Între ”argumentele” pentru realizarea celei mai recente producții a Asociației If…/dacă.. pentru femei pe care Liana Ceterchi a înființat-o și o conduce cu succes de câțiva ani buni, anume spectacolul intitulat ”Regina Maria – Regina tuturor românilor”, a cântărit desigur greu faptul că în 2018 am celebrat Centenarul Marii Unirii, iar Regina Maria a fost între artizanii României Mari, că tot anul trecut s-au împlinit opt decenii de la plecarea Reginei din această lume. Urmărind spectacolul acesta de autor, recital de mare impact asupra publicului, pentru care Liana Ceterchi a conceput împreună cu Edith Negulici scenariul, a semnat regia şi scenografia și este totodată interpretă, îţi dai seama că a existat cu siguranță și ceva mai mult decât gândul de omagiere. Descoperi aici fluidul unei inspirații care transcende spațiul teatral și timpul istoric, un halo avid să absoarbă complexitatea unei persoane, a unei personalități cu adevărat de stirpe rară. S-a ”apropiat” desigur de Regină când a lucrat pentru precedentul proiect al Asociației If…/dacă… pentru femei, recitalul închinat Principesei Ileana, și a simțit chemarea irezistibilă de a o ”reînvia” cu puterea și mirajul teatrului pe aceea care a fost numită ”Regina tuturor românilor”. A o reînvia şi a exorciza într-un fel, a se scutura de intoxicarea despre regalitate pe care a primit-o în şcoală aidoma atâtor şi atâtor generaţii, cum dădea de înţeles şi adresarea actriţei către public după prima reprezentaţie de anul acesta, într-o cochetă sală de la Casa d’ Italia din Bucureşti.

Liana Ceterchi a parcurs o minuţioasă documentare, în ţară şi în ţara natală a Reginei Maria, cum am înţeles din spusele domniei sale, ceea ce este desigur o condiţie esenţială pentru a-şi apropria corpusul vizat – anume, Jurnalele de Război ale Reginei, pentru a pătrunde esenţa, profunzimea lor, dar dincolo de acest nivel al demersului său se simte o empatie iradiantă cu ipostazele femeii şi o privire lucidă, însetată de adevăr faţă de complexitatea personalităţii ei în postura de regină cu un statut înalt, demn, responsabil în treburile ţării, deşi la vremea aceea legile nu permiteau asta. Astfel, calea a fost netezită spre un scenariu dinamic, viu, edificator, copleşitor într-un fel, rezultat din selecţia personală din sute şi sute de pagini de jurnal asupra cărora probabil actriţa a zăbovit pe îndelete cu intensă participare a gândului şi a inimii. Aşa încât, cu adevărat vorbele pe care le rosteşte în spectacol sunt spirit însufleţit al propriilor reflecţii şi trăiri ale Reginei, în plan omenesc, dar mai ales sub povara unei misii socotite de cei vechi de origine divină. Vorbe simple, limpezi, adânci din care un destin se desenează sub ochii noştri lăsând întreaga moştenire a unei treceri de o exemplară bogăţie. Trecere sublimată în acea imagine din arhiva cinematografiei, cu suverana la fereastra unui vagon de tren, ce închide ca între două coperţi spectacolul.

Aşa cum avertizează subtitlul, ”Jurnalele de război 1916, 1917, 1918″, spectacolul Lianei Ceterchi face doar succinte referiri la viaţa reginei anterioară anilor de război, la copilăria luminoasă a acestui vlăstar regal care îi are ca bunică dinspre tată pe Regina Victoria a Marii Britanii şi ca bunic dinspre mamă pe ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei, la firea ei liberă şi nonconformistă, la căsătoria sa cu prinţul moştenitor al coroanei României, cel care va deveni Regele Ferdinand I, întemeiată nu pe mare iubire, ci pe raţiuni de strategie macropolitică, la aducerea pe lume a celor şase copii. Spre a-şi înfăţişa ”personajul” în anii de foc ai războiului, ani de foc pentru ţară şi pentru suverana care a îmbrăţişat aspiraţia seculară a neamului românesc, s-a identificat cu acest vis al reîntregirii între graniţele unei singure ţări şi a luptat pentru România Mare cu o determinare şi o abilitate nepereche. Spectacolul pune în lumină puterea de rezistenţă şi de credinţă a acestui personaj providenţial pentru români. Şi iat-o ”militând” în culisele politicii între cele două tabere veşnic învrăjbite, în discuţii cu Regele, cu generalii şi mareşalii, nesfiindu-se să profereze cele mai necruţătoare critici, dar şi să exprime o încredere fără egal în sorţii de izbândă şi în victorie. Iat-o compunând scrisori adresate rudelor ei încoronate din Europa, cu rafinamentul unui diplomat de vocaţie şi, deopotrivă, îmbărbătând soldaţii şi în calitate de comandant al Regimentului de Cavalerie 4 Roşiori, dar şi în glodul tranşeelor, alinându-le suferinţa pe paturile din spitalele militare. O vedem în refugiu printre orfani şi văduve, nelăsându-se pradă deznădejdii şi neîncrederii, în mijlocul molimelor, suferinţei, fometei şi chinurilor de tot felul, în timp ce în propriul piept arde jalea pentru ultimul său născut, răpus de tifos la doar câţiva ani. ”Nu pot să-mi închipui o soartă personală separată de soarta ţării”, auzim vorbele sale şi ca o reverberaţie, ”Vreau să ajut şi să salvez cât voi putea.”

Într-un perimetru de numai câţiva metri, cu o masă acoperită cu pânză albă şi câteva scaune pliabile, cu straie sugerând ţinuta în care regina a coborât din palat între oamenii din popor (costume: Alina Gurguţă), Liana Ceterchi reuşeşte cu sprijinul unui fundal video cu măsură articulat în spectacol (Leo Băcică, Ana Turos, Gabriela Alexandru) şi al unor discrete acorduri muzicale live (Elena Albu) să recreeze universurile concentrice de trăire şi gând care aureolează figura legendară a Reginei Maria. O aduce în toată bogăţia ei de omenie în faţa unui public pe care îl cucereşte printr-o bună stăpânire a mijloacelor sale de expresie, refuzând teatralitatea debordantă. Actriţa conferă natureleţe, autenticitate, de foarte multe ori cu şocantă trecere directă, chiar abruptă de la o stare la alta, de la conturarea unei situaţii la alta, creionându-i deopotrivă în tuşe puţine, dar edificatoare, prin inflexiunile vocii, pe iluştrii sau simplii muritori care devin partenerii Reginei în acest încrâncenat joc al morţii şi al dragostei, al supravieţuirii şi al salvării de la neant. Spectacolul are densitate şi o concentrare vibrantă capabile să pună în lumină, în fulguraţii care laolaltă capătă puterea unei erupţii explozive, inteligenţa şi rafinamentul diplomatic funciar, tactul şi abilitatea ei, dârzenia şi verticalitatea morală, puterea de sacrificiu şi forţa de a mobiliza energiile, bunătatea şi compasiunea umană… – faţetele unei personalităţi în raport cu care, notează regizoarea, ”superlativele se epuizează fără a cuprinde necuprinsul fiinţei ei”. Şi ne îndeamnă să luăm aminte…

Mariana CIOLAN

                                                  http://revistateatrala.radioromaniacultural.ro/o-trecere/