Unirea Basarabiei cu România

Ideea unirii începe să pătrundă în conştiinţa românilor basarabeni, în toamna lui 1917, când se produce descompunerea imperiului şi amplificarea anarhiei. Intrarea armatei române în Basarabia, odată cu liniştea, aduce şi libertatea manifestărilor cu caracter naţional, conştiinţa naţională nu mai este stânjenită de nimic şi ,,ideea unirii începe să se discute la lumina zilei”. De-aici înainte, problema unirii devine o chestiune la ordinea zilei, ea se discută în presă, în ,,Cuvânt Moldovenesc”, ,,Sfatul Ţării”, ,,România nouă”, ziare care fac propagandă pentru unire, şi în toate cercurile moldoveneşti. În aceste luni, se face o propagandă vie printre soldaţi şi ţărani, de către tineri şi de reprezentanţii Blocului moldovenesc din Sfatul Ţării. Multe organizaţii naţionale şi obşteşti adoptă moţiuni, prin care cer unirea Basarabiei cu România. Astfel, la 16 ianuarie 1918, Comitetul studenţilor moldoveni din Basarabia adresa o chemare, în care se pronunţa pentru unire, încheind cu aceste cuvinte: ,,Trăiască libertatea şi unirea tuturor românilor”. La 24 ianuarie, Comitetul studenţilor revenea cu un manifest, în care se spunea: ,,Noi socotim că mântuirea neamului nostru este în unirea tuturor fiilor noştri într-o singură ţară”. La 2 februarie 1918, Corpul didactic din ţinutul Chişinău adopta o Declaraţie, în care se enunţa ideea unirii: ,,…la serbarea unirii întregului neam românesc vom putea striga cu cea mai mare însufleţire: trăiască România, mama tuturor românilor!”.

Cele mai semnificative moţiuni de unire provin din partea adunărilor unor zemstve, alese prin vot universal, astfel, la 2 martie, un grup de 18 ţărani, din Bălţi, membri ai zemstvei, propuneau să se pună ,,la glăsuire dorinţa noastră arătată mai la vale, de a ne uni cu ţara noastră mamă: România”. Apoi, la 3 martie 1918, adunarea generală a zemstvei din Bălţi vota în unanimitate următoarea moţiune: ,,Proclamăm astăzi în mod solemn, în faţa lui Dumnezeu şi a lumii întregi, că cerem unirea Basarabiei cu Regatul României”. Mai mult, zemstva din Bălţi făcea apel la toate adunările din Basarabia, ,,să se unească prin votul lor la moţiunea noastră”, de menţionat că printre cele 102 semnături, aflăm şi pe acelea ale unor minoritari, ruşi, evrei, polonezi. O moţiune asemănătoare vota, la 13 martie 1918, adunarea zemstvei din judeţul Soroca şi uniunea proprietarilor, moţiune acoperită cu numeroase semnături. Pe de altă parte, în şedinţa Sfatului Ţării, din 16 martie 1918, deputaţii minoritari interpelau guvernul în legătură cu manifestările de la Bălţi şi Soroca, Orhei, cerând arestarea celor care au votat moţiunea pentru unire. Guvernul a fost nevoit să interzică zemstvelor adoptarea unor asemenea hotărâri, care sunt numai de competenţa Sfatului Ţării.

În ciuda reacţiei unor elemente minoritare şi a pretenţiilor teritoriale ucrainene, curentul naţional care se pronunţa pentru unire era de nestăvilit (vezi supra). La 1 martie 1918, a avut loc întâlnirea delegaţiilor basarabeni, I. Inculeţ şi D. Ciugureanu, cu oameni de cultură, academicieni, profesori unuiversitari aflaţi la Iaşi. Din partea Academiei Române, delegaţii au fost salutaţi de Petru Poni, care a precizat că ,,deviza adunării ce o vedeţi azi este ,,prin ştiinţă spre patrie”, exprimând speranţa că ştiinţa românească va fi împărtăşită nestingherit şi de fraţii din Basarabia. Dr. Bacaloglu, din partea Societăţii de Medici şi Naturalişti, era optimist în privinţa mişcării naţionale basarabene: ,,Dacă azi nori negri se îngrămădesc înspre apus (pierderea Carpaţilor-n.n.), dinspre Basarabia se iveşte o geană de lumină”. Cei doi delegaţi, primiţi cu deosebită căldură, au prezentat situaţia din Basarabia, activitatea Sfatului Ţării, exprimând încrederea în reuşită. Ciugureanu declara textual: ,,Suntem tineri, nu avem experienţa şi priceperea ce se cer pentru împrejurări atât de mari. Cu ajutorul larg ce-l găsim la dumneavoastră, nu ne îndoim că vom ajunge acolo unde fiecare român doreşte şi că Republica Moldovenească va juca un rol mare şi frumos”. N. Iorga, prezent la întâlnire, spunea: ,,Aţi venit la o mare durere a noastră şi ne-aţi adus o mare mângâiere”.

Contactele liderilor basarabeni cu factorii politici de la Iaşi deveneau tot mai intense şi mai apropiate, opinia publică românească fiind pregătită pentru unirea Basarabiei. Pan Halippa, vicepreşedintele Sfatului Ţării, într-o convorbire cu un corespondent de presă, la Iaşi, respingea din nou pretenţiile Radei ucrainene, făcând referire şi la dorinţa moldovenilor (românilor) de peste Nistru, care, la Congresul de la Tiraspol, evocau aspiraţia lor ,,de a fi una cu fraţii lor din Basarabia”. Să precizăm că încă la 17-18 decembrie 1917, la Tiraspol, s-au desfăşurat lucrările Congresului românilor transnistreni, erau reprezentate 20 de localităţi din judeţele Tiraspol şi Balta, fiind prezenţi soldaţi din garnizoana locală, membrii adunării zemstvei, ai învăţătorilor şi ziariştilor, precum şi o delegaţie a Sfatului Ţării, din care făcea parte şi Pan Halippa. Participanţii au cerut unirea românilor de pe  ambele maluri ale Nistrului, urmând ca hotărârea definitivă să fie luată într-o viitoare adunare cu o reprezentare mai largă. Congresul a decis, desemnarea delegaţilor pentru alegerile în parlamentul Ucrainei, printre ei se aflau Şt. Bulat şi T. Jalobă, fruntaşi ai mişcării de renaştere naţională. Spre sfârşitul lui 1917, mişcarea naţională din Transnistria cuprinsese diverse straturi sociale, însă evoluţia contradictorie a evenimentelor a dus la complicarea situaţiei din zonă.

Partidul Naţional Moldovenesc, care promova o atitudine pro-unionistă explicită, desfăşura o activitate intensă, pentru a-şi extinde influenţa şi a face cunoscută poziţia faţă de unirea Basarabiei. În cursul unor dezbateri aprinse, s-au limpezit căile acţiunii unioniste, prin propagandă directă sau prin presă, prin publicaţiile ,,Cuvânt Moldovenesc”, ,,Sfatul Ţării”, ,,România Nouă” ş.a. Prin numeroase articole, scrisori, telegrame, manifeste, procese-verbale, anunţuri s-a urmărit trezirea conştiinţelor şi mobilizarea energiilor.

În acele zile, din martie 1918, s-a discutat modalitatea concretă de înfăptuire a unirii Basarabiei, adoptându-se soluţia deliberării în Sfatul Ţării, iar guvernul român urma să accepte solicitarea de unire şi să-şi expună poziţia oficială după exprimarea votului în parlamentul de la Chişinău. În cadrul şedinţei guvernului român de la Iaşi, din 23 martie 1918, la care au luat parte şi I. Inculeţ, D. Ciugureanu şi C. Stere, s-a hotărât plecarea acestora la Chişinău, pentru a pregăti lucrările Sfatului Ţării, care avea să se pronunţe asupra unirii Basarabiei. Sosirea lui Const. Stere la Chişinău, la 24 martie (st.v.) a fost întâmpinată cu bucurie şi entuziasm: ,,Cu sosirea lui, atmosfera apăsătoare de griji zilnice, combinaţii, ambiţii, mici uri, lupte de culise…s-a curăţit pentru moment, s-a înseninat, s-a însănătoşit… Într-o serie de convorbiri, conferinţe, discuţii, interviuri, discursuri, toasturi, chestiunea unirii repede s-a pus pe bazele ei istorice, naţionale şi morale a dreptului de viaţă politică şi culturală naţională a moldovenilor…”. La 26 martie, sosea la Chişinău şi primul ministru Al. Marghiloman.

La 27 martie/9 aprilie 1918, o zi care avea să intre în istorie, a avut loc şedinţa Sfatului Ţării, care urma să adopte o importantă decizie. Şedinţa s-a deschis după-amiază, la orele 16 şi 15 minute, sub preşedinţia lui I. Inculeţ, în prezenţa membrilor Prezidiului (P. Halippa, I. Buzdugan ş.a.), fiind de faţă membrii guvernului moldovenesc, C. Stere, primul ministru român Al. Marghiloman, însoţit de T. Hârjeu, ministrul de război, şi suita sa. În deschiderea lucrărilor  Sfatului Ţării, I. Inculeţ a declarat: ,,Şedinţa de astăzi, domnilor deputaţi, va  fi o şedinţă istorică pentru naţiunea noastră, pentru poporul nostru. Noi trebuie să depunem toate silinţele ca să ieşim cu cinste în acest moment istoric”. A urmat la cuvânt, la invitaţia preşedintelui Inculeţ, primul ministru Al. Marghiloman, care a precizat condiţiile interne şi externe ale momentului, apoi, în numele guvernului, a făcut o declaraţie de respectare a drepturilor şi libertăţilor Basarabiei: ,,Marea şi sfânta problemă…, a unirei Basarabiei la sânul patriei mame, a României, a fost pusă pentru prima dată la ordinea zilei în toate dimensiunile ei, în ziua proclamării independenţei Republicii Moldoveneşti; iar în timpurile de faţă această problemă este scoasă la iveală şi mai pronunţat mulţumită mersului istoric al lucrurilor şi însuşi Sfatului Ţării”.

Apoi Marghiloman a dat citire declaraţiei guvernului român: ,,Unirea Basarabiei cu România trebuie să se facă cu condiţiunea păstrării particularităţilor locale ale acestei ţări”, urmând ca Sfatul Ţării să se ocupe de ,,rezolvarea chestiunii agrare potrivit cu nevoile poporului”. Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, având Sfatul său, un organism executiv şi administraţia proprie. După unirea Basarabiei cu patria-mamă, în guvernul şi parlamentul ţării vor intra reprezentanţi ai provinciei, se va convoca apoi adunarea constituantă, în care vor intra, proporţional cu populaţia, şi reprezentanţii Basarabiei, ,,pentru a introduce în Constituţie, de comun acord, principiile şi garanţiile arătate mai sus”. După această declaraţie, primul ministru şi suita au părăsit sala, pentru ca deputaţii Sfatului să poată delibera nestânjeniţi. În continuare, la propunerea deputatului Cijevschi, din partea Blocului moldovenesc, a fost cooptat în Sfatul Ţării, C. Stere, pentru meritele ,,luptătorului politic şi profesorului savant basarabean”. Acesta a rostit un discurs impresionant, arătând: ,,Astăzi noi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanţă hotărâtoare, extraordinară, asupra soartei viitoare a poporului nostru…Nimeni, în afară de noi, n-are dreptul să vorbească şi să hotărască ceva în numele poporului Basarabiei”.

În continuare, I. Buzdugan, secretarul Sfatului Ţării, dă citire declaraţiei Blocului moldovenesc referitoare la unirea Basarabiei cu România, arătând: ,,În numele Blocului moldovenesc, care întotdeauna a fost straja intereselor poporului moldovenesc, apărând cu râvnă drepturile lui…, dau citire următoarei declaraţii” (vezi infra), după care, aceeaşi declaraţie, a fost citită în limba rusă de deputatul Cijevschi. Au vorbit apoi deputatul V. Ţiganko, în numele Fracţiunii ţărăneşti, R. Von Lesch, în numele populaţiei germane, C. Misirkov, reprezentantul bulgaro-găgăuzilor, A. Osmolovschi, delegatul ucrainenilor, A. F. Grekulov, din partea Ligii culturale ruseşti, I. Krivorukov, în numele muncitorilor, care au declarat că se vor abţine de la vot, arătând că nu au împuternicirea necesară, că trebuie aşteptată hotărârea viitoarei Constituante a republicii sau rezultatul unui referendum. O excepţie a reprezentat-o poziţia lui F. Dudchevicz, care a declarat că, ,,în numele poporului polonez, susţin în întregime unirea Basarabiei cu România, cum aceasta o doresc moldovenii, locuitorii autohtoni ai acestei ţări”. După o pauză, deputatul T. Bârcă a prezentat declaraţia unei părţi din Fracţiunea ţărănească, în care se arăta că ,,…în această zi măreaţă şi sfântă pentru naţiunea noastră, ne-am hotărât să ne unim cu toţi moldovenii din Sfatul Ţării, pentru înfăptuirea unirii noastre cu fraţii de sânge din România”.

Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (66)” →