Satul de basm
A fost odată ca -n poveşti,
Un loc de vis şi-un suflet de copil,
Unde iubirea vieţuia în orice colţişor,
Şi două inimi sfinte l-aşteptau cu dor.
Iar dimineaţa, prin ogradă,
Copilul fugărea purceii, îi punea în cadă,
Când toţi mergeau pe deal la vie,
Se răzvrătea cu puii pe câmpie.
Apoi, din nou ce fericire,
Când îşi julea genunchii în neştire,
Cu prietenii când se juca pe cale,
Şi inima-i zburda de bucurie, înspre soare.
Şi seara, când căpriţele veneau acasă,
Şi toţi ieşeau la poartă şi pe cale,
Se răspândea şi bunătatea pe la masă,
Când noaptea se lăsa încet, prin vii, peste izvoare.
Dar într-o zii pe-acel copil l-a părăsit norocul,
În lacrimi prigonit de-al lui destin, de un sarcasm,
Un suflet de copil rămas acolo, pe hotare,
Priveşte încă înspre soare, în satul lui de basm.
Cuvânt Dumnezeiesc numit ‘acasă’
Cândva era un loc pe-acest pământ,
Unde totul avea un rost, totul era sfânt,
Unde o rugăciune se rostea la masă,
Şi-un cuvânt Dumnezeiesc, numit ‘acasă.’
Unde domnea în legea firii şi dreptatea,
Şi-n vremuri grele, în fraţie, pietatea,
Şi când era vre-un ger şi când era ninsoare,
Oamenii îşi păstrau în suflet soare şi candoare.
Cândva, a fost un sat cu inimi calde,
Unde părinţii mai rosteau balade,
Printre copaci de argint, c-un glas fragil,
Se plimba senin un suflet de copil.
Cândva, a fost un sat unde a domnit cartea,
Unde copii au învăţat ce este cinstea, demnitatea!
Şi s-au mândrit cu Horea, Cloşca şi Crişan,
Şi cu umorul neîntrecut de ardelean.
Acolo unde au trăit în Munţii Apuseni,
Şi moşii şi strămoşii, atâţi viteji oşteni,
Acolo, azi un suflet de copil îndurerat mai iasă,
Printre livezi mai caută cu dor o inimă frumoasă,
Şi acel cuvânt dumnezeiesc, numit ‘acasă’.
————————————-
Anisoara Laura MUSTEȚIU
Sydney, Australia
24 martie 2019