

 

Mariana Gurza

 

October 17, 2013

At anniversary hour
(Dedicated to Gabriela Victoria Mnerie)

 

At mystery hour

Lingering I think

To my godchild

Today celebrating…

 

Years smoothly flow
Loaded by  buds …
But you diligently
Fulfill your dreams …

 

Love triumphs
Where your steps direct you
For him, the same nymph
As times of yore …

 

God, shyly please
Multiply his LOVE
To have emolument
By feeling your stroking.

 

God, shyly please
Multiply his LOVE
To have emolument
By feeling your stroking.

 

And Mother Most Pure
Be always her  covering!
As a mother, devoted wife,
Guided by the Holy Spirit.
Blessed wishes

At  anniversary hour…
Stray thoughts as a present;
Happy Birthday, Shining days!

 

 

Kim Sowol

 

Azalee

 

Când neplăcându-ți felul meu te-ai duce

Fără o vorbă,  m-aș resemna și eu

Cu drag la îndreptățita-ți plecare.

 

Voi smulge un braț de azalee Yaksan,

la Yong-Byun, le voi aduce

Să le presar pe drumul tău de ducă.

 

Pas după pas în calea ta

Pășește blând și gingaș

pe risipitele flori.

 

Când neplăcându-ți felul meu te-ai duce,

Nicicând vre-o lacrimă nu-mi pice

Nici întru palida-mi moarte.

 

 

Si Mohand

 

Wallah

 

O să compun un poem

Doamne te rog să fie frumos

Peste tot să ajungă.

 

Continue reading „În româneşte de George ANCA”

Marin BEȘCUCĂ: Până și mormântul m-ar vrea poezie

PÂNĂ ȘI MORMÂNTUL M-AR VREA POEZIE

                                     (se dedică Profesorului care va să mă știe !)

 

… i-atâta rouă lângă pleoapă,
e iarba încă verde,
printre frunze ruginite şi ciorchini,
se vede cerul – are trup de femeie !
cu toate astea,
i-atâta frig în noapte,
şi suspini:
cândva era atâta soare …
apoi,
dai fuga la poartă …
poştaşul !… râzând, îţi întinde
o carte poştală,
fără timbru !
vrea să-nşele statul, andrisantul,
dar poştaşul nu te lasă:
natură suntem toţi !… dă tu
şi timbru şi bacşiş !
şi dai,
natură suntem toţi,-hoţi !…
câini decupaţi din hârtie,
latră !
la soare, până ce odiseea
prinde conturul luminii …
vine furtuna – îţi zici,
şi chiar vine !
trăznete se înfigeau în statui,
cruci în dreapta, cruci în stânga
pieptului ce te strânge în chingi,
diagonala veşniciei e despuiată !
încerci sub un surâs de oţel …
câteodată îmi închipui că sunt mort,
te auzi – şi te codeşti să te recunoşti,
apoi am învăţat să cerem mereu,
pare să te îngâne ruginitele frunze,
şi le priveşti cu ochi lascivi
şi osteniţi prematur …
chiar se aude din nu ştiu unde un ecou,
e zgomotul pleoapelor,
e glasul unui ochi !
şi deodată m-aşez lângă clipă,
apoi totul capătă aspect cavernos,
asculţi oarece smintit şi mai ai
puterea să vezi cum ruinele
se înalţă ca un moft care zice:
obrazul orizontului îmi pare sfâşiat !
să-ţi pară !… ce, nu vezi,
candele aprinse în văzul lumii,
ce mai vrei ?!
nimic !…
mă scoboram visării prin fereastră …
dar şi tu te scobori,
prin cuiburi părăsite de rândunici,
prin negură ştiu să merg !… zici,
şi de-ai s-auzi cum liniştea se frânge,
ai să observi – de imediat 60 ! – ani îmbibaţi cu acid,
apoi îţi aminteşti că ai putea să te priveşti în calendar …
ce faci ?… te-ntrebi,
tai spaţiul în infinitezimal !… îţi răspunzi,
convins că apoi va fi ceva cu trestia gânditoare,
prea miroase a cenuşă în pancreas !
de-aia şi vezi stele cu colţurile-nfipte
în tăcere,
şi te simţi purtat cu gândul la o unică moarte …
veniţi-veniţi … veniţi efemeridelor,
nu mai contează durerea …!
un vânt – cam băgăcios ! – şi-ar vrea
mă contrazică,
aş !… i-aş zice,
dar ştiu că nu eu sunt tânărul acela,
(dar dac-am fost !?)
iar într-o lume amorfă şi imbecilă
n-ai avea practic voie să nu observi
cum lumina orbecăie printre fotoni,
n-ai avea voie …
şi dacă veni vorba,
totul e chemare,
dar lacrima mi-e moartă ! deşi,
ochiul se plânge: atâtea umbre
mi se scoboară de descântec …!
tu taci,
la gândul că dinspre un prieten
este prea multă tăcere …
o muscă se izbeşte cu putere în geam,
ba nu, e un bondar … deodată,
tot universul s-a devenit abstract,
şi tac o tăcere de moarte,
şi inima e toată e ta !
şi eu scânteie doar să fiu,
şi numai azi !…
de după lobul urechii drepte
umbre faraonice împart ghirlande,
de te şi miri: pentru cine ?!
pentru un amărât colţ de libertate !
tot tu îţi răspunzi, fanfaronadă !
și numai după aceea sfiala se picura
din streşini, murmurând:
e semn că Dumnezeu ne dă lumină !
ori eu, cum să v-o spun,
trecutul din piatră m-ar plânge,
şi s-ar aşterne o maree de timp
şi uitare … ei şi ?!
da-da !… să ştie cerul stelelor
să dea porunca, na !… ori,
de-ai uitat deja,
până şi mormântul m-ar vrea poezie,
şi încă din răsărit până-n amurg !
poate timpul să-şi trimită între noi fiorii,
un Valjean al timpurilor mele
îmi aduce scris şi că amărăciunea
nu-i o stea, dar şi că lângă senin
e o umbră … scris, ai auzit, scris !
bine-bine, admit,
legenda noastră e în groapă,
şi e firesc !
din moment ce străzile put de atâtea autorităţi …
autorităţi !
acest fapt existenţial, atât de banal …
te înfoi în pene,
dar nu erai tu, era o oglindă !
pe ea,
urme din sângele poetului …!

––––––––––

Marin BEȘCUCĂ
Dumbrava Roșie

18 mai 2018

 

Dan-Obogeanu Gheorghe: De m-aş face

De m-aş face

 

De m-aș face dor în lume aş cânta cu norii-n ploaie
Şi pe bolta frământată de furtuna din senin,
Aş dansa în vals de lună peste serile de chin…
Curcubeu m-aş face ţie, cu lumina în şuvoaie.

 

De m-aş face tei în munte aş petrece ziua calmă
Şi-n poiana înflorită umbra-mi las în şezătoare,
Te-aş îmbrăţişa cu ramul, să-ţi prind trupul ce te doare…
Chipul îngeresc de fată să ţi-l mai cuprind în palmă.

 

De m-aş face vânt de vară peste lutul ars de soare
Şi-n cărarea ta uscată aş zbura ca un zefir,
Te-aş mai răsfăţa pe pleoape c-un sărut de trandafir…
Focul inimii rănite vrea placuta-mbrăţişare!

 

De m-aş face lutierul cu doinirile măiastre
Şi pe portative mute aş lăsa tot graiul lumii,
Mi-ai cânta în leagan dorul, cântul cu iubiri al mumii…
Simfonii pentru iubire umple zările albastre.

……………………………………………………………..

De m-aş face toate astea ţi-aş rămâne numai ţie,
Tu mă caută în şoaptă….te sărut în poezie!

––––––––

Dan-Gheorghe OBOGEANU

18 mai, 2018

Lia RUSE: 13 mai

13 MAI

 

Munte cețos… Clipa mov, umbre, desenând !

Noi pe munte, în sat crepuscul argintiu,

Motorul sforăia și am ajuns târziu,

Sala alb-roz, pași grăbiti, bolta atârna…

În orașul tăcut, vremea altei veniri,

Trecătoare și ea ca și clipa, -un fum-

Împlinind înc-un an…Cu mașina la drum,

Am plecat, pe o ploaie cu dâre subțiri…

Un alt gând împlinit, alintări ca de crin

Înfrunzind armonii pe iubirea din noi,

Într-o foame de vis, într-o sete de ploi

De viori și de dans și de timp trecut lin.

Amintind, iar, un dor ne-ntâmplat de frumos,

Timpul nostru trecut cu priviri de abis

Într-o viața de om ne-am iubit ca-ntr-un vis,

Și-am sorbit sentimentul atât de sfios !?

Am intrat într-un dans, de priviri, ca-n oglinzi

Cu toți anii noștri regăsiți în trecut

În spațiul luxos dintr-un sat necunoscut

Cu lumina pictând, clipa noastră, sub grinzi…

Treisprezece Mai ne-a adus și, ..am venit

Cu placerea în noi, ca o primăvară,

Într-un restaurant cu vedere clară

Peste poza anilor ce i-am împlinit…

Au rămas amintiri ce vor trece de-acum,

Seara caldă și noi, seara tandră de Mai

Într-o sală, alb-roz, cu ferestre spre rai

Cu zefir, printre flori, cu-adieri de parfum…

————————–
Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

18 mai, 2018

Iuliana PALODA-POPESCU: Poesis

SUFLET CU ARIPI

 

Este primăvară,
Îngerii trec înspre crânguri
şi durerile pier în suflarea lor,
înflorindu-mi cireşii copilăriei!…

 

Ascuns în rochia cu păsări
Îngerul îndrăgostit mă îmbracă
în aripi lungi,
apoi se roteşte şi aprinde
candela iubirii,
oferindu-mi fructele dulci!…

 

Din buchetul alb de mireasă
păianjenul întinde pe câmpuri
mreaja lui de lumină,
pasărea-nchisă în umăru-mi stâng
mai tânjeşte spre Lună,

poate Îngerul Bun se îndură
suflet cu aripi înalte să-i pună!…

 

CUMINECĂRI

 

Urme pe cer, urme pe roua inimii
şi pe imensitatea albă se aştern
în timp ce eu m-aşez
în Cercul de Lumină
şi-aştept să-L întâlnesc pe Dumnezeu.

 

Târziu,
un suflet zburător începe să apară
Continue reading „Iuliana PALODA-POPESCU: Poesis”

Nina TĂRCHILĂ: Vreau un ţărm

Vreau un ţărm

 

vreau un ţărm pentru fântânile mele de dor,
un ţărm dezlipit de tăceri şi uitare
peste care cu tălpile goale să calc
printre gânduri muşcate de raze de soare.
vreau un ţărm cu nisipul neînchis în clepsidră
aburind de-nfloriri fără sens, fără nume,
să-nnoptez printre riduri de scoici care-mi cântă
dor de-o mare albastră fără seamăn pe lume,
să îmi pierd în argintul presărat de prin stele
trup de frunză şi suflet troienit de dorinţi,
despletită de clipe fără noimă pierdute,
c-o dogoare în suflet şi-o uitare în dinţi.
vreau un ţărm doar al meu ca o insulă mică
între ape prea tulburi şi secunde ce mor,
să foşnesc a lumină şi a linişte scursă
până-n fibra din urmă, până-n ultimul dor.

între timp, mai alerg cu glezne de piatră
către-un ţărm care nu stă pe loc niciodată…

––––––––––

Nina TĂRCHILĂ

17 mai, 2018

Anna-Nora ROTARU: Paradoxuri lirice

PĂDUREA MEA, PĂDURE…

Îmi fuge gândul la anii aceia, demult duși,
La vremi apuse, vremea visurilor bucuriei…
Când, prin desele păduri alergam ca spiriduși,
Cu dragi prieteni, ce din ei, mulți au fost duși,
De mult, sub cruci de lemn, sub umbra balariei,
Cu plânsul copilăriei…

Mi-e dor de viața fără griji, chiar sărăntoacă,
Prin păduri să alergăm, să simt iarăși că exist…
Cu copiii de prin uliți, să ne adunăm la joacă,
Pe drumuri colbuite, prin băltoacă, promoroacă,
Prin satul plin de viață, azi… părăsit și trist,
Sub cerul de-ametist…

Din pădurea de stejar, nimic viu n-a mai rămas,
Nicăieri n-auzi vreo doină sau un cânt de ciocârlie…
Prin țărâna coaptă-n bulgări, plugul ani nu a mai tras,
Parcă vieții îi sunase dangătul de-un ultim ceas…
Tot ce-odată ne-a fost dat, îngropat e-acum sub glie,
Sub a vremii vijelie…

Si, nimic nu văd în zare, mă-nfior, mă înspăimânt,
Casele-s dărăpănate, au ruginit belciuge-n uși…
Din satul vesel altădată… mormânt lângă mormânt,
Din doinele de pe coline… ultim ecou, al jalei cânt,
Cu toți plecați, de soartă îngenuncheați, supuși,
Sub biruința timpului, apuși…

Ah, pădurea mea, pădure și satule, odată-ntreg !
Doar clopotul mai dăngănește, de frânghia lui uitat…
Mai-l trage vântul cateodată, a pustiu să înțeleg…
Sub pașii mei dezamăgiți, încerc să mai culeg,
Vreo amintire poate și-n loc ascuns, necăutat,
Copilăria mea, ce Zmeul mi-a furat…

 

FLOARE DE CICOARE

Ce faci, floare de cicoare,
Când te bântuie furtuna,
Cum poţi să răzbaţi la soare,
Când te-nfrânge vântu-ntruna ?

Cum te-ndrepţi iar pe tulpină ?
Cum zâmbeşti din nou la lume ?
Cum te-ntorci iar spre lumină,
Când vrea vânt să te sugrume ?

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Paradoxuri lirice”