TIMP DE FLUTURE
Multe drumuri mi-au
cunoscut fragedul pas.
De fiecare dat cu alți
muguri și frunze,
copaci și păduri-
avalanșe de pietre
necesare uitării de sine.
Apele pământului țâșneau
în somn, și răsturnarea
devenea scaldă de început
și de ridicare înceată
pe miile de fire căzute
electric din cer.
Bal al florile dansate de
fluturi,ca idei fugare,
și ochiul privește dincolo
de ei,spre omizile vii
ce devorează alte cadavre.
ÎNGERI ȘI CERCURI
Vezi cercuri împingând copiii spre
naștere,și noi,cu umbrele noastre,
duși de la moarte cu
mâinile lipite de geam,
privim tunelul luminii și al întunericului
cu ape și lilieci.
Cercurile ne rotesc,precum
piloții în plin antrenament
de amețeala mișcării,
unde piatră și lemn îmbracă
sufletele ce se rostogolesc
spre cercuri de inele și
cercuri de butoaie.
Dansatoarea e centrul inelelor
rotite din zbaterea ei,de animal ce se apără,
și nu încetează decît atunci când
cineva cu cercul stinge cercul
respirației de început.
URMĂ UMPLUTĂ DE PLOAIE
Ai adunat,și te priveam,
toate vreascurile pierdute în anii
trecuți,călușari printre troiene
și zbucium colorat.
Ai înțeles,și ai pornit
să mături un drum
prăfuit cu frunze și lacrimi
amestecate cu apa din șanțuri.
N-ai înțeles că nimicul jelirii
nu în explozia nectarului se va topi,
ci urma lăsată de pași
va fi umplută de ploaie și lacrimi,
amestecate cu frunze,cu frunze.
BÂLCI
Călușei,tiribombe,păpuși trase de sforile
vieții,femei cu barbă și fără,tăvălite prin grâul înflorit,
înghițitor de săbii pierdute în lupte cândva,
oglinzi,în care te vezi,te tot vezi,până ce
nu se mai zărește prin pâclă
decât muntele urcat odinioară de Sisif.
Butoaie cu bere,vinul dezlănțuit din antichitate,
mai înainte și după noi,
alții și alții,lume și lume,
un copil, pasăre cu mii de ochi,privind
ca un avion din înălțime,doar el zărește dirijorul și
tace zâmbind,trece prin bâlci,ajunge la altul,
ce are un câmp cu tancuri, rachete și oameni
multiplicând alți oameni,și nu mai știe
unde e un loc pentru el și pentru bâlciul ce va urma.
CERȘETORUL ORB
Atâta toamnă-am strâns în mine,
că pot să ofer de azi coșuri cu frunze
și anii-copii naufragiaților din mine.
Voi aduna apoi alte anotimpuri,
și generos le voi oferi cadou
celor ce coboară scara în prăpăstii.
Voi privi cum dungile apelor îmi trec
peste trup cămașă,iar la capăt cineva îmi
oferă mirat de supraviețuire
un mare semn de întrebare.
Dincolo de toți și de aduceri lumini și întuneric,
voi oferi uneori un an prins întru-n bold,
din aripa deschisă,cerșetorului orb.
OCHI DE DIAMANT ÎN CENUȘĂ
De fiecare dată,dimineață,
ridici câte-un strat ce se
așază cuminte la loc spre seară.
Renunți după ce lăstarul
are fructe otrăvite pentru tine,
dulci pentru stup.
Condamnarea de-a fi
uitat e scursă ca uleiul prelins pe sticlă,
și picături neștiute ajung în vis
și ard,și ard toate straturile,
iar din cenușă un ochi de diamant
țipă în mii de nuanțe.
ZIDUL DIN ÎNTUNERICUL VERDE
Ce miez cu iod din întunericul verde,
Nedespletit de aripile ploii,doar vântul
uneori,ca furia celui ajuns la țărm,
îi înceracă rezistența de vals nebun.
Spre mine vin,în memento,
dezertarea din plin e nuanța
pe-un portativ aerodrom de note.
M-ai îmbiat de prunc,lapte scurs
pe obraji,și-n rădăcini,fructe visând.
Spre zid ne strîngem, și descifrăm
târziu bucățile de hârtie
îngropate-ntre pietre,
scrise de cine,de ce,pentru cine,suflet-al meu.
————————-
Mihai PĂCURARU
București,
29 octombrie 2019