TIMP DE FLUTURE

 

Multe drumuri mi-au

cunoscut fragedul pas.

De fiecare dat cu alți

muguri și frunze,

copaci și păduri-

avalanșe de pietre

necesare uitării de sine.

Apele pământului țâșneau

în somn, și răsturnarea

devenea scaldă de început

și de ridicare înceată

pe miile de fire căzute

electric din cer.

Bal al florile dansate de

fluturi,ca idei fugare,

și ochiul privește dincolo

de ei,spre omizile vii

ce devorează alte cadavre.

 

 

ÎNGERI ȘI CERCURI

 

Vezi cercuri împingând copiii spre

naștere,și noi,cu umbrele noastre,

duși de la moarte cu

mâinile  lipite de geam,

privim tunelul luminii și al întunericului

cu ape și lilieci.

 

Cercurile ne rotesc,precum

piloții în plin antrenament

de amețeala mișcării,

unde piatră și lemn îmbracă

sufletele ce se rostogolesc

spre cercuri de inele și

cercuri de butoaie.

 

Dansatoarea e centrul inelelor

rotite din zbaterea ei,de animal ce se apără,

și nu încetează decît atunci când

cineva cu cercul stinge cercul

respirației de început.

 

 

URMĂ UMPLUTĂ DE PLOAIE

 

Ai adunat,și te priveam,

toate vreascurile pierdute în anii

trecuți,călușari printre troiene

și zbucium colorat.

 

Ai înțeles,și ai pornit

să mături un drum

prăfuit cu frunze și lacrimi

amestecate cu apa din șanțuri.

 

N-ai înțeles că nimicul jelirii

nu în explozia nectarului se va topi,

ci urma lăsată de pași

va fi umplută de ploaie și lacrimi,

amestecate cu frunze,cu frunze.

 

 

BÂLCI

 

Călușei,tiribombe,păpuși trase de sforile

vieții,femei cu barbă și fără,tăvălite prin grâul  înflorit,

înghițitor de săbii pierdute în lupte cândva,

oglinzi,în care te vezi,te tot vezi,până ce

nu se mai zărește prin pâclă

decât muntele urcat odinioară de Sisif.

 

Butoaie cu bere,vinul dezlănțuit din antichitate,

mai înainte și după noi,

alții și alții,lume și lume,

Continue reading „Mihai PĂCURARU: Verde traversând amiaza (poeme)” →