Galina MARTEA: Doina Drăguţ şi universul ei literar

Având la bază profesiunea de matematician, licenţiată a Universităţii din Craiova, facultatea de matematică-informatică, Doina Drăguţ (poet, eseist, romancier, critic literar şi de artă, publicist, jurnalist) a reuşit să se afirme cu mult succes şi în domeniul literaturii, în timp, punând în lumină un şir de lucrări literare destul de preţioase. Debutând în 1994, cu volumul de versuri „Ceasuri de îndoieli” (Editura Spirit Românesc), ulterior Domnia Sa publică şi alte cărţi de poezii, eseuri, romane, critică literară şi de artă care, la rândul lor, sunt lucrări de valoare pentru literatura naţională română. Astfel, facem cunoştinţă cu volumul „Suferinţele unui redactor”, roman (Editura Alma, 2006), „Detaşare într-un spaţiu dens”, poezii (Editura Spirit Românesc, 1995), „Spaţiul din nelinişti”, poezii (Editura Scribul, 1998), „Ochiul de lumină”, poezii (Editura Scrisul Românesc, 2000), „Arabescuri”, eseuri (Editura Spirit Românesc, 1995), „Nelinişti prin timp”, eseuri, prefeţe, recenzii şi cronici literare, cronici plastice (Editura Sitech, 2010), „Individualitatea destinului”, eseuri privind individualitatea destinului în artă (Editura Spirit Românesc, 1996), „Timpul dintre valuri de lumină”, poezii (Editura Fundaţia Scrisul Românesc, 2014). În mod prioritar este cazul de menţionat că Doina Drăguţ, cu o dibăcie aparte, realizează cronici de analiză literară cu referire la creația marilor scriitori români clasici şi contemporani (Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Mircea Eliade, Marin Preda, George Călinescu, Constantin Brâncuşi, Marin Sorescu etc.), despre unii scriitori din lumea universală (Jorge Luis Borges, Denis de Rougemont, Ernest Hemingway), despre scriitorii români debutanţi şi un şir de artişti plastici români şi nu numai. Astfel, prin lucrările sale, de o semnificaţie distinctă, destinate criticii literare Doina Drăguţ poate fi considerată, cu certitudine, un critic literar de mare calitate, respectiv, realizând cu multă izbândă cercetări complexe asupra genului literar prin poezie, proză, artă, ştiinţă. De-a lungul timpului, urmând calea criticii literare şi de artă, Doina Drăguţ prin analizele sale pune în valoare propriile calităţi scriitoriceşti, dar, în acelaşi timp, descoperă/ redescoperă continuu universul literar/ universul creativ al scriitorului român şi nu numai. Domniei Sale îi reuşeşte de minune să cerceteze diverse genuri literare, iar analiza pe care o propune cititorului este una a noului/ a valorilor autentice, fondată pe criterii concrete şi pline de sens, ce desemnează doar un sistem de însuşiri esenţiale despre arta scrisului. Atentă la orice cuvânt produs şi reprodus, critica literară a Doinei Drăguţ se reflectă cu multă profunzime în ediţia volumului „Nelinişti prin timp” (eseuri critice, prefeţe, recenzii literare şi de artă, Editura Sitech, 2010, pagini 170), lucrare ce reprezintă, cu adevărat, abnegaţie sau, mai bine zis, devotament real faţă de arta literară, şi anume: arta criticii literare. Aşadar, criticul literar şi de artă Doina Drăguţ reuşeşte să delimiteze cu multă perfecţiune şi talent ştiinţa literaturii/ artei, în consecinţă, în baza analizelor efectuate producând numai viziuni şi concepte estetice ce reflectă corect realitatea.

Creaţia literară a Doinei Drăguţ este bogată în lucrări originale/ de valoare care prin conţinutul lor exprimă destul de vizibil capacitatea scriitoricească în a crea lucruri demne de apreciere. Astfel, se profilează modul ingenios al exprimării, acesta demonstrând spiritul inventiv al imaginaţiei ce este suprapus cu spiritul intelectual al scriitoarei. Dacă să ne referim la genul poetic al scriitoarei, atunci acesta impresionează prin farmecul metaforelor din abundenţă, prin modul de a reflecta versul liric cât mai fastuos şi cât mai real prin vibraţiile vieţii cotidiene, accentul forte fiind pus mereu pe existenţa omului în acest univers. Este spectaculoasă această viziune, iar meditaţiile realizate prin intermediul unui sentimentalism pur redau, la direct, doar dragostea faţă de lumea înconjurătoare şi tot ceea ce se numeşte viaţa umană. Descrierile poetice sunt prezente printr-o formă clară a gândirii logice şi, nu în ultimul rând, a gândirii poetice ce este corelată cu funcţiile matematice, ştiinţă şi discurs ce exprimă doar transparenţă şi precizie în cuvântul redat, model fiind: „Închid ochii şi mintea mă poartă/ spre un punct fixat din inexistenţa/ ce pare veşnicie, încet-încet înăuntrul meu/ se instalează vidul şi mă eliberez de mine,/ empatia îmi topeşte formele şi mă însufleţeşte în altceva./ Mă găsesc între două lumi diferite închipuite-n sfere,/ una materială, luminoasă, plină de sens,/ alta opac-străvezie, neînţeleasă/ …” (ÎNTRE DOUĂ LUMI). Prin poezia Doinei Drăguţ realizăm cât de frumos este universul uman, necătând la faptul că, în acelaşi timp, este plin de neajunsuri/ suferinţe/ incertitudini, în cele din urmă, omul alăturându-se doar fenomenului pozitiv, astfel formându-şi caracterul hotărât pentru a continua viaţa prin valul alb al existenţei: „scad depărtarea/ şi o micşorez/ până se face punct/ adaug târziul/ până la orizont/ apoi ce rămâne/ se umple cu vânt/ aşteptarea se risipeşte/ în valul alb/ de îndoială” (VALUL DE ÎNDOIALĂ). Hipersensibilă la tot ceea ce se întâmplă în lumea înconjurătoare, poeta cântă viaţa prin toate formele ei reale. Prin descrierea sinceră a sentimentelor, acţiunilor, manifestărilor, poezia Doinei Drăguţ pune în mişcare sufletul omenesc şi, în acelaşi timp, cheamă la confesiuni. Anume prin această formă a exprimării poeta atrage şi mai mult cititorul care este mereu stăpânit de emoţiile şi necazurile existenţei. Astfel, versul liric redat prin forma autentică a gândirii cuprinde viaţa intimă-interioară a scriitoarei, dar, nemijlocit, prin formula mijloacelor artistice relatate se distinge talentul poetic ce favorizează pozitiv activitatea creatoare. Poezia, fiind motiv de inspiraţie atât pentru autor, cât şi pentru publicul cititor, este mesajul artistic redat prin imagini expresive, printr-un limbaj centrat pe versul alb sau al versului clasic ce are la bază rima şi ritmul. Prin aceste forme ale comunicării se regăseşte Doina Drăguţ, scriitoarea care reuşeşte să îmbine tenacitatea cu capacitatea poetică nativă, astfel, perfecţiunea literară fiind plasată în limitele unor valori de înaltă intensitate: „Lumina/ se dăruie tuturor/ după măsura fiecăruia/ duşi de dorinţe şi întâmplări/ nu făceau nimic/ dar nimic nu rămânea nefăcut/ se raportau la absolut/ pe potriva firii lor/ relaţia specială/ era asumată/ prin credinţă” (ASUMARE PRIN CREDINŢĂ). Versuri foarte frumoase, stil original/ inconfundabil/ unic. Sintetizând discursul despre versul liric al Doinei Drăguţ, putem afirma: totul are corelaţie şi tangenţă cu universul spiritual al omului, specific sinelui, iar imaginaţia este universul real al scriitoarei, prin care există mesajul de a relata noţiuni cât mai frumoase și producătoare de admiraţie.

Continue reading „Galina MARTEA: Doina Drăguţ şi universul ei literar” →

Isabela VASILIU-SCRABA: Marea manipulare de după 1991 – Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați

Motto:

„Odată am spus că în Franța sînt mai mulți staliniști decât locuitori. Din cauză că mă loveam de această mentalitate…Sartre zicea: TOUT LES ANTICOMUNISTES SONT DES CHIENS” (Theodor Cazaban, iunie, 1993).

Ioan Petru Culianu se pare că a scris din Franța o notă informativă despre Mircea Eliade (vol. Mircea Eliade în arhiva Securităţii, Ed. Mica Valahie, 2008, p. 233). Autorul este recognoscibil după conținutul notei pentru Securitatea R.S.R. , turnătorul Ion Manea auto-deconspirându-se și el în 1974 odată cu menționarea volumului soției sale, Gramatica comparată ( ibid., p.117). În nota scrisă probabil de Culianu se amintește și de Adriana Berger, după moartea profesorului Eliade autoare a unui articol anti-Eliade în revista „Minimum” din Israel, urmat de alte articole calomnioase. De la Paris, aceasta îi scrisese în românește pe 13 octombrie 1984 lui Ioan Petru Culianu la Groningen „că nu are slujbă”, după ce renumitul savant se dispensase de ajutorul ei la clasarea manuscriselor și a corespondenței, „cea mai gravă eroare din ultimii 25 de ani” (cf. Mircea Eliade, Jurnal, 31 martie 1984).

În nota scrisă probabil în anul 1984, conducerea Securității (instituție strict ierarhizată) era informată că „sursa” o cunoaște pe Adriana Berger, „tipă de o rară mediocritate” care l-a căutat insistent si care îi dactilografiază (în franceză) o conferință. După ce, ajutat de M. Eliade, și-a văzut volumul Eros și Magie publicat la o editură prestigioasă, Culianu a vorbit la Sorbona despre cartea sa pe 25 noiembrie 1984 într-o conferință pe tema Științei în Renaștere (notează el în Curriculum vitae alcătuit prin noiembrie 1990 în vederea angajării la Chicago, la Divinity School). Informatorul mai scrie Securității din țara comunistă că i-a citit Adrianei Berger și teza de doctorat din 1982 pe tema operei lui Eliade, adăugând că a trebuit să-i răspundă Adrianei Berger la o mulțime de întrebări privitoare la „relația sa cu Mircea Eliade”.

După ce îi oferise postul dorit (de redactor la revista „Secolul XX”, vezi interviul înregistrat de G. Adameșteanu, republicat în Revista “22” din 22-23 mai 2011, p. 13), în vara anului 1972 Securitatea i-a permis comunistului Ioan Petru Culianu să treacă dincolo de granițele închise ale Republicii Socialiste România spre a se perfecţiona în italiană la Perugia cu o bursa de două luni, fiind imediat după licenţa în italiană. În decembrie 1990 Culianu îi povestea Gabrielei Adameşteanu că la vremea studenţiei sale bucureştene venise la el un securist spre a-l racola. Acel securist, după ce a aflat de la tânărul italienist dorinţa acestuia de a lucra în redacţia revistei „Secolul XX”, l-a asigurat că Securitatea îi poate îndeplini visul. După asasinatul de la Chicago, Paul Drogeanu şi-a amintit că Ioan P. Culianu primise înainte de a rămâne în Italia postul la revista „Secolul XX” (vezi Paul Drogeanu în Suplimentul „Litere Arte Idei” al Cotidianului din 18 mai 1992, p.7). Decizia comunistului Culianu de a rămâne în Italia a atras după sine abandonarea visului de a lucra la cea mai prestigioasă revistă culturală scoasă în țară, dar nu şi abandonarea colaborării sale cu Securitatea, cu atât mai greu de realizat cu cât temuta instituţie i-a trimis un colaborator al ei în Lagărul de refugiaţi de la Latina din apropierea Romei (cf. Andrei Oişteanu, Asasinarea lui Culianu, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, din august, anul X, Nr.116/ 2011, p.7065).

Nota înformativă din 1984 are data exactă si semnătura turnătorului anonimizate, în conformitate cu Legea 187 si Ordonanța 16 care permite să se „publice doar numele informatorilor care prin acțiunea lor au încălcat drepturile și libertățile omului” (vezi în Revista „22”, nr 862 din 18 sept. 2006, interviul cu Claudiu Secașiu, președintele C.N.S.A.S.), de ca si cum în mod „legal” oamenii în comunism ar fi fost lipsiți de dreptul la o viață privată.

Inregistrările din perioada totalitarismului comunist prin pereții „microfonizați” ai camerei fostului deținut politic Constantin Noica (1), sau pe calea turnătoriilor obținute de Securitate de la mulți dintre vizitatorii filozofului, n-ar fi fost, vezi-Doamne, încălcări ale acestui drept fundamental. Știindu-se permanent hărțuit, intimidat și urmărit de statul polițienesc, filozoful retras la Păltiniș mai visa câteodată că le va „trânti ușa în nas” securiștilor care l-au băgat fără motiv în închisoare, încălcându-i apoi dreptul la o viață privată, lipsită de urmăritori și „ciripitori” (2). Noica visa că va rămâne la familia lui din Anglia, „ca să nu mai aibe nimeni prilej să se ocupe de el” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii comuniste și postcomuniste, în „Tribuna”, Cluj-Bapoca, nr.282/2014, pp.23-25 ;https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicalistaneagra8/ ).

In studiul său, Totalitarismul ca mod de acaparare a puterii de stat (postat pe internet la www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/varlam , pagină greu accesibilă cu uzualele motoare de căutare) politologul Ion Varlam observase cu justețe că, oricare ar fi ideologia sa, totalitarismul are neapărat un caracter ideologic prin “voinţa de a-şi justifica natura teroristă”. Aceasta ar fi “o primă deosebire faţă de dictatura banală”. Numai că ideologia pe care o practică totalitarismul de dreapta sau de stânga este “nelegitimă până si în ochii propriei doctrine” (cf. I. Varlam, fost deținut politic) pentru că plasează într-un viitor utopic binele ca scop final, în timp ce face răul, actualitatea fărădelegii faţă de persoanele indezirabile fiind mijlocul de realizare a măreţiei viitoare. Foștii comuniști și tinerii pe care îi instruiesc pentru cercetările „Centrului internațional de studii asupra comunismului” din cadrul „Memorialului de la Sighet” sunt foarte atenți ca vorbăria lor să nu fie „impurificată” de punctul de vedere ale foștilor deținuți politici. Primind de la Ioana Diaconescu (cercetătoare a istoriei recente) linkul „Memorialului de la Sighet” pe 17 decembrie 2017 și uitându-mă pe cele 20 de titluri ale „Biblibliotecii Memorialului” am constatat că nu apar titluri ale cărților unor foști deținuți politic povestind ororile prin care au trecut, sau măcar lucrarea de sinteză a lui Fabian Seiche, Martiri și mărturisitori români din secolul XX. Închisorile comuniste din România (ed.II-a, Făgăraș, 2014). De unde reiese că „Memorialul de la Sighet” ocolește (intenționat ?) tocmai volumele de memorii ale victimelor inchisorilor politice comuniste. Acest defect capital se regăsește în mai toată maculatura publicată de „cercetătorii acreditați ai C.N.S.A.S.” care „uită” să prezinte și punctul de vedere al victimelor, difuzând negreșit „limbajul standardizat” al anchetatorilor (cf, Carmen Ciornea, lector univ.la Facultatea de Teologie din Constanța). Spre exemplu, deținutului Petru Manoliu din lotul Noica-Pillat i-a fost indosariată declarația că „Noica, sub pretextul lui Hegel, reafirmă vechile convingeri legionare, pe cât de mistice, pe atât de reacționare” (P.M.). Același lucru, dar cu alte cuvinte, a scris si sursa „Șerban” (Pavel Apostol) căruia Z. Ornea/ Orenstein îi dăduse pe ascuns manuscrisul noician, întâi fragmentar, apoi în totalitate : „Cunoscutul filozof legionar” în lucrarea sa, „una din cele mai periculoase materiale ideologice din țară”, ar face apologia religiei. Lucrarea ar conține „afirmații cu caracter fățiș anti-comunist și mistic”(3).

Un anchetator i-a spus unui deținut politic următoarele : „Vă vom obliga, prin metodele noastre, să declarați numai ce vrem noi. Aceste declarații smulse cu cleștele înroșit în foc le vom păstra ca MĂRTURII, ca acte pentru arhivă, după care se scrie istoria. Vom păstra dosarele până ce voi veți pieri. Vom muri și noi, dar istoria se va scrie pentru generațiile viitoare după aceste documente” (cf. Octavian Voinea, Masacrarea studențimii române, 1995). Carmen Ciornea, autoare a volumului Chipul Rugului Aprins (Ed. Eikon, 2016) spunea la TV-Trinitas că abia după câteva luni de studiu la C.N.S.A.S. a unor dosare de Securitate a realizat că procesele verbale de anchetă erau stereotipe în scopul de a azvârli în închisoare victima îndelung torturată și că pentru aflarea adevărului trebuie neapărat să ia legătura cu supraviețuitorii. Ea a vorbit cu Emanoil Mihăilescu, Nicolae Rădulescu și cu pr. Nicolae Bordașiu din așa numita organizație „mistico-fascistă” a Rugului Aprins, lot din care au fost omorâți în temnița politică trei oameni complet nevinovați: doi poeți, dr. Vasile Voiculescu și Sandu Tudor și un preot: arhim. Haralamb Vasilache.

Pentru că adevăraţii autori ai crimelor care au dus din 1945 până în 1989 la uciderea a 890 000 (optsutenouăzecidemii) de români fără a socoti victimele comunismului din Basarabia, Bucovina şi Ținutul Herţii (vezi dr. Florin Mătrescu, Holocaustul roşu, ed.I-a 1994, ed.II-a 1998), şi la circa două milioane de întemniţaţi politici pe diferite termene între 23 august 1944 si 1964 (vezi Monumentul victimelor comunismului de la Chene Bourg, Geneva, Elveţia) n-au fost nicicând pedepsiţi, ei şi urmaşii lor au rămas să controleze falsificarea istoriei pentru a-şi ascunde vinovăţia. In „Wikipedia” românească, enciclopedie confiscată de un grup mafiot, s-a inventat chiar și un imaginar „Nuerenberg românesc” care ar fi validat verdictele farselor de procese politice din timpul ocupației sovietice (vezi Testis Dacicus/ George Manu, România sub ocupație rusească în spatele Cortinei de fier, Ed. Mica Valahie, București, 2011).

Din perspectiva beneficiarilor comunismului și ai post-comunismului, apare semnificativă reacţia unui vizitator al filozofului Noica (vizitator devenit ministru) la propunerea lui Sorin Ilieşiu de a fi comemorată într-o zi anume memoria victimelor comunismului. Propunerea lui S. Ilieşiu a stârnit opoziţia lui Pleşu, îngrijorat nevoie mare ca nu cumva să fie “statutate” nişte “noi chermeze” (v. scrisoarea lui S. Ilieşiu către Radu Filipescu, 1 febr. 2012).

Teama de istoria „recentă”, povestită așa cum a fost ea, și nu după șabloane „legalizate” de foști ideologi ai regimului comunist, au avut-o mereu „cripto-bolșevicii” și clientela acestora. Eliade notase în jurnalul său ce-i spusese fostul deținut politic C.C. Giurescu, atunci când s-au revăzut după treizeci de ani: Securitatea a scos biblioteca istoricului arestat în 1950 și i-a dat foc, distrugând nu numai cărțile din bibliotecă ci și manuscrisele (cf.M. Eliade, 6 mai 1972). După exemplul bolșevicului Roller (cu ilustrația manualului prezentând la p. 735 Regimentul de artilerie „Ana Pauker”, ediția a III-a, 1947), istoria trebuia reinventată de criticul literar Z. Ornea, sau chiar de romancierul Culianu, în textul său cu țestoasa cea chioară publicat de marxistul Duerr.

Referindu-se la volumele omagiale Aufsaetze zu Mircea Eliade, îngrijite de Hans P. Duerr (n.1943), dintre care deja apărut (Sehnsucht nach dem Ursprung, 1983), academicianul Mircea Eliade îi scria lui Culianu pe 24 febr. 1984 că nu-l deranjează dacă ele cuprind (4) și articole critice, gândindu-se probabil la diversitatea firească de opinii si nu la etichetarea sa ca „fascist”, sau la minimalizarea faimei de care s-a bucurat gândirea sa înnoitoare pe tărâm științific, cum s-a petrecut în articolul comunistului Andrei Pleșu (vizitator constant al familiei lui Leonte Răutu, nu numai al filozofului de la Păltiniș), falsul „dizident” beneficiar al unor „burse de lux” (cf. Noica ; problema falsei sale dizidențe a fost abordată de sculptorul Bata Marinov, un fost coleg de facultate, într-o scrisoare din 8 febr. 2012 către S. Ilieșiu; http://www.romanianstudies.org/content/2013/02/marea-pacaleala-scrisoarea-lui-bata-marianov-catre-sorin-iliesiu/).

Continue reading „Isabela VASILIU-SCRABA: Marea manipulare de după 1991 – Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați” →

Veronica IVANOV: Irini Pericleous – Recital de vioară „For my mother”

Irini Pericleous a susţinut, în data de 7 mai, un recital de excepţie, în Sala Medievală Kasteliotissa din Nicosia. Ea a interpretat la vioară piese de J.S. Bach, A. Vivaldi, C. Gluck, F. Kreisler, Pugnani, John Williams, Fr. Chopin, Ceaicovsky şi Ciprian Porumbescu (Balada).

La recitalul închinat memoriei mamei sale, prof. Anca Cristina Pericleous, sala a devenit neîncăpătoare. Toţi i-am admirat măiestria şi am observat că la doar 15 ani, Irini şi vioara ei sunt una.

FELICITĂRI, Irini Pericleous!

Mult succes în continuare!

***

BIOGRAFIE IRINI PERICLEOUS

Irini Pericleous a început să cânte la vioară de la vârsta de 7 ani, avându-l ca profesor pe violonistul Sorin Alexandru Horlea – membru al Orchestrei Simfonice Cipru.

Din 2014 devine şi ea membru a Orchestrei Simfonice de Tineret Cipru, sub conducerea dirijorului Iorgos Koundouri. Primul ei recital îl susţine la vârsta de 11 ani, în Sala Medievală Kasteliotissa din Nicosia.

În data de 3 noiembrie 2015, susţine în România primul ei concert, fiind invitată de „Filarmonica Oltenia“ din Craiova, prin programul „Europa Season“.

Participă la lecţii de vioară Masterclass cu marele violonist Alexandru Tomescu, timp de o săptămână, în România şi susţine concertul final la Castelul Bran, în sala de muzică a castelului unde celebrul violonist, pianist şi compozitor George Enescu a susţinut numeroase concerte.

Urmează cursuri Masterclass, cu celebrul violonist italian Salvatore Accardo, în martie 2016, în Cipru.

Cu Orchestra Simfonică de Tineret a Ciprului ia parte la mai multe concerte cu muzicieni renumiţi: Alkistis Protopsalti, Kiprianos Katsaris, Aliki Hrisohou, Iorgos Frangoulis, Salvatore Accardo şi cu opera „Cavalleria Rusticana“.

De asemenea, a cântat la vioară la diverse evenimente organizate de Ambasada României în Cipru şi Şcoala Românească din Nicosia.

În mai 2016 a trecut cu nota maximă clasa a 8-a vioară la Şcoală Regală de Muzică şi şi-a început pregătirea pentru obţinerea Diplomei la Trinity College. În 2017 a participat la emisiunea televizată – JUNIOR MUSIC STARS şi a ajuns în finală, pe locul al II-lea.

———————––––––

Veronica IVANOV

Cipru

8 mai, 2018

Lucian Zeev HERȘCOVICI: LaG BaOmer, Meron, Rabi Șimon bar Yochai

Din seara de ajun a celei de a doua zi de Pesach începe numărătoarea de Omer. Ea continuă 49 de zile, precedând sărbătoarea de Șavuot, care este a cincizecea zi. Numărătoarea de Omer era legată de aducerea primelor roade la Templul de la Ierusalim și de calculul secerișului. Ulterior, după distrugerea celui de al doilea Templu, ea devenit o perioadă de doliu, în amintirea celor 24.000 de învățăcei ai lui Rabi Akiva, îndrumați de el să se alăture armatei lui Șimon bar Kochba. Ei au murit într-o epidemie pentru că nu se respectau reciproc, în primele 32 de zile ale numărătorii. La început nu știau cauza: atunci când au aflat-o, a încetat epidemia. Era cea de 33-a zi a numărătorii (LaG BaOmer). În această zi, doliul a încetat. Mai târziu, ziua de LaG BaOmer a căpătat un sens cabalistic. Conform tradiției, în această zi a murit Rabi Șimon bar Yochai, un învățat tannait important, elev al lui Rabi Akiva, unul dintre conducătorii luptei anti-romane. Era în perioada împăratului Hadrianus, în secolul al doilea al erei noastre. Despre Rabi Șimon bar Yochai, cunoscător profund al misticii iudaice, s-au țesut câteva legende. Se știe că el, împreună cu fiul său Eleazar, s-au ascuns într-o peșteră pentru a nu fi prinși de autoritățile romane, care îi condamnaseră la moarte. Ei au stat ascunși în acea peșteră timp de 11 ani, minunea fiind că nu au putut fi descoperiți. Altă legendă este că Rabi Șimon bar Yochai, care a murit în ziua de LaG BaOmer, s-a sacrificat pentru a opri epidemia care începuse: prin moartea lui, a oprit epidemia. Dar pentru că era cunoscător al Învățăturii Secrete (îi este atribuită compunerea Zoharului, în mod legendar) și trebuia s-o transmită învățăceilor săi, iar ultima sa zi din viață, în care urma să moară, era prea scurtă pentru aceasta, Dumnezeu a prelungit-o, amânând apusul soarelui. O legendă asemănătoare a apărut mult mai târziu, în comunitatea sefardă-spaniolă din România, după moartea rabinului sefard Eliezer ben Yițchak Pappo (1785-1828), considerat un ”țadik”, născut la Sarajevo, care a fost rabin la București (1819) și la Silistra (1820-1828). În acest oraș a fost o epidemie de holeră, iar rabinul Pappo s-a sacrificat, a murit în epidemie, iar aceasta a încetat datorită sacrificiului său. Apropo, la mormântul lui au loc pelerinaje până astăzi, la fel ca și la mormântul lui Rabi Șimon Bar Yochai.

Rabi Șimon bar Yochai este înmormântat la Meron, în nordul Israelului, iar în ziua de LaG BaOmer, când are loc comemorarea lui, la mormântul lui se adună mulți evrei care vin să se roage și serbează înălțarea sufletului lui cu încă o treaptă. Se pare că acest obicei a apărut în secolul al 16-lea; el continuă până astăzi. În legătură cu această serbare (”hilula”) au apărut multe descrieri. Unele pot fi găsite în cartea ”Sefer Hamoadim”. De asemenea, au apărut cântece, ode în onoarea lui Rabi Șimon bar Yochai care sunt cântate în cadrul acestei ”Hilula”. Unul dintre ele, intitulat ”Bar Yochai”, se referă la profunzimea cunoașterii misticii iudaice de către acest învățat. Cântecul are 10 strofe, cântate de un solist, și un refren, cântat de cor. Refrenul deschide cântecul și este adăugat după fiecare strofă. Strofele au câte 4 versuri, rima fiind între primele 3 versuri, ultimul rimând cu ultimul din celelalte strofe. Este o metrică orientală, de influență arabă. Cântecul, în limba ebraică, provine din folclorul evreilor sefarzi orientali. Am hotărât să-l traduc în limba română, deși nu sunt poet. Nu am putut reproduce nici metrica, nici versificația de 3 plus 1. Am încercat versificarea sub formă de rimă împerecheată, câte două versuri. Refrenul, de două versuri, l-am pus numai la început.

BAR YOCHAI

(Traducere versificată de: Lucian-Zeev Herșcovici)

Bar Yochai, ai fost uns cu uleiul bucuriei, sfânt,

Ești mai fericit decât semenii tăi pe pământ.

Bar Yochai, uleiul turnat pe tine e plin de sfințenie pură,

Turnat după a sfințeniei măsură,

Ai purtat a coroanei regale sfântă floare,

Care în strălucire veni pe capul tău să-l înfășoare.

Bar Yochai, pe un loc bun te-ai așezat,

În ziua în care ai încercat, în care ai scăpat,

Adăpostit în peștera din stânci, în care,

Ai câștigat și măreție, și onoare.

Bar Yochai, salcâmii înfloriți se înalță tot mereu,

Ei învață Cartea Sfântă a lui Dumnezeu,

Lumină minunată, lumina care arde, ca un foc,

Ei ți-au cerut ca să-i înveți în acest loc.

Bar Yochai, tu și în livada cu meri buni,

Te-ai înălțat parfumuri să aduni,

Secretul Torei în mirositoare flori,

”Să facem omul” s-a spus pentru tine, până mori.

Continue reading „Lucian Zeev HERȘCOVICI: LaG BaOmer, Meron, Rabi Șimon bar Yochai” →

Radu BOTIȘ: Între simbol și joacă

La începutul anului 2018 am avut deosebita bucurie să lecturez un volum de teatru pentru copii și tineret „Reuniune“, autor Ana-Cristina Popescu din Caransebeş, apărut la finalul anului 2017, la Editura InfoRapArt, Galați.

Volumul cuprinde douăzeci și șase de piese de teatru. Unele pornesc de la jocurile copilăriei, ca de exemplu „Unde să mă ascund?“, de la jocul ascunsa, pe urmă ajunge să surprindă complexele unor personaje, traumele lor, copii fiind, și încercarea lor de a le depăși. Grasu, complexat datorită aspectului său fizic, dar și pentru faptul că rămâne mereu ultimul la joc, se ascude în spatele unei sobe pentru a nu fi găsit. Acolo adoarme și este căutat de personaje precum „Dragostea“, „Timpul“ și chiar „Death“, moartea, de care se ascunde, le evită, până ce „Death“ îi șoptește că a murit și el se trezește din vis datorită colegilor ce-l găsesc în spatele sobei. Visul acesta îl va ajuta să se schimbe. Alte piese de teatru au ca punct de plecare unele povești ale copilăriei, ca de exemplu „Fata babei se mărită“, respectând tradițiile și obiceiurile populare de nuntă, dar totodată încercând să vindece personajul anunțat încă din titlu, de lăcomie. Sunt și piese de teatru ce prezintă momente din viața unor sfinți, ca de exemplu „Sfântul Mare Mucenic Mina, ocrotitorul celor păgubiți“, secvențe din Sfânta Scriptură „Cândva, în noaptea sfântă“, „Magii“, „De Paște“, „Înfricoșata judecată“, încărcate de învățături. Frumusețea limbii române este elogiată în piese de teatru precum „Să iubim limba strămoșească“, piesă în care un personaj se lovește la tot pasul de englezisme, sau în „Balul verbelor“ ori chiar „Fazan“, piesă de teatru ce pornește de la un joc al copilăriei și ajunge să arate frumusețea, melodicitatea cuvintelor limbii române. Se poate observa că piesele de teatru, cu toate că sunt destinate copiilor și tinerilor, sunt încărcate de simboluri.

Continue reading „Radu BOTIȘ: Între simbol și joacă” →

ABERMAN Berthold-Tellu: Tu ești toreador? Nu! Eu sunt Isidor

„Se pare că omul nu ar trebui să-şi piardă niciodată speranţa. A nădăjdui, a se aştepta la mai bine, chiar dacă şansele sunt minime. Suntem puşi de multe ori în situaţia de a ne afla faţâ-n faţă cu o singură şansă. Chiar de ar fi unica, trebue încercată.

Frica este un sentiment de mari temeri pe când teama este doar acel sentiment de nelinişte. . . Este foarte greu a ţi-o exprima prin cuvinte şi adesea, prin trăsăturile feţei e suficientă. . . Nenumărate au fost glumele, bine sau rău intenţionate, atribuite evreului. Evreul în lume a suferit multe umilinţe, „FRICA LUI” a ajuns proverbială în ciuda faptelor că în nenumărate situaţii a dovedit contrariul. Ce ar fi putut face? Nu-şi avea locul lui, ţara lui, obligaţi a trăii în exil. Anul 1492 prin regina Isabela a Spaniei a fost încercarea de a pune în practică „SOLUŢIA FINALĂ” de mai târziu prin expulzarea evreilor din Spania.

Nimeni şi nimic nu a putut dovedi că frica a fost caracteristică numai evreului în lume, dar că arma lui a fost întotdeauna înţelepciunea, da! Ea l-a ajutat în parcurgerea istoriei rezistând umilinţei, luptând, nu întotdeauna şi reuşind spre a dovedi realitatea, de a învinge prejudecăţile. Cea mai bună dovadă este azi că, odată cu dispariţia condiţionărilor istorice, a dispărut şi „proverbiala frică a evreilor”! Faptul că Israelul are astăzi una dintre cele mai puternice şi mai eficiente armate din lume este un exemplu concludent. . . ” [Imaginea evreului în cultura română- Andrei Oişteanu]

***

…Totul părea a decurge minunat. Zborul era anunţat că va lua sfârşit la ora. . . când. . . . Fericiţi, după o aşteptare dureros de lungă ce părea fără de sfârşit, implicând numeroase suferinţe. Au primit aprobarea de plecare din ţară punând capât sacrificiilor, multor generaţii, de a se reîntoarce în „ŢARA SFÂNTĂ”. Erau tineri, entuziaşti, frumoşi, cu o suficientă pregătire pentru viaţă, ce-i drept teoretică, dar ferm convinşi a reîncepe o viaţă nouă – nu atât îndestulătoare privind alimentaţia, cât ajungerea la înfăptuirea unui ideal. Să nu mai fie priviţi ca nişte străini ci în ţara lor, păstrând obiceiurile, rugându-se, vorbind în limba lor, făcând totul ca urmaşii lor să aibe o viaţă fericită, ca oameni liberi din toate punctele de vedere. Vor uita ceea ce a fost rău purtând în suflete amintirile bune, prietenii, ţara unde au venit pe lume. Făceau parte din rândurile „Poporului ales” şi erau mândrii de acest fapt. Doreau ca şi ei să fie aleşi pentru o viaţă mai bună că prea mulţi şi-au dat tributul pentru a îngrăşa pământurile celor ce nu-i doreau. Lipsiţi de drepturi, avându-le uneori limitate ca urmare a dovezilor de ataşament ţării în care au trăit, contribuind, de multe ori cu averea supremă – viaţa. Nu se simţeau a fi egali cu ceilalţi cu toate că dovediseră. Chiar dacă nu difereau cu nimic de cei din jur. Ba mai mult, fiecare a luat anumite trăsături caracteristice locului şi oamenilor printre care au trăit.

Aţipiseră, Isidor alături de prietenul de-o viaţă, Iţic, cu totul întâmplător purtând numele eroului dintotdeauna al evreului din glumele atât de răspândite în lume. Se iubeau ca nişte fraţi. De mici copii împârtăşiseră binele şi răul, în banca la şcoală dar şi permanent în restul timpului. Îşi reaminteau cu drag de legământul lor prietenesc pentru toată viaţa făcut atunci când s-au apărat din răsputeri, la o înverşunată luptă între două echipe de footbal ale claselor paralele, găsiţi în final vinovaţi de colegi de înfrângerea suferită. Au încasat-o, s-au apărat, au dat şi ei dar au fost învinşi de numărul adversarilor.

– Ce ne facem Iţic?

– Ne apărăm cât putem şi o ştergem! Fuga e ruşinoasă, dar e sănătoasă!

Fiecare pe alt drum, sau reîntâlnit acasă.

– Dacă vom fi întotdeauna împreună, să ştii că ne vom descurca.

– Isidor răspunse: Cum putem noi să jurăm pentru prietenie? La ei e mai simplu; se fac fraţi de cruce. Dar noi? Ei bine, noi vom jura pe amintirea bunicilor noştrii că în viaţă, de-o fi unuia bine şi celuilalt rău, ne vom ajuta şi nu vom uita că am fost cândva egali…

De la această întâmplare au trecut mulţi ani. Au crescut, se maturizaseră, s-au înscris la „Şomer Haţair”, organizaţie sionistă a tinerilor evrei care printre alte activităţi pregăteau tinerii pentru plecarea lor în noua-vechea lor ţară. Învăţau din secretele muncii agricole, fete şi băieţi deprindeau dansuri populare, cântece, jucau hore, ascultau conferinţe, visau la viitor.

Iţic, uităndu-se la vecinul de scaun, vechiul lui prieten, desprinse pe faţa lui un zâmbet. Precis visa ca şi el la vechile şi nenumăratele amintiri din copilărie. Şi ce frumos era. Exista şi o altă organizaţie, „Gordonia”, dar lor li s-a părut mai aproape de ce le plăcea aici, la „Şomer Haţair”. Şi ce frumos era. Cântau în grup, înlănţuiţi, fete şi băieţi încinşi într-o horă îndrăcită:

„Peste munţi şi peste văi,

Trece o căruţă. . .

Şi din toate fetele,

Care-i mai drăguţă?”

Continue reading „ABERMAN Berthold-Tellu: Tu ești toreador? Nu! Eu sunt Isidor” →

Dan-Obogeanu Gheorghe: Amintiri din viaţă – Anna Nora Rotaru ,,pe urma paşilor pierduţi’’

,,Pe urma paşilor pierduți” este în primul rând un volum de excepție. Nu este o metaforă sau o laudă, ci o constatare pe care o face un cititor care e interesat sa pătrundă în universul acestui volum. Fiecare poezie se înfăţişează ca o constelaţie de lumini care strălucesc prin spiritualitate și decență…prin îndemânare autoarei de a-și exprima sentimentele sale.

Avem în față o înşiruire de stări şi trăiri, legate între ele de momente apăsătoare în care tristețea este una nobilă, iar fericirea deloc exaltată. Autoarea ne prezintă lungul drum al existenței sale şi al devenirii, de la un copil cu un motănel în brațe la copilul mai mare peste care au cernit anii în mod nemilos. Aş crede că timpul stă în loc şi o așteaptă, fiindcă viața nu se lasă în mâna unui destin implacabil…opoziția dintre stările omului are un liant al spiritualității. Lectura nu este deloc simplă, fiindcă îţi trebuie multă inimă ca să poți cuprinde un întreg logic şi unul epopeic. Găsim o întrepătrundere a două vechi și glorioase influențe culturale: cea primară de acasă, din Moldova strămoșească şi cea elenistică din țara de adopție.

Nora Rotaru Papadimitriou a trăit şi a ars cumplit în focul Conştiinţei, a studiat şi a fost un autodidact onest și pasionat. Îmbinarea cuvintelor cu muzica şi pictura se evidențiază în poezia sa, un mozaic de imagini, muzicalitate şi idei…un compendiu spiritual complex şi plin de energie superioară. Găsim ,,Mireasa de gutui” în care puritatea se îmbină cu spiritualitatea autoarei…seva pământului dă rod bun într-un pom care uneşte lutul cu văzduhul. Răsfoind acest volum ne oprim la paşii mărunți care măsoară anotimpurile în curgerea lor duioasă şi neiertătoare, nu înseamnă această trecere decat devenirea Omului din pruncie, prin ucenicie, spre Veşnicie.

Clepsidra cerne lin…,,un pumn de nisip”…lungul drum al cunoașterii şi regăsirii Sinelui în vibrația celestă şi dorința de nemurire…o altă perspectivă dată de o privire în largul Marii Egee…a eposului antic în constituția lui primordială. ,,Paşi de fiecare zi”…viața înseamnă etapele logicii…mersul sigur prin pustiul în care un suflet plânge…se roagă şi nu renunță…oare cât mai rabdă Soarta sub piciorul îngreunat de iubire?!

În ,,Tărâmul poveştilor” se înțelege analogia poveştii ,,Alice în Ţara Minunilor’’…în forța proprie a Norei Rotaru identificăm parcursul ei de la farmecul copilăriei până la maturizarea ei spirituală. Regretului pierderii celor dragi şi dorul de acasă, autoarea le contrapune gândirea matură şi asumarea identității sale…o reprezentare a noilor trăiri. ,,Timpul meu e și timpul tău”….împărțirea timpului și a iubirii…generozitate şi dragoste…cat de frumos poate un om să ofere! Ne ducem catre o bătrânețe amară, regretul înobilat în haina croită din Spaţiu-Timp…un poem cu accente cosmogonice. Aici vedem puterea şi slăbiciunea trupului…arderea…culoarea şi dragostea de viaţă. ,,Pe fruntea sufletului meu”…crezul autoarei în divinitatea sa…trecerea lină și consecventă către un altfel de anotimp.

Ca o concluzie personală, a unui cititor avizat, acest volum este o esență tare de spiritualitate care a adunat şi sedimentat Cuvântul în forma cea mai pură. O alta dimensiune a artei…Arta de a trăi frumos! Această carte este o bijuterie frumos meşterită, are în compoziţia ei parfumul pământului ars de ploi şi inundat de lacrimi, un Cer senin din care s-a revelat claritatea şi limpezimea gândurilor. O recomand cu plăcere cititorilor, fiind o frumoasă lecţie de viață !

———————-

Dan-Gheorghe OBOGEANU

4 mai, 2018

Ionuț CARAGEA: Constantin Frosin la ora bilanțului

Recunoașterile lui Constantin Frosin, pe plan internațional, sunt marcate de cifra 3: trei mari recunoașteri europene, și anume : Medalia Parlamentului European (primita o dată cu Eugen SIMION și Marin Sorescu, în 1995), Premiul European de Poezie POESIAS (acum se numește VIRGILE) în 2003 și Premiul European de Traduceri HORACE, în 2018.

Două Ordine naționale franceze i-au acordat 3 grade : l’Ordre des Arts et des Lettres l-a făcut Cavaler în 2000 și l-a promovat Ofițer în 2009, iar l’Ordre des Palmes Académiques l-a făcut direct Ofițer în 2004.

Situația se schimbă când e vorba de Medaliile de Aur, care sunt 4. Iată-le: 1999 – Medalia de Aur a Academiei Internaţionale din Luteţia (Lutèce); 2009 – Medalia de Aur a Meritului şi Devotamentului Francez; 2010 – Medalia de Aur pentru Literatură, Societatea Autorilor și Poeților din Francofonie; 2012 – Medalia de Aur a Renaşterii Franceze (decret semnat de Simone VEIL).

Tot 4 sunt și Academiile al căror membru este: 1991 – Membru titular al Academiei Francofone (Paris – Chambéry); 2001 – Membru al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere (la invitaţia domnului Raymond Daudel, de l’Institut); 2012 – Membru și Doctor of Honour of the Balkan Academy of Sciences, New Culture and sustainable Development „Denis Jersov”; 2012 – Membru al Academiei de Științe a Federației Ruse.

A obținut și 3 Mari Premii: 1999 – Marele Premiu al Academiei Francofone (Grand Prix de l’Académie Francophone); 1999 – Marele Premiu pentru Literatură al Institutului Italian de Cultură, Neapole; 2011 – Grand Prix de Poésie SAPF (Société des Auteurs et Poètes de la Francophonie).

Cea mai importantă recunoaștere ca Profesor și Cercetător este obținută în 2015 – Diploma de Excelență acordată de European Business Assembly și Oxford Academic Union, pentru titlul de (Best) SCIENTIST OF THE YEAR 2014, domeniul Filologie. Nu mai puțin important este și titlul de PROFESOR EMERIT, acordat de Universitatea Danubius.

E mult, e puțin? Unii spun că nu ajunge o viață de om pentru a obține toate aceste premii și recunoașteri, venite în urma unei activități literare remarcabile: 43 cărți de autor, cca 200 cărți traduse, includerea în cca 100 antologii străine și publicarea în peste 700 numere de revistă cu poezie, eseu și traduceri…

Să ne bucurăm, așadar, că suntem contemporani cu un scriitor și un traducător care merită și aprecierea noastră, a tuturor românilor, nu numai a francezilor sau a altor nații. Chiar dacă nimeni nu este profet în țara lui, cu siguranță că există mulți oameni de valoare și mulți prieteni care să îi ofere lui Constantin Frosin un loc în inimile lor. Fiindcă, dincolo de toate recompensele, aprecierile sufletești sunt cele mai importante.

IONUȚ CARAGEA

INAUGURAREA FONDULUI DE INDIANISTICĂ „GEORGE ANCA”

Vineri, 4 mai 2018, ora 11.00, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea

va avea loc evenimentul de inaugurare a

Fondului de indianistică „George Anca”

Program

Cuvântul de deschidere al conf. univ. dr. Remus Grigorescu, managerul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea
Mesajul domnului Partha Ray, consilier șef al Cancelariei Ambasadei Indiei la București
Alocuțiuni ale oficialităților prezente la eveniment
„George Anca, din nouri de eres: schiță de portret” – videoproiecție documentară realizată de Flori Ghiță, bibliotecar
Cuvântul donatorului – prof. univ. dr. George Anca
Prezentarea donației: Daniela Dobre, bibliotecar

Biblioteca Pedagogica Nationala

Asociatia Culturala Romano-Indiana

St. Zalomit nr. 12, Bucuresti – 70714

Romania

Letter of Invitation

To: Professor Satya VRAT

Mrs. Satya VRAT

New Delhi

Dear Mr. And Mrs. Satya VRAT,

This is to invite you, between 22^nd September to 12^th October 2001, in Romania according to the program we established in the last few months including the receiving of Doctor Honoris Causa award granted by the University of Oradea on 1^st October 2001 to Professor Satya VRAT and lectures by the same in Bucharest, Ramnicu Valcea, Sibiu, Oradea.

Your visit may increase the interest in the culture of both countries.

Looking forward to meeting you in Romania,

Yours sincerely,

Dr. George Anca

General Director – National Pedagogical Library

President – Romanian-Indian Cultural Association

George Anca

SATYA VRAT SHASTRI IN ROMANIA

Excerpts from Sanskritorium chitrakavya record by George Anca

we will be waiting for Satya tomorrow and two weeks we would be satieted by Sanskrit

visvamahakavyam ko aham who is where I came from what my name is what I do in this world where I’m stationed what my aim is what my importance is what my status is that my own self is unknown to me has landed me in a gather the situation from Veda you Almighty give us all that is good and auspicious take away from us everything that is bad and unassailable

from Upanishads gods defend me I sayng truth satyam I bow to goddess

Saraswati in white clothes with book and the vein in hand inborn genius coupled with complete learning pratibha competing with viutpatti hari ananta harikatha ananta Lord is endless his story too is endless

I was with three honorary doctorates Dyal Shankar Sharma Gaston Mialaret Satyavrat Shastri

en Vogue Monastery of the Holy Cross Museum of the Land of Criss tomorrow Cave of the Bears Sunday at the Cathedral comes the Romanian President Monday at the State Theater opening of the academic year granting the title of doctor honoris causa meal with the students Mother Pavelida copy of Râmeţi the first monastery of nuns in Bihor

mahakavyas & bible political creation Indan saints Marina and Irina or Romanians Oprea Miclaus from Cioara venerable Sofronie Sava Brancovici St Onufrie is that with beard upto earth sermon on the mountain Sanskrit’s loss Byzantine painting Panini’s mother Daksi

rarely kidnapped woman in Panchatantra lion tiering deer three quarters of poetics and shivism coming from Kashmir and daughter of Ravana the queen of fish after breaking down his bridge in the nights as Manole the wall falls in love with Hanuman has the santa race to him in Thai sringara episode nonexistent in Valmiki or Tulsidas sanskritizing in Oradea

bracelet with 33 berries the years of Christ the Queen of Thai in the stone of Siam turned into Sanskrit your birthday in the cave of bears balloos of stallagmites stallactites let it be a fourth on stone on water let sing to mute immensity of labyrinth

dalla picolezza della provincia la solitudine non ci sono piu

Lal Bahadur Shastri as prime minister gave up all committee presidencies except Sanskrit Nehru regretted he did not know Sanskrit or Indira but loved it more than anything even no more to be loved without knowing most of the panditts I know by heart the mantras appropriate to the events of birth wedding death etc. without understanding the meaning

Lal passed daily Ganga by swimming to reach the school being poor and as prime minister obedience to connoisseurs

you leave ten things for the table one hundred for bathing a thousand for sleeping a lack for seeing the meters sardoulavikridita the play of a tiger 19 syllabes upajati a combination of indravajra and upendravajra 11 syllables some keep the dictionary and a kind of Sanskrit vocabulary 75 percent with modern touch I think in Sanskrit Rin Cris I keep them unchanged from now on

submarnamasia gold fish in Thai Rameshvara with squirrels blessed with stripes by Rama of wabi house I made my soul of earthen pits and burning roal simplicity unfolds its threads of steaming tea on bamboo mats walls of my soul are roads leading to the house wabi Japanese house for tea ceremony

Iadolina Valley of Hell Bihar wilderness Jahnsi dwarf mountains ruins sanctuary of the dacoits and Phulan Devi mantra has the healing property particular mantras how treated Tagore in Balaton essence of dharma priest in caves the path followed by big people karma is inscrutable dharma is difficult to say crocus to dead in bottomless lake

I asked of Vâlcea that it had not reached Byzantium what was by whom he hid some dance knowledge
Satya and the others underneath peaks resculpturing the same avatar on renunciation to forest poetry

Hungary is like Punjab does not have anyone who to beat then alone predictions that India gets superpower not to say the wishfulness of asking me what plus-marks I give to Romania India

Ungaria e ca Punjabul n-are cu cine se bate atunci singură de ţi-am afla sosie ca lui Bhumibol de i te vei adresa fiicei predictions că India ajunge superputere a nu se spune wishfulness de m-ai întrebat ce plus-marks dau României şi Indiei

yours from yours everlasting happy church with moon the black eagle to the healing of my soul and body amen you have gifted me I have seen the true light save your people with the heavenly spirit

white pink lilies poem by Bartrihari as madhukara bee imprinted by evening in the lotus flower had dreamed how night passes to morning sun rises and beauty of lotus opens will shine and how she was thinking so the elephant stepped up the lotus cantilena in the North poetry is only revelation cantilena

drindiri bongiorno figli miei dormito bene ecco i vostri fratelloni brutto ladracio uno chi perde ride amo anziani e detesto i giovanni cheerful under shawl inviting me to tea I’m not tea drinker

Satya directind from Moliere ogni cosa a sua tempo drin diri drin diri miei soldini io sono don Arpagone sono amico del papa dona Elvira velesqueziana brutta schifosa mamography mantra Saraswati bhagavati Sanskrit directing how to steal a revolution a country near Durga Temple opposite the Jain Temple

the guard service asks you to be as short as you can otherwise cutting the microphone Ifrim on Satya Cretu on seco tamasha he sits at the corner guerra password che fa paura bruttissima yellow blue president and three roses patos Santa simplicitas in the rhythm of ceau-ceau-ceau

June 10th in Senat dhc Satya Vrat comme s’y j’etait Satya in Bangalore not to attract the illusion of karma

I have been talking tens of years in Sanskrit school, and courses with you and the association and the retreat that I’m preparing for you to be just ambitious
Satya Vrat have a lot of talk with Iliescu one said good to come to Romania the other that great happiness to see him in India the password is Sanskrit Panini to Saussure what Sergiu foniatru atharva yajur Romanian-Indian next to Oradea Satya’s Râmnic passed as Tagore’s Bucharest

aham tatvam ayam you are my father holy North holy Usha I with Satya and Usha sahahi kantha slowly with the cassoc

princess Thai in 1986 Bihar Gridrakuta Hill almost 10 o’clock very hot all we were hitting fast path to the hill Buddha daily climbed and ambassador MN Verma you royal highness too stiff very suggestively then princess became serious we are buddhist we follow in the footsteps of the Buddha what preached

o Arjuna son of Pashthu in any way will call me people in that way I will show myself to them the people follow in all ways my way all the rivers find their place in the same sea prayers gone to all gods will go to God

Arjuna thinks of the greatest secret I shared you and do as you like not to trust in those who have flesh or teeth or nails or poison to be seen even by nuns from Prislop the porch of white virgin in black

secular India how would the ashram not get money from state Sanskrit Poems on Lord Christ Sanskrit Literature on Christianity a sun take us bad to give us good white Saraswati like kunda worshiped by Brahma Vishnu Mahesha

the October miracle on the sixth day of remembrance of the Holy Apostle Thomas, proclaiming the word of God to Midian to Persians and Indians, was imprisoned by Smideu the king stabbed with the spears still living the Apostle

the time of man gets shorter but we faithful lovers are still alive in direct communion with those deceased god of dead and alive ones do not weep our parents but our sins out haunted Satya I pushed him for anoint the wafer finished he took a leftover peanut the priest made him a cross on the forehead with God’s help

prithvi bhumi mata the whole earth is our mother atharva the earth is the mother I am the son of the earth potter kumbhakara India China bhai-bhai 1962 betrayed fierce Nehru paralyzed at the cost of life now who wants to die who to live two weeks under Eminescu facsimil mss sanscrit apud Bopp

no mistake greet the great personality this is really a feast to the eyes hard will believe future generations that so people could live in flesh and bones so can i say Satya vrat Shastri about Eminescu is the happiest day of my life I will talk much about this man to be known in India

it’s Satya to Pune to be a fairy tale about how we are and what the subject has raised us is the existence of dharmic disappearance a samsara

shell to heaven
hell with thousands
good by Râmnic
Sanskrit Antim
Pann in Panchatantra
Usha would sprint our
spirit in the saddle
here to rise
samsara thought
Magdalena does not suffer any more
the tongue which is called shabda
to fight with Arjuna
male sanskrit and moon

EDUCAŢIA TERŢIARĂ ÎN INDIA

Cazul limbii române

REZUMAT

În contextul datelor sintetice despre educaţia terţiară şi viaţa academică din India, se exemplifică reintrarea în atenţie şi cercetare a unor teme româno-indiene, prin introducerea studiilor româneşti la Universitatea din Delhi, în 1977. Se invederează, astfel, că predarea limbii, literaturii şi culturii române a fructificat şi în traducerea unor opere precum Mioriţa, Meşterul Manole, Luceafărul. Poate în replică la sinonimia indiană între educaţia terţiară şi tehnică, se propune o nouă paradigmă româno-indiană, întemeiată pe tehnică şi spiritualitate. Comparativ, se anexează un proiect (draft) de predare a limbii române la Universitatea din Beijing.

Cuvinte-cheie: educaţie terţiară, India, limba română, Eminescu.

ABSTRACT

In context of data on tertiary education and academic life in India, it is exempified the reentering in attention and research of some Romanian-Indian themes, through introduction of Romanian studies at Delhi University, in 1977. Thus, it is made clear how the teaching of Romanian language, literature and culture frutified also in translations of works like Little Lamb, Master Builder Manole, Evening Star. As if answering Indian synonimy between tertiatry education and technique, a new Romanian-Indian paradigme, based on technique and spirituality, is proposed. Comparatively, a Romanian teaching project (draft) for Beijing University is included.

Key-words: tertiary education, India, Romanian language, Eminescu.

Spre o superputere a cunoaşterii (1)

„This could be you” – Universitatea din Delhi „ai putea fi tu”, îşi atrage faimoasa vidyalaya potenţialii studenţi într-un clip pe YouTube.. Faimoasă, pentru noi, întrucât, picătură în ocean, „we have been it”, aici introducându-se, în 1977 (2), ca a noua limbă de studiu, româna, în Department of Continue reading „INAUGURAREA FONDULUI DE INDIANISTICĂ „GEORGE ANCA”” →

Vergil COJOCARU-COVER: Ioana Stuparu – scriitoare – olteancă din Mârșani, Dolj

În cartea de poezii „Cântând pe o rază astrală”, poeta Ioana Stuparu cântă în versuri, ca o hoinară voioasă şi frumoasa creaţie a lui Dumnezeu, minunăţiile vieţii, căutări de împlinit, necunoscute ce trebuie cunoscute, într-o activitate continuă şi neobositoare, cu plăcerea omului inteligent, educat şi instruit. Pentru a realiza şi a aşterne pe hârtie cu pixul, frumuseţi, dorinţe, împliniri, are nevoie de timp – preţiosul dar dat de Dumnezeu oamenilor – prin frumoasa rugă în versuri: „Chiar poarta de Rai de mă strigă, îi spun că mai am de cântat, că lanţul vieţii mai cere-o verigă”.

Cu toţii avem credinţa în cineva puternic şi blând, care ne iubeşte şi ocroteşte. De aici dorinţa şi puterea noastră în a crea ceva frumos şi viu, care să placă şi să ajute oamenilor.

Scriitoarea Ioana Stuparu cu elan, talent şi abnegaţie a străpuns zidul mucegăit al uitării, reuşind în scris să aducă la plăcute trăiri minunatele amintiri.

Dumnezeu a ajutat-o să devină scriitoare, lucru înfăptuit în sufletul Ioanei Stuparu, pe treptele Teatrului Naţional din Bucureşti, când odată cu prima carte i s-a arătat dumneaei, sădindu-i în gând alte cărţi, etalon anume scriitoricesc al judeţului Dolj şi nu numai.

Versurile şi proza Ioanei Stuparu sunt aşternute pe hârtie cu aurul minţii sale creatoare de frumos şi sentimente delicate, sincere, absorbante, care au scrijelit în trupul şi sufletul său flămând şi gingaş, fântână de aur preacurat, care se revarsă cu dărnicie şi îmbelşugare peste mulţimea iubitorilor de artă.

Cărţile sale sunt începutul unui moment de triumf, care cu timpul vor deveni un recunoscut monument pentru artă şi cuvânt, provocare importantă selectată şi provocatoare pentru gândire şi inteligenţă.

Cu timpul şi cu ajutorul cărţilor ce vor veni marca IOANA STUPARU, scriitoarea va putea fi socotită o emblemă etalon în viaţa culturală contemporană, şi de viitor, un complex nume hărăzit pentru complexe activităţi legate de divinitate. Înscrisurile Ioanei Stuparu lasă impresia unei fericite înfricoşătoare realităţi, devenită idee – frângerea timpului în trecut, viitor, prezent şi că existenţa omului în aer pe o rază astrală este mai sigură, dorită de noi ce locuim pe pământul nesigur şi bântuit de rele.

Opera scrisă de Ioana Stuparu este ca o mirare pentru unii cititori, îndemn în urma căruia scriitoarea şi poeta va îndrăzni mai profund într-un respect şi apreciere din partea generaţiilor ce vor veni. Creația literară a autoarei suscită un mare interes printre colegi şi cititori, pentru râul de gândire şi experienţe scriitoriceşti, ce va străbate viitorul ca un ecou interminabil.

——————————-

Pictor Prof. Vergil COJOCARU-COVER

5 septembrie 2017, Bucureşti