Dar și așa te iubeam…
Dar și așa te iubeam…
Aveam mereu același drum spre gânduri,
iubire să-mi ajungă/ și-n vis
aveam gura pregătită de sărut,
ochiul cald să te străpungă…
aveam zece mâini/ dar
mai multe mâini aș fi vrut!
până ieri noapte/ când…
uimită de cât te iubeam,
mi se retezase o mână
ca-ntr-o ceremonie gravă
ca-ntr-un vis-de-deochi !
dar și așa te iubeam
te iubeam fără gură/fără mâini/fără ochi..
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
Iași
24 noiembrie, 2018
OM ȘI NATURĂ
Doi fulgi de nea, purtați de vânt
Se tot apropie ușor
În zborul lor către pământ
Parcă atrași de-același dor.
Ajunși pe-o suprafață caldă
Ei doi formeaz-o picătură
Pierzându-și chiar culoarea albă
Aflați intr-o altă postură.
Și oamenii în mod firesc
Cuprinși de farmecul iubirii
Se reunesc, se contopesc
Urmând poruncile naturii.
Natura cu a ei splendoare
Ne dă căldură, apă, pită,
Poate fi mamă iubitoare
Sau stihie dezlănțuită.
Iar omul dacă se pliază
Și nu îi strică armonia,
O apără, o protejează,
El îi respectă veșnicia.
—————————————
Costache NĂSTASE
Bucureşti
24 noiembrie, 2018
Semiviziuni
În fața solemitãții terifiante a nopții şi a aştrilor cu capul lipit de bolta cerului
în singurãtatea absolutã
se aude rãsunând slab chitara
Unghia uriasã a spațiului
scoate un prim sunet înãbuşit de glasul
vulgar al vântului
Cu mâinile palide aşez fragmente
albastre ,aurii şi verzi de scarabeu
pe conturul prea gingaş al acestui desen muzical
Muzica din aerul memoriei crude pluteşte
fãrã efort sã întâmpine semiviziunile
care se prãbuşesc impetuoase
trecând printr-un nor de lilieci ,
bucãți de operã ,de verbe cãrora le trebuie
un context coagulant
Chitara este urechea ce se ascultã
îmi plec capul simt cã mã pãrãsesc puterile
(durerea de gât persistã )
Strigãtele care-mi strãpung tâmplele se depãrteazã
Muzica se hieratizeazã,o notã ascuțitã
şi persistentã se încarcã încetul cu încetul
se pierde treptat într-un acord
Chitara se desface ca pãrul pe pernã
toate stelele îşi întind ghearele spre capul meu
O lacrimã cumplit de fierbinte
îmi alunecã pe obraz
îmi arde fața cade pe mâna stângã
şi alunecã uşor la o uitare fulgeratoare
fãrã întoarcere la luminã
——————————-
Laura Cristina CRISTEA
24 noiembrie, 2018
Pe ce cărări …
pe ce cărări mai desenează pașii tăi
fire de viață, căutări și vise?
nedeslușită umbră, nu-ți mai știu
duminicile clipelor promise
și chiar pe mine însămi m-am vândut
pe … două, trei iluzii rătăcite.
acum sunt doar așa – un fel de rană
ce sângeră cuvinte neiubite,
sau o șuviță de nesomn în noapte,
un gând de brumă prin grădini de vară …
pe ce cărări azi pașii tăi dansează
iubirile scâncind la ceas de seară
și orele de îndoieli smintite,
tăcerile cu degete de ceață
ori bolnave uitări cu ochi de șarpe
ce-au șuierat prin mine-n altă viață?
știi, prin poeme mi se face iarnă,
tăcere albă ce-mi aleargă-n sânge
îmbătrânindu-mi visele de-a valma
când pasul tău prin depărtări mă plânge
și îmi coboară ger peste cuvinte
când mai încerc să îmi aduc aminte.
——————————
Nina TĂRCHILĂ
Timișoara
24 noiembrie, 2018
O liniște vie dezgheață cuvintele
Norii tatuează văzduhul
îl destramă în răcori pline de întuneric
agață de umerii pământului
voaluri cenușii
necuprinsul caută adăpostul sub aripi de plumb
vântul dă tonul unei sumbre balade
luna dezbrăcată de raze mângâie timid
fețele nevăzute ale lumii
la streașina timpului
cad petale albe într-un zbor ireal
ninge, ninge iar
îmbată sufletul cu aromele reci
vraja se așterne lent
pictează universul cu forme cristaline
îmbracă totul în felul ei îngeresc
clipele se opresc într-un ocean de tăcere
par o nălucire, par un mister
dulcele iz de visare
își caută izvorul în inima mea.
———————————
Maria CĂLINESCU
23 noiembrie, 2018
TRICOLOR DE LACRIMI
Îmi curg lacrimi în culori:
Roșu, galben și albastru,
Mi-este fruntea aprinși sori,
Steag strălucind ca un astru…
Roșu-i dragostea de neam
A celor ce au luptat,
Al lor sânge pământean,
Pentru-acest popor vărsat,
Este glia cea străbună,
Cu maci înroșită toată,
Ne este mândră cunună
Cum n-am avut niciodată!
Galbenul e holda coaptă,
Spicele pline de dor,
E bogăția răscoaptă,
Curgând de viață izvor,
El e marea vălurită,
În frumusețe scăldată,
Este dragostea-mplinită,
Mersul către altădată!
Albastrul e fir de viață
Ce curge fără oprire,
E senin, și cer, speranță,
Este vis de fericire,
Este infinit și dor,
Mersul către înainte,
E prezent și viitor
Și traiul nostru cuminte!
Plâng în trei culori mereu
Luate de pe-al țării steag,
Vărsându-le uit de greu
Și mi-e vis al casei prag,
Și mi-e miraj țara toată,
Neamul meu cel strămoșesc,
Cu privirea îi dau roată
Și plămânii-mi primenesc!
———————————–
Florentina SAVU
23 noiembrie, 2018
Sunt vie…
Trăiam un timp
când umblam cu aripile rupte,
înmuiate în absint
pe alocuri poate descusute,
nu mă iubeam deajuns
sau poate nu știam ce să simt
când am scos prima oară apa din fântână,
m-am pierdut
într-o poveste fecundă
când mi-am luat copilul de mână
am renăscut
azi e deajuns să-nchid ochii
că-mi apari într-o secundă…
domnește o liniște soră cu viața
sau soră cu mine
Sunt vie,
dincolo de veste și de poveste,
pentru orice lacrimă a mea
trăiesc să se știe
spunând lumii cum te vindeci de uitare
sufletul cum ți-l umpli de cuvinte
și de confetti…și mergi înainte
nu-s toate o sfântă așteptare?
nu-i viața singurul dar!
coase-ți aripile
și iubește-te iar!
mi-am spus,
cu toate întoarcerile mele în timp…
neștiind ziua de mâine ce-aduce
în capul mesei am să m-așez
cu toate dezastrele trecutului
să primesc dezlegare la dulce,
cu aripa ruptă, înmuiată-n absint
văd dacă mai doare
ce-ncepea odată să doară,
așa mă regăsesc
și-nțeleg tot ce simt, chiar dacă
pe masa asta
s-a-ntins mama să moară….
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
Iași
23 noiembrie, 2018
Lacrimile nu-s destule
Vă miraţi de-a mea tristeţe,
spuneţi că nu am dreptate,
c-am avut cândva de toate:
şi iubiri şi frumuseţe,
optimistă tinereţe,
când pe mări aveam fregate
şi-mpliniri nemăsurate
îmi dădeau zâmbind bineţe.
O, de-ar fi aşa! Dar nu e.
Toate sunt doar o părere.
Viaţa mea a fost durere,
nestatornică şi şuie,
un destin bătut în cuie,
ce putea fi adiere,
drum sau zbor spre-nalte sfere,
nu o biată cărăruie.
N-am făcut ce-am vrut în viaţă,
căci mi-au stat mulţi împotrivă
împingându-mă-n derivă
şi scuipându-mă în faţă.
Mi-au tăiat ca pe o aţă
fiecare perspectivă,
mi-au ţinut lumea captivă
într-o sumbră fortăreaţă.
Lacrimile nu-s destule
şi regretele-s puţine!
Mari incendii ard în mine
visele rămase nule,
în vreme ce minţi fudule
râd mereu, fără ruşine,
fericite c-o duc bine
şi că ele sunt sătule.
————————————–
Anatol COVALI
București
23 noiembrie, 2018
M-am rătăcit…
De-ar fi să vin din înserare,
Sau poate-o fi să vin din asfințit,
Aş mai petrece vreo trei ceasuri,
Să te aştept la infinit.
Dar trece vremea frunzelor foşnite
Când stau şi-aştept să te iveşti,
Şi mai adap câteva ciute,
Sperând să-mi vii dintre poveşti.
Şi uite, blând, se lasă înserarea.
Şi uite şi chindia a trecut,
Iubita mea, cu frunzele rănite,
Te-am aşteptat, n-ai mai venit!
Îmi plânge malul râului sinistru,
Şi peştii plâng adânc în el,
De ace brazii-ncet se scutur,
Pădurea tristă, plânge-ncetinel.
De n-ai să-mi vii in asfințituri,
De n-ai să-mi vii la răsărit,
Iubita mea, luată cu-mprumuturi,
Să nu mai vii….m-am rătăcit….
———————————–
Simina PĂUN-MOISE
23 noiembrie, 2018
De-o 100 de ani
Din dorința unui neam
Veșnicit pe plaiu’ acest
Toate clopotele țării
Bat în graiul românesc
Și în strai de sărbătoare
Între noile hotare
Într-o sfântă zi toți frați
S-au prins într-o horă mare
De la Dunăre-n Moldova
Din Banat până-n Ardeal
Cânta toți cu bucurie
Imnul nostru național
Te rugăm în grai străbun
Ține Doamne țara asta
În pace și bunăstare
Și ferește-o de năpastă
Mulți au vrut să o subjuge
Mulți vor vrea de-acu ‘nainte
Nu uitați români, pământul
Nici sacrele jurăminte
De un veac, o Românie
Fiii tăi sub tricolor
Dârji în lumea toată poartă
Numele-ți nemuritor
Strigă obștea românească-n
Zi de mare sărbătoare
De-o 100 de ani unită
VIVAT ROMÂNIA MARE!
———————————
Lidia STAN
23 noiembrie, 2018