…ger, ger pe cumpăna de cer,
în căuș cioplit în stâncă un luceafăr abia cântă brodând îngerilor aripi, înfrigurați se tem să zboare cu sufletul floare, prea suavi sfințiți în singurătăți
cine să -i atingă?
îngere, rănit în soare rugăciune îngenuncheată
în lan de maci îți e veșmântul ,
rouă -n sevă, legământul …
spre marea întinsă, încinsă în fuior albastrul, evantai e valul, clipă brodată saltă corăbii spre pletele de aur, snopi de lumini un vals în infinit,
pustia își înflorește spini în stânci,
trecerea timpului îngheață,
ruginite sunt stelele,
păsările, metafore ale aerului
zdrențuiesc grădinile cerului ,
din inima muntelui,
o, sfințiți pustiiți îmi ascultați, între cer și granit, graiul de dragoste, psalm învechit după care inima mea tânjește ,
îngenuncheată sunt în nisip,
fir e vis, frunză argintie, cum îmi adie în suflet ninsoare colilie,
în prag de catedră Luceafărul scapără amnarul,
scântei înfloresc în vitralii roze,
rozele, rozele ard!
ziua munții strâng în năframe vezi,
la cântătorii desfac nodorile și țipă înfloriturile, apele se limpezesc, se împodobesc în diamante, un pumn de arginți azvârlit pe firul de arc întins în vânătoriile vântului ,
ce pustiul!
grai de dragoste, psalm învechit,
cine te-a vămuit?
cu un pumn de arginți azvârlit în ger
la cântători
te-a învins …
//////////////////////////
…la răscruci umbrele, în strai de înnoptare pe trup de himere
în ulcică de lut descântă în trei bobi de jar,
nu trebuie să ascult litania dar o aud
și zeghe de negură ninge în asfințit,
cai de ametist pasc în pajiști de singurătate,
nu-i mai tăce bufnitei plânsul,
vor veni zorii cu plete de ceață,
tulbure e apa fântânii,
nu-i floare, nici piatră,
firimiturile lunii pe sufletul meu sărăcit
se strâng în cunună,
ce ați prorocit himerelor în trei bobi ,trei ,
jar în ulcică de flori scuturate
de nu pot să rup straiul de jalea oțelit,
țesătură de spini?
argint topit cine îmi toarnă în bani
mărunți drept vamă ninsorii,
să trec cu pașii desculți prin smaralde,
aș fi vrut să nu strivesc iarbă înflorată,
cine desfoaie pe ziduri în foi de întuneric
zborul păsărilor albe?
de ce e pedeapsă în trecerea îngerului
pe lângă sufletul meu și nu mă atinge?
sărut sub îngheț ninge,
îmi strâng dorul izbucnit ca un ghizer în pumni și ascult tânguirea Păsării Paradisului,
cântec încremenindu-mi pe inimă,
deasupră-mi scutură luna frunze galbene,
cine spulberă pe urmele nisipului
urmele mele ?
zăgăzuite -s izvoarele fuioare albe,
repede își seacă ziua înflorirea,
cutremurat în evantaie aerul îmbrățișează muntele,
în firea de pietre,
fir de abanos desfășoară luna în seceră,
iarna țese în filigran Cartea lumii,
ard în candele albastre înfloririle Păsării Spin,
îngerii scutură velințele albe
peste glasul crengilor arse,
inima -mi tremură ca lovită cu pietre de ger,
respir ca în durere de floare,
dor, Doamne, dor îmi e de firului vede al vieții ,
luna își varsă lumină arsă din gălețile-i galbene,
rouă fără de rugină ard scoicile în șireag,
nu -i nimeni să asculte plânsul tăios al apelor, tremură descoperindu -și în pietre
vadurile neclare,
începe un haos de-a vocea și umbra,
ce aștept, Doamne?
să fie numai iarnă în coloane de gheață?
să bea înserarea în pumni?
să alerge cu bici de foc prin rădăcini?
aici se măsoară noapte în căderea copacilor,
pe o nicovală tăcerea cade în pereți sidefii,
sufletul îmi este pulbere fără de zare, fără,
praf, aur tăios, iarbă ,
cine a pierdut ruga de soare?
trupul copacului,
verdele înlănțuitelor iederi …
//////////////////////////
…de-i iubirea, iubirea de-a viața, de-i sărutul roua deșertului, unde-i fericirea, menestrel nevăzut
doinind într-o frunză de vânt?
să răsară firul de iarbă mărturisire poienii în flori
tainică luna oglindă să dezvăluie
în adâncul pădurii umbrele să ocrotească licărirea zorilor în firimituri , tainice poteci trandafirii căprioarelor
rătăcite în firele zăpezii,
în tăiș de lună șoaptele se arcuiesc,
bate în plopi vântul răscolind colțuri de cer străvezii,
se scutură din negură
ca o cergă stinsele stele ,
cât mi-e de trist!
soarele își închide cămașă cu bumbi de plumb ,
tresare muntele văi vălurind,
vârtej de frunze, nisip, strai zdrențuit
de rugină peste foi de lumină,
în balans e ziua alunecând spre noapte,
grădină în stele nu -i,
nălucire e un cântec viscolit peste luceafăr,
cine mai poate cu mâini limpeziri
să -i dea vieții lacrimă de rouă ?
pulberea nisipului să o spele lacrima,
să te știu, viață, de-a răsăritul,
îngenunchez în fața ta, stejarule,
dă -mi din verdele, sevele tale,
să înfloresc cărările singurătății
cuiburi în muguri ,
mă iartă, tulburatule cer,
dorința de zbor e mai puternică decât haosul,
vântul nu -ți frânge lira,
psalm de ți -l închină îngerii,
zvon de cântec secătuit s-ar întoarce înghețat,
vezi cum neștiutoare vorbesc despre iubire,
agonie a sufletelui în genunchi?
ce altceva mai mai poate fi viața
decât zbor de pasăre dăruit ?
incendiat e apusul închis
ca într-un clopot de sticlă,
spre viață îmi întind brațele,
mai am eu putere iubirii să frâng negura
în copac înflorit?
Edit: Mioara Hususan
Ce legătură poate să aibă o șopârliță verde-aurie, o arătare fermecată prin iarbă, cu viața noastră…?
Să ne hrănim cu o meditaţie la poezie.
Iată ce are de oferit o livadă de meri în floare. De la Putna sau din altă parte.
” Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.