DOAR TU, MĂRITĂ VARĂ
Priveghi făcut-am verii ce s-a dus
Murind frumos lăsându-i loc la toamnă,
Noi încă-i mulțumim și pe ascuns
În suflet chipul ei, l-om pune-n ramă.
Ne bucure ființa-n toate cele,
În iarna ce de-acuma nu-i departe,
Ne-abată gândul de la cele rele
De care-n zi de zi avea-vom parte.
De-o fi cu vânt, cu ploaie ori cu zloată,
De-o fi apoi cu brumă și cu ger,
Când ne-o-nmuia coldura de pe vatră
La tine ne-om gândi dintr-un ungher.
Te-om aștepta să vii în primăvară
Ca să ne-aduci căldura înapoi,
Să-mi picuri iar talent în călimară
Ca să te cânt de vineri, până joi.
*
Va trece cumva toamna, iarna asta
Și primăvara ceea așteptată,
Iar când revii ți-oi zice aspru, ,,Basta”!
Aici să-mi stai viața asta toată.
Mai lasă-mi ghiocei și viorele,
Mai lasă-mi codri-n frunze-ngalbenite,
Mai lasă-mi drumuri, case, sub troiene
Și-mi stai aici, pân’ lumea-i pe sfârșite.
* *
Împovărați de toamne și de ani,
Îmbogățiți cu-atâtea amintiri,
Însărăciți de multe și de bani,
Doar tu ne dai puține fericiri.
Tot numărăm nu toamne să ne treacă,
Ci iernile ce par fără sfârșit,
Mai ține și cu noi, de vrei, oleacă,
C-așa cum e acum, ni-i s-a acrit.
SEARĂ ÎNVRĂJITĂ
Ce să-ți dau să vii diseară la portița care-o știi
Pe cărarea înstelată ce-ți cunoaște al tău pas?
Sărutări fără de număr? jurăminte fără glas
Ca-n visări înfiorate fericită iar să-mi fii?
Haide numai și încearcă de m-oi ține de cuvânt
Și-ți va fi ca altădată clipa vieții îndulcită,
De vei fi ca nimeni alta sub luceferi învrăjită
Și-al tău suflet fi-va iară, frunză legănată-n vânt.
Ocroti-ne-o vălul nopții de a lumii ochi haini,
Iară stelele și luna privegea-vor taina noastră,
Din neantul fără margini, coborâ-va-ncet o astră,
Să ne urce în celestul, nesfârșitelor lumini.
Cât vom sta acolo nimeni lipsa noastră n-o să știe,
Fi-vom răsfățații sorții și-ai clipitei de divin,
În a brațelor plăcere, cum mai fost-am încă știm,
Că nimic din ce-i pe lume, n-o să țină o vecie.
*
Haide dar, când seara cade peste lumea obosită
Să fim iarăși neștiuții îndulcindu-se-n plăcere,
Într-o strânsă-mbrățișare, cu-n sărut de dulce miere,
Să ne facem seara asta, cum noi vrut-am, fericită.
Și-apoi ce-o mai fie după, lasă lumii grija asta
Să își bată capul dânsa cum o vrea și cum o ști,
Noi, cu-a noastre ce-s dorite de din greu ne-om îndulci,
Iar de vii un semn fă dară, luminează-ți iar fereasta.
——————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Octombrie 2019