Originalitatea și identitatea permanentă a unui popor sunt exprimate în trăinicia Tradiției lui. Tradiția, care exprimă cel mai fidel personalitatea poporului, adică tot ce rămâne statornic.
Tradiţia ţine de spiritualitate şi de raportul cu sinele cel mai intim și, se poate spune, reprezintă modul în care absolutul este exprimat de un anume popor. În această înțelegere avem nevoie de Tradiție pentru a ne aminti permanent cine suntem și să nu ne pierdem într-o masă amorfă, la vrerea oricui. Exact acestei tendințe dizolvante, a acumulării influențelor la modă, se opune Tradiția. Tradiția este cea care face un Popor unic, căci în ea se cuprinde modul în care un popor definește și înțelege diferența dintre frumos și urât, dintre drept și nedrept, dintre adevăr și minciună, dintre bine și rău. Tradiția este experiența existențială a Neamului și în ea se păstrează frumusețea autentică.
Se poate spune că Tradiția unui Neam este mai importantă decât ‘istoria” lui, atunci când prin “istorie” înțelegem momentul istoric prezent și din asemenea “momente”, este alcătuită istoria. Ceea ce le unește între ele și le dă înțeles este exact Tradiția. Căci într-un anume moment istoric un Neam poate fi în derivă, poate trece prin încercări neobișnuite, poate fi ocupat de o stăpânire străină, deci va fi nevoit să folosească orice mijloace pentru a supraviețui. Dar Tradiția nu se schimbă și nu trebuie să se schimbe. De fiecare dată când românismul a trăit în ritmul aceluiași gând și în armonia aceleiași credințe, a trăit din plin Tradiția lui, el a produs lucruri originale și trainice. Când această unitate morală, când această trăire în Tradiție a lipsit, ne-am întâlnit cu eșecuri. Influențele străine au importantă, dar numai în măsură în care trec prin spiritul critic al Tradiției. Căci Tradiția este, în primul rând, continuitate spirituală. Poți participa la o civilizație, dar asta nu înseamnă a îi fi slugă și a o copia. Tradiția este garanția că putem participa ca Neam la orice moment istoric, dar pentru a rămâne semnificativi și cu identitate va trebui ca întotdeauna să alegem, din afară, doar ce este de folos și chiar și acea parte să o trecem prin “gândul Neamului”, care este Tradiția și să o facem ceva nou, ceva ROMÂNESC. Iar aici mai trebuie să știm un lucru.
Orice criză a unui Neam este mai întâi spirituală și manifestarea crizei se vede în setea covârșitoare după cele materiale. În acesta privința suntem limpede avertizați:” “Căutați mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” – Matei 6:33.
Deci Tradiția înseamnă, repet, continuitatea în spirit a unui Neam și pentru Neamul Românesc aceasta înseamnă Ortodoxie. Iar Ortodoxia este un întreg viu și care dă viață. Ortodoxia nu este închistată în forme, cu toate ca respecta formele, Ea este mereu originală și mereu aceiași în ceea ce este esențial, mereu noua și mereu aceiași esenței Sale. La fel și în Tradiție.
La un moment dat al vieții unui Neam, anume forme nu mai sunt de folos. Atunci privim, fie spre trecut și o renaștere are loc, fie căutăm să preluăm modele străine, să cădem în iconoclasm și să ne pierdem într-o masă amorfă. Dacă dorim să rămânem în viață, ca Neam unic, trebuie să privim și să ne însuflețim din exemplele trecutului, momentelor istorice mai bune și care rămân exemplare. Căci privirea spre trecut are rost doar atunci când ea devine un îndemn spre viață și nu un strigat de deznădejde. Respectul pentru Tradiție este o necesitate existențială și în același timp o manifestare de bun simt elementar. Doar cei fără suflet, fără rădăcină, vor avea nebuna îndrăzneală să tăgăduiască Tradiția!
Probabil că nimic nu poate exemplifica mai bine relație dintre Tradiție, evoluție istorică în timp și statornicie în duh, ca satul românesc.
Toate și fiecare dintre satele românești ne arată cum se poate trece prin istorie și prin greutățile vieții, îmbinând demnitatea cu modestia și modestia cu eleganța.
Satul românesc a rămas statornic duhului sau, Tradiției sale autentice dar, în același timp a știut să se adapteze vremurilor,să nu rămână un anachronism sau piesă de muzeu. Satele românești, toate și fiecare, arată un adevăr, care poate va mântui lumea: că întreaga lume este alcătuită din “locuri” , având identitatea și personalitate proprie. Atunci când acest lucru va fi înțeles, atunci orice “loc”, descris autentic și cu dragoste, va reprezenta LUMEA în ceea ce are ea esențial.
Satul românesc a păstrat vie Tradiția Românească, însemnând Ortodoxie și dragoste de Neam.
Poate că va veni o vreme, repede trecătoare, când a vorbi despre Neam și virtuțile lui și despre frumusețea împărăteasca și mânuitoare a Ortodoxiei vor fi osândite de puterea vremelnică. Dar chiar și în atari împrejurări cei care își iubesc și respectă Neamul si Ortodoxia trebuie să stea neclintiți și cu fruntea sus. Așa cum au stat martirii și mărturisitorii Credinței în vremea persecuțiilor. În această înțelegere să nu avem îndoială: Neamul care poartă în frunte Crucea și mărturisirea Ortodoxă nu va pieri. Biruința va fi a noastră, căci cu noi este Dumnezeu!
——————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
USA
7 august 2020