Silvia BODEA SĂLĂJAN: Odă bucuriei

Odă bucuriei

 

Ai lăsat să coboare peste noi
Din harul Tău cuvântul ce zidește
Și Doamne cu lumina dăruită
Ai pus odihnă celui ce iubește

 

La căpătâi de trudă ai pus flori
În darul Tău să crească alinare
Și cu puterea dăruirii-n inimi
Ai dat iubire celui care n-are

 

Apoi când lucrul fost-a săvârșit
Așa cum cere glasul ce suspină
Sub crucea Ta s-au aprins lumânări
Și-ai dat lumină cui cerea lumină

———————————

Silvia BODEA SĂLĂJAN
30 noiembrie, 2o18

Ioan POPOIU: Unirea Transilvaniei cu România (II)

Cu aceste dezbateri, care s-au încheiat noaptea târziu, se apropia ziua cea mare a deschiderii Adunării, pe porţile cetăţii istorice Alba Iulia se revărsau români din toate părţile Ardealului şi Ţării ungureşti: «Trenurile speciale sosesc la fiecare jumătate de oră. Delegaţiile sunt aşteptate de mii de oameni adunaţi în faţa gării, pentru a saluta pe cei sosiţi. La sosirea delegaţiilor, au loc manifestaţii, se rostesc cuvântări. Cântecele naţionale răsunau în toate părţile, miile de tricoloruri româneşti fluturau, grupuri de tineri jucau, acordurile cântecului ,,Deşteaptă-te române” răsună pretutindeni». Acest tablou mătreţ este zugrăvit de corespondentul ziarului ungar ,,Az Ujsag”, din 18 nov./1 dec. 1918). Primii sosiţi la Alba Iulia sunt moţii lui Horea şi Iancu, înarmaţi şi mândri, cu puştile pe umăr, în sumane albe şi cu căciulile ţuguiate, care urcă cei dintâi pe meterezele cetăţii şi scrutează zările. Vin apoi cei din Maramureş, Orăştie, Haţeg, Făgăraş, Ţara Bârsei şi alte locuri, fiecare comună cu steagul ei, având în frunte călăreţi falnici, muncitorii din Valea Jiului, încolonaţi, conduşi de Iosif Ciser. La gară aştepta, în ţinută marţială, compania de onoare a lt. Ovidiu Gritta, care dădea onorul delegaţilor, în cântecele naţionale ale studenţilor sosiţi, ordinea în oraş fiind asigurată de cei 17 000 de militari conduşi de cpt. Fl. Medrea. Mulţimile sosite în ajun au petrecut noaptea în internate, cazărmi, la oameni din oraş, iar mulţi au înnoptat sub cerul liber, în jurul focurilor: ,,Era frig, dar un spectacol neaşteptat se prezintă vederii: peste tot focuri care străluceau în aerul rece al nopţii. În jurul lor se adunară aceşti ţărani români…care, în ciuda frigului nopţii, aşteaptă cu nerăbdare dimineaţa de 1 Decembrie, care avea să pună capăt suferinţelor lor…, realizarea dorinţelor lor de români şi oameni liberi”, nota un martor ocular, Valeriu Boeriu.

Sosesc şi cei 1228 delegaţi (deputaţi) de drept sau aleşi: 5 episcopi, 4 vicari, 129 protopopi, 10 delegaţi ai consistoriilor şi capitlurilor, 8 ai Astrei, 3 ai Fondului de teatru, 2 ai Asociaţiei arădane, 10 ai diferitelor fonduri şi fundaţiuni, 12 ai presei, 27 ai reuniunilor de lectură, 41 ai reuniunilor de cântări şi muzică, 13 ai societăţilor universitarilor români din Viena, Budapesta, Blaj, Lugoj, Oradea, Alba Iulia, 21 ai societăţilor financiare, 61 delegate ale reuniunilor de femei, 27 ai colegiilor scolilor, 60 ai reuniunilor învăţătoreşti, 64 ai gărzilor naţionale (ofiţeri, subofiţeri şi militari), 60 ai reuniunilor de meseriaşi, 16 ai tinerimii universitare, 2 ai societăţilor sportive, 17 ai Partidului social democrat român şi 852 delegaţi aleşi de cercurile electorale din cele 24 de comitate (judeţe), după cum consemnează  ,,Gazeta oficială”, din 1/14 decembrie 1919. Pe  lângă cei 1228 de delegaţi aleşi, cu credenţionale, au mai participat delegaţi a 166 de comune, trimişi de adunările comunale din mai multe judeţe.

În ajunul acelei zile memorabile, Cetatea răsuna de ecoul unui strigăt puternic, care străbătea văzduhul, repetat de zeci de ori de mulţimea adunată, care ovaţiona în delir: ,,România”! Programul Adunării a fost stabilit amănunţit, cu câteva zile înainte, deschiderea avea să se facă în sala Casinei militare din Cetate (numită apoi a Unirii). Fiecare comună, având în frunte steagul şi tabla indicatoare, avea să străbată în rânduri piaţa oraşului, apoi va intra în cetate pe sub poarta Carol şi pe cea a lui Mihai Viteazul, după care va ieşi pe locul adunării, pe Câmpul lui Horea, din apropierea Cetăţii, unde de pe patru tribune, urmau să fie prezentate mulţimii deciziile adoptate. Programul se încheia cu un apel fierbinte: ,,Fraţilor români! Locul cel mai istoric al neamului vă aşteaptă…Veniţi…ca să simţiţi fiorul ce l-a mişcat odată pe marele voievod cu nume de arhanghel, pe martirii Horea, Cloşca şi Crişan, pe craiul munţilor Avram Iancu şi pe toţi care au lucrat la realizarea visului de veacuri…, răsăritul cel mai strălucit al celei mai senine zile a neamului românesc”. A fost editat ziarul festiv al Adunării, ,,Alba Iulia”, cu participarea unor cărturari, Zah. Munteanu, Al. Borza, care adresa celor prezenţi la Adunare un apel vibrant: ,,Bine aţi venit în sfânta cetate de durere şi de slavă a neamului românesc”.

Duminică, 1 Decembrie 1918, îşi deschidea lucrările Adunarea naţională de la Alba Iulia. Duminică dimineaţa oraşul avea o înfăţişare sărbătorească: ,,Se ivesc zorile. Ninge liniştit. Zăpada imaculată acoperise străzile şi câmpiile din jur, iar primele raze ale soarelui dădeau oraşului un aspect strălucitor” (Emil Isac). Pe la 7 dimineaţa, în marea piaţă a oraşului, împodobită cu steaguri tricolore, a început defilarea şirurilor nesfârşite de oameni, îmbrăcaţi de sărbătoare, împodobiţi cu cocarde tricolore, cântând ,,Deşteaptă-te române”, ,,Pe-al nostru steag e scris unire”, ,,La arme” ş.a., legiunea română, precedată de fanfara minerilor şi a ofiţerilor. Toată lumea ţine cadenţa. Este o demonstraţie cum nu s-a mai văzut vreodată…Escadronul de ,,călăraşi”, moţii din Abrud flutură tricolorul…Poporul se deşteaptă. Este puterea ancestrală care defilează. Şi toată lumea cântă” (Emil Isac). După cum arăta un ziar german din Sighişoara, ,,Alba Iulia va fi martora ridicării impunătoare a unui popor viguros, trezit la libertate, adunat pentru a sărbători împlinirea visului unui viitor de mărire naţională, visul unirii tuturor românilor, până unde ajunge graiul românesc, într-o singură patrie comună”.

În jurul orei 8, din acea zi de duminică, în cele două biserici româneşti se oficiază Te Deum-uri solemne, înalţii clerici se îndreaptă spre biserica episcopală din oraş. Când episcopul Aradului, Ioan Papp, rosteşte cuvintele: ,,Cel ce a înviat din morţi a înviat azi şi neamul românesc”, lumea a intonat vibrant: ,,Deşteaptă-te române”, acompaniată de corul lui Timotei Popovici. Apoi, la cuvintele ,,Murim mai bine-n luptă”, toţi cei prezenţi în biserică au ridicat mâna în semn de jurământ. Emoţia era copleşitoare: plângeau clericii care oficiau slujba, plângeau şi cei care asistau la ea.

 După încheierea Te Deum-ului, mulţimile s-au îndreptat spre câmpia din marginea oraşului, Câmpul lui Horea, preoţi cu crucea în frunte, învăţători, mii şi zeci de mii de ţărani înaintau în coloane nesfârşite. Militari şi ţărani înarmaţi vegheau pentru păstrarea liniştii şi ordinii. Atmosfera vibra de strigăte entuziaste, de exclamaţii de bucurie, de cântece curat naţionale: ,,Nu am văzut niciodată un număr atât de mare de ţărani împreună. Defilează puterea strămoşească şi toată lumea cântă. Separat merg grupuri de fete în costume naţionale, cântând. După muncitori. cu steaguri roşii, păşeşte o unitate de matrozi, sosiţi de la mare. Pe străzi nu te mai poţi mişca. Mulţimile aşteaptă afară strigând, ca un val de zeci de mii de oameni. Peste câteva minute începe istoria”, îşi încheia descrierea corespondentul gazetei ungare ,,Az Ujsag”. 110

În timp ce mulţimea se îndrepta spre Câmpul lui Horea, fruntaşii politici şi bisericeşti mergeau spre sala Casinei militare (a Unirii), împodobită cu brad, drapele ale României şi ale Puterilor Aliate. În sală pătrund cei 1228 delegaţi oficiali şi alte persoane, în total 1500. Erau de faţă reprezentanţii României, gen. Leonte, col. Băncilă, deputaţii Dănescu şi Ioanid, prof. Haliţă, şi cei ai provinciilor româneşti unite, Pan Halippa şi I. Cazacliu, din partea Basarabiei, şi prof. Procopovici, din partea Bucovinei. La ora 10, îşi fac apariţia membrii Marelui Sfat Naţional şi arhiereii, iar Şt. Cicio Pop rosteşte cuvântul de deschidere, subliniind însemnătatea istorică a momentului şi misiunea Adunării. El anunţa că Marele Sfat îşi depune mandatul, la încheierea misiunii sale. Au fost aleşi ca notari ai Adunării, Laurenţiu Oanea şi Sever Miclea, iar raportor al comisiei de validare Ioan Suciu- toţi deputaţii au fost validaţi fiind socotiţi ,,capace a aduce hotărâri decisive în Marea adunare naţională” (,,Românul”, din 20 nov./3 dec. 1918). A fost ales apoi biroul Adunării, format din preşedintele Băseşti, episcopi, membri ai Sfatului, notari ş.a. La ora 11, preşedintele Gh. Pop de Băseşti deschide oficial Adunarea, salută ,,onorata Adunare a tuturor roomânilor…”, anunţând chemarea acesteia ,,de a zdrobi lanţurile robiei ..şi de a înfăptui marele vis al lui Mihai Viteazul, ,,unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege”, ca să clădească ,,temeliile fericirii noastre naţionale viitoare” (,,Românul”, din 20 nov./3 dec. 1918).

Discursul festiv şi solemn a fost rostit de V. Goldiş, care a schiţat istoria dramatică şi eroică a românilorv de-a lungul veacurilor: ,,…neamul românesc  de la început până astăzi a îndurat soarta aspră, rezervată oricărei sentinele credincioase….Veacuri de-a rândul poporul românesc, adevăratul şi legitimul proprietar al pământului ce fusese odată Dacia romană, a fost socotit străin şi rob pe pământul său strămoşesc”. El arăta apoi: ,,Omenirea…a ajuns la recunoaşterea necesităţii de a sintetiza libertatea individuală şi libertatea naţională într-o unire superioară…”. Vorbitorul continua: ,,Negreşit,  naţiunile trebuiesc eliberate, iar între acestea se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat şi Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi liberată îl recunoaşte lumea întreagă, dar, odată scăpată din robie, ea aleargă în braţele dulcei sale mame.  Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă: Unirea ei cu Ţara Românească”. Goldiş a încheiat : ,,Unirea tuturor românilor într-un singur stat numai atunci va fi statornicită şi garantată prin istoria viitoare a lumii, dacă va răspunde tuturor îndatoririlor impuse…prin duhul vremurilor noi. (…) Ca urmare va trebui să asigurăm tuturor neamurilor şi tuturor indivizilor conlocuitori pe pământul românesc aceleaşi drepturi şi îndatoriri…Să jurăm credinţă de aici înainte numai naţiunii române, dar tot atunci să jurăm credinţă şi civilizaţiunii umane…”.

 În continuarea discursului, V. Goldiş a dat citire Rezoluţiei de unire a Adunării Naţionale de la Alba Iulia: ,,I. Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, în ziua de 18 noiembrie-1 decembrie 1918, decretează unirea acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânsii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăte; II. Adunarea naţională rezervă teritoriilor indicate autonomie provizorie până la întruniea Constituantei; III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român, Adunarea proclamă: 1. Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare…; 2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate confesională…; 3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice…; 4. Desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire…; 5. Reforma agrară radicală, se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a celor mari…: 6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantaje, ca în cele mai avansate state din Apus; IV. Adunarea naţională îşi exprimă dorinţa ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile…; V. Românii din această Adunare salută pe fraţii lor din Bucovina…, uniţi cu ţara mamă România; VI. Adunarea naţională salută liberarea naţiunilor subjugate din din Monarhie, cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă;:VII. Adunarea naţională se închină cu smerenie înaintea memoriei acelor bravi români, care şi-au vărsat sângele în acest război pentru înfăptuirea idealului nostru…; VIII. Adunarea naţională mulţumeşte tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate…au scăpat civilizaţia de barbarie; IX. Pentru conducerea treburilor naţiunii române, Adunarea naţională hotăraşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român” (,,Românul”, din 20 nov./3 dec. 1918).

După citirea Rezoluţiei, a luat cuvântul Iuliu Maniu, care, într-un discurs magistral, esenţializat, a analizat ideea de unitate etnică, lingvistică şi spirituală. Fiecare popor, susţinea el, pe baza dreptului de autodeterminare, are datoria de a înfăptui unitatea sa naţională, trebuie să se constituie într-un singur stat naţional. Românii din Transilvania au dreptul să ceară unirea, fiindcă aici e leagănul românismului, ei alcătuiesc o parte din corpul naţiunii: ,,Decretând unitatea naţională, vom continua să fim ceea ce am fost noi, neamul românesc, totdeauna şi ceea ce trebuie să fie pentru vecie: sentinelă trează şi conştientă a civilizaţiei…”. El sublinia: ,,Istoria ne-a învăţat că nu trebuie să aşteptăm nimic de la împăraţii străini şi de la fiii altor neamuri, ci de la propriile noastre puteri. Adevărul ce ne călăuzeşte acum e că singura noastră forţă, care ne poate ţine în viitor e aceea provenită prin unitatea românilor…Pentru înlăturarea oricărei îndoieli asupra ce voim să facem prin unirea noastră şi libertatea naţională, marele sfat naţional român declară că nu voieşte un stat de asuprire…Voim să asigurăm libertatea pentru toţi şi dezvoltarea pentru toate popoarele conlocuitoare”. El a cerut Adunării să primească proiectul de rezoluţie, ,,pentru a întemeia pentru vecie România unită şi mare şi a înstăpâni pentru totdeauna o adevărată democraţie şi deplină dreptate socială”. Iosif Jumanca, cel din urmă vorbitor, a exprimat adeziunea social-democraţilor români la unire, ,,pentru că noi, muncitorii, ne simţim una cu întreg neamul”.

După încheierea cuvântărilor oficiale, preşedintele Gh. Pop de Băseşti a supus Adunării spre aprobare Rezoluţia de unire, primită cu unanimitate de voturi şi cu mare însufleţire. Preşedintele Gh. Pop de Băseşti anunţa că ,,Adunarea naţională…a primit rezoluţiunes în întregimea ei şi astfel unirea cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă”. Apoi, Al. Vaida-Voievod propune Adunării spre aprobare lista Marelui Sfat Naţional, organism legislativ provizoriu, format din 212 membri. Şedinţa Adunării se încheie prin cuvântul episcopului de Arad, Ioan Papp, care a mulţumit conducerii P.N.R. şi preşedintelui său pentru eforturile şi sacrificiile făcute, subliniind ,,răsăritul soarelui dreptăţii” pentru naţiunea română, liberă şi stăpână pe soarta sa. Episcopul Dem. Radu a evocat unele momente mai importante din lupta pentru unitate naţională, apoi întreaga Adunare în picioare intonează un zguduitor ,,Deşteaptă-te române” (,,Românul”, din 22 nov./4 dec. 1918). După încheierea şedinţei, Adunarea naţională a adresat o telegramă regelui Ferdinand, prin care îi aducea la cunoştinţă unirea Transilvaniei cu România. În aceeaşi zi, căpitanul Precup a zburat cu avionul la Iaşi, ducând regelui Ferdinand un exemplar din documentul original, ce cuprindea Declaraţia autentică de unire a Transilvaniei cu România. Un alt exemplar era destinat guvernului român.

Mulţimile de zeci de mii de români de pe ,,Câmpul lui Horea” erau ţinute la curent cu desfăşurarea lucrărilor Adunării. După încheierea şedinţei Adunării, desfăşurată în sala Casinei militare, delegaţii (deputaţii) s-au îndreptat spre ,,Câmpul lui Horea” pentru a vesti mulţimilor adunate cele hotărâte. Mulţimile, în aşteptare, scandau: ,,Vrem unirea cu România”. La anunţarea adoptării Rezoluţiei de unire, mulţimile au izbucnit într-un singur strigăt: ,,Trăiască România Mare! Trăiască Unirea tuturor românilor! Trăiască regele nostru Ferdinand! Trăiască regina Maria!”. A doua zi, la 2 decembrie, s-a întrunit Marele Sfat Naţional, care l-a desemnat preşedinte pe Gh. Pop de Băseşti, cei patru vicepreşedinţi, apoi a aprobat componenţa guvernului provizoriu, numit Consiliul Dirigent, alcătuit din 15 membri, având ca preşedinte pe Iuliu Maniu, cu reşedinţa la Sibiu. A fost aleasă apoi o delegaţie, din care făceau parte Vasile Goldiş, Al. Vaida-Voevod, episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu şi alţii, care a sosit la Bucureşti, la 14 decembrie 1918, pentru a prezenta regelui şi guvernului Actul Unirii. Cu acest prilej, primul ministru I. I. C. Brătianu spunea: ,,Vă aşteptăm de o mie de ani şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată. Sunt în viaţa unui neam clipe de fericire atât de mari încât ele răscumpără veacuri întregi de suferinţă. Bucuria noastră nu este bucuria unei singure generaţii. Ea este sfânta tresărire de bucurie a întregului popor român, care de sute şi sute de ani a îndurat suferinţele cele mai crude, fără să-şi piardă credinţa neclintită în sosirea acelei zile, care ne uneşte astăzi şi care trebuia să vie, care nu putea să nu vie”.

Prin decretul-lege nr. 3631, din 11 decembrie 1918, regele Ferdinand promulga acrul unirii Transilvaniei cu România. A fost dat un decret de organizare provizorie a Transilvaniei, cu menţinerea celor două organisme, Marele Sfat Naţional şi Consiliul Dirigent. Apoi, la 17/30 decembrie, au fost numiţi ca miniştri de stat în guvernul român, Al. Vaida-Voevod, V. Goldiş şi Şt. Cicio Pop.

——————————-

Prof. Ioan POPOIU

30 noiembrie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Ninge cu iubire (poeme)

Și noi suntem români !

 

Noi nu putem ai Cerului stăpâni,
Nedefiniți, aduși de prin pustii…
Suntem furnici nici moartea n-o amâni
Trupuri de vis, pe calea altor vii.

Umbre timide-n ulițe grăbite,
Îmbălsămate când se varsă nurii
Lămpașe stinse-n flăcări obosite
Și sunet vag ce l-au lăsat condurii.

Mai suntem vorbe, doar de poți să taci
Și suntem cruce, limba ce-o închină
Și suntem smoala scursă de pe draci,
Când bat biserici, invocând Lumină.

Și suntem cruci lipite-n mâna stângă
Și ochi plecați, să mângâie fiorii
Și mătăuzul care-ar vrea să-l frângă,
Stafiile când se revarsă zorii…

Orbecăim pe urma grea de pată
Cu ochii ninși, în straie de norod,
Iar de ne e pe suflete brodată
V-a curge-n sânge, iute, peste cord.

Și ne dorim în iarnă primăvara
Și locului… îi repictăm alt loc,
Prin merii toamnei, căutăm doar para
Și jocul nostru, nu mai este joc.

Strângem din dinți și renegam copiii,
Le atârnăm de soartă, altă soartă,
Uitând mereu, că ei ne mai sunt fii,
Ce poartă România, de-o mai poartă !

Când luturi sunt, condurii și opinca
Și ne plecăm, c-așa e datul lumii,
Încolonați și fără de nimica,
În plapuma, din liniștile humii….

 

Munții mei

 

Munții mei uitați de codri ce-ați ieșit din vechi tipare,
Ați rămas cu lungi picioare, în galoșii de granit .
V-ați prins Soarele pe frunte care în alt fel răsare,
Prăfuit și stors de vlagă, prin cojocul învechit.

Flăcărui și foc năprasnic, vă-nvelesc în lungi crâmpeie,
Suflete nevinovate , văd că-n voi nu s-or ascunde.
Lungi poteci uitate-n timpuri , care dragi mi-au fost și mie
Toate-n văiie uitării , prăvălite… ori profunde.

Verile mult mai sărace , fără de privighetori,
Oare cine vă alintă , oare cine vă răsfață ?
Stânci golașe și pustie , mă străbat în alți fiori
Și cu lacrimile-n poală, vă contemplu-n dimineață.

Oare când stopăm măcelul, când ne este de ajuns ?
Când ne mai trezim din somnul cu care ne învelim ?
Când ne punem strajă trupuri, scrise-n tuș :,,De nepătruns” !
Când ne arătăm la față să vă spunem: ,,Va iubim” !

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Ninge cu iubire (poeme)”

Maria HOTEA: Dragostea de neam și țară

Dragostea de neam și țară

 

Dragostea de neam și țară
este în munți și în câmpie,
Este-n codrii seculari
și în zbor de ciocârlie,
Este -n buciumul din deal
ce răsună-n faptul serii,
Este-n satul românesc
și în straiul strămoșesc,
Este-n Doina ce a de jale
sau în cea de bucurie,
Ce se-aude-n depărtare
pe mănoasa noastră glie!

Dragostea de neam și țară
este -n murmur de izvoare,
Unde ciute se adapă
iar cerbi au stele-n coarne,
Este-n urși ce hibernează
în iernile cu ninsoare,
Este-n haitele de lupii
când pe cer luna apare,
Este-n frunza -îngălbenită
pe când bruma o atinge,
Este-n apa din fântână
ce setea din om alină!

Dragostea de neam și țară
este-n dorul ce colindă,
Căutând o mângâiere
pentru omul prins de trudă,
Este-n bob de grâu mănos
copt sub razele de soare,
Este -n pâinea rumenită
și-n colacii de sărbătoare,
Este-n drobul cel de sare
ce-n adâncuri se găsește,
Este -n Dunărea albastră
ce se varsă-n Marea Neagră!

Dragostea de neam și țară
este dulcea Românie,
Care din strămoși ni-e dată
s-o păstrăm în veșnicie,
Tricolorul este steagul
cu el țara se mândrește,
Roșu-i sângele vărsat
de eroi în bătălii ,
Galbenu-i spicul câmpie
ce mănos mereu va fi,
Albastru-i cerul senin
ce ne aduce bucurii!

——————————-

Maria HOTEA

29 noiembrie, 2018

Imagine internet

Emma POENARIU SERAFIN: Manifest!

Manifest !

 

Frații mei de neam și țară, iubitori de rezolute
Vi s-a ‘ntunecat privirea, așteptând într-o candoare
Năzuința de mai bine ce-a urcat prin griji pierdute,
Soarele luminii voastre, dintre nori nu mai răsare.

Așteptând ca gândul vostru se v-a preschimba în faptă,
Lacrima durerii curse… nu v-a cerne prin cuvânt
Somnul mântuirii noastre, cineva-l preschimbă-n luptă
Și minciuna ori trădarea se îmbracă-n legământ.

Ți-au șters fața ta umană și te-au șters de la ființe,
Numele l-au dat uitării…că e vechi și demodat
Te-au ținut cu mâna-ntinsă, într-o amplă umilință,
Iar pe spate, anatema, că ești hoț neimplicat…

Acum când învârtim hora, strângem gândul gânditor
Din silabe-mpraștiate, hai să strângem un cuvânt.
Jurământ peste vecie și spre Domnul curgător,
Trădătorii țării mele să-i așternem în mormânt !

Trădător de neam și țară azi dormi cățărat pe soclu
Ai uitat de jurământul dat pe BIBLIE spre țară
Regele e pus la index, demagogic, ești un cioclu,
Iar istoria te-o scrie… pe o filă…MAI MURDARĂ !!!

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

23 noiembrie, 2018

Dunia PĂLĂNGEANU: Povestea iei

POVESTEA IEI

                             (Poeme de Centenar)

 

Poveștile de demult ale satului
spicul sfânt de pe glie
cicoarea albastră din câmpuri
șoaptele răcoroase ale izvorului
fântâna cu apă vie,
sunt cusute toate cu dor și stele
în nopți lungi de veghe
pe frumoasa mea ie-
murmur de câmpie…
Și-n pridvorul cu flori de rouă
o mândră din poveste
privește spre glie,
se-oglindește -n căni de lut
în zorii picurați cu senin
chip de Românie!

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

29 noiembrie, 2018

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Se zvârcolesc eroii

SE ZVÂRCOLESC EROII…

 

Trăim astăzi, precum se zice, în liniște și pace,
Crezând că totul vine de la sine, atâta de firesc…
Adevărat ne este oare, sau ne găsim în carapace,
Cu amorțite mințile, cu vrerea lâncedă, ce zace,
Indiferenți la ce ne înconjoară, la cei ce pângăresc,
La miriadele, ce-n taină, amarnic soarta își jelesc ?

O soartă cu-neajunsuri, cârpită pe-aici și pe colea,
În care-o ciurdă de hiene, c-un ghiont ne azvârliră…
Indiferenți, nu ne-ntrebam, cum norocul ne-ocolea,
Boala, foametea și setea, de ce nu se mai potolea ?
În loc să le-alungăm, pe-acele-acvile, ce o zămisliră
Noi i-am lăsat în voie și ei mai mult ne jumuliră,

De parcă nu ne pasă, de-neînchegat sânge vărsat,
De cei ce se-odihnesc, cu mii, sub lespede, EROI…
Că n-au murit geaba luptând, ei, idealuri au visat,
Un viitor demn unui OM și nu pe-al câinelui dresat,
Ce se gudură pentru un os, pe picioarele de înapoi,
La fiecare venetic și la tot soiul tembelilor, slugoi…

Urechea s-o lipim de-al străbunului și sfânt pământ,
S-auzim cum gem EROII, sub șenilele de tanc striviți…
Căci liniștea, mulți n-o găsesc, nici aicea în mormânt,
Părinți și soațe nu-i găsiră, să le puie giulgi-veșmânt
Și, alții-s cu scheletele sub soare, de humă dezveliți,
Înscrișii pe funerare plăci, pierduți, necunoscuți slăviți…

Acum, complici și noi, cu mintea șubredă, sărmani,
Uităm că în țărână, colcăie sub talpă lacul sângeriu…
Predăm de bună-voie neamul, istoria, țara la dușmani,
Ca vânduți, la preț redus, pentru un pumn de gologani…
De cinstire, ca a înaintașilor, ce s-au jertfit de timpuriu,
Parte n-om avea, puși între patru scânduri de sicriu…

Români, să ne deșteptăm ! EROII să nu-i mai pângărim,
Lăsându-ne duși de nas și conduși de orice căpățână !
Să înălțăm stindardul dacic, uniți, să nu mai slugărim,
Străinele interese, ca iarăși să putem să ne mândrim,
Că-n urmă ceva lăsa-vom, că ne va fi pe veci stăpână,
Pe glia ei străbună, România Mare, cu nația-i română !

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

29 noiembrie, 2018

Maria HOTEA: În prag de Centenar

În prag de Centenar

 

În prag de Centenar cu toții ne-adunăm,
Cinstire să le dăm acelor bravi români
Ce au plătit cu viața dragostea de neam,
Au făurit o țară… Unită peste ani !

La Alba în cetate în horă se-înfrățiră,
Sub steagul Tricolor cu toți vroind Unire
Ei din strămoși păstrau iubirea pentru țară,
Români fiind cu toții în România Mare!

Din cele patru zări pornesc și-acum românii ,
Simțind în piept cu toții dragostea pentru glie
Un imn măreț îl cânta în pragul aniversării,
La marea sărbătoare… De ziua României!

Din pieptu-mi de româncă aduc și eu urare,
Iar cu credință-n suflet și dragostea de țară
Spun:- Să-mi trăiești mulți ani tu Românie Mare
Să îmi prosperi mereu în orice primăvară!

——————————-

Maria HOTEA

29 noiembrie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Jalbă pentru țară

Jalbă pentru țară

 

Această țară s-a născut din dorul
De libertate, dragostea de glie,
Această țar-a fost și-o să mai fie
Mereu înveștmântată-n tricolorul

Sub care au căzut viteji, străbunii
Pictând cu roșu sânge-al ei stindard…
Această țară, rai fără de gard
Pe care-au vrut-o turcii, slavii, hunii,

Această țară-n galben îmbrăcată
Secătuită de-aur si de grâne,
Rănit-a fost de hoardele păgâne
Dar nu a fost nicicând îngenunchiată.

Această țară murmurându-și ruga
Purtând albastrul cerului pe frunte,
Având coline, șesuri, mare, munte,
A fost de-a lungul vremii buturuga

Ce răsturnat-a carele de aur
A nesătuilor porniți pe pradă,
Fecioară blândă din a cărei ladă
De zestre, hoții au furat tezaur…

Iubesc această țară ce cu sânge
și-a apărat neatârnată vatra,
În Apuseni ascult cum cântă piatra,
Pe Dunăre ascult cum valul plânge

Cu vița cea de vie sânger greu
Pe dealurile Dobrogei bătrâne,
Cu grâul din câmpiile române,
Și combinate date pe un leu

Și simt durerea fiecărei palme
Din trupul țării, pe dolari vândută
Și fac din poezie o redută
Iar pixul meu înșiruie sudalme…

În muzici de parade militare
Voi plânge… voi veți aplauda obraznici
În spatele jandarmilor slugarnici…
Jos gheara de pe România Mare!

Această țară iarăși va renaște,
Acest popor se va uni ca unul,
Vom întrona între Carpați Crăciunul
Și fiecare zi va fi un paște…

De nu…aceste rânduri fie jalba
Ce, Doamne, ți-o trimit cu Tricolorul
Pentru o țară ce-și mai poartă dorul
De libertate… Fă minuni la Alba!

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

29 noiembrie, 2018

Costache NĂSTASE: Națiunea

NAȚIUNEA

 

M-aș sufoca de n-aș mai fi român,
Chiar inima ar refuza să bată
De i-aș impune-un ritm străin
În care n-a pulsat vreodată.

Și m-aș topi puțin câte puțin
Ros permanent de disperare
De-ar fi lipsit al meu destin
De-a țării binecuvântare.

Datini, tradiții, obiceiuri,
Tot ce-am văzut și tot ce știu
Venind de la străbuni prin vremuri
Asigură un neam unit și viu.

Ne-asigură identitate,
Mersul firesc spre înainte,
Ieșiri din situații complicate,
Vigoare pentru trup și minte.

Desigur sunt și rătăciți
În stare chiar să și ucidă
Pentru o mână de arginți
Dar națiunea, în ansamblu, e solidă.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

29 noiembrie, 2018