„O căruţă de ţărani valahi

   a ţinut în şah imperii.”

        (PETRE ŢUŢEA)

 

 

   În Vatra dacoromână a Străbunilor noştri ardea deja ancestral, focul nemuririi, când a venit Creştinismul lui Hristos cu dogma vieţii sale veşnice, prin Apostolul Andrei.

   Pregătiţi sufleteşte şi milenar de doctrina marelui nostru profet Zamolxis, prin cultul Străbunilor, al nemuririi sufletului, Strămoşii noştri nemuritori au fost vestiţi aprioric, anunţaţi aşadar înaintea Vremii, de Adevărul veşnic, care ESTE Hristos.

   Prin urmare, se poate spune despre neamul nostru dacoromân, că nu a primit învăţătura cea nouă întru convertire, ci luminarea ei întru împlinire, încreştinându-ne.

   Taina cea de neînţeles – Hristos, devenind pentru dacii liberi deodată înţeleasă.

   Creaţia divină este o pogorâre în istorie din absolutul Dumnezeirii. Creştinismul Hristic, ortodox este o urcare din istorie a teoforilor, hristoforilor, duhoforilor, marioforilor întru Absolutul Transcendenţei unde sălăşluieşte FIINŢA divină.

   Întruparea Fiului lui Dumnezeu din Absolut în istorie este o pogorâre din Fiinţă în Fire, rămânând însă în Fiinţă, pentru ca apoi, creştinul ortodox teofor, hristofor, duhofor, mariofor să se înalţe din firea sa înspre/ întru Fiinţa Dumnezeirii.

   Trăirea firii în Fiinţă nu are temeiul de consubstanţialitate, ci de sălăşluire divină, în sensul în care Duhul Sfânt sălăşluieşte în biserica – sufletul creştinului mărturisitor.

   Profetul nostru Mihail Eminescu îşi grăbea spiritul religios spre intrarea întru Fiinţă.

   Expresia sa eminamente teologică, „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată!” – versul cel mai ortodox din lume se circumscrie tezei fundamentale a creştinismului apostolico-evanghelic ca o mare paradigmă a spiritului religios valah.

   Pentru valahul creştin ortodox, tocmai această „convertire” îl ispiteşte: Arta de a muri hristic, dăinuind prin mărturisirea Adevărului revelat, veşniciei. Mântuitorul S-a întrupat, iar după Sfântul Grigore Palama, S-a înomenit. Ce semantică nobilă îmbracă această expresie divină?, tocmai pentru a mărturisi Adevărul, iar omul hristic remărturisindu-l să poată urca prin mărturisire-mântuire întru Viaţa veşnică. „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!” (Evanghelia după Sf. Apostol Ioan 14,6)

 

   „Adevărul creştinismului, mărturisea apologetul creştin Dan Puric, ţine de ordinul MĂRTURISIRII!” (Dan Puric, Cine Suntem, Ed. Platytera, Bucureşti, 2008, p. 39)

   Prin Suferinţă şi Răbdare, prin Adevăr şi Jertfă, prin Iubire şi Libertate, prin Credinţă şi Mărturisire creştinul teofor pătrunde din firea imanentă întru Fiinţă.

   Să ne reamintim una dintre cele mai jertfelnice pilde de dăinuire dintre nenumăratele jertfe ale Neamului nostru, cea a Voievodului Constantin Brâncoveanu şi a familiei sale, relatată de Dan Puric în dimensiunea românească a operei sale Cine Suntem, care recapitulează într-un fel Răstignirea şi dăinuirea, Învierea Mântuitorului, dar şi pe cea a Neamului pelasgo-dacoromân primordial.

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Fiinţa – în viziunea filosofului idealist german şi a ţăranului valah cucernic” →

   „Creştinul trebuie să respecte trei valori:

   Patria-care-ţi asigură hrana trupului;

   Neamul-care-ţi dăruieşte hrana minţii;

   Biserica-care-ţi asigură hrana sufletului.”

              (Dr.TRAIAN TRIFAN)

 

 

      PROTO-DACUL-PELASGUL a fost, este şi va fi aşezat de Dumnezeu în Faşa Creaţiei Sale, într-un Areal cu adevărat divin: CARPATO-DANUBIANO-PONTICO-EUXIN.

 

   După ce a primit binecuvântarea din Cerul preamăririi a făcut din Maria, Stâlpul Bisericii Mântuitorului Hristos şi Temelia nepieritoare a Neamului dacoromân.

   A luat cu grijă şi cu sfială din elementele naturii o parte din frumuseţea Creaţiei divine oglindită în ele şi a brodat-o pe regalul său port popular, urzindu-l pururea ca datină.

   Apoi, a surprins limpezimea surâsului din susurul apei, armonia din şoaptele Codrilor, arpegiul din adierea brazilor, sunetul din revărsarea cascadei, frecvenţa din freamătul frunzelor, madrigalul din mireasma florilor, gama din tremurul ierbii, portativul din mlădierea sălciilor, ritmul din turuitul turturelei, refrenul din trilul ciocârliei, măsura din viersul mierlei, octava din rapsodia rândunicii şi a întocmit magistralul şi divinul Tezaur folcloric.

 

   A primit în Dar de la Heruvimi focul mistic, ruga fierbinte, necuprinderea isihastă, veghea şi locul cel mai apropiat de Dumnezeu între rase, seminţii, popoare, neamuri şi naţiuni.

   De la Serafimi a luat răbdarea, înţelepciunea, clarviziunea,  curajul, expresia slujirii.

   Arhanghelii i-au pus în năframa ursitei, Dorul după Logosul divin, Coiful căpeteniei, Spada dreptăţii, biruinţa în jertfire, flamura Eroului, aura martirică, buna vestire, solia păcii.

   Ingerii l-au împodobit cu nimbul iertării, l-au legănat în mireasma cântării celeste cu sublimul ei liturgic presărându-i pe frunte psalmii întru lauda şi mărirea Maicii Domnului.

 

   Celelalte cete de îngeri s-au întrecut în a-i împleti în cununa frumuseţii, bărbăţiei, dârzeniei şi demnităţii, suspinul, fiorul, flacăra, bucuria, lacrima, îmbrăţişarea şi dorul de Acasă.

   Iisus Hristos-Mântuitorul lumii i-a îngăduit purtarea Crucii Sale în crucea sa, ca semn al demnităţii, l-a încins apoi cu libertatea sfântă brodată pe adevărul ortodoxiei, atârnându-i pe umerii largi, neînconvoiaţi hlamida iubirii, iar în mână dreaptă şi vânjoasă sceptrul nemuririi.

   * Traian Chelariu/ Traian Colhan/ Traian Trifan

 

 TRAIAN Chelariu (1906-1966), poet cult de o mare sensibilitate mistică creştin-ortodoxă.

   Traian Chelariu şi-a urzit în plămada sufletului său ales, răbdarea cea mare a dacoromânilor-hotar de veşnicie, suferinţa prelinsă din Legendele şi Baladele strămoşeşti, dăltuidu-şi tenace caracterul de cremene şi zelul demnităţii legendare al daco-valahilor în care a aşezat cu multă evlavie, Icoana Neamului peste care răsare Aura biruitoare a Mântuitorului Iisus Hristos.

                                   Baladă pentru binecuvântarea ţării de mâine

   Nu ne-am pierdut sub cerul strămoşesc/ suntem şi azi şi mersul ni-i deschis;/ în rând cu noi meleagul şi-l păzesc/ acei cărora-ntreg li l-ai prezis.// Dar am urcat cu turmele spre tine,/ tot zorul nostru-i numai către bine,/ iar dacă graiul, uneori sărac,/ l-am strâns în cântec şi-l purtăm spre leac,/ el ni-i legenda care va rămâne,/ şi Tu o ştii tot pe pământul dac-/ blagosloveşte-i zilele de mâine.// Dar am purces din codri şi coline/ tot zorul nostru-i numai către bine/ şi străjuim, cum Ţie Ţi-i pe plac/ ogoru-n care voievozii zac/ şi care ne dă grâul pentru pâine,/ Tu însă-l ştii că-i tot pământul dac,-/ blagosloveşte-i zilele de mâine.// Mileniile milei doar sporesc,/ statornic nu e nici un paradis,/ numai cuvântul cel dumnezeiesc/ prin Fiul Tău pe care l-ai trimis.// N-am vrăşmăşit hotarele vecine,/ tot zorul nostru-i numai către bine./ De-a pururi neamurile se prefac/ şi zodiile se supun şi tac,/ dar ce-ai vrut Tu, netrecător, rămâne/ pământul nostru tot mai este dac,/ blagosloveşte-i zilele de mâine. ( Revista Fundaţiilor Regale, nr. 1, 1941)    

    

   TRAIAN Colhan (1915-), s-a născut în ziua Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, în localitatea Brezoi a judeţului Vâlcea, în familia destoinicului Pavel şi a inimoasei Elizabeta, în anul 1915. Părinţii săi ocupau ca stare socială o poziţie de mijloc. Şi-a schimbat domiciliul se pare în satul Laz de Alba. După ce termină Şcoala generală, urmează Liceul Industrial, ajungând un remarcabil desenator tehnic. Face stagiul militar lăsându-se la vatră cu gradul de Sergent. S-a angajat la Braşov la fabrica de avioane I.A.R. Fire dârză, cinstit, deştept, frumos, integru, talentat ca povestitor. Încropeşte o poveste imaginară în al cărei scenariu aşează prinderea şi uciderea a doi bolşevici. S-a opus pe faţă tăvălugului comunist care se prăvălea cu ură atee peste Ţara noastră creştină. La o percheziţie descinsă de securitate i s-a găsit relatarea cu sovieticii şi l-au arestat. Bolşevicii l-au luat să-l judece la ei, dar la graniţă le-a scăpat. N-a durat mult evadarea fiindcă l-au prins otrepele cărămizii de la noi. Este arestat de la domiciliul Cugir-Hunedoara, condamnat în 7 Aprilie 1949 şi graţiat în 1964. Traian avea mare evlavie la Fecioara Maria. Faptul că avea la activ o evadare l-a pus în celula din Zarcă cu alt evadat, părintele Nicolae Grebenea. Traian aveau mulţi apropiaţi printre saşi şi săsoaice. Când au venit bolşevicii Colhan i-a sfătuit pe mulţi să-şi ascundă fetele, dar fără succes. Iată ce ne povesteşte părintele Grebenea despre eroul său, camaradul de celulă: „Colhan a convins pe părinţii a patru fete să le lase să le ascundă el. Le-a îmbrăcat în costume naţionale româneşti şi a plecat cu ele în satul lui… În Laz le-a dus la o mătuşă a lui ce avea casa tocmai în marginea satului şi au rămas acolo un an de zile. De mâncare trimeteau părinţii lor. Şi aşa au scăpat toate. L-am felicitat pe Colhan pentru această frumoasă iniţiativă.” (Preot Nicolae Grebenea, Amintiri din Întuneric. Ed. Scara, Bucureşti-2000, p. 262) Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: TRAIANII noştri DACI (partea a II-a)” →