Corneliu NEAGU: Cărțile vorbesc

CĂRȚILE VORBESC

Se plimbă cărțile pe etajeră,
eu le privesc retras dintr-un ungher,
îmi spun povești uitate-n altă eră
sub umbre încărcate de mister.

Și gândul se întoarce peste vreme
într-un trecut pe care nu-l zăresc,
dar glasul tău încearcă să mă cheme
pe un tărâm ce-mi pare nefiresc.

Poate că-i vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aștept tăcut să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde deodată,
rafalele de vânt se mai opresc,
mă-ncearcă o senzație ciudată –
pe etajeră cărțile vorbesc!…

Reamintesc despre iubirea noastră
rămasă-ntr-un trecut nedefinit –
privesc mâhnit afară prin fereastră,
poate te-ntorci cu trenul rătăcit.

———————————————–

Corneliu NEAGU

16 decembrie, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Pescar pe o luntre (poeme)

În noapte

dă-mi noaptea, dă-mi buzele fierbinți
să sorb aroma pură a unui gând până la fund
dă-mi ochii tăi adânci ca marea
să mă scufund în adâncimi de dor
dă-mi trupul tău de heruvim
să-mi fie alinare și suspin
în zilele ce curg, ce vin
ești roza inimii curate, făclie pură în noapte
femeie, rai și mântuire
dă-mi surâsul tău și clipele senine
dă-mi sărutarea ta înfiorată de amor
amor sălbatic și de dor
dă-mi clipa, dă-mi visarea
dă-mi vraja clarului de lună
dă-mi cântul tău pe țărmul unui vis
dă-mi drumul către tine
și fiecare pas, e pas spre nemurire
dă-mi ceasul, dă-mi durerea
dă-mi slova gândurilor tale
dă-mi inima să-mi dea de știre
dă-mi gândurile și șoapta fericirii
femeie, înger, demon și destin
în noapte, printre clipe de iubire

 

Pescarul

s-a uscat iarba amurgului
cad frunze, mi-e frig
susură mlaștina, plânge un pârâu
rătăcit într-o vale
în mâini port candela sfântă
căutând pe Isus
sunt suflet pribeag rătăcit între pleoape
trec fugar printre stele, pe ruguri arzând
privesc cerul orb prin bulgări de ceață
fereastra lumii a rămas agățată de un gând
e seară, e târziu și e fum
tropot în zori
caii sălbatici în iarbă
se spulberă lacrimi în vânt
colindă urme pe drum
se stinge tăcerea în tragic suspin
plâng cocoșii sălbatici pe dealuri
eu rătăceam prin vechile scripturi
novice între flori, visător într-un dor
ochii stau să apună, apune timpul opac
foșnesc plopii pe drum
trece viața, iarăși acum
obosit, pășesc desculț printre lacrimi
tristețea a rugint între hrubele lumii
uneori mă încălzesc la focul zărilor
pescar pe o luntre, căutând zadarnic un țărm
Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Pescar pe o luntre (poeme)”

Anna-Nora ROTARU: Doruri ninse (poeme)

MAI VREAU SĂ-MI FII O DATĂ…

Acum, când anii mi-au trecut,
Ce vreau pot face, în sfârşit !
Nu mai am timpul de pierdut,
Atât şi-atâte-am de făcut,
Că-mi simt grumazul covârşit !

Mi-amintesc, când eram mică,
De când parcă m-am născut,
Mi se cuibărise-o frică,
Ce prin spate mă furnică,
Pân-acum, când am crescut !

Că-mi zicea a mea mămică:
„Stai cuminte, nu-i corect !
Las-aceea, că acum pică !
Nu lua-n mână, că se strică !”
Aplicând măsuri direct…

Cum şi câte-n sumedenii,
De când eram eu pe brânci…
Parcă mă-mpungeau vedenii,
Păreau toate ciudăţenii,
Să le gusti, să le mănânci !

Azi… sătulă-s de-nterzis !
Din trecuturi, ies fantasme…
De atâta „nu-i permis”,
De jurat şi de promis,
Am uitat să cred în basme !

Iar acum… cum să v-explic ?
Copil m-aş întoarce-n vreme !
S-aud maica să nu stric,
Să mă scol, să mă ridic,
Să mă certe… să mă cheme !

 

LA CĂSUŢA CU MUŞCATE…

De casa mea m-apucă dorul,
De-aceea cu muşcate la fereastră…
Cu ani în urmă-mi luasem zborul,
Trăgând în urma mea zăvorul,
Spre-o lume nouă, mai albastră…

Plecai aşa… într-o neştire…
Corabie, cu pânzele în sus…
Împinsă doar de-o presimţire,
Că voi găsi un cuib, iubire,
Din toate celea, mai presus !

Şi-azi… corabia nu mi-i epavă…
Viaţa, nu-mi este-o amăgire…
Păstrez în mine-aceeaşi lavă,
Aceeaşi dragoste hulpavă
Şi-aceeaşi flacără-n simţire !

Între lumi nu sunt pribeagă…
Drumurile, nu prea-ncurcate…
Şi de-mi sunt, mâna-mi dezleagă,
Cu chiu, cu vai şi cât în şagă,
Braţele-mi sunt suflecate !

Mi-i fruntea-n sus, cu semeţie
Sufletu-mi zvâcneşte-a biruinţă…
Doar că… în nopţile de agripnie,
M-apuc-un dor, ca o beţie,
Dorind cu umila mea fiinţă,

Să mă reîntorc pe-aceeaşi ulicioară…
La căsuţa cu muşcate la fereşti…
Să-mi văd tăicuţul, cu pâinea-n subsuoară,
Măicuţa-n prag, m-aştepte ca odinioară,
Mă culce-n pat, şoptindu-mi dulci poveşti…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Doruri ninse (poeme)”

Emma POENARIU SERAFIN: Ninsori lirice

Mă doare iarna

 

Ne-a înghețat prin suflete iubirea, arcușul ei a-ncărunțit de frig
Cum tace marea-n așternutul iernii, pitită în cojocul altui dig.
Cum cânta cerul ce-i cârpit de stele dintr-o vioara prinsă de alean
Nemărginirea prinde de-l ascultă şi scânteie din ochii-i de mărgean.

Și cântă Infinitul la vioară, un vals care rămâne-n efemer
Pe cerul ce-a uitat în timp să moară reprimenit pe ochii altui cer.
Dar iarna zace peste tot şi toate și face doar ce iernii-i este dat
Și a-nghețat vioara prin ninsoare, iar cântul prin ninsoare a-nghețat.

Contemplu cerul prinsă-n rugăciune și mângâi iarna vreau să o sarut
Dar nu se lasă, bate din copite, refuzul ei prin vene m-a durut .
Îmi iau vioara cum o fac de-o viață și-adorm cu ea în sfântă-mbrățişare,
Și-mi strâng în mine cânt și cer cu stele, să le dezmierd și-n iarna viitoare.

 

Vin Sărbători

 

Vin Sărbători și mi-e dor de parinți,
Spinii prin suflet îmi dau să-ncolțească,
Bolta se pare că-i plină de sfinți
Și-i plină de ei… poteca Cerească…

Dar vin Sărbători prin lacrimi fierbinți ,
Acasă-mi găsesc doar mirosul de pin,
Mi-e dor de acasă, mi-e dor de parinți
Când nori-s departe, pe Cerul senin…

Mi-e dor de acasă, de casa lasată,
Când rosti-i acasă și casa-i un rost,
De banca bătrână, pustie la poartă,
De cei ce au fost, de zici că n-au fost…

Și dorul din suflet se sparge la cruce
Și lacrime urcă spre Ceruri…mereu,
Băltoacă se-adună prin zori la răscruce
Și-n capăt de lacrimi, e doar Dumnezeu. ..

Și vin Sărbători cad năvalnic din Cer
Și sufletul meu mai miroase-a rășină ,
Ce-ngheață prin iarnă, îngheață prin ger,
Apoi se sfarâmă. ..şi cade-n țărână…

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Ninsori lirice”

Dorel SCHOR: O întâmplare epocală

– Îmi aduc aminte de o întâmplare epocală de pe vremuri, spune Manole cuprins de nostalgii. Trebuia să sosească în judeţul nostru o delegaţie frăţească din republica socialistă moldovenească, pentru întărirea legăturilor culturale şi de altă natură. La comitetul judeţean de partid pregătirile erau în toi, se făcea repetiţie pentru primire, erau instruite nişte fete frumoase în costum naţional care să ofere oaspeţilor pâine şi sare, iar tovarăşul Raţă de la cultură şi propagandă scrisese o cuvântare de bun venit, aprobată de forurile superioare.

Dar în ultimul moment s-a aflat componenţa exactă a delegaţiei oaspete. Ea urma să fie condusă de un tovarăş sovietic, cu o funcţie corespunzătoare pe care îl chema Răţoi ! Deodată se crease o problemă gravă şi neaşteptată, oamenii aveau să facă bancuri, în ziar se punea problema paginaţiei, totul putea să se transforme într-o anecdotă politică. De anecdote care să ne facă de râs era nevoie? Duşmanul atâta aştepta!

S-a luat urgent legătura cu Chişinăul, cu factorii de decizie şi li s-a comunicat situaţia gravă iminentă. În acelaşi timp, ai noştri căutau o soluţie. Toată secţia de cultură şi propagandă era în fierbere. Ce era de făcut? Până la urmă s-a găsit soluţia salvatoare. In locul tovarăşului Raţă, va rosti cuvântul de întâmpinare tovul Plăcintă, redactorul şef al ziarului care, oricum, scrisese cuvântarea. Se părea că vizita putea începe fără grijă…

Numai că şi prietenii sovietici luaseră măsuri eficiente. Tovarăşul Răţoi urma să fie înlocuit cu tovarăşul Brânză, adjunctul lui.

Noi am ascultat cu interes relatarea lui Manole.

– Dar de ce, am întrebat, numeşti intâmplarea asta epocală?

– Păi, pentru că s-a petrecut in epoca de aur !

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

16 decembrie, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Pentru generația de schimb

Pentru generația de schimb

 

Conștiința-mi vorbește din amvon,
nu m-am dezis niciodată.

tu nu iei lucrurile-n serios
îți construiești personajul pe cuvintele lipsă
pe scena improvizată de-un scenarist grăbit
care e și actor de ocazie.
Ruina din această seară își caută nisipul
pentru cetatea clădită din vorbe
care nu spun mare lucru
și mor uitate în promisiuni deșarte.

Ca o garanție cineva schimbă des bordurile
lasă pentru viitor autostrăzile
să le facă generația de schimb
i se oferă de pe-acum de lucru.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

15 decembrie, 2018

Silvia URLIH: Mi-s tălpiIe roase

MI-S TĂLPILE ROASE

 

Mi-s tălpile roase
de-atât pribegit,
mi-e trupul
câmpie cu spini,
copilă pierdută,
de timp
am fugit,
dar ruptă am fost
de ciulini.

Alunecă
gândul pe văi
și pe dealuri,
pe șesuri
și munți fără pată,
ma spijin o clipă
de apa din maluri,
să-mi aflu
tăcerea uitată.

Haotic
rostesc
cuvinte-n altar,
mă rog
la o floare uscată,
omidă am fost,
sunt fluture iar,
mi-s tălpile roase

de iarba ghimpată.

—————————

Silvia URLIH

15 decembrie, 2018

Dunia PĂLĂNGEANU: Iarna venind

IARNA VENIND

                               (Poemul serii la Giurgiu)

 

Luna
stă aninată,
la margini de sat-
miroase a iarnă,
a viscol vuind
şi-a vânat.
Liniştea
coboară-n unghere,
cu merele coapte vecină-
mai arde-o lumină
sub foşnet de ger
iar drumu-i stingher
şi totul e fum.
Doar zorii
se-ncumetă-acum
să răsară
pe deal,sus,la moară,
şi albe năluci
se strecoară-n uluci,
lămpi triste se sting,
de ceaţă amară
şi frig…

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

(Din volumul de versuri “Miniaturi dunărene “/Ed. “Amurg Sentimental”, București , 2015)

Anatol COVALI: Încins

Încins

 

Ce iarbă deasă creşte în tăceri !
Cum zburdă gându-n ea precum o coasă ,
când revenit din tristul nicăieri
nu-mi pasă de-am ajuns sau nu acasă.

Acelaşi aer şi acelaşi cer
mă-ntâmpină cu braţele deschise
şi mă îndeamnă să cutez, să sper
că se-mplinesc şi ultimile vise.

Un alt vulcan mi-a explodat în ţel,
aur şi-argint sunt în fierbintea-i magmă
ce-a astupat tunel după tunel
ferindu-mă de orice fel de tagmă.

Poate să vină iarna cea mai grea.
Sfidez nămeţii, viscolele, gerul,
de când pământul e de-asupra mea
şi calc cu paşi neşovăielnici cerul !

————————————–

Anatol COVALI

București

15 decembrie, 2018