Marian ILEA: Cartea Colocviilor „Nicolae Steinhardt“ a văzut lumina tiparului

Miercuri, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu“ s-a lansat cartea „Mărturii despre trecut… Lettres de la prison“. Au fost prezenţi elevi ai Colegiului „Vasile Lucaciu“, profesori, reprezentanţi ai şcolii şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş.

Cartea apărută acum face parte din proiectul „Colocviile Internaţionale Interdiciplinare «Nicolae Steinhardt»“, ediţia a III-a, ce s-a desfăşurat în 8-9 iunie 2018.

Lucrările publicate aparţin elevilor participanţi la colocvii. Profesorii coordonatori sunt: Daniela Sitar Tăut, Alina Maria Dorle, Silvia Donca.

E de menţionat că sub egida Centenarului Marii Uniri, Consiliul Judeţean Maramureş s-a implicat, sprijinind financiar apariţia volumului cu lucrări despre Marea Unire şi sistemul carceral românesc de sorginte stalinistă.

Daniela Sitar Tăut (profesoară a colegiului) a fost cea care a gândit evenimentul specific pentru elevi (ca secţiune separată), Colocviile „Nicolae Steinhardt“ având secţiunea de comunicări cu prezenţa unor personalităţi culturale remarcabile din România şi din alte ţări ale Europei Centrale şi de Est.

A fost un eveniment major petrecut în cultura locului. „Mărturii despre trecut… Lettres de la prison“ a apărut la editura Actaeon Books, 2018, având ca referenţi pe PhDr: CSc. Jana Palenikova, Filosoficka fakulta UK, Bratislava şi pe Dr. abil. Florin Oprescu de la Universitatea Wien, Institut fur Romanistik.

E un orizont generos de aşteptare în jurul acestei cărţi care surprinde plăcut felul în care elevi ai colegiului şi nu numai au cercetat şi apoi au scris texte despre sistemul carceral (puşcăriile politice sinistre) ale anilor ‘50 ai secolului trecut, în România.

Colegiul băimărean „Vasile Lucaciu“ e un „vârf de lance“ cultural în care tinerii se apropie şi îşi asumă trecutul recent al României, trecut rămas în uitare în ultimii ani.

Colocviile şi cartea ce s-a lansat miercuri sunt fapte exemplare pentru care profesorii şi conducerea colegiului merită felicitări. Tocmai asta am făcut în textul acestui editorial. Am felicitat, inclusiv o instituţie şcolară băimăreană mereu surprinzătoare!

––––––––––

Marian ILEA

19 octombrie, 2018

Sursa: https://www.axanews.ro/mm/editorial-cartea-colocviilor-nicolae-steinhardt-a-vazut-lumina-tiparului.html?fbclid=IwAR16INw9AYGEJk3FhzuB88cZRL9gCiNPOLm4X3F1SWYQZdNvCMswyqq_N04

Mariana COCIERU: Un eveniment cultural inedit în Anul Centenar

La 10 septembrie 2018, în incinta Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova din Chişinău, a avut loc o manifestare culturală inedită graţiei câtorva puncte-cheie. Evenimentul a găzduit, de la bun început, inaugurarea Filialei ASCIOR-CHIŞINĂU, de către reprezentanţii Asociaţiei pentru Civilizaţie Ortodoxă, cu sediul la Buzău, România. Ulterior, publicul spectator a savurat cu o deosebită satisfacţie lansarea a două cărţi de poezie: „Părinţii ca sfinţii”, autor Ştefan Ștefan Sofronovici, şi „Dragii mamei copilaşi” de Efrosinia Sofronovici, mama poetului, în vârstă de 92 de ani.

Momentul de graţie l-a constituit, totuşi, lumea bună venită de pe ambele maluri de Prut, cu reprezentanţi ai Academiilor, dar şi ai Uniunii Scriitorilor din Bucureşti şi Chişinău, capitalele celor două State Româneşti: România şi Republica Moldova. Manifestarea culturală s-a produs în Sala de Conferinţe „Alexe Rău”, fiind moderată de Maestrul în Artă Pavel Popa şi organizată prin implicarea directă a colaboratorilor Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova (Chişinău), a conducerii Asociaţiei ASCIOR (Buzău) şi a Uniunii Scriitorilor de Limbă Română.

Cu un mesaj de salut la inaugurarea evenimentului a venit părintele Andrei Caramalău, arhimandritul Mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei”, mănăstire ce aparţine Mitropoliei Basarabiei, amplasată în oraşul Durleşti, suburbie a Municipiului Chişinău. Sfinţia sa a binecuvântat adunarea şi a rostit o rugăciune după obiceiul creştinesc. Ulterior cuvânt i s-a oferit domnului inginer Nicolae Muşat, preşedintele-fondator al ASCIOR (Buzău), şeful delegaţiei din stânga Prutului. Dumnealui a prezentat membrii delegaţiei şi a informat publicul cu privire la statutul şi activitatea asociaţiei pe care o conduce, trecând în revistă realizările obţinute. În discursul său, s-a referit în mod deosebit la tipărirea revistei „Orizonturile Bucuriei” – revistă de credinţă, atitudine, cultură şi civilizaţie ortodoxă, apoi la realizarea Antologiei „ASCIOR 2017” (unde au fost publicaţi mai mulţi autori basarabeni) ş. a., anunţând deschiderea spre colaborare atât celor prezenţi la eveniment, cât şi tuturor oamenilor de cultură şi ştiinţă, interesaţi de promovarea valorilor spirituale creştineşti. Printre realizările esenţiale obţinute de asociaţie au fost enumerate inaugurările mai multor filiale, printre care cea de la Tulcea, Bucureşti, Orhei, Cernăuţi, Soroca ş. a. Filiala ASCIOR-CHIŞINĂU este a şaptea la număr, a menţionat domnia sa. În calitate de preşedinte-fondator al filialei de la Chişinău a fost aleasă doamna Diana Ciugureanu-Zlatan, care este şi Preşedintele Uniunii
Scriitorilor de Limbă Română, iar vicepreşedinţi au fost desemnaţi poetul Ştefan Sofronovici, arhimandritul Andrei Caramalău şi juristul Diána Hristisean.

Mesaje de salut au acordat şi ceilalţi membri ai delegaţiei: dr. Angelica Stănciuloiu, economist, director integrare ASCIOR, poeta Olga Văduva-Grigorov, preşedintele filialei ASCIOR-TULCEA şi dr. Mihail Popescu, prof. universitar, vicepreşedinte ASCIOR-BUCUREŞTI. Publicul s-a arătat interesat de activităţile întreprinse de asociaţie şi filialele acestora, iniţiind un dialog interactiv cu invitaţii şi mulţumindu-le pentru intenţia de a deschide o filială şi în municipiul Chişinău.

Startul lansării celor două cărţi l-a dat Academicianul Mihai Cimpoi, numit de către mulţi intelectuali de la Chişinău, Patriarhul Culturii Româneşti din Basarabia, în calitate
de prefaţator al celor două volume de poezie prezentate. Domnia sa a accentuat ca semnificativ faptul că acest frumos eveniment cultural are loc în Anul Centenar, apreciind drept fericită coincidenţa inaugurării filialei ASCIOR-CHIŞINĂU cu lansarea celor două cărţi de poezie cu profund conţinut religios şi patriotic.

În prefaţa cărţii „Dragii mamei copilaşi”, întitulată „Mărturia critică a unei ţărance”, remarcabilul critic literar a evidenţiat la justă valoare că autoarea: „Efrosinia Sofronovici iese din uriaşul con de umbră al Cântăreţului anonim şi îşi pune versurile şi cântecele pe hârtie. Poeta-ţărancă, înzestrată cu darul rostirii de cântec, de recitativ baladesc, vine cu o mărturie sinceră despre propria viaţă, despre familia numeroasă pe care a avut-o, despre vremurile pe care le-a trăit. Mai potrivite pentru definirea a ceea ce ne propune ea sunt mai vechile mărturisenie şi mărturiseală, care sunt înrudite cu spovedanie” [Sofronovici Efrosinia. Dragii mamei copilaşi. Chişinău: Pontos, 2017, p. 3].

Menţionând că tematica patriotică este o adevărată rara avis în poezia de azi, exegetul a atras atenţia că poeţii americani, după sângerosul atentat din 11 septembrie 2001, au început a aborda mult mai temeinic această temă. În încheiere, referindu-se la cel de-al doilea volum de poezie lansat Părinţii ca sfinţii, academicianul a citat un fragment din prefaţa cărţii întitulată sugestiv Cărarea cea dreaptă a vieţii şi a poeziei: „Ştefan Sofronovici se bucură că renaşte credinţa, că «renasc Biserici albe din ruină – izvoare de demult cu apă vie», se bucură de faptul că Dumnezeu ne mai călăuzeşte şi ne îndreaptă pe calea cea dreaptă, că «Putna în iubire ne adună». De aceea, îmbracă versurile în formă de rugăciune, de acatist, de comunicare şi cuminecare, de invocare a harului divin, care să-i facă altar inima, de dialog cu aproapele, care antrenează duhul folcloric al versului («Lacrimi sunt apele,/ Înstrăinatele,/ Plângem cu-aproapele/ Jertfele plaiului,/ Patima graiului…»)” [Sofronovici Ştefan. Părinţii ca sfinţii. Chişinău: Pontos, 2018, p. 4].

În discursul său, academicianul Nicolae Dabija a amintit publicului-spectator că a semnat o prefaţă la prima carte a lui Ştefan Sofronovici, Noi nu avem pământ de dat, apărută în anul 2001, menţionând prospeţimea poeziei acestui autor, graţie tematicilor religioase şi patriotice, atât de imperioase pentru cultivarea spiritului militant al tânerei generaţii aflate în confruntarea zilnică cu pierderea valorilor naţionale spirituale, istorice şi lingvistice. Scriitorul s-a referit cu o deosebită satisfacţie la vecinătatea satelor de baştină Codreni, de unde îşi trage propriile rădăcini, şi Batâr, satul copilăriei şi al adolescenţei protagonistului Ştefan Sofronovici.

Domnia sa a accentuat rolul credinţei în soarta poporului român şi a menţionat faptul că documentele mai vechi dezvăluie informaţii inedite privind destinul istoric al satelor din îngemănarea Codrilor cu Stepa Bugeacului, cum sunt Batârul şi Codrenii, în care, cu secole în urmă, pe timpul năvălirii tătarilor şi a turcilor, bisericile erau construite pe roţi, iar în momentul diverselor intemperii barbare erau deplasate de către locuitori satelor în ascunzişuri.

Academicianul a mărturisit cu o deosebită satisfacţie că prezenţa protagonistei Efrosinia Sofronovici i-a adus alături chipul şi blândeţea mamei sale, mulţumindu-i atât pentru seninătatea privirii de mamă-model, păstrătoare a credinţei strămoşeşti, cât şi pentru versurile scrise cu aleasă dragoste de oameni şi de cei apropiaţi.

Poetul, dramaturgul şi folcloristul Iulian Filip, coleg cu Ştefan Sofronovici la Sectorul de Folclor al Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din cadrul
Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a amintit de colaborarea fructuoasă încă de la Teatrul Etnofolcloric „Ion Creangă”, de prin anul 1988, unde a lucrat şi regretata Tatiana Sofronovici.

Cuvinte de laudă a găsit Domnia sa şi în adresa Efrosiniei Sofronovici, care are o zestre folclorică rarisim de bogată, dânsa fiind nu doar un bun informator de folclor, dar, mai ales, un veritabil promotor de tezaur folcloric în calitatea sa de interpretă şi dansatoare.

Prieteni şi invitaţi ai celor doi protagonişti au adresat cuvinte de profundă apreciere muncii şi talentului depus în cele două volume. Menţionăm, în acest context, discursurile susţinute de către: Diana Ciugureanu-Zlatan, poet şi ziarist, preşedinte al Uniunii Scriitorilor de Limbă Română; Veronica Pirlea-Conovali, profesoară de istorie, vicepreşedinte al USLR; Victor Ignat, Artist Emerit al Republicii Moldova; Diana Hristisean; Victor Celan, actor; dr. Tatiana Butnaru, folclorist ş. a.

În semn de înaltă apreciere a creaţiei poetului Ştefan Sofronovici, câţiva elevi de la Gimnaziul Durleşti, ghidaţi de bibliotecara Ţurcan Elena, au recitat poezii din creaţia protagonistului. Cu aceleaşi consideraţii a venit şi compozitorul Olga Trudov-Mațarin, care a interpretat câteva melodii pe versurile poetului.

Publicul a fost încântat să o contempleze pe mama Efrosinia Sofronovici, care, la o vârstă înaintată, îşi recită cu aleasă profunzime şi dăruire propriile versuri, dar şi pe cele
învăţate în îndepărtata copilărie, precum şi să audieze cântece folclorice în interpretarea protagonistei, deţinătoare a unei voci remarcabile.

O surpriză a produs şi Mihai Sofronovici,fiul mai mare al Efrosiniei Sofronovici, interpretând cântecele Barbu Lăutaru, Car frumos cu patru boi (autor Vasile Militaru) şi a unei creaţii muzicale proprii despre destinul tragic al Basarabiei.

Nelipsiţi de la eveniment a fost Ansamblul folcloric „Ţărăncuţa din or. Durleşti”, conducător artistic Ştefan Sofronovici, conducător muzical Veaceslav Adam, şi nepoata celor doi protagonişti, Ana Granaci, solistă a ansamblului, care au propus spre atenţia publicului câteva cântece populare, inclusiv culese de la Efrosinia Sofronovici.

Inedita manifestare a culminat cu o sesiune de autografe şi cărţi dăruite participanţilor la eveniment. La mai mult şi la mai mare, dragă coleg Ştefan Sofronovici şi scumpa noastră mamă Efrosinia!

–––––––––––

Dr. Mariana COCIERU

șef al Sectorului de Folclor

Chișinău, Basarabia

Septembrie 2018

Mariana COCIERU: Un eveniment cultural inedit în Anul Centenarului

La 10 septembrie 2018, în incinta Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova din Chişinău, a avut loc o manifestare culturală inedită graţiei câtorva puncte-cheie. Evenimentul a găzduit, de la bun început, inaugurarea Filialei ASCIOR-CHIŞINĂU, de către reprezentanţii Asociaţiei pentru Civilizaţie Ortodoxă, cu sediul la Buzău, România.

Ulterior, publicul spectator a savurat cu o deosebită satisfacţie lansarea a două cărţi de poezie: Părinţii ca sfinţii, autor Ştefan Ștefan Sofronovici, şi Dragii mamei copilaşi de Efrosinia Sofronovici, mama poetului, în vârstă de 92 de ani.

Momentul de graţie l-a constituit, totuşi, lumea bună venită de pe ambele maluri de Prut, cu reprezentanţi ai Academiilor, dar şi ai Uniunii Scriitorilor din Bucureşti şi Chişinău, capitalele celor două State Româneşti: România şi Republica Moldova. Manifestarea culturală s-a produs în Sala de Conferinţe „Alexe Rău”, fiind moderată de Maestrul în Artă Pavel Popa şi organizată prin implicarea directă a colaboratorilor Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova (Chişinău), a conducerii Asociaţiei ASCIOR (Buzău) şi a Uniunii Scriitorilor de Limbă Română.

Cu un mesaj de salut la inaugurarea evenimentului a venit părintele Andrei Caramalău, arhimandritul Mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei”, mănăstire ce aparţine Mitropoliei Basarabiei, amplasată în oraşul Durleşti, suburbie a Municipiului Chişinău. Sfinţia sa a binecuvântat adunarea şi a rostit o rugăciune după obiceiul creştinesc. Ulterior cuvânt i s-a oferit domnului inginer Nicolae Muşat, preşedintele-fondator al ASCIOR (Buzău), şeful delegaţiei din stânga Prutului. Dumnealui a prezentat membrii delegaţiei şi a informat publicul cu privire la statutul şi activitatea asociaţiei pe care o conduce, trecând în revistă realizările obţinute. În discursul său, s-a referit în mod deosebit la tipărirea revistei Orizonturile Bucuriei: revistă de credinţă, atitudine, cultură şi civilizaţie ortodoxă, apoi la realizarea Antologiei ASCIOR 2017 (unde au fost publicaţi mai mulţi autori basarabeni) ş. a., anunţând deschiderea spre colaborare atât celor prezenţi la eveniment, cât şi tuturor oamenilor de cultură şi ştiinţă, interesaţi de promovarea valorilor spirituale creştineşti.

Printre realizările esenţiale obţinute de asociaţie au fost enumerate inaugurările mai multor filiale, printre care cea de la Tulcea, Bucureşti, Orhei, Cernăuţi, Soroca ş. a. Filiala ASCIOR-CHIŞINĂU este a şaptea la număr, a menţionat domnia sa. În calitate de preşedinte-fondator al filialei de la Chişinău a fost aleasă doamna Diana Ciugureanu-Zlatan, care este şi Preşedintele Uniunii Scriitorilor de Limbă Română, iar vicepreşedinţi au fost desemnaţi poetul Ştefan Sofronovici, arhimandritul Andrei Caramalău şi juristul Diána Hristisean.

Mesaje de salut au acordat şi ceilalţi membri ai delegaţiei: dr. Angelica Stănciuloiu, economist, director integrare ASCIOR, poeta Olga Văduva-Grigorov, preşedintele filialei ASCIOR-TULCEA şi dr. Mihail Popescu, prof. universitar, vicepreşedinte ASCIOR-BUCUREŞTI. Publicul s-a arătat interesat de activităţile întreprinse de asociaţie şi filialele acestora, iniţiind un dialog interactiv cu invitaţii şi mulţumindu-le pentru intenţia de a deschide o filială şi în municipiul Chişinău.

Startul lansării celor două cărţi l-a dat Academicianul Mihai Cimpoi, numit de către mulţi intelectuali de la Chişinău, Patriarhul Culturii Româneşti din Basarabia, în calitatede prefaţator al celor două volume de poezie prezentate. Domnia sa a accentuat ca semnificativ faptul că acest frumos eveniment cultural are loc în Anul Centenar, apreciind drept fericită coincidenţa inaugurării filialei ASCIOR-CHIŞINĂU cu lansarea celor două cărţi de poezie cu profund conţinut religios şi patriotic.

În prefaţa cărţii Dragii mamei copilaşi, întitulată Mărturia critică a unei ţărance, remarcabilul critic literar a evidenţiat la justă valoare că autoarea: „Efrosinia Sofronovici iese din uriaşul con de umbră al Cântăreţului anonim şi îşi pune versurile şi cântecele pe hârtie. Poeta-ţărancă, înzestrată cu darul rostirii de cântec, de recitativ baladesc, vine cu o mărturie sinceră despre propria viaţă, despre familia numeroasă pe care a avut-o, despre vremurile pe care le-a trăit. Mai potrivite pentru definirea a ceea ce ne propune ea sunt mai vechile mărturisenie şi mărturiseală, care sunt înrudite cu spovedanie” [Sofronovici Efrosinia. Dragii mamei copilaşi. Chişinău: Pontos, 2017, p. 3].

Menţionând că tematica patriotică este o adevărată rara avis în poezia de azi, exegetul a atras atenţia că poeţii americani, după sângerosul atentat din 11 septembrie 2001, au început a aborda mult mai temeinic această temă. În încheiere, referindu-se la cel de-al doilea volum de poezie lansat Părinţii ca sfinţii, academicianul a citat un fragment din prefaţa cărţii întitulată sugestiv Cărarea cea dreaptă a vieţii şi a poeziei: „Ştefan Sofronovici se bucură că renaşte credinţa, că «renasc Biserici albe din ruină – izvoare de demult cu apă vie», se bucură de faptul că Dumnezeu ne mai călăuzeşte şi ne îndreaptă pe calea cea dreaptă, că «Putna în
iubire ne adună». De aceea, îmbracă versurile în formă de rugăciune, de acatist, de comunicare şi cuminecare, de invocare a harului divin, care să-i facă altar inima, de dialog cu aproapele, care antrenează duhul folcloric al versului («Lacrimi sunt apele,/ Înstrăinatele,/ Plângem cu-aproapele/ Jertfele plaiului,/ Patima graiului…»)” [Sofronovici Ştefan. Părinţii ca sfinţii. Chişinău: Pontos, 2018, p. 4].

În discursul său, academicianul Nicolae Dabija a amintit publicului-spectator că a semnat o prefaţă la prima carte a lui Ştefan Sofronovici, Noi nu avem pământ de dat, apărută în anul 2001, menţionând prospeţimea poeziei acestui autor, graţie tematicilor religioase şi patriotice, atât de imperioase pentru cultivarea spiritului militant al tânerei generaţii aflate în confruntarea zilnică cu pierderea valorilor naţionale spirituale, istorice şi lingvistice. Scriitorul s-a referit cu o deosebită satisfacţie la vecinătatea satelor de baştină Codreni, de unde îşi trage propriile rădăcini, şi Batâr, satul copilăriei şi al adolescenţei protagonistului Ştefan Sofronovici.

Domnia sa a accentuat rolul credinţei în soarta poporului român şi a menţionat faptul că documentele mai vechi dezvăluie informaţii inedite privind destinul istoric al satelor din îngemănarea Codrilor cu Stepa Bugeacului, cum sunt Batârul şi Codrenii, în care, cu secole în urmă, pe timpul năvălirii tătarilor şi a turcilor, bisericile erau construite pe roţi, iar în momentul diverselor intemperii barbare erau deplasate de către locuitori satelor în ascunzişuri.

Academicianul a mărturisit cu o deosebită satisfacţie că prezenţa protagonistei Efrosinia Sofronovici i-a adus alături chipul şi blândeţea mamei sale, mulţumindu-i atât pentru seninătatea privirii de mamă-model, păstrătoare a credinţei strămoşeşti, cât şi pentru versurile scrise cu aleasă dragoste de oameni şi de cei apropiaţi.

Poetul, dramaturgul şi folcloristul Iulian Filip, coleg cu Ştefan Sofronovici la Sectorul de Folclor al Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a amintit de colaborarea fructuoasă încă de la Teatrul Etnofolcloric „Ion Creangă”, de prin anul 1988, unde a lucrat şi regretata Tatiana Sofronovici.

Cuvinte de laudă a găsit Domnia sa şi în adresa Efrosiniei Sofronovici, care are o zestre folclorică rarisim de bogată, dânsa fiind nu doar un bun informator de folclor, dar, mai ales, un veritabil promotor de tezaur folcloric în calitatea sa de interpretă şi dansatoare.

Prieteni şi invitaţi ai celor doi protagonişti au adresat cuvinte de profundă apreciere muncii şi talentului depus în cele două volume. Menţionăm, în acest context, discursurile susţinute de către:

Diana Ciugureanu-Zlatan, poet şi ziarist, preşedinte al Uniunii Scriitorilor de Limbă Română;

Veronica Pirlea-Conovali, profesoară de istorie, vicepreşedinte al USLR;

Victor Ignat, Artist Emerit al Republicii Moldova; Diana Hristisean;

Victor Celan, actor; dr.

Tatiana Butnaru, folclorist ş. a.

În semn de înaltă apreciere a creaţiei poetului Ştefan Sofronovici, câţiva elevi de la Gimnaziul Durleşti, ghidaţi de bibliotecara Ţurcan Elena, au recitat poezii din creaţia protagonistului. Cu aceleaşi consideraţii a venit şi compozitorul Olga Trudov-Mațarin, care a interpretat câteva melodii pe versurile poetului.

Publicul a fost încântat să o contempleze pe mama Efrosinia Sofronovici, care, la o vârstă înaintată, îşi recită cu aleasă profunzime şi dăruire propriile versuri, dar şi pe cele învăţate în îndepărtata copilărie, precum şi să audieze cântece folclorice în interpretarea protagonistei, deţinătoare a unei voci remarcabile.

O surpriză a produs şi Mihai Sofronovici,fiul mai mare al Efrosiniei Sofronovici, interpretând cântecele Barbu Lăutaru, Car frumos cu patru boi (autor Vasile Militaru) şi a unei creaţii muzicale proprii despre destinul tragic al Basarabiei.

Nelipsiţi de la eveniment a fost Ansamblul folcloric Ţărăncuţa din or. Durleşti, conducător artistic Ştefan Sofronovici, conducător muzical Veaceslav Adam, şi nepoata celor doi protagonişti, Ana Granaci, solistă a ansamblului, care au propus spre atenţia publicului câteva cântece populare, inclusiv culese de la Efrosinia Sofronovici.

Inedita manifestare a culminat cu o sesiune de autografe şi cărţi dăruite participanţilor la eveniment. La mai mult şi la mai mare, dragă coleg Ştefan Sofronovici şi scumpa noastră mamă Efrosinia!

————————————–

Dr. Mariana Cocieru,

şef al Sectorului de Folclor

Septembrie, 2018

Rock Filarmonica Oradea: Invitație la un recital muzical-poetic „FRONTUL ROŞU – A. STEUERMAN-RODION”

Avem deosebita onoare de a vă informa că marţi, 25 Septembrie 2018, ora 17:00 la Filarmonica de Stat din Oradea va avea loc un moment poetic, muzical şi istoric dedicat lumii evreieşti şi întregii Românii culturale, în cadrul grandiosului Centenar – Recitalul „FRONTUL ROŞU – A. STEUERMAN-RODION”. 

Autorul şi medicul A. Steuerman-Rodion a trecut la cele veşnice în urmă cu 100 de ani, fiind o figură emblematică pentru cultura şi istoria poporului român şi evreu din România, prin realizările sale sociale şi culturale. Autorul a atras atenţia creatorilor acestui eveniment prin tulburătorul volum „Frontul roşu”, scris pe front, direct din război, un volum de sonete impecabile, postume (editate în 1920) pe care cantautorul Florian Chelu Madeva a ţinut să le aşeze pe muzică şi, astfel, să-i acorde o atenţie deosebită.

Am avut plăcuta bucurie de a o cunoaşte pe doamna dr. Irina Spirescu de la Federația Comunităților Evreiești din România, prin dl Robert Schorr, autoare a unei impecabile prezentări a autorului Steuerman-Rodion, prezentare ce a stat la baza iniţiativei noastre de a realiza acest eveniment. Vă mărturisim că, datorită creaţiei noastre în marginea sonetului dar şi  datorită apropierii de comunitatea evreiască, absolut întâmplător am întâlnit acest autor genial – Steuerman-Rodion, pe care dorim să-l aşezăm între marii creatori români, unde de altfel îşi merită locul.

În încheiere, vă anunţăm că evenimentul va consta într-o prelegere istorică pe care ne-o va oferi doamna Irina Spirescu, într-o lansare a două volume: „Sonet muzical – A. Steuerman-Rodion” şi „Frontul Roşu – A. Steuerman-Rodion (reeditare)”, într-un recital muzical oferit de Cvartetul de coarde „Intermezzo”, împreună cu cei doi artişti implicaţi artistic şi afectiv: Florian şi Alexandrina Chelu, iar în final cu un dans elegant al Trupei de dansuri israeliene Or Neurim. Evenimentul se bucură de finanțarea Consiliului Județean Bihor.

În acest sens, am transmis invitaţia noastră către dna Irina Spirescu, dar şi către dl Robert Schorr, în calitatea domniei sale de director al Departamentului de Cultură, Artă, Media, pentru a ne fi alături la acest eveniment şi, cu această ocazie, invităm cu drag întreaga comunitate orădeană să ni se alăture. Sperăm din suflet să ne puteți onora cu prezența.

Vă asigurăm de întreaga noastră consideraţie,

Florian şi Alexandrina Chelu

Fundaţia ROCK FILARMONICA ORADEA

Mariana GURZA: Vasile Plăvan – Mărturii de istorie trăită

Anul 1918 a fost anul în care visul poporului român s-a înfăptuit. Năzuinţele unei naţiuni, încununarea victorioasă prin lungi aşteptări şi sacrificii! ,,Unirea, Naţiunea a făcut-o!” (Mihail Kogălniceanu).

 Poporul român a fost înfăptuitorul Marii Uniri, în întregimea sa! Vasile Goldiş, unul dintre militanţii pentru unificarea statală deplină, afirma: „România Mare nu este creaţia partidelor politice sau a armatei, ci a evoluţiei istorice, ce nu poate fi oprită de nici o forţă umană”. Iar Nicolae Iorga, a apreciat că cele două mari etape, în care poporul român şi-a realizat şi şi-a desăvârşit unitatea – 1859 şi 1918 – au marcat „consacrarea în domeniul realităţii a unei stări de conştiinţă care a existat întotdeauna, de la originea însăşi a neamului nostru”.

De menţionat rolul marcant al Bisericii Ortodoxe române, mereu implicată în vremuri de răstrişte alături de neamul românesc.

Sunt nevoită a mă întoarce din nou la rădăcini. Nicolae Iorga aprecia că „istoria este un tribunal suprem în care se judecă faptele popoarelor, ale naţiunilor şi a întregii omeniri”. În îndelungata luptă a românilor pentru independenţă şi unitate, niciodată o idee, un ideal nu a polarizat cu atâta forţă vo­inţa unei întregi naţiuni, ca în anii grei ai primului război mon­dial.

Per asperaun capitol de istorie trăită, de unchiul din partea mamei, Vasile Plăvan, avocat, jurnalist, publicist, în perioada de zbatere a fiinţei neamului românesc. Nici acest subtitlu nu este întâmplător. Per aspera ad astra (lat.) pe căi anevoioase (se ajunge) la stele – Seneca

Anul 1916 îl surprinde pe Vasile Plăvan, ca elev al Şcolii Militare de Infanterie din Botoşani. Ca sublocotenent de rezervă, făcând parte din regimentele 10 Vânători, apoi 2 Alba Iulia, participă la războiul pentru întregirea Neamului, fiind decorat cu ,,Medalia Ferdinand I”, ordinul ,,Coroana României“, ,,Crucea Comemorativă de război“ etc. A făcut parte până la moarte din ,,Asociaţia voluntarilor bucovineni”.

Dar, să-l lăsăm să ne ofere tabloul viu al acelor vremuri, ca participant în războiul pentru întregirea Neamului.

*

Câmpina, 5 Octombrie 1915

Rusia a trimis ultimatum Bulgariei. La fel a făcut Franţa şi Anglia. Situaţia Bulgariei este cât se poate de grea. Poate că Germanii o vor mâna la catastrofă. Românii aşteaptă cu o nervoasă atenţie răspunsul Bulgariei.

7 Octombrie

Încă nu se ştie răspunsul Bulgariei. Se zice că Ruşii bombardează Varna. Oricum, în Balcani focul stă gata să izbucnească. Generalul englez Hamilton a debarcat cu o armată pe coasta Greciei.

Din “Universul” aflu că în Bucovina se iau măsuri sistematice pentru stârpirea elementului românesc. E o veste dureroasă din cale afară. Autorităţile austriece au ordinul, în caz că armata română ar năvăli în Bucovina, să deporteze în masă peste Carpaţi pe toţi Românii cari au mai rămas în viaţă.

8 Octombrie 

Relaţiile diplomatice dintre Împătrita Înţelegere şi Bulgaria sunt rupte. Guvernul grec de sub conducerea lui Venizelos a demisionat. Atitudinea Greciei este neprecisă. Despre noi se vorbeşte că mai aşteptăm. Sigur însă nu ştie nimene nimică.

Natura îmbracă a doua haină de toamnă de când se aude dialectica macabră a tunurilor. Această dialectică nu se resimte de oboseală, vocea ei se menţine la aceeaşi înălţime, căci puteri noui sub formă de muniţiuni fabricate de ştiinţa omenească – o înviorează, ba îi ridică timbrul din ce în ce mai tare, mai obsedant. Naţiunile care clipă cu clipă, încet, dar continuu, şi-au întrupat geniul, energia în monumente de artă, în învenţiuni de tot soiul spre folosul omenirii, în poezie, în pictură, în arhitectură, se întrec acum să distrugă, parcă ar fi cuprinse de nebunie, produsele eforturilor lor din timp de pace. Vremile acestea, cari ni-i dat să le trăim, sunt cele mai lugubre, cum ne arată răbojul istoriei. Sufletul plin de milă şi bunătate, iubitor de adevăr şi dreptate este exterminat. Se pare că revine pe pământ era dinainte de arătarea zărilor creştinismului.

10 Octombrie

S-a împlinit un an de la moartea marelui Rege Carol I. În toate bisericile din ţară se oficiază parastase pentru odihna sufletului său. În timpurile acestea de cumpănă se evidenţiază şi mai covârşitor cât de strălucit conducător de ţară şi mare oblăduitor a fost Regele Carol I.

Când eram funcţionar în gara Obor am avut fericirea să-l văd bine. Se înapoia din vizita pe care o făcuse pentru prima dată în Cadrilater. Era în fereastra vagonului şi arăta cu mâna înspre grădina “Eliade Rădulescu” Faţa îi era încadrată de o barbă ca omătul, din ochii săi se desprindea o înţelepciune şi o seninătate de măreţie antică. Privindu-l cu un sentiment de rară înălţare, trăiam aevea fericirea ce mi-o dăduse Dumnezeu în ziua aceea, când întâlnii în cărarea vieţii mele un erou de al lui Carlyle.

11 Octombrie 

Ziua aceasta mi-a trecut greu. A fost posomorâtă, de aici şi greutatea ce a apăsat pe sufletul meu. Belgradul a căzut în mâinile Austro-Germanilor. Cu toate că şi-au apărat hotarul cu mare eroism şi o pătimaşă îndârjire, Sârbii au trebuit să-şi părăsească scumpa lor capitală. Vestea aceasta ne-a adus multă durere. Atitudinea Bulgariei nu e cunoscută precis, dar se crede că va lua armele pentru a lupta alături de Germani. De altfel Ferdinand, ţarul Bulgariei, spune cu emfază că e convins de biruinţa finală a Puterilor Centrale.

12 Octombrie

            Toată ziua am fost trist. O ceaţă deasă şi rece a plutit deasupra Prahovei. Vârfurile munţilor au fost ascunse în nouri de plumb. Codrului a început să-i îngălbenească frunza. O zi de toamnă adevărată.

Şi astăzi am trecut pe lângă casa pictorului Grigorescu. Casa aceasta luminoasă, clădită în stil românesc, a adăpostit pe cel mai mare pictor al nostru.

Astăzi ea stă tristă şi însinguratecă; în ograda ei nu se vede nici un semn de viaţă. Vezi bine că nu, pentru că stăpânul ei a părăsit-o! Purtate de vânt, doar frunzele desprinse de pe copaci se aştern în ograda pustie. Şi totuşi odată casa aceasta era mândră că în ea se sbuciumau marea gândire şi marea simţire a lui Grigorescu. Din cerdacul acestei case va fi privit el fermecătoarele apusuri de soare, pe care le-a prins cu mare măestrie pe pânzele sale, pentru a le da apoi în seama veciniciei. De câte ori trec pe lângă casa aceasta, mi se îndeasă în amintire carele ţărăneşti trase de boi uscăţivi de pe pânzele lui Grigorescu. Desigur că Grigorescu a iubit ţăranul român şi viaţa i-a cunoscut-o până în cele mai mici amănunte. El a găsit drumul care l-a dus la comorile tăinuite în sufletul ţăranului. De aceea  aceasta a fost atât de divinizat de pictor. Boii de pe pânzele lui Grigorescu sunt totdeauna uscăţivi, pentru că aceasta cadrează cu viaţa grea a aceluia, căruia de obicei i se zice talpa ţării. Nici un penel n-a redat mai divin natura şi ceriul ţării noastre decât cel al lui Grigorescu. Numai el a ştiut să pue pe pânză farmecul unui melancolic amurg din ţara noastră.

14 Octombrie

            Cum se lăţeşte o rană necăutată cu mijloace profilactice peste tot corpul bolnavului, astfel războiul, rană a cugetării diplomaţilor, cuprinde încet, treptat, câte o ţară mai mult de pe rotogolul pământului.

            Bulgaria a declarat război Serbiei – ştire oficială. Ciocnirile au început cu toată furia. Fapta laşă a Bulgariei va rămâne oare fără sancţiunea cuvenită din partea omenirii? Misterul în care este învăluit guvernul d-lui Brătianu nu îngăduie nimăruia să conchidă cu precizie asupra atitudinii României. Tăcerea aceasta a scos pe mulţi din pepeni. Cu toate acestea soldatul român veghează la hotar, gata pentru orice. De peste Carpaţi şi Molna vin numai veşti de jale şi durere.

            La Salonic Aliaţii debarcă trupe, pentru a veni în ajutorul Sârbilor.

24 Octombrie

Zi însemnată. „Federaţia Unionistă” a ţinut o mare adunare în sala „Dacia” din Bucureşti, la care am luat parte şi eu. Au rostit cuvântări înflăcărate Delavrancea, Take Ionescu, Grigore Filipescu, Octavian Goga, părintele Lucaciu şi alţii, cerând imediata intrare în acţiune alături de Împătrita Înţelegere. După adunare a urmat o manifestaţie frumoasă pe străzi. Autorităţile intervenind pentru menţinerea ordinei, s-au produs ciocniri şi busculade serioase. Manifestanţii au fost, fireşte, şi pribegi din Ardeal şi Bucovina.

Voluntarii ardeleni şi bucovineni, cari prin gestul lor hotărât de patriotism curat şi sincer, dădură lumii dovadă strălucită pentru unitatea sufletească a Românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor, au fost incartiruiţi în 1917 pentru organizare şi instruire în taberele din satele Cepleniţa, Buhalniţa şi Deleni din jurul orăşelului Hârlău. Acolo se înfiinţară cele trei regimente de voluntari ardeleni şi bucovineni: 1 Turda, 2 Alba-Iulia şi 3 Avram Iancu, sub comanda d-lui colonel Olteanu, astăzi distins general. În împrejurimile Hârlăului voluntarii români au fost instruiţi luni dearândul de către ofiţerii români, pregătindu-se pentru ceasul cel mare care avea să sosească.

În Decembrie 1917 sosi la corpul voluntarilor un grup de cărturari ardeleni şi bucovineni, voluntari şi ei, cari absolviseră instrucţia în şcoala militară din Botoşani în compania de voluntari de sub comanda căpitanului Beldiceanu. Nouii elevi plotonieri fură întrebuinţaţi la deprinderea soldaţilor voluntari cu metoda de luptă după instrucţia românească. Voluntarii avură, între altele, însărcinarea să păzească şi să menţie în acea parte a ţării ordinea periclitată de armatele ruseşti care se găseau în plină debandadă.

Prin luna Martie 1918 mai mulţi elevi şi soldaţi am fost trimişi, după o alegere făcută de către comandanţii de batalioane, la şcoala specială de mitraliere din Iaşi. Ne găseam sub mistica triunghiului morţii, care ni se aciuase în suflet. Cu atât mai vârtos stăruiam să ne pregătim cât mai bine pentru împlinirea datoriei, muncind de zor. Abia ajunsesem să mânuim bine la şcoala din Iaşi mitralierele şi grenadele, când sosi un ordin de rechemarea noastră la corp. În acelaşi timp veni ca un trăsnet şi vestea despre încheierea păcii de la Buftea, care rupsese făşii din trupul sângerând al Ţării, mutând bourii de pe locul unde străjuiseră mai multe veacuri.

În Iaşi aflarăm că una din condiţiunile păcii de la Buftea este şi disolvarea corpului de voluntari, a căror extrădare o ceruse duşmanul. Când zvonurile desluşiră tot mai mult condiţiunile păcii de la Buftea, o jale de nedescris se lasă pe sufletele voluntarilor. Nu puteau înţelege această prăpastie ce suhnise atât de dureros între realitate şi visul lor alintat de un şir de generaţii. Lovitura venise cu atâta cruzime, încât voluntarii la început nici nu credeau că se dărâmase pentru o clipă, visul cel mai scump al neamului.

Pe o noapte neagră şi pâcloasă coborârăm spre gara Iaşi pentru îmbărcarea. În oraşul abătut nu întâlneam decât patrule şi sentinele. În atmosferă pluteau parcă sufletele celor 800 de mii soldaţi cari ne şopteau că ei nu înzădăr îngrăşară pământul ţării cu sângele lor. În clipele acelea de grea cumpănă pentru Ţară desperarea şi obida era mare, dar încrederea în dreptatea imanentă nu dispăruse. În gara Iaşi voluntarii deprimaţi începură să-şi descarce aleanul, cântând doine trăgănate. În noaptea ceea răsunară în capitala Moldovei doinele ardeleneşti, frumoase şi fermecătoare, răsunară cântate cu mare foc de voluntarii stânşi de dorul după Ardeal şi Bucovina. Un sergent distins pentru acte de mare bravură a cântat, înconjurat de un grup de voluntari cari îl acompaniau, o doină care se aude în Ardeal:

De-ar fi trăsnit Dumnezeu

Muntele de la Braşău

Talpa leagănului meu,

Să nu se legene nime,

Om nefericit ca mine,

Că n-am avut nici un bine.

Ajunşi la Hârlău, aflarăm despre disolvarea definitivă a corpului de voluntari. Ştirea aceasta o primirăm chiar în Săptămâna Patimilor. La despărţire d-nul general Olteanu într-o cuvântare înflăcărată ne-a încurajat să ţinem sus frunţile, în  bătătura de la Hârlău voluntarii urmând în curând să se adune iarăşi spre a purcede să sfarme pentru vecie cătuşele robiei.

Voluntarii se răspândiră în toate părţile în preajma Paştilor din 1918, sperând în dezolarea lor să-şi afle un rost pe lume. Unii ofiţeri cum au fost Ghişa, Bufnea ş.a., au înfruntat toate pericolele strecurându-se printre armatele bolşevice din Rusia până în fundul Siberiei la legiunea cehoslovacă-română, unde au luptat vitejeşte împotriva armatelor bolşevice.

Ofiţerul bucovinean Piţul sub numele de Petaleanu, la demobilizare în 1918 a plecat cu regimentul său în Capitala ocupată încă de inamic, expunându-se pericolului de moarte, numai ca să contribue şi el la ridicarea moralului scăzut al camarazilor săi din cauza păcii de la Buftea. Inamicul german, aflând că ofiţerul Piţul este de fapt fost supus austriac, luase hotărârea să-l extrădeze autorităţilor austriace. Soarta a voit ca tocmai atunci să se producă prăbuşirea armatelor centrale, încât ofiţerul bucovinean a putut scăpa cu viaţă.

*         *

*

E luna Mai din 1918. În Basarabia din pricina zăpuşelii ce nu mai conteneşte, iarba este uscată sfarog, holdele sunt închircite, iar frunza porumbului e arsă şi adusă de margini în luptă cu seceta. Albastrul zărilor este spălăcit şi cât cuprinzi cu ochii, în toate părţile, nici o pată de nour nu vezi mijind. Doar câte un vârtej de praf, răscolit de trăsurile de pe drumuri, se ridică cenuşiu în aer…

Peste meleagurile Tighinii se lasă amurgul cu farmecul şi răcoarea aşteptată. Verdele fraged al naturii îşi pierde, treptat, tonul şi melancolia vioriului se aşterne peste toate.

Spre apus de Tighina se-ntinde satul Borisovca. Sunt puţini Moldovenii din el. În satul acesta s-au dat lupte crâncene între Români şi bolşevici, pentru ocuparea Tighinii. Cetatea din Tighina era un puternic punct de sprijin pentru forţele bolşevice şi nu fără jertfe a putut fi luată de soldatul român. Locurile acelea sunt stropite cu sânge de al soldatului nostru, sunt sfinţite cu sângele său vărsat în iureş vitejesc, pentru a readuce la moşia noastră Basarabia, bogatul ogor al Basarabiei, răşluit pe nedrept de Ruşi. Şi nu poţi trece fără să nu te înfiori, pe lângă brazda încă proaspătă de pe mormântul acelora, care şi-au pus tot sufletul în faptele lor, ca pământul străjuit şi apărat cu îndârjire de arcaşii lui Ştefan cel Mare să fie readus sub oblăduirea noastră.

Stăpânit de gânduri negre – abia se încheiase pacea de la Bucureşti – mă pornesc, aşa fără ţintă, pe şoseaua ce duce spre Bolboaca. Eram probeag şi doar gândurile îmi ţineau de urât, nu mai gândurile în acele momente îmi dădeau mângâiere şi forţă, să-mi port,  cu fruntea sus, crucea ce apăsa greu pe umeri. În acel asfinţit de soare am luat-o singur prin sat în sus – lucru cu care mă îndeletniceam adesea. Aveam o ocupaţie plăcută, când stam să privesc, sub feluritele ei feţe, viaţa, vâltoarea vieţii ce se străduia să spele petele roşii de sânge, lăsate de răsboiu, dar care îndărătnice, nu-şi ştergeau urma, vrând parcă anume să sape cât mai adânc în creer păcatul pe care-l trăise omenirea.

Ori unde îmi aruncam privirea, vedeam urme de ale răsboiului: case pustii cu acoperişul scrijelat, schelete împrietenite cu bucăţi de abuz la margine de drum, pomi cu tulpina retezată sau cioplită de oţelul tunului, sărăcie în ogrăzi, livezi tăiate de tranşee, cruci presărate prin sat, cai numai oase.

Stihiile răsboiului îşi puseseră şi-n acele părţi pecetea. Ici-colo vedeai câte un gospodar batrân care se trudea să dreagă ce bruma îi mai rămăsese pe urma furiilor răsboiului. Sudorile amestecate cu lacrimi, paloarea de pe faţă, crisparea buzelor, ochii necăjiţi îţi spuneau de durerea unui om care îşi vede la bătrâneţe părăduită munca de o viaţă întreagă. Munca! Ce tâlc dureros are ea pentru ţăranul harnic! Un lucru pe care l-a agonisit în sudori, este crescut, oarecum, în sufletul ţăranului. De aceea când îi este smuls, i se duce şi o parte din sufletul său cu acel lucru.

Cum păşeam pe drum, un cântec frumos a-nfiorat tăcerea serii ce se lăsase de-abinelea. Cântecul venea din sus, dinspre ţarină, şi se desluşea din ce în ce mai bine. Era atâta duioşie în el, atât alean stingher, că m-am oprit locului să-l ascult. Se cunoştea că nu era cântec românesc. Rusoaice veneau cu sapa de-a umăru de la praşilă. Un ciopor de fete se desfăşurase de-acurmezişul drumului şi se mişcă alene cântând în două voci, prin mijlocul satului. Eşiau femeile la porţi de ascultau împietrite acel cântec de jale.

Cântecul de mult se pierduse în vale ci eu tot stam pe loc ascultând melodia ce-mi rămase în auz. Şi multă vreme m-a urmărit acea vrajă a cântecului de stepă. Se născuse în pustiul stepei, căci trăgănările lui prelungi şi stridente aminteau imensitatea stepii cu monotonia obositoare. Acolo pe stepă, în cântece de acestea îşi varsă amarul inimii cazacii. Şi cum vremurile au urzit ca straja Moldovei de la Nistru să dea până la Prut, lăsând cu nestânsă durere o parte din hotar în sama străinului, acesta hâlpav s-a sforţat să dea cu sila acelui colţ de Moldovă tiparul său, felul de viaţă al său.

Dar duhul acelora cari dorm somnul de veci în acel pământ, s-a împotrivit opintirilor duşmanului. Şi cu toate că acesta a gospodărit, după năravul său, un veac şi mai bine între Prut şi Nistru, nimic nu l-a ispitit pe Moldovean să-şi schimbe datinile. Moldoveanul legat de glie a rămas acelaş. Cântecul său de jale nu l-a dat pe cântecele ruseşti.

De departe, din fundurile Ucrainei, luna îşi arăta discul roşu, învăluind în taină satul. La tabăra de lângă cetate soldaţii dorm în jurul vetrelor de foc. De undeva se desprinde o doină oltenească, zisă din caval. Nimic nu se mişcă, drumurile sunt pustii, doar vre-un câine latră din cand în când. Pe coama cetăţii Tighina, mândru, cu arma la umăr, păşeşte soldatul român: straja Moldovei e iar la Nistru!

(“Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei” – restituiri – Editura Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ IOAN SLAVICI şi EUROSTAMPA,  Timișoara, 2013, pag21-28 )

Istoria ne-a aruncat, ca pe nişte străini, devenind venetici în ţara noastră. „Dar când scoţi din rădăcini nucul fraged şi-l muţi în alt loc, la început el îşi păstrează în sălaşul său proaspăt verdeaţa sănătoasă a vieţii. Gospodarul care se razimă pe această spoială de gând şi nu grijeşte la vreme de pomul cu rădăcinile însângerate, bagă de seamă după un timp cum frunzele nucului se lasă în jos triste, îngălbenesc şi apoi cad la pământ. Cu mâhnire vede că tulpina nucului închirceşte şi prinde a se usca, se încredinţează că pomul nu s-a prins, rădăcinile bolnave şi necăutate la timp neavând puterea de a suge din mâna pământului binecuvântarea vieţii.“ – Vasile Plăvan.

Acum, trebuie să recunoaştem că suntem mai dezbinaţi ca niciodată. Doar credinţa şi cultura ne mai ţin drepţi şi demni. Credinţa ne-a fost mereu reazăm iar ,,cultura e puterea cea mai tare de pe pământ şi e o cetate nouă a unităţii naţionale”, parafrazându-l pe Simion Bărnuţiu.

Centenarul Marii Uniri ne responsabilizează pe fiecare. Bunul Dumnezeu să dea gând bun fiecăruia, şi reîntoarcerea la normalitate să vină ca o binecuvântare. Nu avem voie să irosim moştenirea lăsată de cei care au adus jertfă, pentru ca noi, azi , să ne bucurăm de libertate…

 ——————————

Mariana GURZA

Timişoara

20 septembrie, 2018

Olimpia MUREȘAN: Simpozionul „Centenarul Marii Uniri” din cadrul Festivalului „Toamna Someșeană” de la Ulmeni- Maramureș

La simpozionul „Centenarul Marii Uniri” din cadrul Festivalului „Toamna Someșeană” de la Ulmeni- Maramureș -eveniment de tradiție organizat de administrația locală, în frunte cu primarul Lucian Morar a avut loc și o întâlnire de suflet a scriitorilor din zonă ca în fiecare an.

Întâlnirea de suflet din data de 15 septembrie 2018 de la Ulmeni a avut loc la Centrul de Cultură și Artă din localitate în prezența primarului, a viceprimarului, a managerului localității dna. Gina Călăuz și a scriitorilor din zona Codru și Chioar-prezenți la întâlnire.

Se începe cu intonarea Imnului României de către întreaga asistență, urmat de Imnul lui George Pop de Băsești.

Dna. Gina Călăuz-împreună cu scriitorul Oros Milian prezintă programul artistic ce va urma-program susținut de Corul bisericesc din Ulmeni condus de dna. prof. Geta Cedică -urmat de programul artistic pregătit de Liceul Tehnologic „Dr. Florian Ulmeanu” coordonat de prof. Botiș Sorina, corul din Chelința condus de prof. Covaciu Maria, cuvântul scriitorilor prezenți, recitări de poezii, prezentări de cărți nou apărute etc.

La intrarea în Centru ne întâmpină o frumoasă expoziție „Fotoetnografică” a lucrărilor de artă fotografică realizate în tabăra de la Ulmeni: în interior apar expozițiile realizate de elevii Liceului Tehnologic din Ulmeni, ale Liceului Teoretic „George Pop de Băsești” din Ulmeni și expoziția „Toamna ruginie” realizată de elevii Școlii Gimnaziale din Chelința. Aceste expoziții sunt vizitate, fotografiate și admirate de câteva sute de vizitatori și invitați.

După cuvântul de bun sosit adresat participanților de către primarul Lucian Morar-începe corul să intoneze cântecul „La Centenar” din care redăm versurile patriotice înălțătoare:

Un murmur ca un jeluit străbate spre noi din pământ
O țară și-un popor unit noi v-am lăsat, dar ce-ați făcut?
Ne mustră bunii ce-au trudit ca visul să și-l împlinească
Și ne-au lăsat pe toți uniți în România dodoloață.
Veniți, români, din lumea întreagă, veniți acum la Centenar
Să facem toți ca să renască unirea-n vechiul ei hotar!
E sfânta noastră datorie, cât încă pe pământ trăim,
Să fim uniți pe-a noastră glie și-un trai mai bun să făurim!

Ne ținem bunii în pământ, din ei ne tragem azi puterea/ Căci tot ce-avem pe lume sfânt: e neamul, țara și durerea./ De vor râvni la țara mea- vrăjmașii să ne cotropească,/ Și din pământ ne vom scula, cinstind chemarea strămoșească/ Veniți români din lumea-întreagă , cu toți la bine și la greu/ Ne cheamă neamul, țara dragă, ne cheamă Bunul Dumnezeu./Căci tot ce e român nu piere, creștini am fost de la-început,/ Din dragoste și din durere, români am fost când ne-am născut/ Români creștini noi ne-am născut!

Aceste versuri de-început au ridicat sentimentul patriotic al participanților la întâlnire la cote maxime de audiență empatică.

Din Cântec despre Bucovina redau versurile: „Cântă cucul bată-l vina de răsună-n Bucovina/ Cântă cucu-ntr-un brăduț de răsună-n Cernăuți/ Bucovină, plai cu flori, unde-ți sunt ai tăi feciori?/ Au fost duși în altă țară, dar se-ntorc la primăvară/ Înapoi când vor veni, tot pe tine te-or iubi/ Munților cu creastă rară, nu lăsați straja să piară/ Dacă piere straja voastră, a pierit și țara noastră! ”

Urmează cântecele Hora mare, Răsunetul Ardealului, din Cântecul refugiatului care are ca solist vocal pe talentatul corist Sandu Suciu redau: „Dac-am plecat Ardealule din tine/ nu-i vina noastră, iarăși vom veni/ N-am fost învinși și nu vom fi nici mâine./ Când ceasul biruinței va sosi./Noi te iubim că tu ai fost al nostru/ Și viața pentru tine ne-am fi dat,/ Dar prin Dictatul rușinos și monstru/ Hortiștii au reușit de te-au furat.”

Același solist Sandu Suciu ne-a încântat cu întonarea cântecului Eminescu-după versurile scrise de Grigore Vieru și muzica Doina și Ion Aldea Teodorovici: „La zidirea soarelui se știe, cerul a muncit o veșnicie,/ Noi, muncind întocmai, ne-an ales cu,/ Ne-am ales cu domnul Eminescu,/Domnul cel de pasăre măiastră/ Domnul cel de nemurirea noastră/ Eminescu, Eminescu.”

Suntem în cuvânt și-n toate floare de latinitate,/ Sub un cer cu stele sudice,/ De avem sau nu dreptate, de avem sau nu dreptate,/Eminescu să ne judece.”

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Simpozionul „Centenarul Marii Uniri” din cadrul Festivalului „Toamna Someșeană” de la Ulmeni- Maramureș”

Edith NEGULICI: Spectacolul „Ileana, Principesă de România” în turneu nord american

Institutul Cultural Român de la New York susţine turneul nord-american al spectacolului „Ileana, Principesă de România”, un omagiu adus Principesei Ileana a României, fiica Reginei Maria și figură importantă a exilului românesc, care și-a trăit ultimii ani de viață în Statele Unite, ca ctitor de mănăstire și călugăriță.

Turneul, parte a evenimentelor dedicate Anului Centenar, se va derula în perioada 8-30 septembrie 2018 în șapte oraşe mari din S.U.A. – Philadelphia, Boston, Chicago, Dallas, Cleveland, Detroit, precum și Elwood City, în Pennsylvania, unde se află mănăstirea întemeiată de Principesa Ileana, cărora li se adaugă două oraşe din Canada, Toronto şi Montreal.

Spectacolul este regizat şi interperpretat de una dintre cele mai apreciate artiste de pe scena teatrului românesc, Liana Ceterchi, după o dramatizare de Edith Negulici, cu proiecţii video realizate de Georgiana Dobre şi Luca Achima.

Montarea este o evocare expresivă a principalelor momente din viaţa Principesei Ileana fiind, de fapt, o lecție de istorie vie, care traversează aproape două secole. Spectacolul prilejuiește nu numai omagierea unei personalități deosebite a istoriei românești, ci și o performanță actoricească sensibilă și copleșitoare.

Pentru mai multe detalii despre acest eveniment și programul teatral al ICR New York, vă invităm să accesaţi site-ul instituţiei: www.icrny.org şi pagina de Facebook Romanian Cultural Institute New York.

––––––––––––––-

Edith NEGULICI
Manager de proiect al spectacolului ILEANA, PRINCIPESA DE ROMÂNIA
Asociația Femeilor din teatru IF/Dacă pentru Femei

Magdalena ALBU: Dincolo de viață și de moarte, Patria…

România Mare pe jerfta de sânge a înaintașilor noștri și-a pus temelia – a bunicilor, străbunicilor, rudelor,  cunoscuților și necunoscuților, toți fii ai aceluiași pământ, pe care stau din timpuri imemoriale, cuminți, Carpații, jelesc doinele țăranilor de altădată, susură, la ceas de seară și de zi, bătrânul Danubiu ori șoptește, în taină, versul poetului latin, cândva, exilat pe țărmul ei, marea. La data de 27 august a anului 1916, atunci când țara  noastră a fost nevoită să părăsească zona de neutralitate, alegând să lupte împotriva imperiilor centrale, demoralizarea soldaților armatei naționale ajunsese la cote maxime. Atunci, Regina Maria (supranumită ”Regina Soldat”), singura personalitate a momentului care a crezut până la capăt  în victoria militarilor români, le-a transmis acestora un mesaj de încurajare, unde, printre altele, spunea așa: ”Nˊavea teamă, pământ al României! Feciorii tăi se vor  întoarce și-ți vor sfărâma lanțurile. Aceasta e solia pe care ei ți-o trimit cu vocile renăscute ale primăverii. Nu vor șovăi, nu vor tremura în fața sforțării ce-și așteaptă împlinirea.”

Printre nenumărații combatanți care și-au dat viața, pe frontul de luptă din 1916, pentru înfăptuirea României Mari, s-a numărat și străbunicul meu dinspre mamă – GHEORGHE CREȚU-GEORGESCU. Nu cred că există o mândrie mai mare pentru un urmaș decât aceea de a putea vorbi despre familia sa din perspectiva noțiunii de erou național. Unul viu, unul dintre acei mulți și simpli, pentru care viața trebuia trăită cu demnitate, iar moartea privită nicicum altcumva. Dacă pe câmpul de bătălie, străbunicul meu devenea un martir al neamului, acasă, soția lui, CONSTANȚA CREȚU-GEORGESCU, trecea, ca-ntr-o oglindă a destinului, printr-un martiraj personal aproape asemănător. Rămasă văduvă de război, tânăra cu doi copii de crescut – un băiețel și o fetiță, pe care i-a fost dat să o piardă exact în anul dispariției soțului ei, 1916 – a participat la săpat de tranșee pentru frontul românesc, fapt ce avea să-i lase urme de invaliditate fizică pentru tot restul vieții sale. Bineînțeles că durerea avea să fie dublată și de umilință, deoarece statul român nu i-a oferit niciodată CONSTANȚEI CREȚU-GEORGESCU pensia specială destinată văduvelor de eroi căzuți la datorie, singura ei scăpare de subzistență nefiind altceva decât micul petec de pământ, pe care-l deținea  în apropierea Râmnicului-Sărat, la Topliceni.

Erou avea să fie, mai târziu, în cel de-Al Doilea Război Mondial, cumva ca o tradiție a devotamentului absolut față de țară, și fiul familiei GHEORGHE și CONSTANȚA CREȚU-GEORGESCU, botezat de o familie de greci cu același nume cu cel al tatălui său, GHEORGHE (foto). E vorba, evident, despre bunicul meu, decorat de către Regele Mihai I cu Ordinul ”Coroana României”, pentru fapte deosebite de arme împotriva germano-maghiarilor, pe frontul din Vest.

A-ți da viața pentru patrie nu e un slogan sec, de aparență festivistă, nu e un mit, ci o realitate, o trăire profundă, un act asumat în nume personal. Și asta fiindcă există oameni pe pământul acesta care au fost crescuți cu sentimentul de apartenență indisolubilă la un loc anume, la un pământ natal bine delimitat în topografia propriei lor conștiințe. Pentru ei, a participa la o confruntare armată, care, practic, nu era a lor, ci constituia o decizie politică a marilor puteri ale vremii, devenea, dintr-o dată, o problemă individuală, un deziderat major, în numele căruia și-au părăsit familie, casă, tot. Devenea o problemă de destin.

Pelicula de film a fiecărei familii în parte de la începutul secolului XX avea să fie smulsă cu brutalitate de Primul Război Mondial. GHEORGHE și CONSTANȚA CREȚU-GEORGESCU nu au fost ocoliți nici ei. Povestea lor de dragoste avea să se topească extrem de fulgerător printre schijele unei conflagrații, care le-a semănat în inimi moarte în loc de viață. Versurile lui DAVID GROSSMAN din ”CĂDEREA DIN TIMP” mi se par o posibilă ultimă și cea mai frumoasă scrisoare trimisă de Dincolo de către cel care nu mai există iubitei aflate în așteptare, încă, versuri ce le închin străbunicilor mei, CONSTANȚA și GHEORGHE CREȚU-GEORGESCU, văduvă de război și, respectiv, erou de Primă Conflagrație Mondială: ”Eu s-ar zice că pot/ înțelege doar lucruri/ care se află înăuntrul timpului. Oameni,/ de pildă, sau gânduri, sau păreri de rău,/ sau bucurii, sau cai, sau câini,/ cuvinte, dragoste. Lucruri/ care îmbătrânesc, care se-nnoiesc,/ care se schimbă. Chiar și dorul meu de tine/ e-ntemnițat înăuntrul timpului. Doliul/ se-nvechește, îmbătrânește/ cu anii, și sunt zile în care el e nou-nouț,/ proaspăt./ Așa și mânia de tot ce ți-a fost răpit. Dar tu/ de-acuma  nu./ Tu însuți de-acuma nu. Tu ești/ în afara timpului. Cum să-ți explic?/ Că doar și explicația/  e îndesată înăuntrul timpului. Un om dintr-o țară / îndepărtată mi-a povestit cândva / că, pe limba lui,/ despre cineva care a murit în război se spune/ ”A căzut”./ Așa și tu: ai căzut/ în afara timpului, timpul/ în care sălășluiesc eu/ trece/ prin fața ta: cineva/ stă singur/ pe peron,/ într-o noapte/ a cărei negreală s-a scurs/ toată/ dinăuntrul ei./ Eu te văd,/ dar nu te-ating./ Nu te simt/ cu antenele timpului/ meu.”

Străbunicul meu, GHEORGHE CREȚU-GEORGESCU, nu a mai apucat să trăiască, din nefericire, ca mulți alții, de altfel, cu toate puterile sale interioare, momentul istoric de la 1 Decembrie 1918. Pe moartea acestor suflete tari, însă, avea să crească o țară – România Mare.  Practic, toată această sumă de linii destinice frânte de război au format un cerc, cercul complet al Patriei, din care s-au încumetat să mai muște, douăzeci de ani mai târziu, aceleași mari puteri hămesite ale timpului.

Continue reading „Magdalena ALBU: Dincolo de viață și de moarte, Patria…”

Alexandru-Eusebiu CIOBANU: O 100 de ani de România!

Cu toții știm, dar nu cunoaștem adevărata față a trecutului nedrept din punct de vedere istoric.

Din toate tarile din Europa, tara noastră a indurat cele mai  multe dezbinări din partea barbarilor contropitori care prin credință și devotament urmașii noștri au aparat cu sfințenie hotarele tarii împărțite în principate Țara Romanesca, Moldova și Transilvania aflata sub suveranitatea Imperiului Austro-Ungar.

La prima unire sub Mihai Viteazu am reușit sa ne unim ca stat unitar, dar bucuria nu a durat mult timp, dușmanii au reușit sa ne dezbine ca popor.

Unirea mica sub Alexandru Ioan Cuza a însemnat o noua speranța pentru cele doua principate Tara Romanesca și Moldova.

Abia sub regele Ferdinand I în anul 1918 am reușit sa ne unim ca stat independent și suveran, dar destinul nu a ținut cu noi astfel ca în cel de al Doilea Război Mondial ne-a fost furata de naziști și sovietici Basarabia și Republica Moldova.

Abia acum după 100 de ani când sărbătorim centenarul am înțeles că destinul ne-a testat ca nație în fata străinilor care au dorit cu orice scop sa nu ne unim.

——————————––––––––

Alexandru-Eusebiu CIOBANU

12 august, 2018

Ioan Nicolae MUȘAT: Cinstim Centenarul Marii Uniri cu noi filiale ASCIOR în Bucovina și Basarabia, la Cernăuți, Soroca și Chișinău!

Comunicat ASCIOR

O nouă activitate întru cinstirea Centenarului Marii Uniri a asociației ASCIOR, cu o triplă deschidere de filiale în Bucovina și Basarabia printr-un maraton ce începe în zorii zilei de 06 sept 2018 când delegația ASCIOR pornește din Buzău către Cernăuți.

Pe 07 sept, ora 11 se deschide filiala ASCIOR-CERNĂUȚI, președinte fondator de filială este istoric drd Vladimir Acatrini, președintele Societății Bibliotecarilor Bucovineni din Cernăuți, iar vicepreședintă de filială este dna prof. scriitor Eleonora Schipor,.

Pe 08 sept ora 15, deschiderea filialei ASCIOR-SOROCA al cărei președintă fondatoare este prof. Ana Bejan, fost prefect al raionului Soroca, pe 09 sept, ora 11, lansare de carte la filiala ASCIOR-ORHEI a cărei președintă fondatoare este prof. drd. scriitor Tatiana Croitor.

Luni, 10 sept, ora 11, la Chișinău, deschiderea filialei ASCIOR-CHIȘINĂU a cărei președintă fondatoare este prof. scriitor, redactor Diana Ciugureanu, președinta fondatoare a USELR, iar primvicepreședinte al filialei ASCIOR-CHIȘINĂU este filolog dr. Ștefan Sofronovici, vicepreședintă psiholog Diána Hristisean!

Componența cea mai probabilă a delegației naționale ASCIOR este:

*Pr. Prof. Dr. Gheorghe Chivu, vicepreședinte ASCIOR-București
*Ec.Dr. Angelica Stanciuloiu, director ASCIOR cu integrarea europeană, București,
*poet Olga Grigorov, președinta filialei ASCIOR-Tulcea,
*Dr. Maria Mihaela Stana, vicepreședinte ASCIOR-București,
*Jurnalist Cojocaru Eugen, vicepreședinte ASCIOR-Clij Napoca,
*Prof. Adriana Grigorescu, Brăila
*Prof. Dr. Marius Constantinescu, Buzău,
*Ing. Nicolae Mușat, președintele fondator ASCIOR

Bunul Dumnezeu să ne ajute în plinirea sarcinilor ASCIOR!

Membrii și simpatizanții ASCIOR sunt rugați să promoveze evenimentul!
ASCIOR pentru bucuriile omului!

Foto cu cele trei biserici de mănăstiri ce vor fi pe roll-up-urile filialelor nou înființate!

———————————

Președinte fondator ASCIOR

Ing. Ioan Nicolae MUȘAT

7 august, 2018