Mult Onorate Personalități ale literelor,
Vă aducem la cunoștință apropiata Întrunire a Scriitorilor din ASRAN, Asociația Scriitorilor Români din Continentul America de Nord, Președinte Alexandru Cetățeanu, Întrunire care va avea și invitați nemembi în ASRAN, dar care pot deveni membri cu drepturi depline sau numai colaboratori la Revista ,,Destine literare”.
Vă invităm cu multă plăcere să participați, prin prezență sau virtual, prin arta înscrierii și a scrierilor Dumneavoastră.
Totodată vă invităm, ca în prealabil să depuneți și Domniile voastre Adeziunea de a face parte din ASRAN, din rândurile acestor scriitori de elită, care împreună cu noi , vechii membri, dorim să publicăm în prestigioasa Revistă , cunoscută ,, Destine literare” spre slava Limbii și Literaturii române.
Publicațiile pot fi în limba română sau în limbi străine, spre a satisface dorința mai largă de audiență pe mapamond.
Condiția de bază a admiterii în ASRAN fiind de a fi locuitor în Continentul America de Nord, sau de a avea rude în această extinsă zonă a lumii, sau de a avea un rol cunoscut mondial de susținere a tot ce este românesc.
ASRAN oferă participarea la simpozioane naționale și internaționale, o mare arie de poularitate a scrierilor membrilor săi, discuții la nivel înalt, participarea cu cărți la saloanele de carte de aici și din țară, schimb de experiență și de idei cu persoane pertinente în domeniul literaturii.
Condiția de înscriere mai este și de a respecta statutul democratic al ASRAN, de a fi publicat minimum două cărți și de a vă adresa pentru a fi membru al Asociației ASRAN, prin email-ul: destineliterare@gmail.com
Alăturat găsiți pe larg aceleași deziderate în atașamentul de față, întocmit conform statutului existent al Uniunilor de scriitori din țările avansate în domeniu și aplicația specifică locației noastre pe terra.
Din colectivul actual existent dintotdeauna și mai recent, fac parte academicieni, profesori universitari, șefi de asociații, congressmani, scriitori cunoscuți și de astăzi înainte și Domniile voastre spre a întări aceste rânduri.
În ideea că doriți mai multe informații, vă rugăm să accesați site-ul ASRAN:
destine-literare.com
Vă mulțumim și vă așteptăm cu cererea de înscriere, un scurt CV și cu materiale.
( Materiale cu diacritice, corectate, litera 12, o poză )
Cu deosebită stimă,
Melania RUSU-CARAGIOIU
Vicepreședintă ASRAN
Quebec – Timișoara
30 ianuarie 2020
–––––––––––––
Statutul Asociaţiei Scriitorilor Români din America de Nord ( în continuare numită A.S.R.A.N., ASRAN sau Asociație)
Art. 1. A.S.R.A.N. este o instituţie juridică culturală nelucrativă, apolitică şi laică, ce continuă la un nivel superior și extins Asociația Canadiană a Scriitorilor Români (ACSR), înființată în anul 2000 și înregistrată la Montreal la data de 31 martie 2001 de Alexandru Cetățeanu.
Art. 2. Poate deveni Membru al Asociaţiei, orice persoană de origine română care are domiciliul în una dintre țările continentului Americii de Nord (sau este rezident permanent de origine română din aceste trei țări) care a scris şi scrie în limba română și/sau în limbile ţărilor de adopţie – franceză, engleză sau spaniolă, dacă îndeplineşte următoarele condiţii :
a. A publicat cel puţin trei cărţi, din domeniul literar (eseu, poezie, proză, teatru, critică, teorie literară, istoria literaturii) sau cu tematici din alte sfere ale culturii, precum filosofie, istorie, istorie a religiilor, stiință, studii politice etc.
b. A tradus cel puţin trei cărţi de interes general din literatura română, universală sau din domeniile mentionate la Art. 2, punctul „a” . În anumite situaţii speciale, pot deveni membri ai Asociației, autori de carți de interes general din orice alt domeniu, de valoare recunoscută, scriitori premiaţi la anumite concursuri literare etc., chiar dacă au scris numai o carte sau doua. Activitatea publicistică este, de asemenea, un factor pozitiv, pentru a deveni membru al ASRAN.
Art.2 – Amendament: Pot deveni membri ai Asociației și scriitori cu domiciliul în România, dacă au rude de gradul întâi în America de Nord și îndeplinesc condițiile de la Art. 2, punctele a sau b.
Art. 3. Cererea de primire în Asociaţie trebuie să fie însoţită de recomandările a doi scriitori, membri ai ASRAN. Se acceptă şi recomandări de la membri ai Uniunii Scriitorilor din România sau ai Ligii Scriitorilor Români cu o vechime de cel puţin 2 ani in respectivele organizaţii. De asemenea, la cererea de primire în Asociaţie se va anexa și un CV literar sau de autor de carti din domeniile enumerate la Art. 2.
Acceptarea dosarului şi primirea ca membru al Asociației, nu are loc automat în baza celor de mai sus, ci ca urmare a deliberării Comitetului Executiv, care va analiza şi aproba primirea. Unul dintre dezideratele promovate, considerat important, este ca membrii ASRAN să fie persoane de înaltă ținută profesională, etică și morală.
Art. 4. Cotizaţia anuală este de 50 de dolari US sau canadieni, numai de la membrii care au posibilitati financiare. Pensionarii sau scriitorii cu resurse limitate, vor plăti un procentaj din această sumă, stabilit de Comitetul Executiv în funcție de situația lor financiară. Contribuţiile benevole ale membrilor cu posibilități financiare mai ridicate sunt apreciate.
Art. 5. Asociaţia are un Comitet Executiv format dintr-un preşedinte şi patru vice-preşedinţi aleşi prin vot secret în Adunarea Generală, o dată la doi ani. ASRAN va avea şi un secretar – trezorier desemnat de Comitetul Executiv.
În cazul în care nu există candidaţi cu şanse de a fi aleşi şi niciunul din membrii prezenţi la Adunarea Generală nu solicită votul secret, se va proceda la vot deschis.
Adunarea Generală se va ţine o dată pe an. Candidaţii la funcţii de conducere trebuie să aibă o vechime minimă în Asociaţie de doi ani. În cazuri critice, când nu exista candidaţi cu această vechime, pot fi aleşi în funcţii de conducere membri cu o vechime mai mică, dar nu mai puţin de 6 luni.
Art. 6. Deciziile importante sau controversate ale Asociaţiei se vor lua prin vot secret sau declarat.
Continue reading „Melania RUSU-CARAGIOIU: Invitație – Adeziune de a face parte din Asociația Scriitorilor Români din Continentul Americii de Nord (ASRAN)” →