Emma POENARIU SERAFIN: Poeme

Ia mea

 

Din tine timpul curge mai încet
De vine-ncet și pleacă-n nicăieri
Pe pânză ta însemnuri de poet
Ce versul şi-l ascunde prin tăceri.

 

Altița ta e dor desprins din dor
Ciupagul gros din timpul veşniciei
Ai îmbrăcat viața mea şi-a lor
Iar alții snobi, se mai îmbracă-n ie

 

Eşti și a mea, din castenul de-acasă
Pe tine văd şi ochi ce nu mai plâng
Și zâmbetul pe fețe de mireasă
Și urma ce-a lăsat-o vre-un nătâng.

 

Ești portul meu , te port din când în gând
Și tot prin gânduri parcă-mi amintești
M-ai tot vegheat și m-ai văzut crescând
Ești cartea mea, ești cartea cu povesti.

 

Sânziene

 

Zeița noastră cursă din bolta prea albastră
Ascunsă-n noi , în floare şi-n clocotele vieții
În voalul dintre ceruri cobori pe scări ca-n glastră
Și mângâi bobi de rouă pe geana dimineții.

 

Din brațele suave cerşeşti prin foc de soare
Ştergi lacrima neplânsă din norul cel ivit
Din Sânziene-n vară ți-ai ciopârțit picioare
Și trupul zvelt din timpuri , din cobalt și granit.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poeme”

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Mi te-am închipuit izvorul dimineții

MI TE-AM ÎNCHIPUIT IZVORUL DIMINEȚII

                                                     Ciclul: Răspântii

 

 

… când primul gând ne-a dezlipit de vis
mi te-am închipuit izvorul Dimineții …
cristalinul se era la mama lui acasă
și mă-mbia să-ți strig,
și mă-mbia pe frunte buza peniței să-mi pun,
să-mi soarbă șoaptele de gânduri,
dar fruntea mă repezi :
– miteamiubescul, o dâră pentru Cale !
și m-am oprit,
instant,
sufletul se îngheța de-a fir-a-păr,
inima tăcea și ea cu gândul
c-atâta nou ne-a curge,
Sărutul, să ne-nțelegem, ne e cruce !
plecam să umplem carul cu boi de rouă,
roua ne știe, și ne-nțelege trăitul,
trăitul prinde spini din cursul clipei,
clipa ce ne curge, șterge urmele de praf,
și-atâta praf, Comoară Mărțișor …
iubirea mea !
în desagii timpului adastă-acini din vița
ce mustește-a noi,
te uită … te uită rodul ei !
prelinge sevă din iubit la fiecare crestătură,
și unde i-am tăiat un ram uscat, te uită :
duzini de muguri răsărind !
și dac-atâta sevă, cum praful mai reziste !?
și, uite,
azi laptele ne-a dat în foc … cafeaua !!
și cît caimac pierdut în buza focului …
dar se veni clipa,
pudrată-n lapte praf !
și ne purtă-n sărutul de Sărut !
la rându-i praf ?!
hai, Mărțișor !!
e-atâta cer, e-atât albastru, e-atâta soare,
și e atâta și atâta lume …
dar, Mărțișor,
e-atâta DUMNEZEU !!
izvor ți-i harul dinspre El, iar eu mi-am venit
să mi te sorb cristal, și clinchet aducător de viață,
mi te-am iubesc !
mi teamiubescul pleacă-n pulbere de amintiri
din care izvor nou din noi să preumblăm cuvântul,
și dacă cerul și-ar vrea întrebări, întreabă-se în sân,
eu sunt aci, și mă rămân !
mi te-am lipit de cerul meu, cer !
și-atâtea scânteieri ne-au dus povestea în Lumină,
uite cum zorii-mprăștie vocabule
rupte din spațiul dintre noi
și ne-nfloresc în corole de cuvânt,
tulpina Dimineții ne e plină,
iar tu-mi spuseseși să renunț la ea …
Marin !
dar uite, uite cum se adună metafore ciopor,
petale de-mprăștiat pe esplanada minții …
e-atâta rouă ce se era-n aștept, să dea mângâi !
eh, Mărțișor,
când primul gând m-a dezlipit de vis
mi te-am închipuit izvorul Dimineții …
te vină dar,
scânteie de har, gândul dezlipit de vis
ți-a fi amnar …

LUPTA MEA CU TABLOUL UNIVERSAL S-A-NTEȚIT

 

… eh, amurg, amurg,
cum mă poartă dorul printre
mărăcini și chiparoși să-mi știu
stăpâni sălbăticiile ascunse-n mine,
și apusul îmi știe aplecările nu din
întâmplări nevirgine, din nou izvorât
am deprins versul să-mi știe ritmul,
pasul meu s-a obișnuit în dublu,
pauzele de singur sunt insalubre,
metafora știe și mă poartă lecturii de pristol,
veniți voi, care mi-ați vrea afla tainicul
și poate că roata olarului ar simți un suspans,
chit că firul de trandafir mi-a lăsat,
e drept când și când, un suspin în respir,
și ceasurile amurgului se respiră chiar
pe muchiile urmelor din
ÎN AȘTEPTAREA CURCUBEULUI,
Continue reading „Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Mi te-am închipuit izvorul dimineții”

Dunia PĂLĂNGEANU: Donaris

DONARIS

 

În țara poeților e liniște-adâncă
torțele ard, talerul lunii pălește,
umbrele curg pe zidul cetății de stâncă,
cu vaiet de maluri Donaris izbește.

Poeme se nasc răscolind ceasul nopții,
corăbii se pierd în porturi albastre,
sirene subțiri bat la poarta Cetății:
-Donaris, Donaris,plouă cu astre!

——————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Din vol. ,,La Turnul cu Ceas”, Ed. Amurg Sentimental, București
                       In foto, poeta Dunia Pălăngeanu la Dunăre, 28 mai 2017

Irina Lucia MIHALCA: Poeme nocturne

La izvorul de lângă cruce

Acolo, pe un deal este o cruce lângă un izvor,
Acolo, caii obosesc şi omul îşi opreşte căruţa.
Se aşează, se odihneşte
şi priveşte întinderea vălurită, dealurile şi munţii…

Nu este singur!
În acea linişte se întâlneşte cu toţi cei plecaţi.
Acolo – un loc ales – omul îşi lasă gândurile.
– un semn al învierii, locul unde este cu Dumnezeu –
Un drum parcurs la graniţa dintre lumi.
Un drum care duce spre cursul râului din zare.

Acolo, pe un deal este o cruce lângă un izvor.
O cruce care urcă spre Cerul deschis.
Un cer străbătut mereu de nori…

Acolo omul se opreşte,
se aşează şi este pentru un timp, undeva.
Îşi priveşte dintr-un punct libertatea – un loc
al privirii, un loc al opririi – şi-i înţelege esenţa.
Un zbor, o plutire şi eliberarea – fixarea, desprinderea
şi intersecţia timpului “prezent” şi-a gândului “a fi”-
în “a fi prezent”… călător aici şi pe cer… atât de firesc!

Acolo, pe un deal este o cruce lângă un izvor…

 

La şopatlu di ningâ cruţi

 

Aclo, pi unâ dzeanâ easti nâ cruţi ningâ unu şopatu,

Aclo, calilji avursescu şi omlu îşi astâmâseaşti caroţa.

Si-şeadi, si-discurmi

şi mutreaşti tindearea undatâ, dzenurili ş-munţâli…

 

Nu easti  singuru!

Tu aţea ştamâ s-andâmuseaşti cu tuţ aţelj ţi furâ.

Aclo – unu locu aleptu – omlu îşi lasâ minduirili.

– unu semnu a anyearili, loclu iu easti cu Dumnidzâ –

Unâ cali câlcatâ la sinurlu dintrâ eţâ,

Unâ cali cari duţi câtrâ treaţiri a arâului ditu dzeanâ.

 

Aclo, pi un dealu easti nâ cruţi ningâ unu izvuru,

Unâ cruţi cari alini câtrâ Ţerlu dischjisu.

Unu ţeru strâbatut dipriunâ di nouri…

 

Aclo, omlu si-astâmâseaşti,

si-şheadi şi easti tu un chiro, iuva.

Îşi mutreşti di-tru punctu elefteriea – unu locu

a mutreari, unu locu a dânâseari – ş-îi acachiseaşţi noima.

Unu zboru, unâ mplâtire şi sâlâghiria – astâsirea, disfâţearea,

şi cruţicâljiuria chirolui “prezentu” ş-a minduiriljei “escu”

tu “escu prezentu”… câlâtoru aoa şi pi ţeru … ahâtu di firescu!

 

Aclo, pi unâ dzeanâ easti nâ cruţi ningâ unu şopatu…

 

O poveste, o stare, o emoţie, un vis…

 

O poveste poate continua

şi în alte locuri sau timpuri!

 

Un gând alb în delirul literelor ~

Oare unde duc urmele paşilor noştri pierduţi în ceaţă

în întinderile zăpezilor imaculate?

 

Ce departe dansul argintiu al fulgilor pe gene,

crâmpeie de poveşti din răsuflarea sufletelor plecate!

Ce departe îngerii ce-şi lasă amprenta aripilor,

ce departe florile de gheaţă desenate pe geamuri!

 

Sufletul este în căutarea perechii sale,

negăsindu-l pe pământ, în Cer printre îngeri îl caută,

Tac cuvintele între noi, tac şi plâng,

Vor mai vorbi vreodată?

 

Ei sunt în noi, ei cei plecaţi, ei cei prezenţi!

Sclipiri de lumină din caldul trecut licăresc,

Dacă eşti în gândul cuiva

ceva din tine s-a transferat acolo!

În perle rotunde se preschimbă toate picăturile,

în depărtate amintiri

crengile sălciilor plângătoare se leagănă,

 

Ca visul din vis, ca ochiul din lacrimă Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Poeme nocturne”

Monica Ilaș: Poesis

degete verzi

 

         P i r a m i d a   g â n d u l u i –

prin văzduhul sonor –

ne poartă, începând cu mâine,

sub ropotele calde ale  l u n i i,

 dincolo de sufletul de piatră

 a l   t e m p l u l u i …

 

Nu vom ști, din vreme,

daca zeii dinspre poluri

ne vor supune popoarele

d e   g â n d u r i,

ca pe niște  viori, peste care

moartea pașeste sub corzi

 d e s c â n t a t e

în răbdarea sunetelor

  c u   d e g e t e   v e r z i …

 

Vom afla că suntem țărmul

dinspre continentul înserării

și ne vom lăsa striviți de mirare,

până când zăpezile palmelor

  îi vor incendia văzduhul

   î n a l t e i    t ă c e r i   !

                                               

 

u n e o r i

 

 

 A  încărunțit   m i r a r e a

de pe umerii frunzelor

odată cu zâmbetul curcubeului

d i n   l a c u r i.

Curând  se vor scurge secolele

din clepsidre

și vom putea să culegem

țipetele verzi ale ierbii

îngrozite de văpaia cercurilor.

 

Nu ne vom mai împărți printre colțurile

norilor zornăitori

și masca neîncăpătoare a  v o c a l e i

nu ne va mai răsfira ca pe niște sulițe

înspre semnul de exclamare

 d e   l a    u r m ă…

 

Stropii de mirare căzuți peste noi

se vor ascunde pe sub tălpile calde

 a l e   p ă m â n t u l u i.

Atunci vom fi curați, precum

sufletul gerului și mai reci

decât  o c h i i   s t e l e l o r

care ne vor răstălmăci visele

și vom arde în bruma albastră

de la  p o a l e l e   i z v o a r e l o r…

 

s p i r a l a

 

Priveam prin ferestrele  v i o l e t e

a posibilei existențe

timpul mereu schimbat

unde lucrurile devorau cuvintele mele.

 

Zăpezile ardeau   d u r e r i l e   neînțelese.

 

Degetele atingeau gheața

de lângă conturul întrebării,

deopotrivă aer, deopotrivă lumină.

Îmi cădea privirea

peste strămoșul sunetului

devenind idol, ori fluture,

ori patima străveche

b â n t u i t ă   d e   z e i.

 

Nimic nu era   a p r o a p e   de mine,

iar amintirile pluteau înconjurate

de propriul lor blestem.

 

Întunericul se vedea departe

 – o spirala neîncăpătoare 

    pentru marginea cuvintelor diafane.

 

Se ridica din mijloc pe o bolta

n e ș t  i u t ă  și  n e v ă z u t ă –

tăcerea de mult părăsită.

 

Priveam prin ferestrele violete

 cum se mișcă

             s f e r i c    s p a ți u l …

——————————–

Monica Ilaș

Italia

28 mai,  2018

Anatol COVALI: Şi s-a făcut lumină

Şi s-a făcut lumină

 

Şi s-a făcut lumină. Ce dulce şi ce lină
mi-a cotropit deşertul şi noaptea-a destrămat!
Pe golgota mea plină de flori, ca o grădină,
din zori sufletu-mi strigă: Iubirea a-nviat.
Şi-aştept cu masa pusã, de rodul vieţii plinã,
sã ne-mbãtãm cu vinul ce-n noi s-a-nnobilat,
spãrgând de umbra morţii pahare de luminã.

 

Sã nu vii cu buchete de palide regrete.
O floare sãrutatã de dor va fi de-ajuns.
S-o porţi ca pe-o podoabã de preţ prinsã în plete
ca sã-nţeleg mesajul din ultimul rãspuns.
Va fi destulã vreme apoi ca pe-ndelete
sã desluşim ce umbre-n departe ne-au ascuns
în peşterã de foame şi în pustiu de sete.

 

Sã nu te mire focul ce în dorinţi va arde.
El a mocnit tot timpul şi-acum a izbucnit
în ardere deplinã şi-n zgomot de petarde.
Vei şti astfel cã-ntruna în tainã te-am iubit,
c-aceste sentimente ce par acuma hoarde
au aşteptat momentul acesta fericit
de-a se muta-n palatu-ţi din ale lor mansarde.

 

În regãsirea care va fi ca o minune
vom sta lângã-al iubirii împãrãtesc altar
ca îngerii speranţei cu fast sã ne cunune
şi sã ne miruiascã cu linişte şi har.
Şi-n noaptea nunţii noastre pe trupul tãu voi pune
al patimilor mele încã fierbinte jar
şi-ţi voi şopti iubirea ca pe o rugãciune.

––––––––––––

Anatol COVALI

București

27 mai, 2018

 

Camelia CRISTEA: Stihuri…

MOTTO:

          „Stihurile mele zugrăvesc durerea ori bucuria inimii mele, iar nu dureri ori bucurii străine. Eu până nu simt, nu pot scrie. Până nu mă mustră cugetul, nu pot să scriu stihuri de mustrare.” Sfântul Ioan Iacob de la Neamț Hozevitul

 

Duhul Adevărului

 

Duhul Adevărului a venit din cer
Ca eu păcătoasa, astăzi să nu pier
Pe un vârf de cruce îmi ridic privirea
Fă să înțeleg care-mi e menirea!

 

Pregătită cale de Cel Înviat
Mă lepăd de mine ca de un păcat,
Zorii mântuirii pe un colț de rai,
Inimă zdrobită, Doamne să îmi dai!

 

Ucenici în turmă, marea de măslini,
Cu iubire multă durerile-alini,
În genunchiul minții mă petrec mai sus,
Scapă-mă de rău Bunule Iisus!

 

Biserica-Ți toată este ca o vie,
Duhul Sfânt coboară iar în Liturghie
Sforile mă leagă să nu pot vedea
Dar mă las Părinte, doar în voia Ta!

 

Nu înțeleg Taina, dar simt fericirea,
Când un bob de rouă îmi scaldă privirea
Și în cerul clipei simt nemărginirea,
Doamne cât aș vrea să îmi schimb și firea…

 

Curcubeu – vitralii, uncenici și sfinți
Te-am vândut odată pe câțiva arginți
Mă căiesc armanic și îmi plâng păcatul,
Într-o rugăciune fă să văd Înaltul.

 

Pe un braț ții cerul, pe altul pământul,
Eu dau mărturie Tu ești Sfânt Cuvântul!
Am văzut Lumina cea adevărată
Slavă în biserici a fost revărsată!

 

Clipele…

 

Telefonul sună Mamă
Și anunță despărțirea,
Firul vieții se deșiră
Așa cum îi e menirea.

 

Clipa curge răvășită
Într-o lacrimă-sărată,
Eu te strig din suflet – MAMĂ!
Tu în ceruri ești plecată!

 

Continue reading „Camelia CRISTEA: Stihuri…”

Lavinia BUD: Am înălțat iubirea

AM  ÎNĂLȚAT IUBIREA

 

Mi-ai așternut văzduhul la picioare,
La tine să ajung peste al mării val,
Cu timpul am zburat pe lângă soare,
Chemarea să-ți aud pe liniștea din mal.

 

Ai așteptat cu zâmbetul în tihnă
Ca aripile de lumină care m-au adus
În brațele arzând de dor și neodihnă ,
Când marea – mbrățișa nisipul la apus.

 

Ce suflet cald m-a-nvăluit în noapte,
Ca un olar m-ai conturat în palme,
Din marea de suspine, cu miile de șoapte,
Am înălțat iubire pe valurile calme.

–––––––––––

Lavinia BUD

Timișoara

27 mai, 2018

Claudia BOTA: Picătură divină

Picătură divină

O picătură divină din capsula iubirii
Atinge miracolul vieții în inima plină
Lumina necuprinsă emană fascicole vii,
Universul cuvântului se zidește în taină.

 

Tăceri abisale ne conduc printre aștrii,
Abătuți trecem în labirintul ce desparte
Moartea presărată pe țarina ce ne-o împarte,
Iar îngerii cântă divina comedie a lumii.

 

Privești în noapte la luna cea nouă,
Și vezi în lumina cea vie cum plouă!
Pe flori în câmpie, în molecule cu apa cea vie
Înserate sunt frumuseți nepătate ca o bijuterie.

 

Iubirea te poartă cu sufletu-ți cald
Inima adună-n tine lumina cea lină,
Imensitatea e drumul unui herald
Ce anunță calea învingătorilor divină.

––––––––––

Claudia BOTA

27 mai, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Ploaie de Rusalii

Ploaie de Rusalii

 

Ploaie sfântă de Lumină
Scaldă iarba și Pământul,
Inimă din Rai, senină,
Mângâiată-i azi cu Duhul

 

Care plouă, plouă vrednic
Peste lut și pe morminte,
Din izvor de viață veșnic
Îmi culeg șir de cuvinte!

 

Ploaie sfântă de Mir tainic
Umple trupul meu avar,
Luminând precum un sfesnic
La intrarea din Altar

 

Și când plouă, plouă-n spumă
Cu psaltiri și nopti albastre,
Cântec lin din glas de mumă,
Într-un veac doiniri măiastre!

 

Ploaie sfântă de Iubire
Spală păcura băltită
Și c-un nor de nemurire
Lasă casa mea sfințită

 

Și când plouă, plouă-n zare
Dorul vieții de Hristos,
Frunza Nucului cel Mare
Are Duh de trai mănos !
……………………………..
Plouă Nucii de Rusalii
Cu Duh Sfânt în verzi vitralii!

––––––––––––––

Dan-Gheorghe OBOGEANU

27 mai, 2018