Al. Florin Țene a fost premiat pentru strălucita sa operă literară

            În cadrul manifestărilor decernării premilor Concursului Internațional de creație literară “Bogdania “, Ediția a X-a, 2021, ce a avut loc la București, al cărui membru în juriu a fost, conducerea Asociației Cultural-Umanitară “Bogdania “ i-a conferit domnului Academician Al.Florin Țene PREMIU DE EXCELENȚĂ.

            Această distincție și recunoașterea unanimă i s-a acordat “pentru strălucita operă literară “, constând în 86 de cărți publicate, de poezie, proză, romane, eseuri, critică literară, de artă și studii ziaristice, dar și pentru “rezultatele remarcabile cu Liga Scriitorilor Români“, acum la 15 ani de la înființare, inclusiv pentru “promovarea valorilor literaturii și culturii române în lume.“

            Pot spune, datorită valorilor literare ale cărților sale, că Al.Florin Țene este cel mai titrat autor în viață din literatura română.

                                                                                    Prof.univ.dr.Lucreția Caraiman

Lasă un răspuns