Octavian SĂNDULESCU: De la Canal la Radio ProDiaspora…

Anul de graţie 2019 ne duce cu gândul la cei 10 ani pe care-i împlineşte Radio ProDiaspora, cam mulţi ani dacă ne gândim că nu multe posturi de radio online reuşesc astfel de performanţă. La fel cum cu mii de ani în urmă la un astfel de eveniment, scribii dăltuiau pe pereţii peşterilor cuvinte frumoase, tot aşa se va întâmpla şi acum. Diferenţa faţă de acele vremuri este că, acum, nu scribii ci noi cei ce ne punem vocea la acest post de radio vom scrie şi nu pe pereţii peşterilor ci într-o carte aniversară.

Pentru că tot vorbeam despre ani, vă spun încă de la început că m-am născut într-o toamnă cu nici 64 de ani în urmă. Având în vedere vârsta şi faptul că sunt şi balanţa, am stat mult punând în balanţă cam ce să scriu despre mine. Scriu acum, fără să fi ajuns la o concluzie!:)

Am fost sfătuiţi, destul de discret, de colegul George Roca, să scriem câte ceva din experienţa noastră artistică şi pentru că tot vorbim aici de cei 10 ani, cam atât cred că aveam şi eu când am intrat într-o formaţie de dansuri populare. Şi ca să vedeţi că nu sunt chiar aşa de tânăr, am participat împreună cu colegii mei din trupa la un spectacol ce a avut loc la Operă Română cu ocazia numirii în funcţia de Preşedinte a României, a tovarăşului nea Nicolae Ceauşescu. Experienţa mea artistică nu se opreşte aici, a continuat cam până să dau examenul de bacalaureat. În tot acest răstimp am participat la diverse spectacole şi concursuri. Ce mi-a mai rămas în amintire din anii adolescenţei în legătură cu acest act artistic? Vă spun în câteva cuvinte: de câte ori mergeam la acele concursuri, înainte să intrăm pe scenă, trebuia să ne schimbăm hainele civile cu un costum popular. Şi de cele mai multe ori aceasta se întâmpla prin spatele scenei unde băieţii erau despărţiţi de fete prin paravane improvizate prin care, ţin minte că acum cum ne mai hlizeam noi băieţii la cum se schimbă fetele. Părea cu mult mai interesant decât cocncursul în sine. Cam atâta am avut de declarat în legătură cu fața mea artistică.

Puţin mai târziu, într-o zi de lucru – probabil că era luni – m-am trezit pe unul dintre cele mai mari şantiere din acea vreme, Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde am înotat până când cineva i-a tăiat „pamblica” şi m-am mutat cu căţel, purcel la Bucureşti. Nici aici nu am scăpat de canale navigabile, am continuat cu un nou obiectiv naţional… Canalul București-Giurgiu. Am mai săpat şi la asta până prin 1992 când mi-am luat inima n dinţi şi m-am făcut mare antreprenor al acelor vremuri tulburi. Din această perioadă nu prea am timp şi loc aici să vă spun multe poveşti. Cine nu a lucrat pe un astfel de şantier nu ştie că ne trezeam cu noaptea-n cap ca să putem prinde autobuzele navetă cu care ajungeam la locul de muncă şi ne întorceam seară după 10 ore de muncă şi alte 2 ore de deplasare. Seara la întoarcerea spre casă obligatoriu prindeam aceste autobuze, în schimb dimineaţă nu prea îmi reuşea şi atunci apelăm la celebrul „ia-mă nene” şi cam fentam startul la muncă.

Aici la Bucureşti, am avut ocazia să mă întâlnesc cu cea mai bună, multă şi moca… pălincă de când mă ştiu eu! Şi asta se repeta lună de lună, pentru că lucrăm cu personal detaşat din toate judeţele ţării. Băieţii din Ardeal erau cei mai bine cotaţi (dotați!?) pentru că la sfârşitul lunii se trăgeau liniile peste activitate şi atunci răsăreau ca de nicăieri minunatele sticle cu licoare de cel puţin 50 de focuri. Mergea de minune cu slana aia groasă şi untoasă, pe care o găseam tot pe la ei:).

Hai că întrerup transmisia mea de pe şantiere şi ajung puţin mai prin zilele noastre. Să tot fi fost prin 2012-2013, când m-a sunat un prieten să-mi spună că a dat drumul unui post de radio online şi că vrea să mă bag şi eu pe lângă el. Mi s-a părut ceva interesant şi am făcut pe ziaristul de radio (cam mult spus!) aproape un an. Pentru că niciunul dintre cei selecţionaţi nu avea habar cu ce se mănâncă această activitate, un coleg ce era şi profesor în viaţa de zi cu zi, a început să studieze şi să ne ţină nişte seminarii unde învăţăm câte ceva, aşa din mers, despre ce urma să facem. N-am avut timp să ne punem bine pe picioare şi postul – nu ăla în care se mănâncă doar vegetale – s-a sfârşit aşa cum a început, brusc adică.

La puţin timp, fără să-mi fi pus în plan să o fac, am descoperit din întâmplare (sau poate nu) Radio ProDiaspora şi mi s-a părut o idee frumoasă să poţi aduce într-un spaţiu comun oameni plecaţi în bejenie fiecare cu motivul lui şi care nu se cunosc dar oricând puteau deveni prieteni alături de acest post de radio. M-am înscris pe site-ul radioului, am fost programat la un interviu cu Ecaterina Câmpean şi Robert Landmann, am stat de vorbă online, ne-am plăcut şi aşa am reînceput activitatea întreruptă cu ceva vreme în urmă.

Continue reading „Octavian SĂNDULESCU: De la Canal la Radio ProDiaspora…” →

Mihaela ȘTEFAN GÂDIUȚĂ: Radio ProDiaspora la ceas aniversar

Despre Radio ProDiaspora aș putea scrie pagini întregi, dar mă voi rezuma doar la povestea mea care este simplă, dar cât se poate de reală.

Anul 2016, avea să fie pentru mine un an nemaipomenit… Mă aflam în Italia de aproape doi ani și nu auzisem încă de Radio ProDiaspora. Nu știam că există, deși funcționa de ani buni cu succes chiar și multă admirație din partea românilor de pretutindeni. Scriam, din nou, de mai bine de un an. La jumătatea lunii martie 2016 aveam să o cunosc virtual pe Mihaela Colin din Florența, Italia, realizatoare la acea vreme a emisiunii „Cafeneaua ProLitera”, la Radio ProDiaspora. Amândouă eram departe de țară, aveam același dor românesc, eram iubitoare de poezie și ne plăcea să scriem versuri. Ne-am împrietenit imediat. Așa am aflat primele informații despre Radio ProDiaspora. Îmi vorbea despre emisiunea pe care o pregătea la Radio, despre colegii ei, oameni talentați și devotați, care lucrau la fel ca ea, în regim de voluntariat, acolo.

Mă fascina să o ascult vorbind despre Radio ProDiaspora și am început să îi ascult emisiunile. Nu cunoșteam pe nimeni altcineva și nimeni nu mă cunoștea pe mine. Obsevam cu uimire că ascultătorii o urmăreau cu drag, la fel cum o făceam și eu. Erau entuziaști, veseli, optimiști. M-a surprins faptul că se cunoșteau parcă de o viață. Erau prieteni! Cu Mihaela Colin vorbeam înainte și după emisiuni. Mult. Așa am aflat cine conduce acest post de Radio și ce om deosebit este Ecaterina Cîmpean, născută în același an cu mine…dar asta, aveam să aflu mai târziu…

Pe 20 aprilie 2016, Mihaela Colin a recitat în emisiunea ei de la Radio ProDiaspora prima mea poezie! „Trăiți acum!”, era poezia pe care o terminasem de scris cu câteva minute înainte de intrarea ei în emisiune. O trimisesem târziu, nu știam dacă era potrivită sau nu pentru emisiune, timpul, deja scurt, se scurgea într-un mod alert, emisiunea era aproape de final, iar ea nu reusea nicicum să vadă că poezia ajunsese la ea… Îmi bătea inima atât de tare, încât credeam că o să-mi iasă din piept. Niciodată nu voi uita acele clipe în care am crezut că leșin de emoție… Nu mi-am revenit nici după emisiune când m-a întrebat cum a fost, dacă am auzit-o recitând, dacă am reușit să fiu pe recepție sau nu… Aveam ochii în lacrimi și niște emoții extraordinare. Nu-mi venea să cred că o necunoscută îmi putea produce atâta emoție, recitând la Radio o poezie care îmi aparținea și pe care o scrisesem și o trimisesem la îndemnul ei. Atunci mi-a venit ideea să îi mulțumesc și să o felicit, public, pentru emisiune și pentru modul în care a reușit să-mi facă inima să bată atât de puternic! Ulterior, am procedat la fel pentru toți realizatorii, ori de câte ori versurile mele erau recitate de ei.

Acesta avea să fie începutul poveștii mele… intrasem, fără să mă gândesc, în marea familie Radio ProDiaspora! Nu știam atunci că acest început îmi va schimba complet viața… Zilele care au urmat au trecut încărcate de emoții. Pe data de 22 aprilie 2016, mi-am făcut din nou curaj și am trimis o altă poezie Ecaterinei Cîmpean, cea despre care aflasem eu că este sufletul acestui post de Radio. „Sperăm” era prima poezie pe care o scrisesem după o pauză de aproape 40 ani… Spun „pauză”, pentru că din copilărie și până pe 13 ianuarie 2015 nu scrisesem nimic, nici măcar un vers… În sufletul meu, impactul cu Ecaterina Cîmpean a fost copleșitor. În interpretarea ei, „Sperăm” s-a auzit minunat pe calea undelor. I-am mulțumit din toată inima, in timp ce ea îmi răspundea cum nu se poate mai frumos: „Nu o recitam, dacă nu îmi plăcea!”. Din ziua aceea am devenit prietene. Nici nu se putea altfel, fiindcă amândouă am fost și am rămas pe aceeași lungime de undă. Cathy, cum îi spunem noi, este o persoană pe care nu ai avea cum să nu o îndrăgești. Radio ProDiaspora este proiectul ei și al lui Robert Landmann din Germania. Împreună, cu implicare, efort și dăruire, au pus bazele acestui post de Radio care s-a dovedit a fi un succes!

Continue reading „Mihaela ȘTEFAN GÂDIUȚĂ: Radio ProDiaspora la ceas aniversar” →

Gabriel FERESUARU: Radio ProDiaspora – un vector cultural

Acesta este crezul meu în viaţa, în ceea ce priveşte „fenomenul radio”!

În urmă cu 59 de ani, un eveniment cu ulterioare repercusiuni la scară planetară, se petrecea la Bucureşti.Se năştea Dj. PSYCHO… adică eu! Big Ben s-a oprit o clipă, ceasul din Turnul Spasky, din Piaţa Rosie, l-a urmat, Golden Gate a vibrat din toate toroanele… chiar şi Turnul Eiffel s-a întors puţin privind spre Bucureşti, atunci când barza m-a depus în braţele frumoasei Elena, mama mea, zbierând din toţi bojocii! Tatăl meu, Radu, tânăr locotenent de aviaţie, încătărămat, cu diagonală, cizme şi vulturul de argint în piept, a rupt din calendar foaia zilei de 5 martie. Scria acolo: „În acestă zi a murit poetul francez Gabriel Peri”… şi astfel am fost numit… Gabriel. Cel mai modest Dj al tuturor timpurilor! Până pe la un an şi jumătate am suportat stoic viaţa în capitală. Apoi părinţii au înţeles că nu pot împărţi spaţiul vital cu preşedintele, miniştrii, guvernul… şi au decis să ne mutăm la Braşov.

Brasovul a însemnat o schimbare radicală în viaţa mea! Grădiniţa în limba germană… apoi clasele I-XII la Liceul Johannes Honterus din curtea Bisericii Negre, au făcut ca germana să devină a doua mea limba maternă. În grădiniţă eram duşi la schi şi la înot… Am copilărit sub ochii unei mame severe şi drepte, bucovineancă sadea, şi ai unui tată boem dar extrem de ferm, pasionat bibliofil şi filatelist. Dragostea pentru cărţi i-am moştenit-o crescând într-o familie cu o bibliotecă de peste 3000 de volume. Probabil din lectură s-a născut şi pasiunea pentru versuri… pentru scris. La 19 ani deveneam student al Facultăţii Căi de Comunicaţii din Tei… Bucureşti, scoala absolvita în 1984. A urmat o perioadă de muncă în industria nucleară lângă Braşov la Uzina „R„ – Feldioara.

În 1991 am plecat cu CCCF – S.A, la Regensburg, în Germania, ca şef de şantier şi translator iar în 1994 câştig o bursă de studii la University of Los Angeles – California (River Side) unde am studiat timp de 5 ani Human Applied Psichology. Şef de lucrări mi-a fost laureatul premiului Nobel Raymond Moody, o somitate, iar asistent univ. l-am avut pe călugărul tibetan Lay-Tiy. A fost o perioadă fasata în care am lucrat şi am studiat, locuind în San Andreas… 40 mile sud de L.A. Sponsorul meu, Bovis Building Co. m-a inclus în Marketing Management Dpt. şi astfel am putut călători în toată lumea datorită lor.

După terminarea studiilor în America a venit o specializare postuniversutara în Tibet, mai exact într-o mănăstire tibetană din Lhassa, unde am stat un an. Acolo am învăţat tehnici medicale neconvenţionale din Tibet. Acupunctură, presopunctura, iridologie, biotransfer energetic. În anul 2001 revin în Europa, acasă, la Braşov şi încerc să mă ocup de familia mea. A Fost o perioadă scurtă petrecută într-o Românie unde mediul de afaceri era precar…

Continue reading „Gabriel FERESUARU: Radio ProDiaspora – un vector cultural” →

Cornel DURGHEU: 26 Mai 2019 – Referendumul, alegerile și alegătorii

Motto:

„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie bine şi să trăieşti bine ani mulţi pe pământ”

(Porunca Dumnezeiască)

O poruncă care ne povățuiește în viaţa noastră de zi cu zi spre fericire, linişte şi bună stare sufletească prin ceea ce e mai întelept, mai bun şi mai drept pentru noi şi semenii noştri; să nu mărturisim strâmb împotriva aproapelui, să nu poftim la bunul aproapelui, să nu fim desfrânaţi, să fim curaţi cu inima şi cu sufletul, însetaţi de dreptate, fericiţi făcători de pace şi plini de harul Sfânt spre întărirea spirituală şi educaţie, pentru bunăstare materială, şamd… Iată un imbold Divin dar şi pământesc care ne obligă să visăm, să nădăjduim spre o ideală stare de spirit, necesară pentru creştinul profund de pe Plaiul mioritic, astăzi şi pentru totdeauna! Dar?!

Dar din păcate, astăzi, creştinul din mine răbufneşte, nemulţumit şi întristat de lumea în care trăim din prostia noastră! Pentru-ca trăim într-o lume de proşti, tâmpiţi şi idioţi – parafrazând o ilustra personalitate a culturii româneşti contemporane – pentru-ca trăim într-o lume paralelă plină de oameni lipsiţi de Dumnezeu, de credinţă şi conştiinţă, fără rasponsabilitate civică, morală şi naţională, fără cale de întoarcere, fără glas în mintea lor, iar vis-à-vis descoperim o lume săracă cu duhul, fără mângâiere, fără blândeţea dorită a romanului, dar flămânzi, sărăciţi, întristaţi, frustraţi şi înfricoşaţi pentru greul traiului zilnic şi viitorul incert, obişnuiţi în neputinţa lor firească, a vorbi pe dealaturea.

Trăim într-o societate bulversată, incluzând pe sărmanii săraci, prea mulţi, care se mulţumesc, din păcate cu foarte puţin – e bine şi aşa mai rău să nu fie – alţii sunt însetaţi de căpătuiala şi avere realizată prin muncă cinstită sau hoţii, unii şi nu puţini la număr, nesătui şi avari după mari averi obţinute prin orice mijloace, iar pe altă parte cei realişti, majoritatea din nefericire cei uitaţi şi ignoraţi, descurajaţi şi deznădăjduiţi de ce se întâmplă în jurul lor, în ţara lor, sceptici şi fără speranţe în viitor, dar vrednici – motiv serios pentru care şi-au luat lumea–n cap, lăsând acasă copii şi părinţi înlăcrimaţi şi suferinzi, în speranţa unui trai şi viitor mai bun, pentru o viaţă mai decenta, mai civilizată în ţară străină lor şi familiilor lor, în largul invidiatei şi generoasei Europe, atât de plăcută şi necesară nouă!

Peregrinări, umblete, întrebându-te adesea, dar nu contrariat, de ce se întâmplă toate astea, bunului şi modestului popor roman, altfel, tradiţional întărit dar şi aşezat într-o credinţă strămoşească de nezdruncinat?! Alergare, alergare, dar, de ce nu prin Țara lor, în România natală, bogată şi frumoasă, după locuri de muncă şi slujbe bine finanţate şi binefăcătoare material, susţinute şi promovate de-o guvernare şi-o economie sănătoasă şi prosperă, de investii care să de-a siguranţa existenţei şi libertăţii romanului? Libertate şi siguranţă obţinută desigur, prin câştiguri decente şi bunăstare generală, asigurată de-o corectă, competenta şi valabilă guvernare.

Răspunsul este simplu! Pentru-ca Revoluţia din 1989 le-a fost furată romanilor, pentru-ca blestematele năluci din structurile bolsevico-comuniste – punctul 8 (opt) de la Timişoara – iertate în anii ‘90, de naivitatea şi bunul simţ al românilor, dar şi de neputinţa lor, a pus talpa pe destinul şi viitorul românilor, pe interesele lor, făcându-şi mendrele prin oamenii lor subordonaţi şi mediocri, dar putenic organizaţi şi mobilizaţi decenii de-a rândul, în drumul nostru spre o Europă unită, civilizată şi prosperă, generând distrugerea economiei româneşti, haosul şi teroarea socială! Totul, în mod bine regizat şi coordonat de stafiile (mafiile) comuniste printr-un fanatism mascat, care au făcut orice pentru a nu pierde puterea – lovitura de stat, mineriade, trădări, crime, manipulări perfide prin intermediul unor indivizi perculoși, organizaţii şi partide trădătoare de neam, infiltraţi perverşi şi devastări de sedii de partide istorice şi democratice, alungarea Regelui, manipularea masei cetăţenilor de bună credinţă, prin intermediul activismului tradiţional şi nou format, din eşaloanele doi şi trei a partidului roşu – nu social-democrat, afirmaţie făcută de mine ca OM cu experienţă şi predispoziţie gravă în lumea politicului – din prostia noastră, dominând şi devalizând țara, sporindu-şi în treizeci de ani de vajnica putere, lor şi acoliţilor lor, bunăstarea materială şi financiară odată cu influenţa nefastă asupra bunei credinţe a poporului român, mai ales a vârstnicilor şi chiar a tineretului naiv şi limitat ca viziune, dar unii interesaţi, necunoscători sau creduli, sperând în reciclarea, necesara a rebuturilor politico-umane din vechiul system, pentru inoirea şi înflorirea milenarei şi nepreţuitei țări a valahilor din jurul lanţului Carpaţi!

Dar dezamăgire mare! Lucru greu de realizat din interior, greu de cuantificat şi împărtăşit mulţimii populare, ceva ce nu s-a petrect şi nici nu s-a vrut, nu a fost cu putinţă şi nici şanse imediate în prezent nu se întrevăd, pentru îndreptarea lucrurilor, văzând ferocitatea cu care vechile structuri îşi apără, cuceririle revoluţionare de după 1989, bazându-se pe mercantilismul sufletului unor români, afişând o nestatornică şi superficială declamaţie naţionalistă! O perioadă de 30 (trei zeci) de ani – fără realizări, fără performanțe evidentiabile, fără nici o remuşcare sau regret – inconştientă, incompetenta sau trădare!? – În văzul blândului popor roman şi a stupefiatei Europe. Oameni profitori, instabili, însămânțați şi însemnaţi politic, lipsiţi de idealuri politice superioare, de interese sociale şi financiare, curate şi reale necesare şi înălţătoare pentru dezvoltarea ţării, pentru educaţie şi sănătate, pentru spitale şi şcoli, pentru investiţii în cultura şi infrastructura, etc.

Continue reading „Cornel DURGHEU: 26 Mai 2019 – Referendumul, alegerile și alegătorii” →

Cornel COSTEA: A fost odată…Emisiunea ,,Florile inimii” la Radio ProDiaspora

Din copilărie, visam să lucrez la Radio. În anii ´80, am descoperit vocile și emisiunile postului național de Radio, iar, imediat după evenimentele din decembrie 1989, licean fiind, am început să ascult emisiunile Europei Libere. Am ajuns chiar să corespondez (prin scrisori) cu Andrei Voiculescu, realizator de emisiuni muzicale la Radio Europa Liberă. Pe la douăzeci de ani, am încercat (fără succes, însă!) să intru în lumea radioului, participând, la Bistrița, la concursul pentru ocuparea unui post de redactor la nou-înființatul Radio Transilvania.

Destinul mi-a zâmbit abia în vara anului 2011, când mi-a atras atenția un anunț în care se căutau persoane dornice să își consacre câteva ore pe săptămână pentru realizarea unor emisiuni la un post de Radio despre care, până atunci, nu auzisem nimic: Radio ProDiaspora.

Și, iată-mă, la microfon, pentru prima oară în direct, după un sfert de veac de când, în sufletul și în mintea mea, a încolțit ideea de a lucra la Radio. Era sâmbătă, 17 septembrie 2011, iar emoțiile debutului creșteau exponențial cu fiecare oră care trecea în așteptarea primei călătorii în grădina „Florilor inimii” (numele emisiunii e inspirat de titlul volumului de versuri semnat de Ecaterina Cîmpean și Costel Măgureanu, apărut la Editura Anamarol din București, în anul 2009). O metaforă a vieții trăite la intensitate maximă în compania unor persoane dragi, colegi și ascultători, care m-au însoțit, pe tărâmul muzicii și al poeziei, preț de 146 de ediții, până în 11 decembrie 2014!

Acesta e anunțul ultimei emisiuni:

„Dacă e joi, dacă e ora 22:00 – ora României – şi dacă ascultaţi Radio ProDiaspora –www.prodiaspora.de, înseamnă că „Florile inimii” îşi trimit spre voi, prieteni, miresmele muzicalo-poetice întru delectarea tuturor… Sunt Cornel Costea şi vă invit pe cărările iernii, însoţiţi de Muzică şi Poezie. Vom face popasuri pentru a asculta: gândul şi refrenul emisiunii, pilula de suflet, recitalurile serii, vocile inimii, romanţa de joi, stihurile de somn uşor, vom sta de vorbă cu… Poezia şi ne vom întâlni pe portativ cu şlagăre ale marilor compozitori români. „Florile inimii 146” – un tărâm în care Pacea, Armonia şi Bucuria sunt la ele acasă… Aştept mesajele voastre pe pagina de Facebook «Radio ProDiaspora – In Direct» şi pe ID-ul de messenger şi de skype: radiotvprodiaspora.”

Trei ani și aproape trei luni în care am trăit frumos, vorbind sincer și liber despre bucuria comuniunii într-o lume a frumuseții ideilor transpuse în poezii și povestiri cu tâlc și a armoniilor pe portativ. O experiență pentru care le mulțumesc, deopotrivă, celor trei oameni care au avut încredere în mine și care m-au ajutat să îmi împlinesc visul: Ecaterina Cîmpean, Robert Landmann și Ioan Sorin Kreutzer. Un Radio care își merită sloganul: „Viață, Iubire, Speranță” și care va trăi atâta timp cât va exista Prietenie!

Despre mine:

M-am născut la 27 august 1976 în localitatea Lechința, județul Bistrița-Năsăud, fiind al doilea copil al familiei Cornel și Leontina Costea. Am urmat școala generală în satul natal, iar liceul la actualul Colegiu Tehnic „InfoEL” din Bistrița (profilul informatică). Am studiat geografia la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, obținând, în 2014, titlul științific de doctor în geografie, cu lucrarea: „Munții Bârgăului. Studiu de geografie umană”. Sunt membru fondator al Cenaclului „Ion Moldoveanu”. În prezent, predau geografia la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca.

Am scris și publicat următoarele volume: „Clipa de Infinit” – Poezii (Editura Pro Vita, Cluj-Napoca, 2008), „Unde Dumnezeu visează” – Poezii, (Ed. Pro Vita, Cluj-Napoca, 2009), „Teza cu subiect unic la Geografie” (Ed. Pro Vita, Cluj-Napoca, 2009), „Verticale portative” – Poezii, (Ed. Fundației Paul Polidor, București, 2009), „Îngerul din caolin”- Poezii, (Ed. Semănătorul on-line, București, 2010), „Geografie pentru Bacalaureat. Europa-România-Uniunea Europeană. Probleme fundamentale” (Ed. Pro Vita, Cluj-Napoca, 2010), „Din pulberea Luminii” – Poezii și interviuri (Ed. Armonii culturale, Adjud, 2014), „Sakura, haiku și comentarii” (Ed. Armonii culturale, Adjud, 2014), „Vocile inimii – o istorie subiectivă a Radioului public românesc” (Ed. Karuna, Bistrița, 2015), „Munții Bârgăului. Studiu de geografie umană (Ed. Karuna, Cluj-Napoca, 2016), „Dor de Lechința” – Poezii (Ed. Armonii culturale, Adjud, 2016), „Cântecul greierilor, haiku și senryu” (Casa de Editură Dokia, Cluj-Napoca, 2017), „Gherla sau evadarea în Poezie, jurnal de cord” (Ed. Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuș, 2017), „Poeme într-o lacrimă” (Ed. Armonii culturale, Adjud, 2018).

Continue reading „Cornel COSTEA: A fost odată…Emisiunea ,,Florile inimii” la Radio ProDiaspora” →

Daniela & Gelu SEVERIN: Radio ProDiaspora la ceas aniversar

La ceas aniversar, cuvintele sunt sărace în a ilustra multitudinea sentimentelor lăuntrice, care te invadează, vrând parcă, să-ţi creeze emoţiile artistului de pe scenă. Căci Radioul este o scenă de pe care, cel de la microfon se adresează lumii întregi, cu emoţia firească a oamenilor care au ceva de transmis semenilor. Şi ce revelaţie poţi avea când reuşeşti să treci oamenii din lumea grijilor cotidiene într-o lume în care predomina arta sunetelor, o lume în care te înalţi spiritual şi devii mai bun, mai altruist.

Am cunoscut muzica din copilărie, începând să studiez vioara de la 6 ani, (fiind coleg cu cea care-mi va deveni soţie peste timp şi colega la Radio ProDiaspora, Daniela Severin), ca elevi la Liceul de muzică şi arte plastice din Botoşani. Am continuat apoi studiile muzicale la Universitatea de Muzică „George Enescu” din Iaşi pe care am absolvit-o în anul 1996 cu titlul: „Profesor de Muzică/ Profesor de instrument”. Ca student al conservatorului ieşean am avut şansa de a fi admis în cadrul coralei „Cantores Amicitiae” din Iaşi, cu care am efectuat (în calitate de tenor) primele turnee în ţară şi străinătate, dar şi primele înregistrări la Radio Iaşi. Aici am descoperit tehnica înregistrărilor în studio, realizarea emisiunilor muzicale, interviuri cu interpreţi de mare valoare, pe scurt… Magia radioului. Astfel, în urma concursului pentru postul de redactor, am fost angajat din ianuarie 1995 (până în mai 2006) că redactor (şi apoi producător) de emisiuni muzicale la Societatea Romană de Radiodifuziune (SRR), Radio Iaşi.

În paralel cu activitatea din Radio, am continuat înregistrările şi cercetările din teren, mai ales din zona de Nord a Moldovei şi în Bucovina, reuşind astfel să obţin Diploma de „Doctor în Muzică” (etno-muzicologie) în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, în septembrie 2006.

Prin demisia mea de la SRR, din anul 2006 (datorită mutării/emigrării împreună cu familia în Belgia) am căutat să-mi diversific cunoştinţele, să studiez efectele benefice ale muzico-terapiei, iar din anul 2010 am început emisiunile la postul de Radio Prodiaspora. Aici am descoperit o altă lume, o lume de VIS, de oameni voluntari, optimişti, plini de energie dătătoare de speranţă, de valoare, de respect pentru cultură şi spiritualitatea românească.

În urma anunţului postat de colega Carmen Solomie pe site-ul românilor din Belgia RomBel am aflat de existenţa postului de radio on-line Prodiaspora, înfiinţat de doi români inimoşi, Robert Landmann şi Ecaterina Câmpean. Am avut şi-mi păstrez în continuare aceeaşi stimă şi admiraţie pentru cei doi oameni de mare valoare, pentru calităţile lor deosebite, pentru integritatea lor, pentru sprijinul tehnic şi logistic la realizarea fiecărei emisiuni din grila noastră de programe. Fără astfel de oameni de încredere, care au rămas ca nişte munţi în fața furtunilor, Radio Prodiaspora nu ar putea exista. Sunt mândru că fac parte din această echipă minunată, pentru a prezenta emisiunea de folclor „La Porţile Dorului” ca şi emisiunea de romanţe şi cântece de neuitat „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?”, la fel ca şi soţia mea Daniela Severin, care se prezintă în fata ascultătorilor cu emisiunea de muzică clasică „H’Armony”. Este o emisiune în care realizatoarea acesteia doreşte să aducă muzica clasică la inima publicului ascultător, să desacralizeze acea muzică „sacră”, pentru foarte mulţi chiar greu accesibilă.

Continue reading „Daniela & Gelu SEVERIN: Radio ProDiaspora la ceas aniversar” →

Adrian Gelu RADU: Radio ProDiaspora radioul meu iubit

Se spune că gustul nu este simțit de papilele gustative. Ci de felul în care interpretează creierul semnalele primite de la niște receptori capabili să transmită impulsuri electrice. Acestea sunt procesate și transmit o informație pe care noi o interpretăm ca gust. Creierul, la rândul lui, atunci când primește orice fel de impuls electric, îl așează alături de tot ce simte în acel moment și îl înregistrează ca o amintire. Astfel am ajuns la concluzia că gustul este influențat de amintiri. Așa încât gustul copilăriei mele este o combinație de amintiri unice, doar ale mele:

Uneori stau pe gându-mi, copleşit de amintiri

Şi mi-e dor tare, de ale copilăriei zile senine

Zburat-au ani, tai cer acum şi doruri vii în trăiri

Secundele de atunci-n clepsidră, picur să aline

Mă trezesc uneori-n zori, cu zâmbet pur pe faţă

Privind la joaca-mi de copil, ferice-n a sa lume

Nu prea aveam eu jucării, dar fantezie dulceaţă

Curtea casei, din lemne-mi da maşini ca-n filme

Nici soldaţi de plumb, doar melci-n iarbă creaţă

Nisip, marmură de plămădit castele-n iscusime

Fugărit de cucoş, ivit la găini, în a sa fortăreaţă

Alpinist visându-mă în dudul avântat, în înălţime

Ochiade, curioase prin a gardului strungăreaţă,

la copila-n copaie, ce se laie la soare, anume

Zeama de urzici fierte la raţe, ceai de dimineaţă

Sau urzicile ce-mi pișcau funduleţul a agresiune

Motanul închis cu iepuroiul în cuşca chichineaţă

Căsuţa din două scânduri, turtă dulce din basme

Corcoduşe verzi, delicatesă de lămâie, la greaţă

Zarzărele lungueţe, piersici pufoase-n fantasme

Prima iubire mare, colega de grădiniţă certăreaţă

Premiul cu coroniţă la sfârşit de an de cărturărime

Uniforma cu emblema-n capse, la şcoala fortăreaţă

Chiulul la şedinţele pionereşti, pasând cu isteţime

Cravara roşie aninată cu mândrie, ca pe-o zdreanţă

Poveştile citite la lumânare, becul fiind burghezime

Uneori la toaleta din fundu curţii cu lut drept faianţă

Ţurca, zece cărămizi, pitita, jocuri iuţi de băieţime

Siropul la colţ, la ambulant, cu zahăr antisubstanţă

Toate curg năvală, pe fruntea-mi brob-n prospeţime

Cine sunt eu?

Umbra unui vis Descendentul unei mici celule apărute din protoplasma primordială care se afla pe Pământ acum 3.5 miliarde de ani O aglomerare de particule atomice şi o aglomerare de cod genetic. Sumă a calităţilor dar şi defectelor, sumă a succeselor şi satisfacţia pe mi-au adus-o, identitatea mea este definită ca o superpozitie, o juxtapunere de ce am fost, sunt şi aş putea fi.

Cuvântul, versul, gându-mi e o adiere de vânt pierdută în toamna experienţei trecute, taina sufletului unui îndrăgostit, picătura de speranţă ce mă ajută a merge mai departe, braţul ce mă cuprinde când în suflet, uneori mi-e frig.

Continue reading „Adrian Gelu RADU: Radio ProDiaspora radioul meu iubit” →

Carmen SOLOMIE: Hai cu noi în „Caruselul vârstelor” la Radio ProDiaspora

Viața te îmbie, te amețește, te dă peste cap și te așează la loc, îți oferă și-ți ia… important este să rămâi TU de-a lungul tuturor experiențelor! Copilăria năzdrăvană, adolescența rebelă, pasiunea dragostei, înțelepciunea maturității ne dau lecții de viață în fiecare zi! Ne regăsim cu toții într-o vârstă de aur – cea a sufletului și într-un moment magic în timp! Gustă viața, trăiește-o! Radio este VIU, nu doar de VIS (Viață, Iubire, Speranța). Există o interacțiune cu cei care ne ascultă, oamenii se simț inspirați, se leagă prietenii, iubiri uneori…

„Urcă și tu și fă-ți de cap în «CARUSELUL VÂRSTELOR» doar la Radio Prodiaspora!” Cam așa începea emisiunea de seară „Caruselul Vârstelor”, una din cele două emisiuni pe care le-am realizat la Radio ProDiaspora, a două fiind o emisiune matinală „Diminețile ProDiaspora”.

Radio ProDiaspora a însemnat un început, dar și o continuare a unei pasiuni și o împlinire în viața mea. Am intrat în această inimoasă familie la un an după înființare, adică în 2010. Așa încât avem multe amintiri comune, eu și radioul… oamenii săi. Am acordat de-a lungul vremii câteva interviuri în presă și am participat alături de colegii din radio la emisiuni radiofonice la Radio România Internațional. În fiecare interviu am spus câte ceva despre radio, pentru mine e normal să vorbești despre familia ta, despre locul unde te simți bine. Iată și câteva fragmente: „Eu sunt exact de acolo unde mi-a rămas sufletul… născută în judeţul Bistriţa Năsăud, am urmat Facultatea de Istorie şi Filosofie la UBB Cluj şi aceste două coordonate au marcat viaţa mea (părinţii, familia şi educaţia). O vreme am poposit la Rădăuţi în Bucovina şi apoi la Oradea, unde am simţit ce înseamnă apropierea (fie ea şi fizico-geografică) de Vest! Pasiunile mele au însemnat a fi profesor de istorie şi redactor la radio şi apoi în presa scrisă.

Belgia este noua mea destinaţie (rămâne de văzut cât este, sau nu, de intermediară), dar cel mai important este că sunt aici cu familia. În Belgia «integrarea» mea s-a făcut plăcut, deoarece, paradoxal, cunosc mulţi … români. Am rămas aproape de casă prin familia RomBel, prin «Cursul de limbă, cultură şi civilizaţie românească» pe care-l predau în mai multe şcoli belgiene şi prin… reîntoarcerea la o veche pasiune, radioul. Întâlnirea cu Radio ProDiaspora a fost o bucurie (aproape) nesperată, un vis care .. merge mai departe! Mi se pare fascinant că suntem o echipă din ţări diferite, dar în esenţa românească: am colegi din ţară plus Spania, Germania, Austria, Republica Moldova, Italia, Ungaria. Eu realizez emisiunea «Dimineţile ProDiaspora» în fiecare zi de luni.” („Semne de Bine de la RomBel, Belgia”, România Pozitivă, 2011)

Pasiunea mea pentru radio a inceput mai demult: tocmai terminasem Facultatea de Istorie la UBB Cluj, rămânând iremediabil îndrăgostită de Cluj, când ne-am mutat la Rădăuți. Am întâlnit oameni minunați la Școala Nr.1 Marginea, am reorganizat cabinetul de istorie, am dus la tipografie prima revistă a școlii numită „Gimnasium”, am botezat o fetiță, am legat prietenii care rezistă până astăzi. Apoi a fost radioul… „Radio Top 91” care mi-a deschis ochii către o nouă lume. Radio m-a învățat să mă cunosc pe mine, să îmi exploatez atuurile, să intru în casele și sufletele oamenilor. Am înființat la Rădăuți, alături de soțul meu, o filială a Asociației Internaționale „Habitat pentru Umanitate” – unul din proiectele la care țin foarte mult și care construiește case pentru oamenii în nevoie. Am pus mâna la construcția efectivă a unei case, pe șantier. Zeci de rădăuțeni trăiesc azi în aceste case având un trai decent… iar noi am fost pionierii, voluntarii. De la Rădăuți am plecat la Oradea, unde am lucrat în școli și la ziarul local „Jurnalul de Dimineață”.

A trăi in diaspora

Românii sunt „lipiţi” de locurile natale, cărora le duc dorul oriunde s-ar preumbla prin lume! Dacă mă gândesc la începuturile mele în Belgia și la acomodare, gândul mă duce în mod inedit la ceea ce spunea Nichita Stănescu: „A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea.” A spus-o atât de simplu și firesc. Este tot mai evident că în societatea contemporană a stăpâni cât mai multe limbi nu este doar un atu, ci chiar o necesitate, dar pentru mine, limbă română este locul comun în care mă pot înțelege cu părinții, cu sora mea și toti cei dragi. Pe teritoriul patriei mele, limba română, stiu cel mai bine să simt, să iubesc, să visez, să cred și să mă rog. Fără această patrie a mea, m-aș simți fără identitate. Pentru mine, limbă română a fost salvarea mea în Belgia și, poate ciudat, ajutorul meu în a mă integra în nouă societate. Eu cred că dacă te simți bine în limba ta, ești acasă …

Diaspora românească în Belgia este evident o părticică de suflet românesc, o parte din acel atât de intim „acasă”. Pe termen scurt şi la modul concret, provocarea este chiar asigurarea zilei de mâine… în fiecare zi. Pe termen lung este rezolvarea unei dileme mai vechi: material/ sufletesc; ce mănânc/ cu ce-mi bucur, alin sufletul? În general, cred că românii sunt „lipiţi” de locurile natale, cărora le duc dorul oriunde s-ar preumbla prin lume.

Am fost mereu implicată în viața comunității românești din Belgia, iar până în prezent cea mai mare realizare a mea în Belgia rămâne munca și semnătura mea în calitate de autor al celor două ediții ale „Ghidului Românului în Belgia” apărute in anii 2009 si 2013 si susținute de către RomBel. (www.rombel.com) Aceste ghiduri au fost munca de voluntariat, pe baza principiului „pay it forward” (după numele filmului lansat în 2000) – primeşti ajutor, dai mai departe; dai întreit, nu doar întorci ajutorul primit… E cel mai simplu gest de generozitate şi recunoştinţă, în acelaşi timp! Intre timp s-a născut și „Asociaţia RomBel”, fiind printre cei trei membri fondatori.

Am predat în Belgia timp de patru ani cursul „Limbă, cultură și civilizație românească” în cadrul proiectului „Limbă și Cultură de Origine” inițiat de Ministerelor Învățământului din România și Belgia, implementat prin intermediul Institutului Limbii Române. Mi s-a părut cea mai lăudabilă inițiativă a statului român. Este o oportunitate fantastică pentru copiii români de a continua să vorbească limba română, de a avea o cultură generală, de a știi de unde vin și a fi lăsați să-și aleagă singuri viitorul, să-și deschidă aripile fără a-și ignora sau îngropa rădăcinile. Nu am crezut niciodată că aș putea vreodată să fiu profesor de limbă română în Belgia. Mă simt împlinită pentru că am avut ocazia!

Am lucrat timp de doi ani ca și profesor voluntar la Biserica Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Bruxelles – în fiecare weekend se organizau cursuri de limba română, limba franceză, istorie-geografie, pictură de icoane pe sticlă. O vreme s-a tipărit și o revistă numită „Darul Cuvântului” – totul se face cu mult suflet și dăruire. De asemenea, am mai fost implicata in inființarea „Clubului Academic Român din Belgia” (CARO) – o asociaţie a studenţilor, profesorilor şi cercetătorilor români. In prezent lucrez intr-una din instituţiile europene de la Bruxelles și … rămân deschisă provocărilor viitorului.

Continue reading „Carmen SOLOMIE: Hai cu noi în „Caruselul vârstelor” la Radio ProDiaspora” →

Mioara GRAM: Radio ProDiaspora – în căutarea drumului comun

V-aţi dorit vreodată să deveniţi arhitectul iscusit al propriului suflet, să înţelegeţi de ce uneori 1+1 fac mai mult decât 2, sau să pătrundeţi şi mai adânc în tainele universului ca să-i atrageţi forţele în favoarea împlinirii lucrării vieţii dvs.? Ei bine, Radio ProDiaspora va pune la dispoziţie o nouă emisiune săptămânală, în care muzica şi valorile universal umane îşi vor da mâna armonios, ca într-un dans simbiotic al vieţii. Începând din 29 ianuarie, 2018, ora 20:00 (RO), veţi putea audia, participa şi contribui în direct la emisiunea: „Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”, o emisiune, realizată de Mioara Gram, în care fiecare voce contează. Oricât de învăţat poate fi un om, există întotdeauna un altul şi mai învăţat.

Cvartetul C-urilor

Nimeni nu ar putea trăi sau respira dacă puterea atotcuprinzătoarei bucurii nu ar umple spaţiul universal. Până şi cele mai fugare bucurii ale noastre nu sunt decât atingeri uşoare cu veşnicia. Fiecare bucurie, adunată în sufletul meu de la Radio ProDiaspora, timp de mai bine de un an de zile, de când undele acestui post de radio mi-au interceptat viaţa, mai întâi ca invitat la câteva dintre emisiunile lui, apoi ca ascultător şi în cele din urmă ca realizator al emisiunii: „Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”, rămâne o mişcare vibratorie care nu poate fi disipată, nicicum.

Întrepătrunderea gândurilor şi puterea comună de servire, viziunea unitară, iubirea şi respectul faţă de muncă prestată şi faţă de colegii şi ascultătorii postului de radio ProDiapsora, precum şi orientarea permanenţă către scara de valori umane şi a excelenței în acţiune, toate acestea, izvorâte din tezaurul cunoaşterii Celui Ce ne inspiră şi călăuzeşte permanent, al Cuvântului rege al tuturor cuvintelor, caracterizează, pe deplin, echipa de colaboratori ai emisiunii: „Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”. O echipă care s-a format în timp, şi care mi-a devenit o susţinere neîndoielnica plină de vigoare şi acţiune, pregătită oricând de-a aborda o varietate de subiecte, de la cele simple şi cu umor la subiectele complexe şi de profunzime.

După primele două luni de emitere în Radio ProDiaspora, am avut bucuria să colaborez cu Nicoleta Nicolae din România, căreia îi aduc o recunoştinţă profundă pentru spiritul viu, încurajarea permanenta, şi servirea impecabilă de care a dat dovadă. Colaborarea oficială cu Nicoleta a luat sfârșit de îndată ce doamna Ecaterina Cîmpean, directorul postului de radio, i-a propus să realizeze o emisiune proprie. Fără a deveni colaborator oficial, Anca Cheaito din Liban, era implicată, cu desăvârşire, în susţinerea şi participarea cu numeroase materiale de mare valoare, la emisiunea pe care o produceam. La scurt timp, invitaţia de-a produce şi ea o emisiune proprie i-a fost lansată. Bucuria de-a le avea colege de radio atât pe Nicoleta Nicolae, cât şi pe Anca Chaeito nu putea fi descrisă. Între timp, după mai bine de o lună, am reușit să îl conving pe distinsul poet Val Răzesu să îmi fie colaborator. Acceptul lui a fost o onoare deplină, pentru mine. Avalanşa de tematici cât mai diversificate s-a declanşat. Prietenă fiindu-i şi colega de condei, Lili Lazăr din România, s-a alăturat şi ea cu un spirit mare de servire echipei de colaboratori. Dinamica emisiunii a crescut, efortul colectiv a luat amploare şi rezultatele s-au înmulţit. Cum Anca Cheaito urma să aibă o emisiune împreună cu prietena şi colega ei de învăţământ, din Beirut, Liban, Mirella Pintilie Jaber, şi cum, din cauza agendelor lor de lucru, extrem de încărcate, nu au reuşit să înceapă proiectul, şi cum, prin valoarea ireproşabilă a unui interviu pe care Mirella Pintilie Jaber l-a realizat pentru emisiunea: „Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”, am invitat-o, direct, să ni se alăture echipei de colaboratori ai acestei emisiuni. Astfel, s-a format, în timp, echipa emisiunii pe care o produc, nu numai cu susţinere şi dăruire din partea colaboratorilor şi ascultătorilor, dar şi cu un entuziasm aparte şi iubire, şi bucurie pentru ceea ce reuşim să realizăm împreună.

Pentru mine, Radio ProDiaspora înseamnă, mai presus de toate şi cu maximă convingere: „Creaţie, Comunicare, Cunoaştere şi Colaborare” – un proces sistematic în desfăşurare. Fiecare cuvânt din cvartetul C-urilor se afla într-o permanentă devenire, căpătând tot mai multă intensitate şi strălucire. Prin „Creaţie, Comunicare, Cunoaştere şi Colaborare” sunt definiţi, în exclusivitate, toţi cei cinci colaboratori ai emisiunii: “Artă, Ştiinţa şi Religie – În Căutarea Drumului Comun”: Nicoleta Nicolae, Anca Cheaito, Val Răzesu, Lili Lazăr şi Mirella Pintilie Jabar.

Continue reading „Mioara GRAM: Radio ProDiaspora – în căutarea drumului comun” →

Ioan POPOIU: Creștinarea românilor (XV)

Arhiepiscopia de Justiniana Prima

Domnia împăratului Justinian (527-565) a fost o perioadă de relativă pace religioasă la Dunăre şi în Pont. În acest context, a avut loc o reorganizare bisericească a prefecturii Illyricum, prin care a urmărit ca pe locul satului său natal, Tauresium, să fie ridicat un oraş, numit Justiniana Prima. Concret, prin Novela XI din 14 aprilie 535, împăratul a decis să înfiinţeze o Arhiepiscopie autocefală în noul oraş, unde a fost stabilită reşedinţa prefecturii Illyricum. Anterior, reşedinţa se aflase la Thesalonic, mutată aici de la Sirmium, în urma năvălirii hunilor. Justiniana Prima era situată pe locul actualului Tsaricin Grad, aflat la 40 km de Naissus (Niş-Serbia). Deducem că noul oraş era mult mai aproape de Dunăre decăt se credea până atunci. În ceea ce priveşte jurisdicţia noii arhiepiscopii, aşa cum rezultă din însuşi textul novelei, aceasta se întindea asupra episcopiilor din provinciile Dacia Mediterranea, Dacia Ripensis, Moesia Superior, Dardania, Prevalitania, Macedonia Secunda şi o parte din Pannonia Inferior. În schimb, provinciile Moesia Inferior şi Scythia Minor rămâneau în continuare sub jurisdicţia Patriarhiei de Constantinopol. Aceste provincii erau locuite de o populaţie romană sau romanizată. Subliniem că jurisdicţia acesteia se extindea şi asupra unor regiuni şi cetăţi din nordul Dunării, după cum rezultă din textul novelei, în care se spunea că frontierele Imperiului s-au întins şi în nord: „locuitorii de pe ambele maluri ale Dunării cercetează acum oraşele noastre, şi atât Viminacium, cât şi Recidiva şi Litterata, care sunt dincolo de Dunăre, se află iarăşi sub stăpânirea noastră”. Şi istoricul bizantin Procopius din Caesareea, în De Aedificiis, scrie că Justinian a ridicat „o mulţime de cetăţi” în stânga Dunării, aspect confirmat şi de investigaţia arheologiocă. Extinderea puterii bizantine pe malul stâng a dus şi la extinderea jurisdicţiei bisericeşti a arhiepiscopiei Justiniana Prima. Trebuie să precizăm că jurisdicţia canonică a titularului acesteia presupunea hirotonia de mitropoliţi şi episcopi pentru scaunele vacante, controlul întregii vieţi şi administraţii bisericeşti în aria sa de competenţă. Acelaşi arhiepiscop judeca orice abatere de la disciplina şi rânduiala bisericească. Noua arhiepiscopie era autocefală, dar păstra legăturile dogmatice, canonice şi de cult cu Patriarhia de Constantinopol, iar, pe de altă parte, istoricii catolici (precum Zeiller) susţin că de fapt aceasta n-a fost decât un vicariat al papei.

În ceea ce priveşte titularii, primul arhiepiscop de Justiniana Prima a fost Catelian (latin), iar dintre urmaşii săi cunoaştem pe Benenatus, tot latin, implicat în 553 în discuţiile asupra condamnării celor „trei capitole”. La sfârşitul secolului al VI-lea, cunoaştem numele unui arhiepiscop Ioan, căruia îi sunt adresate câteva scrisori de către Grigorie cel Mare, papa Romei (590-604), din anii 592 şi 594. În aceeaşi perioadă este amintit un mitropolit din Dacia Mediterranea, Felix din Sardica (Sofia), căruia îi scria acelaşi papă, cerându-i să recunoască drepturile arhiepiscopului de Justiniana Prima, dar fără succes. După 602, în urma năvălirii slavilor, se pierd urmele arhiepiscopiei de Justiniana Prima şi ale mitropoliilor şi episcopiilor supuse ei. În cele din urmă, în 731, împăratul Leon III Isaurul o desfiinţează oficial, eparhiile ei sufragane fiind trecute sub jurisdicţia Patriarhiei de Constantinopol. Se cuvine însă să mai stăruim asupra arhiepiscopiei sus menţionate, pentru a vedea legăturile ei cu teritoriile din nordul Dunării. Aşa cum am arătat, Justinian a refăcut o bună parte a fortificaţiilor de pe linia Dunării şi din interiorul Dobrogei. Este vorba despre capete de pod mai vechi de pe malul stâng: Litterata, Dierna, Drobeta, Sucidava, Constantiniana Daphne ş. a. Refacerea fortificaţiilor, descoperirile bizantine din secolul al VI-lea, precum monede şi ceramică, denotă faptul că populaţia daco-romană din aşezările urbane şi rurale se afla în strânse legături cu malul drept al Dunării. În aceste condiţii, era inevitabil ca arhiepiscopia de Justiniana Prima să-şi extindă jurisdicţia asupra teritoriilor de malul stâng, iar unele oraşe riverane Dunării au fost probabil reşedinţe episcopale sau ale unor episcopi periodeuţi.

Construirea de biserici în oraşele dunărene a dus la reactivarea şi îmbogăţirea vieţii religioase pe linia Dunării, ceea ce a făcut din regiunea ponto-dunăreană un focar de creştinare, a conservat comunităţile existente şi valorile lor religioase. Din a doua jumătate a secolului al VI-lea, a început să se manifeste un alt agent important al creştinării în regiunea carpato-dunăreană, prizonierii capturaţi de slavi şi avari, aduşi de aceştia în nordul Dunării. Aceşti prizonieri şi-au păstrat credinţa, ba chiar, ulterior, libertatea. În afară de aceştia, un rol l-au jucat şi cei refugiaţi în nordul Dunării ca urmare a apăsării fiscale din Imperiu, se adăugau victimele credinţei oficiale, ereticii şi schismaticii, care fugeau fără încetare la barbari, aşadar, o sumedenie de fugari. Prin urmare, între 454-600, în spaţiul carpato-dunăreano-pontic, au existat condiţii favorabile pentru consolidarea comunităţilor existente şi creştinarea locuitorilor din nordul Dunării încă păgâni. Dar aceşti factori n-au acţionat cu aceeaşi intensitate şi durată în întregul interval de timp şi pe ansamblul teritoriului nord-dunărean.

Continue reading „Ioan POPOIU: Creștinarea românilor (XV)” →