„Operaţiunile de ocupare a Budapestei au
fost conduse de Colonelul Antonescu, pe
atunci Şeful Biroului Operaţii al lui Prezan.”
(ION PANTAZI)
Scornirea stupidei şi dementei teorii roesleriene a pretinsului spaţiu rămas gol, nelocuit pentru a-şi legaliza ei, hunii teritoriul în Panonia şi Transilvania este contrazisă indubitabil de existenţa Voievodatelor româneşi destul de puternice şi înfloritoare în secolele IX – X, şi chiar parţial de către Cronica lui Anonymus.
Simon de Keza, predicator la Curtea lui Ladislau Cumanul a inventat istoria migratorilor huni, pe care ei o susţin vehement ca o „nouă imagine istorică” a maghiarilor, dar a fost spulberat de la A la Z de Paul Lendvai, în celebra scriere „Ungurii, timp de un mileniu învingători în înfrângeri, Ed. Humanitas, Bucureşti-2007.
Voievodatul Banatului lui Gelu (890-905) şi a urmaşilor săi: Tuhutum, Horca, Geula (Jula/ Iuliu cel Bătrân, Iuliu cel Tânăr, situat pe braţul Mureşului până la Dunăre, pe direcţia nord-sud şi pe est-vest de la Olt până la Tisa, care îmbrăţişa întreg Banatul (sârbesc-unguresc), cu părţi din Crişana şi Oltenia, rămâne independent prin marele Voievod Ahtum (cca.1000 – 1028/1030), până la 1030. Episcopul Mihail din Devol, mărturiseşte pe la anul 1118, că ţarul bulgar Gavril Radomir căsătorit cu Margareta de Ungaria, fiica Saroltei – Oltei, regina lui Geza I, la rându-i fiica lui Iuliu cel Bătrân, se numea Romanos, confirmând astfel, faptul că „familia Iulianeştilor era de origine română, descendenţi ai lui Gelu Valahul!” (Cornel Bârsan, Istorie Furată – Cronică Românească de Istorie Veche. Ed. Karuna Bistriţa-2013, p. 407)
Caracterul simplu, precar şi barbar este trăsătura esenţială a descendenţilor sălbaticului Atilla, iar setea de înavuţire şi stăpânire i-a călit în goana cailor şi a dominaţiei de teritorii, ocupând în anul 862, Atelkuz – Ţara dintre râuri, aşezată între Prut şi Nistru, forţaţi apoi de băstinaşi după 40 de ani să se aşeze în Câmpia Panonică în timpul lui Curzan/ Kurszan, fiul lui Cundu/ Kundu, teritoriu care aparţinuse ducelui valah Salanus, fiul voievodului Kean. Cundu fiind ucis de bavarezi, conducerea triburilor a fost preluată de Arpad. Urmarea luptelor dintre Arpad şi Salanus care vizau teritoriul Vlahului s-a ajuns la un armistiţiu în care voievodul român cedează huno-maghiarilor unele teritorii. Hapsânii lui Arpad doreau însă şi alte teritorii, ca cel al Bihariei, condus de Menumorut. Voievodatul Bihariei aşezat între Mureş-Someş-Tisa, fusese întemeiat pe la anul 800 de către Morout, bunicul lui Menumorut. Arpad, aflând probabil de OMENIA noastră genetică, milenară a trimis o solie către voievodul valah cu salutul său rânjit, cu câteva daruri şi cu pretenţia stupidă devenită de atunci Testamentul huno-ungro-maghiarilor, de a-i cere teritoriul său dacoromân, de a cere ulterior şi mereu Ardealul. Aşa pur şi simplu! Voievodul nostru i-a primit, i-a ascultat, i-a omenit şi a treia zi le-a arătat calea spre întoarcere, grăindu-le blând, regal şi autoritar: „Spuneţi lui Arpad, ducele Hungariei, domnul vostru: datori îi suntem ca unui amic, cu toate ce-i sunt necesare fiindcă e un om străin şi duce lipsă de multe. Teritoriul însă ce l-a cerut bunei voinţe a noastre nu îl voi ceda niciodată, câtă vreme voi mai fi în viaţă.” (Cornel Bârsan, Istorie …, p. 388)
De atunci, de la Menumorut până astăzi şi mai departe poate, huno-ungro-maghiarii n-au încetat să ceară, să fure, să pretindă, să uzurpe, să revendice, să cerşească, fie o parte românească, păduri, ape, munţi, bogăţii, fie o ţărişoară chiar…
Iar politicienii/ politrucii, parveniţii de astăzi care n-au auzit de marele Menumorut îi ţin pe huni la sân şi la guvernare de 30 de ani. Această faptă din partea românaşilor politicoşi este un ACT de MARE TRĂDARE!
Lupta dintre Arpad şi Menumorut s-a încheiat în favoarea primului, pecetluită cu căsătoria fiului lui Arpad, Zulta/ Zoltan cu fiica lui Menumorut, din care se va naşte viitorul rege Taksony. „ <<Ducatele>> lui Glad, Gelu şi Salanus vor fi conduse, după moartea lor, de către urmaşii lor, acceptând suveranitatea maghiară, dar fiind independenţi din punct de vedere administrativ şi economic.” (ibid., p. 396)
După dezastrul de la Lechfeld din 955, când maghiarii au fost căsăpiţi de Otto I cel Mare (936-973) al germanilor, regele maghiar Taksony (947-972), a fost nevoit să ceară sprijinul puternicului Voievod de Alba Iulia/ Bălgrad, Iuliu cel Bătrân, înţelegere consfiinţită prin căsătoria fiicei lui Iuliu cel Bătrân, Sarolta/ Oltea cu Geza fiul lui Taksony, care va deveni regele Geza I (972- 997), respectiv regina Sarolta ce vor da naştere la 5 copii: Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Cine sunt hunii-ungro-maghiarii?!? (partea a VIII-a)”
„Limba română este patria mea” – Nichita Stănescu 
LIMBA NOASTRĂ
Sfârșit de august