Vasile COMAN: Femeia de la țară

Femeia de la țară

Ne spunem toți, adesea, vrute şi nevrute
Şi parcă tot orfani trăim printre lumini,
Uităm de ele, de-amar de vremi ştiute,
Uităm femeia, cum plânge prin grădini.

Femeia de la țară sub arşiți pitulată,
Trudeşte pentru o pâine în liniştea pustie,
Nu-ți cere mult şi-i mândră, cum odată,
Erau fetele-n sat, chiar neştiind a scrie.

Femeia de la țară se-nchină la Hristos,
Sub perina de zestre îşi pune busuioc,
În libertate râde la tot ce e frumos
Cu inima-i vioară vibrează și la joc.

Nu-i e deloc uşor şi nu-s aşa naive…
Pe cât le vor bărbații să nu ştie a citi,
Atunci când au dorinți devin din sclave-dive
Dar nu vor face asta, mai bine ar muri!

Femeia de la țară e plină de mister
E o regină a dramei- voiesc a preciza,
Cu tălpile ei goale, pământ este…şi cer
E casă şi grădină…precum e voia sa!

31 mai 2018 Ploieşti

——————————–

Vasile COMAN

Nicolae Grigorescu (1838-1907), Tărancă torcând

Elena TUDOSA: Așa e viața

Stau de vorbă eu cu mine,
Pe muchia unei creste,
Când n-am zilele senine,
Și viața-i asa cum este.

Încercând să prind putere,
Și ca pasarea să zbor,
Mă desprind de-a mea tăcere,
De tristeți care mă dor,

Și mă lupt cu a mea forță,
Ca un mugur să -nfloresc,
Și arzând precum o torță,
Reîncep să mi-o trăiesc,

Și mă chinui s-o-nțeleg,
Purtând o continuă luptă,
Nu pot taina să – i dezleg,
Căci așa a fost ursita,

Mai cu soare, mai cu nori,
Și cu doruri care dor,
Cu furtuni ce ma doboară
Viata nu-i deloc ușoară.

Zilele pe rând se trec,
Se deapănă ca un ghem,
Viața asta mi-o petrec,
Gânditoare și mă tem,

Că -ntr-o zi se va sfârși,
Și-oi pleca în cerul sfânt,
Făr’măcar s-o pot trăi,
Fericită pe pământ.

——————————-

Elena TUDOSA

15 martie 2019

Cristian Gabriel VULPOIU: Zaraza

ZARAZA

Într-o eră de interbelice vâltori,
Când doar iubirea ne mai era speranță,
Tu, Zarază, ai fermecat pictori și scriitori
Și ai iubit cu o frivolă cutezanță.

Trupul tău, cântat de atâția menestrei,
Și visat în nopțile de foc de trubaduri
A găsit ale iubirii prea ascunse chei,
Tu ai fost raiul printre atâtea iaduri.

Ai câștigat războiul cu moartea prin plăceri,
Și sângele l-ai transformat în primăvară
De altfel, multe redute tu vei cuceri
Transformându-te în luceafărul de seară.

O, tu, Zarază, o eroină-ntre femei,
Jos pălăria-n fața ta, dorit-o,
Ne-ai învățat care este al vieții temei
Că-n viață este bine să fii și incognito.

Din trupu-ți spăimântat dar totuși suav și cald,
Pe bărbați tu i-ai lăsat de și-au făcut velință
Buzele-ți dulci, sclipirile de smarald
Cu bine ți-au dus la sfârșit sacra sentință.

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

15 martie 2019

Ioana CONDURARU: Măiastra

Măiastra

O măiastră astă seara,
Mi-a cântat povestea ei
Pe acorduri de vioară
Îmbrăcată-nflori de tei,

Susura în vorba lină,
Blând izvorul călător
Iar cu șoapta sa divină,
Balsam inimii cu dor.

Ascultam visând tot versul
Ce-l rostea in rugăciune,
Ma trezeam cu Eminescu
Revenind dintr-o minune.

Dar Măiastra cu iubire,
Lăsa muza să mai pună,
Peste-a timpului trăire,
Cu petala dulce, fină.

M-a-mbătat cu darul sfânt
Scris cu pana argintie,
Nu era chemări de vânt,
Era dulce simfonie.

Îmi răsună încă-n suflet,
Glasul de Măiastră blândă
Ajungând ca un descântec,
Într-o inimă flamandă.

———————————-

Ioana CONDURARU

15 martie 2019

Pictură-Lucy Campbell

La mulți ani, poetei Ioana CONDURARU !

Revista Logos&Agape

Corneliu NEAGU: Drum spre eternitate

DRUM SPRE ETERNITATE

Ani mulți s-au adunat în urma mea,

încep să simt a timpului povară,

dar tot a mai rămas câte ceva

de adunat din clipele ce zboară.

Abia acum, privind înspre trecut,

găsesc minuni prin amintiri uitate,

o, Doamne, dacă-atunci aș fi știut

să le adun și să le gust pe toate!…

Mult prea grăbit prin viață, uneori,

mizând pe șansele ivite-n cale,

nepăsător treceam pe lângă flori

fără-a gusta mireasma din petale.

Nu mă opream sub falnicii copaci

ce străjuiau poienile sihastre,

cuprinși de vraja norilor gonaci

pe căi deschise-n bolțile albastre.

Și prea puțin, în râul de cleștar,

mi-am odihnit tăcerile rebele,

pentru-a primi neprețuitul dar

privind adânc minunile din stele.

Nici vraja focului, troznit în jar,

nu am știut s-o gust pe îndelete,

prea obosit la munca în zadar

dormeam adânc cu fața la perete.

Acum, prin umbra anilor trecuți,

mai regăsesc și stropi de neuitare,

în praf de aur magic prefăcuți

pe-altarul sfânt al noilor tipare.

Renasc la umbra unui vis frumos

mi-aduc în suflet clipele trădate,

le regândesc, pentru-a pleca pios

spre ce presimt a fi – Eternitate.

————————————

Corneliu NEAGU

14 martie 2019

Irina ALEXANDRESCU: Să-mi întorc ochii …

Mi-am întors ochii de la tine
Să nu te-ngrop adânc în ei
Căci din durerile-mi divine
Nu fac donaţii, nu dau chei.

De ce să te sărut cu chinul
Ce îmi posedă zilnic trupul ?
Mai bine du-te, adu vinul
Şi nu-mi mai fi cu niciun scrupul !

De ce s-anini de mâini durere
Când eu o port păgân din faceri?
Îmi place singular „cădere”
Şi singură mă mor in „zaceri” !

Nu te uita la curcubeul
Pe care-l mir în toată noaptea ,
Mi-e frica pururi semizeul
Şi iarna, căptuşeală – MOARTEA!

De ce să mă întrup în tine
Când „minele” îşi roade coasă,
Nu vreau muri şi tu cu mine
Hai ! fugi aiurea şi mă lasă !

Mă înţelegi acum, iubite ,
De ce zoresc printre maşini ?!
Eu port în inimă copite
Ce să-ţi mai fiu ?! Ce să-mi alini ?

——————————

Irina ALEXANDRESCU

14 martie 2019

Dan SPRINCENATU: Lacrimi amare

Lacrimi amare

În suflet adânc tu mi-ai pătruns
te port în gând în fiecare clipă
bătut de soartă, mistuit de dor.
eşti visul meu din fiecare noapte
când paşii -mi rătăcesc pe culmile astrale
printre albastre flori, sub pulbere de stele.

Veşmântul de nuntă al sufletului meu
în lipsa ta e cenuşiu şi incomod iubito,
lacăte ai pus pe poarta inimii;
templu iubirii e de mult închis.

Momentele de dragoste fierbinte
intens trăite într-un ploios sfârşit de vară
e tot ce-a mai rămas pe ecranul minţii
dintr-o iubire care a fost ca-n vis,
timpul nepăsător se scurge, trece peste noi
trecutul a fost magic, prezentul e anost.

Grăbiţi paşii mă poartă pe alei
stropite cu lacrimi amare de dor.

––––––––––

Dan SPRINCENATU

Elena TUDOSA: Mă lași iubite?

Mă lași iubite?

Mă lași să vin în visul tău astă seară,
Să împletim în doi un frumos vis,
Să-mi fii creanga pe care-n primăvară,
Să Infloresc ca floarea de cais?

Mă lași ca să te țin în brațe strâns,
Să-ți simt respirul cu care mă îmbeți,
Nu vreau s-adorm fără frumosul vis,
De-a-mi fi motivul mele-i vieți.

Mă lași iubire ca de-a pururi,
Să-ți fiu și să-mi fii sprijin și dorința,
Să ne renaștem, să urcam la ceruri,
Uniți în dragoste și în credință?

Mă lași iubire, spune-mi că mă lași…
Să fii copacul meu pe care să -nfloresc,
Să simt în corp zbor lin de fluturași,
Când tu ma stângi în brate spunându-mi:
TE IUBESC!

Hai spune-mi că mă lași, din nou e primăvară,
E împotriva firii să vreau ca să te am?
Suntem atât de singuri în aceasta seară,
Vreau să -nfloresc iubite ca floarea pe-al tău ram,
Iubirea mi-e izvor de dor și de alean.

——————————-

Elena TUDOSA

14 martie 2019

Mia UNGUREANU: Mi-e dor de tine!

Mi-e dor de tine!

Într -o seară pe răcoare ,
Parfumată cu sulfine.
Mi-a ieșit în cale Luna ,
M-a’ntrebat dacă mi-e bine.

Călătoare și razleață
Raza lunii colo-n ape,
Se privește, se răsfață
Parcă -ar vrea să se adape.

Încât, chiar în clipa – aceea,
Ea nu și-a uitat ideea,
Mi-am dorit s-o’ntreb de tine,
Doar așa mi-era mai bine.

Și -atunci raza cea senină,
Cumpănind în taină dorul,
Mi-a atins inima plină ,
Și -a gonit din ea fiorul.

Cuibărindu -se în palmă,
Raza mi-a șoptit în noapte.
Că ești fericit
Și calmă ,am simțit că ești aproape.

Pe poteca din grădină,
Piettruită cu mult dor,
Răsădit-am pentru tine,
Flori suave de amor.

Frumusețea se îmbină ,
Cu -a sa vrajă în amurg.
Rogu -mă, mă rog într-una,
Pan’ la tine să ajung.

——————————-

Mia UNGUREANU

Irina ALEXANDRESCU: Rugă

Rugă

vin plângândă şi supusă la acestă spovedire , în genunchi mă-ntorc în veacuri de a ta grea umilire şi nu-ncape-n mine dorul de un zid fără de patimi, dor ciudat de umbre- vise şi de azi-ul mâine, cade-mi! nu mă frânge „apoltronic” pe o platoşă de vânt, ia-mi fiinţa din cădere şi vocala din cuvânt , nu mă duce pe coansoana plânsului blestem de tine, m-ai orfelinat iubite, tu de eu şi eu de tine! du-mă iar pe coama lunii şi mă frânge cognitivă, pe o urmă fără sare, plănsă şi meditativă , pe a pragului fereastră saltă-mi zborul fără aripi, dă-mi un înger fără pene şi- o busolă fără patimi, dă-i lui Picasso penelul să mă facă imperfectă, ia-mi un ochi şi du-l în mână , smulge-mi gena mea defectă, hai, dansează-mă pe plaja unde am mâncat rapane, fă-mi o curte cu pampoane şi o alta fără toane , scrie-mi o poveste veche şi mi-o udă dimineaţa, ia-i sorbirea de pe lacrimi şi ridurilor mele, faţa…lasă-mă să fiu copila cu baloane transparente, dă-mi botine cu baretă şi o rochie de nalbă…pe a apelor cădere…colăcei, lumina, dalba!

——————————

Irina ALEXANDRESCU

13 martie 2019