Acțiunile tot mai deschis anti-creștine și mai exact anti-Ortodoxe, care se iau în România, sub cele mai ridicole pretext, sunt tot mai sfruntate, mai evidente, mai agresive.
Sub pretextul “molimei”, zis “pandemia”, marile pelerinaje ortodoxe au fost interzise. Brusc, sinistrul regim Johannes-PNL și acoliții lor USR și alții asemenea, au stabilit că pelerinajele creștine și în general prezența în Biserici reprezintă un pericol teribil și le-au interzis. Asemenea acțiuni arbitrare, samavolnice, ostentaive și provocative sunt fără precedent în România. Iar forțele de ordine, incapabile să își împlinească rostul firesc, sunt mobilizate tot mai deschis în prigonirea Ortodocșilor. Să nu ne amăgim: în momentul de față, în România, ne găsim în plină prigoană anti-Ortodoxă! Luând în considerare acțiunile anterioare: promovarea sodomiei, boicotarea referendumului pentru definirea familiei, promovarea “educației” de gen în școlile elementare, se poate spune că actuala administrație a României intră în hotarul satanismului. Suficient este să amintim scandaloasele ordonanțe împotriva pelerinajelor ortodoxe naționale, la Iași (Sf.Parascheva) și București (Sf.Dimitrie cel Nou Basarabov). Faptul că populația s-a opus ferm, la limita violenței, acestor ordonanțe abuzive și faptul că Jandarmeria a cedat,este dovadă că limita răbdării cu dezastroasa administrație, se apropie de sfârșit. Ar fi bine că oamenii să vadă asta și să voteze în consecință la apropiatele alegeri, câtă vreme vor mai avea accesul la un vot liber.
Atunci când încercăm să analizăm istoria creștinismului este cu neputință să nu observăm că această istorie este în fapt succesiunea unor persecuții neîntrerupte. Persecuții care au fost separate de perioade de relativă liniște, o liniște care a permis reașezarea credinței pe temeliile ei tradiționale. Începutul creștinismului, Întruparea Fiului lui Dumnezeu, a fost însoțită de prima prigoană sălbatică, uciderea pruncilor. În această persecuție s-a arătat și chipul celui care prigonește, chipul ”celui rău”, cel care ucide pe cei cu totul nevinovați, pe inocenți. Iar de atunci persecuțiile s-au succedat necontenit: în vremea Imperiului Roman, în vremea iconoclasmului, în vremea Revoluției Franceze și în orgia de sânge bolșevică.Iar atunci când persecuțiile nu au fost sângeroase, ele au continuat prin ideologii ateiste, materialiste sau deschis satanice.
Vremea pe care o trăim,stăpânirea imperiului globalist-sodomit-anglo-sionist,a fost în permanență dominate de un anti-creștinim furibund.
Perioada istorică pe care o străbatem este dominată de confruntarea tot mai violentă dintre “globalism”, care apune, și “locuri” sau, altfel zis, țări, Neamuri, Tradiție locală și mai ales Credință, stări veșnice și de neînlocuit.
În această înțelegere este necesar să reafirmăm ce înțelegem prin termenii și conceptele folosite. Să lămurim ce “limbă” vorbim.
“Globalismul” este, încă, o realitate fluidă, după unii în dezvoltare și după semnatarul acestor rânduri în disoluție.Oricum “globalismul” s-ar dori un soi de nou “turn Babel”. O alcătuire care ar cuprinde tot și toate, de-a-valma, oameni, locuri, stări, așezate sub o singură stăpânire, o singură voie și slujind un singur scop. Ca justificare “globalismul” declară că ar urmări instaurarea “binelui universal”.
Lesne poate fi văzut, la o analiză mai atentă, că această “acoperire de intenție” este strict larmă, zgomot, fonema fără rost.
“Binele universal” este cea mai penibilă credință posibilă. Care “bine”, unde, când, cum? De fapt “binele universal” este o iluzie fără urmă de acoperire. Este bine să ne aducem aminte că iluzia este singurul lucru pe care îl poate oferi negativitatea pură (altcum zis, necuratul). Mai departe scopul propus: o singură stăpânire, o singură voință, o singură gloată, după crâncena experiență a veacului douăzeci, știm bine ce înseamnă: teroare de plumb de tipul Ceka, Gestapo, Guantanamo.
Între timp sunt folosite minciuna, jumătatea de adevăr și vorbăria. Încet, tenace, diabolic, trupurile organice (familia, Neamul, Țara,Credința) sunt minate,calomniate și insultate, atunci când nu sunt atacate direct: cu bombe, intervenții “umanitare” sau aruncări în lagăre. În schimb sunt promovate: relativismul moral, impostura, perversiunile (prezentate, nu doar ca stări “normale’, ci direct că virtuți). Un simptom extrem de semnificativ poate fi observat în modul în care însăși limba în care vorbim este desfigurată și împănată cu “barbarisme” inutile, barbarisme de dragul barbarismului. De regulă “barbarismele”, cuvinte luate dintr-o altă limba, intră în limba locului atunci când nu există echivalent. Dar în momentul de față sunt introduse sinistre, stridente, “barbarisme” fără rost. Spre exemplu se spune “OK”, în loc de bine, a “implementa” în loc de a introduce, s.a.m.d. Aceste “barbarisme” inutile, folosirea lor, demonstrează că oamenii nu citesc și dacă citesc nu pricep. Dar această încercare de eliminare a Tradiției,Credinței și a bunului-simt, printr-o “ideologie” găunoasă, nu a reușit. Iar noul imperiu, globalist-sodomit, anglo-sionist a trecut la faza care trebuia așteptată, persecuția deschisă.
Mai înainte de a intra în acest subiect câteva precizări metodologice sunt necesare.
Evenimentele istorice au ca scop să arate unicitatea persoanei umane și zădărnicia căutării împlinirii ei în această lume. Este vorba de adevărul esențial,existențial că Mântuirea nu vine în timpul istoriei,vine la sfârșitul ei. În această înțelegere putem pricepe de ce fiecărei generații i-a fost dat să asiste la o schimbare majoră de „regim”, fie sub forma încetării unei lungi „domnii”, fie sub formă schimbării de regim sau sistem politic. În asemenea împrejurări s-a putut cristaliza înțeleaptă vorba românească, „schimbarea domnitorilor, bucuria nebunilor”. În sens mai larg împlinirea personalității umane, repet mântuirea ei, nu vine în și prin Istorie ci la capătul ei. Dar cele spuse la nici un caz nu înseamnă că în existența sa pământească omului i se cere să fie pasiv, detașat,”neangajat”. Din contra.
Diversitatea uluitoare a evenimentelor istorice, „schimbările” de care vorbeam, sunt toate ocazie, și direct obligație, pentru fiecare persoană, de a alege între bine și rău și astfel, putință de mântuire. Formele sub care suntem chemați la participare sunt mereu noi și fără precedent și de aceea alăturarea la bine sau la rău tot mereu va fi fără echivoc. (De aceea este atâta de degradant să vezi oameni care duc „lupta” contra unor forme istorice dispărute, cum ar fi cei ce continuă să militeze împotriva unui comunism care în România nu mai există, Slavă Domnului, de treizeci de ani). Probabil că cea mai simplă cale de a nu fi părtași,complici, la rău este de a fi mereu alături de victime, de cei care „pierd”, iar că temei de gândire avem mereu alăturarea de Tradiție și modelul existențial al Neamului din care coboram. Cu această introducere am să mă încumet să vorbesc despre ceea ce cred că va fi ” modelul” persecuției anti creștine ce ne stă înainte.
În primul rând trebuie să ne fie limpede că tot ce se leagă de istoria creștinismului nu a fost vreodată marginal ori periferic. Din prima clipă Creștinismul a fost lovit în chiar inima „centrului” puterii lumești: în Roma, aflată în culmea puterii, în Bizanț (iconoclasmul), în Rusia (bolsevism). Iar nouă prigoană contra Creștinismului, care este în desfășurare, a început în noul „centru” al puterii lumești: în imperiul globalist-sodomit-anglo-sionist. Din cele petrecute până astăzi putem desluși „modelul” prigoanei.
În primul rând se caută și până la un punct s-a impus,cazul cel mai ilustrativ fiind Episcopatul Romei zis “biserica” româno-catolică, o subordonare a Bisericii față de dogmele „religiei” statale. Lozincile acestei religii statale, „suntem cea mai mare alcătuire ce a cunoscut-o istoria”, „cine nu este cu noi este contra noastră”, „suntem cei mai pașnici oameni”, etc.,etc. sunt acceptate fără murmur. Mai mult, această, extravagantă părere de sine, acoperă și grupul cel mai influent din sistemul politic al „centrului”, statul Israel, care devine „tabuu”. Iar orice rezerva fata cu aceste abominatii este considerate “crima”. Căci unul dintre scopurile imperiului globalist-sodomit-anglo-sionist, este de a criminaliza crestinismul. În cazul subordonării Bisericii, se rocomanda prin nătărăi neo-ideologi, ca textele liturgice sa fie “corectate” , conform noilor norme ale “corectitudinii politice”, să fie eliminate pasajele care vorbesc despre deicidul iudaismului rabinic sau despre dreapta osânda care îi așteaptă pe cei care l-au comis. Criminalizarea creștinismului este urmărită și prin impunerea acceptării unor stări de abominatie: sodomia și pedofilia. Statul laic le aproba și le da statut “legal” și refuzul Bisericii de a le accepta este socotit “crima” și, cât de curând, cei care nu accepta abominatia vor fi târâți în temnițe și lagare.
Prigoana nu va fi mai ales sub formă violenței, a rotitului bâtei (deși nici asta nu va lipsi), ci mai ales prin presiuni care au de scop golirea Bisericii de conținut. Prin modificarea textelor scripturistice, prin obligativitatea „includerii” și acceptării păcatului, (spre exemplu sodomia), prin încercarea de marginalizare. Că acest tip de acțiuni pot avea anume reușită ne-o arată catedralele din Europa de Apus care au devenit niște forme fără conținut. Niște monumente (de fapt ruine) istorice. Pasul următor, persecuția brutala a și început. A început prin degradanta tiranie-medicală, isteria și teama isterica pentru o banală gripă. O isterie care a paralizat economia lumii. O isterie care în România a fost strict un fenomen de servilism mimetic. Cu acest prilej s-a poruncit închiderea Bisericilor și s-a încercat o imixiune grosolană în practica liturgică. Iar aici trebuie afirmat răspicat. Cei care în chip deschis sunt contra Bisericii sunt; Johannes, PNL si vespasiana USR. Aceștia nu mai sunt simpli “atei”, sunt activiști anti-creștini, ramura a satanismului! Sa nu uităm asta la alegeri!
În aceste împrejurări Patriarhia Ortodoxă Română a dat dovadă de uluitoare înțelepciune, dovada stării Ei sub pavăză Duhului Sfânt. Patriarhia a reușit să respingă amestecul grosolan al stăpânirii servile și demonice. Iar această dovedește că nouă prigoană va eșua. Va da greș căci entitatea care îl animă,negativitatea pură, nu poate și nu vrea să înțeleagă esențialul: că Biserica(și prin asta mereu înțeleg și am înțeles pe „dreptmaritori”, pe Ortodocși) nu este o instituție, ci un trup viu având drept Cap pe Hristos, ‘Piatra pe care nu au luat-o în seama ziditorii”.
„Piatra pe care nu au luat-o în seama ziditorii, această a ajuns să fie pusă în capul unghiului. Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar pe cine va cădea ea îl va zdrobi” (Luca,20,17-18).
——————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
USA