Georgescu Paul, managerul unei întreprinderi cu capital german din Bucureşti, venise dintr-o excursie de pe cea mai mare insulă de pe Glob, Groenlanda. În nordul Oceanului Atlantic, la nord de Cercul Polar, în „Ţara Verde ” a vichingilor a stat 18 zile, încercând să uite de tot şi de toate. De 5 ani era singur. Mult iubita sa soţie murise neaşteptat de fulgerător, într-un accident de avion. Concediile şi le petrecea singur, trăind simplu, modest. Natura era singura care-l consola şi-l ajuta să uite trecutul. Iubea mult muntele. Anul trecut a escaladat Hymalaya, ajungând pe Everest.
De-a lungul timpului a fost în Anzi, Alpi, Pirinei…. A fost pe urma descoperirilor lui Cristofor Columb, Fernando Magellan şi Vasco da Gama.
Pasionat de gheţarii montani şi lacurile glaciare a călătorit mult. În Groenlanda admirase gheţarii continentali, icebergurile, amurgurile mirifice, aurorele boreale, excursiile cu sănii trase de câini şi croazierele prin mulţimea de fiorduri, insule şi iceberguri. A avut ocazia să zărească şi o balenă gigant.
Acum sta la fereastră, privea jocul naturii şi medita.”Gându-mi se plimbă pe ţărmuri brăzdate de fiorduri, aleargă pe munţi acoperiţi de gheţari. Un sloi de gheaţă a ajuns şi inima mea. Viforul lumii a reuşit să o îngheţe cu suflarea sa. Cândva, sufletu-mi era o grădină cu flori multicolore şi înmiresmate, dar timpul le-a ofilit, le-a îngălbenit şi sunt într-o lungă agonie aşteptându-şi sfârşitul.Ce faci, Diana? Cum este în lumea ta, în lumea îngerilor?
Aici este frig. Prea frig pentru septembrie şi parcă frigul de afară a intrat şi-n fiinţa mea. Cerul e înnorat, furios, tună, fulgeră şi răscoleşte pământul. Picăturile reci ale ploii izbesc cu patimă pământul şi geamul meu.
Plouă, nu numai afară, ci şi-n suflet, cu stropi reci de gheaţă. De nepătruns şi neînţeles sunt durerile amorţite în mine.
Zadarnică zbatere, zadarnice sunt frământările neobosite ale sufletului . Timpul nu se mai întoarce. S-a dus!Totul s-a dus! Şi tu te-ai dus.
Toamna mă deprimă, de parcă aş auzi moartea cum mă cheamă:”Hai! Am venit să te iau!” Îi deschid şi o invit călduros pe frumoasa doamnă argintată. Ea se răzgândeşte plecând nervoasă şi deprimată, tot din cauza toamnei. Nu ştiam că este aşa sensibilă ! Sărmana! Eu o vreau, dar ea nu mă vrea. Ea îi vrea pe cei care fug de ea. E o ciudată! I s-o fi stricat şi ei vreun neuron, dar nu-i de mirare când trăieşti într-o lume nebună care şi-a pierdut valorile.
Afară furtuna îndoaie, rupe, smulge tot ce întâlneşte în cale. Cerul e şi el tare supărat . S-a săturat de incomensurabila răutate şi prostie umană.
Ce s-a ales de pământul acesta? Au vândut tot şi vor să ne şi extermine, să dispărem cât mai repede. De ce să avem munţi frumoşi când unii râvnesc la aurul nostru? Ne otrăvesc apele, ne distrug munţii, pădurile şi tot ce ating. Ne conduc, scriu cărţi, urmărind să ne îndobitocească şi să ne transforme în roboţei. Am ajuns sclavi pe propriul nostru pământ. Am ajuns robi în propria ţară.
Ce blestem apasă asupra ta, omule? Grea soarta ţi-a dat Dumnezeu!
Ploaia nu mai încetează. Plângi, cerule! Plângi şi spală păcatele oamenilor!”
Nu –şi termină gândurile când aude soneria. Cu paşi mari se îndreaptă spre uşă şi deschide spunând:
–Ionescule, ce este cu tine?
–Am o prietenă care e vecină cu dumneavoastră şi …
–Intră !
–Nu vreau să vă deranjez.
–Din contră, îmi face mare plăcere să văd un coleg. Ce mai e pe la servici?
–Totul este în regulă. V-am trimis săptămânal câte un raport ….
–Mulţumesc, Ionescule. Tu eşti omul meu de bază. Pot să plec şi la capătul lumii liniştit, fiindcă ştiu că tu mă înlocuieşti cu succes.
Ţi-am adus ceva din Groenlanda.
–Mulţumesc, dar nu trebuia să vă deranjaţi.
–Lasă asta. Mi se pare mie sau tu eşti puţin trist? Ce ţi s-a întâmplat?
–Am venit la dumneavoastră fiindcă simţeam nevoia să povestesc cuiva ce am pe suflet.
–Deci, ai o problemă. Spune! Te ascult.
–Şefu, am ajuns la concluzia că păcatul are o mare putere distructivă asupra fiinţei.
–Da, oamenii atinşi de păcat cad, alunecă pe panta vieţii. Auzi, Ionescule, toţi suntem nişte păcătoşi, în faţa lui Dumnezeu.
–Da, dar omul cu conştiinţa curată, omul care trăieşte în adevăr, care cunoaşte frumuseţea spiritului, mereu va fi plin de iubire şi luminos.
–Aşa este. E bine să avem conştiinţa curată, să putem dormi liniştiţi, fără griji.
–Când te mustră conştiinţa nu mai poţi să închizi ochii noaptea.
–Cine are conştiinţă, Ionescule? Eu am văzut destui care fac păcate şi dorm buştean. Ce te frământă pe tine?
–Stiţi, eu sunt un om credincios, un om cu frică de Dumnezeu. Aşa am fost crescut şi educat. Vă întreb: Poate fi considerat păcat iubirea ce o porţi unei fiinţe o viaţă întreagă?
–Cum să consideri iubirea un păcat? Una e iubirea şi alta e dorinţa carnală.
Fără plăcerea carnală pot să traiesc, dar fără iubirea din inimă, din suflet, nu pot. Chiar dacă Diana mea nu mai este printre cei vii, ea tot trăieşte în sufletul şi inima mea. De acolo nimeni nu mi-o poate smulge.
–Eu am păcătuit. Dar stau şi mă gândesc dacă ceea ce am făcut poate fi considerat păcat sau mai degrabă împlinirea iubirii.
–Nu înţeleg nimic.
–E complicat . Ştiu că am iubit şi atât. Am conştiinţa curată, pentru că i-am spus nevestei.
–Acum înţeleg! Ai călcat pe alături. Ţi-ai înşelat nevasta şi principiile credinţei tale.
–Ea ştia că mie mi-a plăcut de Corina, dar viaţa ne-a despărţit şi nu ştiu cum şi-a vârât cel cu coarne coada, că ne-am întâlnit, mi-a luat minţile şi s-a întâmplat.
Nu am crezut că sunt în stare de un asemenea gest. Şi, totuşi, l-am făcut. Toată viaţa am vorbit despre morală, despre virtute şi am căzut în braţele păcatului ca un idiot.
–Nu pot să cred, Ionescule! Te ştiam un om integru, un om puternic. Cum s-a întâmplat?
–Of, Doamne! E mult de povestit şi nu ştiu de unde să încep. Ştiţi, numai net-ul ăsta e de vină. Eu cu Corina am tot vorbit şi într-o zi îmi spune că e internată în spital şi-mi trimite rezultatul de la tomograf. Când am citit analizele acelea mi-am zis: E cancer.
Ştiam că e singură, că al ei bărbat era plecat la muncă în Germania. M-am dus la ea acasă şi s-a întâmplat. Asta-i tot. Sunt un mare idiot.
Atunci am realizat că viaţa e atât de scurtă, că nu am făcut nimic pentru iubirea mea, că boala şi nu un bărbat poate să mi-o răpească definitiv. Eu pe ea am iubit-o toată viaţa, ca un idiot.
–Şi nevasta ştie că tu mereu ai ţinut la cealaltă?
–I-am spus într-o zi când m-a enervat, dar se pare că nu-i pasă. Oricum am divorţat. Sunt un om slab? Un om păcătos? Îl privea cu ochii mari, aşteptând verdictul şefului.
–Nu ştiu ce să-ţi spun. Situaţia ta e tare încurcată.
– Vreţi să-mi spuneţi că sunt un păcătos ordinar?
–Ionescule, Iisus a iertat-o pe acea femeie păcătoasă, pentru că a iubit mult.
–Mă va ierta şi pe mine, nu-i aşa?
–Nu ştiu. Nu am de unde să ştiu cum gândeşte Dumnezeu.
–Omul are puterea de a trece peste orice. Un exemplu sunteţi dumneavoastră.
–Nu trebuie să ne temem de viaţă, oricât ar fi de jucăuşă, de grea sau complexă. Ce bine ar fi dacă am putea să spulberăm grijile, gândurile negative, cu o singură suflare şi să le împrăştiem ca puful de păpădie.
Ionescule, să nu ai mari aşteptări. Să nu crezi că iubirea asta te va duce pe culmile beatitudinii. Eu am învăţat să nu mai am aşteptări de la nimeni. Singurul om de la care am pretenţii şi aştept ceva , sunt doar eu. Să te apere Dumnezeu cu îngerii lui şi să-ţi dea înţelepciune. Nu ştiu cum o să ieşi din nebunia asta. Oamenii sunt tare schimbători. Poate că tu o iubeşti, dar ea te iubeşte? Eşti tu sigur de iubirea ei?
–Nu, nu sunt sigur, de fapt, m-am convins că nu mă iubeşte. Când i-am spus că mă duc la ea mi-a zis că mă roagă să nu mă duc, că nu ştie ce vrea. Dar eu tot m-am dus. Când m-a văzut m-a privit cam ciudat. Probabil se aştepta să vadă altceva.Unul mai tânăr, mai sexi. La un moment dat chiar m-am gândit că iubeşte pe altcineva.
–Crezi că iubeşte pe altul?
–S-ar putea. Eu nu am de unde să ştiu ce este în inima ei.
Un singur lucru i-am cerut: Sinceritate. Doar atât. Nu vreau minciuni.
Mi-a spus că ei mereu îi tună şi fulgeră.
–Hm! Asta înseamnă că este nemulţumită, nefericită. Ceva îi lipseşte.
–Da, aşa am gândit şi eu . I-am zis:
Caută, vezi ce vrei, cine e în inima ta? Nu trebuie să te simţi obligată faţă de mine cu nimic. Eu am venit pentru că aşa am simţit.
Tu ai spus destul de clar :”Nu ştiu ce vreau”. Zilele acestea când am fost singur m-am gândit mult la tine, la lucrurile comice, penibile, care s-au întâmplat. Aş vrea să ştiu ce se întâmplă în sufletul tău, de ce nu simţi nicio bucurie?
Emoţiile negative îmbolnăvesc omul. Ce traume emoţionale ai trăit? Când m-ai văzut privirea ta spunea:”La ce dracu ai venit?” De fapt, mi-ai spus:”Cine ştie ce ţi-ai închipuit, că sunt pe moarte….”. Te-ai răstit că te ating de picioare şi că te duci să dormi în dormitor. Greşeala mea a fost că am dorit să te ţin în braţe, neînchipuindu-mi că tu nu vrei nici măcar să te ating. Nu pot uita cum mi-ai îndepărtat mâna crezând că eu am adormit şi te-ai înfăşurat ca un cocon în cearceaf, îndepărtându-te de mine. Cred că acel gest al tău a spus totul. Te rog să-i spui celui pe care-l iubesti adevărul. Eu nu am de unde să ştiu cine este. Poate fi oricine.Spune-i ce simţi. Cum am făcut eu cu tine, fă şi tu cu el. Doar aşa te eliberezi de chinul interior. Nu contează reacţia lui.
–Eşti gelos?
–Nu ştiu nici ce mai simt.M-am înşelat amarnic.M-am amăgit ca un idiot că mă iubeşte. După ce am vorbit cu ea m-a apucat o durere insuportabilă de cap şi am venit la dumneavoastră.
Mă doare atât de tare capul! Parcă am un sfredel în tâmpla dreaptă. Mi-e teamă să nu fac anevrism cerebral. Vena asta de la tâmplă o simt umflată.
–Stai să-ţi dau ceva. Uite, înghite pastila aceasta şi stai liniştit.
– Sper să nu vă dau de necaz, să fiţi nevoit să chemati salvarea.
–O să-ţi treacă. Fii calm! Omul e tare schimbător. Mă văd pe mine. Eu nu mai sunt cel de ieri şi mâine nu o să mai fiu cel de azi. Călătoria vieţii mele a fost prin văi tenebroase, pe câmpii aride, pe munţi înalţi, în poieniţe însorite, în ape adânci , în oaze cu verdeaţă. … Am mers pe calea vieţii însoţit, dar şi singur. Când eşti singur ai libertate totală, capeţi încredere în tine şi începi să te autocunoşti. De când nu ai mai văzut-o?
–Prima data ne-am intalnit pe 28 iunie, iar a doua oara pe 5 iulie.
Acum suntem în septembrie. Sunt două luni.Pe 5 iulie i-am spus că e ultima oară când mai vin .
–De ce?
–Am fost şocat când mi-a spus că eu am obosit-o şi stresat-o tare rău.
–Ce i-ai făcut?
–Nimic. Doar i-am spus cât de mult o iubesc, că ea este sufletul meu, dragostea mea, şi am îmbrăţişat-o. Dar se pare că ale mele cuvinte şi ale mele îmbrăţişări au epuizat-o.
–Poate că nu s-a simţit bine.
–Aşa gândesc şi eu. Tare idiot mai sunt! Eram atât de fericit că puteam să-i văd ochii, că puteam s- o mângâi, s-o sărut şi ea îmi spune că am stresat-o.
Recunosc, că ea nu a vrut să mă duc şi m-am dus eu ca idiotul, dar nu mă aşteptam s-o obosesc şi s-o stresez. Am ajuns la concluzia că îi fac mai mult rău decât bine. Nu ştiu, poate dragostea mea, poate gesturile mele or fi fost deplasate. Habar nu am unde am greşit.
A doua oară am fost mai reţinut cu cuvintele şi cu îmbrăţişările. Nu am vrut iar să o stresez.
–Ţi-a mai reproşat?
–Da, iar am obosit-o.
–Păcatul cum l-ai făcut?
–S-a întâmplat pur şi simplu. O fi fost atracţia cărnii, chemarea sângelui, nu ştiu. Sunt cel mai idiot om, nu-i aşa? E evident că nu mă iubeşte.
–Îmi pare rău pentru tine.
–Nu-mi pare rău că am străbătut 400 km ca s- o văd şi nu regret nimic din tot ce am făcut. Trebuia să mă conving de sentimentele ei şi ale mele.
Am vrut s-o ajut cu ceva, nu mai ştiu cu ce, si mi-a răspuns: „Lasă! Nu ştii tu cum stau treburile aici.” Era vizibil că eu o deranjez, o agasez, încât m-am întrebat în gândul meu:”Ce naiba caut eu aici?”
Sunt un mare idiot.
–Esti prea sentimental, prea sensibil la orice gest, la orice fleac. Dai importanţă la toate nimicurile. Fiecare om e în felul lui. Când iubeşti pe cineva îl accepţi asa cum e, cu bune şi rele.
–Nicicând nu am crezut că se va întâmpla vreodată ca eu să-mi schimb opiniile. Uitaţi-vă, cum pasiunea mea nebună pentru Corina m-a schimbat total. Parcă nu mai sunt eu. Parcă sunt alt om.
–Iubirea are darul, puterea de a transforma.
“Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii.
Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc; aici începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că eşti oacheşă; nici: te iubesc pentru că eşti bună. Omul îndrăgostit zice: te iubesc cu toate că eşti oacheşă, cu toate că eşti bună şi te-aş iubi chiar dacă ai fi blondă sau dacă ai fi rea.
…Iubeşti, suferi, trăieşti: iată troiţa iubirii. Sărutările îţi alină setea, dar lacrimile îţi trezesc în suflet doruri mari, istovitoare şi dragi, pe care nu ţi le pot alina nici sărutările. Din ochi picură lacrimile, izvorul cel veşnic al iubirii; din iubire picură cântecul, poezia, frumosul, izvorul cel veşnic al lacrimilor.
O bobiţă de lacrimă, ce tremură sfioasă pe geana iubitei, e o comoară mai mare şi mai preţioasă decât sărutările şi îmbrăţişările tuturor femeilor din lume… O, vanitas, vanitatum vanitas! zice profetul. Toate suferinţele sunt deşarte! îţi şopteşte un glas dinlăuntru. Sărutări, lacrimi, iubire: toate sunt deşertăciuni mari, nimicuri pline de durere… Şi totuşi, pentru aceste nimicuri deşarte, pentru aceste deşertăciuni nepătrunse aş fi în stare acum să-mi dau tot ce am mai scump pe lume, aş fi în stare să-mi dau chiar viaţa…
Nu ştiu dacă e bine ceea ce fac sau e rău, dar simt că, dintre toate deşertăciunile lumeşti, am ales pe cea mai frumoasă, care e cea mai frumoasă fiindcă e cea mai deşartă din toate.”
Liviu Rebreanu-Mărturisire
–Frumos şi adevărat.
–Ionescule, asist neputincios la spectacolul degradării umane. Mă tem, pentru tine. Mi-e teamă să nu fi şi tu luat de curent, de acest val contaminat de molimă.
De aceea îţi spun: Nu te mai îndoi şi iubeşte. Dragostea este o forţă benefică. Ea e cauza tuturor lucrărilor bune, frumoase din viaţa noastră. Iubirea inspiră omul cu sufletul bun, e forţa care ne ţine, care ne face fericiţi şi aduce în viaţă numai lucruri pozitive. Ea are puterea de a arde răul, minciuna, impurităţile. Când inima ta e cuprinsă de iubire devii alt om, fiindcă ea lucrează în tine, în interiorul tău, transformându-te într-un strop mic de iubire, de lumină.
Iubirea luminează. Adevărata iubire nu e schimbătoare, ea e mereu statornică.
Iubirea e cea care pune totul în mişcare, toate creaturile, tot Universul. Ea circulă prin toate arterele şi venele acestei lumi.Vezi, eu am cunoscut toate etapele iubirii.Când am fost tânar am tot căutat un om, un suflet cu care să împărtăşesc aceleaşi gânduri, sentimente, şi am găsit-o pe Diana, dar ea azi e printre stele.
Inima mea tânjeşte după iubirea divină. Când ajungi să-ţi cunoşti sărăcia, neputinţa şi micimea eşti pe calea ce duce spre divinitate. Adevărata cunoaştere se obţine doar prin graţie divină. La vârsta mea, încă mai mă lupt cu răul, cu întunericul, cu egoismul,cu orgoliu, cu ambiţiile deşarte. “Ştii ce eşti? Eşti un manuscris al unei scrisori divine, Eşti oglinda care reflectă o faţă zeiască. Acest univers nu este în afara ta. Priveşte în tine; tot ceea ce vrei să fii Eşti.”
–Da, se vede ca v-a plăcut nu numai poezia lui Rumi, dar şi filozofia lui. Nu ştiam ca sunteţi atras de islam !
Sper să nu greşesc, dar din cate îmi amintesc, Rumi a fost unul din cei mai cunoscuţi mistici islamici, întemeietorul ordinului derviştilor mevleviţi.
–A fost un mare gânditor şi un artist uimitor. Asupra lui a avut o mare influenţă şi Shasm,un derviş care l-a transformat dintr-un învăţător într-un mistic minunat.
Recunosc că sunt atras de sufism, de fapt, nu numai de sufism, de toate religiile, filozofiile care promovează lupta continuă a omului pentru a se purifica, pentru a dobândi virtuţi, pentru a evolua spiritual şi a ajunge la acea formă superioară de iubire. Sunt atras de toate curentele de gândire ale acestei lumi care-i îndeamnă pe oameni să urmeze valorile etice, morale şi spirituale, care propovăduiesc iubirea pură, absolută şi dorinţa de cunoaştere a Divinului.
–Poate că toţi oamenii în adâncul fiinţei lor visează la acest lucru. Nu cred că exită om care să nu dorească să traiasca într-o lume a păcii, a iubirii, a compasiunii, a fraternităţii.
–Important este să facem fiecare fapte bune, neaşteptând nimic în schimb. Să nu mai gândeşti, Ionescule, nicicând negativ . Ai văzut pe propria-ţi piele,acum, când îţi era teamă că faci anevrism, unde te duc aceste gânduri. Gândeşte pozitiv! Alungă orice gând rău din mintea ta! Eliberează-te de îndoieli, de întuneric! Priveşte spre lumină şi ai încredere în Dumnezeu. Nimic din tot ce ni se întâmplă în viaţă nu este întâmplător. Viaţa în fiece zi ne dă câte o lecţie. Fii atent la ea şi încearcă s-o înţelegi!
Când eşti cuprins de îndoieli, măcinat de griji, de probleme, ridică ochii spre cer.. Doar El ne poate detoxifica gândul, sufletul şi inima. Mintea e sursa tuturor bolilor. Să arunci îndoielile, furiile, tristeţile, dezamăgirile şi toate relele care te asaltează. Priveşte cu încredere viitorul.
–Toţi alergăm după fericire, iar în loc de fericire găsim…
–Fericirea stă în modul cum gândeşti, cum priveşti lucrurile. Te-ai gândit vreodată că fericirea reprezintă puterea de a fi sincer cu tine şi cu cei din jurul tău, de a te accepta aşa cum eşti. Hai, ridică capul sus şi zâmbeşte! Nu regreta…! Fericirea este în interiorul tău, nu în Corina, nu în exterior. Nu ai nevoie de ea, ci de tine. Cunoaşte-te, descoperă-te pe tine!
–Nu, nu regret. Trebuia să se întâmple ceea ce s-a întâmplat ca să înţeleg că locul meu nu este acolo. De fapt, ştiam. Dar ca un idiot m-am dus ….
–Mai comunicaţi?
–Din când în când. Bănuiesc că se simte obligată, datoare într-un fel, chiar de i-am spus….
–Timpul le rezolvă pe toate.
–Da, aveţi dreptate.
–Ca să fii fericit nu trebuie să ai aşteptări, ci caută fericirea în adâncul tău, nu în exterior.
Stii ce zicea Heraclit din Efes?
–Nu.
–”Dacă fericirea ar consta în plăcerile trupeşti, am spune că boii sunt fericiți când găsesc de mâncat năut.”
–A avut dreptate.
–Hai nu mai fi aşa morcovit. Vezi partea bună din tot ce s-a întâmplat. Ai văzut şi tu cum e cu altă femeie.
–Să nu mor prost şi neştiutor, nu-i aşa ? Nici măcar pentru lucrul ăsta nu am fost pregătit. Eram sigur că nu o să se intample nimic.Aş fi vrut ca acea femeie să mă iubească şi ea un pic, dar….
Acum simt că mă prăbuşesc. Aş vrea să dispar, să mă duc în pustietate, într-o peşteră, undeva unde să nu pot vedea pe nimeni şi nimic, unde să-mi spăl păcatul, să mă curăţesc şi să înţeleg de ce sunt aşa de idiot.
–Cred că nu ştii ce vrei.
–Nu fac parte dintre oamenii care nu ştiu ce vor. Cei care nu ştiu ce vor sunt cu un picior într-o barcă şi cu altul în altă barcă, şi din cauza aceasta nu pot să se hotărască.
–În general sunt oameni neechilibraţi, cum eşti tu acum, când depresivi când euforici, ba se prăbuşeşte pământul, ba toată lumea e a lor şi plutesc pe norişori. Ei mereu oscilează, când sus când jos, nu pot să-şi menţină echilibrul.
–Simt că se prăbuşeşte totul în jurul meu.Aş vrea să nu mai fiu, aş vrea să uit, as vrea să mor. Îmi vine să mă dau cu capul de pereţi, că am fost atât de idiot.
–Asta e mustrarea conştiinţei.
–E rodul păcatului.Mă simt străin de tot şi de toate, obosit, bătrân şi idiot.
Când mă gândesc cât am visat la ea şi cât de mult am iubit-o, cât de mult am dorit-o…
–Ionescule, revino-ţi în fire! Eşti bărbat, doar!
–Nu pot. Mă doare prea tare sufletul. Încerc să mă fac că nu văd, că nu ştiu nimic, dar, aici, mă doare al naibii de tare.
–Linişteşte-te! Şi eu am trecut prin starea asta când mi-a murit soţia. Îmi doream să mor, să fiu cu ea.
–Iar eu îmi doresc să mor constatând cât sunt de idiot.
–Nu eşti.
–Ba sunt.
–Mă uit la tine şi mă întreb dacă tu vorbeşti sau vreun diavol a pus stăpânire pe tine şi vorbeşte prin gura ta.
–Vreţi să spuneţi că sunt posedat?
–După câte văd, cam toate duhurile întunericului s-au abătut asupra ta, de vorbeşti în felul ăsta.
Ionescule, tu nu eşti aşa!
Durerea, suferinţa ta provine din gândurile negative care te bântuiesc. Cunosti tulburarea vieţii, apăsarea suferinţei, dar rezistă acestei ispite care te trage în jos, care te îndepărtează de Dumnezeu. Alungă norii întunericului şi lasă lumina să te inunde. Priveşte cerul, natura şi cheamă-l pe Dumnezeu în inima ta.
E o adevarată artă să-ţi trăieşti viaţa cu chibzuinţă şi pricepere.
„Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, caci din ea ies izvoarele vieţii”. Păzeşte-ţi inima de mândrie, de răutate, de tulburare.
–De tulburare?
–Da, cum eşti tu acum, cu inima tristă, plină de îndoieli, de îngrijorări, de bănuieli,….
Iisus a zis:” Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.”
„Cine se încrede în Mine din inima lui va curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura”.
„Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii”.
–Ce să-mi mai feresc inima? Femeia asta mi-a otrăvit şi inima şi sufletul.
–Cum aşa?
–Ea face parte din categoria fiinţelor incapabile de fidelitate.Mie îmi spunea nişte minciuni gogonate, încât mă apuca greaţa.Nu pot să cred că este atât de prefăcută!
Năravul din fire nu are lecuire. De viciul care suferă doar moartea o lecuieşte.
Eu nu sunt Dumnezeu să iert totul.Nu pot să mă prefac că nu văd.
–De iubirea neconditionaţă ai auzit?
–Alea sunt poveşti ! S- o văd cum flirtează cu alţii şi eu să tac, nu?
Gata! Ajunge! M-am săturat de femeia asta care se hlizeşte cu toţi. Să rămână cu cine vrea, că nu vreau să mai aud de ea, câte zile oi mai avea. Am auzit că şi al ei bărbat a băgat divorţ de ea.
–Bravo,Ionescule! Hai să bem un păhărel, fiindcă ţi-a venit mintea la cap.
–Inima mea a ajuns neagră ca vinul dumneavoastră. De şapte ani sufăr de una dintre cele mai grave boli.
–Ce boală ai, Ionescule?
–Sufăr de idioţenie. E o boală nenorocită care m-a lovit şi mă macină neîncetat. Mi-a înnegrit inima, îmi atacă creierul şi-mi toacă nervii. Sunt un om bolnav.
–Hai mai bea un pahar, că poate-ţi trece.
–Asta e incurabilă. Hm! Eu beau vin negru iar Corina bea gin tonic.
–Nu mai este bolnavă? Parcă lua tratament.
–Cred că e mai mult bolnavă închipuită, că altfel nu ar bea votcă aromatizată.Sunt convins că i-a trecut de a revenit la vechile ei obiceiuri.
–Oamenii nu se schimbă.
–Da, nici eu nu pot să mă schimb. Ăsta sunt…
_După câte văd, amândoi sunteţi bolnavi închipuiţi.
–Nu ştiu boala ei, dar boala mea e reală. Uitaţi-vă la mine! Nu am eu figură de idiot? Ba da. Priviţi! Chiar şi cerul plânge de mila mea,văzându-mi marea idioţienie. Dacă s-ar face o statistică cu gradul de idioţenie al idioţilor lumii ăsteia, aş fi pe primul loc cu gradul cel mai avansat. Ha,ha,ha! Sunt şi eu primul la ceva.
–Mai bine gândeşte-te la ceva frumos.
–De la un timp eu văd doar negru în faţa ochilor. În universul meu interior nu văd niciun punct luminos. Simt doar că nu mai am inimă, că nu mai am suflet, că am murit pe dinăuntru. Un mare pustiu mi-a inundat fiinţa. Eu nu mai sunt, parcă altcineva traieşte în locul meu.
–Te-ai îmbătat, Ionescule! Să-ţi fac o cafea, poate-ţi revi şi găseşti vreo oază în deşertul tău interior.
Nu ştiam că eşti atât de infantil!
În fiece om se ascunde câte un copil al Domnului care plânge şi tânjeşte după iubire.
Iubirea nu critică, nu judecă, nu vorbeşte urât. Ea înţelege şi acceptă tot. Spui că eşti un om bolnav, dar energia care te poate transforma şi vindeca complet e doar iubirea şi nu fuga, teama ta absurdă
Doar suntem creaţi din iubire, ne hrănim cu iubire, ne vindecăm cu iubire. Deschide-ţi inima ca o floare şi primeşte lumina şi iubirea cerului.
Când ceva nu merge bine nu trebuie să ne supărăm, ci să înţelegem că Dumnezeu are un plan cu noi şi ceea ce se întâmplă, chiar dacă pare rău, într-un final duce spre bine, spre fericirea noastră. Eu cred că tu suferi de anxietate.
–Iertaţi-mă, dar mi se pare o aberaţie ce spuneţi.
–O să-ţi argumentez. Starea ta de agitaţie permanentă, de fugă, de a dramatiza orice fleac demonstrează că suferi de o tulburare anxioasă acută.Uită-te la tine! Esti depresiv, de doare capul, ai palpitaţii, transpiri fără să faci nici cel mai mic efort, insomnii…Mai continui? Te regăseşti?
–Parţial. Şi ce e asta?
–E o tulburare nervoasă datorită gândurilor negative care te stăpânesc şi-ţi dezechilibrează sistemul nervos. Anxietatea şi nu Corina ţi-a furat liniştea şi somnul.Trebuie să înveţi să controlezi şi să domini ceea ce gândeşti. Învaţă să ucizi şerpii otrăvitori ai gândurilor negative care te atacă din toate părţile.
Plimbă-te, relaxează-te, fă sport şi gândeşte pozitiv. Fă-ţi o analiză de om matur şi ia măsuri.Încearcă să găseşti în tine lumina şi armonia şi priveşte cu seninătate lucrurile care te frământă
Ionescule, de ce nu ai grijă de copilul acela care plânge şi tânjeşte după iubire? De ce nu-l iubeşti? Sau tu aştepţi iubirea acelei femei?
–Nu, m-am convins de sentimentele Corinei.Să facă ce vrea cu cine vrea. Eu nu pot să accept aşa ceva. Sunt în stare să iert orice, dar infidelitatea, nu. Să ştiţi că nu sufăr de anxietate, mai degrabă tot Corina are boala asta.La ea am văzut simptomele acestea. Aveţi mare dreptate într-o privinţă . Aşa este.
Da,trebuie să fac o analiză de om matur şi să iau măsuri în ceea ce priveşte viaţa mea. O trimit la naiba pe femeia asta.
Cum am putut să fiu atât de idiot?
–Termină cu smiorcăielile astea de babă năroadă! Revino-ţi în fire! Ştiu că ai fost minţit, înşelat, trădat…Asta e!Nu eşti nici primul nici ultimul om căruia i se întâmplă. Ieşi din mocirla în care ai intrat, curăţeşte-te şi priveşte înainte. Nu ştiu de ce te cramponezi de nişte nimicuri.
–Dumneavoastră nu ştiţi tot, şi la urma urmei îmi plâng propria idioţenie, lipsa de înţelepciune.
–Nu vreau să mai aud nimic. Ionescule, pe lumea asta sunt alte lucruri mult mai importante decât nişte probleme sentimentale.
–Sunt de acord cu ce spuneţi, dar aceste probleme generează suferinţa sufletului omului.
–Te potoleşti? Suferinţa e în capul tau. De câte ori să-ţi spun, să-ţi repet că fericirea şi nefericirea stă în modul cum gândeşti.
–Gândesc şi trag concluzii în funcţie de ce văd.
–Dacă vezi ceva care-ţi face rău, nu te mai uita într-acolo. Priveşte în altă parte! De ce să suferi? De ce să te îmbolnăveşti ? Pentru ce? Se merită?
–Ridică-te deasupra nimicniciei umane, priveşte soarele, luna, stelele, copacii, firicelul de iarbă şi lasă bulgării ăştia de pământ în pace.
–Da, omul nu este nimic, e doar un pumn de ţărână şi nimic mai mult.
–Viaţa e o bătălie cu lumea, cu destinul, cu tine însuţi. Priveşte încrezator înainte şi vei reuşi.
–Staţi liniştit! Nu-mi mai plâng de milă. M-am plictisit de propria-mi atitudine.
–Care nu te prinde. Tu nu eşti aşa. Eşti un luptător.
–Nici nu mai ştiu cum sunt. Am ajuns la concluzia că nu mă cunosc în totalitate. Rămân uimit când mai descopăr ceva nou despre mine.
–Drumul spre tine însuţi e un drum greu, plin de obstacole, plin de capcane, dar important e să nu renunţi.
–Mă lupt cu mine şi învăţ din înfrângeri, din lovituri. Sper să mă călesc.
V-am reţinut destul cu problemele mele. E timpul să plec.Văd că afară rafalele de ploaie au încetat,doar vântul mai împrăştie frunzele îngălbenite.
Rămâneţi cu bine!
A ajuns în stradă. Înserarea îşi pusese a sa manta diafană şi învăluise totul. Era pustiu. Nici ţipenie de om. Merge alene gândindu-se:”Nu sunt supărat pe Corina, ci pe mine că am fost un idiot . Îmi recunosc greşeala şi încerc din răsputeri să o iert. Am rămas mut de uimire cum simpla mea prezenţă, umila mea existenţă poate să o deranjeze atât de tare. Orice aş fi făcut, oricât m-aş fi străduit tot o supăram,tot o enervam . Ce momente penibile! Nu am pus dopul la cremă, nu am închis uşa la cameră, să nu ating suportul de prosoape, să nu dau drumul la apă în bucătărie …..
Aşa că m-am resemnat. Aleg indiferenţa, detaşarea, uitarea şi iertarea.
Din experienţa aceasta am învăţat că nu trebuie să fac rău, dar nici bine cu de-a sila.
Sunt conştient de complexitatea fiinţei mele, roasă de remuşcări şi obsedată până de curând de femeia aceasta. Nu mai am încredere în femei.
Ciudat! Căutând-o pe ea m-am regăsit pe mine. Această întâlnire m-a dus spre eliberare, spre vindecare de a mea obsesie bolnăvicioasă.
Sufletul m-a dus la ţărmurile mute ale conştiinţei, unde îngrop amintirile şi sentimentele pentru ea.
Doamne,aş vrea să pot face minuni. Aş vrea să pot transforma scaieţii, mărăcinii, ciulinii care mi-au năpădit gândirea şi inima, în flori albe, pure şi parfumate de salcâm.
Îndoiala şi neîncrederea aş vrea să o pot metamorfoza în încredere, tristeţea în bucurie, lacrimile în zâmbete, nepăsarea în bunătate şi iertare, negrul în alb, întunericul în lumină şi idioţenia în înţelepciune.
————————————–
Carmen GIGÂRTU
Drăgășani, 2015