Marian ILEA: Cartea Colocviilor „Nicolae Steinhardt“ a văzut lumina tiparului

Miercuri, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu“ s-a lansat cartea „Mărturii despre trecut… Lettres de la prison“. Au fost prezenţi elevi ai Colegiului „Vasile Lucaciu“, profesori, reprezentanţi ai şcolii şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş.

Cartea apărută acum face parte din proiectul „Colocviile Internaţionale Interdiciplinare «Nicolae Steinhardt»“, ediţia a III-a, ce s-a desfăşurat în 8-9 iunie 2018.

Lucrările publicate aparţin elevilor participanţi la colocvii. Profesorii coordonatori sunt: Daniela Sitar Tăut, Alina Maria Dorle, Silvia Donca.

E de menţionat că sub egida Centenarului Marii Uniri, Consiliul Judeţean Maramureş s-a implicat, sprijinind financiar apariţia volumului cu lucrări despre Marea Unire şi sistemul carceral românesc de sorginte stalinistă.

Daniela Sitar Tăut (profesoară a colegiului) a fost cea care a gândit evenimentul specific pentru elevi (ca secţiune separată), Colocviile „Nicolae Steinhardt“ având secţiunea de comunicări cu prezenţa unor personalităţi culturale remarcabile din România şi din alte ţări ale Europei Centrale şi de Est.

A fost un eveniment major petrecut în cultura locului. „Mărturii despre trecut… Lettres de la prison“ a apărut la editura Actaeon Books, 2018, având ca referenţi pe PhDr: CSc. Jana Palenikova, Filosoficka fakulta UK, Bratislava şi pe Dr. abil. Florin Oprescu de la Universitatea Wien, Institut fur Romanistik.

E un orizont generos de aşteptare în jurul acestei cărţi care surprinde plăcut felul în care elevi ai colegiului şi nu numai au cercetat şi apoi au scris texte despre sistemul carceral (puşcăriile politice sinistre) ale anilor ‘50 ai secolului trecut, în România.

Colegiul băimărean „Vasile Lucaciu“ e un „vârf de lance“ cultural în care tinerii se apropie şi îşi asumă trecutul recent al României, trecut rămas în uitare în ultimii ani.

Colocviile şi cartea ce s-a lansat miercuri sunt fapte exemplare pentru care profesorii şi conducerea colegiului merită felicitări. Tocmai asta am făcut în textul acestui editorial. Am felicitat, inclusiv o instituţie şcolară băimăreană mereu surprinzătoare!

––––––––––

Marian ILEA

19 octombrie, 2018

Sursa: https://www.axanews.ro/mm/editorial-cartea-colocviilor-nicolae-steinhardt-a-vazut-lumina-tiparului.html?fbclid=IwAR16INw9AYGEJk3FhzuB88cZRL9gCiNPOLm4X3F1SWYQZdNvCMswyqq_N04