Stau de vorbă eu cu mine,
Pe muchia unei creste,
Când n-am zilele senine,
Și viața-i asa cum este.
Încercând să prind putere,
Și ca pasarea să zbor,
Mă desprind de-a mea tăcere,
De tristeți care mă dor,
Și mă lupt cu a mea forță,
Ca un mugur să -nfloresc,
Și arzând precum o torță,
Reîncep să mi-o trăiesc,
Și mă chinui s-o-nțeleg,
Purtând o continuă luptă,
Nu pot taina să – i dezleg,
Căci așa a fost ursita,
Mai cu soare, mai cu nori,
Și cu doruri care dor,
Cu furtuni ce ma doboară
Viata nu-i deloc ușoară.
Zilele pe rând se trec,
Se deapănă ca un ghem,
Viața asta mi-o petrec,
Gânditoare și mă tem,
Că -ntr-o zi se va sfârși,
Și-oi pleca în cerul sfânt,
Făr’măcar s-o pot trăi,
Fericită pe pământ.
——————————-
Elena TUDOSA
15 martie 2019