Magdalena ALBU: Ecaterina Blidaru, prima femeie-profesor inginer, care a scris istorie pentru Îmbunătățirile Funciare din România

În memoria celor 25 de ani de la trecerea în lumea de Dincolo a prof. univ. dr. ing. ECATERINA BLIDARU 

ECATERINA MOISESCU-BLIDARU a fost prima femeie profesor inginer, care a scris istorie pentru Îmbunătățirile Funciare din România, fără să-și fi propus acest lucru vreodată. Nu a dorit să schimbe mentalități societale, precum au făcut ilustrele sale înaintașe – inginer chimist ELISA LEONIDA-ZAMFIRESCU și inginer silvic AURORA GRUESCU -, dar, ca și ele, a avut o opțiune cel puțin ”stranie”, în viziunea unora, pentru o adolescentă de la începutul deceniului patru al secolului XX, aceea de a urma ingineria în cadrul Școlii Politehnice din București. De fapt, cea care a ales-o pe ECATERINA MOISESCU-BLIDARU să o reprezinte a fost istoria însăși, tânăra semnând, cu propriul ei destin, pionierat în domeniul pedagogiei hidraulicii și a hidroameliorațiilor pe plan national.

ECATERINA MOISESCU (devenită, prin căsătorie, BLIDARU) a venit pe lume la mijloc de lună decembrie a anului 1922, pe data de 17, în sânul unei familii de învățători din Scurteștii Buzăului. Copilăria i-a stat sub semnul afecțiunii și al ocrotirii celor doi părinți ai săi, care, după absolvirea cursurilor primare, au îndemnat-o să părăsească localitatea natală pentru a se înscrie la renumitul Liceu „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din orașul Buzău. Elevă eminentă, ECATERINA obține cu brio bacalaureatul, în 1942, devenind, ulterior, studentă în Capitala țării, nicăieri altundeva decât la Școala Politehnică de pe malul Dâmboviței, secția „Geniu rural”. Aici, va avea parte de întâlnirea cu o pleiadă de profesori iluștri ai timpului, care-i vor marca, definitiv, traiectul profesional. Dintre aceștia, s-a detașat un renumit hidraulician al României, fost ministru al Lucrărilor Publice, ION ANDRIESCU-CALE, dascălul sub oblăduirea căruia tânăra aspirantă la titlul de inginer își va redacta lucrarea de diplomă, ce-i va fi apreciată de către comisia de evaluare cu un calificativ demn de o studentă merituoasă a facultății – calificativul maxim.

Anul 1947, echivalent cu momentul finalizării studiilor universitare, avea să reprezinte pentru ECATERINA MOISESCU pasul hotârâtor, chiar providential, am putea spune, în a scrie istorie, în ceea ce privește perimetrul vast al Îmbunătățirilor Funciare din România. Nu singură, însă, ci împreună cu viitorul ei soț și fondator de școală – inginerul VALERIU BLIDARU. Astfel, ca un dat al destinului implacabil, dar și ca o formă de maximă responsabilitate personală, ce a definit-o întreaga sa viață, ECATERINA MOISESCU-BLIDARU va deveni prima femeie-profesor inginer din cadrul celei dintâi Școli tehnice de Îmbunătățiri Funciare și Piscicultură din țară, înființată de către VALERIU BLIDARU, la Nucet, în județul Dâmbovița, școală ce pregătea subingineri și, în anumite condiții specifice, chiar ingineri, în domeniul amintit.

După numai un an la Școala de la Nucet, va face un pas important în carieră, mutându-se la Facultatea de Hidroameliorații din Galați (prima instituție de acest gen din țară, ce a luat naștere în anul 1948), unde va pune bazele primului laborator didactic din domeniul IF-ului. Aici, vreme de 11 ani, din 1948 și până în 1959, a desfășurat o activitate pedagogică prodigioasă alături de fostul său dascăl îndrumător și mentor ION ANDRIESCU-CALE, dar și de inginerul VALERIU BLIDARU.

Iată cuvintele emoționante scrise, acum, la mijloc de decembrie 2018, după un sfert de secol de la dispariția ilustrei Profesoare, de către o fostă elevă a sa din acei ani, ing. ALICE POPESCU, fiica prof. univ. ing. IOAN GRIGORE POPESCU: „Doamna prof. univ. dr. ing. ECATERINA BLIDARU a fost prima doamnă din România care a predat Hidraulica (a și scris două volume). Exigentă cu noi, studenții, dar, în primul rând, era exigentă cu dânsa. Emana  înaltă știință, într-o exprimare inteligentă și pe înțelesul tuturor. Mai ales formulele erau logice prin demonstrația sa. N-o uită nimeni din generațiile Facultății de Îmbunătățiri Funciare, înființată, la Galați, în 1948, ce a devenit Facultatea de Hidrotehnică Agricolă, în 1962, în cadrul Institutului Politehnic din Iași. Dar, pentru noi, copiii profesorului univ. ing. IOAN GRIGORE POPESCU și ai FLORICĂI POPESCU, era tanti Nanina, fermecătoare, de o frumusețe divină, cu o inteligență sclipitoare și cu un suflet ales.”

Foarte multe premiere la nivel național i-au marcat ECATERINEI MOISESCU-BLIDARU traiectoria profesională, după cum se poate lesne observa. De la Galați, distinsa profesoară va porni, din anul 1959, pe un nou drum, cel al Moldovei, o dată cu desființarea facultății și mutarea acesteia, la Iași, mai întâi, fiind integrată în structura Institutului Agronomic ”Ion Ionescu de la Brad”, iar, apoi, devenind parte componentă a Institutului Politehnic ”Gh. Asachi” din localitate. Aici, ECATERINA BLIDARU este numită șef al catedrei de Hidraulică, parcurgând, în continuare, treptele didactice rămase, până la cea superioară de profesor, după ce, în anul 1972, și-a susținut, în centrul universitar de pe Bega, Timișoara, remarcabila lucrare de doctorat intitulată ”Studiul hidraulic al rețelelor de conducte pentru irigarea prin aspersiune”. De altfel, pasiunea sa aparte pentru Hidraulică avea să se concretizeze, așa cum spunea ing. ALICE POPESCU, în două volume de marcă dedicate acestei discipline fundamentale pentru învățământul superior tehnic, volume care au văzut lumina tiparului în perioada 1964-1965. Sigur, trebuie amintit, de asemeni, și studiul de referință, apărut, în 1971, sub titlul ”Contribuții la calculul hidraulic al instalațiilor mobile de irigații”, ca să nu mai vorbim despre realizarea a peste 120 de lucrări științifice publicate sau susținute în varii contexte naționale ori externe de anvergură (Franța, Grecia, Israel, Algeria, Maroc etc.).

Dedicată în totalitate profesiei de dascăl, dar dezvoltând, concomitent, și o remarcabilă activitate de cercetare științifică, reflectată în cărțile și articolele mai sus menționate, prof. univ. dr. ing. ECATERINA BLIDARU și-a lăsat o amprentă definitorie asupra calității învățământului superior ieșean, realizând, în Capitala Moldovei, cel de-al doilea laborator didactic din țară în domeniul IF-ului, după primul constituit de ea, anterior, la Galați. De asemeni, alături de colegii săi de catedră, a fondat și cel dintâi laborator complex de Hidraulică pentru Îmbunătățiri Funciare din România, un model de talie globală, dar și o premieră internă de o valoare considerabilă.

De o amplitudine a moralității și a modestiei specifică numai omului superior, profesoarei ECATERINA BLIDARU i s-au recunoscut, în timp, meritele, printr-o serie de distincții și de diplome acordate, dar, mai presus de toate, a avut parte de sentimente unice de dragoste și de apreciere din partea foștilor ei studenți, care îi păstrează și azi, iată, la un sfert de veac de la trecerea sa în lumea de Dincolo, o amintire plină de lumină și emoție. Împreună cu prof. univ. dr. doc. ing. VALERIU BLIDARU, ctitor de Școală de Îmbunătățiri Funciare pe plan national, prof. univ. dr. ing. ECATERINA MOISESCU-BLIDARU a scris istorie cu propria-i viață, subliniem din nou acest lucru, dăruindu-se, cu o devoțiune ieșită din comun, atât profesiei alese, cât și familiei. ”…când s-a stins din viață, parcă a apus o stea pe Pământ și a răsărit una pe Cer.” Sunt cuvintele fostei sale studente de acum șapte decenii în urmă – ing. ALICE POPESCU. O formulă de final mai înălțătoare de atât, nu se putea găsi.

–––––––––––-

Dr. ing. Magdalena ALBU

12 decembrie 2018

București

Dorel SCHOR: Miriam Cojocaru și nesfârşitul universul feminin în artă

Picturile lui Miriam Cojocaru sunt în mare parte inspirate din nesfârşitul universul feminin şi sunt dedicate cu delicateţe şi duioşie publicului.

Ea alege unele teme celebre şi apropiate tuturor, dar la reinterpretează, le reconfigurează cu inteligenţă, îmbogăţind imaginarul. Femeia în  toate situaţiile reprezentative, de soţie, mamă, iubită se află în centrul acestui univers intim. Frumosul etern feminin trebuie adesea descoperit pentru că el se află în fiecare suflet. Acest lucru îşi propune pictoriţa, subliniind cu discreţie tandreţea, fragilitatea dar şi forţa.

 

 

   Dragostea incomparabilă a mamei, profunzimea acesteia, starea pură de duioşie maternală, nobleţea sentimentelor sunt surprinse în multe din picturile semnate de Miriam Cojocaru. In lucrările cu tematică maternală ea descoperă şi inocenţa, delicatesea dar şi misterul mereu însoţit de stări meditative. Picturile cu femei reflectă cea ce simt personajele, mult mai mult decât puterea feminină, mai mult decât o simplă frumuseţe.

 

   Pictura devine astfel o fascinantă lecţie de viaţă, ea devenind interesantă şi atrăgătoare când conţine armonii subtile, formele şi culorile sugerând esenţa.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

16 decembrie, 2018

Parution du livre: Ionuţ Caragea – Aphorismes jaillis de l’écume des flots, Éditions Stellamaris, Brest, France, 2018

Chers amis, mon volume d’aphorismes „Aphorismes jaillis de l’écume des  flots” vient d’être publié à la maison d’Édition Stellamaris de Brest (en France). Le volume fait 224 pages et comprend 612 aphorismes traduits du roumain en français par Constantin Frosin. La préface est signée par le réputé critique littéraire français Jean-Paul Gavard-Perret. Des références critiques dans ce volume: prof. univ. dr. Jean-Paul Gavard-Perret, prof. univ. dr. Jacques Bouchard (Canada), prof. univ. dr. Constantin Frosin (Roumanie). Rédacteur technique – Michel Chevalier, directeur de la Maison d’Ėdition Stellamaris. La couverture du livre à été réalisé par Michel Chevalier. Ionut Caragea invite les lecteurs à lire des extraits de ce livre sur le site de la Maison d’Ėditions Stellamaris:

http://editionsstellamaris.blogspot.com/2018/12/aphorismes-jaillis-de-lecume-des-flots.html

https://www.wobook.com/WBUx6cp1Jp4R-f

Pour le commander: editionsstellamaris@stellamarispoemes.com

Prochainement, le volume pourra être acheté sur Fnac, Amazon, ainsi que dans certaines librairies de France.

Apariţie editorială: Ionuţ Caragea – Aphorismes jaillis de l’écume des  flots,

Editura Stellamaris, Brest, Franța, 2018

Dragi prieteni, la editura Stellamaris din Brest (Franţa), mi-a apărut volumul de aforisme intitulat „Aphorismes jaillis de l’écume des  flots”. Volumul are 224 de pagini şi conţine 612 aforisme traduse din română în franceză de Constantin Frosin. Prefaţa îi aparţine reputatului critic literar francez Jean-Paul Gavard-Perret. Referinţe critice în volum: prof. univ. dr. Jean-Paul Gavard-Perret, prof. univ. dr. Jacques Bouchard (Canada), prof. univ. dr. Constantin Frosin (România). Tehnoredactor a fost Michel Chevalier, directorul editurii Stellamaris. Coperta a fost realizată de Michel Chevalier. Ionuţ Caragea îi invită pe cititori să citească extrase din volum pe site-ul editurii Stellamaris:

http://editionsstellamaris.blogspot.com/2018/12/aphorismes-jaillis-de-lecume-des-flots.html

https://www.wobook.com/WBUx6cp1Jp4R-f

Pentru comenzi : editionsstellamaris@stellamarispoemes.com

În curând, volumul va putea fi cumpărat de pe Fnac, Amazon, cât şi din unele librării din Franţa.

Né le 12 avril 1975 à Constanţa, Roumanie, Ionuţ Caragea est membre de l’Union des écrivains de Roumanie, cofondateur et Vice-président de l’Association des Écrivains de Langue Roumaine du Québec etc. En tant qu’auteur, il a publié plus de 30 livres (poésie, aphorismes, science-fiction, essais critiques, mémoires, anthologies). La critique littéraire roumaine le considère comme l’un des leaders de la génération poétique de l’an 2000 et l’un des écrivains roumains les plus originaux et atypiques. Il habite la belle ville d’Oradea, en Roumanie. Durant la période 2003-2011, il a vécu à Montréal, étant devenu citoyen canadien en 2008. Biographie détaillée: www.ionutcaragea.ro ou Wikipedia.

Ionuţ Caragea s-a născut pe 12 aprilie 1975 la Constanţa. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, cofondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec etc. A publicat peste 30 de cărţi (poezie, aforisme, science-fiction, eseuri critice, memorialistică, antologii). Este considerat de critica literară unul dintre liderii generaţiei poetice douămiiste şi unul dintre cei mai atipici şi originali scriitori de care dispune în prezent România. În prezent, locuieşte în Oradea. În perioada 2003-2011 a trăit în Montréal, devenind cetăţean canadian în anul 2008. Biografia detaliată: www.ionutcaragea.ro sau Wikipedia.

 

 

Le mot du traducteur/ Cuvântul traducătorului

 

Poète par excellence, auteur d’aphorismes, prosateur de fiction, critique, éditeur et promoteur culturel, l’écrivain roumain Ionuţ Caragea part en exil, sur l’exemple de Cioran et d’autres grands écrivains roumains qui se sont affirmés dans la diaspora, mais il n’en revient pas moins à sa Patrie-mère, fort d’une nouvelle vision lyrique et d’un nouveau credo… Les aphorismes de ce volume (que j’ai eu l’immense plaisir de traduire dans la langue de Voltaire), imbibés d’arômes poétiques, de ludique, philosophie, christianisme et sentiments situés à des côtes extrêmes, ont déjà commencé à faire le tour du monde et, espérons-le, entreront dans l’histoire de la littérature universelle.

Constantin FROSIN,

Professeur des Universités  

Membre de l’Académie Européenne

Lauréat du Parlement Européen

Officier des Arts et Lettres, et des Palmes Académiques

 

 

Préface/Prefaţa:

Le puisatier des ciels ou la résurrection de Lazare

 

Poète et rugbyman, auteur d’aphorismes et de fictions, critique, éditeur et promoteur culturel, Ionuţ Caragea – comme Cioran et d’autres grands écrivains roumains – a quitté sa Roumanie natale. Il est devenu Canadien mais n’a jamais oublié les racines de sa terre et les flots de sa Mer Noire qui l’a séduit par sa sagesse éternelle. L’éloignement a fait le jeu de sa proximité. La culture de la diversité lui a permis d’apprécier ce qu’il doit à un socle riche en humanité. Il en fallut parfois à l’auteur afin de se dresser contre ceux qui la lapidait.

Pour éviter de devenir ce « Pélican » cher à  Baudelaire  que, sur la terre, ses « ailes de géants» empêchaient de marcher, l’auteur a choisi l’envol au-delà des mers afin de devenir qui il était vraiment. Et il retourne à la mère patrie, mais non en fils gaspilleur et prodigue mais en tant que frère de l’humanité qui partage son expérience pour être utile à lui-même et à tous « ses semblables ses frères ».

À ce titre ses aphorismes sont essentiels dans la découverte d’une vérité foncière. Chez lui, cette forme ne cherche en rien l’effet – ce qu’on peut parfois reprocher à Cioran qui se prit les pieds dans ce tapis, préférant parfois l’effet à la cause. Au rire de ce dernier, l’auteur, plus subtil, âpre  mais  bienveillant,  préfère  le sourire pour montrer comment la vérité projette parfois une ombre sur l’humain trop humain.

Mais pas question pour autant de renier l’une et l’autre et de préférer la proie à l’ombre. Il suffit d’éclairer cette dernière. Le trajet existentiel géographique et culturel de l’auteur montre comment ils peuvent cohabiter sans plonger le destin sous l’égide des dieux (chez l’auteur ils n’annexent pas  tout  le ciel  que celui-ci revendique) ou de se vaporiser dans la vacuité d’une simple espérance non fléchée.

L’auteur, pour atteindre l’être et le sens, s’est  battu et se  bat avec son ici-même et son là-bas qui au gré de ses voyages s’inversent. Pour autant il se méfie de toutes vérités tenues pour acquises : « Il y en a qui chérissent tellement leurs propres vérités, autant que des vêtements d’un prix fou. ». Ils ne veulent pas en changer et, fier de leurs appâts, jouent les dandys – ou les vitriers lorsqu’ils portent des costumes à carreaux…

La vraievérité n’est pas simple : et pour combattre les mensonges des temps il faut parfois revenir à celles perdues, oubliées, laissées à l’abandon sans pour autant se poser dans une attitude passéiste. Bref l’auteur apprend à repenser au besoin avec « la gaucherie du cœur et la dextérité de la croix » – lorsqu’elle n’est qu’un emplâtre sur la jambe de bois de la misère.

Dans ce but l’aphorisme garde le mérite de trancher dans le vif et de retrouver une pensée à fleur d’existence mais exilée dans les marges. Pour le rameuter il faut toutefois savoir chiner dans l’indicible de la mémoire sans faire du seul souvenir le nec plus ultra du logos. Néanmoins l’aide des morts est parfois plus efficiente que celles des vivants.

La chance de Ionuţ Caragea est de garder les pieds (et l’esprit) entre deux mondes. La véritéde l’un permet de ponctuer celle de l’autre. Preuve que les simples voyages autour de sa chambre chers à De Maistre ne sont jamais les plus sûrs garants  à qui veut, se jetant dans la fontaine de l’âme, ne pas se contenter des larmes que les nostalgies distillent.

Constantin Frosin a su parfaitement traduire ce journal intime et général, cette quête essentielle qui se moque des sectarismes et dans l’espoir (non vain dans ce cas même  s’il paraît irréalisable) de chérir « l’infini – en commençant par ton toucher. » La femme n’y est pas pour rien. Et c’est un euphémisme. L’auteur trouve en elle la clé pour sortir notre civilisation de son impasse.

Allégorie de l’existence, cet ensemble qui ignore la pose redonne au verbe tout son sens. L’auteur croit en  lui  comme  aux livres car il arrive que des destins coïncident avec celui des lectrices et lecteurs. Les deux trouveront dans ce texte un miroir et une douane célestequi n’oublie jamais le sang et le sel de la terre. Il n’est donc pas un simple livre d’images que des dieux (ou ce qu’on prend pour tels) appellent à colorier. C’est à se demander si dans les écoles de son enfance en pays socialiste on ne se plaisait pas à imposer un badigeonnage pour décorer en discutables retables certains chiens de l’histoire.

L’aphorisme est là pour les nettoyer. Il suffit que – et c’est bien le cas ici – chaque mot soit le squelette d’une pensée mal-nourriemais qui ne se contente plus de se lover dans le sarcophage ombreux d’un esprit trop étroit. Bref il existe  là  la résurrection de Lazare. Il convient de pratiquer comme l’auteur : s’asseoir « côté fenêtre, dans l’unique train : la pensée expresse. » Belle leçon de sagesse pour redevenir, chacun à sa manière, poète de sa propre vie sans attendre que les rides viennent, face aux grands infinis. Et le reste.

Jean-Paul GAVARD-PERRET

Miriam Nadia DĂBĂU: Poeme de dragoste

Lutul iubirii

 

cu inima mea durerea,
cu  ochii mei uitarea,
cu mâinile mele
purtate prin lut
ți-aș mângâia obrajii…
Da, iubite de vis,
lutul iubirii
este greu de lucrat
este aceeași lucrare
a unui olar, ce frământă
cu lacrimi și lutul
se-nmoaie de căldura
dorinței pentru o formă!
E tare lutul iubirii
pentru că tu, iubite de vis,
nu vrei să primești
nici iubire, nici mângâiere
Ci numai durere!

 

Colorez suflete

 

Cu penelul meu
colorez suflete,
Culoarea mea
nu se șterge…
Am ales un om
din mulțime
și mi-am dăruit
inima și trupul!
Iubește-mă cu
toată ființa ta…
dar cer sacrificii…
Privește-mă ca
un pictor desăvârșit
și lasă-mă să ating
clipa fericirii
ce nu am găsit-o!
Extazul miraculos
al dăruirii, al iubirii
și n-ai să mă pierzi…
Penelul meu
colorează suflete
și tu, nu poți
să mă uiți!

 

 

Alunec în patul iubirii…

 

Alunec în patul
de mătase argintie,
între noi fulguie iubirea.
Mă îmbrac cu lumina
ce-ți mângâie chipul
și te rog, să rămâi!

 

Mă așez lângă tine
și astăzi te iubesc
mai mult decât ieri…
Lasă-ți gândurile
deoparte învăluite
în mister!

 

Ești ultimul romantic
acoperit de frunze,
Ești ultima iubire
cu zâmbet ușor
Alege doar patul să fie
de mătase argintie
și flori !

 

 

Nu te mai vreau…

 

Am obosit să alerg
după tine,
Nu te mai vreau…
Am obosit să privesc
la  soare  cu raze
Fără speranțe…
Am căutat icoane
făcătoare de minuni,
dar ce folos…
Ești demiurg în apus
și piatră de încercare,
Ce păcat…
Continue reading „Miriam Nadia DĂBĂU: Poeme de dragoste”

Ileana Cornelia NEAGA: La pcizărat

La pcizărat

Când eram fată micuță
Pregăteam a mea straicuță
Prin neauă, plecam la drum
În ajunul lui Crăciun.
Pe deluț, sus pe uliță
Colindam la nană Tiță:
-„Colinduță, colinduță
Mă suii pă policuță
Văzui coaste și cârnaț
Uieguța cu vinars
Tăt de-acelea să ni daț”
Nană Tiță mă țuca
În straicuță îmi punea
Pcizarei* ș-un colăcuț
Baciu-mi dădea un bănuț!
Patru nuci ș-o caramea
Să umplea straicuța mea!
Și așa din casă-n casă
Înnotam prin neaua groasă!
Ajungeam seara acasă
Toată udă, dar făloasă
Că am fost la pcizarat
Și tot satu-am colindat!

 

*La pcizarat – la colindat; pcizărei – colăcuți!

——————————-

Ileana Cornelia NEAGA

16 decembrie, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Numele tău izvor de ocară

Numele tău izvor de ocară

 

Câtă iubire mai vine prin sevă din rădăcini
și câtă ură se mai păstrează de nu ne înțelegem,

încotro se îndreaptă dragostea născută din dragoste
cum ochiul vede lumina cu alcătuirea celuilalt.

Uitarea nu te absolvă de nefăcutul normal
pe care trebuie să-l îndrepți în opinia oamenilor
în care încolțește teama care nu iartă,
capătă otravă de viperă.

Numele tău rămâne izvor de ocară

și oriunde scoți capul trebuie plecat,
el poartă sărăcia și piaza rea
ce nu se împacă cu nimeni,
amintire cu fiori ce-ngroapă frumosul
și miroase a ură cu buze de sare.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

16 decembrie, 2018

Doina Constanța SPILCA: Ninge metafizic

Din ireal
m-a nins
o adiere de stea.
Mi-a înfiorat obrajii
inervând rădăcini
de iubire
neuitătoare,
nerepetabilă,
nepieritoare.
Și au odrăslit
ramuri de suflet
cu muguri de stele
ce ning
iubirea
în curcubeie
de pace!

 

Clipa

 

Clipa-i
efemeridă fericire
și amară nemărginire.

E frunza
coclind
între verde și brun.

E răsuflare
între mugur
și plumb.

E zbucium
între suflare de viață
și lut.

——————————–

Doina Constanța SPILCA

Timișoara

6 decembrie, 2018

Camelia CRISTEA: Iarna…

Iarna…

 

Iarna și-a trimis alaiul
Îmbrăcat în strai de nea
Și-n steluțele înghețate
Ce la geamuri o să stea.

Peste munți a pus căciula,
Toarsă dintr-un fir de nea
Să nu tremure în noapte
Că se -anunță vreme rea…

A îmbrăcat apoi câmpia,
În veșmânt alb luminos
Grâului ce-o să încoletească
Să îi fie de folos.

Sub un clar de lună plină
A trecut și peste lac,
Tremuratul să-i oprească
Așa …că l-a înghețat!

În brăduți a pus beteală
Albă și cu stele mii,
Bucuria să înflorească
Ca-n suflete de copii!

Țurțuri plânși ca de cristal
I-a prins strașnic chiar de case,
Serile când se strecoară
Să fie mai luminoase….

Vântului i-a spus să ducă
Vestea că se pregătește
Un decor în iarna asta
Ce-o să fie de poveste…

—————————–

Camelia CRISTEA

București

 15 decembrie, 2018

 

 

Anatol COVALI: Prezenţa mea

Prezenţa mea

 

Prezenţa mea în vechile privelişti
când din concret mă prăbuşesc în sacru
sfidând ale destinului oprelişti
ca să nu cred că iar e simulacru.

Imaginând prefacerile dense
ce au ca scop aprinderea de ruguri,
încep să uit că-am îndurat ofense
şi c-am purtat umilitoare juguri.

Am fost învins,dar numai pe de lături.
În sinea mea am repurtat victorii
fiindcă-am învins cu dragostea omături
şi locul nopţii lungi l-au luat zorii.

M-a-mbrăţişat o aură superbă
şi parcă m-am născut a doua oară
când inima arată ca o jerbă,
iar sufletul e-o pasăre solară.

————————————–

Anatol COVALI

București

16 decembrie, 2018

Dorel SCHOR: Proletari din toate țările…

Într-o zi am avut un pacient cu nume ciudat…Se numea Dorfman Marx. Nu Max, cum am crezut o clipă, ci Marx. Adică numele intemeietorului comunismului ştiinţific etcetera… Atunci, i-am pus câteva intrebări , respectiv de unde vine, unde s-a născut, ce erau părinţii lui, dacă mai are fraţi si iată ce mi-a povestit…

   S-a născut în Zaporojnaia Oblasti, nu ştiu ce raion, intr-un sat. Tatăl lui era socotitor, adică un fel de mic intelectual rural, membru de partid, dar cam evreu de felul lui. Dovadă şi numele de familie din cauza căruia avusese unele mici necazuri, tovarăşii de la raion, nu ca ar fi fost contra, dar intâmpinau mici dificultăţi de pronunţie. Aşa că, atunci când el s-a născut, exact în ziua când în calendar era trecut cu roşu că se născuse marele Karl Marx, s-a hotărât în familie să fie botezat pe linie.

   Ar fi putut fi Karl, Karl Dorfman, dar e clar că asocierea asta l-ar fi înfundat şi mai rău pe nevinovatul prunc, nimeni nu ar fi sesizat culoarea politică a identităţii sale. Aşa că i-au zis Marx. Oricum, un avantaj tot a avut pentru că multă vreme nimeni nu l-a bătut, ca să nu se spună că cineva i-a ars o scatoalcă sau i-a pus piedică lui Marx. Agresorul risca un proces politic sau chiar surghiunul.

   Povestea lui Marx al nostru devine mai interesantă când aflăm cum îl cheamă pe fratele lui mai mic. Engels!  Engels Dorfman s-a născut câţiva ani mai târziu, era un copil cam bolnăvicios şi Marx işi aminteşte că medicul din sat îl trimitea la spitalul regional pentru orice fleac, de teamă că, ferească dumnezeu (dumnezeu!!!]  i s-ar putea reproşa că nu a oprit la timp diareea lui Engels sau l-a lăsat să sufere de limbrici.

   De notat că in sat nu mai exista nici un Engels şi tatăl lor era foarte mândru de treaba asta, iar mama îi chema din praful uliţei cu numele întreg, nu cu diminutive, cum s-ar putea crede. Marx şi Engels, veniţi la masă! sau spălaţi-vă pe mâini!

   Când s-a născut al treilea frate, in ciuda faptului ca soţii îşi doreau o fetiţă, nimeni nu s-a mirat că a primit numele Lenin. Lenin Dorfman era un copil cam alintat şi, mai târziu s-a dovedit leneş şi foarte slab la învăţătură. In ciuda acestei situaţii, a trecut din clasă in clasă fără dificultăţi, primea note peste medie şi, de acea, a ajuns un neisprăvit, pardon de expresie. Lenin Dorfman s-a apucat de fumat la nici doisprezece ani şi de curve la cincisprezece. A fost reţinut in oraşul de raion pentru vagabondaj de mai multe ori, dar de fiecare dată îl eliberau urgent şi nemotivat. N-a invăţat nici o meserie, şi-a exploatat părinţii şi, într-o oarecare măsură fraţii, nu a reuşit nici ca fotbalist deşi nimeni nu îndrăznea să-l huiduiască pe teren şi nici un arbitru nu l-a eliminat pentru joc periculos.

   –  Sunteţi trei fraţi, vasăzică…

   –  Mai am un frate, suntem patru!

   –  Ah, am exprimat, deci mai există unul! Nu-mi spune cum îl cheamă,

lasă-mi plăcerea să ghicesc. Se numeşte… Stalin!!

   – Da’ de unde! Cînd s-a născut cel mic, lucrurile se schimbaseră în mare măsură. Până şi în satul nostru lumea a făcut progrese, nu mai  era important să te cheme politic, aşa că i s-a dat un nume frumos, modern şi de viitor. Pe fratele cel mic îl cheamă Ionatan.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

16 decembrie, 2018