Al.Florin ȚENE: Lumină pentru Mama

În fiecare zi îţi aprind din inimă lumina,

Lumânare, mamă, pentru sufletu-ţi umil,

De am greşit, îmi port şi-acuma vina

furnicilor strivite sub călcâiul de copil.

.

Îmi port crucea plecării mele din sat,

Alergând după fluturi sub cerul depărtării,

Iar dacă, uneori, am căzut în  păcat,

 Îţi cer iertare, mamă, la ceasul înserării.

.

Îmi aprinzi zorii luminii ce n-o vezi,

Eu, lumânării zilei mă închin sfios,

De Sus, ştiu, tu prin lume mă urmezi

Şi mă-ndrepţi cu sfaturi când fac ceva pe dos.

.

Iubire şi cald era mamă lângă tine

În universul casei în amintire rămas,

Dar o chemare încolţea, pe-atunci, în mine,

Destinul îmi pregătise-un Pegas…

.

De-atunci colind prin păduri înşelătoare

Tezaur de invidie, ură şi venin.

Am mai venit la casa albastră pe-o cărare

Iar tu în ochi aveai lumină mai puţin.

.

Aşteptai tăcută cu fruntea de fereastră

Aveai în ochi aşchii de întuneric

Iar gându-ţi trimis spre mine-pasăre măiastră

Doar el mă cuprindea în mieziul sferic.

.

O iubire de tine îmi intră-n sânge, mamă,

Cu ghiocei, muşcate şi miros de pelin,

Dojana-ţi blândă aş lua-o acum în seamă

Şi m-aş întoarce acasă pe urme de senin.

.

Un dor îmi coboară în inimă de casă

De truda tatei, a ta şi de înserate mângâieri,

Însă urma voastră de aer rămasă

Când o ating se preface-n ieri

.

În fiecare zi îţi aprind din inmă lumina,

Lumânare, mamă, pentru sufletu-ţi umil,

De am greşit, îmi port şi-acuma vina

Furnicilor strivite sub călcâiul de copil.

Al.Florin ŢENE