„Basarabia-pământ românesc samavolnic răpit.”

 (Mihail Eminescu)

   În centrul primordial al pământului, Dumnezeu ne-a zidit Vatră strămoşescă cu o singură inimă, într-un singur trup şi cu un suflet divin românesc-Dacia Mare.

   Acest Dar ceresc are un Testament divin: oriunde s-ar afla dacoromânii, fie în propria Vatră străbună, fie pe alte meridiane, graiul sângelui, respectiv al inimii trebuie să pulseze numai româneşte pentru a se păstra unitatea fiinţei naţionale, comuniunea comunităţii creştine, Crucea Neamului întru biruinţă şi veşnicie.

   Limba sacră dacoromână-Limba vechilor Cazanii peste care se prelinge mireasma Mirului Hristic-Liturghia Ortodoxă, transmite fiecărei generaţii prin Aleşii Domnului şi ai Neamului, respectiv Elita Spirituală Creştin Ortodoxă: onoarea, demnitatea, credinţa, dreptatea, omenia, frumuseţea, adevărul, libertatea, legenda, doina, iubirea, biruinţa, înfrângerea, suferinţa şi jertfa pentru continuitatea veşnică a urmaşilor Urmaşilor lor în eternitatea hotarelor Vetrei Strămoşeşti rânduită de Dumnezeu în care să rămânem uniţi, ştiindu-se antologica noastră politică de dezunire.

   Permanent când duşmanii văzuţi şi nevăzuţi s-au năpustit asupra noastră despărţindu-ne imperiul pelasg, imperiul traco-dac, imperiul marilor Valahii, regatul Dacia Mare în Cânezate, Voievodate, Ţărişoare, întotdeuna ne-am dorit şi am luptat sub Crucea Providenţei divine să fim iarăşi o singură Vatră, cea multimilenară.

   Subt marii Făuritori providenţiali: Hestia, Zamolxis, Dromichaete, Tomiris, Burebista, Mihai Viteazul, înţelepciunea subtilă a Bisericii Ortodoxe şi diplomaţia boierească de la 1859, Regina Maria şi prin martirajul Neamului, generaţie de generaţie,  Visul Unităţii s-a împlinit foarte greu, dar  s-a destrămat foarte uşor.

   Singurele comandamente de comuniune-cele care dau fiinţă Neamului: limba, credinţa şi jertfa martirică, au păstrat fiinţialitatea noastră existenţială ca dacoromâni.

 Mileniu de mileniu, secol de secol, Strămoşii noştri s-au luptat pentru Patria lor dăruită de Dumnezeu, pentru limbă, Cruce, credinţă, tradiţii, obiceiuri, pământ şi cer.

   „Patria, spunea marele Părinte al Şcolilor-Spiru Haret, o fac şi limba şi istoria, şi religia şi tradiţiile.” (Cf. Sergiu C. Roşca, Basarabia-Pământul misiunii noastre. Ed. Universitară, Bucureşti-2006, p. 17)

   Pentru Patrie te naşti!

   Pentru patrie trăieşti!

   Pentru Patrie mori!

   Pentru Patrie înviezi!

   Basarabia valahă a trăit din plin veacul de beznă, aproape într-o totală deznădejde, într-o cruntă apăsare sub robia creştină muscalo-barbară. În aparenţă se părea că ruşii pravoslavnici ne-au lăsat în pace. „Ruşii ne lăsau în pace atâta timp cât poporul nostru era în întuneric. Cât timp poporul nu cerea şcoli, nu cerea drepturi naţionale, nu cerea respect faţă de neamul din care făcea parte, nu se amesteca în întunericul nostru. Şi întunericul era mare. Doar la Unire aveam peste 80 la sută de analfabeţi.”

   (Vasile Ţepordei, Raza, an VIII, nr. 482, 3 aprilie 1938, p. 1)

   După un secol de jug, de asuprire, de robie, de umilire, de sfâşiere, de biciuire, Basarabia cotropită samavolnic de un  imperiu hapsân s-a descătuşat, devenind din monarhia voievodatului secular o republică autonomă la 2 Decembrie 1917.

   Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Basarabia – Imnul Martiric al Unirii cu Valahia Mumă” →