FRUSTRARE
o sfoară s-a rupt și
un cântec a plecat
cerul e plin de tămâie
ce picură peste
frustrarea ca o umbră
anotimpurile
tot o umbră sunt
vinul se risipește
cafeaua e amară și
cartea vieții
n-o citește nimeni
viața
este foc peste sentimente
cine te-a rănit
din inimă l-ai rupt
cine te-a ajutat
îți va fi iubire
trag clopote de vânt
suspinând necuvinte…
parcă ar începe
sunetul poeziei…
—————————–
Flori GOMBOȘ
11 noiembrie 2019
Din moarte aș vrea
Să gust
Puțin câte puțin, că-i inimă
De piatră
Și apoi am să mă îmbăt
Cu vin,
Din cupa neagră, unsă
De venin!
Somn lin înconjurat de
Limpezi ape,
Pat cald din ruginite
Frunze,
Un vânt ușor mă mângâie
Pe coapse,
Stele luminându-mi chipul
Blând
Și luna să reversă argintiu
Pe rază,
Viață nouă într-un alt
Destin!
Și-am să revin, zburând
Cu roze aripi colorate,
Dansând un vals sublim
Simțind dulce iubire,
Îmbrățișări plăcute, albe,
Ușor plutind pe melodie
Lumină împrăștiind!
***
Pași în cimitirul frunzelor
moarte,
Plopii îmi plâng dureros
și uscat,
Sufletul curge, împrăștiind
sânge din oase,
Cenușii cruci, răstignite
pe asfalt!
Din nord, zgârie rece
un vânt,
Jelește pădurea și urlă a
pustiu,
Corbi pe cer, căutând căldura
de ieri,
Îmi amintește de sufletul
trist!
Aș vrea să migrez odată
cu tine,
Iubire pe aripi, colorate-n
albul murdar,
Plutind spre zări în alte zări,
infinitul,
Cântând eterna odă a iubirii,
suav!
—————————
Daniela ENE
Chiar de uneori mai pici…
Timpul cu-ale lui fasoane, m-a împiedicat în mers
Cu speranțele-n spinare, eu m-am tupilat în vers…
Am primit cu bucurie, fiecare încercare
Și-am îmbrățișat tot cerul, ca pe-o binecuvântare.
Dincolo de geamul meu, de-acolo începe viața;
Trandafirii matinali, spunând: bună dimineața!
Le zâmbesc și îi alint, cu răbdare și blândețe;
Și îi las în brațe calde, soarelui să îi răsfețe.
Gândul își face bagajul, pleacă în călătorie
Și în tren, un alt travaliu, se mai naște-o poezie…
Este tandră și cuminte, ţi se cuibărește-n piept
Te alintă și te-ndeamnă, să devii mai înțelept.
Fiecare nouă zi, este-o nouă provocare
Ce te ține strâns de mână și te-nvaţă o mutare…
Șahul este tabla vieții, unde cazi, te mai ridici,
Bine-ar fi să nu renunți, chiar de uneori mai pici!
——————————–
Alina CRISTIAN
12 noiembrie 2019
…ce-aș mai face eu o baie de-aș fi Cer, măcar pe bolta habitatelor obscure de prin bălțile mioape!…
Firi firave, voci fragile și ieșiri în penitențe cu spelunci improvizate… deunăzi, rănile grave ale spiritului sacru decorau zidiri și grote mistice în tot pământul… tot atunci, voia venirii vietăților abstracte învia orice speranță îngropată în uitare și făcea cuvântul celui ce-l rostea la fel de bine lucrător în trupul doamnelor, precum amorul… și spălau gene picioare de profet în văi de aur, de nu-i cine să te creadă că femeile ușoare sunt atât de generoase și de bine întocmite!… în sfârșit, nici nu-i nevoie… am făgăduit răsplată vanităților smerite și voi face învoială cu ruinele spășite ale marilor imperii de năluci pe mai departe… Cerul a venit în zdrențe pe pământ, și-n vânt de pace, valurile de cerneală Îl spălau de întristare și-L ungeau cu untdelemnul făcător cărnii de bine doar pe mâini și pe picioare… ce-aș mai face eu o baie de-aș fi Cer, măcar pe bolta habitatelor obscure de prin bălțile mioape!… de-îndată, după ploaie, ies priviri împerecheate și răsar urme bizare de năluci să scoată apă din orbitele de piatră ale străzilor murdare sau să ia ce-aruncă Cerul, din prisosul înălțimii, prădătoarelor de noapte și femeilor ușoare din ghetou… ies mai rar de la o vreme, dar nu-i cine să mă cheme la scăldat în lunca străzii cu spelunci, ca odinioară… nu e bine cu ce-mi vine în memoria săracă și repet erori de dragul fugii nostalgiilor de-acasă și de-amorul pentru artă… pronia nopții cerească mi-a lăsat o amintire în șiragul de căsuțe cu opaiț și cu vedenii alungate de furtună… mi-am văzut spectrul în trupul unui cântec de chitară, spânzurat de crucea rece a răscrucilor celeste, șuierând șlagărul vieții fără griji din balta chioară a speluncilor inceste… umbra nu e oglindire, nici nu trece de tristețe cu frânturi de voci firave sau fragmente împietrite de trăiri nevertebrate… ce-aș mai face eu o baie de plăceri întunecate, chiar în văzul slut al lumii oacheșe și insistente!… roci celeste ici și colo, semiluni, unsori și lacrimi uriașe de reptilă… pace-n răzmerița lunii de noiembrie și umbra strâmbă siluind icoana spartă a văzduhului vorace…
——————–
Ioan POP
Noiembrie 2019
STATORNICIE
Mai neobișnuită ca oricând
muza m-a abordat astfel:
”Azi plec în concediu unde n-am fost niciodată”
Am rămas uluit întrebându-mă:
”În ce loc de pe pământ n-a putut ajunge până astăzi muza ?”
Știind parcă ce vreau să spun ,muza a continuat:
”Mă duc în satul tău natal-Asuaju de Sus,
unde ai crescut și ți-ai petrecut unele perioade din viață.
Doar am trecut o dată pe acolo și chiar îmi place,
După cum ai spus și tu că e frumos…!
Dacă în timp voi putea confirma acest lucru,
am să rămân acolo pentru totdeauna”
Am întrebat-o surprins:
”Unde sau la cine vei sta tu acolo?”
Muza m-a copleșit cu răspunsul:
”Păi,n-ai spus tu că ai o casă în satul acela…?”
”Bine,bine,am continuat eu,
dar casa este acolo,iar eu locuiesc aici…
Și după ce am scris 5 volume de versuri datorită ție,
acum mă lași baltă !
În final muza mi-a răspuns :
”Ba din contră, dacă voi sta în casa ta,
fie aceasta ori unde
și indiferent de situație
vei avea întotdeauna la cine veni
și pentru cine ieși în lume
———————–
VASILE DAN MARCHIȘ
13 noiembrie 2019
E iarnă…
Îţi mai aduci aminte-n iarnă?
Când fulgi de nea se preligeau
În colţul sufletelor noastre
Ce enigmatic îngheţau!
M-ai dus tinându-mă de mână
Ca un copil pierdut în alb
Obrajii îşi certau roşeaţa
Şi fulgii mari îi biciuiau!
Mă încălzeai cu iarba noptii
Şi flăcări aruncau scântei
În valul iernii străbăteam tăcerea
Şi nimănui nu îi păsa de noi!
Îmi încălzeai cu răsuflarea gurii
Palmele îngheţate de ninsori
Şi vântul răscolea în inimi
Zăpezi si avalanşe de dureri!
Târziu cu teamă m-ai lăsat,
La poarta sufletelor triste,
Îngândurat si nins de alb
Treceai pierdut prin fulgii noptii!
———————————–
Miriam Nadia DĂBĂU
(Miriam Miriam)
Paris, Franța
Noiembrie 2019
Ulciorul cu suspine
Bate vântu-n mărăcine
eu privesc toamna cum vine
prin livada scuturată
culeasă de poama coaptă
prin grădina părăsită
și cu iarba ostenită
la fereastra cu perdea
unde-a murit o zorea
ce mă adumbrea în vară
în parfum de sălcioară
și de cimbrișor mărunt
mânat de-un fior de vânt.
Fir uscat de mărăcine,
te-nfipseși în piept la mine
și mă strângi cu brâul lat
când se-ntunecă în sat
și-ncep ploile să vie
și iubirea e sălcie
tremurând sub paie ude
unde neica se ascunde
cu mustața rece gheață
și cu brumele pe față.
Mărăcine ,mărăcine,
cum de te opriși la mine
și mi te-ai ascuns ,vezi bine,
în ulciorul cu suspine?
————————————————
Dunia PĂLĂNGEANU
Giurgiu
TEIUL SINGURATIC
Teiul meu nu mai bate în ferestre,
pare un singuratic tăcut
care stă gol pe stradă
nu este singurul,
mai sunt pisicile singuratice
care stau în jurul focului
făcut de oamenii străzii
cu hainele din anul care trece,
stau lacătele pe ghenele
din țarcuri
unde zac merele de import
prea sătule
aruncate.
Vânătorii scot șobolanii din tihna lor
sosiți pe mașini blindate,
parcă totul rabdă de foame și singurătate
afară sau în interiorul acestei lumi
pe lângă care trecem sătui…
Amestec de cărucioare și bastoane
la coada unde amintirile aduc bomboane,
florile așezate pe crucile uitate
și muzica din casele bogate
cu jocuri de lumini și iluzii flambate,
iar eu și teiul meu așteptăm
cu iertare
colindătorii de noapte.
—————————-
Nicolae NISTOR
11 noiembrie 2019
Mai rămâne un semn
S-au șters cuvintele de pe cruci,
eternitatea și-a intrat în drepturi,
uitarea la fel,
mai rămâne un semn
ce se mai încarcă cu timp
și cineva fie și necunoscut mai poate
aprinde o lumânare,
Lumea are prea multă treabă,
e forțată de existență,
nu-și mai vede capul
din angoase zilnice.
E prea multă incertitudine
într-o viață pusă la încercare,
nu ne lasă niciodată
cum am fost ieri.
—————————————-
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
12 noiembrie 2019
Toamna ultimei iubiri
Geana întunericului tremură a nelinişte
puținele flori rămase se confundă cu pietrele
în tihna nopții
printre lacrimi de sfinți se preling răcori
ce îmbrățișează pământul
acorduri arămii plutesc prin aer
completând feeria naturii
luminile stelelor par tușe de curcubeu
pe un petec de singurătate
tălpile timpului aleargă prin fiecare anotimp
păstrează adevăratele comori
tatuiază flashuri de gânduri
dându-le înțelesuri magice cu vibrații pastelate
ca într-un delir fantomatic
nostalgia nopții
se strecoară în umbra unui vis
anemica lumină absoarbe ecoul uitării
zorii işi dezgolesc chipul
sărutând o toamnă a ultimei iubiri.
Zvâcnesc rădăcinile vieţii
nu de frig
datorită tăcerilor ce se rostogolesc
acoperându-mă cu un univers
ascuns de privitori
tremură aşternutul zorilor
liniştea urzeşte o nouă mască
indică seninul
dincolo de singurătatea lumii
nerostitele cuvinte zac precum fluturii în palmă
mă însoţesc până la margini de apus
nemurirea se ramifică a primăvară
fiecare gând ţese un nou poem
lumea devine raiul pe pământ
aştrii răsar pentru veșnicie
luminează tumultul existenţei
aerul parfumat de gutuie coaptă
suspendă tăcerile şi făgăduielile nespuse
ofrandă sfântă a sufletului
ce arde cu speranţa
că “iarna va muri mereu”
stelele şi luna se vor stinge
unde se va termina pământul.
Ulciorul s-a umplut
E-atât de tristă toamna,
Acum, când e pe ducă,
Când a pierdut şi poama
Şi totul se usucă.
E frântă-n jur lumina
Şi-ntunecate-s toate,
În suflet plânge vina
De-a asana, se poate,
Puterea, care-i oarbă,
Nu are ochi să vadă,
Se scarpină în barbă
‘ntrecându-se ‘n bravadă.
Promit. A câta oară?
Ce au promis mereu,
Primi-vor doar ocară,
Nu cred în…Dumnezeu.
N-au nerv și nu au crez,
Vorbesc mult, fură ş-atât.
Au figuri de “huhurez”,
Strânsă-i funia la… gât.
De ea, nu vor mai scapa,
Se văd flăcări vii pe cer,
Cu pelin s-or adăpa
Şi, roua din lăvicer.
Astă linişte ne-anunţă
De schimbări, v-a fi furtună,
Că e murmur de grăunţă,
Sus, pe cer, norii s-adună.
Plânge toamna, plâns încet
Şi oftează în suspin,
Plâng îngeri în Nazaret,
De al ţării noastre chin.
Plânge rădăcina-n lut
Pentru ţară și-i a ta,
Ulciorul s-a cam umplut,
În genunchi, nu vom mai sta.
———————————
Maria CĂLINESCU
Noiembrie 2019
Continue reading „Maria CĂLINESCU: Toamna ultimei iubiri (poeme)”