Vreau să vă povestesc, foarte indignat, ce mi s-a întâmplat recent, adică azi dimineaţă, când am telefonat la Casa de sănătate „Mensana” şi am cerut să mi se facă legătura cu doctorul Cucu cu care vroiam să discut într-o chestiune particulară. Mai bine zis, chestiunea particulară era a lui, nu a mea, pentru că omul avea nevoie de mine şi nu eu de el. Aşa că am telefonat la spital şi am cerut să vorbesc cu el.
– Doctorul Cucu nu e la lucru, m-a informat centralista, pentru că s-a mutat şi şi-a luat câteva zile libere ca să mai aranjeze casa, să mai dea un var, să mai bată un cui, ştiţi cum vine chestia, într-o casă nouă sunt un milion de treburi fără de sfârşit şi fără de început.
– Bine, am spus, atunci vă rog să-mi daţi noul număr de telefon, că la cel vechi răspunde altcineva….
– Asta e foarte normal, a fost de părere centralista, când te muţi la o adresă nouă, laşi vechiul număr de telefon la adresa veche, mai ales că nici nu era al lui, el stătea acolo cu chirie, adică provizoriu.
– Bine, domnişoară, voi suna la adresa nouă, numai fii matale bună şi dă-mi numărul cel nou.
– Nu vă supăraţi că vă spun, dar nu am voie să dau numărul de telefon la niciun pacient şi, în general să dau relaţii. Telefonul mobil îl aveţi?
– Nu… Mi-l dai dumneata?
– Nu vi-l dau, doar v-am explicat că nu am voie să-l dau la pacienţi…
– Înţeleg, e foarte normal, numai că eu nu sunt pacient. Sunt un coleg de-al lui, tot medic, dar nu psihiatru. Aşa că nu e cazul să nu fie voie…
– Indicaţia este că e interzis, nimeni nu poate să ştie dacă la telefon e un Napoleon adevărat sau fals.
Fata avea dreptate, cel puţin teoretic, aşa că i-am spus:
– Ai dreptate… O să te rog altceva. Eu sunt acum la policlinică, în cabinetul meu. Telefonează dumneata la centralista noastră, colega matale, şi cere să vorbeşti cu mine. Aşa vei fi sigură că nimeni nu vrea să te păcălească. Şi comunică-mi numărul lui de telefon. Bine?
– Nu e bine… N-avem voie să înteţinem convorbiri particulare cu persoane străine sau bolnave. E strict interzis!
Am considerat că fata are şi de data asta dreptate, aşa că deşi eram un pachet de nervi. i-am dat altă ideie.
– Ştii ceva, eu sunt o persoană străină şi nu ai voie să întreţii cu mine convorbiri particulare. Dar cu doctorul Cucu, corp din corpul vostru, minte din mintea voastră sănătoasă, ai voie să întreţii?
– Să întreţin ce? La ce faceţi aluzie?
– Nu fac aluzie la nimic… La o convorbire telefonică mă refer. Adică, doctorului Cucu, psihiatru, ai voie să-i telefonezi?
– Auzi întrebare, sigur că da.
– Atunci dă-i matale un telefon şi roagă-l să telefoneze la numărul pe care te rog să-l notezi… Înţelegi?
– Înţeleg, dar nu se poate. E interzis. De unde pot să ştiu că nu e vorba de un pacient psihic?
– Doamne! am strigat disperat. Simt că îmi pierd minţile cu dumneata. Înnebunesc!
– Ai văzut? Şi spuneai că nu eşti pacient. Şefii noştri ştiu mai bine. Cine nu e pacient o să fie, nu există oameni care nu-s pacienţi!
———————-
Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel
5 august 2019