Florin-Cezar CĂLIN: Transhumanţa iubirii noastre…

Transhumanţa iubirii noastre…

 

Plânsul ăsta nu-i al meu … cum nici ochii și nici gură,

”- Toate sunt parte egală, dintr-o transhumanţă rară!”.

… însă lacrima-ţi o ştiu … este-a inimii tortură,

ce ţi-a şters-o soarta mea, într-o tumultoasă vară.

 

– Ea m-a învăţat tăcută, cât de vierme este ura!,

… să citesc pe dinafară … cartea sufletului tău.

(ca în fiecare seară … să îţi simt tremurătura),

”- Când te rogi spăşită-n gânduri, invocând pe Dumnezeu!”.

 

Cerul meu de altădătă și-a abandonat toți norii,

(deochind trecut rebel … care s-a dezis de mir).

… iar cu vechiul patrafir, îmbrăcat, colindă zorii,

… procreaţi de pulsul milei, ca un fel de coviltir.

 

Gongul vieţii poa’ să bată, pe pământ, în umbra zilei,

… căci te ştiu din altă viaţa … cum în pălmi mi te topeşti.

”- Tu fiind sanctificată … prin puterile argilei!”,

ca în drama vieţii mele, să faci lucruri nefireşti.

 

– Fost-am cap de cimitir, chiar dorindu-mă mormânt!,

… până când ai recreat … Raiul nostru permanent.

”- Cred că-s ultima silabă … evadată din cuvânt!”,

… dar şi prima din vocale, ce m-a ascultat atent.

 

… eu sunt foarte mulţumit, că-mi eşti măduvă în stern,

(că te știu parte din mine … și că te iubesc vizibil).

– Nu conteză dacă lumea, mă va blestema etern!,

… eu voi fi, în permanenţă, scrisul tău inteligibil.

 

”- Tu vei fi cândva a mea!” … cerul tău de cobalt, jură!,

(dar şi transhumanţa vieţii, ce va deveni povară).

… de-aia plânsul nu-i al meu: – Ci al inimii tortură!,

şi s-a şters din soarta mea, într-o tumultoasă vară.

 

 

Soarta noastră evreiască…

 

– La capela mântuirii cu tristeți sterilizate!,

… vine chiar eternitatea să-ți dea grijile la spate.

propăvăduind trecutul ca pe-un adevăr divin,

ce iubirea a văzut-o (uneori) ca pe un chin.

 

Iarăși ninge cu petale pe sihastrele morminte,

Continue reading „Florin-Cezar CĂLIN: Transhumanţa iubirii noastre…”

Ierodiacon IUSTIN T.: Să-ţi descoperi viaţa ca nefiind a ta…

Viaţa noastră. A cui este…?

De multe ori avem sentimentul că propria noastră viaţă ne scapă printre degete… Că alunecă încet-încet de la noi, că o trăim din exterior, fiind prinşi mai degrabă în circumstanţele ei. Vrem să o posedăm, să ne bucurăm de ea. Ne punem la bătaie resursele şi inevitabilul egoism pentru a o ţine în stăpânirea „noastră”. Suntem nostalgici la 30 de ani că nu mai avem posibilităţile de la 20. Suntem melancolici la 40 de ani sau visători la 50 de ani, regretând ce n-am trăit, ce credem am pierdut: nişte oportunităţi de muncă care nu s-au mai ivit, un partener de viaţă care ar fi putut să fie mai bun, nişte copii care nu mai sunt ataşaţi de noi aşa cum am fi dorit, nişte talente pe care nu ni le-am afirmat…

Încontinuu vrem să ne recuperăm viaţa şi, câtă vreme facem asta, încontinuu părem că o pierdem… Ce ciudat! E ca un şarpe care-şi înghite mereu coada. Oare ne-a setat cineva pentru eşec?

O, ce minunat răspuns se poate naşte din întrebările sincere şi adevărate!

Nu. Nu ne-a setat nimeni pentru eşec. O facem noi înşine.

Fiindcă de câte ori ni se pare că pierdem viaţa „noastră” şi căutăm s-o aducem înapoi ca a „noastră”, rămânem în acelaşi etern proiect al sinelui. Ne învârtim în cetatea lui eu. Cum să nu-mi pierd sinele? Cum să nu încetez să fiu eu? Cum să fac să nu-mi pierd personalitatea? Cum să nu-mi pierd timpul personal? Şi setând premisele aşa, setăm şi resetăm coordonatele pentru eşec. Tocmai luptând să păstrăm ceea ce vrem cu orice preţ: autodeterminarea, numele bun, stima celorlalţi, recunoaşterea colegilor, plăcerea semenilor de noi, chipul onorabil între ceilalţi – pe scurt, toate reflecţiile sinelui. Oare de aici să fi venit minunatul şi încuietorul de minte cuvânt: „Cine ţine la sufletul lui îl va pierde?” (Mat. 10, 39).

Dar cum să nu ţii la sinele tău? Cum să nu ţii la viaţa ta ca fiind „a ta”? Fiindcă nu ai nicio alta, şi prin ea te exprimi, prin ea trăieşti, prin ea te afirmi, şi, mai ales – prin ea iubeşti şi te faci iubit. Eu vreau ca eu să te iubesc, prin ceea ce e al meu. Şi vreau să fiu iubit înapoi, prin viaţa mea. Eu îmi vreau viaţa ca să te pot iubi, ca să vă pot iubi pe toţi!… Ca în domiciliul ăsta să primesc iubire de la toţi. O, şi ce implacabilă remoră se ataşează atunci de iubirea noastră! Peste tot, unde te întorci, când te iubesc, când vă iubesc, răsare nelipsitul „eu”. O iubire care se vrea şi poate să pară cea mai frumoasă, cea mai nobilă, dar care nu mă scapă de mine însumi. De povara lui eu. Şi cu cât caut să iubesc pe alţii, eu, mi se pare că sporesc, exponenţial, să mă iubesc pe mine. O plantă ce-şi sporeşte frunzele dar îşi sporeşte şi omizile care le mănâncă. Ce ciudat, nu-i aşa? Dar cum să ieşi din această ecuaţie absolut failibilă? Cum să ieşi din tine? Şi cum să ieşi din viaţa ta? Cum să o „pierzi”…?

O, ce presentiment… Să-şi descoperi viaţa ca nefiind a ta.

„Ca nefiind a ta…”. Şi cum vine asta? Nu tocmai asta era ceea ce căutam să evităm: să ne pierdem viaţa? Dacă viaţa nu mai e a mea, unde mai sunt eu? Unde mai e personalitatea mea, unde mai e autodeterminarea mea? Unde mai e fericirea mea?

Dar în adâncul pământului, grăuntele a rodit. Şi din viaţa care a murit, din viaţa pe care-o las să se piardă răsare o formă ciudată de existenţă, mirabilă şi extraordinară. Mă dau continuu, şi mă las să mă pierd pentru ceilalţi, să mă ascund, să nu mă mai văd… Îmi ascund sufletul, şi dorinţele şi aşteptările în pământ, pentru totdeauna. Las proiectul etern al vieţii mele, întors şi tras cu lopata, să moară. Şi din moartea asta irumpe un vlăstar nemaivăzut, un presentiment străin şi tainic, ceva ce mă aruncă şi mă scoate definitiv din mine însumi… Ceva care sună ca: „iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine şi pentru Evanghelie îl va găsi” (Mat. 10, 39; Mar. 8, 35).

Căci deodată, un Străin frumos, un Străin desăvârşit de străin, dar cunoscut de toţi, un Străin îmi dă viaţa Lui. S-o trăiesc ca fiind a mea. Viaţa mea devine imponderabilă, pluteşte ca o fiinţă acvatică, albă şi cu aripi, afară din mine… Pot s-o ating cu mâna. E a mea fără să mai fie a mea. Şi prin asta e a tuturor. Fără să înceteze să fie a mea.

Continue reading „Ierodiacon IUSTIN T.: Să-ţi descoperi viaţa ca nefiind a ta…”

Galina MARTEA: Diversitatea independenței și basarabenismul artificial

Evenimentele istorice ce s-au produs după anii 1990 au fost nespus de bune și de o importanță deosebită pentru poporul român din Basarabia, însă rezultatele acestor schimbări de-a lungul anilor s-au dovedit a fi pline de neplăceri și necazuri, în unele cazuri fiind chiar fatale. În rezultat, avem ce avem, o poveste reală, șocantă, dureroasă despre existența societății moldave în anii de independență, adică în intervalul de timp după destrămarea imperiului sovietic. Cu perioade extraordinar de tulburătoare, cu efecte nespus de negative în dezvoltarea întregii societăți, iar în centrul tuturor dezastrelor fiind mereu demnitarii ținutului basarabean sau, mai bine zis, așa-numiții „guvernatori și politicieni moldoveni” care de-a lungul timpului au cauzat doar suferinți propriului popor, au redus la nimic și au ruinat în mod teribil existența socială decentă a maselor din punct de vedere spiritual, moral, financiar; în consecință rămânând faptele reale prin care s-a dovedit că respectivii nu au fost capabili să guverneze țara în mod civilizat și democratic, și în același timp tot aceștea au demonstrat că nu au cunoscut și nici macar nu au încercat să cunoască câtuși de puțin ce este cultura autentică și fenomenul unei conduite decente în guvernare în conformitate cu principiile morale ale umanității. În timp, totul s-a derulat ca într-un film de groază, cu personaje mai mult negative decât pozitive, iar reformele sociale, politice și economice au fost realizate doar prin prisma unui deficit enorm de conștiință decentă și de verticalitate umană. Din primii ani de independență clasa politică și de guvernare a comis erori grave în administrarea societății moldave, lăsând teren liber doar pentru o stare de lucruri cu abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie.  În așa mod, concetățenii țării, încetul cu încetul și aproape cu toții, s-au acomodat și s-au împăcat ușor cu dezordinea, necinstea, obrăznicia, în rezultat instaurându-se procesul integral de ruinare a societății și, cel mai grav, procesul de degradare civică. Prin procesul de degradare civică poporul si-a pierdut din drepturile juridice cetățenești, echitatea socială fiind o bătaie de joc pentru mase, totul fiind reglat cu multă șmecherie și viclenie de omul puterii ce este lipsit de inteligență și demnitate umană. Corespunzător, în pas cu demnitarii statului au onorat fărădelegile și o bună parte dintre concetățenii societății, o bună parte dintre intelectualii societății, care, în cele din urmă, cu toții au instaurat un nivel foarte jos de dezvoltare socială și umană. Printr-o asemenea modalitate de guvernare a țării s-a instaurat corupția, ca fenomen principal al depravării morale și sociale, fenomen care s-a infiltrat în toată suflarea omenească din ținutul basarabean. În cele din urmă, instaurându-se și un regim autoritar impus cu forța întregului popor, acest lucru fiind produsul dintre anii 2013 – iunie 2019. Perioade și întâmplări tragice, lipsite de însușiri bune, marcând vizibil imaginea societății moldave în anii de independență atât în plan național, cât și internațional. Evenimentele respective s-au produs sub efectul nivelului de cultură al omului basarabean, în mod evident, existența fiindu-i dictată dintr-o anumită cauză și anume: legătura reciprocă și caracteristică calităților de caracter ce au la bază lașitatea, falsitatea, minciuna, viclenia, ipocrizia, trădarea, lăcomia.

Din primii ani de independență a societății moldave au existat și s-au confirmat lucruri mai mult triste și negative. Pe parcursul a 28 ani de independență poporul român din Basarabia a avut parte de perioade tulburătoare și pline de neajunsuri (inechități sociale și identitare, financiare, materiale, spirituale, etc.), iar conducătorii/guvernatorii/politicienii acestei țări au fost de toate culorile și, din nefericire, nimeni dintre ei nu au fost interesați de nevoile propriei societăți și nimeni dintre ei nu au dorit să facă nimic bun pentru țară, pentru popor. De la bun început provocările sociale, provocările naționale au fost de mare intensitate, iar valorile democratice au fost mereu subestimate și minimalizate la zero de către guvernanți și politicieni, până la ziua de azi statul de drept nefiind încă la el acasă, la ziua de azi fiind prezentă doar nedreptatea și inechitatea socială, degradarea socială, divizare enormă între păturile sociale; în centrul preocupărilor fiind numai interesele personale ale politicienilor și guvernanților – interese ostile față de propria societate și față de concetățeni. De la bun început preocupările clasei politice au fost de a crea dezbinare și dușmănie între păturile sociale, chiar de la bun început poporul fiind divizat în mai multe orientări – o bună parte adepți pentru reunirea cu România (orientare care trebuia înfăptuită odată cu destrămarea imperiului sovietic), o altă parte adepți pentru independența țării, iar alții promotori în continuare pentru regimul comunist și orientarea către răsărit. În baza acestor principii statul moldovean, în cele din urmă, după 28 ani de independență, s-a ales cu o poziție economică, socială și politică dezastruoasă, iar existența cetățenilor a fost împânzită în totalitate de o sărăcie și degradare socială halucinantă, cuprinsă în întregime în plasele corupției și a celor grupări criminale care au dezvoltat și instaurat în stat o putere dominantă prin intermediul căruia s-a pus stăpânire pe sistemul financiar al țării (faimoasa acțiune despre furtul miliardului și nu numai), cât și o influență dominantă exercitată asupra întregii societăți. Astfel, în ultimii 5-6 ani țara a fost capturată de așa-numiții oligarhi, unde puterea politică, economică și socială era deținută în mâini de câteva persoane care manipulau și guvernau societatea  prin cele mai murdare, populiste și periculoase mijloace de influențare psihică a maselor, scopul principal fiind de a influența cât mai negativ opinia publică prin mass-media sau prin diverse metode persuasive, obiectivul principal al acestora fiind de a convinge societatea că lucrurile pot exista numai în așa mod și că tot ce se face se face în mod normal pentru binele omului. Oamenii puterii din modelul oligarhiei (care după 28 ani de statalitate moldavă, recunoscută oficial în 2 martie 1992 din momentul obținerii statutului de membru al Organizației Națiunilor Unite, iar declarația de independență a Republicii Moldova fiind adoptată la 27 august 1991) au transformat țara într-o colonie a criminalității și fărădelegilor (orașul Chișinău, capitala Moldovei, fiind pe locul 161 la secțiunea „Crime Index 2018” al celor mai periculoase orașe din lume”, studiu realizat de site-ul numbeo.com.  https://agora.md/stiri/49886/clasamentul-oraselor-cu-cea-mai-mare-rata-a-criminalitatii–pe-ce-loc-se-afla-chisinaul), a corupției (clasament mondial, pe locul 117 din 180 țări, anul 2018, studiu realizat de Transparency International Berlin. https://noi.md/md/societate/ce-loc-ocupa-moldova-in-clasamentul-indicelui-perceptiei-coruptiei-2018. Iar în clasamentul european Moldova se plasează pe locul 3, considerată ca cea mai coruptă țară din Europa, anul 2018, raport realizat de Organizaţia nonguvernamentală anticorupţie Transparency International. https://cotidianul.md/2019/01/29/harta-moldova-a-treia-cea-mai-corupta-tara-din-europa-mai-prost-stau-doar-rusia-si-ucraina/), a crimei organizate (clasament mondial, locul 94 din 137 ţări, la capitolul influenţa crimei organizate asupra businessului – mafie, racket, estorcare, studiu realizat de World Economic Forum. http://www.jc.md/world-economic-forum-in-moldova-se-atesta-o-crestere-a-influentei-crimei-organizate-asupra-businessului/), a nedreptăților sociale, a dezordinei și intransparenței sociale, a unei lumi frauduloase unde totul se bazează pe rea-credință și înșelăciune, unde totul se baza pe un regim dictatorial care până la urmă a nenorocit complet poporul basarabean, astfel făcându-l să nu mai Continue reading „Galina MARTEA: Diversitatea independenței și basarabenismul artificial”

Victor COBZAC: La capitolul, … „Iubesc”!

LA CAPITOLUL „IUBESC”

(Anei Podaru – din ciclul: Începe ziua cu Ana, poate-ți ajută)

 

Despre Ana… cine scrie,

Mă închin… „Jos pălăria”

Scriu și cei de n-au știut-o

I-au știut, … doar Poezia.

 

Dacă vrem… să fie-alături,

Dații cu toți, … să ne unim,

Unde-s mulți puterea crește,

Haideți s-o în veșnicim.

 

Hai s-o facem să trăiască,

Cât un arbore, … de plop,

Într-o pagină, … de carte,

Adunată, … strop cu strop.

 

Într-un nuc, într-un stejar

Într-un dor nepământesc,

Într-o frunză, … de arțar,

La capitolul, … „Iubesc”!

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău, Republica Moldova

11 octombrie 2019

 

 

Árpád TÓTH: Atunci când soarele apune

Atunci când soarele apune

Într-un sfârșit de luna mai,

Oamenii buni să se-adune,

Bucuroși, într-un colț de Rai!

 

Să vadă vișinii în floare

Purtând rochii de mireasă,

Când pe-a cerului culoare,

Curcubeele se lasă!

 

E protecția divină

Ce-ntr-un semicerc se-arată,

Cu un zâmbet de regină,

Pe cupola ei bombată.

 

Da cât suferă pământul…

E permanent exploatat,

Arșița, gerul și vântul,

De-atâta timp l-au maltratat!

 

Dar e umil și rezistent

Și ce vremuri o să vină…

Dar cel mai sadic oponent,

Îi e omul cel cu vină!

 

Oamenii nu se potolesc…

Dar se miră toată lumea

Când unele dealuri pornesc

Și vin la vale aiurea!

 

Când se-nfurie pământul

Ne-amintim de-a lui candoare,

Cutremurul, apa și vântul,

Schimbă a vieții culoare!

 

Inocența e furată!

De ce lipsesc cei șapte ani?

Moralitate-a e uitată,

Și transformăm totul în bani!

 

Când soarele ne-ndrumă,

Pământul ne dă bucate…

Dar unii prea mult consumă,

Deși ne dă pe săturate!

—————————–

Tóth Árpád ( Artangel)

Covasna

11 octombrie 2019

Al. Florin ŢENE – Acesta este ziaristul: rezistă la multe, dar câteodată îl doboară tăcerea din jurul său*. Decalogul 14 pentru ziariști

1. Cultura începe acolo de unde efortul omului de a depăși și stăpâni existența nemijlocită, de a introduce ordine rațională și organizare în fluxul experienței practice și al senzațiilor subiective, se concretizează în elemente mai mult sau mai puțin stabile ale vieții umane, întruchipări materiale sau ideale pe linia mișcării evolutive a societății.

2. Georg Wilhelm Friedrich Hegel spune în „Prelegeri de istorie a filozofiei „ tadus de D.D.Roșca: “Adevărul și binele sunt principiul, absolutul; și acesta apare în același timp ca scop pentru subiect, iar acest subiect ptetindereflecate, formare a spiritului, formare a gândirii în general, și să știi a spune ce este în general binele și adevărul.  “

3. Orice progres pe linia creației culturale este, în primul rând, un progres al cunoașterii.

4. În creația științifică, de asemenea, în cea artistică, literară și mai ales în jurnalism, cunoașterea, reflectarea adecvată a obiectului supus investigației precede și condiționează făurirea unor valori culturale și de cunoaștere, menite a avea un rost în viața umană.

5. În propriile noastre nevoi, scopuri și năzuințe rezidă izvorul unității dintre gnoseologie și axiologic, prin care se caracterizează orice fapt de cultură.

6. Valoarea, momentul axiologic, adică raportarea rezultatelor cunoașterii la nevoile, trebuințele sau aspirațiile omului, aprecierea lor critică în funcție de interesele sociale umane.

7. Cunoașterea este momentul cognitive- ce reflectă mai mult sau mai puțin adecvat a esenței, legilor faptelor sau proceselor din mediul natural sau social, de ordin material sau spiritual, de natură obiectivă sau subietivă.

Continue reading „Al. Florin ŢENE – Acesta este ziaristul: rezistă la multe, dar câteodată îl doboară tăcerea din jurul său*. Decalogul 14 pentru ziariști”

Dorel SCHOR: Sfaturi pentru începători

Eliahu şi Iuliana Iliescu pleacă în Anglia… Ca turişti, bineînţeles. De ce tocmai acum şi de ce în Anglia? Ce importanţă are? Pericol islamic e peste tot. De copii şi de ghivecele cu plante o să aibe grijă Amalia, bona, care e englezoaică, domnul Biton s-a obligat să supravegeze zi şi noapte apartamentul, are el relaţiile sale şi noi, ceilalţi vecini, le dăm doar câteva sfaturi folositoare.

– Dacă plecaţi în Anglia, spune doamna Gurnişt, trebuie să vă luaţi umbrele, câte una de persoană şi impermeabile idem, pentru că plouă, e ceaţă şi smog, ştiţi ce-i asta…

– Pentru smog să vă luaţi ghete sau pantofi cu talpă antiderapantă, adaugă Leopold. Şi cravată, că sunt localuri unde nu poţi intra fără…

– Să aveţi la voi medicamente, intervine dentistul Kleinergrois. Că dacă trebuie să cumpăraţi, vă cere reţetă şi plata se face în sterline. Ştiţi ce scumpe sunt acolo medicamentele? Eu am fost nevoit să-mi cumpăr un plasture şi mi-au cerut recomandare de la medic…

– Foarte important e ce mâncaţi, intervine Boris Israelovici Glazpapier. Un deranjament stomacal poate să vă saboteze toată excursia. Englejii ăştia aud că te servesc zilnic cu eghen bechen, un soi de mâncare capitalistă, de-ţi vine să-ţi baţi copiii. Zilnic, sunt sadici!

– Asta e din cauza climei şi a geografiei, este de părere doamna Brodiciche din Odesa. Aud că nu au vitamine, la ei, acolo. Să vă luaţi neapărat nişte fructe, măcar câteva lămâi, un avocado, o juma’ de piersici, ştiu eu… Şi ciocolată, că are calorii. Şi cafea…

Continue reading „Dorel SCHOR: Sfaturi pentru începători”

Silvia CUZUM: Poesis

Florile nopții

 

E tare rece-n noaptea asta,

în ceață a pălit cadaveric lumina,

colind străzi goale într-o haină prea largă,

eșarfa mă-ncălzește în plasă de zgârieturi.

„Te-aștept, iubito!” aud o chemare,

un abur suflat pe gură în ger.

Făgăduința mi-atinge frigul din cer,

gheara rece în clește m-a prins,

șoapta vântului îmi strecoară dorinți,

imagini cu tine, de mă scoate din minți.

Pe un geam aburit de fereastră

plâng cuvinte nescrise,

amprenta unui sărut,

o inimă desenată în fugă,…

Ce crezi tu, noapte, de toate astea?

Spune, de unde vine-acum așa lumină

când multe stele sunt acoperite

și-un nor s-a țesut rochie Lunii?

Încep lumini să licărească

a mână ce mă saltă din ruine,

se împletesc într-o manta vrăjită

să-mi țină cald, să nu mai știu ce-i frigul,

să văd cum înfloresc, incandescent,

în roșul buzelor, florile nopții,

cum buzele unesc lumina mea și-a ta

într-un sărut al Soarelui cu Luna.

Tremurătoare stele scutură strălucire,

mi-arată cum să mă lepăd de griji.

Felinare cos tiv de lumină pe margini

de inimi abandonate-n străzi pustii.

Dantela de lumină singurătatea-mi soarbe

să pot păși spre magic tărâm

unde iubirea nu sfâșie florile

ce, din dragoste mare, înfloresc zi și noapte.

 

 

Glezna rănită

 

În umblet pe țărm

s-a rănit glezna în cioburi de scoici

apa se-ndură și-i alină durerea

în dantelă de spumă.

Ce trup şi ce viaţă se târăște la marginea mării?

De ce-s mute cuvintele pictate-n nisipurile fine?

Cărarea-i prea strâmtă

să vezi clar între lumi,

e mult prea îngustă.

Îngrozit să te frângi de trădări,

nici nu vrei să privești,

prea mult ai fost înșelat.

Naivitatea copilului din tine,

atinsă dureros,

tânjește după ce n-a fost să fie.

În fântână adâncă-i căzut

copilul din tine.

De te iubeşti, lasă-l să lupte,

să se salveze

prin rugă spre binele tău.

Despuiat de candoare,

te-ai făcut mare acum.

Știi oare

la ce-ar trebui să fii mai atent?

Ce-ar trebui să iei în considerare?

Din glezna rănită o iubire stă să-nflorească!

Așteaptă doar o privire!

 

 

În inimă

 

Ne scoatem veșminte sfâșiate de orgolii,

fără măști- găteala minciunii-

scrâșnindu-și dinții în surâsuri inerte,

cu armele-n rastelul hidoasei trădări,

spargem oglinzi despletite-n reflexie falsă

și pătrundem unul în inima celuilalt.

Continue reading „Silvia CUZUM: Poesis”

Mircea Dorin ISTRATE: Ai noștri tineri

AI  NOȘTRI  TINERI

 

Românii mei, ceva mai tineri, vă e lehamite de țară?

N-aveți destulă libertate, nu curge lapte, miere, bere?

Nu-s baruri câte-ați vrea să fie? bătăi puține-n fapt de seară?

E mult prea mult de-nvățătură și să știți carte vi se cere?

 

Nu-s drogurile ca odată și-apoi fătuțăle-s puține?

Nu-s patru zile de odihnă în fiecare săptămână?

Prea mulți vă bat la cap părinții, tot învățîndu-vă de bine?

Și popi-n sfintele biserici povești de mult vă tot îngână?

 

Învățătura și cea muncă, mi-o tot lăsaț pe altădată,

Acum, voi sfântă tinerețe, îmi aveți drepturi și nevoi,

Muncească moși și părinții să facă bani, că-s buni de plată,

Că voi, mândria țării noastre, îmi sunteți altfel decât noi.

*

Așa gândesc rebelii tineri, ce i-am scăpat de-acum din mână,

Ei zic că suntem babalâcii prea mult de timpuri depășiți,

Că gustul patriei și țara nu stă-n jertfelnica țărână

Și în trecutul cu strămoșii ce mi-s în ceruri astăzi sfinți.

 

Că ei schimba-vor astă lume mult prea înceată, plicticoasă,

Ce crede doar în sfânta muncă și în povești cu iad și rai,

Că viața asta mucezită poate să fie mai frumoasă

Cu-n chef, o bere și-o fătucă, cu-n drog subțire dacă-l ai.

 

Cu ăștia tineri, piere țara înnămolită în nevoi,

Nu-i cine parte să-i mai țină la un necaz ceva mai mare,

Cu ei suntem ca fără mână și o să fie vai de noi,

Iar de veni-va o furtună, ne-o risipi în larga zare.

 

Halal de noi ce-am vrut să fie mai bine țări-n tot și-n toate,

Halal de noi ce-am vrut ca alții să fim bogați și-n bunăstare,

Cum n-am știut că doară munca pe brânci făcută și pe coate

Ne-o ridica în fața lumii, nu trândăvia-n ziua mare.

——————————–

Mircea Dorin ISTRATE

 Octombrie 2019

Dorel SCHOR: Pauză de ceai

La noi, mă refer la instituţia unde lucrez eu, se respectă cu stricteţe orarul. Şi cel mai bun exemplu este pauza de ceai fixată la ora 11 fix. E drept că de la o vreme se bea mai mult cafea decat ceai, dar asta nu are prea mare importanţă pentru că ceea ce contează cu adevărat este faptul că ne adunăm în biroul secretarei unde se află un ceainic plus tava cu ceşti şi mai stăm de vorbă o jumătate de oră ca între colegi.

Eu asist cam pasiv la discuţii pentru că zilnic sunt cam aceleaşi subiecte fierbinţi, adică bursa şi fotbalul, despre care cunoştinţele mele sunt cam firave. Cu bursa, mai treacă meargă, pentru că nimeni nu e chiar atât de inspirat să ştie ce acţiuni merg în sus sau în jos, aşa că mai arunc o vorbă de neofit, care se potriveşte sau nu cu ce se întâmplă.

Dar la fotbal, vă rog să mă credeţi, sunt tămâie… Mai ales în comparaţie cu colegii mei, suporteri si cunoscatori ai unor echipe locale, naţionale sau de club cu reputaţie internaţională. Numele acestor echipe vestite trec pe lângă mine fără să lase urme, uneori reţin câte o localitate renumită pentru altceva în afară de fotbal sau câte un nume de jucător care imi aminteşte de un savant celebru, de un scriitor sau de un pictor născut acolo. Cât despre jucătorii atât de renumiţi şi care câştigă multe milioane de euro, nici nu ştiu dacă să-i repartizez la fotbal sau la bursă.

Colegii mei sunt drăguţi şi uneori îmi dau un pic de atenţie, de pildă mă întreabă şi pe mine ce părere am de echipa din Milano sau cea din Barcelona, iar eu le răspund că am o părere foarte bună în general.

Ieri, de exemplu s-a discutat foarte pasional despre campionatul de fotbal francez şi pentru prima oară am intervenit şi eu cu o întrebare, în dorinţa de a vorbi şi despre altceva:

– Ce parere aveti despre Toulouse – Lautrec?

Toţi s-au oprit o clipă şi apoi, aprobat de specialiştii in materie, unul din pasionaţii fotbalului a declarat hotărât:

– Bate Toulouse!! Aici mergem la sigur!

Continue reading „Dorel SCHOR: Pauză de ceai”